"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

duminică, 13 februarie 2011

De sfarsit de saptamana: Posada si Comarnic


Corul vânătorilor - Weber (Corul Radioteleviziunii Române)

Asculta mai multe audio diverse



Mihail Stan - Mistretul cu colti de argint

Asculta mai multe audio diverse



https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/PloiestiPosadaComarnic#

Cum va spuneam, sambata nu am mai ajuns la Sinaia: incepuse sa ninga si noi nu aveam masina echipata corespunzator; desi nu era zapada asternuta, am preferat sa ne oprim la Muzeul Cinegetic Posada. Probabil multi i-am vazut portile deschise in drumurile catre munte, insa nu i-am calcat pragul. De data aceasta, am hotarat sa-l vizitam. Este singurul muzeu cinegetic din Romania.
Se prezintă trofee dobândite de diverşi vânători dealungul anilor intr-o colecţie uimitoare de animale împăiate şi arme de vânătoare. Toate exponatele sunt valoroase şi au obţinut punctaje mari la concursuri, majoritatea fiind medaliate. Printre cele mai de seamă exponate se număra capră neagră vânată în Munţii Făgăraş în anul 1934 (cel mai vechi exponat); din anul 1937, Romania detine titlul de record absolut la coarne de capra neagra, prin celebrul trofeu Hessheimer, obtinut in Muntii Fagarasului. Si-a reluat suprematia mondiala la craniul de urs brun, in anul 1997, si la cerb comun prin trofeul vânat în 2003 medaliat cu aur la expozitii cinegetice.
Primul nostru Muzeu National de Vanatoare a fost creat in anul 1931, fiind situat in parcul Carol I din Capitala. La vremea aceea, el reprezenta al doilea asezamant cultural de acest gen din Europa. Din pacate, dupa mai bine de un deceniu de functionare, muzeul, impreuna cu inestimabila colectie pe care o detinea, a fost mistuit de flacari.
In anul 1996 este inaugurat Muzeul de Vanatoare din Posada.
Capul de zimbru cu care incepe turul muzeului este impresionant! Sub el, un tablou infatiseaza pe Bogdan si pe Molda, catelusa lui, in lupta cu zimbrul.

Redau mai jos cateva versuri scrise de Adrian Paunescu, in poezia "Rezervatia de zimbri":
O mie de ani vanatorii zelosi
Vanatul suprem al padurii-l vanara
Nu porci, caprioare, fazani si cocosi
Ci zimbri, ca ei sunt pe stema de tara.

Maret animal este zimbrul cel mut.
O mie de ani de sageti si rafale!
Dar el, melancolic ca si la-nceput,
La nimeni nu-nchina puterile sale.
(...)
Maret animal si podoaba de pret
El liniste n-are nicicand si niciunde
Din simplul motiv ca e-atat de maret,
Ca el nicaieri nu se poate ascunde."

Intr-adevar, chiar si pe un perete al muzeului, zimbrul are inca puterea sa infioare. Forta, mandria si tristetea ce au ramas pentru totdeauna imprimate pe chipul lui cu ochi de sticla nu cred ca pot lasa pe cineva indiferent.

Si tot din poezia lui Adrian Paunescu, "Rezervatia de zimbri":
"Dar dupa o mie de ani de cosmar
Se sterge surasul si doliul se leaga
Pe-aun munte in Hateg in codrul bizar
Raman zece zimbri din rasa intreaga."

Trecem printre trofeele de Capra Neagra, de Cerb Comun si Cerb Lopatar. Incerc sa-mi imaginez frumoasele animale ce le-au purtat candva prin paduri. Candva cand erau pline de viata. Cand aveau in nari mirosul padurii si prin vine sange fierbinte. Si cand un glonte le-a sters viata din ochi, iar acum noi ne minunam de incredibilele lor podoabe.
Nu sunt de acord cu vanatoarea. Cel putin nu asa, cu arma la ochi, cu luneta pregatita, dintr-un adapost mestesugit camuflat in inima padurii. Numai omul, dintre toate animalele, vaneaza e placere. Asta e... Au trecut vremurile arcului cu sageti, ale buzduganului!
Bine ca macar, daca tot au fost omorate pentru placerea unora, nu zac aruncate in cine stie ce magazie!

Ajungem si la sectiunea repartizata muflonilor, animale superbe, ce au fost aclimatizate in tara noastra in Dobrogea si Tara Romaneasca. Ajungem apoi si la Mistreti...la "Mistretul cu colti de argint". Impresionante animale, de o forta ce parca emana din toate trasaturile corpului lor. Sectiunea Ursilor prezinta exemplare uriase, cranii imense, gheare si colti infricosatori. Imi amintesc de filmul "Infruntarea", cu Alec Baldwin si Anthony Hopkins - l-am vazut de mai multe ori pentru ca imi place enorm Hopkins, dar si pentru ca urmaream cu sufletul la gura scenele in care ursul ii pandea si ii teroriza pe eroii filmului. Imi place mai ales scena in care Hopkins pescuieste, zgribulit de frig, si la un moment dat se simte privit: se intoarce si in spatele lui este ursul care, cu ochiii lui mici, dar atat de expresivi, il evalua ca pe un adevarat adversar! Merita vazut filmul, daca nu l-ati vazut deja!

Vedem apoi si permisul de vanatoare si cateva fotografii sugestive cu Mihail Sadoveanu. Nu stiam ca a fost pasionat de vanatoare!
Ajungem apoi si la sectiunea pasarilor. Impresionante exemplarele de dropii: aminteau de campiile intinse ale Baraganului...campii pe care, din pacate, nu se mai gasesc dropii si astazi. Se pare ca mai exista doar cateva exemplare, in Campia Romana si Campia de Vest; nu stiu cat de actuala este informatia!

In ultima parte a vizitei noastre sunt expuse cateva exemplare din Africa: picioare de elefanti transformate in scaune, trofee de antilopa gnu, de antilopa saritoare si alte cateva exponate foarte frumoase.

Plecam de la muzeu incantati de ceea ce am vazut si multumiti ca, in sfarsit, ne-am facut timp sa-i trecem pragul!

In drumul inapoi spre Bucuresti ne abatem pe la Schitul Lespezi, la recomandarea a doua prietene. Pana acolo insa, mergem pe la o stana, sa vedem mieii. Oile erau stranse ciopor langa faneata, dar cand au inceput sa se dea cainii s-au ridicat toate si au pornit in coltul opus al stanii. Odata cu ele, au tasnit zeci de miei, care mai de care mai patat si mai neastamparat. Sareau in toate partile, isi incordau gaturile si piciorusele. Unii ingenuncheau langa ugerele oilor si incercau sa suga lapte. Caii latrau, insa nu se apropiau foarte tare; s-au tinut dupa noi cand am plecat, cu latraturi si, mai apoi, cu maraieli satisfacute ce parca ziceau: "Hai ca v-am pus si pe voi pe fuga!"

De la stana am mers la Schitul Lespezi. Preotul paroh ne-a descuiat si am intrat in lacasul intunecos, cu peretii afumati pe care abia se mai zareau urmele chipurilor sfintilor.
Schitul a fost ctitorit in 1661, de catre Parvul Draghici si Serban Cantacuzino. Lucrarile de ridicare s-au terminat in 1685, iar de atunci pana in 1695, locasul a fost pictat de Parvu Mutu Zugravul, cel mai mare pictor de biserici din secolul al XVII-lea. Aceasta a fost prima lui biserica pictata. Actuala catapeteasma dateaza din anul 1911 si este a treia pe care biserica a avut-o. Pana la reformele lui Alexandu Ioan Cuza din 1863, privind secularizarea averilor manastiresti, aici a fost un schit de calugari. Incepand de atunci, ctitoria a devenit biserica parohiala. A fost restaurata clopotnita si are forma sa originala de clopot. Acum sunt in pregatire lucrarile de restaurare a frescelor bisericesti.
Se pare ca pe locul actualei bisericute a fost o alta, de lemn. In biserica aceasta de lemn legenda spune ca s-ar fi rugat Basarab I inainte sa porneasca la batalia ce ar fi purtat-o la Posada, impotriva lui Carol Robert de Anjou. Desi locatia exacta nu este cunoscuta, este posibil ca lupta sa fi avut loc in valea dintre munti, la Posada. Celebra este reprezentarea bataliei in Cronica pictata de la Viena.
Parintele ne povesteste despre toate cate sunt legate de restaurarea schitului.
Apoi, la iesire, il intrebam daca are oi...si daca are oi, are cumva si niste miei, sa-i vedem si noi? Pai cum sa nu...asa ca ajungem si la magazia unde ii tine pe micuti: are 3 miei de turcana. Si oile, mari si blande, dau sa iasa pe langa noi din magazie. Parintele iese la lumina cu doi miei (pe unul il cheama Goguta) si ni-i da in brate! Degetele mi se pierd in blanita moale si creata, iar la piept ii simt caldura mielului alb, cu pete negre. Sta cuminte si se lasa mangaiat, il strang in brate si ii cuprind cu mana capul mic si cele doua urechi uriase! Nici ca l-as mai lasa pe jos!
Parintele ne povesteste cum nu a mai venit ursul din 12 decembrie, dinainte de Craciun... cum i-a sarit rasul in fata cu cateva saptamani in urma. La plecare suntem "evaluati" de ciobanescul cu labe uriase si ochii blanzi; mai latra de cateva ori, ca doar trebuie sa vada stapanul ca-si face meseria! Nu ca stapanul n-ar sti ce caine bun e si cat de bine se pricepe sa tina piept ursilor!

Frumos mai e sa vezi locuri...sa cunosti oameni...

De sfarsit de saptamana: Ploiesti


Cristian Vasile - Zaraza

Asculta mai multe audio diverse


In cursul saptamanii ne-am facut cateva planuri de week-end: o iesire la Ploiesti. Insa totul depindea de vreme, si cum meteorologii nu anuntau nimic bun, nu prea am concretizat nimic. Asta pana sambata dimineata, adica ieri, cand ne-am trezit, am vazut cer albastru si soare, si ne-am zis ca totusi nu putea sta in casa. Cum ne gandisem sa ajungem la Ploiesti, zis si facut: mancam ceva pe fuga, ne luam aparatele foto, alimentam Furia Neagra si suntem deja pe drum. Cu ochiii dupa nori, mai aveam putin si ne umezeam degetul ca sa ne dam seama din ce directie bate vantul!
Pentru ca ne facusem noi asa, o socoteala, cum ca ar fi bine sa ne lungim drumul pana la Sinaia, la Peles!
Cum ne apropiam de Ploiesti, norii din departare nu prea anuntau nimic bun: nu erau nori dintr-aia care dau bine in fotografii, ci erau negri, de furtuna. Bine ca macar batea vantul si ii mai imprastia!
Nu era prima data cand ajungeam in Ploiesti; dar pentru prima data mergeam sa vizitam orasul, nu doar sa-l traversam. Cand eram la scoala circula o gluma prin clasa: care e diferenta dintre Ploiesti si Pitesti? La Ploiesti poti sa te pitesti, dar la Pitesti...poti sa te ploiesti?!
Acum, sa revenim la treburi serioase! nori la orizont, asa ca prima oprire la Ploiesti: Muzeul National al Petrolului. Nu-i foarte usor de gasit, cel putin pentru cine nu cunoaste zona...adica asa, cam ca noi... Daca doriti sa-l vizitati, sa stiti ca merita! In primul rand, cladirea ce-l gazduieste este superba, facand parte din patrimoniul national. Aici veti intalni si o doamna muzeograf extrem de amabila si care va va insoti cu placere in turul muzeului. Nu ezitati sa-i puneti intrebari, va asigur ca are toate raspunsurile si toate explicatiile pentru a va face sa apreciati si mai mult ceea ce veti avea in fata ochilor!
Datele de contact ale Muzeului National al Petrolului: Str.Dr.Bagdasar, nr. 8, tel.0040-244-597.585 sau e-mail: muzeu.petrol@petrom.com
In anul 1857 Romania a inregistrat trei premiere mondiale:
- apare in statisticile internationale cu o productie de titei oficial inregistrata de 275 tone;
- la Ploiesti a fost construita prima rafinarie din lume, de catre fratii Mehedinteanu;
- Bucurestiul a fost primul oras din lume iluminat public cu petrol lampant. In muzeu exista si contractul respectiv.
Lista premierelor mondiale nu se va opri aici, dar am sa le aduc in discutie la momentul potrivit.
Tinandu-se cont de indelungata traditie a petrolului in tara noastra, in anul 1957, odata cu sarbatorirea centenarului industriei petroliere, s-a luat hotararea construirii la Ploiesti a unui muzeu al petrolului. Muzeul a fost infiintat prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1341 / 16 septembrie 1959. Obiectul activitatii acestui muzeu consta in ilustrarea istoriei industriei petroliere romanesti, a stiintei si tehnicii petroliere.
In muzeu am intalnit si obiecte arheologice, dovezi ale intrebuintarii petrolului din cele mai vechi timpuri.
Textele cuneiforme si istoriografia antica mentioneaza in descrierea cetatilor Ninive si Babilon ca zidurile lor erau cimentate cu un mortar de asfalt si caramizile erau acoperite cu bitum. Herodot vorbeste despre exploatarile din insula Zakynthos, iar Plinius si Plutarch de cele din Sicilia si de pe valea Eufratului. Sapaturile arheologice efectuate pe teritoriul Romaniei au scos la iveala numeroase resturi ceramice cu urme de bitum.
Petrolul era cunoscut popoarelor Orientului din vremuri imemoriale. Cea mai veche si primitiva exploatare prin puturi a apartinut chinezilor: cu ajutorul frunzelor de bambus si a franghiilor realizate din frunze de bambus, acestia aduceau petrolul la suprafata.
Vechii egipteni foloseau petrolul in scopuri terapeutice, sau la imbalsamarea mumiilor, dar si la "catranirea" corabiilor.
"Focurile nestinse" din peninsula Apcheron(Caucaz)au dus la crearea unui cult al "Focului Sacru", de unde si denumirea de "Templele de Foc". De fapt, focurile ce se aprindeau acolo unde existau zacaminte de petrol au infricosat sau au bucurat popoarele antice, care vedeau in ele semne din partea divinitatilor (bune sau rele).
Exponatele ne poarta prin vremurile ce au urmat, aratandu-ne cum puturile in exploatare erau luminate cu ajutorul oglinzilor. Am vazut palariile de tabla (cu rol de casti de protectie) purtate de primii petrolisti! Apoi machete ale diferitelor instalatii (cum ar fi hecna cu cal) care se foloseau la exploatarea zacamintelor petrolifere.
In anul 1907 are loc la Bucuresti al III-lea Congres International al Petrolului (dupa cel de la Paris, din 1900, si Liege, din 1905). Congresul de la Bucuresti este prezidat de Anghel Saligny si s-a impus ca model pentru urmatoarele congrese. Ulterior britanicii au schimbat numaratoarea printr-o "usoara" schimbare a numelui si au tinut ei Primul Congres Mondial al Petrolului.
Cateva personalitati despre care am aflat pentru prima data cu ocazia vizitarii acestui muzeu:
- Gregoriu Stefanescu, inginerul care, in 1882, infiinteaza Biroul Geologic al Romaniei si tipareste prima harta geologica a Romaniei;
- dr.ing. Nicolae Carol Debie este considerat intemeietorul activitatii de cercetare stiintifica si proiectare pentru rafinarii din tara noastra; este un om cu o vasta cultura, poliglot, fondatorul si primul dirijor al orchestrei Filarmonice din Ploiesti;
- prof.dr.geolog Valeriu Patriciu, care a fost autorul primului curs de Geofizica aplicata si primul profesor roman de geologie inginereasca; la muzeu veti vedea si un portret realizat de fiul sau, dl. Dinu Patriciu;
- dr. ing. Lazar Edeleanu, singurul strain acceptat la Royal Artilery College;
- ing. Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume, sora celebrului Dimitrie Leonida (in bucuresti exista Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida").
Veti afla si despre incendiul de la Schela Moreni, care a durat 2 ani, neputand fi stins de echipele de specialisti ce au venit din mai multe tari, inclusiv din America; s-a stins singur, in urma epuizarii zacamantului.
In parcul muzeului sunt etalate diverse utilaje folosite in industria petroliera. Aici se poate vedea in marime naturala si instalatia numita "hecna cu cal".
Cum Ploiestiul aproviziona cu petrol Germania, in timpul celuir de-al Doilea Razboi Mondial a fost puternic bombardat de catre aliati.

De aici mergem la Muzeul Ceasului "Nicolae Simache". Trecem de cateva ori pe bulevardul principal pana reusim sa il zarim, vizavi de restaurantul Bulevard. imi doream de multa vreme sa-l vizitez, dar cum stiam ca este foarte aproape si foarte accesibil, mai tot timpul am amanat... pana acum!

"(...) la Ploiesti, bunaoara, timpul trece prin ceasuri vechi, asezate in mijlocul unui muzeu. Ticaie in muzeul de ceasuri ceasurile pentru ca si la Ploiesti oamenii au dreptul sa imbatraneasca." Nichita Stanescu

Muzeul Ceasului “Nicolae Simache” din Ploiesti este unicat în reteaua muzeala din România. A fost înfiintat în anul 1963 de catre profesorul Nicolae Simache (1905- 1972). Initial avea titulatura “Ceasul de-a lungul vremii” si functiona cu un patrimoniu de cca 300 de piese, într-o sala a Palatului Culturii din Ploiesti. Marirea patrimoniului a impus mutarea lui într-un spatiu adecvat, fapt petrecut în anul 1971. De atunci pâna în prezent muzeul functioneaza într-o cladire de epoca, monument de arhitectura, de la sfarsitul secolului al XIX-lea (cca. 1890), care a apartinut magistratului si politicianului Luca Elefterescu. Casa pastreaza în linii generale arhitectura si decoratia originala, în stil romantic.
Din anul 1993, muzeul îsi schimba titulatura în “Muzeul Ceasului Nicolae Simache”, în semn de cinstire a memoriei fondatorului sau. Patrimoniul Muzeului Ceasului “Nicolae Simache”, numara în prezent peste 4000 de piese si componente specifice, de mare valoare si atractivitate, ilustrând evolutia sistemelor de masurat timpul din secolele al XVI-lea – al XIX-lea. Prin valoarea patrimoniului sau, Muzeul Ceasului din Ploiesti este compatibil cu muzee similare din Europa. Noi am vizitat Muzeul Ceasurilor din Viena; este mult mai mare decat cel din Ploiesti, insa ca frumusete si valoare, ceasurile expuse sunt la egalitate!
La Mueului Ceasului din Ploiesti cele mai vechi ceasuri din colectie sunt cele de tip astronomic, datând din 1544 si 1562, creatii ale orologierilor Jaculus Heustadia (Olanda) si Joachim Metzker (Augsburg). Din aceeasi categorie fac parte si cadranele solare din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, unul dintre acestea semnat Butterfield - Paris 1690. O alta piesa deosebita ca sistem de functionare este clepsidra (ceasul cu apa), realizata de Charles Rayner, în anul 1654 la Londra. Remarcabila în cadrul Muzeului Ceasului este si existenta unui numar semnificativ de ceasuri de personalitati culturale si politice românesti si straine, care prin semnificatia lor deosebita, particularizeaza valoarea acestei unice institutii culturale din România. Mentionam dintre acestea ceasurile care au apartinut domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogalniceanu, regilor Carol I si Mihai I, tarului Alexandru al II-lea si Marelui Duce Nicolae, generalului Alexandru Averescu, diplomatului Nicolae Titulescu, poetului Vasile Alecsandri sau pictorului Theodor Aman. Extraordinar de elegant este ceasul de birou ce a apartinut lui Nicolae Iorga.
Doamna muzeograf ne-a insotit in vizita noastra si ne-a aratat cum suna ceasul cu pitpalac si cuc (pitpalacul marca sfertul de ora, iar cucul ora) realizat in Germania, Padurea Neagra. Ne-a aratat si cum suna ora exacta ceasul de masa cu mecanism muzical, realizat de brasoveanul Fried Schullerus. Sunt absolut superbe toate ceasurile de semineu, cu figurine expresive si elegante. Si ceasurile animate atrag atentia: unul dintre ele reprezinta o potcovarie: la fiecare secunda un catel da din coada, la fiecare trei secunde potcovarul loveste cu ciocanul potcoava calului, la fiecare treizeci de secunde un fierar sufla in foale si tot asa. Foarte mult mi-a placut si ceasul in forma de inima, cu motive baroce.
In muzeu se afla si multe cutii muzicale, unele facute special pentru copii (cu papusele si oglinzi) sau doar pentru amuzament (la anumite intervale, un personaj caraghios se barbiereste si face fel de fel de strambaturi).
Exista si un patefon stravechi si inca functional, la care am ascultat vocea lui Cristian Vasile, interpretand melodia "Zaraza"! (cu toate fosniturile si haraiturile discului, care fac atat de interesanta ascultarea unor discuri din vremuri atat de frumoase).

La recomandarea d-nei muzeograf, mergem apoi si la Muzeul "Casa de Targovet din sec. al XVIII-lea - al XIX-lea". Situata pe str. Democratiei, nr. 2, merita vizitata pentru ca este extraordinar de frumoasa si de bine ingrijita.
Casa mai este cunoscuta si sub numele de "Casa Hagi Prodan" si este casa cea mai veche, mai bogata si mai caracteristica din cate s-au pastrat. Dateaza din anul 1785 si a apartinut negustorului Ivan Hagi Prodan (1775-1849). Acesta a fost de origine bulgara, persecutat pentru ca a adoptat crestinismul pe taramul natal, si-a gasit refugiu aici.
Declarata monument de arhitectura si denumita "Casa Hagi Prodan" in anul 1953, constructia casei prezinta elemente de arhitectura veche romaneasca, impletite cu elemente de arhitectura orientala si, de-a lungul timpului, a fost restaurata de mai multe ori. Este considerata casa istorica a Ploiestiului deoarece, la scurt timp dupa Primul Razboi Mondial, in ea a fost infiint primul muzeu, numit "Muzeul Prahovei".
O perioada de timp, intre 1985 - 2003, casa a gazduit "Expozitia Permanenta Nichita Stanescu"; din 18 mai 2005 s-a redeschis Muzeul "Casa de Targovet din sec. alXVIII-lea - al XIX-lea" si prezinta interiorul unei case de negustor instarit.
Sacnasiul, un fel de salon intim, de o rara frumusete, prezinta obiecte de arta veche orientala, chilimuri, vase de ars mirodenii, narghilele si ciubuce, masute cu intarsii de sidef, alaturi de vechi tesaturi romanesti.
Sufrageria se remarca printr-un interior sobru, bogat sculptat si prin plafonul din lemn sculptat in motiv stelat. Piesa de rezistenta a incaperii o constituie "Icoana de la Ierusalim" datata 5 iunie 1819, cea apartinut hagiului Prodan si pe care, probabil, chiar acesta a adus-o din Tara Sfanta.
Dormitorul este foarte luminos, cu mobilier elegant; patul este inconjurat de piese realizate prin intarsie de sidef. De o rara frumusete este icoana gravata pe sidef (recunosc, nu am zarit-o de prima data: in fotografia in care am vazut-o parea mai mare).
Bucataria de iarna pasreaza un bogat inventar de obiecte de uz casnic-gospodaresc folosite in epoca. Se pot remarca farfurii de argint gravate cu anul 1824, ce au fost lucrate in ateliere vieneze, tingiri, caldaruse, ibrice de cafea (asezate in nisipul ce parca abia asteapta sa se infierbante si apoi intreaga casa sa se umple de miros de cafea aromata) si sinii de alama.
Dupa o asa intoarcere in timp, revenim in vremurile noastre si ne uitam iara pe cer. Ce bine ar fi fost sa avem si noi cateva cunostinte minime de interpretare a semnelor naturii ca sa ne dam seama de cum va fi vremea: directia vantului, zborul pasarilor...
Ok, pana una-alta, pornim mai departe, spre Sinaia. Soare, vreme de umblat! Numai ca, de la un moment dat, din sens opus vin masini din ce in ce mai inzapezite. Hmmm...N-avem cauciucuri de iarna...si oricata incredere am avea noi in Furia Neagra, cand vedem ca incepe sa si fulguiasca, ne decidem sa facem cale-ntoarsa. Aveam timp suficient sa vizitam Muzeul cinegetic de la Posada! Inca un loc in care nu ajunsesem pana acum pentru ca era prea la-ndemana!
Cateva detalii legate de vizitarea obiectivelor muzeale de mai sus: programul este intre 09.00-17.00 de marti-duminica; intrarea costa 8 ron, iar taxa foto este 25 ron.

Dar despre ce-am vazut pe-acolo, intr-o alta povestire!

Si sa nu uit: va invitam sa vizionati albumul foto al acestei mini-excursii:
https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/PloiestiPosadaComarnic#

Cele bune,
Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 7 februarie 2011

Islanda: Laguna Albastra


Pentru ultimele doua zile petrecute in Islanda (08 si 09 ianuarie 2011) am ales sa mergem la Laguna Albastra. http://www.bluelagoon.com/
Dupa atatea zile petrecute in frig si vant, am zis ca meritam o zi plina de relaxare.
https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Islanda20102011#
Din Reykjavik am ajuns cu un autobuz pana la Laguna Albastra; autobuzul face doar ruta aceasta si ne-a luat de la hotel. Biletele le-am cumparat de la punctul de informare turistica. Am ales sa mergem cu prima cursa, tocmai pentru a ne bucura de ziua intreaga in Laguna Albastra. Am ajuns acolo in 40 min. Camera noastra inca nu se eliberase, asa ca am lasat toate bagajele la Alin si Liana si am plecat toti patru catre Laguna Albastra. Trebuie sa va spun ca ne-am cazat la hotelul Clinic Blue Lagoon, care este la o distanta de 10 min. de mers pe jos de Laguna Albastra. Si la hotel este apa termala, insa accesul turistilor este permis doar intre anumite ore. In restul timpului aici se fac tratamente pentru cei care sufera de psoriazis sau alte boli de piele.
Drumul ingust serpuieste de la Hotel Clinic pana la Laguna Albastra prin campurile de lava. Hotelul este micut, aproape ca nu se zareste din bolovanii ascutiti si negri iesiti din maruntaiele pamantului. Are 15 camere si se integreaza perfect in peisaj!
Tot ceea ce vedem in jur este de o rara frumusete: bolovani negri acoperiti de muschi pe alocuri, cateva petice de zapada si o apa de un albastru laptos ce contrasteaza foarte tare cu negrul stancilor. Cerul senin se reflecta si el in apele pline de siliciu.
Ajungem si la Laguna Albastra si intram doar pentru o scurta vizita. Ne facem si cateva fotografii, noi imbracati gros iar in spatele nostru turisti la balaceala, in costume de baie.
Revenim apoi la hotel si ne luam si noi camera in primire. Absolut superb: camera mare, spatioasa, cu o baie luxoasa si geamuri si terasa cu geamuri imense ce dau spre campul de lava. Daca nu erau jaluzelele si caldura din camera aveai impresia ca esti direct afara, printre bolovani.
Ne luam costumele de baie si fuga la baie!!!!
Avem acces gratuit la Blue Lagoon pentru ca suntem cazati la hotel Clinic. Primim prosoape si niste bratari magnetice cu care putem deschide si inchide vestiarele, sau putem face cumparaturi si platim ulterior, la iesire. La vestiare, acelasi ritual ca si la piscina din Reykjavik: intai descaltat, apoi dezbracat, apoi spalat si sapunit (cu produse cosmetice cu alge si minerale, marca Blue Lagoon), si apoi baie in apele albastre si laptoase si, cel mai important, calde!
Apa ne ajunge pana la piept, dar trebuie sa stam cu genunchii putin indoiti ca sa intram complet in apa. Altfel cam inghetam de frig! Apa este calda si plina cu siliciu. Este si extrem de sarata, asa ca pana si eu, care nu stiu sa inot, reusesc sa plutesc pe burta daca ma tin temeinic de una dintre barele din jur si trag aer in piept! Cu talpile atingem roci vulcanice sau namol de siliciu, in unele locuri. Parul ud se intareste instantaneu de la siliciu. In laguna se poate face si masaj: stai intins pe o scandura, in apa, si doar te relaxezi si te bucuri de masaj. Zona in care poti beneficia de aceste servicii este interzisa turistilor. Pentru noi a fost interzisa cu atat mai mult cu cat preturile sunt foarte mari: 10 min. de masaj de relaxare = 20 de euro. Totusi, am profitat si noi de un masaj gratuit: in laguna este o cascada ce cade de la cativa metri, asa ca, daca stai sub ea, ai parte de un super masaj de relaxare, medicinal, de care vrei. Inital mi-a fost cam teama sa intru sub ea pentru ca mi se pare destul de mare caderea de apa; in plus, primul a testat-o Cristi si l-am auzis ca: "Parca da cu pietre"! Totusi, odata ce am intrat sub cascada la masaj, nu m-am mai lasat dusa! Senzatia este extraordinara! De la masaj am fost apoi in zona din laguna unde, in niste vase adanci este un amestec de minerale pe baza de siliciu, foarte bun pentru ten, si la care ajungi cu niste polonice uriase. Am stat noi cat am stat asa "mascati", apoi am facut rapid un dus cu apa dulce si am intrat la saune: una cu aburi si alta uscata, cu carbuni incinsi.
Bineinteles, toate aceste miscari le faceam in cea mai mare viteza, pentru ca daca ieseai afara din apa ud si in costum de baie, riscai sa te transformi in sloi de gheata! De fapt de jur imprejurul lagunei erau numai petice de zapada, gheata si turturi.
Am stat in apa 3 ore. Deja aratam ca niste muraturi uriase, in saramura. Cum incepuse sa se intunece, ne-am luat inima in dinti si am iesit din laguna, fuga la vestiare si apoi la hotel, sa ne luam niste haine mai cochete: seara aveam cina rezervata la restaurant Lava de la Blue Lagoon. Bineinteles, eu mi-am luat vesta de lana, cu model traditional islandez, iar Cristi si-a luat bluza cu rune.
Restaurantul Lava este construit intr-un munte de lava, cu vedere spre Laguna Albastra si, de jur imprejur, cu lumini portocalii si rosii ce imita o eruptie vulcanica.
Aici ni s-au servit niste feluri de mancare ce aratau incredibil de bine, cu tot felul de ornamente si culori prin farfurie. Mai ca nu-ti venea sa le strici, infigand furculita in ele! Si ce gust...ce arome...mmm... Bineinteles, cum am comandat, cum am uitat ce urma sa primim: nume complicate si feluri de mancare prea putin cunoscute noua. Asa ca am cerut inapoi meniul si am fotografiat descrierea meniului respectiv: supa de homari cu crema de marar si langusta fripta, ardei rosu, cocos si coniac, apoi Cristi a comandat pastrav arctic umplut pe lipie si creveti-tigru cu sos de lamaie, eu am comandat pisica-de-mare la tigaie cu lime, chili si sos de soia, iar ca desert am luat amandoi serbet de afine, prajitura de ciocolata fierbinte si spuma de skyr cu ciocolata alba. Toata lauda si aprecierea pentru maestrii bucatari de la Restaurantul Lava: imaginatie, pricepere, bun-gust desavarsit!
Cred ca ne-am putea obisnui cu stilul asta de viata: ziua baie si relaxare in apele calde ale Lagunei Albastre, masaj si tratamente faciale... seara rasfat cu o cina romantica la Restaurantul Lava!
Dar cum noi nu suntem miliardari, nici nu castigam la LOTO pentru ca nu jucam...ne permitem o data pe an un astfel de lux. La urma urmei, am simtit ca-l meritam: dupa micul dejun de fiecare zi din Reykjavik si dupa plimbarile prin frig, parca am vrut sa vedem si partea luxoasa a turismului islandez. Si am vazut-o!
La intoarcerea catre hotel Clinic am zarit pe cer, pentru cateva minute, luminile nordului. Camera luxoasa ne-a intampinat cu vederea din terasa catre campurile de lava. Apoi am constatat ca usa terasei nu se putea incuia. Eh, asta e, nu mai aveam chef sa mergem la receptie, eventual sa primim alta camera...De fapt nici la Alin si Liana nu se incuia usa terasei. Si, la urma urmei, cine sa vina peste noi din campurile de lava?! Apoi mi-am amintit de povestile cu elfi si troli...si cum isi aveau ei locuintele in pietre...si cum ziua trolii deveneau stane de piatra, dar noaptea prindeau viata. Asa ca recunosc, am cam dormit cu inima cat un purice!

A doua zi am avut micul dejun la 5 dimineata. Tot oua fierte, sunca si cascaval...dar macar erau cate 10 feluri din fiecare! Plus legum proaspete, 10 feluri de Skyr, cafea excelenta...
Ni s-a comandat taxiul la ora solicitata cu o zi inainte si am plecat catre aeroport. Ajunsi aici dupa aproximativ 20 min - 30 min, ne-am recuperat taxele de pe cumparaturile facute si... "La revedere, Islanda!"...ne-am imbarcat in avionul Iceland Air pana la Londra. La aterizare a fost interesant...ma simteam cam rau si avionul nu a primit permisiunea de aterizare! Drept pentru care a survolat Londra aproape jumatate de ora: am vazut Tamisa, London Eye, Big Ben, cladirea-ou, Parlamentul... Un fel de "sight seeing flight" personalizat!

Si asa s-a terminat vacanta noastra islandeza.... vacanta in care ne-am simtit ca in povesti cand am aflat de troli si de elfi, si am vazut cascadele si Luminile Nordului, dar vantul ne-a readus cu picioarele pe pamant; vacanta in care ne-am distrat cu islandezii si umorul lor copios; vacanta in care am fost turisti budget, dar si turisti de lux; si toate astea pentru ca Islanda poate oferi celor care o viziteaza orice isi doresc. Desi este o tara atat de mica si atat de putin locuita, aici ai ocazia sa vezi lucruri unice: vulcani din ghetari, ghetari langa vulcani, fisuri intre continente, gheizere si stanci de bazalt ca niste ace, soare si vanturi de gheata, patru ore de lumina pe zi, ape albastre si laptoase, caluti simpatici, ca de plus, povesti cu elfi, troli si constructii vikinge.

Pentru noi Islanda a fost o provocare si o placere! Acum tot ce ne mai dorim este sa o vedem si in "haine" de vara!

Cele bune si vacante placute,
Cristina si Cristin DUMITRU

duminică, 6 februarie 2011

Islanda: Reykjavik


Zilele de 6 si 7 ianuarie 2011 le-am petrecut mai mult in Reykjavik si imprejurimi.
https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Islanda20102011#
Cand spun "imprejurimi" ma refer la oraselul Hafnarfjördur si la complexul Satul Vikingilor. http://www.vikingvillage.is/
Aici am ajuns din Reykjavik cu autobuzul nr.1. Un bilet a costat 350 de coroane si trebuia sa avem suma exacta, pentru ca soferii nu dau rest. pui banii in aparatul autobuzului, iti iei biletul si asta-i tot. Noi am spus soferului unde vrem sa mergem si el ne-a asigurat ca, atunci cand vom ajunge la Hafnarfjördur ne va spune. Bineinteles, a uitat...asa ca a aprit autobuzul, a oprit si un coleg ce venea din sensul opus si l-a rugat sa ne ia pana la Satul Vikingilor. Zis si facut. Am ajuns la Hafnarfjördur pe o vreme extrardinar de frumoasa si insorita, insa friguroasa si batuta de un vant atat de rece incat ne amorteau obrajii. La Viking Village am mers prima data la "Fjörukráin" care este situat vizavi de hotel si care reuneste doua restaurante:Fjaran si Fjörugarðurinn.
Fjaran este cea de-a doua, ca vechime, casa din Hafnarfjörður, construita in anul 1841.
Inainte de a intra in hotel am dat un ocol imprejurul complex. Nu era nimeni pe-acolo, insa am ramas surprinsa cand am descoperit un adapost viking pentru pasari, ce adapostea cateva exemplare de gaini matase japoneza.
Un singur barbat prin jur, strangea ornamentele de Craciun. Cum nu a deschis nimeni cand am sunat la receptie, am profitat de faptul ca domnul respectiv a iesit sa adune ornamentele respective si am intrat in hotel. Interiorul este extraordinar de frumos, cu specific viking. Peste tot piei de animale, sculpturi in lemn, scuturi si sabii. Lumina era putin difuza si tot felul de umbre apareau si dispareau pe peretii de piatra ce purtau urmele unor serpi sau corabii fantastice. Parca era o calatorie in timp.
Stiam de la Frederick faptul ca tot ce se gasea in acest complex era realizat de un arhitect si istoric pasionat de cultura si trecutul vikingilor. De fapt, chiar se spune ca nu ai fost cu adevarat in Islanda daca nu ai vizitat si Satul Vikingilor.
In plus, orasul Hafnarfjörður este renumit pentru numarul mare de troli si elfi care traiesc aici. Cum acestia sunt fiinte nevazute, deja locul parca nu mai era chiar atat de pustiu!
Cred ca ar fi momentul sa amintesc si despre Yule Lads. Sunt personaje din povestile ce alcatuiesc folclorul islandez si care, in vremurile moderne, au fost asemanati cu Mos Craciun. Insa diferentele sunt majore, dupa cum veti vedea. In primul rand, Yule sunt 13 la numar (in majoritatea magazinelor ce vand suveniruri ii veti regasi la loc de cinste!).
Traditional, se crede ca ei sunt fii a doi troli ce strabateau muntii: fioroasa Grýla si sotul cam prostanac al acesteia, Leppalúði. Ei erau insotiti si de pisica Yuletide, o bestie care, daca e sa ne luam dupa povesti, manca toti copiii ce nu primeau hainute noi de Craciun.
Initial, cei 13 au fost descrisi ca rautaciosi, malefici chiar. Furau si necajeau in special locuitorii satelor. astfel ca fiecare dintre cei 13 a primit un nume care sa-i descrie comportamentul.
In vremurile moderne, acesti Yule Lads au devenit ceva mai binevoitori, fiind deseori comparati cu Mos Craciun sau alte personaje asemanatoare. Ei pun mici daruri in ghetutele copiilor cuminiti, atarnate de acestia la fereastra in cele 13 nopti dinaintea Craciunului, sau cartofi in ghetutele copiilor care nu au fost ascultatori.
Uneori ei sunt reprezentati in costume asemanatoare celui purtat de Mos Craciun, dar cel mai des ei poarta costume islandeze medievale.
Despre Yule Lads se spune ca "sosesc in oras" in ultimele 13 nopti dinaintea Craciunului, fiecare stand 2 saptamani inainte sa plece inapoi in tinuturile de poveste din care au venit.
Iata-i pe cei 13: Stekkjastaur (cel ce incurca lana oilor, vine pe 12 decembrie si pleaca pe 25 decembrie), Giljagaur (cel ce fura laptele vacilor, vine pe 13 decembrie si pleaca pe 26 decembrie), Stúfur (cel mai marunt dintre toti, care fura tigaile si mananca ce gaseste in ele, vine pe 14 decembrie si pleaca pe 27 decembrie), Þvörusleikir (cel ce linge toate lingurile si este extrem de slab pentru ca nu se hraneste cum trebuie, vine pe 15 decembrie si pleaca pe 28 decembrie), Pottasleikir (cel ce fura oalele din bucatarie, vine pe 16 decembrie si pleaca pe 29 decembrie), Askasleikir (cel ce se ascunde sub pat si asteapta ca cineva sa lase o strachina in camera si apoi o fura, vine pe 17 decembrie si pleaca pe 30 decembrie), Hurðaskellir (cel ce tranteste usile, mai ales noaptea, vine pe 18 decembrie si pleaca pe 31 decembrie), Skyrgámur (cel care fura skyr-ul, vine pe 19 decembrie si pleaca pe 1 ianuarie), Bjúgnakrækir (cel ce fura carnatii pusi la afumat, vine pe 20 decembrie si pleaca pe 2 ianuarie), Gluggagægir (cel ce se uita pe fereastra sa vada cam ce ar fi de furat prin camera, vine pe 21 decembrie si pleaca pe 3 ianuarie), Gáttaþefur (cel ce are un nas incredibil de mare si miroase pe la usi sa stie ce mancare ar fi de furat prin casa, vine pe 22 decembrie si pleaca pe 4 ianuarie), Ketkrókur (cel ce fura carne cu un carlig, vine pe 23 decembrie si pleaca pe 5 ianuarie), Kertasníkir (cel ce urmareste copiii ca sa le fure lumanarile de seu si apoi sa le manance, vine pe 24 decembrie si pleaca pe 6 ianuarie). Asadar, era ultima zi in care Kertasníkir mai putea sa fure lumanari de seu, iar noi eram la Satul Vikingilor!

Ne-am intors in Reykjavik cand vreme deja se schimbase (era tot mai inorat si aproape ca incepuse sa ninga), numai vantul sufla in continuare foarte tare. Am mers in port si de acolo la Muzeul Maritim Víkin. Am baut intai o cafea si apoi am vizitat muzeul. Este foarte frumos, bine alcatuit si daca ajungeti in Reykjavik, nu-l ocoliti! Partea de jos a muzeului este amenajata ca un vapor pe care se incarca marfa, cu apa de mare adevarata, ce provine din golf si aduce cu ea pesti, crabi si stele de mare. Partea de sus a muzeului reflecta aspecte din viata de zi cu zi a islandezilor. Totul graviteaza in jurul pestilor, si, mai ales a pestilor uscati. Sunt reconstituite cabine unde se odihneau marinarii, campuri unde se usca si se sara pestele, machete ale vapoarelor de pescuit. Impresionanta este si expozitia de fotografii din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Mi-am amintit si una dintre povestile spuse de Frederick: americanii au vrut sa construiasca pe coasta de sud-vest a Islandei un aeroport. Localnicii s-au opus, spunand ca acolo nu se va putea construi pentru ca apele raurilor il vor inunda, ba mai mul vor aduce cu ele ghetari. Bineinteles, nu au fost ascultati si, in timpul lungilor zile de vara, aeroportul a fost construit. A venit apoi iarna, urmata de primavara ce a umflat raurile si a pus in miscare ghetarii. Toate cele 48 de avioane de razboi americane au fost distruse intr-o noapte, impreuna cu aeroportul de pe care nu apucasera sa zboare niciodata. Islandezilor li s-a interzis accesul in zona, ba mai mult, cei care povesteau ce s-a intamplat erau inchisi. Acum insa, toata lumea poate afla ce s-a intamplat. Fotografiile de la muzeu arata si o alta fata a razboiului: arata soldati americani si rusi imbratisati, cadouri facute de unii altora (chiar o pereche de ursi, data cadou de catre rusi americanilor). Oare cei care ne zambeau din fotografiile neclare, alb-negru, ce-ar povesti acum despre Marele Razboi?!

Cand am iesit de la muzeu era aproape intuneric, iar vantul transformase fulgii de zapada in ace de gheata pe care le rasucea in fuioare albe pe drumurile aproape pustii. Ne cam cuprinsese foamea, asa ca am mers la cel mai cunoscut restaurant din Reykjavik, dupa cum spun ghidurile turistice: un loc unde se mananca cel mai bun hot dog! Intr-adevar bun, mai ales ca era fierbinte si mainile noastre inghetate de tot!

Era deja noapte cand am ajuns la hotel. Si bine si cald in camera noastra cu ferestre catre golf!

A doua zi ne-am inceput-o cu acelasi mic dejun: oua fierte, cascaval si sunca presata! Nu-l mai suportam! Din nou, noroc cu cerealele! Ce n-am inteles este cum puteau sa faca o cafea atata de slaba, cand noaptea era atat de lunga?!
Cum era ultima zi pe care o petreceam in Reykjavik, am pornit prin magazine, dupa suveniruri. Am avut grija sa ne cumparam timbre filatelice, asa cum facem in toate tarile prin care ajungem, imbogatindu-ne astfel colectia. Ne-am luat si doua ornamente pentru pomul de Craciun ce devine din ce in ce mai international, cu fiecare an: un puffin in miniatura si un ornament traditional islandez, argintat. Despre puffini nu am scris pana acum, dar se pare ca a venit momentul: sunt pasari de apa, micute, cu penaj negru si alb pe piept, si ciocuri mari si colorate. Islandezii le iubesc (au tot felul de suveniruri cu puffini, vara au excursii catre insula puffinilor), dar le si mananca (cele mai bune restaurante din Reykjavik ofera si meniuri ce includ un fel preparat din puffini). Am luat si un plover de lana cu model traditional islandez, dar si un medalion cu o runa ce reprezinta cuvantul "dagaz" si ar insemna "aventura" sau "zi". Runele sunt litere ce au fost folosite de popoarele germanice in sec. I si II e.n. Cum istoricii inca le mai discuta originea, o sa ma opresc aici cu explicatiile despre alfabetul runic.
Am trecut si pe la Lacul Tjörnin, unde am hranit ratele si lebedele cu paine. Apoi am fost din nou la Corabia vikingilor "Sun Voyager" de Jon Gunnar Arnason; valurile deja ajungeau pana la sosea in unele locuri.
Am fost apoi si la un magazin ce vindea ciocolata "hand made in Iceland" si avea ca reclama un baiat ce-si musca din mana muiata in ciocolata. Magazinul merita o vizita si chiar merita sa lasati si cativa banuti acolo: ciocolata islandeza, desi nu foarte rafinata, este delicioasa! In plus, aici puteti gasi suvenirul potrivit pentru prieteni: o cutie de ciocolata ce are pe ea imagini cu puffini sau cu eruptia vulcanului Eyjafjallajökull sau Hekla. Despre Hekla islandezii cred ca ar fi intrarea in iad. Dar nici Eyjafjallajökull nu-i mai prejos: inainte de eruptia din primavara 2010 casele fermierilor s-au departat 5 cm fata de coordonatele GPS unde se aflau initial, tocmai datorita presiunii. Dupa eruptie, casele si fermele au revenit pe locurile initiale.

Bineinteles, cred ca stiti si fara sa spun eu: vantul a suflat cu putere si in aceasta ultima zi petrecuta in Reykjavik. Si cum o plimbare prin frig trebuie sa aiba un sfarsit...noi ne-am gandit sa o incheiem la piscina cu apa termala din Reykjavik, Laugardalur. Intrarea ne-a costat 450 de coroane de persoane; ar fi fost duble daca nu aveam la noi prosoape si papuci de baie si ar fi trebuit sa inchiriem. Ca sa ajungi sa faci baie in piscina, e un adevarat "ritual", cat se poate de binevenit, de altfel! Prima data iti iei pungi si iti pui incaltamintea. Mergi apoi la vestiare si iti alegi unde vrei sa-ti lasi lucrurile; treci intr-o incapere mai izolata si de dezbraci complet. Lucrurile ti le duci la acelasi vestiar in care ti-ai lasat incaltamintea. Mergi si faci dus temeinic. Iti iei apoi costumul de baie si prosopul si esti gata sa intri la piscina! Desigur, sunt dusuri si vestiare separate, pentru doamne si pentru domni. Daca esti prins(a) ca nu respecti regulile de mai sus, esti dat afara de la piscina. Noi am mers intai la piscina acoperita si am stat doar in cea mai mica. In cea mare erau copii la lectii de inot. Am iesit apoi si la cele de afara, cu apa termala: nu stiu cu ce viteza am trecut din interior prin frigul ingrozitor si am ajuns in apa de aproape 40 grade Celsius! Cum era prea fierbinte pentru noi, n-am stat foarte mult si, dupa aproape 2 ore de stat prin piscine, ne-am hotarat sa ne intoarcem la hotel. Ritualul cu dusurile si vestiarele s-a reluat, in sens invers.
La hotel am mancat in camera: branza, skyr si biscuiti de cereale. Am luat in drum si o punga de peste uscat. Stiu...de gustibus non disputandum...dar pestele ala uscat a fost oribil. Am reusit sa inghitim doar cate o bucatica fiecare, sa nu zicem apoi ca n-am incercat. Insa restul pungii...n-am stiut in ce colt al camerei sa-l ascundem ca sa nu-i mai simtim mirosul! N-am vrut sa-l arunc pentru ca am vrut sa-l aduc in tara: pisoii mei, Jimmy si Daisy l-au rontait cu o placere vadita! De, sursa de omega 3!
Masa ne-am incheiat-o cu ciocolata Sirius si bautura islandeza malt extrakt cu portocale.

Ne-am uitat si putin la tv: au canale cu filme in limba engleza, care nu sunt dublate. Si apoi am incercat sa ne odihnim, pentru ca a doau zi ne incepeam activitatea devreme: urma sa mergem la Laguna Albastra!

Cele bune,
Cristina si Cristin

Impresii de Vacanta

http://www.intercraft.ro

Persoane interesate

Zborurile mele

Alaskan Malamut

Articole bucuresti vechi

Ce carti mai citim

  • "O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana. Jocurile Daniei" de Anton Holban

Ce muzica mai ascultam


For more widgets please visit www.yourminis.com

all blogs
Blog
PromBlog

Nu uitati de Dragobete!

20 martie - Echinoctiul de primavara si inceputul primaverii astronomice

Paste

21 iunie - Solstitiul de vara si inceputul verii astronomice

22 septembrie - Echinoctiul de toamna si inceputul toamnei astronomice

Craciun

Follow this site

free counters

Nu uita!

Adopta un catel!
Caini - Anunturi adoptii caini
Credincios, jucaus, prietenos