"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk
Se afișează postările cu eticheta jud. Caras-Severin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jud. Caras-Severin. Afișați toate postările

duminică, 26 august 2012

Camping in Romania

Pentru ca am remarcat un interes tot mai mare in randul turistilor romani pentru campinguri si locuri de campare cat de cat amenajate, si pentru ca ne place si noua acest gen de turism, ne-am gandit ca ar fi util un astfel de articol pe blogul nostru.

Vom posta detalii despre campingurile si locurile de campare pe care le-am "testat" personal, cu fotografii si date de contact. Preturile pot varia, asa ca pentru a avea informatii exacte trebuie sa le verificati personal inainte.

Am sa enumar mai jos campingurile in care am stat, in ordinea alfabetica a judetelor in care acestea se afla.

Judetul Brasov:

1. Vampire Camping, din judetul Brasov, loc. Bran
http://www.vampirecamping.com/
Adresa: Str. Principala, nr. 77 C, Bran, jud. Brasov.
Contact: tel.fix 0268.238.430.
Coordonatele GPS ale campingului, luate de noi de pe net, erau gresite...ratam si indicatorul cu campingul, destul de mic si de prost pus. Luati ca punct de reper statia Rompetrol de pe drumul principal. Localnicii nu prea stiu sa va indrume.
Pana la urma ajungem: ca toate campingurile din Romania in care am stat pana acum, si acesta este foarte fain: curatenie la toalete, la dusuri, la locurile de spalat vase si rufe...apa calda non-stop. Se ajunge foarte usor la Castelul Bran.
Exista si o terasa unde eu mi-am baut cafeaua de dimineata, servita alaturi de cateva prajiturele de catre proprietara campingului.
Noi am stat aici in 2011 si am platit 60 lei/noapte total.


2. Camping Darste
Camping Darste s-a mutat: http://campingdirste.ro/

Este un camping mare, cu locuri de campare si casute de lemn de diferite marimi - deci variante pentru toate buzunarele! Este curat, grupuri sanitare si dusuri destule (sunt doua cladiri destinate acestui scop). Bine pozitionat, linistit. Puteti ajunge usor in Brasov, dar si la Dambu' Morii de unde puteti ajunge la Canionul 7 Scari (denumirea corecta este Cheile 7 Scari). Ii gasiti si pe facebook!
Noi am stat aici in 2011 si am platit 26 lei/noapte total.

Judetul Caras Severin

3. Camping Trei Ape
Adresa: judetul Caras Severin, loc. Brebu Nou, statiunea Trei Ape.
Contact: 0724.910.270

Este un camping foaarte mic: doar cateva locuri de pus cortul si poate ar incepea cu greu si cateva rulote. Sunt si casute de lemn, cu etaj, care pot fi inchiriate. Exista o terasa acoperita, cu masa si canapele din lemn, unde va puteti pregati mancarea, iar alaturi este o terasa unde puteti cumpara ceva de mancare si de baut. Sunt si cele necesare unui gratar. Dusuri si grupuri sanitare foarte curate, apa calda non-stop. Este singurul camping din toate cele incercate de noi, si in tara si in strainatate, unde turistii au la dispozitie o bucatarie mare, complet utilata: oale, cratite, ulcele, pahare, tacamuri, frigider si congelator, doua aragazuri cu butelii.
Noi am stat aici in 2011 si am platit in total 24 lei/noapte.



4. Camping Sapte Izvoare
Adresa: judetul Caras Severin, statiunea Baile Herculane.
Contact:

Desi este situat intr-un peisaj extraordinar (langa rau, cu acces la izvoare termale), campingul este cel mai prost vazut si incercat de noi pana acum. Dusurile si toaletele sunt murdare si rudimentare (la dus este un furtul si cam atat), apa calda lipseste cu desavarsire. Este foarte aglomerat si foarte galagios, mai ales in zilele de la sfarsitul saptamanii. Din pacate nu am avut alta optiune. La receptie nu era nimeni, insa a doua zi dimineata a venit o doamna la noi si i-am achitat taxa de 10 lei / cort / noapte. Pentru ca accesul in camping este foarte abrupt, a trebuit sa ne lasam masina in afara lui, pe marginea soselei - destul de incomod, avand in vedere ca a trebuit sa ne caram cortul, saltelele, sacii si restul bagajului de camping.
Noi am stat aici in 2011 si costul total a fost de 10 lei/noapte.


5. Parcul National Cheile Nerei-Beusnita: loc de campare in apropierea pastravariei, la Districtul Silvic Valea Beului, judetul Caras Severin.


Nu exista toaleta, dusuri. Locul este ingradit si are un chiosc cu masa si canapele. Puteti face focul pentru a va incalzi/prepara mancarea. Este amplasat langa un rau asa ca puteti face o baie (rece!!!) si puteti avea apa pentru spalat vasele.
Nu avem date de contact, nu se face rezervare. Pe un panou din apropiere scrie ca taxa pentru campare este de 10 lei/cort/noapte. Noua nu ne-a cerut nimeni banii: am inteles de la ceilalti turisti ca trebuia sa faca acest lucru cineva de la ocolul silvic.
Locul de campare este ideal pentru traseele catre lacul Ochiul Beului, Cascadele Beusnitei si Cheile Nerei.
Noi am stat aici in 2011.

Judetul Constanta:

6. Camping Palace-Venus
http://www.campingpalace.ro/
Adresa: judetul Constanta, Venus
Contact: tel. mobil: 0743.337.855; 0762.688.055; 0721.110.870
E-mail: denisa_frumusik2007@yahoo.com



Campingul este foarte mare si pune la dispozitia turistilor vile, casute cu si fara baie, rulote, locuri de campare, terasa. Pana la plaja si la mare se poate merge pe jos cca 10 min. Are portar noaptea. Este curat si foarte spatios.


Judetul Hunedoara:

7. Camping Aurel Vlaicu
http://www.campingaurelvlaicu.ro/index2.html
Adresa: judetul Hunedoara, loc. Aurel Vlaicu, str. principala, nr. 155.
Contact: tel.fix: 0254.245.541, tel. mobil: 0722.548.499 si 0722.963.930.
De la acest camping nu avem fotografii pentru ca am ajuns foarte tarziu, noaptea, si am plecat dimineata devreme, pe intuneric...abia incepusera sa cante cucii! Nu-i un camping foarte, foarte mare, dar este loc suficient si pentru rulote, si pentru corturi; in plus, gasiti si doua camere la dispozitia turistilor. Grupul sanitar si dusurile sunt in regula, apa calda non-stop. Pentru cei care stau mai mult de o noapte este si o mini-piscina superba! Proprietarii sunt tineri (un olandez stabilit in Romania si o romanca) si foarte primitori: pe noi ne-au invitat la o bere, un suc, un vin sau o tuica...la alegere! Este inca un camping pe care il recomandam!

Judetul Ialomita:

8. Camping Amara
Adresa: judetul Ialomita, loc. Amara.
Contact: tel.mobil: 0732.898.105 (d-na Viorica) si 0732.898.106 (d-nul Victor).

Este un camping destul de nou; aici a existat loc de campare, insa in primvara, cand l-am vazut noi, finisau dusurile si una-alta pe la casute. Pentru ca aici sunt casute, dar si locuri de pus cortul, la alegere. Alimentarea dusurilor se face vara cu apa calda din lac, la discretia turistilor. In plus, proprietarii campingului au populat lacul cu pesti, astfel ca oaspetii campingului pot pescui gratuit. Este si o terasa imbracate in iedere absolut superba!

Judetul Mures

9. Mustang Camping
http://www.mustangcamping.ro/ROM/index.htm
Adresa: judetul Mures, loc. Campu Cetatii, nr. 16.
Contact: tel. mobil 0744.684.121.


Este foarte curat, foarte ingrijit si ofera o priveliste superba, fiind inconjurat de dealuri impadurite. In apropiere curge un izvor al carui susur il veti auzi noaptea, daca veti sta cu cortul. Cand am fost noi aveau si doua casute de lemn si voiau sa mai construiasca si altele. Tot atunci avea loc si o intalnire a rulotistilor. Proprietarii sunt tineri si foarte primitori! De aici puteti face drumetii catre Lacul cu Arini, dar si ceva mai departe, catre salina Praid. Toamna se organizeaza la Campu Cetatii "Parada baloanelor cu aer cald"; la aceasta am fost si noi in 2009, foarte frumoasa experienta!
Noi am stat aici in 2009.

Judetul Sibiu:

10. Camping Salisteanca Camping Salisteanca
http://www.salisteanca.com/
Adresa: judetul Sibiu, pe strada Baii, nr. 13, loc. Saliste.
Contact: dl. Iulian Parau, tel. fix: 0269.553.121, mobil: 0744.374.537.

Este un camping excelent din toate punctele de vedere: punctul sanitar si dusurile - cele mai faine vazute pana acum, liniste, copaci si flori. Proprietarii sunt extraordinar de primitori!
Campingul nu este foarte mare, insa are loc si pentru corturi, si pentru rulote, spatiu pentru spalat vase, spatiu pentru spalat rufe si chiar masa de ping pong. In aceeasi curte exista si pensiunea Salisteanca.
Foarte aproape de camping sunt ruinele cetatii dacice Tilisca pe care va recomandam sa le vizitati!
Noi am stat aici in 2011.

Judetul Tulcea:

11. Dolphin Camping din Delta Dunarii.
http://www.dolphincamping.ro/home_ro
Adresa: judetul Tulcea, loc. Sfantu Gheorghe.
Contact: Receptie - 0749.187.551
Informatii si rezervari - tel.fix: 021.230.05.07, 021.230.05.08; luni-
vineri: 09,00 - 17,00; e-mail:info@deltasfantugheorghe.ro


Campingul este situat cam la jumatatea distantei dintre debarcader si malul marii. Are loc de campare foarte mare, insa in mare parte la soare. Sunt si casute cu doua paturi unde va puteti caza. Exista in camping si o teresa unde se poate manca peste si se pot cumpara diverse bauturi. Seara se pot urmari filme in cinematograful in aer liber de langa terasa. Exista dusuri (sunt separate pentru baieti si fete, dar inauntru comune, nu cabine) si toalete. De la an la an insa, cei care au mers acolo, mi-au spus ca se cam degradeaza: incepand de la curatenia la grupurile sanitare, si pana la linistea din camping - anul acesta am inteles ca au facut si discoteca in cateva seri.
Noi am stat aici in 2009.

Judetul Arges:

12. Camping Dragoske
http://dragoske.xhost.ro/contact_ro.html#

Am mers acolo prima data pe 18-19 iulie 2015, iar a doua oara pe 25-26 iulie 2015. Nu este camping, ci loc de gratare: muzica la maxim (inclusiv manele), tipete, balamuc... Prima data am zis ca am avut ghinion. A doua oara a fost oribil: 10 ore de manele. N-am plecat pentru ca eram cu fetita noastra de un an si ceva si trebuia sa-i pregatim masa, sa o schimbam, etc. Sambata le-am cerut "petrecaretilor" sa dea muzica mai incet pentru a ne putea odihni dupa-amiaza. Au dat-o.... vreo 10 minute! Seara m-am dus la proprietarul campingului, cerandu-i sa rezolve cumva situatia, avand in vedere ca era ora 22.00. S-a dus la ei, au dat muzica mai incet, dar duminica la ora 08.30 au inceput iarasi cu manele... la MAXIM! La ora 09.00 am plecat din camping...
Nu mai calcam pe-acolo si ar fi de dorit ca cei care merg cu cortul (ca noi) sau cu rulota, sa fie avertizati despre cum stau lucrurile acolo! Nu dau alte date de contact, nu cred ca vrea cineva sa mai ajunga in acest asa-zis camping!




Pe masura ce vom mai merge in alte campinguri, am sa actualizez si am sa readuc pe prima pagina aceasta postare. Noi speram sa fie cat mai multe astfel de actualizari, dar mai ales sa fie de folos si altora ca noi.

Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 19 septembrie 2011

Vacanta 2011, ziua 8


Ziua 8, 20 august 2011:
Eselnita-plimbare pe Dunare: Tabula Traiana, Cazanele Mici, chipul regelui Decebal, manastirea Mraconia, Cazanele Mari, pestera Veterani, pestera Ponicova-Drobeta Turnu Severin-statiunea Baile Herculane


Cateva fotografii:
https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011DinParculNationalCheileNereiBeusnitaLaCazaneleDunarii

https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/StatiuneaBaileHerculane

"Dimineata pe racoare, eu stau cu fata la soare" - cam asa suna versurile unei melodii interpretate de formatia Zdob si Zdub. Se aplica si in cazul nostru, pentru ca asa ne-am inceput ziua: soare, racoare si racoare pe terasa de la Steaua Dunarii. A, si astepam micul dejun... si asteptam... si asteptam... eram vreo 15-16 persoane (il socotim si pe bebe ala mic ce plangea in bratele maica-sii) si 3 ospatari, care parca se miscau in reluare. Trec 30 de minute... trec 45 de minute... cica la 09.00 urma sa plecam la plimbare pe Dunare. Ei as, pe la ora 09.00 o vedem pe una din ospatarite cu doua farfurii in brate. Cristi o intreaba daca n-ar putea sa ne aduca si noua micul dejun. Cele doua farfurii era pentru noi: un ousor ochi (rece), trei feliute de salam, doua feliute de branza, un sfert de rosioara si o feliuta de ardeias (totul la diminutiv, pentru ca erau foarte, foarte mici, nu de alta!). Deci pentru oul ala asteptasem 45 de minte...ca restul nu era gatit! Ok... pe la 09.45 incepem sa intrebam cand plecam la plimbarea pe Dunare (era anuntata pentru ora 09.00). Sefu' (a se citi postarea anterioara) roaga un ospatar sa se ocupe de organizare. Sincer, m-as fi ocupat eu cu placere...cred ca ne organizam mai bine si mai repede. Inainte de a pune piciorul in barca, sefu' ne intreaba daca mai stam o zi; ii spunem ca nu. Era putin trecut de ora 10.00 si ne spune vadit nemultumit ca in cazul asta trebuia sa eliberam camera, sa faca femeia de serviciu curat... adica pentru 150 lei/noapte in loc de 170 sau 160 lei, trebuie sa eliberezi camera imediat dupa micul dejun... In fine, ne vedem in barca: urma sa achitam 30 lei sau 40 lei / persoana, pretul variind in functie de numarul de persoane. Daca voiam sa inchiriem doar noi doi toata barca, atunci ne-ar fi costat 200 lei. Dar a fost totul ok: ne-am strans 8 persoane (bine, asta nu inseamna ca am platit 25 de lei/caciula), si in final ne-a costat pe noi amandoi 60 de lei.

Plimbarea pe Dunare face toti banii! Daca aveti ocazia sa mergeti, nu ratati si mai ales nu ezitati sa faceti aceasta excursiece dureaza aproximativ 1 ora si 30 min.! Nu stiu cum sa descriu mai bine peisajul, pentru ca pur si simplu nu am cuvinte: cerul senin si albastru, cu cativa nori pufosi ici-colo, de o parte si de alta muntii impaduriti, dar si cu stancarii golase, despartiti de Dunarea verzuie, maloasa, dar linistita.

Barca cu motor incepe sa zboare parca pe suprafata apei (desi viteza era de 40-50 km), si in cateva minute ajungem la punctul unde trebuia sa facem prima oprire: Tabula Traiana.
Imaginea Tabulei o aveam in minte din cartile de istorie de la scoala, insa m-a impresionat puternic sa o vad atat de aproape. Mi s-a parut mult mai mare, mai impunatoare.
Tabula Traiana este un monument realizat de catre imparatul Traian pentru a marca astfel marsul triumfal al oastelor imperiale romane catre Dacia; a marcat totodata si victoriile Imperiului Roman asupra Daciei in urma celui de-al doilea razboi daco-roman din 105-106.
Monumentul ce dateaza da aproape 2.000 de ani se afla pe malul sarbesc, in apropiere de Cazanele Mici si de chipul lui regelui Decebal sculptat in piatra pe malul romanesc. Are lungimea de 4 m si inaltimea de 1,75 m. Pe ea sunt reprezentati doi delfini si un vultur; poarta urmatoarea inscriptie: "IMP. CAESAR. DIVI. NERVAE. F NERVA TRAIANVS. AVG. GERM PONTIF MAXIMUS TRIB POT IIII PATER PATRIAE COS III MONTIBVUS EXCISI(s) ANCO(ni)BVS SVBLAT(i)S VIA(m) F(ecit)" text care in traducerea lui Otto Benndorf inseamna: „Imparatul Cezar Nerva Traian Augustul, fiul divinului Nerva, Germanicus (invingator al germanilor), Pontifex Maximus (cel mai mare dintre preoti), investit de patru ori ca Tribun, Parinte al Patriei, Consul pentru a treia oara, a facut drumul din munti si a folosit barne de lemn pentru acest pod".
Se pare ca in defileu au fost daltuite zece tabule dintre care: Tabula Traiana se mai pastreaza si astazi; patru tabule sunt mentionate in desene si stampe din sec. al XVIII-lea si al XIX-lea, iar in anul 1856 se spune ca erau vizibile daca nivelul Dunarii era scazut; cinci tabule disparute si despre care nu mai sunt informatii.
Si Tabula Traiana a avut de suferit de pe urma intemperiilor naturii si de pe urma oamenilor; pentru a nu fi acoperita de apele Dunarii dupa construirea barajului de la Portile de Fier, a fost ridicata cu aproximativ 30 m cu tot cu stanca pe care a fost fixata.
Stam cateva minute pentru a o admira si fotografia.
Pe malul romanesc exista o copie a Tabulei Traiana, insa nefiind nici un refugiu care sa permita oprirea in dreptul ei, a trebuit sa ne continuam drumul.

Dupa aceea, barcuta noastra isi ia avant si trecem prin Cazanele Mici. Sunt situate intre bazinetul Dubovei si Ogradena, avand o lungime de 3,6 km si o latime de 150–350 m. Ele sunt marginite de Dealul Ciucaru Mic (313 m) pe malul romanesc, si Dealul Stirbatul Mic (626 m) pe malul sarbesc. In Cazanele Mici regasim portiunea cea mai ingusta a Dunarii (150 m), dar si cea mai adanca (aproximativ 120 m). Frumusetea peisajului intrece orice imaginatie, si chiar cele mai reusite fotografii pe care le-am admirat in trecut prin diverse reviste, palesc in fata realitatii!

Urmatoarea oprire o facem la Chipul lui Decebal. Intram in golful format de raul Mraconia inainte de varsarea in Dunare. Aici oprim si fotografiem una dintre cele mai spectaculoase sculpturi cunoscute noua din cartile de istorie, dar si de geografie. Statuia lui Decebal are o inaltime de 55 m si o latime maxima de 25 m, fiind cea mai mare statuie din Europa: are cu 6 m mai putin decat Statuia Libertatii, dar cu 8 m mai mult decat monumentul lui Hristos din Rio de Janeiro.
Finantarea acestui proiect a fost facuta de controversatul istoric si om de afaceri roman Iosif Constantin Dragan (1917-2008), lucrarile au durat 10 ani (1994-2004), au muncit 12 sculptori-alpinisti, s-a folosit o tona de dinamita pentru modelarea stancii si costurile finale au fost de peste un milion de dolari. In timp insa, datorita trepidatiilor, nasul lui Decebal a inceput a se fisura; astfel ca in prezent nasul si mustata statuii au fost remodelate cu armatura de fier si ciment.
Sub chipul lui Decebal se remarca inscriptia latina: "DECEBALUS REX DRAGAN FECIT" (Regele Decebal facut de Dragan).
Statuia este de-a dreptul impresionanta, atat vazuta de departe, de pe Dunare, cat si vazuta de aproape, din golful Mraconiei. Ne-am bucurat ca am putut ajunge sa vedem cu ochiii nostri aceasta extraordinara lucrare! Bineinteles, am profitat din plin de oprirea de cateva minute pentru a face cat mai multe fotografii, dar si pentru a admira, fara lentila aparatului, chipul regelui Decebal.

Cu greu ne desprindem de peisajul superb, si asta doar pentru a ne continua drumul pe Dunare catre o alta priveliste mirifica: cea oferita de Manastirea Mraconia.
A fost ridicata pe locul unui fost punct de observatie si dirijare a vaselor de pe Dunare, loc ce se numea "la balon". Despre Manastirea Mraconia se spune ca a fost atestata documentar la 1453, este distrusa in timpul razboiului ruso-austro-turc dintre anii 1787-1792, fiind refacuta si demolata din nou in 1968 (in anul 1967 fiind construita hidrocentrala de la Portile de Fier I). Manastirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruita in alt loc, fiind cunoscuta de-acum inainte sub numele "Manastirea de sub ape, Mraconia". Dupa anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut initiativa reinfiintarii Manastirii Mraconia, a carei piatra de temelie se pune in anul 1993, iar in anul 1995 se reinfiinteaza acest asezamant, lucrarile fiind terminate in 1999-2000. Actuala biserica poarta hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si Sfanta Treime.
Mai multe detalii puteti gasi aici: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-mraconia-67832.html

Ne indreptam apoi catre Cazanele Mari, cuprinse intre bazinetul Dubovei si Plavisevita. Au lungimea de 3,8 km si latimea cuprinsa intre 250-300 m. Sunt marginite de Dealul Ciucaru Mare (318 m) pe malul romanesc si de Dealul Stirbatul Mare (768 m) pe malul sarbesc. Peisajul este si aici spectaculos; e surprinzatoare trecerea Dunarii printre munti: cand zici ca ceva mai frumos de-atat n-ai sa vezi, descoperi un alt colt rupt parca din rai.

Urmatoarea oprire o facem la Pestera Veterani. Este si locul unde coboram pentru prima si singura data din barca. Accesul in pestera se face pe un podet si cateva scari de lemn; suntem intampinati de un ranger al Rezervatiei Naturale Cazanele Mari si Cazanele Mici, care ne este si ghid. Pestera se afla in administrarea RNP Romsilva. Vizitarea, ghidajul si fotografiatul in pestera costa 4 lei/persoana. Pestera nu impresioneaza prin dimensiuni, ci prin istorie: este primul monument carstic din lume cartat (in anul 1692), pastreaza urmele locuirii omului de acum 400.000 de ani, iar din Antichitate pana in Evul Mediu a fost utilizata ca observator strategic militar, de unde se putea controla navigatia pe Dunare sau se tragea cu tunurile impotriva intrusilor care nu plateau vama. Se afla la altitudinea de 73 m, are lungimea de 173 m si a fost considerata un altar al lui Zalmoxis, motiv pentru care insusi imparatul Traian a adaugat-o fortificatiilor romane amplasate pe Dunare.
Mult timp inainte de anul 1972, cand apele Dunarii s-au ridicat in urma construirii barajului de la Portile de Fier I, la intrarea in pestera era amplasat un indicator pe care scria: "Pestera a fost folosita ca adapost de lupta in incaierarile dintre armatele turcesti si austriece, putand adaposti 700 de ostasi. Ea a fost fortificata de Veterani, de la care isi ia si numele, aghiotantul lt. col. Ianovici, comandantul ostirilor austriece din Caransebes. Gura pesterii se putea inchide cu o stanca. Lupte crancene intre trupele turcesti si austriece au avut loc in anul 1692 si apoi in 1788".
Si astazi se mai pastreaza o parte din fortificatiile ridicate de catre Veterani in interiorul pesterii: zidul ce ii delimita cartierul general, jgheabul din care se adapau animalele de povara aduse in pestera si podul natural pe care era scos in gura pesterii tunul, toate acestea datand din lunile in care Veterani si soldatii lui au fost asediati in pestera de catre trupele turcesti. Ne sunt aratate si cele doua mici grote in care soldatii isi pastrau proviziile, acestea pastrand o temperatura mai scazuta. Solutia gasita de catre Veterani pentru a scapa din asediul turcilor a fost ticluirea unei scrisori ca si cum ar fi venit din partea imparatului austriac ce le promitea trupe in ajutor; a trimis apoi un soldat care sa escaladeze zidul cu scrisoarea masluita, soldat ce inevitabil a cazut in mainile turcilor. Acestia din urma, citind scrisoarea, au cazut in capcana intinsa de Veterani si chiar au crezut ca imparatul trimite asediatilor trupe in ajutor. Drept urmare s-au retras, permitand iesirea lui Veterani si a soldatilor lui, dupa cateva luni de asediu.
Din cate am inteles de la ghidul nostru, pestera are trei niveluri, cel mai de jos fiind acum inundat de apele Dunarii.

De aici ne-am imbarcat si am pornit catre Pestera Ponicova, unde urma sa facem ultima oprire din plimbarea noastra pe Dunare. Este cea mai mare din intreg defileul Dunarii, galeriile sale insumand 1.660 m. Pentru vizitare este necesar ca turistii sa fie insotiti de un ghid experimentat. Noi am intrat doar foarte putin in pestera, cu barca, de pe Dunare. Se pare ca, in perioada regimului comunist, in aceasta pestera se ascundeau cei ce voiau sa fuga din Romania in tarile din vestul Europei: asteptau ascunsi in pestera primele raze ale soarelui si apoi treceau Dunarea inot. Nu ne-am putut opri sa nu ne gandim la cei care si-au pierdut viata in apele fluviului!

Drumul de intoarcere l-am facut fara nici o alta oprire: ne-am multumit sa admiram peisajul printre stropi de apa, dar si printre cateva maiestuoase vase de croaziera (desigur, ne-am facut cu mana, noi si ceilalti pasageri).

Cateva cuvinte despre Rezervatia Naturala Cazanele Mari si Cazanele Mici: are o suprafata totala de 215 ha si este amplasata pe teritoriul localitatii Dubova, intre Valea Ogradena si Ogasul Turcului. Prin Cazanele Dunarii se intelege portiunea de defileu cuprinsa intre gurile de varsare a raurilor Plavisevita si Ogradena, fiind formate din doua portiuni distincte: Cazanele Mari si Cazanele Mici, despartite intre ele printr-un golf semicircular, bazinetul Dubova.
Flora din zona Cazanelor contine multe plante ocrotite, precum laleaua banateana, stanjenelul de stanca, fagul oriental, alunul turcesc si stejarul pufos. Dintre vietuitoarele ce sunt protejate amintesc: vipera cu corn, scorpionul, rasul, acvila, broasca testoasa, vulturul egiptean.

Cateva site-uri unde puteti gasi mai multe detalii decat cele oferite de mine si care noua ne-au fost de ajutor in organizarea vacantei:
http://www.clisuradunarii.eu/obiective-turistice-clisura-dunarii.html
http://www.portiledefier.ro/index.html
http://www.cazaneledunarii.com.ro/home.html

Intorsi din plimbarea pe Dunare, am zabovit cateva minute pe terasa pensiunii Steaua Dunarii: achitam 30 lei de persoana si asistam la micul dejun copios al sefului pensiunii (nu dau nume, desi ar trebui!), pe aceeasi terasa unde noua ni se servise un ou ochi rece si ceva branza si salam. Schimbam cateva impresii cu doi dintre turistii cu care fuseseram in plimbarea pe Dunare: si ei erau nemultumiti de serviciile pensiunii, dar se consolau spunand ca asa sunt in toata zona. In fine, predam cheia (nu ni se adreseaza nici macar o privire, sau un "La revedere" sau "Va mai asteptam"...ma rog, ceva...o politete cat de mica) si plecam mai departe, catre Drobeta Turnu Severin. Trecem prin Orsova si gasim la tot pasul oferte de plimbari pe Dunare. Asadar, nu luati teapa pe care am luat-o noi la Steaua Dunarii din Eselnita! Mergeti in Orasova daca vreti sa va plimbati pe Dunare! Si credeti-ma, este o plimbare pe care nu o veti uita!

Buuuun... ajungem la Drobeta Turnu Severin unde facem prima oprire la banca: nu mai aveam nici o para chioara si mie urma sa-mi intre salariul pe card! Perfect pentru a ne continua vacanta fara griji, mai departe! Numai ca, surpriza de proportii: banii lipseau din cont. Sun la banca...banii fusesera depusi vineri, dar dupa ora 16.00, asa ca urma sa-i am in cont abia luni! Ce sa mai spun...stateam amandoi in masina, in fata bancii, incercand stari sufletesti succesive, dar din ce in ce mai intense: furie, stupoare, nervi...dar persista oricum intrebarea: ce facem mai departe. Mancare aveam, cort aveam, dar nu mai aveam bani de benzina si pe bord deja palpaiau toate beculetele cu "fill up". Facem fel de fel de calcule, adunam kilometri pana in diferite puncte... oricum am fi calculat, tot cu minus ne dadea. Si reveneam la stupoare, furie, nervi. Ne adunam toti banii: 130 de lei! Nasol moment, misto coliva!
Pornim la plimbare (pe jos) prin Drobeta Turnu Severin: la urma urmei, oricat ne-am fi stors creierii, buzunarele tot goale ne ramaneau. Asa ca ne plimbam putin prin Parcul Rozelor, mergem la Monumentul Eroilor, inaugurat la 4 iunie 1933 si inchinat memoriei soldatilor cazuti in Primul Razboi Mondial, iar mai apoi ne racorim si ne amuzam sub stropii superbei fantani arteziene.

Mergem apoi sa vedem Cetatea Medievala a Severinului. Din pacate, zona este in restaurare, accesul vizitatorilor fiind restrictionat de un gard de sarma prin care se pot vedea totusi ruinele cetatii.
Iata cateva detalii istorice, preluate de pe: http://www.mehedinti.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=986
"O data cu formarea regatului ungar si a voievodatelor valahe, Cetatea Severinului a constituit prilejul unui razboi purtat de-a lungul mai multor generatii intre voievozii olteni (Litovoi, Barbat, apoi Basarab I) si unguri, razboi incheiat la Posada. Apoi romanii vor lupta cu Imperiul Otoman, ce ameninta zona Dunarii. In acest context s-a inceput refacerea cetatilor de pe malurile fluviului, din zona Portilor de Fier si pana la Calafat.
Cand ungurii au atacat Oltenia si au cucerit Cetatea Severinului, Andrei al II-lea al Ungariei a organizat Banatul de Severin. Primul ban de Severin, Luca, a fost mentionat in anul 1233, an ce poate fi luat ca data de nastere a unei noi cetati peste ruinele Drobetei, sub numele de Severin (Severinopolis). Numele de Severin a fost preluat in amintirea imparatului Septimiu Sever, cel care ridicase Drobeta la rangul de colonie.
In 1247 regatul ungar i-a adus in tara pe Cavalerii Ioaniti, dandu-le resedinta la Severin, unde acestia vor construi cetatea medievala a Severinului (Castrul Zeurini mentionat în Diploma Cavalerilor Ioaniti din anul 1247), puternica fortareata, in incinta careia a fost construita si o biserica gotica, probabil sediul episcopiei catolice de la Severin care s-a aflat aici pana in anul 1502. Cavalerii se vor retrage in 1259, cetatea ramanand in bataia tunurilor turcilor, bulgarilor si tatarilor ce voiau sa treaca Dunarea, respectiv a ungurilor care atacau Oltenia. Cetatea Severinului era cea mai importanta reduta strategica de pe Dunare, cucerirea ei insemnand un cap de pod in regiune si posibilitatea inaintarii spre noi cuceriri. La sfarsitul secolului al XIII-lea regele Stefan al Ungariei a purtat cinci razboaie cu taratul bulgar pentru apararea Cetatii Severinului.
Voievozii romani si-au disputat si ei intaietatea asupra redutabilei cetati cucerind-o sau revendicand-o in rastimpuri. Pentru ea a murit Litovoi, iar Basarab I l-a umilit pe Carol Robert de Anjou la Posada în 1330. Mircea cel Batran a infiintat Bania Severinului, iar in 1406 incheia un tratat de alianta cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. Dupa moartea lui Mircea, Sigismund va elibera Cetatea Severinului ocupata de turci si va face chiar unele concesii manastirilor Vodita si Tismana. Apoi Banatul de Severin revine lui Iancu de Hunedoara, care intareste toate cetatile de la Dunare.
Dupa caderea Constantinopolului in anul 1453, atacurile asupra cetatilor dunarene s-au intetit, Bania mutandu-se la Strehaia, ulterior la Craiova, iar populatia Severinului migrand catre Cerneti, sat la 6 km spre nord, ce va deveni capitala districtului Mehedinti. In 1524, dupa un atac devastator al turcilor lui Soliman Magnificul, din cetatea Severinului a mai ramas in picioare doar un turn, ceea ce a dus la numirea locului de catre mehedinteni cu numele de "Turnul lui Sever". In 1936, prof. dr. Al. Baracila a executat sapaturi la cetate, in urma carora a reusit sa ii reconstituie planul si a recuperat un bogat material arheologic (drugi, fier, arama, ghiulele de piatra, teava unui tun de bronz etc.). Cetatea avea forma dreptunghiulara, avand doua ziduri construite din pietre de rau neprelucrate, lipite cu mortar. In centrul cetatii se afla o capela construita partial cu materiale luate de la castrul roman Drobeta, ce era inconjurata de morminte. Tot in cetate se mai afla un cuptor-vatra ce deservea un atelier de arme. In incinta interioara, spre nord, se gasea un turn cu trei etaje, de aparare si straja, spre est un al doilea, mai gros, la unghiul zidului, iar spre sud, spre Dunare al treilea. Intrarea in cetate se facea printr-o poarta boltita, iar de jur-imprejurul cetatii fusese sapat un sant adanc.
Timp de aproape 300 de ani trupul cetatii a fost rezidit dupa fiecare batalie data aici pentru apararea Tarii Romanesti, impotriva ungurilor si turcilor. Fosta Drobeta renascuse (s-au descoperit ulterior chiar si monumente din epoca antica incastrate in zidurile noii cetati)."
Cu o asa istorie zbuciumata, sper ca cetatea sa fie cat mai curand redata circuitului turistic. Si, mai ales, sper ca acolo cei care o viziteaza sa regaseasca si un ghid, si cat mai multe informatii istorice.

Mai departe pornim catre Muzeul Regiunii Portile de Fier. Il gasim inchis pentru renovare, dar totusi un grup de copii tomai intra.

Ne luam niste fete de catei batuti in strada (nici nu ne-a fost greu, daca ne gandeam la buzunarele goale) si il induplecam pe cerberul de la intrare sa ne lase si pe noi sa vedem piciorul Podului lui Traian. Printre statui si inscriptii latine, ajungem la piciorul de pod ce inca mai impresioneaza. Desi vizibil afectat de vremuri si de oameni, acesta dainuieste de aproape 2.000 de ani! Ceva mai mic si mai deteriorat decat mi-l imaginasem eu, m-a facut sa ma gandesc la toti cei care au participat la ridicarea lui.
Construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, intre anii 103-105 pe Dunarea de Jos a avut drept scop facilitarea transportul trupelor romane conduse de Traian si a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei regelui Decebal.
Locul pentru a construi Podul lui Traian a fost ales de Apolodor din Damasc in avalul Severinului de astazi, deoarece apele Dunarii se calmau dupa iesirea din defileul Cazanelor, iar fundul albiei fluviului era suficient de incarcat cu pietre si stanci purtate de ape din munti, formand astfel un fundament extrem de stabil pentru sustinerea constructiei. Podul masura 1.135 de metri lungime, legand castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta, pe malul nordic. Aceasta din urma devenise posesiune romana dupa primul razboi dacic (101-102 e.n.). Conform lui Dio Cassius podul avea aproximativ 18 m inaltime si 12 m latime, cat sa permita trecerea, ca pe uscat, a unei legiuni de cavalerie in mars. La cele doua capete ale Podului au fost construite arcuri de triumf, porti monumentale, expresie a maretiei si puterii romane imperiale. O alta descriere a constructiei podului a fost facuta de Procopius din Cezareea: pentru a putea pune bazele pilonilor romanii au deviat partial cursul Dunarii folosind albia unui afluent sudic care poate fi vazut si azi, in Serbia, la est de orasul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicati pe uscat, pentru constructia celorlalti folosindu-se cofraje din barne de stejar cimentate si sisteme de pompe.
Dio Cassius considera ca Imparatul Hadrianus (117-138) este responsabil de distrugerea partiala a podului pentru a proteja sudul Dunarii de invazia triburilor roxolane. Abandonul si distrugerea totala a podului sunt insa legate de abandonarea definitivă a Daciei (275 d.C). In timpul Renasterii, cand interesul pentru operele de geniu ale Antichitatii era la moda in Occident, regele Francisc I al Frantei a cerut permisiunea Sultanului Soliman Magnificul (care va distruge Cetatea Severinului) sa-i permita demolarea unui pilon al podului pentru a afla secretul compozitiei cimentului folosit.
Ruinele podului au fost studiate amanuntit in perioada moderna in 1689 de catre ofiterul de geniu austriac Luigi Ferdinando, conte de Marsigli care, tinand seama de expansiunea Imperiului Habsburgic, a dorit (fara sa a reusi) construirea unui alt pod alaturi de ramasitele podului lui Traian.

O ipoteza interesanta despre construirea Podului lui Traian am gasit aici: http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/04/cine-construit-podul-de-la-drobeta.html

Ne indreptam apoi catre parcarea unde lasasem masina, mergem si punem de 100 de lei benzina (ramanem cu 30 de lei in buzunare) si ne indreptam catre Baile Herculane.
O statiune superba, cu o arhitectura ce ar putea rivaliza lejer cu cea a statiunii Karlovy Vary, lasata insa intr-o paragina dezolanta. Am lasat masina undeva pe marginea drumului si am pornit la pas printre cladirile de o rara frumusete. Hoteluri cu stucaturi si statui expresive, elegante, balcoane delicate, ornamente si picturi exterioare absolut uimitoare! Ajungem si in Piata Hercules si observam cu bucurie ca unele dintre cladiri incep a fi renovate si restaurate. Nici nu stiu ce as putea spune despre o statiune ce parca asteapta a-i fi suflat praful si molozul de pe cladiri, de pe statui si de pe foisoare, pentru a straluci din nou asa cum, cu siguranta, a facut-o candva.
Redau mai jos cateva date istorice deosebit de importante in evolutia statiunii, preluate de pe wikipedia: "Originea Bailor Herculane se intinde pe o durata de aproape două milenii. Bazele statiunii au fost puse in anul 102 d.Ch. de Imparatul Traian, romanii introducand cultul balnear preluat de la greci, pe care apoi l-au dezvoltat. Numele statiunii vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus si al frumoasei Elena, consemnat in mitologia romana ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii si al echilibrului intre forta fizica si cea spirituala.
Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, bai, monumente si statui, inchinate zeilor Hercules, Aesculap si Hygieia. Atestarea documentara a statiunii dateaza din anii 153 d.C., fapt consemnat intr-o tabula votiva din bai: „Zeilor si divinitatilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimisi ca delegati romani sa asiste la alegerea in calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, intorcandu-se nevatamati, au ridicat acest prinos de recunostinta”. In perioada civilizatiei romane, statiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atractie pentru aristrocatia Romei antice. Impresionati de exceptionala putere tamaduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sositi in Dacia le-au inchinat un adevarat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.
Din timpul romanilor au ramas numeroase vestigii: apeducte, bai, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de multumire aduse zeilor pentru vindecare. Dupa 1718 (Pacea de la Passarovitz) incepe istoria moderna si contemporana a Bailor Herculane, in cadrul Imperiului austriac. Din 1736 incepe reconstructia si modernizarea bailor, a cailor de acces, granicerii banateni construind aici majoritatea edificiilor din statiune, care poarta amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine sa pomenim aici de faptul ca in anul 1999, Termele Romane cuprinse in monumentala constructie a hotelului Roman au fost redate, dupa 2000 de ani, in circuitul turistic astfel incat vizitatorii hotelului au posibilitatea sa urmeze tratamentul balnear in aceleasi conditii cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. Dupa retragerea administratiei si armatei romane, in timpul imparatului Aurelian, sub presiunea populatiilor migratoare, baile au decazut mult comparativ cu perioada de stralucirile din vremea romana. In 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea imparatului Carol al VI-lea, recladeste baile si mentioneaza existenta termelor lui Hercules, Higeea si Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenta sub Hotelul Roman si acolo se inscrie in harta Baia nr. 9. Statiunea este vizitata de-a lungul timpului de mari personalitati, intre care: imparatul Iosif al II-lea, imparatul Francisc I si imparateasa Carolina, imparatul Franz Iosef si imparateasa Elisabeta. In 1852 imparatul Austriei considera Baile Herculane ca fiind „cea mai frumoasa statiune de pe continent”, iar imparateasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim in care Baile Herculane sunt o prezenta distincta si incantatoare.
Existenta neintrerupta de doua milenii a statiunii Baile Herculane a fost favorizata de eficacitatea miraculoasa a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar si de pitoreasca asezare a statiunii intr-o vale adapostita de munti, de o frumusete aparte. Posibilitatile de drumetie si excursii in statiune si pe Valea Cernei, constituie o atractie in plus pentru vizitatorii orasului-statiune balneara Baile Herculane."
Cam acestea ar fi de spus, sumar, despre statiunea aceasta atat de frumoasa inca. Adevarul este ca simti ca te doare sufletul sa vezi atata paragina si delasare, cand tot ce ar trebui facut ar fi renovarea superbelor cladiri si statui!
Cum noi mai aveam doar 20 de lei in buzunar (de 10 lei ne cumparasem vederi si un magnet de frigider) nu am ajuns sa facem o baie...termala.

Seara ne-am cazat la Camping 7 Izvoare; pentru 10 lei pe noapte (1 cort, 2 persoane) am stat in acest camping foarte aglomerat si foarte galacios, conditii de igiena precara atat la grupul sanitar, cat si la pubele. Am reusit sa ne gasim un loc de cort langa rulote ale unor tigani. Prefer denumirea de "tigan" si nu cea de "rrom" pentru ca pentru mine cel putin are un farmec aparte; in plus, am vazut ca majoritate isi spun asa.
Recunosc, avem anumite prejudecati fata de membrii acestei etnii, insa ne-au lasat o impresie extraordinar de buna! Cei cativa puradei care se jucau si tipau intre rulotele lor si cortul nostru ne-au spus "Pofta buna!" imediat ce ne-au vazut ca ne-am asezat la masa. Tigancile mi-au readus in minte imaginile din romanul "Satra" de Zaharia Stancu: unele dintre ele cu trasaturi foarte frumoase, altele "baragladine" cum le numea in roman Zaharia Stancu, insa toate cu fuste largi si colorate, cu basmale lungi, cu cozi impletite cu sfori colorate; cateva dintre ele aveau si bani in par sau in salbe, la gat. Spre seara cateva dintre ele au plecat cu halatele si prosoapele la baie, altele au ramas sa pregateasca masa. Ierarhia era clara insa: barbatii stateau separat, in alte rulote. Mi-a placut ca au adus o culoare exotica vacantei noastre. In plus, aveau foarte mult bun simt, spre deosebire de cativa romanasi de-ai nostri care, in trei locuri diferite din camping, dadusera la maxim boxele in care urlau manele si uneori cantece populare, si toata harmalaia asta a durat pana dupa miezul noptii; mai mult ca sigur consumasera multe bauturi alcoolice, pentru ca au inceput sa rupa copacii din jurul "taberei" lor si sa-i puna pe foc! Ne-am bucurat ca ne-am pus cortul langa tigani: dupa masa de seara s-au retras in rulotele lor, mai putin copiii care au dormit afara, infasurati in cateva paturi. Dimineata ne-am salutat cu tigancile si puradeii, ne-am pregatit micul dejun si incet-incet ne-am pregatit de plecare. Le-am starnit interesul cu cortul nostru, dar si cu aragazul de camping. Ne-am amuzat si noi, dar si cateva dintre tigancile mai tinere, cand unele dintre ele au inceput sa se certe pe o camasa cu dantela! Adevarul e ca era o camasa superba, adusa lor de o doamna in varsta din zona, care le mai adusese si miere, paine de casa si tuica. Ne-am luat "La revedere!" de la ei, iar la poarta campingului am schimbat cateva amabilitati cu tiganul ce parea sa fie un fel de bulibasa, de conducator al grupului. Mi-a parut rau ca n-am stat mai mult de vorba cu ei, sa fi aflat ce fel de tigani erau (lingurari, ursari, costorari...), sau macar sa-i fi rugat sa facem niste fotografii impreuna! Sau sa le fi intrebat daca stiu sa ghiceasca in palma ori in cafea! Chiar daca nu cred in astfel de previziuni, sunt totusi momente care au un farmec aparte! Si acum povestim cu placere prietenilor nostri despre ei, despre hainele lor colorate, cu paiete, despre tigancile tinere si frumoase, dar si despre cele grase si batrane, despre ordinea din comunitatea lor, despre cat de mult mi-au amintit de personajele lui Zaharia Stancu.

Asa am mai asternut cateva din povestile din vacanta, amintiri dragi despre oameni si locuri pe care le-am revedea oricand cu placere!
Cristina si Cristin DUMITRU

joi, 15 septembrie 2011

Vacanta 2011, ziua 7



Ziua 7, 19 august 2011:
Parcul National "Cheile Nerei-Beusnita"-Carbunari-Sopotu Nou-Carbunari-Moldova Noua-Svinita, ruinele cetatii TriKule-Eselnita


Cateva fotografii:
https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011ParculNationalCheileNereiBeusnita#

Ei bine, ziua asta e printre cele mai frumoase din vacanta 2011! Desi nu s-ar zice, pentru ca in este ziua in care mi-am intalnit cele doua motive ale mele de panica: apa si inaltimea!
Ne-am trezit dimineata la Cantonul Silvic Valea Seaca a Beului, cu mugetul vacilor, inconjurati de pitigoi si alte pasarele pe care nu le vedeam, dar le auzeam ciripitul intre crengile brazilor. Ne preparam micul dejun (timp in care ne uitam cu admiratie la cei doi cehi si un roman care dormisera in sacii de dormit sub cerul liber), impachetam totul si plecam. Prima oprire: parcarea de la Podul Beiului unde lasam masina.

De aici pornim pe jos catre Cantonul Damian. Drumul urma sa dureze aproximativ o ora (deci vorbim de 3-4 km); poate fi parcurs si cu masina, insa pe noi ne-a descurajat prima panta. Este vorba de un drum forestier, cu vreo 2-3 portiuni dificile pentru masini mai joase, cum este a noastra. Am preferat sa mergem pe jos si intr-o ora am ajuns la Cantonul Damian. Aici este loc de campare, neamenajat; accesul la apa nu mi s-a parut facil, asa ca a fost o alegere mai buna camparea la Cantonul Silvic de la Valea Seaca.

De la Cantonul Damian am pornit catre Izvor: in aproximativ 30 de minute am ajuns la el. Aici ne-am intalnit si cu un grup de baieti si fete cu care am stat putin de vorba. Veneau de la Sopotul Nou de unde plecasera cu o zi inainte, si noaptea ii prinsese pe traseu, in Cheile Nerei. Erau destul de demoralizati (mai ales doua dintre fete), asa ca s-au bucurat sa auda ca nu mai au mult pana la pastravarie, unde voiau sa manance cativa pastravi fripti.
De la Cantonul Damian si pana la Lacul Dracului traseul dureaza aproximativ 6 ore (prefer sa dau timpii aproximativi pentru ca unii nu corespund cu ceea ce se face pe traseu). Pentru noi era clar ca nu vom putea parcurge intregul traseu deoarece nu putea fi parcurs dus-intors in aceeasi zi, mai ales cu opririle pentru fotografii. Asadar ne-am gandit sa mergem prin Cheile Nerei atat cat putem de mult, dar sa avem timp sa ne intoarcem si la masina lasata la Podul Beiului.
Portiunea de traseu de la Podul Beiului - Cantonul Damian - Izvor se parcurge fluierand: este un drum forestier ce devinde treptat o poteca lina prin padure.
De cand am inceput sa parcurgem trasee din diferitele parcuri nationale si rezervatii naturale ale Banatului, nu am uitat nici o clipa faptul ca in aceasta zona vipera cu corn este protejata. Aceasta, denumita stiintific "Vipera ammodytes", a suferit o scadere dramatica a numarului de exemplare in ultimul secol, mai ales datorita distrugerii habitatului sau: locuri uscate, accidentate, cu roca dezgolita si cu vegetatie de tufarisuri. "Hrana preferata a viperei cu corn este reprezentata de rozătoare mici si diferite specii de soparle. Vipera cu corn este un animal timid, lent in miscari, fara tendinta de agresivitate. In prezenta omului sau a altor animale ramane nemiscata sau incearca sa se ascunda sub pietre şi vegetaţie. Dacă este incoltita, suiera scurt si puternic, si se strange colac incercand sa intimideze agresorul. De retinut este faptul ca nu ataca niciodata cu intentia de a ucide, ci doar pentru a se apara! Cand se simte in pericol are un comportament defensiv, dar daca nu are unde sa se ascunda devine agresiva, atacand potentialul dusman.
Muscatura viperei cu corn si in general a oricarei vipere europene nu pune in pericol viata decat in cazuri deosebite (muscatura la nivelul gatului, fetei, pieptului, sau daca persoana in cauza sufera de afectiuni grave de sanatate)." Informatii preluate de pe http://www.portiledefier.ro/vipera-cu-corn-01.html
Bineinteles, cum intotdeauna paza buna trece primejdia rea, ne-am luat pantaloni lungi, bocanci si bete cu care loveam vegetatia inainte de a trece pe acolo.

Dupa ce mergem de la Izvor o buna bucata de drum, ajungem la ceea ce mie mi s-a parut cea mai spectaculoasa portiune a traseului parcurs de noi in Cheile Nerei: "La Carlige". Este vorba de strabaterea potecii agatate de un perete stancos si atarnate deasupra Nerei. Pentru siguranta erau fixate in perete cateva lanturi. O portiune a acestui traseu am crezut ca nu o pot traversa pentru ca abia gaseam loc sa imi sprijin varful bocancului. In momentul acela m-am panicat: in spate curgea Nera, in fata aveam un zid si eu ma tineam cu toate puterile de un lant ce-mi parea mult prea larg si ma puteam balansa pe spate. Adasar, acum mi-am intalnit ambele mele frici: de apa si de inaltime! Pana la urma, m-am vazut ajunsa si in partea cealalta. Acuma, sincer, as mai trece de cateva ori pe-acolo, pentru ca asa flux de adrenalina nu prea am mai simtit de ceva vreme.
Drumul a continuat cu urcusuri si coborasuri, in zone din ce in ce mai bolovanoase. Ne ajunge din urma un domn si un grup de fete si baieti, cu ei parcurgand o parte din traseu.

Cheile Nerei sunt de o frumuseze rara: in apele limpezi si verzi se vad pastravi, unii mai mari, altii mai mici...dar multi! Din loc in loc se zaresc stanci golase si maluri abrupte marginesc raul. Bineinteles, suntem atenti la fiecare piatra de care ne sprijinim, pentru a nu avea o intalnire neplacuta cu vreun sarpe.
La un moment dat poteca dispare, la fel si marcajul banda rosie cu doua benzi albe. Il zareste Cristi pe malul celalalt. Abordez malul ce cobora abrupt in Nera intr-o maniera pe care prietenii o recunosc la mine: pe fund. Ma lua ameteala numai cand ma uitam pe unde trebuie sa pun piciorul, asa ca, pentru a evita o cadere de la inaltime, am coborat pe fund, sacrificand perechea de pantaloni.
Acum urmeaza cel mai distractiv moment al drumului: traversarea Nerei. Era o zona unde apa nu era deloc adanca, ajungand pana la coapse. A fost foarte fain sa ne udam bine pantalonii si sa ne racorim putin. Amuzanti au fost si fetele si baietii din grupul care a mers o bucata de drum alaturi de noi: vreo doi baieti au luat cate o fata in carca, pentru a o ajuta sa traverseze Nera fara sa se ude, numai ca au cazut toti in apa chiar inainte sa ajunga la mal. Odata ajunsi pe partea cealalta, a trebuit sa stam putin pe loc sa ne scurgem hainele. Unul dintre baieti isi udase fleasca incaltarile, asa ca atunci cand o fata spune ca are la cabana o pereche de adidasi uscati in plus, incearca sa-i sugereze un schimb: "si eu am doua cutii de pateu nedesfacute"; la care fata raspunde sec: "atunci incalta-te cu ele!".
Noi stam sa ne scurgem putin de apa, sa ne tragem sufletul si sa admiram peisajul din jur. De la o vreme incep libelulele sa se aseze pe noi, probabil ne integrasem bine in peisaj!
In cele din urma ramanem doar noi doi si domnul care ni se alaturase. Mai mergem impreuna o portiune prin chei, apoi ne decidem sa facem cale intoarsa. Nu aveam cum sa ajungem pana la Lacul Dracului si sa ne si intoarcem la Podul Beiului in aceeasi zi. Urmeaza iarasi traversarea Nerei cu bocancii la subrat, pantalonii suflecati si aparatele ridicate deasupra capetelor. Si apoi urmeaza povarnisul abrupt pe care chiar nu mai stiam cum sa-l abordez... Bine ca a tras Cristi de mine ca de sacii cu bani, si am ajuns sus. Bineinteles, imi tremurau picioarele numai cand ma gandeam ca trebuie sa trec iarasi pe "La Carlige"! Vine si momentul traversarii respectivei portiuni...n-aveam cum sa-l mai evit! Cu sprijinul moral al lui Cristi si tinandu-ma de lanturile alea de ziceam ca-mi voi lasa degetele imprimate in fier, am pus cu grija piciorul pe colturile minuscule de stanca ce se presupune ca ar fi reprezentat poteca si am ajuns cu bine in zona unde care in sfarsit m-am simtit in siguranta!
Am strabatut apoi restul drumului cu sufletul usor (trecusem de "La Carlige" cu bine), dar cu picioarele mai grele (lipsa de antrenament, ce sa-i faci...). Printre raze fugare de soare, fluturi si niste muste de padure uriase, am ajuns La Izvor, apoi la Cantonul Damian si, in cele din urma, la Podul Beiului.

Cu o suprafata totala de 36.758 ha, Parcul National Cheile Nerei - Beusnita reprezinta o arie naturala protejata, menita a prezerva biodiversitatea, habitatele naturale, flora si fauna, precum si traditiile locale. Dar mai reprezinta si o sursa de imbogatire sufleteasca, de liniste mentala, de placere pentru impatimitii drumetiilor. Poteca ce serpuieste alaturi de Nera iti dezvaluie la fiecare pas noi unghiuri din care te poti bucura de o priveliste superba. Initial imi inchipuisem ca Nera este un rau de munte involburat. Insa nu-i asa, este un rau de un verde placut vederii, de o limpezime ce lasa calatorul sa se bucure ca vede atat de multi pastravi la un loc. Mi s-a parut extraordinar ca am putut sa o traversam si ne-am bucurat de racoarea ei intr-o zi torida de vara; ne-a lasat sa ne amuzam in apele ei, sa ne vedem cu pantalonii uzi leoarca si cu bocancii in brate. Mi-a placut si adrenalina de la traversarea Carligelor - Cristi spune ca a fost lejer... asa ca faceti voi bine si mergeti in Cheile Nerei, bucurati-va de ceea ce vedeti si decideti singuri daca este sau nu adrenalina!

Iata ce trasee pot fi parcurse in Parcul National Cheile Nerei - Beusnita:
- Sopotu Nou - Cheile Nerei - Sasca Romana. Marcaj: banda rosie. Durata: 9 ore, campare la cantonul Damian;
- Sasca Romana - Podul Bei - Lacul Ochiul Beului - Beiu Sec - Anina. Marcaj: banda galbena. Durata: 9 ore, campare la Canton Valea Bei;
- Sasca Montana - Valea Susara - Carbunari - Ogasu Porcului - Lacu Dracului. Marcaj: cruce albastra. Durata: 4 ore, campare la poiana lui Igor;
- Socolari - Lacul Ochiul Beului - Cascada Beusnita - Valea Rea - Moceris. Marcaj: cruce rosie. Durata 7 ore, fara loc de campare.

Surse de informare:
http://www.cheilenerei-beusnita.ro/
http://turism.cjcs.ro/ro/parcul-national-cheile-nerei.php
http://www.infocheilenerei.ro/
http://nera.exploratorii.ro/

Mi-ar fi placut sa mai zabovim o noapte si la Cantonul Damian, dar traseul nostru trebuia sa continue. Ne-am gandit sa ajungem la Lacul Dracului, insa nu prin Cheile Nerei, ci din Sopotu Nou: mergeam cat se putea cu masina, iar mai apoi mai aveam aproximativ o ora de mers pe jos.

Ok, zis si facut: de la Podul Beiului plecam la Carbunari, iar de aici in Sopotu Nou. Din zona scolii din sat drumul insa s-a deteriorat inimaginabil; in cele din rma ajungem si la o panta accentuata pe care de cum am vazut-o ne-am pus amandoi, in gand, intrebarea: oare vom reusi sa o trecem fara sa ramanem cu masina suspendata? Raspunsul a fost acelasi la amandoi... asa ca am facut cale intoarsa catre Carbunari, de unde am plecat spre Moldova Noua.

Drumul tot foarte prost...forestier. Intalnim un tractor si cativa muncitori si ii intrebam cu este mai departe: tot asa. Ok... mers incet, era doar un alt drum forestier. Ei bine, cei 15 km pe care ii aveam de parcurs au devenit din drum forestier in drum de cosmar: sleauri adanci incat ramaneam uneori cu cate o roata in aer, bolovani, si panta accentuata in coborare si in serpentine extraordinar de stranse. Ne-au luat transpiratiile pe amandoi: nici semnal la telefon nu aveam, in caz ca trebuia sa fim tractati, inapoi nu era cale de intors... si in jur nimeni pe care sa mai intrebam cum e drumul mai departe, macar sa mai capatam o speranta. De fiecare data cand am mers pe un drum prost, am zis "asta-i cel mai prost de pana acum"; de data asta, drumul a fost "cel mai groaznic", nu cred ca il poate detrona un altul! Si cum nu se putea ca situatia sa nu devina si mai urata, am ajuns la o bifurcatie. Pe unde s-o luam..dreapta, stanga, drumul arata la fel. Totul era sa nu ajungem intr-o zona din care sa nu mai putem iesi sau sa trebuiasca sa urcam pante ca cea de pe care coboram. N-am fi avut nici o sansa, la cat de joasa si de plina era masina. Ne-am revarsat furia asupra muncitorilor care nu ne spusesera cat de groaznic e drumul..am fi preferat cativa km in plus, numai sa ocolim drumul asta! In intersectie era parcata o masina goala; retea la telefoane nu aveam. Incepem sa-i cautam prin padure pe posesorii masinii - ii gasim la picnic si ne indruma catre Moldova Noua. Cei 15 km de drum forestier spre impracticabil i-am parcurs intr-o ora! Cand zarim asfalt la intrarea in Moldova Noua nu ne vine sa credem! Ba mai mult, alti turisti, tot cu masina, ne intreaba daca mai departe drumul este la fel de prost...mda, de vreo 100 de ori mai prost! Se mira, cum, nu sunt pensiuni, ca e zona turistica! Cred ca fetele noastre au fost cat se poate de expresive: au facut cale intoarsa!

Acum, pe drumul asfaltat cu gropi mergeam parca pe catifea! Din Moldova Noua mergem catre Svinita. In zona urma sa facem o prima oprire dupa cateva ore bune de mers cu masina si de stres pe drumul ala groaznic.

In aval de Svinita, la 4-5 km, oprim pentru a admira si fotografia ruinele Cetatii fortificate Trikule. Pe marginea dreapta a drumului, dincolo de un gard ce imprejmuieste o faneata, pe malul abrupt ce coboara in Dunare, se afla doua dintre cele trei turnuri ale fostei cetati TriKule (sau "trei Turnuri", cavantul "kule" insemnand "turn" in limba turca). Se pare ca aici a fost un punct al armatei romane de observare a circulatiei pe Dunare.
Cetatea a fost ridicata in sec. al XV-lea de catre banul Petru Petrovici pentru a stavili expansiunea turcilor. In vremurile ei bune cetatea trebuie sa fi fost superba: cu turnurile asezate in forma unui triunghi cu varful pe Dunare si dotate cu tunuri, a avut rol militar si vamal in Evul Mediu. Ulterior insa cetatea este parasita, in anul 1664 calatorul turc Evlyia Celebi mentionand faptul ca erau dezafectate. Intre anii 1716-1872 turnurile sunt folosite pentru activitati graniceresti.
Astazi insa nu mai sunt decat ruinele: primul turn se afla azi in apa, fiind foarte dificil de conservat; celelalte doua turnuri se afla pe panta dealului, fiecare la 40 m de turnul scufundat. Distanta intre turnurile ce se afla pe panta dealului este de 20 m.
Turnurile au forma patrata si au fost zidite direct pe stanca. Zidurile de 1,40 m grosime sunt din piatra si mortar. Cele doua turnuri superioare ce pot fi admirate si astazi au pastrat crenelurile cu merloane si fante de tragere. Inaltimea turnurilor superioare este de 11 m, iar a celui inferior (scurtat cu 3 m in 1924 de gheturile Dunarii, era de cca. 12 m). Ele aveau un parter pentru provizii inchis, plansee din lemn, platforme de lupta deasupra, marginite de drumuri de straja. Construite din piatra pe trei registre, mai apare si caramida romana refolosita mai ales in partea superioara a turnurilor.
Ruinele cetatii sunt puternic afectate si de ridicarea nivelului apelor Dunarii datorita lacului de acumulare Porţile de Fier.
Ramanem pe aici cateva minute pentru fotografii si pentru tufele de mure gasite pe mal. Accesul la cele doua turnuri se poate face doar pe apa, asa ca mapa la urma revenim la masina si ne continuam drumul catre Eselnita.

Peisajul este superb: pe partea stanga avem stanca muntelui, in partea dreapta Dunarea si muntii sarbilor. Drumul serpuieste pe malul romanesc, deschizand in fata noastra privelisti pe care nu le pot descrie in cuvinte. Lumina apusului da o nuanta de poveste muntilor, pasarile de apa de incanta privirea, iar zecile de undite de pe malul Dunarii aduc un farmec aparte intregii privelisti. Oprim cat de des putem pentru a fotografia totul. Cand credeam ca ceva mai frumos nu se poate mai poate vedea, drumul coteste si iarasi natura ne surprinde cu ceea ce a creat aici: muntii se despica pentru a lasa Dunarea sa ajunga la marea cea mare!
Despre Cazanele Dunarii nu am sa povestesc acum, ci data viitoare.
Acum am sa va spun doar ca m-am simtit ca in filmele cu bogatasi ce conduc masini decapotabile pe drumuri ce unduiesc pe un mal de mare stancos! Bine, m-am simtit asa pana la prima zona in care drumul era in reparatie! Oricum, bine ca il reparau, pentru ca rezultatul final era de-a dreptul superb!
Pentru seara nu prea aveam variante de cazare: ne-am uitat de un loc de campare... ar fi fost o optiune, sub un pod, insa mi-e nu prea-mi place sa fim singuri cu cortul; macar inca un cort sa fi zarit. Am dat cateva telefoane la cei care aveau panouri cu oferte de cazare pe drum, insa totul era plin. Gasim pana la urma o pensiune pe malul Dunarii, insa ne decidem sa mergem in Esalnita, la "Steaua Dunarii" Acestia din urma aveau avantajul ca a doua zi urma sa mergem cu ei in croaziera pe Dunare, deci eram exact la ponton. Bun, zis si facut... tocmai ne gandeam ca o sa ne rasfatam si noi putin dupa noaptea dormita langa rau, la cantonul silvic. Ni se confirma la telefon de catre patronul pensiunii o camera cu 3 paturi si ni se spune pretul de 170 lei / noapte / camera, cu mic dejun, dar ni se face un discount de 20 de lei. Ajungem la pensiune: camera este 160 de lei, discount 10 lei. Ok, cm ziceti voi. Pensiunea "Steaua Dunarii" este amplasata excelent, pe malul Dunarii. Are si cateva locuri de parcare si o terasa superba, spre Dunare. Lasam masina, platim cazarea si mergem in camera: destul de ok, curata, dar... pentru ca exista si un "dar"... scurgerea la dus era infundata, deci stateai in propriile laturi pana terminai sa te speli. Depasim momentul, ca voiam sa ne spalam cat mai repede si sa mergem sa mancam ceva. Intre timp, constatam ca tv-ul nu merge...hm...hai sa nu ne enervam, oricum nu ne uitam la nici o emisiune! Insa cand vedem ca nici telecomanda la aer conditionat nu avem...pe caldura aia! Merge Cristi la receptie: "telecomanda e la sefu'!"... "pai si sefu' unde e?"..."trebuie sa vina". Ok, hai la masa! Cand vedem meniul...ne trece supararea cu aerul conditionat: luam un vin alb, cate o ciorba de peste, o saramura de crap si un salau la gratar, toate finalizate cu clatite cu dulceata din fructe de padure si branza! Un deliciu! Excelente mancarurile, a meritat sa asteptam 45 de minute pana ni le-au adus! Cum nu suntem scandalagii, ne uitam plini de intelegere catre ospatarul asudat care s-a scuzat de intarziere, dar stiti, multi clienti...Ok, ne desfatam cu mancaruri din peste la malul Dunarii. Stam cat stam...hai la culcare. Ce sa dormi, in camera zapuseala maxima! Hai iar la receptie, sa vedem daca a venit sefu'. In fine, pe la doisprezece noaptea, dam de el si, prin urmare, ne primim telecomanda!

Pe la unu dimineata adormim si noi... unde-s Cheile Nerei, cantonul silvic, si cortul, si vacile, si brazii, si raul...

Despre cum a fost ziua urmatoare, cu bune si cu rele, va vom povesti data viitoare!
Cristina si Cristin DUMITRU

marți, 13 septembrie 2011

Vacanta 2011, ziua 6

Ziua 6, 18 august 2011:
Oravita, Pensiunea Cabana 7 Brazi-Biserica Maria Ciclova-Manastirea Calugara-Parcul National "Cheile Nerei-Beusnita"


Fotografiile sunt aici:
https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011ParculNationalCheileNereiBeusnita


Dimineata am pornit la drum, catre biserica catolica Maria Ciclova. Situata in Ciclova Montana, biserica impresioneaza mai ales datorita asezarii ei pe un colt de stanca. Privelistea pe care o ofera privita de jos in sus este superba! Si odata ajunsi sus, peisajul se deschide in fata ochilor la fel de incantator! Din pacate, biserica este inchisa asa ca nu putem admira si interiorul. Stam insa o vreme in jurul ei si iata ce aflam de pe panourile ce ofera detalii despre istoricul bisericii: "Adorarea Sfintei Fecioare Maria in aceste locuri are o traditie veche deoarece la Ciclova Montana au existat in vechime, inca pe vremea turcilor, pustnici care s-au refugiat in pesterile existente in jurul localitatii, implicit si in cea de sub cleant (stanca). Ei traiau din mila credinciosilor pentru care se rugau. La orele de rugaciune erau prezenti atat localnicii, cat si pelerini din toata regiunea. Aceasta traditie s-a perpetuat in timp astfel ca, dupa anul 1700, primii colonisti de origine germana, printre care si familiile Windberger si Lang au luat contact cu ea. In pestera de sub cleant aceste doua familii credincioase au descoperit o icoana a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul in brate. Traditia spune ca aceasta icoana a fost adusa aici si pastrata cu mare grija de pustnici, multumita carora o putem admira si astazi.
Revenind la istoricul manastirii consemnam faptul ca spiritul crestin al familiilor Windberger si Lang i-a indemnat sa aiba mai departe grija de icoana si sa construiasca un lacas de cult unde sa fie venerata. Astfel a fost ziditia o capela pe stanca, deasupra pesterii, si pusa la loc de cinste icoana Sfintei Fecioare Maria. In anul 1727 capela a fost renovata si extinsa, dandu-i-se numele de "Maria Stancii", iar in data de 2 iulie 1727, cu prilejul sarbatorii mariane "Maria Helmsuchung" sau "Vizita Fecioarei Maria la Elisabeta" a fost sfintita. Excelenta Sa, Ladislau Nadasny, episcop romano-catolic de Cenad, obtine o indulgenta de la Papa Benedict al XIII-lea pentru toti aceia care in aceasta zi viziteaza capela, isi marturisesc pacatele si se impartasesc.
In anul 1737 izbucneste primul razboi cu turcii, fapt care a facut ca populatia germana sa se refugieze, iar capela sa ramana numai in grija unui calugar care a pastrat, cu mare grija icoana Preasfintei Fecioare Maria recunoscuta deja ca facatoare de minuni si celelalte obiecte bisericesti, adapostindu-le din nou in pestera.
In anul 1777 s-a construit actuala cladire a bisericii contribuindu-se la ridicarea prestigiului acestui loc de pelerinaj. Istoria consemneaza dorinta multor pelerini de a construit o biserica pe un loc liber, unde astazi strajuieste o cruce ortodoxa din piatra, in dreptul casei parohiale romano-catolice. Desi materialul de constructie a fost adus la fata locului, acest fapt a fost zadarnicit de faptul ca Icoana Facatoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria, scoasa fiind din capela si dusa la locul noii constructii,a fost regasita de fiecare data la locul ei initial. Acest lucru a fost considerat un miracol si astfel s-a inteles ca dorinta Sfintei Fecioare Maria era ca noua constructie sa se ridice pe stanca.
Dintre multele minuni ale Icoanei Sfintei Fecioare Maria Stancii de la Ciclova Montana cea mai elocventa este consemnata in timpul preotului romano-catolic Augustinus Wendeschu pe data de 12 mai 1854. O fetita cu numele de Elisabeta, fiica lui Karol Windberger, epitropul bisericii, a cazut din neatentie de pe culmile stancii. Mama ei a ingenuncheat in acel moment si s-a rugat cu staruinta la Sfanta Fecioara Maria. Fetita Elisabeta a ramas teafara, confirmandu-se astfel ca Sfanta Fecioara Maria a ascultat rugaciunile acestei mame indurerate. Ca multumiri, parintii fetitei au donat Bisericii un tablou in ulei, reprezentand minunea salvarii, tablou ce se poate vedea si astazi in Biserica."

La scurta distanta se afla manastirea Calugara. Este situata la capatul unui drum prin padure, asfaltat, iar accesul cu masina se poate face pana in curtea ei. Cand am vizitat-o noi, interiorul era in renovare si accesul vizitatorilor in interiorul ei nu era permis. Nu era nimeni prin zona, doar ceva mai departe un barbat repara acoperisul unei magazii. Ne-am invartit si noi putin pe langa flori si prin curtea manastirii, ne-am umplut sticlele cu apa de izvor si am facut cateva fotografii. Despre istoricul manastirii nu am aflat foarte multe detalii: la 8 iunie 1830 pastorul Iancu Carsovanul din Ciclova Montana, ce mergea cu caprele prin padurile seculare din Banatul Montan, a auzit cantari bisericesti. Intorcandu-se in sat, povesteste si altor oameni cele intamplate si incepe un adevarat pelerinaj catre locul din padure unde s-au auzit cantarile bisericesti; in copacii din jur sunt atarnate icoane si cruci. In 8 iulie 1858 cantarile bisericesti s-au auzit atat de tare in interiorul stancii, incat credinciosii veniti le-au ascultat in genunchi, iar locul a inceput sa fie venerat.
Teologul Alexie povesteste despre doi calugari care veneau in partile Ciclovei Montane: unul dintre ei se adapostea in pestera de sub stanca ce desparte Ciclova Montana de Ciclova Romana, pe care mai tarziu, in 1727, s-a cladit biserica romano-catolica Maria Fels (biserica Maria Ciclova) si citea rugaciuni pentru romanii bastinasi si pentru nemtii colonisti; celalalt calugar si-a gasit adapost intr-una din pesterile de pe coastele Rol-ului, poate chiar prin locurile pe unde s-au auzit cantarile dumnezeiesti.
Prin eforturile teologului Alexie si cu daniile credinciosilor din satele din jur, la data de 16 mai 1860 se incep lucrarile de zidire a manastirii. Cum fondurile s-au dovedit a fi insuficiente, teologul Alexie merge pana la Viena pentru a cere sprijin. Prin eforturi comune, manastirea este terminata si in ziua de 1 octombrie 1861, Manastirea Calugara a fost sfintita cu mare fast de episcopul Emilian Kengelat din Varset, daruindu-i-se hramul "Acoperamantul Maicii Domnului" - 1 octombrie si "Sfantul Mucenic Procopie", mutat apoi la data de 14 septembrie, la sarbatoarea "Inaltarii Sfintei Cruci".
Mai multe detalii si informatii puteti afla si aici: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-calugara-67911.html

Dupa ce plecam de la manastire ne indreptam catre una dintre cele mai spectaculoase portiuni din traseul nostru: Lacul Ochiul Beului, Cascadele Beusnitei si Cheile Nerei. Dupa cateva drumuri du-te-vino intre Socolari si Potoc, pentru ca indicatoarele nu prea corespundeau cu informatiile oferite de harta, ne iese in cale un batranel pe care il abordam ca sa ne edificam asupra drumului catre Cheile Nerei. Norocul nostru: dansul fusese lucrator silvic in Rezervatia Naturala Cheile Nerei - Beusnita, asa ca ne-a descris traseul in detaliu intregul traseu. Ne calculeaza estimativ si timpul necesar parcurgerii anumitor distante din Chei - o placere sa stai de vorba cu el!

Din Potoc urmam indicatoarele si ajungem la Podul Beului, de unde se poate merge in trei directii despre care voi povesti mai jos.
Aici gasim cativa rangeri ai parcului la care platim taxa de acces de 5 lei si primim informatii si un pliant cu reguli de urmat si trasee din Parcul National Cheile Nerei-Beusnita. Dansii ne recomanda sa vizitam si Tunelurile Romane: acestea nu sunt semnalizate, accesul catre ele facandu-se pe o carare ce porneste din partea dreapta a Podului Beului. Drumul se continua cu traseul catre Cheile Nerei, in vreme ce drumul din partea stanga ne duce catre Cascadele Beusnitei si Lacul Ochiului Beului.

Am sa redau mai jos regulile de comportament regasite in pliantul despre Parcul National Cheile Nerei-Beusnita (desigur, acestea sunt general valabile pentru orice zona turistica si, mai ales, pentru orice turist):
- Utilizati numai traseele stabilite si marcate!
- Campati numai in locurile special amenajate!
- Nu abandonati deseurile, natura nu are nevoie de nimic din rucsacul dumneavoastra!
- Pastrati apele curate, ele reprezinta seva naturii!
- Nu deranjati animalele cu muzica dumneavoastra, va aflati in casa lor!
- Nu rupeti florile, ele arata mai frumos in natura decat in vaza!
- Nu faceti focul decat in locurile amenajate in acest scop!
- Nu produceti pagube in natura!
- Respectati indicatiile personalului autorizat al Parcului!
- Nu lasati copiii nesupravegheati!
- Nu practicati sporturi cu motor pe teritoriul Parcului!
- Nu pescuiti in apele Parcului!

Dintre toate regulile de mai sus, am constatat ca doar cele legate de sporturile cu motor si de muzica erau respectate; restul...erau incalcate cu nesimtire si chiar voluptate. Din pacate, nu era nici un ranger care sa corecteze situatia - probabil erau cu totii la Podul Beului, pentru a colecta taxa de acces in rezervatie...

De la Podul Beului pana la Cantonul Silvic Valea Seaca a Beului si la Pastravarie mergem pe un drum forestier lung de 5 km dar intr-o stare foarte proasta; dureaza 20 - 30 de minute pana ajungem la primul popas. Si cat de simplu ar fi fost ca, fara sa-l asfalteze, sa incerce macar sa-l niveleze, sa astupe gropile... Erau si cativa rulotisti care se deplasau cu si mai mare dificultate de cat noi; in plus, drumul are portiuni foarte mari unde este destul de ingust si nu exista refugii pe marginea lui, asa ca tii degetele incrucisate si speri ca nu cumva sa vina o alta masina din sens invers.
Ajunsi la punctul de oprire gasim aici un spatiu de campare ingradit si cu un foisor in mijloc; nu exista toalete iar singura posibilitate de a face o baie este raul ce curge in spatele celor cativa brazi ce delimiteaza una dintre laturi. Taxa de campare este de 10 lei / cort (nu ne-a cerut-o nimeni, asa ca am stat gratis). Urmeaza cantonul silvic si dependintele sale, iar mai apoi pastravaria ce are accesul permis doar pentru clienti.

Inca nu instalam cortul, dar lasam masina si pornim la plimbare catre Cascadele Beusnitei si Lacul Ochiul Beului. Poteca isi incepe urcusul pe langa districtul silvic si mai apoi coteste brusc la stanga, ocolind astfel intrarea in pastravarie; nu va asteptati sa fie indicatoare! Urca apoi cativa metri pana se intersecteaza cu un drum forestier; aici faceti dreapta si continuati sa mergeti. Ne-am bazat pe o harta printata de pe internet si pe simtul de orietare al lui Cristi: nici aici nu sunt indicatoare, asa ca nu stii daca trebuie s-o iei la dreapta sau la stanga. Odata porniti pe drumul asta, am mers tot inainte, gasind la un moment dat si marcajul: triunghi albastru cu banda alba in jur.
Bineinteles, la un moment dat intalnim si un Audi: desi este interzis accesul automobilelor, probabil ca intrasera prin pastravarie. Incercam si noi sa admiram superba cascada cu trepte de travertin. Culoarea si amplasarea acestora mi se par spectaculoase. Apa formeaza o adevarata dantelarie inspumata si cu greu reusim sa gasim un unghi de unde reusim sa facem cateva fotografii in care sa nu apara si ocupantii masinii care se balaceau si sareau din treapta in treapta stirbind farmecul cascadei.
Ok... mergem mai departe.
Drumul nu ridica nici un fel de dificultate, iar plimbarea este o adevarata placere! In jurul nostru peste tot zboara fluturi, foarte multi fiind cei din specia Brenthis Daphne: culoare portocalie cu model negru. Trecem si pe langa o poiana plina cu flori si, prin urmare, cu fluturi. Ciulinii mai ales erau plini de carabusi aurii (carabusul auriu imi era cunoscut si sub numele de "ileana"); atat de multi intr-un loc nu am vazut niciodata. Sunt considerati insecte daunatoare pentru ca ataca florile pomiblor fructiferi, insa ei sunt preferatii mei din lumea insectelor: ajung pana la 2 cm lungime, fac parte din familia coleopterelor, iar denumirea sa stiintifica este Cetonia aurata. Mie imi place culoarea lor verde metalizat si aspectul dolofan.
Partea neplacuta a fost ca in poiana erau si cativa grataragii care adunau lemne uscate de peste tot si faceau focul exact in marginea poienitei unde iarba incepea sa se usuce.

Ajungem si la Lacul Ochiul Beului, situat in partea dreapta a drumului care se continua pe Valea Seaca a Beului ce serpuieste de-a lungul Beului Sec.
Valea se numeste astfel pentru ca raul are apa numai in perioadele cu ploi abundente, in restul timpului fiind secat.
Aici primeste apele Beusnitei si apele izvorului ce alimenteaza lacul Ochiul Beului. Raul isi continua parcursul, numindu-se Beu, pana la varsarea in Nera.
Lacul Ochiul Beului nu impresioneaza prin marime, ci prin culoarea albastra, limpezimea de cristal si pozitionare. Are diametrul de aproape 15 m, adancimea de 3,6 m si este situat la altitudinea de 310 m. Fiind alimentat de apele unui izvor, nu ingheata iarna. Temperatura lacului este constanta in cursul anului, de aproape 9 grade Celsius - ceea ce face dificil inotatul in apele lui chiar si vara. Lacul are provenienta carstica si forma unei cuve.
Este inconjurat de numeroase legende: se spune ca o fata din partea locului a fost rapita si siluita de un tanar bei (titlu nobiliar al Imperiului Otoman). Fata si-a pus capat zilelor, iar din lacrimile beiului care a plans-o, a aparut Lacul Ochiul Beului.
O alta poveste este despre un bei foarte bogat, plecat la vanatoare si care, ajuns in Poiana Florii, a zarit o fata ce pastea oile. Frumusetea ei l-a facut sa se indragostit pe loc de fata, asa ca venea des sa o vada. Tatal beiului, afland povestea de dragoste a celor doi, a hotarat sa-i desparta: trimite un calau care o omoara pe fata. Tanarul bei si-a gasit iubita injunghiata in locul unde acum este lacul. A plans-o si, de durere, isi pune capat zilelor infigandu-si hangerul în inima. Din lacrimile lui s-a format lacul Ochiul Beului.
Localnicii spun ca in Noaptea de Sanziene aici vin ielele si se spala in apa cristalina, apoi danseaza in jurul lacului.
Inconjurat de legende, lacul te indeamna la visare: pe podul ce-l traverseaza sau pe malurile lui pline de fluturi, ai sta fara sa-ti pese de trecerea timpului, admirand razele de soare ce strapung suprafata nemiscata ca o oglinda a lacului.

De aici continuam poteca se urca tot spre dreapta, un indicator aratand spre Cascadele Beusnitei. In partea dreapta a potecii cascadele se succed; nu au inaltimi sau debite impresionante, insa toate sunt placute si vazului, si auzului. Oprim la tot pasul pentru fotografii. Ajungem in cele din urma la o superba cascada, un indicator din apropiere numind-o Cascada Beusnita 1. Din pacate debitul de apa este extrem de scazut, doar cateva firicele ce apa se preling timid prin muschiul ce imbraca in intregime stanca. Cu o inaltime de 12-15 m sigur spectacolul oferit de aceasta ar fi fost impresionant daca seceta nu ar fi micsorat debitul cascadei. Ramanem aici pentru o serie de fotografii. Se pare ca in partea dreapta a cascadei, pe povarnisul ei, o poteca ar fi urcat pana deasupra acesteia si dupa o succesiune de alte cateva cascade, ar fi ajuns la izbucul Beusnitei. Nu am reusit sa gasim poteca respectiva si neavand nici indicator la dispozitie, care sa ne motiveze a lua in piept povarnisul destul de abrupt, am facut cale intoarsa catre lacul Ochiul Beului si, mai apoi, la cantonul silvic.

Ajunsi aici si timp avand inca destul la dispozitie, am luat masina si am pornit catre Podul Beiului unde odata ajunsi, am lasat masina in parcare si am pornit sa vedem Tunelurile Romane. Trecand Podul Bei parasit drumul forestier si am cotit la stanga (este vorba despre poteca ce cotea la dreapta cand am venit dinspre Potoc si de care am amintit mai sus), se trece prin cele sase tunele sapate in stanca pe vremea romanilor. Din pacate, nu am reusit sa aflu date legate de istoria acestora; rangerii care ne intampinasera la venire si care ne indemnasera sa le vizitam nu mai erau acolo, asa ca nu am avut pe cine sa intrebam.
Poteca ce le strabate se continua, fiind sapata in stanca si situata la 15 m deasupra Nerei, apoi se trece pe puntea suspendata de la Sasca Romana si urmand malul Nerei se ajunge la Sasca Montana. Noi ne-am multumit doar cu strabaterea tunelurilor, pentru ca aveam de gand sa ramanem peste noapte la cantonul silvic. La intoarcere, ne "asteapta" drumul forestier ce 5 km, intre Podul Beului si cantonul silvic Valea Seaca. La aproximativ 2 km dupa ce am plecat de la Podul Beului, pe partea dreapta a drumului, un indicator ne semnaleaza cascada La Vaioaga de la raul Beu. Coboara doar Cristi pentru a face cateva fotografii.

Intorsi la locul de campare de langa Cantonul Silvic Valea Seaca am constatat ca era aproape plin: un grup de cehi cu insotitor roman isi instalase corturile. Era vorba despre o excursie in satele cehesti din Romania, al carei tanar organizator ne-a oferit cateva detalii interesante despre traseul pe care urma sa il parcurgem a doua zi.
Baie am facut in apa ca gheata din raul ce curgea pe langa locul de campare, printre mormoloci, pesti si cehi (de apreciat ca cei varstnici tineau pasul cu cei tineri). Tot acolo am racit noi berea, si cehii vinul. Cei de la canton au dat drumul vacilor la pascut, iar cativa rulotisti au mers la pastravarie si s-au intors cu oua, branza, lapte. Noi ne-am multumit cu ce aveam si am incercat sa ne culcam ceva mai devreme decat de obicei. Doar am incercat, pentru ca pe cehi ii incalzise vinul si s-au pus pe cantat in foisorul din mijlocul camping-ului improvizat. Oricum, nu erau deranjangi, chiar ne-au facut placere: cantecele aveau acelasi ritm monoton, cuvintele oricum nu le intelegeam asa ca am adormit pana a doua zi dimineata cand ne-au trezit mugetele vacilor de la cantonul silvic si zborul repezit al pitigoilor.

Informatii si detalii regasiti si aici:
http://www.infocheilenerei.ro/Turism/trasee-turistice.html

Despre frumoasa zi ce incepea, am sa povestesc data viitoare!
Cu ganduri bune,
Cristina si Cristin DUMITRU

Impresii de Vacanta

http://www.intercraft.ro

Persoane interesate

Zborurile mele

Alaskan Malamut

Articole bucuresti vechi

Ce carti mai citim

  • "O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana. Jocurile Daniei" de Anton Holban

Ce muzica mai ascultam


For more widgets please visit www.yourminis.com

all blogs
Blog
PromBlog

Nu uitati de Dragobete!

20 martie - Echinoctiul de primavara si inceputul primaverii astronomice

Paste

21 iunie - Solstitiul de vara si inceputul verii astronomice

22 septembrie - Echinoctiul de toamna si inceputul toamnei astronomice

Craciun

Follow this site

free counters

Nu uita!

Adopta un catel!
Caini - Anunturi adoptii caini
Credincios, jucaus, prietenos