Veliko Tarnovo si imprejurimi

Salutare tuturor,

asa cum am anuntat pe blog de ceva vreme, in penultimul week-end al lunii iulie am fost la Festivalul International de Folclor din Veliko Tarnovo. Dar nu puteam rata si cateva opriri pe drum.

http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/VelikoTarnovoSiImprejurimi#

Ziua 1: 23 iulie 2010

Prima oprire o facem la Cascada Hotnitsa. Cu ajutorul GPS-ului si al hartii ajungem in mijlocul satului. De-acolo insa nu mai stiam incotro s-o luam. Oprim langa un vanzator ambulant si cativa batrani. Stiu, nu stiu engleza, mergem la ei si incercam sa le explicam unde vremem sa mergem. Tineam minte ca "apa" in limba bulgara se spune "voda", asa ca deschidem discutia cu acest cuvant. Vanzatorul isi da imediat seama si incepe sa ne explice in bulgareste si sa gesticuleze. I se alatura un alt batran, care tot repeta cuvantul "tabel". Pana la urma intelegem: de unde eram noi, in mijlocul satului, trebuie sa facem dreapta la indicator si sa mai mergem inca vreo 2 km, urmarind indicatoarele de pe traseu: "Eco Trail Hotnitsa waterfall" si altele asemenea. Zis si facut, doar ca la un moment dat drumul se bifurca si in loc sa facem dreapta o luam la stanga...pe drumul gresit, desigur. Gasim un batran care pastea pe-acolo cateva capre. "Voda, voda" si omul isi da seama asa ca prin semne ne spune drumul corect: cel pe care il ratasem initial. Ajungem pana la urma intr-o parcare langa ruinele unei cladiri. Mai erau cativa bulgari pe-acolo, care-si vedeau de treaba lor: iesisera oamenii la iarba verde.
Cascada Hotnitsa este un loc linistit, cu miros de iarba verde si susur de apa de izvor. Cascada se varsa intr-un mic lac de un verde extraordinar, de jur imprejur impanzit de fluturi albi si albastri. Apa isi continua cursul intr-un mic paraias cu apa calduta in care ne-am balacit si noi putin. Este spectaculos canionul de deasupra cascadei. Aici se ajunge destul de usor, traseul de aproximativ 2 km fiind bine amenajat iar accesul in canion este gratuit. Se merge pe scari de lemn si podete suspendate deasupra raului se curge destul de linistit pe-aici, inainte de a se revarsa in frumoasa cascada. Peste tot fluturi, libelule, petice de lumina printre ramurile stufoase. De sus reusim sa avem o imagine asupra intregii regiuni si asupra peretilor verticali ai muntilor din jur. Traseul nu-i greu deloc, dar transpiram din cauza caldurii. Oricum, o plimbare pana aici a meritat din plin. Daca am fi avut ceva mai mult timp la dispozitie ar fi fost placut sa stam si noi la iarba verde: aerul era curat, liniste, departe de orice nebunie oraseneasca. In jur este foarte multa vegetatie, flori salbatice si copaci; toate miroseau acum a mijloc de vara....

Ne continuam drumul cu o noua oprire, aproape de Veliko Tarnovo si anume manastirea Preobrejanie. A fost construita in anul 1360 si distrusa ulterior de catre turci, la sfarsitul sec. al XIV-lea. In anul 1825 a fost reconstruita la o distanta de aproximativ 500 m de constructia initiala. In anul 1860 este terminata noua biserica. De-a lungul timpului numeroase dependinte ale bisericii au fost distruse de pietrele ce cadeau din peretele stancos din spatele acestora. Biserica ce poarta hramul Schimbarea la fata a rezistat pana in zilele noastre si se remarca pintr-o frumoasa pictura exterioara, remarcabila fiind Roata Vietii renovata de Zahari Zograf. Interiorul bisericii este renovat doar intr-o foarte mica parte: de sub peretii innegriti de fumul lumanarilor si de trecerea timpului s-au ivit figuri de sfinti, martiri si arhangheli cu ajutorul pensulelor magice ale restauratorilor. Exteriorul era si el in renovare, intrarea in biserica fiind "imbracata" in schele. Dar chiar si asa atmosfera inspira liniste si pace. In curtea bisericii exista si un fel de han si o casa veche, o caruta pusa la adapost, cateva clopote si multe flori. In vegetatia din jur taraie asurzitor greieri si cicori. Pe muntele vecin se zareste ca printr-o ceata subtire o alta manastire, cu hramul Sfanta Cruce. Acolo inca nu am ajuns pana acum... desi ar fi interesant de vazut manasirea Preobrajenski de pe celalalt versant.

De aici am ajuns apoi foarte repede la Veliko Tarnovo, orasul cu cel mai glorios trecut istoric din Bulgaria. Vestigiile din Dealul Tsarevets sunt datate inaintea Erei Bronzului (secolul XIII a.Chr.). Primele asezari de aici au fost locuite de Traci. Locul a cunoscut o inflorire deosebita intre secolele VI a.Chr. - I p.Chr. Din secolul I i.Chr. - dominatia romana. Din secolul V si pana in prima jumatate a secolului VII, aici a existat un oras fortificat (unul din cele mai importante puncte fortificate ale Imperiului Bizantin din partea de nord a Peninsulei Balcanice). In secolele VIII - X, pe ruinele acestui oras a fost infiintata o asezare slavo-bulgara. La sfarsitul secolului X, zona era deja dens populata, iar in secolul XII a redevenit un oras fortificat si un important centru economic. Originea numelui este legata de cuvantul slav "tern" sau "turn" (tron), si de-a lungul anilor s-a transformat in Ternov, Turnov, Tur-nov, Turnovgrad, Turnovo, iar mai apoi in Veliko Turnovo, fiind numit "Veliko" (Mare) datorita marimii si frumusetii sale. In anul 1187 Turnovgrad devine capitala Regatului Bulgar (cea de a treia capitala in istoria Bulgariei). Urmatoarele doua secole sunt cunoscute drept perioada de "aur". Palatul Tarului si Patriarhia Bulgariei au fost situate pe Dealul Tsarevets iar casele boierilor precum si multe biserici erau situate pe Dealul Trapezitsa. Assenova Mahala asezata intre cele doua dealuri, pe raul Yantra, era locuita de mestesugari. Zona comerciantilor straini se afla in sud-estul Turnului Baldwin. Zidurile fortificate ale "orasului interior" protejeau Tsarevets si Trapezitsa iar alte doua cartiere de asemenea fortificate, formau "orasul exterior". In secolele XIII - IV capitala Bulgariei a fost un important centru politic, economic, cultural si economic in Europa. Astfel, in aceasta perioada Bulgaria a atins o puternica dezvoltare si alaturi de Bizant era prima putere in Vechiul Continent. Au fost construite frumoase palate, manastiri, fortificatii. Scoala de Pictura Turnovo si Scoala Literara Turnovo, ale caror fondatori au fost Patriarhul Evtimii si Teodosii Turnovski erau doua importante centre culturale. Toata aceasta inflorire culturala si economica a fost intrerupta in 17 iulie 1393 cand dupa un asediu de 3 luni, Veliko Tranovo si treptat intreaga Bulgarie au cazut sub dominatia Otomana. In anii 1598, 1686, 1700, 1835, 1856, 1862 si 1876 populatia din Veliko Turnovo a participat la lupte pentru libertate impotriva dominatiei Otomane. Pe 7 iulie 1877 Veliko Turnovo a fost liber din nou. Aici Adunarea Constituanta a elaborat intre 10 februarie si 16 aprilie 1879 prima Constitutie a Bulgariei numita si Constitutia Turnovo, fiind una dintre cele mai democratice din Europa la vremea respectiva. La 17 aprilie 1879 Marea Adunare Constituanta a Bulgariei libere au hotarat la Veliko Turnovo, alegerea sefului statului. In data de 27 iulie a aceluiasi an, Alexander Battenberg a fost ales drept Cneaz al Bulgariei. Dupa Eliberare, Sofia devine noua capitala. Astazi, Veliko Turnovo este un important centru administrativ, cultural, istoric si turistic al Bulgariei. Orasul este centrul unuia din cele 28 de districte administrative ale tarii. Districtul Veliko Turnovo are o suprafata de 4662 km patrati si include 10 municipalitati cu 14 orase si 322 sate. Populatia este de aproximativ 295 000 locuitori. Populatia orasului Veliko Turnovo este de aproximativ 65 000 locuitori "permanenti", dar impreuna cu studentii de la Universitatea Sf. Cyril si Methodius (a doua ca marime in tara) si de la Universitatea Militara “Vasil Levski”, se mai mareste, cu aproximativ 12 000 locuitori. Buna localizare, climatul, resursele naturale, vestigiile istorice bine conservate, pastrarea si continuarea artei traditionale mestesugaresti, confera zonei o buna dezvoltare in viitor. Veliko Turnovo este un important "simbol" al Bulgariei iar statisticile indica, ca orasul si regiunea se afla in primele 10 cele mai vizitate destinatii turistice din Europa de Est. Centrul de Informare al Consiliului Europei, deschis in 1997 in Veliko Turnovo, este al doilea ca importanta din tara si lucreaza activ atat pentru stabilirea de relatii cu alte tari membre CE, cat si pentru dezvoltarea de programe si proiecte finantate cu fonduri Europene. In 1997 Veliko Turnovo a primit Premiul "Sustainable Development" pentru Europa Centrala si de Est. Informatii suplimentare: http://www.velikoturnovo.info.ro/index1.html

Dealul Tsarevets este marginit de raul Yantra din trei parti. In vremea celui de-al Doilea Regat Bulgar aici locuiau familia tarului, nobilii si patriarhul. Baza dealului este inconjurata de un zid circular, construit pe stancile verticale. Fortareata avea trei intrari. Accesul prin cea principala se facea cu ajutorul unui pod mobil deasupra unei stanci ascutite iar apoi se trecea prin trei porti succesive. Cea de-a doua poarta sau Poarta Mica facea legatura intre dealul Tsarevets si cartierul invecinat Asenova. Cea de-a treia poarta se numea Frenkhisar. Dintre toate turnurile fortificatiei s-a pastrat pana in zilele noastre doar Turnul Balduin. In mijlocul complexului de pe Dealul Tsarevets se afla castelul care este alcatuit dintr-o sala oficiala, biserica Sf. Petka, case si cladiri anexe, bazine de apa si baraci pentru ostasi. Toate acestea erau protejate de un puternic zid de piatra si turnuri de batalie. Dealul Tsarevets este declarat rezervatie muzeala si arhitecturala.

Casa - muzeu Sarafkina este una dintre bijuteriile arhitecturale ale orasului Veliko Tarnovo. Se afla situata pe strada Gurko si este parte din zona istorica a orasului. Casa a fost construita in anul 1861 pentru un comerciant din Veliko Tarnovo care se ocupa cu schimburile valutare, Dimo Sarafina - de aici si numele ei. Din modul in care casa a fost construita se vede intentia proprietarului: casa este foarte impresionanta deoarece a fost destinata atat locuirii, cat si activitatilor comerciale ale acestuia. Insa chiar inainte de a fi terminata casa, proprietarul sau moare, iar imobilul nu a avut niciodata destinatia pentru care a fost construit. Casa este mostenita de sotia negustorului, Anastasia Sarafkata, iar mai tarziu devine faimoasa casa Sarafkina. La cel de-al patrulea etaj al sau exista patru sali bine definite: "Mestesuguri", "Costume populare nationale, imbracaminte si bijuterii", "Obiecte rituale" si cea de-a patra sala ce evoca o camera de oaspeti din Veliko Tarnovo.

Biserica Sfintilor 40 de Mucenici este cel mai popular monument medieval bulgaresc din Veliko Tarnovo. A fost construita si decorata de catre Ivan Asan al II-lea si a fost dedicata victoriei obtinute de trupele bulgare la Klokotnitsa in batalia impotriva ostilor lui Teodor Comnenul, in data de 22 martie 1230.

Biserica Sf. Petru si Pavel a fost construita intre secolele al XIII-lea si al XIV-lea, aducandu-i-se modificari ulterior, intre sec. al XVI-lea - al XVII-lea.

Un alt loc preferat pentru plimbari in Veliko Tarnovo este si strada Samovodska: de o parte si de alta sunt magazine unde mestesugari priceputi arata trecatorilor tainele fabricarii bijuteriilor din argint, sau cele ale sculpturilor in lemn. Aici am petrecut si noi un timp cat se poate de placut, mai ales la magazinul bijutierului care ne-a aratat cum se lucreaza in filigram; dar ne-am simtit bine si la tamplarul care cioplea magarusi cantatori si magarusi ganditori. Cristi a incercat si o masca traditionala bulgareasca, purtata de baieti cu ocazia sarbatorilor de iarna. Seara ne-a petrecem partial in camera la hotel Gurko: a plouat torential, cu suvoaie de apa si piatra.

Dupa ce vremea s-a mai limpezit, am iesit in parcul din zona centrala a orasului: era Festivalul International de Folclor, eveniment sub egida UNESCO. Din cate am inteles, anul acesta a durat doar 1 saptamana, fiind foarte putine tari participante: Bulgaria, Romania, Portugalia, Spania, Macedonia si Mexic. Vineri seara au evoluat pe scena numai ansambluri bulgaresti, copii, tineri si batrani. Foarte placuta atmosfera si foarte interesanta evolutia dansatorilor: muzica populara bulgareasca, pasi repezi si costume populare extraordinar de frumoase.

Ziua 2: 24 iulie 2010

Dupa micul dejun pornim catre satul Arbanassi, care se afla la o distanta de aproximativ 3 km de Veliko Tarnovo. Decidem sa urmam varianta lunga a drumului, catre Varna, pentru a avea o alta imagine asupra dealului Tsarevets. Oprim de cateva ori si facem fotografii, dar mai apoi ne dam seama ca am uitat incarcatorul GPS-ului la hotel...drept pentru care facem cale-ntoarsa si apoi alegem varianta scurta a traseului catre sat. Arbanassi a fost fondat la sfarsitul sec. al XV-lea de catre crestinii din partile de sud-vest ale Peninsului Balcanice: bulgari, greci si albanezi. O vreme a fost administrat de conducatori turci, iar la jumatatea sec. al XVI-lea a devenit proprietatea lui Roustem Pasa, Mare Vizir si ginere al Sultanului Imperiului Otoman. Populatia a primit numeroase privilegii si reduceri ale taxelor in schimbul asigurarii sigurantei trecatorii din apropiere. Aceste conditii de trai au adus prosperitate si noi locuitori. Bogatii negustori din Arbanassi erau activi si pe plan international, stabilind numeroase legaturi cu Italia, Austro-Ungaria, Rusia, Tarile Romane, precum si Istanbul. S-au dezvoltat in mod deosebit mestesugurile: fierari, potcovari, cazangii si crescatori de viermi de matase. Caracterul divers al populatiei, puterea economica si contactele stranse cu multe tari straine au fost conditiile esentiale pentru aparitia unei culturi originale si unice. Monumente arhitecturale si religioase s-au pastrat din sec. al XVII-lea pana in zilele noastre: case, strazi, biserici, fantani, picturi murale, iconostase.

Vizitam prima data biserica Nasterii lui Isus, care este si cea mai veche biserica din Arbanassi. Picturile murale interioare dateaza din 1632 si reprezinta scene cu cele mai importante momente din viata Sfantului Ioan Botezatorul, patronul capelei. Catapeteasma este una dintre primele lucrari in lemn de acest gen din Bulgaria. Majoritatea picturilor dateaza din 1649, sunt scene din Vechiul si Noul Testament, precum si o Roata a Vietii cu un zodiac. Picturile murale din Naos dateaza din 1681 si reprezinta Postul, Patimile si Miracolul Invierii lui Isus Cristos.

Desi ratacim putin pe stradute, ajungem apoi si la biserica Sf. Arhangheli Mihail si Gavril, ce dateaza din sec. al XVII-lea. Pictura interioara, este impresionanta (desi, dupa parerea mea, mult mai frumoasa mi s-a parut cea care acoperea peretii primei biserici vizitate) si a fost terminata in anul 1760.

Casa Konstantsaliev a fost construita in sec. al XVII-lea. Fundatia este din piatra iar usa este fortificata. desi camerele si dependintele sunt mari, aceasta casa-fortareata emana intimitate si caldura, accentuate de bogatele decoratiuni. Proprietarul a fost cu siguranta un barbat bogat, iar constructorii cu siguranta talentati! Ce ne-a impresionat in mod deosebit au fost paturile imense, ce acopereau chiar mai mult de jumatate din suprafata fiecarei camere unde le vedeai. Motivul: locatarii casei obisnuiau sa stea turceste si nu aveau scaune. Drept pentru care au mobilat camerele cu aceste paturi imense. Prosperitatea satului Arbanassi a fost brusc incheiata la sfarsitul sec. al XVIII-lea, cand a fost incendiat de bande de talhari, iar populatia s-a imprastiat de teama atacatorilor. In zilele noastre satul este din nou plin de viata, vechile cladiri fiind puse in valoare, spre bucuria turistilor. Numeroase hoteluri se ivesc pe orice straduta, indiferent cat de dosita si de intortochiata. http://arbanassi.org/indexen1.html

Accesul in obiectivele turistice din Veliko Tarnovo si Arbanassi costa 6 leva / persoana (aproximativ 3 euro); taxa foto, acolo unde acest lucru este permis, este de 5 leva / persoana (aproximativ 2.5 euro). Din Arbanassi pornim catre manastirea Dryanovo si pestera Bach Kiro, ambele obiective fiind unul langa altul.

Manastirea Dryanovo cu hramul Sf. Arhanghel Mihail se afla la o distanta de 4 km de Dryanovo si 32 km de Veliko tarnovo, in defileul raului Dryanovska Reka. Construita la inceputul sec. al XII-lea a fost distrusa de catre turci de nenumarate ori. Asa cum vedem noi complexul bisericesc astazi a fost construit in anul 1845, iar biserica acestuia dateaza din 1861. In timpul rascoalelor din aprilie 1876 manastirea a fost distrusa de incendii. A fost reconstruita in 1889. In timpul dominatiei otomane a fost unul din punctele importante din Bulgaria pentru pastrarea cartilor si altor valori nationale, dar si un punct datator de forta pentru poporul bulgar in acele vremuri. In aceasta biserica Vassil Levski si Matei Preobrazhenski, doi patrioti, si-au stabilit cartierul general pentru pregatirea revoltei populare din zona Turnovo: cand aceasta a izbucnit, in primavara lui 1876 aici s-a scris una dintre cele mai eroice pagini din istoria Bulgariei. Timp de 9 zile si nopti aproximativ 200 de rebeli condusi de preotul Hariton, invatatorul Bacho Kiro si comandantul militar Petur Parmakov, inconjurati de trupele si mercenarii otomanilor, s-au aparat in incinda manastirii. Pe 1 mai un butoi cu pulbere a explodat si pretorul Hariton si-a pierdut vederea. Atacurile asupra rebelilor au continuat. La solicitarea turcilor de a se preda acestia au raspuns printr-o scrisoare a lui Bacho Kiro: " Pasa, noi vrem recunoasterea drepturilor noastre ca popor si pana cand aceasta nu se va intampla, noi nu vom cadea vii in mainile tortionarilor tai; am hotarat sa murim si ne vom respecta aceasta decizie, iar tu vei raspunde in fata Europei pentru aceasta tiranie!". Dupa o groaznica batalie, manastirea a fost distrusa si incendiata iar detasamentul rebelilor zdrobit, preotul Hariton fiind ucis alaturi de alti luptatori. Au supravietuit aproximativ 47 de oameni, printre care si Bacho Kiro. Cazut prizonier dupa o vreme, el a luat intreaga vina asupra lui; a fost condamnat la moarte si spanzurat in Tarnovo. Un monument si un osuar au fost construite in curtea bisericii pentru a comemora astfel rebelii care au pierit in lupta. Monmentul a fost construit dupa un proiect al arhitectului italian Giovanni Masuti si al sculptorului Luca Ardgini.

De la manastirea Dryanovo am ajuns apoi foarte repede la pestera Bacho Kiro. A trebuit sa alegem traseul scurt de vizitare a pesterii (desi ne-am dorit sa mergem pe traseul lung, care dura 1 ora si jumatate, acest lucru nu a fost posibil pentru ca trebuia sa fim un grup de cel putin 15 persoane). Traseul scurt de vizitare a pesterii are o durata de 30 minute si ne poarta pasii prin Sala Ploii si Sala de Concerte. Acestea doua sunt cele mai frumoase si bogat ornamentate de catre mama-natura. Cred ca stam ceva mai mult de 30 minute, pentru ca facem fotografii, traversam cu grija portiunile cu tavane foarte joase, ne minunam de peretii si solul aproape imbracate cu monezi, dar si pentru ca in pestera este o temperatura constanta de 12 grade Celsius!!!! Traseul scurt a costat 2 leva / persoana (aproximativ 1 euro).

De aici revenim in parcarea din fata bisericii Dryanovo si mergem la Hanul Dryanovo. Cat de bine se poate manca acolo!!!! A fost inca una din cele mai frumoase incheieri ale unei zile de drumetie! Am mers apoi la hotel si pe urma la parada care avea sa incheie Festivalul International de Folclor. Ansamburi folclorice din Bulgaria, Romania, Portugalia, Spania, Macedonia si Mexic au defilat si dansat pe strada principala a orasului. Apoi a inceput spectacolul care a si incheiat aceasta frumoasa sarbatoare. Cum era de asteptat, Mexicul a "smuls" cele mai multe aplauze si ovatii de la spectatorii adunati ciorchine pe bancile si la terasele din parc.

Ziua 3: 25 iulie 2010

Ultima zi a fost cea mai "dureroasa" din mai multe puncte de vedere: pentru ca se termina mini-concediul nostru, pentru ca vremea era tare ciudata si nu puteam face fotografii...pentru ca....pentru ca am fost la Canionul Emen. Acesta se afla pe raul Negovanka, la aproximativ 25 km de Veliko Tarnovo catre Sofia sau Novo Selo, si este unul dintre locurile din Bulgaria carora descrierea "foarte frumos" este insuficienta! Canionul a fost declarat atractie naturala inca din anul 1980, in vreme ce eco-traseul a fost unul dintre primele realizate in Bulgaria. Traseul incepe de langa pestera Emen (cu o lungime de peste 3 km, aceasta este parte dintr-un lant de pesteri si galerii subterane) si serpuieste de-a lungul celor doi versanti ai canionului, la o inaltime de aproape 50 m. Peretii verticali au o inaltime de 80 - 90 m. De-a lungul acestora raul a sapat forme ciudate. La sfarsitul traseului am ajuns la cascada Momin Skok; nu este ea cea mai mare cascada din Bulgaria, dar are farmecul propriu! Sub cascada este un mic lac ce atrage vara turistii la o baie. Noi am ajuns in Canion dupa o ploaie. Cum nicaieri nu erau indicatoare despre dificultatea traseului, am ramas amandoi in sandalele de excursii, desi aveam si bocancii in portbagaj. Pestera Emen a parut neamenajata si cufundata in intuneric. Cateva trepte de ciment lasau impresia ca ar fi deschisa publicului, dar cand colo nu am stat decat la intrare. Deasupra noastra, intr-un din scobiturile tavanului, am vazut cea mai mare colonie de lilieci de pana acum. Fascinant, ce-i drept, dar ti se cam ridica parul (daca aveai) pe sira spinarii... De aici am pornit prin canion: 5 belgieni (din care 3 copii intre 8 - 5 ani) in fata noastra, si doi evrei (un barbat care era botanist...informatii interesante, pacat ca nu stia foarte bine engleza, si o femeie al carui tata traise la Baia Mare). Traseul nu era deloc marcat, asa ca urmam potecile facute de cei care trecusera pe-aici inaintea noastra. La doar cateva minute, treaba a devenit serioasa: peretii erau aproape verticali si urcam din ce in ce mai greu, agatandu-ne de stanci si de copaci. Treptat urcusul parca s-a mai domolit, dar au urmat cateva portiuni cu mal si noroi, foarte alunecoase. Pana la urma cei doi israelieni au facut cale intoarsa. Am incercat sa tinem pasul cu belgienii, ceea ce n-a fost prea greu: terenul accidentat a incetinit si inaintarea lor. Oricum, nimi nu puteam merge prea repede: terenul era abrupt si alunecos. Eu una am avut cateva momente de panica pe care cu greu am reusit sa le depasesc: numai cand vedeam prapastiile care se cascau langa picioarele noastre aproape ca-mi venea sa plang... Traseul nu este marcat deloc...cel putin noi nu am gasit nici un semn. Uneori chiar ne intrebam daca asta era drumul: prea era abrupt si nemarcat! Pana la urma, impreuna cu belgienii si fotografia pe care am facut-o indicatorului de la baza traseului, am reusit sa ajungem la cascada. Am incercat sa plecam doar noi doi si sa gasim drumul de intoarcere la masina, dar a fost imposibil: pur si simplu ne-am invartit in cerc. Asa ca am ramas la cascada, asteptand sa termine belgienii baia ca sa putem plec odata cu ei. Desi nici ei nu stiau traseul, avand in vedere cat era de abrupt drumul, era mai bine sa fim mai mult in caz ca se intampla ceva nedorit. Pana la urma au mai venit si vreo cinci bulgari care le-au explicat belgienilor drumul. Zis si facut, pornim impreuna cu familia... Iarasi dau de urcusul vertical, iar ma apuca un atac de panica. Pana la urma, vine si momentul cel mai greu dar si cel mai frumos al traseului: traversarea raului, de pe un versant pe altul, pe poduri suspendate de lemn, coborarea si urcarea versantilor pe scari de lemn sub care se deschideau haurile prapastiilor. Ce sky-diving?! Macar stiai ca mori in 7-8 minute....aici am simtit ca mor timp de aproape 4 ore! Daca reuseam sa-mi mut ochiii de pe treptele si pietrele pe care nu stiam cum sa-mi mai pun picioarele, peisajul era de o rara frumusete...intr-adevar iti taie respiratia! Nu se compara cu nici unul dintre canioanele prin care am fost pana acum. Podurile de lemn se intindeau deasupra raului, dar nu se zarea nici o poteca pe versantul celalalt, atat era de abrupt terenul. Tinandu-ne de ramuri, de crengi si eu una de mana lui Cristi, am reusit sa strabatem intregul traseul. Daca era ceva mai bine amenajat sau macar marcat traseul, experienta era mult mai placuta. Oricum, peisajul (atat cat am apucat sa vad) merita sa ajungeti pana acolo. La punctul de informare turistica din Veliko Tarnovo puteti solicita un ghid care sa va insoteasca in canionul Emen - am regretat ca nu am facut si noi acest lucru, dar am crezit ca traseul este ceva mai bine amenajat.

Pentru cazare in Veliko Tarnovo noi recomandam hotelul Gurko de pe strada cu acelasi nume. Detalii, fotografii si mai multe informatii gasiti si aici http://www.hotel-gurko.com/index_en.php Dupa ce ne-am intors in parcare am pornit spre Veliko Tarnovo, unde am oprit pentru a vizita din nou Tsarevets, iar apoi am mers la hotel Gurko pentru o masa cu mancaruri traditionale bulgaresti. Si de aceasta data am ramas cu cateva "restante": fabrica de bere din Veliko Tarnovo si spectacolul de sunete si lumini de pe dealul Tsarevets.
In rest, lasam fotografiile sa vorbeasca de la sine!

Cele bune si concedii cat mai placute!
Cristina si Cristin DUMITRU

PS Mai jos postam un material despre spectacolul de sunete si lumini "Sounds and Lights Show" ce are loc in Veliko Turnovo.
Este foarte important: spectacolul are loc doar daca sunt grupuri mai mari de 30 de persoane; de asemenea, trebuie sa faceti rezervare in avans la dl. Rumen Kolev, telefon: 003590885080865.
Mai multe informatii puteti obtine si de la biroul de informare turistica din Veliko tarnovo, de pe str. Hristo Botev nr. 5 (o recomand pe d-ra Kalina, pe care o puteti contacta si in scris la e-mail ticvt2@gmail.com).