"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Vacanta in Ardeal


In toamna lui 2007 am pornit la drum prin Ardeal: cu masina, mancare si cazare pe unde ne prindea noaptea, pe traseu. A fost o experienta ce ar merita nu numai imbunatatita, dar si repetata.

Fotografiile sunt aici

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/RomaniaArdealOctombrie2007# iar detalii despre locurile vazute mai jos:

ZIUA 1: 13 octombrie 2007
- Culele de la Maldaresti, Valcea: Legenda spune ca Tudor Maldăr, căpitan in armata lui Mihai Viteazul, cade în mâna hanului tătarilor, fiind luat ostatec. Fiica hanului se îndrăgosteşte de Tudor Maldăr. El reuşeşte să scape din mâna tătarilor şi, împreună cu fiica hanului, se stabilesc la Măldăreşti, unde (în sec. XVII) îşi clădesc căminul. În comuna Măldăreşti este organizat „Complexul Muzeal Măldăreşti”, care cuprinde „culele” Greceanu şi Duca, precum şi casa memorială I. G. Duca. Cel mai mult mi-a placut ca din aspectul general al complexului aveai senzatia ca sunt locuite culele: o vacuta pastea linistita la poarta, florin si bondari prin gradina, o pereche de ochelari pe o masa si o carte pe canapea. De fapt aici, in cadrul complexului, exista posibilitatea sa va cazati in camere care iarna sunt incalzite de celebrele sobe cu olane. Neaparat vizitati si biserica pictata de Olga Greceanu (chiar daca are termopane…. ).
- manastirea Polovragi: mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, interesant monument arhitectonic din Ţara Românească de secol XVII. Complexul mănăstiresc Polovragi este amplasat la poalele muntelui Piatra Polovragilor în apropierea Cheilor Olteţului, la marginea localităţii Polovragi din judeţul Gorj. Este aproape de Peştera Polovragi, pe care a şi administrat-o timp de 300 de ani.
Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaş sunt Radu si Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menţionaţi intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce priveşte iconografia cât şi execuţia tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul. De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în ţara noastră ale mănăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos. Cand am vizitat-o noi era in plin process de renovare, asa ca nu prea am reusit sa facem fotografii care sa o arate in toata splendoarea ei; in fine, sa vedem partea buna: avem astfel un motiv in plus sa revenim!
- Cheile Oltetului: peisajul este deosebit de frumos, iar decorul de toamna il facea perfect! Merita strabatute pe jos, asa ca lasati masinile in parcare.
- pestera Polovragi: se găseşte pe teritoriul comunei Polovragi, între localităţile Horezu şi Baia de Fier, judeţul Gorj.
Accesul la peşteră se face de la Mănăstirea Polovragi, pe un drum forestier de aproximativ 1 km. Intrarea în peşteră se află în Cheile Olteţului, deasupra râului ce desparte Munţii Căpăţâna de Munţii Parâng.
Peştera are o lungime (până în prezent cercetată) de 11 km. Traseul vizitabil pentru turişti este de aprox. 800 m. Acest traseu este parţial iluminat. Ghidul este mare amator de povesti legate de pestera, asa ca nu trebuie decat sa-l provocati!
- pestera Muierilor: se află în comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, foarte mulţi copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România.
Peştera are o lungime de aproximativ 3. 600 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezervaţia speologica împartita in doua sectoare: sectorul de nord (1. 500m) şi sectorul de sud (880m). La 40 de metri inălţime se alfa etajul superior amenajat pentru turişti cu o lungime de 573 m, ajunge până la lungimea de 1. 228 de metri o reţea de diverticule foarte greu accesibilă. Aici am vazut pentru prima data atarnand lilieci de tavanul pesterii, insa unii dintre ei gasisera “cazare” destul de jos, incat ii puteai atinge cu mana!
- Cheile Sohodolului: pentru amatorii de catarare este traseul ideal. Sunt foarte putin cunoscute la noi in tara, desi impresioneaza prin varietatea si pitorescul peisajului. Este de admirat "fereastra zmeilor". Din Chei noi am urmat drumul de pe harta, catre Valea de Pesti; mare greseala: am ajuns pe un drum forestier, prin padure, si am intrat pana la gat in namol…Se lasa noaptea si oricata incredere aveam noi in Furia Neagra, ne ca gandeam ca ne va prinde miezul noptii pe-acolo! Nici semnale nu mai aveam, nici la telefoane si nici la radio…asa ca nu auzeam decat plescaitul noroiului din roti. In cele din urma decidem sa facem cale intoarsa sin e indreptam cartre Santamarie Orlea.

ZIUA 2: 14 octombrie 2007
- Castelul Kendeffy din Santamarie Orlea: acum este hotel, si aici am ramas peste noapte, dupa ce am ajuns, plin de noroi si obositi. Castelul dateaza din sec. XVIII - XIX si este foarte bine restaurat. Camerele nu se remarca prin lux si opulenta, insa sunt curate, au apa calda non-stop, se mananca un mic dejun excelent si dotate cu strictul necesar turistilor.
- biserica reformata - calvina Santamarie Orlea: odinioară ortodoxă, se numără printre cele mai vechi biserici din spaţiul românesc, fiind ridicată către sfârşitul sec. XIII. Alcătuită dintr-o navă tăvănită, din turn pe faţada de vest şi un altar dreptunghiular boltit în cruce pe ogive, prezintă forme arhitectonice specifice tranziţiei de la romanic la goticul timpuriu. La interior se află un valoros ansamblu de pictură murală (1311 şi cca. 1400).
- cetatea Colt: dateaza de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitorita de cneazul Cândea. Ulterior, Cândea a trecut la religia catolică şi şi-a schimbat numele în Kendeffy.
Cetatea se afla pe teritoriul satului Suseni, Hunedoara, pe drumul judeţean DJ 686, la intrarea pe valea Râuşorului şi la 3 km distanţa de satul Râu de Mori.
Datorită aspectului cetaţii şi toponimiei locurilor, se presupune ca acesta ar fi sursa de inspiraţie a romanului "Castelul din Carpaţi" de Jules Verne. Ansamblul se afla într-o stare accentuată de degradare, fiind practic o ruină, dar drumul prin padure pana la cetate si privelistea de-colo merita drumul! La poalele cetatii este biserica Colt, foarte frumoasa si cu o atmosfera linistitoare. Aici am vazut pentru prima data statii de amplificare pentru sunet afara.
- Ulpia Traiana Sarmizegetusa: pe numele său complet Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, a fost capitala Daciei romane, situată la o distanţă de 40 de km de Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei. Ruinele oraşului antic constituie azi obiectul unui complex arheologic în localitatea Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara. Este amplasată pe un teren aproape şes, în bazinul Haţegului, la cota 531 m. Oraşul se afla la aproximativ 8 km depărtare de trecătoarea care face legătura între Banat şi Transilvania şi care purta în antichitate numele de Tapae, astăzi "Porţile de Fier ale Transilvaniei".
Aici am asistat si la o petrecere campeneasca, cu ocazia Zilei Recoltei (adica am ascultat muzica populara si am mancat gratis, pe cheltuiala primariei adica).
- biserica Densus: este o localitate în judeţul Hunedoara. Biserica Sfântul Nicolae din Densuş este una din cele mai vechi biserici din România în care serviciul liturgic se desfăşoară neîntrerupt până în prezent. Edificiul a fost ridicat în secolul al XIII-lea în stil romanic, pe ruinele unei construcţii din antichitate (sec. IV). Valoroasele fragmente de pictura murala, datand din 1443, opera unei echipe de maeştri, în frunte cu Ştefan, unul din primii zugravi români cunoscuti, vadesc stranse legaturi stilistice cu picturile de epoca din Ţara Românească. Cam greu de facut fotografii aici! Explicatia pentru care fotografiatul este interzis a fost de genul: ”Voi fotografiati, vindeti pozele si faceti bani…iar noi nu am reusit sa scoatem un album cu biserica pana acum”…cu atitudinea asta, nici nu vor scoate vreodata!
- manastirea Prislop: este o mănăstire situată în apropierea satului Silvaşu de Sus din judeţul Hunedoara. De aproape şapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante aşezăminte religioase ortodoxe din Transilvania. Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ţinuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locaşului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV. Si aici am avut cateva probleme cu fotografiatul: o maincuta ne-a zarit cu trepiedul si aparatele foto intrand in biserica; deoarece era slujba, ne-am gandit ca ar fi de bun-simt san u ne apucam sa facem fotografii, asa ca am stat linistiti. Insa ne-am trezit apostrofati de catre maicuta ce ne urmarise din curtea bisericii: a facut mai mare taraboiul incercand sa ne spuna ca fotografiatul este interzis. Asta in conditiile in care eram cu aparatele inchise…

ZIUA 3: 15 octombrie 2007
- Sarmizegetusa Regia: este situată în satul Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara, a fost capitala Daciei preromane. Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Cetatea de pe Dealul Grădiştei este cea mai mare dintre fortificaţiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1. 200 de metri înălţime, fortăreaţa a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munţii Orăştiei, şi cuprindea şase citadele.
Capitala Daciei a atins apogeul sub Decebal, regele dac înfrânt de Imperiul Roman după două războaie (101-102 şi 105-106), (conform ultimelor descoperiri, în anul 107 ar fi avut loc ultima bătălie, undeva în podişul Transilvaniei), condusă de împăratul Traian. După înfrângerea dacilor, cuceritorii au stabilit o garnizoană militară acolo şi au început să dărâme cetatea. Noua capitală romană, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost construită la o distanţă de 40 km de Sarmizegetusa Regia. Împăratul Hadrian, voia ca noua capitală construită de Traian să fie percepută ca o continuatoare a celei dacice, de aceea i-a şi adăugat numele de Sarmizegetusa. Astăzi, pe locul Ulpiei Traiana Sarmizegetusa se află comuna Sarmizegetusa.
Drumul pana la cetate este foarte prost. Poate fi parcurs cu masina, dar foarte greu, mai ales in partea de final a traseului. Asa ca noi ne-am abandonat masina si am parcurs pe jos ultima parte a drumului. Ceea ce nu a fost deloc rau!!! Eu una am simtit atmosfera foarte incarcata sus, la cetate…Ceva ma indemna sa cobor cat mai repede, o neliniste nelamurita; orice zgomot al padurii mi se parea ca e incarcat de stranii presimtiri…Si totusi, tare mult imi doresc sa revad Sarmisegetuza Regia!!!
- cetatea dacica Blidaru: cetatea dacică este una dintre cele 6 fortăreţe dacice din Munţii Orăştie care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România. Cetatea a fost construită în secolul I î. Hr. cu scop de protecţie împotriva cuceririi romane. Se găseşte lângă satul Costeşti, comuna Orăştioara de Sus din judeţul Hunedoara. Accesul se face din Costesti, pe un drum forestier, usor accesibil.
- cetatea dacica Costesti: este una dintre cele 6 fortăreţe dacice din Munţii Orăştie care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România. Cetatea a fost construită în secolul I î. Hr. cu scop de protecţie împotriva cuceririi romane. Se găseşte lângă satul Costeşti, comuna Orăştioara de Sus din judeţul Hunedoara. Accesul se face din Costesti, pe un drum forestier, foarte usor de parcurs si mai ales placut.

ZIUA 4: 16 octombrie 2009
- Orastie: daca ajungeti pe-aici, sa nu ratati Catedrala Ortodoxa si vechea cetate a orasului. Mi-au placut foarte mult monumentele ridicate in cinstea regelui dac Decebal!
- Castelul Corvinilor din Hunedoara: sau Castelul Huniazilor este un castel din Hunedoara, cel mai important monument de arhitectură gotică din Transilvania. A fost ridicat în secolul XV de către Iancu Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. Este o construcţie impunătoare, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantela de piatra cioplita. Castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu. Castelul este la fel de frumos precum apare in fotografii. Infiorator locul unde erau aruncati condamnatii la moarte si prizonierii pentru a fi sfasiati de ursi! Am regasit aici si fantana sapat de prizonierii turci…exact ca cea de la Rasnov…nici nu mai stii care este povestea reala, dar sincer pentru mine nici nu prea conteaza, farmecul pe care il da locului e mai important!
- cetatea Devei: se află pe un deal vulcanic de pe teritoriul oraşului Deva. Ea datează din anul 1269. În anul 1784, în timpul răscoalei lui Horea, stăpânii cetăţii au opus rezistenţă atacurilor iobagilor şi minerilor din Munţii Apuseni.
Aceasta este aşezată pe dealul la poalele căruia se întinde oraşul Deva. Sub dealul cetăţii se află Palatul Magna Curia (azi sediul Muzeului Civilizatei Dacice si Romane), construit în secolul XVI cu aspect de bastion. Transformat de Gabriel Bethlen în 1621, Magna Curia a dobândit o înfatisare prevalent baroca în sec. XVIII, când i se adauga o scara monumentala dispre parc si un balcon.
Astăzi Cetatea Devei este o ruină, în urma unei explozii produse în anul 1849 în magazia cu praf de puşcă a fortăreţei. Foarte impesionant liftul exterior care urca pana in cetate: seamana foarte mult cu cel cu care am urcat pe partie, la Maribor, in Slovenia!

ZIUA 5: 17 octombrie 2009
- Cetatile Ponorului: incepem ziua in forta, cu unul dintre cele mai mari complexe carstice din România, aflat în Munţii Apuseni, zona Padiş. Numit şi Everestul speologiei române, complexul carstic de la Cetăţile Ponorului a fost menţionat pentru prima data în 1886 de către Nagy Sandor.
Din pacate timpul si lipsa echipamentului ne-au determinat sa lasam pe alta data explorarea acestor minunatii despre care am auzit atat de mult vorbindu-se – una dintre nereusitele acestei excursii…Dar decat sa riscam aiurea si sa avem cine stie ce accident, mai bine am lasat pe alta data!
- Padis: Zona turistică Padiş este situată în ramura nordică a Munţilor Bihor, lanţ din Munţii Apuseni sau Carpaţii Occidentali. Din punct de vedere administrativ, zona Padiş este situată în sud-estul judeţului Bihor, pe raza comunei Pietroasa, până la graniţa cu judeţele Cluj şi Alba. Aici cazarea se poate face si in casute de 2 persoane, casute ce au forma unor imense butoaie rasturnate – superbe butoaiele, te simteai ca un elf sau ca un pitic de-al Albei-ca-Zapada!
- Bradet: am vizitat o biserica din secolul trecut si care avea tot interiorul alcatuit din crucile celor care murisera in zona. Erau cruci de lemn ce acopereau aproape in intregime peretii din interior ai bisericii si asta a dat un farmec aparte locului: cruci din secolele trecute, pe care erau inca fotografiile defunctilor…sterse de vreme si incarcate de amintiri…
- pestera Ursilor: fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munţilor Apuseni, ea aflându-se în judeţul Bihor, în imediata apropiere a localităţii Chişcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m. Interiorul se distinge prin diversitatea formaţiunilor de stalactite şi stalagmite existente, ca şi prin cantitatea impresionantă de urme şi fosile ale ursului de cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut acum 15. 000 de ani.
In drum spre Arieseni zarim cateva cirezi de bivolite, unele dintre animalele mele preferate. Cum era si cazul, incercam sa gasim o familie care vinde branza de bivolita; zis si facut, batem in poarta omului si suntem primiti de o intreaga familie: bunic, nepoti, parinti. Aveau bivolite, insa nu si branza…dar nu-i bai, primim in schimb lapte prins, ardei, cateva fructe (“sa aveti la drum, ca mai aveti de mers”), plus un tur al casei proaspat renovate, plus un tur al grajurilor, ca sa vedem vitelusii bivolitelor. Ce oameni…. Ne-au rugat sa le spunem cand putem merge la ei de Paste, sa taie un miel…
- Arieseni: este o comună în judeţul Alba, alcătuită din 18 sate, răsfirate pe pantele Munţilor Bihorului. Situată în Ţara Moţilor, pe valea superioară a Arieşului Mare, în Depresiunea Arieşeni. Intreaga zona este de o extraordinara frumusete si merita vazuta indiferent de anotimp. Aici ne-am cazat la Pensiunea Iulia, daca imi amintesc bine; gazda ne vede veniti de la drum, si ne “arde” la pret: un pastrav = 20. 00 ron (in 2007, sa dai 20. 00 ron pe un pastrav... nu era putin…dar ce mai conteaza, la ce foame aveam…).

ZIUA 6: 18 octombrie 2009
- pestera Scarisoara: sau Gheţarul de la Scărişoara adaposteşte cel mai mare gheţar subteran din România. Intrarea în Gheţarul de la Scărişoara se face printr-un impresionant aven, a carui gură, cu un diametru de 60m se deschide în pădurea din marginea platoului. O poteca îngustă săpată în stâncă şi câteva scări metalice ancorate în pereţi înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se pastreaza în tot timpul anului un strat gros de zapadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lăţime şi 17 m înâlţime.
Topografia Gheţarului de la Scărişoara este simplă, deoarece peştera reprezintă o încapere unică cu o dezvoltare totala de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheata, cu un volum de 80000 mc şi care dăinuie în peşteră de peste 4000 de ani. Faţa superioară a blocului (3000 mp) formează podeaua Salii Mari. În partea dreaptă acest planşeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheaţă, care da într-o zonă, denumită Biserica. Aici apar primele formaţiuni stalagmitice de gheaţă. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervaţie ştiinţifică, cu doua sectoare distincte.
Noi am ajuns la Scarisoara pe jos, dupa ce am abandonat masina cand drumul a devenit foarte prost. O portiune am mers pe jos, apoi am fost luati in caruta de taietorii de lemne ce urcau la padure - a fost o experienta cat se poate de amuzanta – un veritabil masaj medicinal, gratis!!!
La intoarcere am vrut sa ne cumparam branza de vaci, sa ne refacem proviziile. Asa ca am mers la una dintre batranele ce isi adunau vacile de pe costa dealului; am ajuns in cele din urma la casa dansei, casa fara tv, fara radio…de fapt fara current electric. Cat pe ce sa ne rastoarne si o mamalig la ceaun, cu branza proaspata de vaci! Timpul insa ne-a permis doar sa stam la “un pahar” de vorba si cam atat…am plecat cu branza si voie buna mai departe.
- Cheile Turzii: sunt o rezervaţie naturală protejată, aflată la o distanţă de 6 km vest de Turda, de-a lungul văii Hăşdate. Au o lungime de 2. 900 m şi o înălţime a pereţilor de până la 300 m. Cheile ocupă o suprafaţă de 125 ha şi s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de către râul Hăşdate.
Cheile Turzii oferă un peisaj carstic de o rară sălbăticie: stânci înalte şi abrupte, creste ascuţite, turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotişuri, arcade etc. Conţine peste 1. 000 de specii de plante şi animale, unele reprezentând elemente rare, ca usturoiul sălbatic, acvila de stâncă.
Din pacate am ajuns numai pana la intrarea in Chei: era seara tarziu si ne-a fost teama sa pornim in traseu la o ora destul de inaintata.

ZIUA 7: 19 octombrie 2009
- Aiud: aici ne-am cazat la hotel Victoria 3*; nu va speriati de aspectul exterior, atat de auster si impersonal – interiorul este foarte curat, elegant si cu bun-gust. Orasul a fost menţionat prima oară în 1293, populaţia fiind alcătuită în majoritate din saşi. Cetatea Aiudului este una din cele mai vechi cetăţi urbane din Transilvania (sec. XIII-XVI). Daca doriti, va puteti reculege cateva momente in Catedrala Ortodoxa din Aiud.
- manastirea Ramet: Schitul, intemeiat catre sfarsitul secolului XIV, pastreaza vechea biserica de piatra, o constructie dreptunghiulara. Si aici fotografiatul interzis... nu cumva sa afle si altii de astfel de locuri minunate, si sa vina sa le viziteze, sa mai dea si ceva bani…
- Alba Iulia: poartă în mod simbolic titlul de "Capitală de Suflet a Neamului Românesc", statut confirmat la 15 octombrie 1922, cand la Alba Iulia a avut loc, la Catedrala Reîntregirii, ceremonia oficială de încoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, ca regi ai tuturor românilor din provincile istorice unite.
Principala zonă istorică a oraşului este Cetatea Alba Carolina, dezvoltată foarte mult de Carol al VI-lea. Habsburgii au redenumit oraşul în Karlsburg în onoarea sa. Fortăreaţa în stil Vauban cu 7 bastioane, în formă de stea, a fost construită în perioada 1716-1735, dupa un plan al arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, fiind cea mai impresionantă de acest tip din sud-estul Europei, în special datorită porţilor triumfale ce asigurau accesul, iniţial în număr de şase.
Principalele obiective turistice care sunt situate în interiorul fortificaţiei sunt: Catedrala Reîntregirii, Muzeul şi Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum, Catedrala Romano-Catolică, Celula lui Horea, Closca şi Crisan, situată în ansamblul arhitectural al porţii a 3-a a cetăţii, Palatul Apor, Palatul Principilor, Universitatea 1 Decembrie, Obeliscul ridicat in memoria lui Horea Closca si Crisan, etc.
În interiorul Catedralei Reîntregirii se află două importante lucrări de artă care au scăpat de teroarea şi prigoana comunismului, reprezentand monarhia româneasca în acea perioadă, Regele Ferdinand şi Regina Maria, capetele încoronate în anul 1922 în aceasta catedrală. În interiorul Catedralei Romano-Catolice este îngropat guvernatorul Ioan de Hunedoara.
Pe 29 mai 2009 Alba Iulia a intrat in Guiness Book, prin evenimentul denumit "marea îmbrăţişare" a cetatii Vauban, la care au participat 9. 758 de oameni.
- Sebes: În Antichitate, pe locul Sebeşului de astăzi s-a aflat o aşezare dacică, încorporată în Imperiul Roman. Oraşul a fost întemeiat în secolul al XII-lea de coloniştii saşi veniţi la chemarea regelui Ungariei.
- biserica fortificata Calnic: Numele aşezării provine din slavul "kal" sau "kalinik" (=lut, lutos, ung. sáros hely), fiind preluat, mai întâi, de români sau de unguri, de la care l-au preluat ulterior saşii. Numele săsesc al localităţii este Kelling şi vine de la primii stăpâni, familia nobililor Kelling. La fel ca şi alte familii de saşi, aceştia au devenit probabil din greavi nişte adevăraţi comiţi. Greavii de Câlnic sunt menţionaţi încă din 1267, 1269 şi 1309. Cetatea a fost restaurată între 1962-1964, iar astăzi a fost transformată într-un centru cultural ştiintific internaţional. Aici am fost foarte bine primiti, fiind chiar invitati sa ramanem peste noapte. Ne-am multumit sa vizitam doar muzeul etnografic, alatuit din obiecte donate – absolut superb!

ZIUA 8: 20 octombrie 2009
- Sibiu: orasul are un număr mare de muzee, organizate în jurul a două complexe - Muzeul Naţional Brukenthal (unde am vazut fluierul lui Avram Iancu, Craisorul Muntilor) şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, locasuri de cult precum si alte cladiri si locatii de interes turistic: Pasajul Scarilor, Piata Mare, Piata Mica, Podul Minciunilor.
În anul 2007, Sibiu a fost Capitală Europeană a Culturii, împreună cu Luxembourg. Fiind cel mai important eveniment cultural în istoria oraşului a fost vizitat de un număr mare de turişti români şi străini, asa ca ne-am bucurat sa ne numaram si noi printre acestia!
- Cisnadie: Localitatea a fost fondată de cãtre colonişti de ethnie germanã, chemaţi în ţară de cãtre regele Géza al II-lea al Ungariei, (1141-1161) pentru a apăra graniăţele regatului împotriva raidurilor cumanilor, pecenegilor, tãtarilor etc.
Istoricii presupun că pe teritoriul actual al localităţii Cisnădie a fost fondată, în 1150, localitatea Ruetel, care a fost distrusă de năvălirile mongolilor.
Prima menţiune documentară despre o aşezare pe locul actual al oraşului datează din 1204, într-un document al regelui Emeric al Ungariei, sub denumirea de Rivetel.
În anul 1425 în Cisnădie a fost construit primul turn cu ceas din Transilvania. Acesta este înconjurat de 2 ziduri de apărare, cel interior având şi încăperi pentru păstrarea proviziilor.
- Cisnadioara: Localitatea este cunoscută pentru organizarea de evenimente culturale (spectacole, concerte, expoziţii), dar şi pentru atracţiile sale turistice (frumuseţi naturale, monumente de mare însemnătate istorică). În Cisnădioara se află o bazilică în stil romanic din a doua jumătate a secolului al XII-lea şi cea mai veche orgă cu tuburi din România în stare funcţională (începutul secolului al XVIII-lea).
Numită „cetate” de către localnici, biserica fortificată a Sfântului Mihail (de unde şi denumirea în germană a aşezării, Michelsberg) este situată în vârful unui deal stâncos care mărgineşte satul la sud, pe un platou foarte îngust.
Acesta a fost traseul nostru, strabatut intre 13 - 20 octombrie 2007. Informatiile si datele istorice au fost preluate de pe http://ro.wikipedia.org/

Sper ca v-a placut si a reprezentat o sursa de inspiratie pentru viitoarele voastre concedii si vacante.


Cu drag,
Cristina si Cristin

duminică, 29 iulie 2007

Festivalul de Arta Medievala Sighisoara 2007, si nu numai...




In vara lui 2007 am pornit catre Sighisoara, pentru a participa, ca simpli spectatori, la Festivalul de Arta Medievala.


Am plecat sambata dimineata din Bucuresti, pentru a reveni duminica. In drum spre Sighisoara insa ne abatem pe la cetatea Feldioara, al carei nume este strans legat de cel al Cavalerilor Teutoni. Imaginatia mea deja trecuse la treaba, desi vazusem pe internet cateva fotografii cu ceea ce a mai ramas din cetate. Chiar si numele ei mi se parea ca are un farmec aparte si abia asteptam sa ajungem. Drumul pana la cetate este fara gropi, insa neasfaltat, astfel ca am stranit un praf de-l puteai taia cu cutitul! Trecem intai pe langa biserica din sat, remarcabila prin turnul zvelt si aspectul impozant (ce, de altfel, caracterizeaza toate bisericile din Ardeal). Biserica este construita in stil gotic pe temeliile unei bazilici mai vechi de la inceputul sec. XIII.

Lasam masina si ne continuam drumul pe jos. Ruinele cetatii se zaresc pe o movila de pamant. Cateva poteci serpuiesc pe coasta dealului pana la ruinele cetatii.
In jur, vara in toata regula: caldura, praf, taraitul unor greieri, iarba fosneste a uscat la orice atingere, iar satul parca e pustiu: nimeni prin curti, nimeni pe drum.
Accesul in cetate este la indemana oricui: fara paza, fara intrare, fara…nici un fel de ingrijire. In interiorul cetatii cativa ciulini uriasi printre care razbatem cu greu. Iarba ne vine pana la brau, incat incep sa ma gandesc la reptilele ce ar putea misuna in jurul picioarelor noastre. Gasim si urmele unui foc, cativa taciuni si bineinteles cutii de bere, suc si altele.
Aici s–au descoperit fragmente de sticlarie si ceramica, obiecte de aur si monede romane, iar din perioada 402–408 au fost descoperite cinci lingouri de aur. Din prima jumatate a secolului al XII–lea, in primul val de colonizare a sasilor, dateaza un cimitir sasesc la Feldioara, cu aproximativ 109 morminte. Printr-un document din anul 1211 regele Andrei al II–lea al Ungariei da cavalerilor teutoni dreptul de a se aseza in Tara Barsei si de a popula "terra deserta et inhabitata" pentru a pazi teritoriile coroanei ungare de invaziile frecvente ale cumanilor. Cetatea Feldioara a fost ridicata intre 1211 – 1225 de catre cavalerii teutoni, care insa nu aveau dreptul de a construi decat fortificatii de lemn si pamant. Patroana spirituala a Ordinului cavalerilor teutoni era Fecioara Maria si cum ridicarea cetatii poate fi atribuita acestora, primul sau nume a fost Marienburg si insemna, in limba germana, "Orasul Mariei". Numele de astazi provine din cuvintul maghiar "foldvar" si inseamna "cetate de pamant". In anul 1240 localitatea este atestata documentar sub numele de Castrum Sancte Maria. In anul 1241 intreaga Transilvanie este ravasita de invazia tatara si cu siguranta Cetatea Feldioara este trecuta prin foc si sabie. In intreaga zona se inmultesc fortificatiile, si bisericile sunt construite cat mai mari, astfel incat sa adaposteasca intreaga populatie a asezarii in cazul unei alte invazii, iar Cetatea Feldioara este reconstruita. Probabil ca de la inceputul prezentei lor pe aceste meleaguri, cavalerii teutoni au construit edificii din piatra, constructiile de lemn si pamint nemaifiind la moda in Occident in acea perioada, deoarece in anul 1222 regele maghiar se vede nevoit sa le acorde si dreptul de a construi cetati si orase de piatra ("castra et urbes lapideas"). Teutonii au intarit Tara Birsei, zidind cetati intarite la Feldioara, Codlea si Tampa, langa Brasov. Regele maghiar a inceput sa se teama atunci de nasterea unui stat in stat, si in anul 1225 a intrat cu armatele pe teritoriile teutonilor si i–a alungat. Un act papal din 1232 spunea ca teutonii au zidit in timpul sederii lor in Tara Birsei cinci cetati strasnice, cu multa truda ("cum multo labore... quinque castra fortia").
Ruinele care se observa astazi pe colina Feldioarei nu mai pastreaza aproape deloc urme ale influentei teutone. La sfirsitul secolului al XIV–lea, Feldioara primeste drept de targ (sau de oras) din partea regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Cetatea Feldioara este reconstruita in anul 1420 si rezista invaziei turcesti din 1421 cand sunt distruse orasul Brasov si satele Harman, Sanpetru, Bod, Ghimbav si Vulcan. A doua invazie turceasca, din perioada 1430–1432, a afectat insa in mod serios Cetatea Feldioara. Un document din anul 1439 arata ca locuitorii comunei au construit cetatea pentru apararea lor si a bunurilor lor, cu "mari cheltuieli si cu mare osteneala". O inscriptie datata 1457 ne dezvaluie ca in acel an a fost terminata refacerea constructiei, devenita de acum cetate taraneasca, dupa ce ea fusese distrusa in timpul campaniei lui Vlad Tepes. Secolul al XVI–lea aduce iarasi razboiul sub zidurile cetatii. Ioan Zapolya, voievod al Transilvaniei, este ales si rege al Ungariei. Dar se pare ca armele urmau sa hotarasca intre el si Ferdinand I de Habsburg, fratele imparatului Germaniei, Carol Quintul. Ambii solicita sprijinul voievodului Moldovei, Petru Rares. Dupa ce acesta din urma sta o perioada in cumpana, se decide sa–l sprijine pe Zapolya si incheie cu acesta o invoiala: domnul Moldovei urma sa–i aduca la ascultare pe sustinatorii lui Ferdinand, primind in schimb Bistrita si Rodna, cu tinuturile inconjuratoare si toate veniturile acestora, dar si confirmarea stapanirii pentru Ciceu si Cetatea de Balta, mai vechi posesiuni ale domnitorilor moldoveni. In anul 1529, oastea moldoveneasca a lui Petru Rares intreprinde trei expeditii militare peste munti. Ultima are loc sub zidurile Cetatii Feldioara, in data de 22 iunie. Batalia se da cu mare inversunare si "mare moarte... de imbe partile", dupa cum scriu cronicile vremii. Moldovenii ies invingatori, iar vornicul oastei, Nicolae Grozav, ii pedepseste aspru pe sasii care il sustineau pe Ferdinand I. Probabil tot atunci este distrus si zidul de incinta din partea de sud a cetatii. "Niciodata Tara Birsei nu a suferit un dezastru atat de mare", scrie un alt document al vremii. Secolul urmator aduce si el razboi si framantari langa zidurile cetatii. In anul 1612, la 16 octombrie, ostile voievodului transilvan Gabriel Bathory ii infrangeau pe brasoveni, ucigand in lupta 39 de tineri, precum si pe judele Brasovului, Michael Weiss. In onoarea lor este ridicat un monument la marginea orasului, intre 1912 - 1913. Ceva mai tarziu, in 1657, este ridicat turnul de nord al cetatii; mesterii au scrijelit acest an in tencuiala constructiei, de aceea este de presupus ca el reprezinta momentul inaltarii sale. Cetatea este apoi folosita drept granar, pana in anul 1838, cand un cutremur puternic o afecteaza foarte grav. De atunci ea este parasita, paznicul cetatii abandonindu–si locuinta. Cetatea nu a mai fost niciodata restaurata.Se pare ca din cetate nu au mai ramas decit turnul de nord–vest, aproape intreg, fantana adanca de aproximativ 70 de metri (astazi astupata), temelia de piatra a capelei si o parte din pivnita. In anul 1944, la Feldioara, a existat si un lagar de concentrare, prizonierii fiind, pe rind, rusi si maghiari.

De aici ne continuam drumul catre Festivalul de Arta Medievala de la Sighisoara. Cum nu aveam cazare deja rezervata, am incercat sa gasim ceva la fata locului: nici vorba! Totul era plin, indiferent de pret. Pana la urma reusim sa gasim o camera libera la o casa particulara, destul de departe de centrul istoric insa cu loc de parcare.
Mergem prima data la Turnul cu Ceas. A fost construit in sec. al XIV-lea pentru a proteja poarta principala de acces in cetate si pentru a gazdui reuniunile Sfatului, arhivele si trezoreria Sighisoarei. Dupa anul 1556 a adapostit judecatoria, depozitul de arme, corpul de garda si inchisoarea. Cele patru turnulete ce impodobesc atat de frumos acoperisul si mai "inmoaie" severitatea Turnului cu Ceas simbolizau autonomia judiciara a cetatii, aceasta avand "jus gladii" adica dreptul seniorial de pedeapsa.
Turnul are baza dreptunghiulara, 5 etaje, un balcon si un acoperis piramidal, toate acestea avand inaltimea de 64 metri. La 30 aprilie 1676 Turnul cu Ceas este distrus de un puternic incendiu si este refacut un an mai tarziu de catre arhitectii Veit Gruber din Tirol si Filip Bonge din Salzburg, si de catre dulgherul Valentin. De aici mergem in oribila Sala de Tortura, fosta inchisoare a cetatii; sunt expuse fel de fel de obiecte folosite de catre tortionari: lanturi pentru maini si picioare ale celor condamnati, un jug de tortura, scara de tortura, piatra de 6 kg care atarna de gatul celor acuzati de inselatorie. Interesante obiectele (bineinteles, toata lumea isi facea o fotografie cu latul de gat, limba scoasa si ochiii dati peste cap), dar abia asteptam sa plec de-acolo.
Mai departe strabatem strazile Sighisoarei, trecem pe langa casa Vlad Dracu (aici a fost, intre 1431 - 1436 resedinta lui Vlad Dracu, membru al ordinului Dragonului, si tot aici s-a nascut, in 1431, Vlad Tepes Draculea). Foarte interesanta este si Casa cu Cerb (cu capul de cerb iesit in evidenta, pe unul dintre colturile cladirii). Pe strazile Sighisoarei se desfasoara fara oprire Festivalul de Arta Medievala. Tineri veniti de prin toata Europa se intrec in jocuri, scamatorii, dansuri medievale. La orice colt de strada un saltimbac ne uimeste cu indemanarea lui, aruncand in aer popice, bile, panglici; alaturi o copila isi picteaza fata in fel de fel de culori. La tarabe mestesugarii te imbie cu de toate: obiecte din piele, din lemn, din lut...pe alese! Spaniolii isi fac bine auzita si vazuta prezenta: batai in tobe si costumatii colorate, steaguri fluturande. Asistam cu placere la spectacolul folcloric oferit de Ansamblul Folcloric Doina de la Casa de Cutura a Studentilor din Bucuresti. Urmeaza apoi trei scenete cat se poate de interesate, interpretate de trei cupluri pe una dintre strazile orasului: toate au o tema comuna "dragostea cu nabadai"; foarte interesante si expresive interpretarile tinerilor! Asistam apoi la ceea ce as numi un dans ritualic "dervis" (desi semnificatiile miscarii de rotatie sunt mult mai ample si mai profunde, ele inducand practicantul intr-o anumita stare mentala), oferit de catre trupa artistilor turci.
Mergem apoi si noi sa numaram treptele ce alcatuiesc Scara Scolarilor. Este un fel de tunel cu trepte, foarte racoros si prin urmare foarte apreciat de noi in acea zi torida! Se pare ca obiceiul este de a numara treptele pe parcursul urcusului: sincer, nu-mi mai amintesc numarul lor...insa parca la urcare erau din ce in ce mai multe, iar la coborare din ce in ce mai putine...Oricum, daca nu voiai sa-ti bati capul cu asa ceva, peste tot erau tineri care pentru 1 ron iti spuneau numarul de trepte (amuzant, mai ales daca ulterior de decideai sa verifici informatia primita). Cert este ca Scara Scolarilor este unicat in Transilvania, si a fost construita de primarul orasului in anul 1642 pentru a facilita accesul elevilor din oras pana la scoala din deal in timpul iernii. La capatul urcusului celor 175 de trepte ajungem pe Dealul Scolii si la Biserica din Deal. Edificarea bisericii s-a efectuat în etape: sec. XIII – XVI. Transformarea bisericii iniţiale, cu o singură navă îngustă, în biserică-hală are loc în perioada 1429-1525, sub influenţa directă a şcolii germane de arhitectură. Are loc o trecere de la stilul romanic la cel gotic, considerat mult mai potrivit noilor aspiraţii la universalitate ale catolicismului. După incendiul datorat asediului kurutzilor din 1704, se reface acoperişul şi turnul clopotniţă, iar după cutremurul din 1838, se înlocuiesc în întregime bolţile căzute, ale corului, cu imitaţii din lemn şi parţial bolţile halei cu bolţi de cărămidă. Aspectul interior se datorează restaurărilor din 1934 care au scos la iveală vechile fresce acoperite cu var datând din 1776. Biserica Evanghelică din Deal, închinată Sfântului Nicolae, este cel mai important monument de arhitectură religioasă din Sighişoara, a treia ca mărime dintre bisericile mari ale Transilvaniei, fiind reprezentativă pentru stilul gotic transilvănean.
Seara ne-o petrecem printre stradutele inguste ale cetatii, reusesc si imi fac o codita colorata in par, facem fotografii...pana se intuneca de-a binelea si vedem cu regret ca vechile cladiri nu sunt deloc iluminate si puse in evidenta noaptea, asa cum ne-am fi asteptat.

La intoarcerea spre Bucuresti, pentru a prelungi oarecum atmosfera medievala, cu povesti despre printi si printese. Asa ca ne abatem catre Cetatea Rupea. Mai greu cu indicatoarele, dar cum e situata in varful unui deal nu e greu sa te orientezi. Ajungem cu masina pe un drum de tara, printre lanuri de porumb. Praf de doua degete pe masina, dar suntem deja obisnuiti. La un moment dat insa nu mai putem inainta cu masina, o abandonam si ne continuam drumul pe jos.
Suntem intampinati la intrare de cel ce este ghid, portar si paznic al cetatii. Cu un caiet in poala, asezat pe un scaunel minuscul, isi asteapta oaspetii: dupa noi mai urca un grup de tineri, asa ca facem impreuna turul cetatii. Vremea este caniculara si toata lumea se indreapta catre fantana din curtea cetatii. Aici iti astamperi setea de apa rece, dar si de povesti, pentru ca se pare ca este o fantana fermecata: indragostitii ce beau impreuna din apa ei nu vor fi despartiti nici dupa moarte! Asa ca alegeti cu grija persoana cu care impartiti apa rece ca gheata scoasa din fantana fermecata. De fapt aceasta este mandria cetatii: se povesteste despre ea ca nu ar fi secat niciodata; are o adancime de aproape 60 de metri si rivalizeaza cu alte doua fantani celebre si sapate in aceeasi perioada: cele din cetatile Saschiz si Rasnov.
Se pare ca aici a fost construita initial, pe masivul de bazalt, cetatea pe care dacii o numeau Ramidava. Este posibil ca aici sa fie locul in care Decebal si–a pus capat zilelor dupa cucerirea romana si tradarile unora dintre generalii sai. Cetatea a fost cucerita de catre romani si transformata in castru, iar mai apoi a devenit o asezare romana, numita Rupes. S–a dezvoltat apoi o asezare prefeudala, apoi medievala – atestata documentar in 1324, printr–un act emis de Carol I Robert de Anjou, regele Ungariei. Devine “targ” in anul 1433 sub numele de Kohalm (virf de stinca) sau Cohalm, nume pastrat pana in 1929, dupa care l–a preluat pe cel de Rupea. Intre 1432 si 1437 a fost jefuita de turci, in 1736 a cunoscut epidemia de ciuma, iar in anii comunismului s–a confruntat cu exodul masiv al sasilor catre Germania. Si cu toate acestea, cetatea de pe stanci a rezistat si rezista inca vitregiilor timpului. Poate si pentru ca toti locuitorii ei si-au pus o parte din sufletul lor intre zidurile cetatii. Legenda spune ca cetatea ar fi fost construita prin munca fiecarui locuitor: la casatorie, tanarul cuplu trebuia sa duca o piatra care sa fie folosita la construirea unor noi pereti ai cetatii. In felul acesta, fiecare om era mai strans legat de aceste locuri, simtind ca si el a contribuit cu ceva ridicarea Cetatii Rupea. Noi, calatorii de astazi, poate ne vom mandri ca am contribuit la pastrarea ei!

De aici am ajuns apoi la Saschiz. Prima oprire am facut-o la biserica fortificata Saschiz. Aici s-a aflat initial o bazilică romanică, dar în 1493 a fost construita actuala biserică fortificată, în onoarea regelui Stefan I al Ungariei. Biserica este in stil gotic, construită din piatră de carieră si întărită cu 22 de contraforturi. În anul 1496 a fost terminat corul bisericii, iar în 1525 toate lucrările au fost terminate. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Frumusetea arhitecturala se imbina insa cu destinatia defensiva a Bisericii fortificate, in spatele arcurilor fiind inca vizibile fantele gurilor de aruncare. Turnul cu Ceas din Saschiz este inca un obiectiv ce adauga valoare acestor locuri. Ca stil apartine arhitecturii sasesti din sec. al XV-lea. Seamănă cu Turnul cu Ceas din Sighişoara (forma pe care o avea anterior incendiului din 1676), pe care meşterii făuritori l-au avut ca model. A fost renovat în 1832, dar a fost serios avariat de cutremurul din 1986. Acoperişul Turnului, îmbrăcat în ţiglă smălţuită, colorată în diverse culori, are forma unei piramide ascuţite.
Saschiz-ul a rivalizat chiar cu Sighisoara care, în acea vreme, era "capitala" saşilor din Transilvania.
Foarte multe detalii si informatii se pot afla de la punctul de informare turistica de langa biserica fortificata. De aici am luat si cateva produse traditionale, printre care dulceata de rubarbar. Ce am apreciat foarte mult a fost faptul ca de aici am putut afla despre organizarea catorva evenimente turistice in zona, unul dintre acestea fiind petrecerea sfarsitului de saptamana la o stana din zona. De aici am pornit catre ruinele cetatii Saschiz, in varful dealului. Se poate merge cu masina pana la un anumit punct, iar de acolo am pornit pe jos, pe o carare ce urca pana la cetate. Din loc in loc ne-am oprit si am admirat frumoasa panorama ce ni se deschidea la picioare: Saschizul isi intindea in soare acoperisuri de sindrila rosie si totul era invaluit in lumina puternica de vara. Cetatea este construita in secolul al XIV-lea pe un deal impadurit (asa ca puteti intalni iepuri, arici), la 2 km de vatra satului. Aici nu este decat paznicul si o catelusa. Nu se plateste intrare, iar paznicul cetatii este si ghidul nostru. Stie multe informatii despre istoria cetatii, dar mai ales stie sa arate calatorului locurile cele mai bune de fotografiat, precum si vestigiile cu care se mandreste pentru ca stie ca au fost ridicate de stramosii sai: fantana, inscriptia cu anul de incepere a contructiei, ruinele capelei.
A fost un loc de refugiu, desi majoritatea fortificatiilor sasesti au fost ridicate in jurul bisericilor din centrul asezarii. Pentru ridicarea ei au muncit locuitorii Saschizului si ai altor sase comune alaturate. Lucrarile au inceput in anul 1347, dupa cum indica o inscriptie de pe zidul de NV al cetatii. Tot in zidul de incinta (inalt de 7-9 metri) au fost inserate si cele patru turnuri de colt si cele doua de poarta, toate cu functii de aparare. Denumirile acestor turnuri – Turnul Scoalei, Turnul Munitiei, Turnul Voievodal, Turnul Preotului, Turnul Portii si Turnul de Paza – reflecta buna organizare a comunitatii. In interiorul cetatii se afla o capela, din care astazi nu a mai ramas decat o ruina. Singura urma intacta este fantana adanca de 65 de m care se spune ca face legatura, printr-un tunel subteran, intre incinta cetatii si centrul comunei Saschiz. Acum fantana este acoperita cu buruieni si se pare ca mai are doar 1-2 metri adancime. Ca stil arhitectonic, cetatea apartine perioadei de trecere de la stilul romanic la cel gotic (este terminata in secolul al XIV-lea). Are acoperisul intr-o singura panta, iar gurile de tragere erau prevazute cu o grinda din lemn care se putea roti pentru a inlesni ochirea cu ghiulele si arcuri de sageti. Imaginea pe care mi-am facut-o despre cetate dupa ce am vazut-o este aceea a unui loc deosebit, caruia oameni cu simt practic, indemanare si curaj i-au dat o farama de vesnicie.
De la Saschiz am pornit mai departe catre biserica fortificata Viscri. Drumul pana acolo nu a fost deloc usor: neasfaltat si destul de lung (sau cel putin asa ni s-a parut, avand in vedere ca nu am gasit nici macar un indicator rutier catre biserica fortificata). Partea frumoasa a fost pustietatea din jur: nici case, nici oameni. Caprioarele isi ciuleau urechile printre ierburile inalte din jur si chiar am oprit sa tragem cateva fotografii.
Cand am ajuns in Viscri, parca ne-am fi intors in timp: casele vechi, dar ingrijite si curate, o fantana cu adapatoare pentru animale, cateva carduri de gaste care cred ca rar vedeau o masina. Nici nu aveam pe cine sa intrebam cum ajungem la biserica fortificata, atat era de pustiu in jur. Pana la urma gasim pe cineva care ne explica si in cateva minute eram acolo. Inaintea noastra ajunsese un grup mare de nemti: se pare ca "bijuteria" de la Viscri este mai cunoscuta printre turistii straini decat cei romani.
Pe la 1400, "Alba ecclesia" (alias Viscri) apare într-un registru al localităţilor pentru plata impozitului datorat episcopatului, al comitatului de Rupea, iar la 1500, Viscri este enumerată printre comunele libere ale Scaunului de Rupea, cu 51 de gospodării, trei păstori, un dascăl şi doi săraci.
Biserica-sală romanică de la Viscri, (cum mai există în zona Rupei doar în Homorod), a avut o predecesoare care a fost parţial inclusă în acest edificiu. Coloniştii germani, care s-au aşezat în Viscri ca imigranţi după domnia regelui Geza al II-lea, adică după 1162, ca "alii Flandrenses", au găsit pe promontoriul din nord-estul comunei actuale o capelă din calcar alb-verzui. Capela gata construita a fost adaptata de catre colonişti, acestia nemairidicand din temelii o bazilica romanica cu trei nave, cum s-au construit în cele mai multe aşezări sasesti în decursul sec. al XIII-lea pe "pamant craiesc". Viscri n-a fost niciodată proprietate nobiliară, numai familia greavului (conducătorul obştii săteşti), a ridicat turnul de locuinţă, în a doua jumătate a sec. al XIII-lea, spre folosinţă personală. Temelia turnului taie un mormânt, oferind astfel dovada că el a fost clădit ulterior capelei, când locul nu mai servea ca cimitir. De altfel, turnul e construit din alt material decât capela, anume din bazalt gri.
Asadar, biserica fortificata din Viscri este una dintre cele mai vechi din Transilvania, datand din anul 1210. Către sfârşitul secolului al XIII-lea, stingându-se probabil familia de greavi, aflăm că un magister Akus doreşte să cumpere satul, ceea ce nu s-a întâmplat. Cetatea trece, în secolul al XIV-lea, în posesia obştii. O alta perioadă de construcţie, situată în prima jumătate a secolului al XVI-lea, coincide cu fortificarea bisericii.
Biserica fortificata din Viscri este una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săseşti, de altfel fiind una din cele 6 înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. In soarele amiezii, parea ca straluceste, in mantia sa alba. Despre istoria sa trecuta nu am aflat informatii care sa ma faca a crede ca a avut un trecut zbuciumat. Poate si din cauza pozitiei sale destul de retrase a fost mai ferita de evenimente neplacute, razboaie si invazii. De-a lungul bisericii exista zona in care pe vremuri erau locuintele familiilor din sat, folosite in caz de nevoie. In zilele noastre aici este organizat un fel de mini-muzeu taranesc, cu obiecte si unelte din vremuri de mult trecute. Biserica de fapt adaposteste cel mai arhaic costum popular, ce dateaza din perioada secolelor XVII-XIX. Cert este ca m-a impresionat cel mai mult frumusetea ei, masivitatea fara sa simti ca te striveste, si albul stralucitor.
Vacante placute,
Cristina si Cristin DUMITRU

sâmbătă, 14 iulie 2007

Biserici rupestre argesene

La mijlocul verii 2007 ne asternem la drum catre cele trei manastiri rupestre din Arges: Namaiesti, Cetatuia si Corbii de Piatra, aflate la o distanta egala una de cealalta, formand un triunghi echilateral cu latura de 20 km.

Prima este manastirea Namaiesti, la 7 km de Campulung Muscel in satul cu acelasi nume, sat in care casele inca mai au porti vechi si inalte de lemn. Silueta alba si zvelta a turlei manastirii este cladita pe un colt de stanca. Prima atestare scrisa a lacasului este din 1386, intr-un document prin care Mircea cel Batran daruia satului din vale aceasta manastire de maicute, insa date exacte despre aparitia manastirii nu se cunosc. Aici legendele, nu datele istorice, povestesc despre trecut: se pare ca trei ciobani au poposit in aceste locuri si trei nopti au avut cu totii acelasi vis in care Maica Domnului le-a aratat locul din stanca unde era ascunsa icoana facuta dupa chipul si asemanarea Ei. In locul acela le-a cerut sa zideasca manastirea ce are doua hramuri: Intrarea Maicii Domnului in Biserica (21 noiembrie) si Izvorul Tamaduirii (prima vineri dupa Paste). Inauntru vedem Icoana Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi icoane din lumea crestina: se spune ca icoana ar fi fost pictata de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, deoarece Maica Domnului ii spusese sa picteze 12 icoane, dupa numarul celor 12 Apostoli si pe fiecare sa o lase in locul unde-i va placea mai mult. Mai apoi icoana ar fi apartinut Sfantului Apostol Andrei, care ajungand prin aceste locuri ar fi gasit grota ce li s-a aratat in vis ciobanilor. Legat de Sf. Andrei este si numele manastirii: grota ar fi fost un vechi templu pagan, inchinat lui Zalmoxis. Apostolul Andrei voia sa-i crestineze pe slujitorii acestui cult, si gasind grota goala si a rostit: Nemo Est (Namaiesti in zilel noastre). Si locul acesta trebuie sa-i fi placut cel mai mult din cate vazuse in viata lui, pentru ca acolo a lasat icoana, dupa spusele legendei...

Mergem de-a lungul Dambovitei, la 25 km S-E de Campulung si la un moment dat zarim indicatorul catre manastirea Cetatuia, in satul Cetateni. Gasim indicatorul catre manastire, lasam masina si incepem sa urcam cararea ce duce, prin padure, catre Cetatuia. Bisericuta este formata din doua pesteri separate de un perete natural. Istoria completeaza legenda si invers: pe aceste locuri ar fi existat o veche cetate geto-dacica pe care romanii nu au putut-o distruge. Geto-daci au sapat aici, in piatra, o cisterna pentru apa ce inca se mai vede. Slujitorii lui Zalmoxe si-au gasit aici adapost, dovada stand Pestera Mosului, loc ciudat de inchinaciune, unde se pare ca a trait un preot dac, iar sute de ani mai tarziu - un calugar al manastirii. In stanca ce se inalta inca se mai vede silueta Cavalerului Trac: calare pe calul sau, aparator neinfrant al acestor locuri.
Manastirea Cetatuia de astazi are doua hramuri: Izvorul Tamaduirii si Adormirea Maicii Domnului: se spune ca un izvor miraculos incepe sa curga in fiecare an in data de 16 aprilie din spatele Sfintei Mese si se opreste pe 15 august. Manastirea Cetatuia este singura manastire cu doua hramuri si cu doua altare. Se spune ca Marghita, sotia lui Negru Voda, si-a sapat singura in stanca un altar catolic, pentru a se putea inchina si ea in acelasi loc cu sotul sau, de credinta ortodoxa: urmele pasilor lor se mai vad inca in pietrele pe care acestia urcau la bisericuta.

Insa dupa parerea mea cea mai frumoasa manastire rupestra din Arges este manastirea Corbii de Piatra. Din DN 73C, Curtea de Arges – Campulung Muscel, mergem pana la Domnesti (22 km), apoi ramificatie la stanga spre Nucsoara (Domnesti – Stanesti – Corbsori – Corbi, 11 km) si ajungem in satul Corbi. Se pare ca acesta este locul de bastina al Corvinestilor.
Manastirea: un zid de piatra si o pata alba, stralucitoare. In malul de gresie isi faceau pe vremuri adapost corbi uriasi ce au devenit mai apoi simbolul Corvinestilor. Aici ar fi existat si cetatea Gezidava, a regelui dac Dromichetes, si tot in aceste locuri ar fi trait primii oameni, uriasi la inceputul timpurilor. La biserica gasim o parte din informatiile mult asteptate: ctitorul manastirii este voievodul Basarab I, conform pomelnicelor manastirii, dar biserica dateaza din vremuri mult mai vechi, cand crestinii erau persecutati iar legatura cu exteriorul se facea printr-o deschizatura in partea de nord, prin care nu se putea intra decat de-a busilea. Prima atestare documentara dateaza din 23 iunie 1512, dar nu coincide si cu momentul infiintarii manastirii. Biserica mai pastreaza inca cea mai veche pictura rupestra din tara noastra, de la inceput de secol XIV. Este singura manastire din tara noastra care are doua altare functionale pe acelasi naos. Explicatia ar putea fi cele doua hramuri, unul ortodox si altul catolic: doamna Clara, sotia voievodului Vlaicu Voda, ar fi incercat impunerea catolicismului. Hramurile manastirii au fost Izvorul Tamaduirii si cel al Sintilor Apostoli Petru si Pavel deorece in manastire se tineau slujbe o data pe an, de ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Manastirea are acum hramul Adormirea Maicii Domnului. In rand cu manastirea este taiat in stanca un spatiu ce se pare ca avea menirea de loc de judecata, un fel de tribunal in aer liber, aici judecand Neagoe Basarab diverse pricini ale localnicilor. Se spune ca aici s-au adunat ostenii lui Mihai Viteazul, dupa ce acesta a fost ucis la Turda.

De la manastire ajungem in curtea uneia dintre cele mai vechi case din sat, la Mama Uta. Curtea ei este delimitata de zidul inalt de gresie in care este sapata manastirea. In anii ploiosi, are in curte o cascada micuta si un mic parau. Casa are aproape 100 de ani, fiind casa ramasa Mamei Uta de la batranii ei; cum n-a avut bani de casa noua, a ramas aici, in casa aceasta veche, curata luna si frumos impodobita cu oale de pamant, stergare cusute de mana, lada de zestre si cani smaltuite.
Plecam urmariti cu privirea de batranele satului, iesite in zi de duminica, la poarta, in costume nationale.

Sunt locuri ciudate, pe care nu poti sa le descrii, trebuie sa mergi sa le vezi! Asa afli despre Zalmoxis, despre actele de vitejie ale geto-dacilor, mergi in istorie pana la primii oameni pentru ca aici este locul in care “Dumnezeu a dat drumul oamenilor in lume”.

joi, 21 iunie 2007

Vacanta la Istanbul


Am fost in ISTANBUL in iunie 2007. Cu trenul - nerecomandat (19 h la dus si 21h la retur).Cateva foto aici

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/TurciaIstanbulIunie2007#

Despre Istanbul cred ca s-au umpult si se vor mai umple zeci de mii de pagini (pe net si prin cartile si ghidurile din librarii). Asa ca as dori sa povestesc doar in cateva cuvinte despre experienta noastra in Istanbul:

3 lucruri care ne-au placut:
- ai ce sa vezi (Moscheea Albastra - preferata mea, absolut superba!!!!!; Aya Sophia- una dintre candidatele la noile 7 minuni ale lumii, ramasa, din pacate, la acest stadiu, dupa votul din 07 iulie 2007 de la Lisabona, intrarea aprox. 20 lire, am inteles ca acum este in renovare; Palatul Topkapi unde am vazut sabia lui Stefan cel Mare - originalul, bineinteles, si ne-am intristat putin: sabia in fata careia au tremurat candva ostile de otomani era acum aproape ascunsa vederii, cu o eticheta pe care nu scria decat numele lui Stefan, voievod roman; Basilica Cisterna - un loc tare ciudat, crapi uriasi inotau in apa ce acopera intreaga suprafata a acesteia, accesul facandu-se pe poduri de lemn; Miniaturk Park - de recomandat atat celor mari cat si celor mici; Grand Bazar - nu am cumparat nimic, dar locul merita macar vizitat, are un farmec aparte; Bazarul de Mirodenii - mi-a placut chiar mai mult decat Grand Bazar; moscheea Suleymanie - frumoasa, mi-a placut; Turnul Galata - vederea de sus e minunata; palatul Dolmahace - destul de scumpa vizitarea acestuia, dar merita, nu o ratati!);

- ai ce sa faci: mini-croaziere - pe Bosfor, pe Marea Marmara; plimbari cu sareta pe Insula Printilor; zbor cu balonul si hidroavionul;

- mananci excelent si bine pe strada: kebap, peste, scoici (n-am incercat), porumb fiert si copt, pepene si cirese (excelente!!!!!!!); sa nu uitam dulciurile: baclavale, sugiuc, rahate, halva, marmelade, fructe uscate (unele nu stiam ce sunt...); am apreciat in mod deosebit pestele fript pe loc si pus intre doua felii uriase de paine si rosii si ceapa, chiar in port;

3 lucruri care nu ne-au placut:
- mizerie - totul se arunca pe jos (coceni de la porumbii de mai sus, coji de seminte, cotoare de la fructe, hartii, pungi.....dar totul era adunat seara, dimineata aveai loc sa arunci iara pe jos altele....

- turcii nu stiu limba engleza.....mai repede rupeau pe romaneste...sau ruseste....dar totusi se straduiau sa-ti explice...

- nu dadeau prioritate la coborare in mijloacele de transport (tramvaiele si metroul excelente....cu aer conditionat......sa te tot plimbi); dar pretul biletelor cam piperat... D
e altfel si pretul hainelor si al aurului era destul de ridicat fata de ce ne asteptam noi....

In mare, e un oras superb; nu degeaba este considerat unul dintre cele mai frumoase orase din lume, alaturi de Amsterdam si Barcelona.Seara si prima parte a noptii le petreceam pe-afara, bineinteles: in fata Moscheii Albastre, cu felii de pepene verde si asteptand sa inceapa rugaciunea muezinului.
Croazierele le-am cumparat chiar din port, dar nu de la cei care te imbiau sa cumperi; pur si simplu am luat bilete de "navetisti" pentru vaporasul care mergea in directia dorita de noi.
Incercati sa nu ratati calatoria la Bosfor, de unde vedeti Marea Neagra, dar nici croaziera pe Insula Printilor, Buyukada (plimbarea in sareta prin padurea de pini are un farmec aparte, la fel si drumul serpuit printre cladirile in stil victorian).

Ne-am cazat la hotel Adonis Palace 3*, in Sultanahmet. Camere destul de micute, dar curate. Vedere catre blocul de vizavi...Nu prea e recomandat celor ce nu sunt amatori de miscare: hotelul este la capatul unei stradute in panta, destul de lunga si abrupta. Insa de aici ajungeam pe jos catre toate punctele de atractie din oras. Micul dejun cam saracacios, dar am fost multumiti ca aveam mereu fructe proapete. Terasa de deasupra hotelului (pe care tare mult asteptam sa o vedem) era inchisa pentru reparatii (dar asta in vara 2007).Seara ne-am plimbat pe strazile din spatele hotelului si era plin de terase: veselie multa, se canta si se dansa pe mese, din buric.

Am avut la noi Ghidul Istanbul de la editura Fodor's, foarte util si bine documentat, desi apreciez mai mult colectia Top 10 a editurii Litera. Insa atunci cand am fost noi nu se editase de catre acestia din urma ghidul despre Istanbul.

Calatorii placute si lumina buna pentru foto,
Cristina si Cristin

miercuri, 14 februarie 2007

Vacanta la Venetia




Venetia este cel mai bine descrisa de versurile celebrului lord Byron: "...din valuri ea s–a ridicat, chemata din adinc de–o vraja"). Atmosfera este venetiana: negustori, tarabe cu masti de carnaval, carti postale si multe alte suveniruri acre mai de care mai colorate, cladiri mincate de igrasie ca de o boala incurabila, aglomeratie, femei intind rufele la uscat pe fringhii ce tes o panza ciudata asupra canalelor cu apa verde ca ceaiul. Este orasul pe care il urasti sau pe care il iubesti pentru tot restul vietii.

O descriere a Venetiei am incercat si noi, in fotografii:




si in cuvinte, mai jos:


Circulatia se poate face numai pe jos, printre stradutele inguste, sau pe canalele intortocheate, cu gondola sau barcile – taxiuri. Casele sunt construite pe trunchiuri de lemn de tisa si stejar, usile se deschid exact deasupra apei care parca vrea sa inghita orasul pentru totdeauna. Dar Venetia refuza sa moara si ramane in continuare cel mai pretios oras al Europei. Zarim barci care aprovizioneaza cu fructe si legume proaspete cei citiva vinzatori de linga Podul Rialto – priveliste ciudata daca ar fi zarita in alte colturi ale lumii, dar nu si la Venetia! Strazile devin neincapatoare pentru scamatori, pictori, menestreli care isi etaleaza cu placere talentele - sa tot stai, sa privesti, si sa pierzi notiunea timpului!!!

In perioada Carnavalului poti etala orice costum de epoca in Venetia. Daca nu ai asa ceva, poti inchiria un costum de Columbina sau Casanova. Cum preturile sunt destul de piperate, poti sa-ti pictezi fata la unul dintre artistii de pe strada si sa intri imediat in atmosfera carnavalului. Oricum, ceilalti turisti te vor admira pentru curaj si indrazneala, si fara sa vrei vei ajunge o vedeta! Nu mica ne-a fost uimirea cand cei care purtau printre cele mai frumoase masti de la carnaval vorbeau romaneste! Noi ne-am multumit doar sa facem fotografii...dupa cum veti vedea...
Datind din 1094, carnavalul de la Venetia este printre cele mai vechi din lume.


Ce ar fi bine sa nu ratati in Venetia:
- Piata San Marco - cea mai vestita piata din Italia, dupa Piata San Pietro din Roma, si plina de porumbei, asa cum o stiam din fotografii; Din loc in loc, masti si costume de carnaval, absolut superbe. Incercam sa ajungem linga fiecare, sa le admiram si, bineinteles, sa facem fotografii. Cu o reverenta discreta, Casanova te invita alaturi de el pentru o fotografie pe care, cu siguranta, o vei arata tuturor prietenilor! De fapt, in Venetia este aproape imposibil sa faci fotografii nereusite.In jurul Pietei San Marco gasim Palatul Dogilor, vechiul turn cu ceas, libraria Sansoviana si Basilica San Marco. Materialele folosite la ridicarea edificiilor sint marmura, piatra, caramida si, bineinteles, lemnul;

- Palatul Dogilor - dateaza din anul 814, cind a fost ridicat primul turn al castelului peste care a fost construit actualul Palat al Dogilor, intre secolele XIV – XVI; impresioneaza prin fatada dantelata, de o delicatete impresionanta;

- celula lui Casanova - a fost inchis in Palatul Dogilor si a evadat pe acoperisul uneia dintre aripile palatului in anul 1775;

- Puntea Suspinelor - locul prin ale carui ferestre condamnatii vedeau pentru ultima data lumina soarelui iar rudele acestora ii mai puteau vedea prin micile ochiuri de sticla. Si Casanova a trecut pe aici iar larma facuta de domnitele ce il priveau era insuportabila;

- Basilica San Marco – decorata in exterior cu patru mari cai de bronz iar in interior cu patru altare, toate functionale, la care se poate sluji simultan. Nu aveti voie cu nici un fel de bagaje inauntru, asa ca vizitam bazilica pe rind, unul dintre noi raminind cu ele afara;

- Turnul cu Ceas - are simbolul Venetiei, leul inaripat si un ceas imens cu cele 12 semne zodiacale; trebuie facuta rezervare on-line cu citeva zile bune inainte de data la care ai fi intentionat sa–l vizitezi – noi nu am stiut si nu l-am putu vizita;

- Basilica Santa Maria dei Frari – cu monumentul funerar al sculptorului Antonia Canova;

- Basilica San Giovani Evangelista;

- Basilica San Paolo Apostolo;

- Podul Rialto – superb, plin de magazine unde puteti gasi bijuterii, dar si pravalii unde gasiti zeci de feluri de paste, cu diferite forme si culori;

- Canal Grande - "bulevardul de apa" al Venetiei.

Noi optam pentru o plimbare pe Canal Grande cu vaporetto pentru ca o plimbare cu gondola (dureaza 45 de minute) este de aproximativ 60 euro/persoana (in 2007); clienti sint foarte multi, chiar si la acest pret, pentru ca totul este foarte romantic. Numai ca romantismul nostru s-a cam spulberat cand am auzit cat costa, asa ca am renuntat....Plimbarea cu vaporetto de–a lungul celor patru kilometri in forma de S pe Grand Canale este de 1 euro/persoana (in 2007
Dupa ce revenim cu picioarele pe pamant (si la propriu si la figurat, dupa plimbarea cu vaporetto), luam o portie de pizza si apoi continuam cu cite un cornet de gelatto (recomandam mai ales inghetata "specialitate venetiana").
In Piata San Marco mastile sint si mai stralucitoare: unele sunt creatii moderne, altele dantelate, crinoline, bijuterii stralucitoare, peruci albe, de jur imprejur zambete discrete, priviri sagalnice si cuvinte abia soptite in spatele gratioaselor evantaie – totul ca in vremea de glorie a nobilimii.

Venetia poate fi pentru unii trista si teatrala, pentru altii exagerata si indiferenta, sau chiar obositoare si incitanta. Nu va ramane decat sa mergeti la Carnaval si sa descoperiti singuri ceea ce reprezinta Venetia pentru fiecare dintre voi.

Calatorii placute!

Cristina si Cristin

Vacanta la Roma


Sa mergi in "Vacanta la Roma" pentru a vizita "cetatea eterna"... mai ales ca "Toate drumurile duc la Roma". Sunt prea multe expresii consacrate ca sa ratam aceasta destinatie. Asa ca in luna lui Faurar (Februarie 2007) am aterizat si noi in celebrul oras.

Atat de multe vestigii istorice s-au pastrat de secole, incat numai ideea ca atingeam si calcam prin locuri pe unde au mers pretorieni, legionari, simpli cetateni ai urbei sau imparati despre care am citit atata prin carti, era suficient sa ne faca sa stam pe-afara cat mai mult. Drept pentru care dup ace ne-am cazat, desi era intuneric, am pornit la pas prin central istoric al orasului, pana la 4 dimineata.

Si povestea lor:

ZIUA 1: 11 februarie 2007

Prima oprire a fost la Colosseum, care este foarte bine luminat noaptea, asa ca merita vizitat! “Vanam” cadre reusite, ocolim Colosseum-ul pe toate partile si apoi ne indreptam catre Piazza Venetia, adevaratul centru al Romei si loc de convergenta a arterelor de circulatie; piata este flancata de Palatul Venetia, de la balconul caruia Mussolini indemna odinioara masele sa se alature fascistilor. Ajungem apoi la celebra Fontana di Trevi ce dateaza din 1732; conform traditiei, daca arunci un banut in apele sale limpezi, iti asiguri reintoarcerea la Roma (obiceiul originar era de a bea apa din fantana pentru a avea noroc! ). Zona este aglomerata indiferent de ora; cei mai agasanti mi s-au parut vanzatorii de trandafiri, de care cu greu am reusit sa scapam!
Nu mai era mult si se lumina de ziua, asa ca am pornit catre hotel (mai precis Hotel Central 2*, langa Gara Termini, fara cine stie ce dotari dar curat si cu apa calda non-stop; pentru cat timp aveam sa ne petrecem in hotel a fost super! ).

Dupa cateva ore de somn, am pornit iar la drum: cu un tren ajungem in afara Romei, la Ostia Antica. Fondata in sec. IV i. Hr ca simplu fort, ajunge mai apoi un important punct de distributie a importurilor din Mediterana. In timp insa marea s-a retras cativa km, Tibrul si-a schimbat spectaculos cursul, iar zilele de glorie ale Ostiei au luat sfarsit, orasul fiind parasit in urma cu 1000 de ani. Mare parte din zi am stat aici, plimbandu-ne pe strazile ce pastrau inca numerele caselor.
Ne reintoarcem in Roma si ajungem la Piramida lui Caius Caestius, un impozant monument construit in onoarea tribunului Caius Caestius in 333 zile. Are o inaltime de 36 m si, spre deosebire de piramidele egiptene, este construit in intregime din caramida si acoperit apoi cu marmura.
Ne indreptam catre Forum-ul Roman, simbolul mandriei civice mai bine de 1000 de ani. Pe aceste locuri a fost initial un cimitir mlastinos ce deservea asezarea de pe Colina Palatina. In timp a primit un cu totul alt statut, capatandu-si adevarata eleganta in timpul imparatului Augustus, despre care se spune ca a transformat Roma din oras de caramida in oras de marmura!
Trecem pe langa Arcul de Triumf al lui Septimius Severus, ridicat in 203 i. Hr de catre fii sai, Geta si Caracalla.
Ajungem in Piazza di Campidoglio cu statuia ecvestra a lui Marcus Aurelius; aici urma sa revenim pentru a vizita Muzeele Capitoline.
Mergem apoi catre Forul lui Traian. Impreuna cu arhitectul sau, Apolodor din Damasc, Traian a construit acest centru comercial foarte modern si atragator, cu 150 de incaperi. Ajungem si la Columna lui Traian. Pe langa basoreliefurile pe care ne dorisem atata vreme sa le vedem, ajunsi aici ne-am reamintit de Badea Cartan, taran de-al nostru, din Cartisoara, care a calatorit pe jos pana la Roma pentru a vedea Columna, Columna lui Traian! Într-o vreme în care Transilvania aparţinea Imperiului Austro-Ungar, Badea Cârţan a folosit cea mai eficientă armă pentru apararea drepturilor romanilor: cartea, pe care a îndrăgit-o cu patimă. El a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munţii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, sute de cărţi româneşti. El credea in aflarea originii neamului romanesc in popoarele dac si roman, si a pornit pe jos, la Roma, sa vad cu ochiii lui Columna. Singur in Roma, s-a aşezat pe trotuar şi s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineaţa trecătorii, poliţiştii, ziariştii, au avut o revelaţie: un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua următoare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămaşă şi cuşmă, cu iţari şi cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri... Badea Cârţan a făcut senzaţie la Roma, in acele vremuri. A murit la 62 de ani, in 1911, fara sa apuce sa vada Marea Unire din 1918. De multa vreme imi doream sa-i aflu povestea, mai ales ca in orasul meu natal, Rosiorii-de-Vede, o strada ii poarta numele. Se pare ca este inmormantat in Sinaia, iar pe mormantul lui sta scris: „Badea Cârţan doarme aici visând întregirea neamului său”.
Mergem apoi in Piazza Navona, una dintre cele mai frumoase piete din Roma. Impresionante sunt Fantana Celor Patru Fluvii (Gange, Dunarea, Rio de la Plata si Nil), dar si Obeliscul Egiptean, cu numele imparatilor romani Vespasian, Titus si Domitian gravate cu hieroglife. Stam in Piazza Navona pana se intuneca de-a binelea. Pornim catre hotel, ziua urmatoare va fi si mai incarcata!

ZIUA 2: 12 februarie 2007

Dimineata o incepem stand la coada pentru a vizita „bijuteriile” ascunse intre zidurile Vaticanului! Cu riscul de a repeta cuvintele atator turisti la Roma, trebuie sa spun si eu ca nu voi uita niciodata Capela Sixtina, cu plafonul pictat de Michelangelo – in fine am vazut si eu Geneza! Aici fotografiatul ne-a fost interzis, dar ne-a asumat orice risc si ne-am intors acasa cu cateva cadre. Vizitam Basilica Sf. Petru, cu celebra sculptura a lui Michelangelo „Pieta”, realizata de artist la varsta de 25 de ani; impresionante sunt si lucrarile unui alt mare sculptor, Bernini: monumentul lui Alexandru al VII-lea, cu scheletul ce se iveste de sub cortina de marmura pentru a ridica o clepsidra si a ne aminti tuturor ca suntem muritori. Urcam apoi si pe cupola Basilicii Sf. Petru, de unde avem o priveliste extraordinara asupra pietei si gradinilor Vaticanului, si coboram pentru a vedea criptele unde odihnesc sfantii parinti; se pare ca aici este si mormantul lui Sf. Petru, dar sunt destul de multe controverse legat de acest lucru, asa ca nu intru in detalii.
Pe seara parasim Vaticanul si ne indreptam catre castelul Sant’Angelo. Acesta si-a primit numele de la Grigore cel Mare, in anul 590, dupa ce a avut o viziune cu Sf. Mihail ce anunta sfarsitul epidemiei de ciuma. Castelul a fost conceput de catre Hadrian, ca mormant circular, intre 123-139. Aurelian l-a fortificat in 271 ca parte a zidurilor orasului. Cert este ca privelistea oferita de castel este minunata, atat ziua cat si noaptea.
Din pacate, orele inaintate nu ne-au permis vizitarea lui, astfel ca am pornit catre Panteon. Imparatul Hadrian, arhitect amator, a creat aceasta structura in anii 118-125. Monumentul, considerat una dintre minunile lumii in acea vreme, a avut o istorie cat se poate de agitata: barbarii l-au jefuit, Constantin al II-lea a luat placile aurite ale acoperisului, iar papa Urban al VIII-lea a topit panourile de bronz ale tavanului porticului si a construit un tun pentru Castelul Sant’Angelo. Domul sau este cel mai mare din Europa, iar deschizatura din tavan este un element de rezistenta si stabilitate.
Vizitam biserica Santa Maria Maddalena si ajungem apoi in Piazza di Spagna si la celebrele Trepte Spaniole; aceasta scara este, probabil, cel mai iubit monument din Roma. Si-a primit numele de la Ambasada Spaniola la Vatican, din apropiere. La orice ora din zi si din noapte, indiferent de anotimp, zona este plina de turisti. Noi insa nu intarziem prea mult aici (doar urcam si coboram de cateva ori treptele) si ne incheiem ziua cat se poate de multumiti!

ZIUA 3: 13 febuarie 2007

Filmul „Gladiatorul” este unul dintre preferatele mele; drept pentru care era imposibil sa ratam o vizita prelungita la Colosseum. Monumentul este acum una dintre Noile 7 Minuni ale Lumii, si pe buna dreptate: construit intre 72 – 80, acesta este locul unde pasiunea imperiala pentru sporturile sangeroase atinge apogeul. In anul 80, cand imparatul Titus a inaugurat Colosseum-ul, au avut loc 100 de zile de jocuri, in care au fost masacrate peste 5. 000 de animale salbatice. Jocurile sangeroare au continuat aici pana in anul 523!
Admiram apoi si Arcul lui Constantin. Citisem dar voiam sa vedem si cu ochiii nostri dacii: statui impresionante strajuiesc Arcul la o inaltime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rand, fara caciuli. Cu totii au o atitudine demna, capetele usor aplecate si mainile impreunate. Au barbi, pletele, iar mantiile cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umar si le ajung pana la calcaie. Pantalonii sunt stransi la glezne, in picioare au opinci. Cand am ajuns la picioarele Arcului si am privit in sus, aveam senzatia ca ne privesc!
Ne continuam vizita pe Colina Palatina si printre ruinele Forum-ului Roman. Mergem pe Via Sacra, cel mai vechi drum al Romei, si vedem Arcul de Triumf al lui Titus. Ca peste tot prin Roma, si aici intalnim initialele S. P. Q. R. ceea ce inseamna "Senatus Populus Que Romanus" ("Senatul şi poporul roman").
O vizita la Roma trebuie sa includa si o vizita la Muzeele Capitoline si Palazzo dei Conservatori, unde am vazut statuia Lupoaica. Realizata in bronz, este cel mai vechi simbol al Romei; dateaza din sec. al V-lea i. Hr si a fost lucrata de un mester etrusc sau grec. Lupoaica sta la panda insa in acelasi timp ii protejeaza si hraneste pe gemenii Romulus si Remus. Amiaza este calda si insorita, asa ca ne cam molesim pana ajungem la Termele lui Caracalla. Ocupa o suprafata imensa, iar ruinele stau marturie a grandorii acestora. Au fost inaugurate in anul 217 si au fost functionale pana in anul 546, putand fi folosite concomitent de 2. 000 de persoane.
Ajungem apoi la celebra Bocca della Verita, un acoperamant antic pentru rezervorul de apa de dedesupt; legenda spune ca gura de piatra musca mana mincinosilor ce si-o aseaza inauntrul ei. Dupa ce trecem cu bine testul, mergem catre biserica Santa Maria Sopra Minerva, singura biserica gotica in adevaratul sens al cuvantului si de o frumusete uimitoare!
Nu ratam inca o lucrare realizata de Bernini: Obeliscul Elefant, ce infatiseaza un pui de elefant ce poarta in spate un obelisc egiptean, referire la elefantii de razboi ai lui Hannibal, ce au carat peste Alpi uriasi berbeci de asediu, pentru a ataca Imperiul Roman. Ajungem si in Piazza del Popolo: aici era locul unde se desfasurau festivaluri, dar si executii publice, pana cand a fost transformat intre 1811-1823, intr-o eleganta piata.
Se lasase deja intunericul cand am ajuns la biserica San Giovanni in Laterano: fostul complex papal in stil baroc are dimensiuni impunatoare si adaposteste prima cristelnita din lume. In Piazza Barberini ne odihnim langa Fantana Tritonului, ce zvarle apa printr-o cochilie de melc.
A doua zi am pornit catre Venetia, unde Carnavalul era in plina desfasurare. La Roma am revenit dupa 4 zile, insa a fost doar pentru o zi, cand ne-am intors la Bucuresti. Sederea la Roma ne-a dat o certituine: trebuie sa revedem Cetatea Eterna!

Acestea fiind spuse, va dorim vacante minunate!
Cristina si Cristin DUMITRU

Impresii de Vacanta

http://www.intercraft.ro

Persoane interesate

Zborurile mele

Alaskan Malamut

Articole bucuresti vechi

Ce carti mai citim

  • "O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana. Jocurile Daniei" de Anton Holban

Ce muzica mai ascultam


For more widgets please visit www.yourminis.com

all blogs
Blog
PromBlog

Nu uitati de Dragobete!

20 martie - Echinoctiul de primavara si inceputul primaverii astronomice

Paste

21 iunie - Solstitiul de vara si inceputul verii astronomice

22 septembrie - Echinoctiul de toamna si inceputul toamnei astronomice

Craciun

Follow this site

free counters

Nu uita!

Adopta un catel!
Caini - Anunturi adoptii caini
Credincios, jucaus, prietenos