"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

marți, 29 decembrie 2009

Anul Nou


Si vine inca un An Nou...si a trecut inca un An Vechi...Un sfarsit si un inceput pe care unii il privesc cu bucurie, cu speranta, altii dimpotriva, cu pesimism. Toata aceasta perioada a fost incarcata de simboluri, de datini si traditii. Profitand de ocazie, am incercat sa gasesc in diferite surse cat mai multe astfel de traditii: pentru ca ne plac, pentru ca le apreciem, pentru ca sunt simbol al poporului nostru.
Astfel ca acum am profitat de ocazie si am incercat sa le gasesc, astfel ca am ajuns sa parcurg paginile cartii scrise de etnolog Ion Ghinoiu, "Sarbatori si Obiceiuri Romanesti".

Cartea contine detalii foarte multe si foarte interesante, drept pentru care o recomand cu incredere oricui doreste sa descopere nu lucruri neaparat noi, ci doar uitate si neatinse, din traditia poporului nostru.

"Innoirea anului cuprindea ideea perfectiunii inceputurilor, a beatitudinii "varstei de aur", motiv pentru care oamenii tuturor timpurilor asteptau cu mare nerabdare sosirea noului an. Dar indepartarea de ziua care marca noul an calendaristic insemna si pierderea treptata a perfectiunii initiale; acumularea zilelor aducea imbatranire, degenerare si pierdere (M. Eliade). Timpul se naste anual, se maturizeaza in vremea coacerii recoltelor si apoi imbatraneste si moare, conditie esentiala pentru reinceperea unei noi perioade calendaristice. In unele legende populare, intre varsta timplui calendaristic (de la 01 ianuarie la 31 decembrie) si varsta sfintilor, exista o corespondenta usor sesizabila.
Astfel, sfintii calendarului popular sunt mai tineri sau mai batrani, dupa sansa avuta de acestia la impartirea sarbatorilor: Sanvasai, celebrat in prima zi a anului, este un tanar chefliu care sta calare pe butoi, iubeste si petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezinta "zeul" dragostei pe plaiurile carpatice; Sangiorzul (23 aprilie) si Santoaderul sunt calare pe cai; Santilie (20 iulie) si Sanmedru (26 octombrie) sunt maturi, dupa ei urmand generatia sfintilor-mosi: Mos Andrei (30 noiembrie), Mos Nicolae (6 decembrie), Mos Ajun (24 decembrie) si Mos Craciun (25 decembrie).

La trecerea de la ciclul vechi (anul vechi) la ciclul nou (anul nou) se desfasura un spectacol ritual care urmarea, in esenta, un singur scop: renovarea simbolica a lumii.
Anul nou este creatia repetata dupa fiecare perioada de 365 sau 366 de zile. Teoretic, fiecare zi a anului-cerc putea sa devina zi de inceput a anului. Data celei mai importante sarbatori calendaristice nu era lasata insa la voia intamplarii: aceasta se hotara in functie de sosirea echinoctiilor si solstitiilor, de inceputul sau sfarsitul ciclului vegetal sau de reproductie a animalelor domestice si salbatice.

Ciclul mortii si renasterii era reprezentat in Bucovina printr-un ritual carnavalesc: 4 perechi de boi trageau un car frumos impodobit, in care se gaseau cele 12 luni reprezentate prin tot atatea persoane de varste diferite (luna ianuarie, anul nou, era reprezentata de un copil, iar luna decembrie, anul vechi, era reprezentata printr-un mosneag. "In urma carului, o trena carnavalesca alcatuita din copii, curiosi si gura-casca, insotesc carul care umbla prin sat, in noaptea de Anul Nou. Alaiul carnavalesc se opreste la unele case osptitaliere. Anul Vechi improvizeaza, in versuri sau in proza, un fel de dare de seama asupra activitatii comunitare a satului: succesele si insuccesele in munca campului, in viata culturala a tarii si chiar in viata internationala. Fiecare luna completeaza anaitic, la modul ironic sau satiric, lipsurile. Iar Anul Nou incheie colindul, promitand pentru viitor un an si mai bun" (Vulcanescu).

In aceasta perioada au loc jertfe ale divinitatii adorate, prin substitutie. La popoarele preistorice schimbarea anului si, uneori, a anotimpurilor, cerea sacrificii umane. Cu timpul, sacrificiile sangeroase au fost inlocuite cu sacrificiul animalelor (porc, miel, berbec), arborilor (stejar, brad) si plantelor cultivate (colacul, painea din faina de grau).
Taierea porcilor avea loc intr-o anumita zi, la Ignat (20 decembrie), si intr-un anumit moment al zilei. Lemnul dur al stejarului se folosea, impreuna cu un lemn de esenta moale, la aprinderea Focului Viu, iar butucul de stejar (zeul mort) ardea (rit funerar de incinerare) pe vatra la Craciun (moartea si renasterea sezoniera a divinitatii solare). Colacul substituie omul sau divinitatea careia i-a ost menit. El este o pereche a sufletului fara de care acesta nu se poate integra in existenta (colacii la nasterea copilului, in primul rand colacul moasei), preexistenta (colacii de nunta, in special colacul miresei), si postexistenta (colacii la inmormantare, la 40 de zile si la 7 ani dupa inmormantare).

Credinta ca la Sarbatorile de Iarna mortii reveneau simbolic printre cei vii tine de modul de gandire al omului preistoric: inaintea nasterii anului se anuleaza ordinea fireasca a lucrurilor, iar timpul si spatiul se degradeaza pana la starea primitiva de haos. La sfarsitul unui ciclu si inceputul altui ciclu calendaristic, aveau loc ritualuri care urmareau, in esenta, un singur scop: renovarea simbolica a lumii. La sarbatorile de Anul Nou se presupunea ca spiritele mortilor erau prezente pe pamant. Prin aparitia lor lumea era regenerata si sanctificata (M. Eliade). Mortii erau asteptati in zua de ajun, deci la inceputul ciclului sarbatorilor de iarna, si aveau sa plece la lacasele lor incepand cu miezul noptii de Anul Nou pana la Boboteaza.

La solstitiul de iarna Soarele pare slabit (ziua cea mai mica din intreg anul), dar optimismul, bucuria si entuziasmul oamenilor se dezlantuiau intrucat din aceasta zi astrul incepea sa-si recastige puterile pierdute, dovedindu-si astfel invincibilitatea. Focurile solstitiale pot fi considerate incercari ale oamenilor de a ajuta Soarele: sa-l mentina la aceeasi inaltime pe bolta la solstitiul de vara si sa-l sprijine la urcusul sau pe cer la solstitiul de iarna. Nimic mai logic pentru mentalitatea arhaica decat aprinderea focurilor in momentele cand caldura si lumina marelui astru incepeau sa scada sau sa creasca. Aprinderea focurilor la solstitii, echinoctii si la marile schimbari ale anotimpurilor (iarna-vara la Sangeorz, vara-iarna la Sanmedru) sunt probe sigure ca stramosii nostri efectuau observatii astronomice pentru ca sa-si fixeze, in raport cu astrii, principalele sarbatori.

Excesele din noaptea de Revelion sunt supravietuiri ale unor stravechi ospete rituale. Practicile orgiastice experimentau, probabil, starea primordiala nesupusa normelor si constrangerilor sociale. Dupa M. Eliade abandonarea normelor ar mima "dobandirea conditiei semintelor care se descompun in pamant parasindu-si forma pentru a da nastere unei plante noi".

Colindatul nu este specific numai Sarbatorilor de Iarna. Este un ceremonial complex, organizat de o ceata anume constituita, care transmite prin texte cantate sau strigate, numite colinde, si, uneori, prin masti, recuzita, dansru, acte si gesturi rituale, formule magice, vestea mortii si renasterii divinitatii adorate, urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in Noul An.

In concordanta deplina cu degenerarea timpului apar in ritualul de Anul Nou, in special in ajun, mascatii si jocurile cu masti. Desi fiecare tip de masca avea un rol si o semnificatie proprie, s-a emis opinia conform careia ele reprezentau spiritele mosilor si stramosilor ce transmiteau, prin tot ceea ce se facea (jocuri, dialog, gestica), principiul fertilitatii in noul an. Jocurile cu masti de Anul Nou nu sunt intotdeauna legate de mosi si stramosi, ci si de un fel de refulare a tensiunilor sufletesti ascunse in timpul anului.

In momentul trecerii de la Anul Vechi la Anul Nou aparea nevoia de a memora ceea ce s-a petrecut in perioada de timp care se incheia, pentru ca toti membrii obstii sa paseasca pragul cu ganduri bune si dorinta de a depasi neimplinirile. Statistica faptelor bune si a celor rele este tinuta in timpul anului de feciorii satului si comunicata in imprejurarea numita de etnografi: "strigatul peste sat".

Sistemul felicitarilor, al urarilor intru multi ani, fericire, sanatate, belsgu, atat de frecvent in zilele ciclului sarbatorilor de Anul Nou se incadreaza in marea categorie a actelor de propitiere (de divinatie, de profilaxie). Desi romanii ne-au lasat, conform documentelor lingvistice, datina colindatului, diferenta dintre acest obicei asa cum se prezinta el astazi in sud-estul Europei, si cel roman, a devenit extrem de mare. Sunt suficiente argumente care sustin ipoteza ca romanii aveau un colindat foarte simplu, de fapt o urare directa, asa cum s-a pastrat la noi in finalul colindelor. Exista argumente etnologice conform carora urarea directa era considerata initial o vraja: transmiterea sanatatii, prosperitatii, fericirii, prin puterea si magia cuvantului.

Actele de profilaxie concentrate concentrate in ciclul Sarbatorilor de Iarna si la alte sarbatori de peste an cuprindeau un intreg arsenal de practici arhaice: luminatii, trecerea vitelor prin foc, sarirea peste foc, fumegatii, arderea rasinei, producerea zgomotelor cu ajutorul bicelor, tobelor, strigatelor.

In nici un alt moment al anului nu se efectuau atatea farmece si descantece ca in perioada Sarbatorilor de Iarna, mai cu seama in cele trei nopti de priveghi care prefatau Craciunul, Anul Nou si Boboteaza. Noul an in care se intra era un timp necunoscut ce putea aduce bucurii sau nenorociri. Pentru a-l descifra se dadeau sensuri pozitive sau negative comportamentului animalelor si pasarilor, felului cum arde focul in vatra si se inalta fumul, viselor.

Nelipsite din riologia Anului Nou erau actele rituale prin care se afla daca ogoarele si vitele vor da rod, daca timpul va fi ploios sau secetos, calduros sau friguros, daca va fi pace sau razboi. In noaptea de Anul Nou, uneori la Craciun sau Boboteaza, se intocmeau calendarele meteorologice.

Jocurile de noroc practicate in noaptea de Anul Nou au avut intial o incarcatura magica, intrucat participantii interpretau sansa sau nesansa ce le vor avea in noul an.

In noptile ciclului Sarbatorilor de Iarna batranii incercau sa descifreze tainele cerului si sa gaseasca in miscarea astrelor sensuri pentru activitatile cotidiene. Credinta ca in noptile sarbatorilor mari, de renovare a timpului calendaristic, se deschide cerul, moment favorabil cand oamenii puteau cere sa li se mplineasca diferite dorinte pentru noul an, a fost consemnata in toate regiunile tarii.

Revelionul nu este altceva decat un ritual funerar al antichitatii geto-dace ocazionat de moartea si renasterea simbolica a primului zeu al omenirii, Anul, si a timpului calendaristic cu care se confunda, in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Timpul oiectiv, care curge spre infinit, liniar si fara intoarcere, este OPRIT dupa 365 de zile, si intors, precum ceasornicul, de la inceput. Intoarcerea simbolica a timpului in noaptea de Revelion a fost asimilata cu moartea divinitatii adorate, iar reluarea numaratorii zilelor cu nasterea acesteia. Are loc si fenomenul astronomic spectaculos al solstitiului de iarna cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si sa creasca putin cate putin, cu cat sare cocosul de pe pragul casei sau cu cat se misca puiul in gaoacea oului.
Prin infinite obiceiuri si credinte se exprima, la inceput, teama, dezordinea si haosul, iar dupa miezul noptii de Revelion optimismul, veselia, ordinea si echilibrul."

luni, 28 decembrie 2009

Obiceiuri de Anul Nou: Sorcova, Plugusorul si altele


De Sfantul Andrei (30 noiembrie) am pus si noi la incoltit grau intr-o farfurioara, l-am tinut la caldura si lumina, l-am udat, asa ca a crescut mare si frumos. Se spune ca trebuie sa-l pui pe masa de Anul Nou si sa fie tinut in continuare in casa pana la Sfantul Ion.
Dupa lungimea firelor de grau incoltit se va sti norocul anului viitor: graul nostru este verde si inalt, asa ca ar trebui sa vem un an imbelsugat...eh, ramane de vazut, insa datinile si traditiile sunt cele care ne imbogatesc viata. Astfel ca am cautat si am gasit cateva traditii si obiceiuri de Anul Nou, pe care le reproduc mai jos. Dintre ele cele mai dragi imi sunt "Sorcova" (pentru ca atunci cand eram mica nu trecea an fara sa nu primesc o sorcova noua, cu miros de hartie creponata si staniol, cumparata dimineata din piata de tataie pentru a colinda cu ea pe la rude si vecini) si "Plugusorul" (ale carui versuri nu am reusit sa le invat niciodata pe de rost).

Jocul cu masti
In aceste zile, tinerii colindatori din intreaga tara pun la punct repertoriul jocurilor de masti. Dansul Ursului are la origine un joc din vremea dacilor. Conducatorul jocului, un Ursar, ii dirijeaza pe participantii la ritual sa joace dupa ritmul tobelor. Dansul Ursului simbolizeaza trecerea anotimpurilor de la moartea naturii la invierea ei, adica o vegetatie bogata in roade. Acum se pre-gateste costumatia calutilor, ce vor dansa in Ajunul Anului Nou - in Muntenia, Moldova si Nordul Dobrogei. Ceata de feciori care participa la joc poarta masti. Capul si gatul calutului, de obicei sunt sculptate in lemn si apoi se acopera cu basmale colorate in degradeuri de rosu sau in negru; indiferent de nuanta, aceste panze colorate ce acopera capul calutului sunt impodobite cu margele, beteala, panglici si ciucuri de matase si lana.

Semnificatia pomilor
In traditia populara se spune ca fiecare dintre noi are un copac frate. Poate fi vorba de un copac sadit in propria gradina, intr-un parc sau intr-o padurice. In cel mai rau caz, ne alegem un pom pe care-l ingrijim. Dar acesti copaci au anumite sem-nificatii: marul semnifica rivalitatile; castanul - teama de neprevazut; liliacul - iubire adevarata; bradul - lupta cu suferinta; alunul - sinceritate; maslinul - reconciliere; piersicul - obstacole ce pot fi invinse; parul - cooperare; visinul - indemn la initiative.

Alegerea cadourilor cu noroc
Tot in aceste zile pregatim darurile pentru cei dragi. Acestea vor fi alese din categoria celor care poarta noroc: un tablou cu rama, o bijuterie din aur, argint sau arama, un lampadar cu cel putin 3 brate, un sal din matase, un instrument muzical.

Paharul de Aur si buchetul de busuioc
In aceste zile, pana in Ajunul Anului Nou in Muntenia, Dobrogea, Ardeal se pregateste "Paharul de aur". Acesta se spala si se stropeste cu aghiasma. Este paharul care se transmite din generatie in generatie. Din el se bea in noaptea de Anul Nou, la botezuri si cununii in acea familie. In Transilvania, de exemplu, paharul poarta inscriptii pe care cel mai varstnic stie sa le descifreze. Se pregateste, fireste, si buchetul de busuioc. Firele luate de la diferite biserici sunt adunate intr-un buchet impodobit cu matase rosie. Acesta se asaza in mijlocul mesei, langa vasul cu grau, sadit la Sf. Andrei.
Se pastreaza in acelasi loc, pana dupa Boboteaza, cu convingerea ca se va mentine buna intelegere in familie. Apoi buchetul va fi pus la icoana.
Daca in familia respectiva exista fete de maritat, in buchetul de busuioc se prind 7 fire de beteala pentru ca norocul sa nu fuga de la viitoarea mireasa.

Printre cele mai indragite datini de Anul Nou, Plugusorul reprezinta urarea - emblema a romanilor. In functie de zona geografica, acest colind ce poarta denumiri diferite - Buhai (in Moldova), Urat (in Muntenia) si Plugul Mare (in Ardeal) - invoca prosperitate pentru gospodaria celui care-i primeste pe colindatori. Primii care organizeaza cetele de colindatori sunt copiii. Dupa ce se intuneca, pornesc sa-si colinde rudele, vecinii, prietenii si persoanele publice din comunitatea respectiva cetele de colindatori alcatuite din tineri si persoane mature.

- Un obicei ce invoca norocul in diferite zone din tara se practica si astazi. Este vorba de imprastierea spicelor si a boabelor de grau, sfintite, prin casa in Ajunul Anului Nou. Dupa miezul noptii, graul si spicele de grau se aduna si se stropesc cu agheasma. Acestea trebuie pastrate pe masa, intr-un vas, pana la anul viitor, cand se dau la vite si ritualul se reinnoieste.

- In Ajunul Anului Nou, tinerele care vor sa-si cunoasca destinul rostesc un descantec de Sanvasii la stele. Tanara curioasa sa cheme ursitul iese in curtea casei, se uita la stele si o alege pe cea mai stralucitoare, spunand descantecul:
"Sfanta stea
Te multumeste cu sfintele matanii
Cu puterea de la Dumnezeu
Sa-mi arati ursitul meu.
Cu lumina ta
Sa-mi luminezi inima
Sa-mi trimiti ursitul
Adevaratul, ursitul meu
Cel dat de Dumnezeu
Sa vina la mine
In anul ce vine".

- In familiile cu bolnavi incurabili, in Muntenia se practica ghicitul in linguri, pentru a afla daca moare cineva din familie in anul ce vine. Se pun pe o tava atatea linguri cate persoane sunt in acel camin. Fiecare lingura ce poarta numele unei persoane din casa se asaza pe o tava, la o distanta apreciabila. Intentia este ca, daca aluneca o lingura, sa nu le influenteze pe celelalte. In mod firesc, se rastoarna lingura celui care moare in acel an. Daca nu cade nici o lingura, atunci, spre bucuria familiei, stapana casei pregateste un dejun bogat. Din meniu nu trebuie sa lipseasca strugurii, branza si mierea.

- Pe 1 ianuarie se sarbatoreste nasterea unui An Nou; de aceea, incarcatura magica a zilei influenteaza initiativele noastre: in general, cum se desfasoara intamplarile in primele zile din an, asa se vor derula tot anul. De aceea, in zonele de campie, agricultorii tin in brate cateva clipe acele unelte folosite, frecvent, tot anul; albinarii isi viziteaza stupii, iar crescatorii de animale trec pe la grajduri sa-si vada animalele. Sunt si zone geografice din Oltenia, Arges si Ardeal unde toate bunurile din gospodarie - inclusiv stupii, grajdurile si gradinile - se stropesc cu agheasma pentru a avea pace, sanatate si spor in gospodarie.

- Pentru sporul laptelui, in Tara Oasului, dar si in Muntenia exista o datina, practicata cu succes de secole. In focul aprins la vatra stanii se pun patru potcoave. Dupa ce acestea se inrosesc, oile se mulg deasupra lor. Astfel, datorita rolului magic al fierului, oile care nu dau lapte se vindeca de "betesug".

- In fata caselor din Ardeal se pune un vas mare, plin cu grau. Dupa ce colindatorii au trecut peste vas, vor proceda la fel si gazdele. In final, acel grau se da la pasari si la animale pentru ca toti cei care au pasit peste grau sa aiba spor, ca si colindatorii.

- De Anul Nou se face colacul cel voinic in zonele de campie. Acesta este ornat foarte frumos si se tine pe masa pana in a treia zi de sarbatoare.

- In noaptea de Anul Nou, la miezul noptii, fetele de maritat isi pun pe cap o panza alba, noua si deasupra pun colacul. In acest timp, ele se asaza pe taietorul de lemne, atente sa auda un zgomot. Din directia din care vine primul zgomot de acolo va veni si ursitul.

- Este bine ca de Anul Nou sa fim inconjurati de prieteni, sa ne facem impreuna planuri si sa ne veselim. Nu pot lipsi urarile de bine, facute de cei care vin cu sorcovitul. De fapt, Sorcova ilustreaza tocmai urarile de sanatate, noroc si prosperitate! De Anul Nou sunt sarbatoriti cei care poarta numele de Vasile.
www.crestinortodox.ro


SORCOVA:
Apartinand obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu seama bucuria copiilor. Acestia poarta o crenguta inmugurita de copac sau o sorcova confectionata dintr-un bat in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata.
Numele de sorcova vine de la cuvantul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia imbobocita, rupta odinioara dintr-un arbore.
Inclinata de mai multe ori in directia unei anumite persoane, sorcova joaca intrucatva rolul unei baghete magice, inzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizat. Textul urarii, care aminteste de o vraja, nu face decat sa intareasca efectul miscarii sorcovei.
In vechime se colinda cu o mladita inmugurita de mar. Ea se punea in apa in noaptea Sfantului Andrei si pana in ziua de Sfantul Vasile, era inflorita (aici am sa fc o paranteza, pentru ca si eu mi-am pus la inmugurit, intr-un borcan cu apa, cateva crengute de visin; in anii trecuti mugurii erau deja plezniti pe vremea asta, iar cateva frunzulite si floricele firave aminteau de primavara ce va sa vie; anul asta au fost mai lenese insa).
Asa ne explicam si de ce in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar. Astazi sorcova este confectionata dintr-un bat, in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata. Materialele utilizate sunt:

- o bagheta de aproximativ 30-40 de cm;
- beteala;
- panglica colorata;
- hartie creponata;
- sarma subtire;
- ata colorata;
- folie de staniol

Bacheta se infasoara in sarma, apoi pe cadrul creat se prind alte bucati de sarma, modelate in tulpini. Fiecare sarma este infasura in beteala de pom argintie. Hartia creponata se impatureste la intamplare, in incercarea de a imita aspectul de floare, pentru a face pampoanele sorcovei. Pentru un pampon se pot folosi 2 - 3 flori, in diverse culori, legate direct cu sarma. Dupa ce au fost realizate, sunt fixate pe bat.

Textul Sorcovei variaza usor in functie de regiune. Iata cateva forme:

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Peste vară, primăvară,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani!

sau:

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâaniţi,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii;
Ca viţa de vie
La Sfântă Mărie
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata
Tare ca fierul
Iute ca oţelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsuroşi
Copii sănătoşi
Câte cuie sunt pe casă
Atâţia galbeni pe masă.
La anul şi la mulţi ani!
Să trăiţi să ne daţi bani.

sau:

Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti,
Peste vara, primavara,
Ca un par, ca un mar,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca sageata,
Tare ca fierul,
Iute ca otelul.
La anul si la multi ani!

sau:

Sa traiti, sa traiti,
Intru multi ani fericiti
Si ca pomii sa-nfloriti
Si ca ei sa-mbatraniti
Si ca toamna cea bogata;
Fie casa-ndestulata.
Tot cu mesele intinse,
Cu facliile aprinse,
Sa petreceti impreuna,
Pana-n veci cu voie buna.

sau:

Sorcova
Vesela,
Sa traiti
Sa-mbatraniti,
Ca un mar,
Ca un par,
Ca un fir
De trandafir.
Cate pietricele
Atatea mielusele;
Cati bolovani
Atatia carlani;
Cate cuie sunt pe casa,
Atatia galbeni pe masa.

sau:

Cata sindrila pe casa,
Atatia galbeni pe masa;
Cat grau in ogor,
Atatea vite-n obor;
Cate paie-n batatura,
Atatia copii in patura;
Cat par intr-un cojoc,
Atatia copii la foc;
Cata frunza pe umbrar,
Atatia bani in buzunar!

sau:

Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraaniti,
Ca un mar, ca un par
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
In mijlocul verii;
Ca vita de vie
La Sfanta Marie
Tare ca piatra,
Iute ca sageata
Tare ca fierul
Iute ca otelul.
Vacile laptoase,
Oile lanoase,
Porcii unsurosi
Copii sanatosi
Cate cuie sunt pe casa
Atatia galbeni pe masa.
La anul si la multi ani!
Sa traiti sa ne dati bani.




PLUGUSORUL
Plugusorul este un obicei general, practicat de romani cu prilejul Anului Nou. Obicei agrar, cu adanci radacini in spiritualitatea romaneasca, plugusorul este o colinda; o colinda agrara declamata, cu elemente teatrale, avand ca subiect munca depusa pentru obtinerea painii. Plugul, ornat cu hartie colorata, panglici, servete, flori, pe care se punea, eventual, si un brad, era o prezenta nelipsita in cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezenta simbolica, in cadrul uraturilor care li se adreseaza oficialitatilor.

Plugusorul se recita din casa-n casa in Ajunul Anului nou, seara, sau pana in dimineata Anului Nou. Era practicat de copii sau adolescenti, ca si acum. Dar se spune ca, mai demult, il practicau numai barbatii in puterea varstei. Izolat (in judetele Botosani si Galati) este consemnata si prezenta femeilor in ceata. In general, se practica in cete mici, de 2-3 insi. Mai demult, se ura si in cete mai mari, care isi alegeau un vataf. Recitarea textului este insotita de sunetul clopoteilor, al buhaiului si de pocnetul bicelor. In scenariile mai complexe ale obiceiului apar si instrumente muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar si pocnitori si puscoace, care amplifica atmosfera zgomotoasa in care se desfasoara obiceiul.

Unii cercetatori leaga obiceiul de inceputul primaverii, cand se sarbatorea, mai demult, Anul Nou. Odata cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune ca a migrat si obiceiul. Ca rasplata, colindatorilor li se dadeau colaci, fructe, bani, carnati, pentru care se multumea.

Pe la case, in sate si la orase, se practica in cete mici, de copii, pana in dimineata Anului Nou. In unele locuri se mai practica Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flacai. Dar in Moldova, Muntenia si Nordul Dobrogei acesta a fost inlocuit de buhai.

In dimineata Anului Nou, ca o continuare a Plugusorului, copiii umbla cu semanatul. Ei arunca seminte de grau, porumb sau orez prin case si peste oameni. Rostesc o urare scurta prin Bucovina ("Sanatate! Anul Nou!"), primind in schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent insa s-a generalizat formula de la Sorcova, prezenta, initial, in centrul Moldovei: "Sa traiti/ Sa-nfloriti/ ca merii, / ca perii, / In mijlocul verii, / ca toamna cea bogata / De toate-ndestulata!".
Dr. Iuliana Bancescu


Plugusorul

Aho, aho, copii si frati
Stati putin si nu-manati,
Langa boi v-alaturati
Si cuvantul mi-ascuttati:

S-a sculat mai an
Badica Traian
Si-a incalecat
Pe-un cal invatat,

Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frau de matasa,
Cat vita de groasa.

Si in scari s-a ridicat,
Ca s-aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-n curand s-a apucat,

Campul neted de arat,
In lungis
Si-n curmezis
S-a apucat intr-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei
In coada cu dalbei,
In frunte tintatei.
Manati flacai: hai, hai!

Ziua toata a lucrat,
Brazda neagra a rasturnat
Si prin brazde-a semanat
Grau marunt si grau de vara,
Sa dea Domnul sa rasara.

Si cand lucrul a sfarsit
Iata, mare, s-a starnit,
Un vant mare pe pamant
Si ploi multe dupa vant,

Pamantul de-a racorit
Si samanta a-ncoltit
La luna, la saptamana
Isi umplu cu aur mana.

Si se duse ca sa vada
De i-a dat Dumnezeu roada
Si de-i graul rasarit
Si de-i spicul aurit.
Manati flacai: hai, hai!

Traian iute s-a intors...
Si din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai nazdravan,
Cum ii place lui Traian:

Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.

El voios a-ncalecat,
La Tighina a plecat
Si otel a cumparat
Ca sa faca seceri mari
Pentru seceratori tari.
Si sa faca seceri mici
Pentru copilasi voinici.

Si-a strans fineSi vecine
Si vreo trei babe batrane,
Care stiu randul la pane;
Si pe camp i-a dus
Si pe toti i-a pus,
La lucrul pamantului in racoarea vantului.

Ei cu stanga apucau
Si cu dreapta secerau
Si prin lan inaintau
De parea ca inotau.
Manati mai: hai, hai!

Altii in urma lor legau
Si clai mandre ridicau,
Apoi carele-ncarcau
Si pe toate le carau
In capul pamantului,
In bataia vantului.

Arie pe loc faceau
Si graul il treerau;
Harabale incarcau
Si la moara le porneau.

Si turnau deasupra-n cos
Grau maruntel de cel ros,
De sub piatra in covata
Curgea faina curata.

Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Si voios se inturna.

Iara mandra jupaneasa
Auzea tocmai din casa
Chiotul flacailor
Scartaitul carelor.
Manati mai: hai, hai!

In camara ea mergea
Si din cui isi alegea
Sita mare si cam deasa
Tot ca panza de matasa

Si cernea, mare, cernea,
Ninsoare se asternea;
Apoi pane plamadea
Si-o lasa pana dospea;

Colacei ca invartea
Pe lopata mi-i culca
Si-n cuptor mi-iarunca;
Apoi iara cu lopata,
Rumeni ii scotea si... gata!

Atunci ea-mpartea vreo cinci,
La flacaii cei voinici
Si-mpartea trei colacei
La copiii mititei.
Manati mai: hai, hai!

Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mandre lui Traian,
Asfel sa dea si la voi
Ca s-avem parte si noi.

Sa va fie casa, casa;
Sa va fie masa, masa;
Tot cu mesele intinse
Si facliile aprinse.
Si la anul sa traiti,
Sa va gasim infloriti,

Ca merii,
Ca perii,
In mijlocul verii,
Ca toamna cea bogata
De toate-ndestulata.
Aho, aho!

Urare traditionala la romani in preajma Anului Nou, plugusorul a pastrat scenariul ritualic al unei invocari magice cu substrat agrar. El e intotdeauna insotit de strigaturi, pocnete de bici si sunete de clopotei, dar plugul adevarat, tras de boi, a fost inlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai usor de purtat, sau de buhaiul care imita mugetul boilor. Textul plugusorului si-a pierdut astazi caracterul de incantatie magica. Recitata intr-un ritm vioi, urarea devine tot mai vesela, mai optimista, pe masura ce se apropie de sfarsit.

Plugusor cantat

Buna seara, c-a-nserat,
Noi cu plugul ne-am luat,
Pe la case, ca si an,
Cum a zis badea Traian.
La multi ani cu sanatate
Sa va dea Domnul de toate.
La multi ani sa traiti
Sa va gasim fericiti.
Haisa, cea, hais....hais.

Nu venim cu vreun gand rau,
Ci v-aducem pe Dumnezeu.
Noul An sa vi-l vestim,
Azi cand cel vechi il sfarsim
Zile bune sa va dea
Dumnezeu din mila sa!
Haisa...cea. Haisa...hais!

Noul An care-a venit
Nu stim daca-i fericit,
Dar prin anii ce-au trecut,
Tot mai batrani v-ati facut
Maine, poate cine stie,
Vor fi toti in vesnicie!
Multi ani sa traiti!
Multi ani fericiti!

Cat de grele suferinti
V-au lovit pe voi, parinti,
Dar pe toate le-ati rabdat,
Domnul sfant v-a ajutat;
Ne-ati crescut plugari de neam,
Ca sa va urmam la geam
Hais... cea. Hais...hais.

Voi va duceti dragi parinti,
Cu anii de suferinti;
Noi ramanem dupa voi,
Langa plug si langa boi,
Sa va pomenim oricand,
Cat voi trai pe pamant!
Multi ani sa traiti,
Multi ani, fericiti!

Nu mai este inca alta
Noapte sfanta ca aceasta.
Noi uram pentru colaci,
Nu inghebam pentru pitaci,
Ci pastram obiceiuri bune,
De pe vremurile strabune
Hais... cea. Hais...hais.

Am venit ca fiecare,
Sa va facem o urare:
O urare din strabuni,
Caci ei au fost oameni buni
Si-au pastrat cu-nsufletire
Obiceiuri de iubire.
Multi ani sa traiti,
Multi ani, fericiti!

Plugurelul mititel,
Cu rotitele de fier,
Trag baietii vartos, la el
Plugurel cu sase boi:
Cei dinainte,
Cu coarnele frante.
Cei de la mijloc
Cu stele de busuioc,
Cei de la roata,
Cu coarnele-n volta!
Hais... cea. Hais...hais.

De urat, am mai urat,
Dara ni-i c-om insera,
Pe la curtile nevoastre;
Departe de casele noastre;
Ca suntem infrigurati
Si cu daruri incarcati
Hais... cea. Hais...hais.

Noi suntem de prin Bacau,
De pe muntele Ceahlau,
Unde brazii ne-amintesc,
Obiceiul crestinesc
Si e vremea, dragi parinti
Sa va lasam fericiti,
Multi ani sa traiti,
Multi ani, fericiti!

Busuioc verde pe masa,
Ramai gazda sanatoasa
Anul Nou ce-ati asteptat
Sa va fie imbelsugat,
Tot cu grau si cu porumb,
Daruit de Domnul Sfant.
Haisa... cea.Hais...hais.

Busuioc verde pe jos,
Ramaneti toti sanatosi.
Casa sa va fie plina,
De a cerului lumina,
Ziua Sfantului Vasile,
Sa va fie tot spre bine...
Multi ani sa traiti,
Multi ani, fericiti!

sâmbătă, 19 decembrie 2009

30 de ani de la inaugurarea Metroului Bucuresti: 19 decembrie 1979

Dragi prieteni,

redau mai jos o invitatie primita de la d-nul Mihaita ENACHE, ce se ocupa cu multa pasiune de site-ul http://metroubucuresti.webs.com/


"Va mai amintiti cum arata metroul in urma cu 30 de ani? Ei bine in urma cu 30 de ani, pe 19 decembrie 1979, in statia Unirii "tovarasul Nicolae Ceausescu” a taiat panglica tricolora a primului tronson de metrou, marcand astfel inaugurarea oficiala a Metroului Bucurestean. Pentru a va readuce in memorie acest eveniment, “pagina ne-oficiala a Metroului Bucurestean” – www.metroubucuresti.webs.com a deschis o mic album foto, intitulat "Ceausescu la Metrou"
( link: http://metroubucuresti.webs.com/apps/photos/album?albumid=7623309 ), unde puteti sa gasiti cateva fotografii infatisand pe "cel mai iubit fiu al poporului" in timpul inaugurarii diferitelor tronsoane de metrou.

Navigare placuta!
metroubucuresti
http://metroubucuresti.webs.com/"

vineri, 18 decembrie 2009

"DEGEABA....?!" Concert Tudor GHEORGHE


Vineri, 18 Decembrie 2009, si Marti, 22 Decembrie 2009, ora 19:00 la Sala Palatului Bucuresti, va avea loc “Un concert ca si Romania, cu disperare, cu frustrare, dar si cu iertare si speranta." Tudor Gheorghe

Vor participa 74 de instrumentisti, 60 de coristi alaturi de o trupa rock si vor evolua sub bagheta orchestratorului si dirijorului Marius Hristescu, intr-o reprezentatie originala.

Inca un concert pe care nu-l puteam rata: asta-seara vom fi in sala. Avand in vedere diversitatea stilurilor abordate de cei ce-l vor acompania, sigur va fi un eveniment memorabil.

Concert de Craciun sustinut de MADRIGAL

Saptamana trecuta, in 12-13 decembrie, am ratat colindatorii de la Muzeul Satului, in traditionalul concert de colinde Florile Dalbe.

Am incercat sa gasim alte concerte de colinde in Bucuresti, si pe langa invitatia primita de la Medieval Praxis (Concert de Colinde la Biserica Luterana din Bucuresti) am descoperit cu bucurie si concerte sustinute de celebrul cor Madrigal.

- Corul National de Camera “Madrigal” - fondat si condus de maestrul Marin Constantin va ofera luni 21 decembrie 2009 de la orele 18.00 un Concert de colinde romanesti si universale la Biserica Sf. Elefterie din Bucuresti. Solisti : Veronica Stoica, Florian Costea si Denis Maxim. Concertul va fi dirijat de Emanuel Pecingina -doctorand al U.N.M.B.

- Corul National de Camera “Madrigal” concerteaza si marti 22 decembrie 2009 de la orele 19.30 la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti. In program Colinde romanesti si universale. Solisti : Veronica Stoica, Florian Costea si Denis Maxim. Concertul va fi dirijat de Bogdan Stefan Andronache - doctorand U.N.M.B.

Detalii si pe http://www.madrigal.ro

Noi vom merge la concertul de marti; in plus, vom avea astfel ocazia sa vedem si interiorul Catedralei Sf. Iosif din Bucuresti (vom reveni cu fotografii, daca vom reusi sa tragem cateva cadre).

Concert de Craciun la Biserica Luterana



Dragi prieteni,

Avem bucuria sa va invitam la concertul traditional de Craciun organizat de Biserica Luterana din Bucuresti.

Concertul va avea loc duminica, 20 Decembrie 2009, ora 18, la Biserica Luterana, strada Luterana nr. 2. Intrarea este libera.

Concertul va fi sustinut de formatia de muzica veche L’Entretien des Muses si de corul Martin Luther. In program se regasesc piese traditionale de Craciun, dar si lucrari ale barocului francez. Printre compozitori se numara: Dietrich Buxtehude, Louis-Nicolas Clerambault, J. S. Bach, Claude Balbastre.

Interpreteaza:
Daniela Caraman – soprana
Raluca Enea – soprana
Irina Nastase – clavecin
Maria Petrescu – oboi baroc
Eugen-Bogdan Popa – violoncel baroc

Invitatia vine din partea Medieval Praxis

miercuri, 16 decembrie 2009

Decembre, de George Bacovia


Te uitã cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveste -
Mai spune s-aducã jãratec
Si focul s-aud cum trosneste.

Si mânã fotoliul spre sobã,
La horn sã ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
As vrea sã le-nvãt simfonia.

Mai spune s-aducã si ceaiul,
Si vino si tu mai aproape,
Citeste-mi ceva de la poluri,
Si ningã... zãpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Si toate din casã mi-s sfinte,
Te uitã cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte.

E ziuã si ce întuneric...
Mai spune s-aducã si lampa
Te uitã, zãpada-i cât gardul,
Si-a prins promoroacã si clampa.

Eu nu mã mai duc azi acasã...
Potop e-napoi si nainte,
Te uitã cum ninge decembre...
Nu râde... citeste nainte.


Nicu Alifantis - Decembre
Asculta mai multe audio Muzica

joi, 10 decembrie 2009

Expozitie foto “Iconostase din biserici ortodoxe bucurestene”


Dragi prieteni,
Va asteptam in statia de metrou Dristor 1 la expozitia foto “Iconostase din biserici ortodoxe bucurestene” deschisa in perioada 16 decembrie 2009 - 04 ianuarie 2010.

In cazul in care nu puteti ajunge la vernisaj, va invitam sa vizitati galeria foto on-line:
http://www.orasul.ro/expozitii/2009expo/09altare/ico09/index.html

sau accesati site-ul http://www.orasul.ro/ sectiunea "Expozitii foto".

Impreuna cu ceilalti membri ai Asociatiei “Bucurestiul meu drag”, avem bucuria de a va dezvalui bogatia spirituala a ortodoxiei romanesti prin 50 de fotografii cu iconostase din biserici ortodoxe bucurestene realizate de 50 dintre membrii asociatiei.


Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 16 decembrie 2009, orele 18.00, in statia de metrou Dristor 1.


Curatorul expozitiei: Andrei Birsan
Fonta Kogaion, folosita la denumirea bisericii, este realizata de Florin Florea -
http://florinf.wordpress.com/

Psalmii sunt alesi de profesor de religie Iuliana Ciobu

Parteneri:
- Metrorex http://www.metrorex.ro/

- fotohobby shop - magazinul tau foto, http://www.fotohobbyshop.ro/

- Tiparirea fotografiilor expuse este asigurata de catre Media Tech Services SRL, http://www.media-tech.ro/


Partener media: Radio Romania International http://www.rri.ro/


Va asteptam la Dristor 1!
Cristina si Cristin DUMITRU

miercuri, 2 decembrie 2009

Balada celui bolnav de vis

de Mircea Cruceanu

Sunt bolnav de imagini, o mama,
si-s numai lumina si-s tot numai rana!

Sunt bolnav de miresme salbatice, crude
de ferigi, de jnepeni, de stancile nude.
Sunt bolnav de izvoare, de poieni si de ciute,
de doinele planse pe vers si laute.

Ma-nabus de vise, de brazi si zapada,
vreau spatiu si chiot, vreau cer si balada!
Cand altii, ca lemnul, dorm somnul lor vid
prin codru-amintirii eu calea-mi deschid.

Cu Dragos si Molda cobor prin paduri,
descalec cu Tara, gonind aprigi bouri.
Cu Stefan la lupta, pornesc impreuna,
rapun varcolacii valhovnici sub luna.

Tin sfat cu haiducii-n padurea valceana,
domnite si zane mi-adorm langa geana.
Mi-e inima arsa de cald curcubeu
si roua din doine imi cere mereu.

Cu-aprinse dorinte si dragoste-amara
astept soarele-nalt sa coboare pe Tara.
Si-mi scapara visul - izbit amanar-
de sufletul greu de steme si jar.

Pe fruntea mea arsa, asterne zapada,
din piept scoate-mi inima si pune balada.

Sunt bolnav de atatea imagini, o mama,
si-s numai lumina, si-s tot numai rana!

marți, 1 decembrie 2009

Parada Militara de 1 Decembrie




Vremea nu prea a tinut cu noi, a fost ceata, cauza din care nu a mai avut loc si parada aviatiei. A fost vremea la indigo de anul trecut: parca totul a fost in reluare!
Dar chiar si asa, lume a fost destula, fotografii s-a facut (destul de bune, dupa parerea noastra) si partea buna a fost ca am reusit sa urcam pe Casa Presei Libere. Desi inca nu se ridicase ceata cand am urcat noi, a fost o experienta interesanta.
N-am mai ajuns la fasolea cu carnati si tuica fiarta oferite de catre Primaria Bucuresti.
Pentru a doua oara dupa 1950, la parada de 1 Decembrie a participat o unitate din cadrul Detasamentului de Cavalerie al Jandarmeriei Bucuresti. In fruntea celor 35 de cupluri cai-calareti se afla plutonier Laura Epuras si "partenera" ei in varsta de 14 ani, iapa Dalila. Noi am aflat ca iapa avea 17 - 18 ani, dar presa zice altceva...in fine, conteaza prea putin, calul este absolut superb! Rezultatul plimbarii noastre il puteti vedea la:
http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/ParadaDe1Decembrie#

Romania a devenit stat unitar in urma cu 90 de ani. Atunci, la Alba Iulia, peste 100.000 de romani au venit si au strigat din toata inima:" Noi vrem sa ne unim cu tara".
Unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei, la 1 Decembrie 1918, a insemnat nasterea statului roman, care mai includea provinciile Basarabia si Bucovina, unite cu patria-mama in acelasi an.
Transilvania: "Adunarea Nationala a tuturor Romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentatii lor indreptatiti la Alba Iulia, in ziua de 1 Decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania".
Basarabia: "In numele poporului Basarabiei, Sfatul tarii declara (…) in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor, de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama sa Romania".
Bucovina: "…de la fundarea Principatelor Romane, Bucovina a facut parte din Moldova (…). A sosit ceasul ca Tarile Romane dintre Nistru si Tisa sa formeze un stat unitar(…), hotaram unirea neconditionata si pe vecie a Bucovinei in vechile ei hotare cu Regatul Romaniei.

Imnul national al Romaniei.
Poemul "Un rasunet" al lui Andrei Muresanu (1816-1863), scris in vremea Revolutiei de la 1848, a devenit, in anul 1990, imnul national al Romaniei, "Desteapta-te romane!". Muzica imnului este atribuita in mod eronat, fie lui Anton Pann, fie lui George Ucenescu. De fapt, melodia pe care Andrei Muresanu a pus versurile sale avea o larga circulatie in epoca si nu i se cunoaste cu certitudine autorul.

Povestea tricolorului.
Drapelul Romaniei este un tricolor in albastru, galben si rosu, avand culorile dispuse in benzi verticale, de dimensiuni egale. Primul steag romanesc cu tricolor a fost acela al Adunarii Norodului de la 1821, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu. Ca drapel national, tricolorul se impune in 1859, odata cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, dar in varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare. Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor Romaniei din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sa aiba culorile asezate vertical, in ordinea albastru alaturi de hampa, galben la mijloc si rosu la margine. Tricolorul, astfel insituit, avea sa triumfe la 9 Mai 1877, cand Parlamentul Romaniei, intr-un glas cu intreaga natiune, a proclamat independenta noastra de stat.

Arcul de Triumf
În 1921-1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai Romaniei Mari, Comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe şoseaua Kiseleff. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcţiei a fost turnat în beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – odată încheiate serbările încoronării (octombrie 1922) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un "monument incomod" pentru imaginea „Micului Paris” interbelic.
De-abia în 1932, în urma unui articol al lui Mihai Mora intitulat sugestiv "O datorie imperioasă", situaţia deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenţia opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, aşa cum ceruseră unele personalităţi, ci înlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Ruschita. De data aceasta, autorul, acelaşi Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce priveşte finisajul exterior, cerând artiştilor pe care i-a cooptat la lucrări să se încadreze în această nouă manieră de lucru. Printre artiştii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Calinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea şi Costin Petrescu, toţi nume cunoscute în perioada interbelică.
Populaţia, şi cu precădere numeroasele asociaţii şi societăţi ale foştilor combatanţi din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripţiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naţionale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, pentru ca la 1 decembrie în acelaşi an, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, să aibă loc ceremonia inaugurării. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale regina Maria, a prinţului moştenitor Mihai, a membrilor guvernului României şi a numeroşi invitaţi de onoare din ţară şi din străinătate.

Multumim pentru rabdarea cu care probabil ati citit randurile de mai sus, si pentru ca ati vazut si albumul nostru cu fotografii!
Cristina si Cristin DUMITRU


luni, 30 noiembrie 2009

Obiceiuri si Traditii de Sfantu' Andrei

Noaptea Sfantului Andrii
de Vasile Alecsandri

Zgomot trist in camp rasuna!
Vin strigoii, se aduna,
Parasind a lor secrii.
Voi, crestinelor popoare,
Faceti cruci mantuitoare,
Caci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfantului Andrii!

Vantul sufla cu turbare!
A picat stejarul mare,
Cerul s-a intunecat!
Luna salta-ngalbenita,
Printre nouri ratacita,
Ca o luntre parasita
Pe un ocean turbat.

Bufnele posomorate,
In a lor cuiburi trezite,
Tipa cu glas amortit.
Lupii urla impreuna,
Cu ochi rosi tintiti la luna,
Campul geme, codrul suna,
Satan pe deal s-a ivit!
Iata-l! iata,
Satan vine,
Razbatand prin verzi lumine,
Pe-un fulger scanteietor.
Umbre, stafii despletite,
Cucuveici, iele zburlite
Si Rusaliile pocite
Il urmeaza ca un nor!
Sus, pe turnul fara cruce,
Duhul-rau zbierand se duce,
Si tot turnul s-a clintit!
Miezul noptii-n aer trece
Si, lovind arama rece,
Ore negre douasprezece
Bate-n clopotul dogit.

Strigoimea se-ndeseste,
Hora mare invarteste
Langa turnul crestinesc.
Iar pe langa alba luna
Nouri vineti se aduna,
Se-mpletesc intr-o cununa
Si-mprejuru-i se-nvartesc.
Voi, cu suflete curate,
Cu credinti nestramutate,
Oameni buni, femei, copii!
Voi, crestinelor popoare,
Faceti cruci mantuitoare,
Caci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfantului Andrii!
Acum iata, pe mormanturi,
Clatinati, batuti de vanturi,
Toti strigoii s-au lasat.
Asezati intr-un rond mare,
Adanciti in intristare,
Pe sicriu-si fiecare
Oasele-si a rezemat.

Unul zice: Eu in viata
Cu o mana indrazneata
Multe drepturi am rapit!
Rapit-am painea de hrana
Unei gingase orfana
Ce, pierduta si sarmana,
In mizerie-a pierit!

Altul zice: Eu in lume
Am avut putere, nume,
Caci am fost stapanitor!
Dar in oarba-mi lacomie,
Pentru-o seaca avutie,
Am impins in grea urgie
Pe sarmanul meu popor!

Altul zice: Eu in tara
Fost-am o cumplita fiara,
Plina de amar venin!
Impotriva tarii mele
Faptuit-am multe rele,
S-am legat-o-n lanturi grele
S-am vandut-o la strain!
Foc si ura-n vecinicie
Pe voi cada, pe voi fie!
Striga-atunci un glas ceresc.
Si pe loc cad in morminte
Pacatoasele-oseminte.
Iar pe zidurile sfinte
Trece-un foc dumnezeiesc!

Santandrei era o mare divinitate geto-daca personificare a lupului, peste care crestinii au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei. El a fost cel care a predicat in primele decenii dupa nasterea lui Iisus pe pamanturile Daciei. Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) se suprapune peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti si a fermentarii vinului in butoaie la popoarele tracice.

Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei, inainte de lasarea serii, ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea. Aceasta era Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebra in plus, sau din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi. Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, mancau, glumeau, ca la un adevarat Revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar Postul Craciunului. Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc.

Bocetul Andreiului
La cei vechi, moartea si renasterea divinitatii adorate si deci a timpului anual cu care aceasta se confunda, era substituita de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasare, om si chiar a unui obiect insufletit simbolic). Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la romanii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, dupa confectionarea unei papusi din carpe, numita Andreiu (substitut al anului vechi), o asezau pe lavita (pat) ca pe un mort si o jeleau. Lipseste marele sacrificiu, jertfa rituala a animalului care personifica divinitatea, specifica oricarui inceput de an. Este posibil ca una din traditiile care a migrat din toamna, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstitiul de iarna, sa fi fost sacrificiul porcului: unul din numele purtate de lup in zilele lui de celebrare, gadinet, cand incepe imperecherea pentru inmultire, este purtat si de porcul tanar, numit popular si godin, godinet.

Noaptea strigoilor
Aparitia celor doi sfinti-mosi, Mos Andrei si Mos Nicolae, inceputul iernii si punerea in miscare a haitelor de lupi sunt semne evidente de imbatranire si degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deterioreaza neincetat, ajungand in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, in Noaptea Strigoilor, la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. Este o noapte de spaima, intrucat spiritele mortilor ies din morminte si, impreuna cu strigoii vii, "care in aceasta noapte isi parasesc culcusurile lor, fara sa aiba vreo stiinta despre aceasta" (Pamfile, 1914, p. 127), se iau la bataie pe la hotare, la raspantii de drumuri si prin alte locuri necurate. Duelurile sangeroase cu limbile de la melite si coasele furate din gospodariile oamenilor se prelungesc pana la cantatul cocosilor, cand spatiul se purifica, duhurile mortilor se intorc in morminte, iar sufletele strigoilor revin in trupurile si paturile parasite fara stiinta lor. In anumite situatii, strigoii se manifestau violent fata de oamenii care nu-si luau anumite masuri de protectie: "Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini. Pentru ca acestia sa nu se poata apropia de case, oamenii, (gospodinele mai ales), mananca usturoi in aceasta seara, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, in piept, pe spate si pe la incheieturile trupului. La casa se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea sa intre sau sa se uite in casa, facandu-se semnul crucii si tot astfel urmeaza si la usa si horn, pe unde de asemenea ea crede ca strigoii pot intra si iesi din casa" (Pamfile, 1914, p. 128). Se credea ca sunt si strigoi care nu doreau sa faca rau. Acestia "fac hori pe la raspantiile drumurilor, unde joaca cu strasnicie pana la cantatul cocosilor" (Pamfile, 1914, p. 128). Strigoii sunt de doua categorii: vii si morti. Strigoii vii sunt spirite ale oamenilor, femei sau barbati, care isi parasesc trupurile noaptea, mai ales la Santandrei (Noaptea Strigoilor), Sangiorz si in alte imprejurari. Cauzele pentru care numai o parte din oameni devin strigoi in viata sunt diverse: copiii nascuti cu coada (o vertebra in plus), cu tichie, dintr-o legatura incestuoasa, al treilea copil din flori nascut de o femeie etc.

Activitatea lor cea mai intensa este in Noaptea Strigoilor (29/30 noiembrie) cand isi parasesc in somn corpul, ies din casa pe horn sau pe usa, se rostogolesc de trei ori pentru a se intrupa intr-un animal (lup, caine, pisica, porc, berbec, gaina, broasca), incaleca pe melite, butoaie, cozi de matura pentru a merge in locuri numai de ei stiute (intre hotare, raspantii de drumuri, poieni din paduri) unde se intalnesc cu strigoii morti. Acolo redevin oameni, se bat cu limbile de melita, se zgarie, se ranesc pana iese invingator unul din ei, care le va fi conducator un an de zile. Se bocesc unii pe altii, isi vindeca pe loc ranile, se intrupeaza din nou in animale si pornesc spre case inainte de primul cantat al cocosilor. In ajunul Sangiorzului, la Manecatoare (noaptea de 22/23 aprilie), isi parasesc din nou trupurile pentru a merge sa fure mana holdelor si laptele vitelor, sa strice taurii, sa lege sau sa ia puterea barbatilor etc. In cele doua nopti oamenii se ungeau cu mujdei de usturoi, ascundeau melitele, intorceau vasele cu gura in jos, produceau zgomote, ii strigau pe nume, aprindeau focuri, pazeau cu atentie vitele si pasunile etc. In Moldova, noaptea se numea Pazitul Usturoiului si se celebra ca un revelion. Sunt argumente etnofolclorice care sprijina ipoteza ca in aceasta perioada a anului dacii celebrau Anul Nou. Tinerii satului, fete si baieti, se adunau in cete de 10 -12 persoane la o casa mai mare, careia ii ungeau, la lumina zilei, usile si ferestrele cu usturoi. Participantii, care nu paraseau pana dimineata casa, petreceau ca la un revelion: mancau, se cinsteau, adesea peste masura, jucau, glumeau. Dimineata ieseau cu lautarii in curte unde jucau covata cu capatani de usturoi adus de fete si pazit noaptea de o batrana. Petrecerea se incheia cu impartitul usturoiului intre participante care il pastrau la icoana, pentru a-l folosi la vindecarea bolilor, pentru farmecele de dragoste etc.

Strigoii morti sunt spirite ale mortilor care nu ajung in Lumea de dincolo din anumite motive: au fost Strigoi in viata, au fost oameni obisnuiti, dar li s-a gresit sau nu li s-au facut rosturile la inmormantare. Ei se intorc printre cei vii, in special printre rudele apropiate, pentru a le provoca mari suferinte: aduc moarte, boala, molime in animale, grindina. Dupa locul unde apar si relele care le aduc, strigoii morti pot fi de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc. In cazul in care prezenta strigoiului se considera evidenta prin efectele produse de acesta (era auzit, visat, apareau anumite semne pe mormant), se proceda la descoperirea si anihilarea lui prin diferite practici de dres sau de destrigoire. Atmosfera devenea si mai apasatoare datorita unei importante zile a lupului fixata de traditie pe data de 30 noiembrie, la Santandrei. In aceasta zi lupul isi poate indoi gatuI teapan, devine si mai sprinten, astfel ca prada, indiferent ca este animal domestic sau om, nu mai are scapare (Pamfile, 1914, p. 135-137). Ca urmare, acum trebuia sa se ia masuri suplimentare de paza a vitelor si sa se efectueze diverse practici magice de aparare impotriva lupilor. Se considera ca nici un alt moment al anului nu era atat de prielnic pentru transformarea oamenilor in pricolici, oameni cu infatisare de lupi sau caini, ca in ajunul si in ziua de Santandrei.

Pricolicii sunt suflete ale oamenilor care isi parasesc trupul in timpul noptii, se rostogolesc de trei ori si capata infatisare de lup sau de alta vietate (caine, porc cal, bivol, pisica, sarpe, broasca). Spre deosebire de varcolaci care calatoresc prin vazduh, pricolicii se deplaseaza pe pamant Ei nu se intrupeaza in vietati sfinte (arici, oaie, cerb, porumbel, randunica, albina). Adesea, sunt oameni din sat recunoscuti dupa infatisarea si comportamentul animalului pricolici. Traiesc putin, cat lupul sau animalul in care se metamorfozeaza. Intr-una din legende pricoliciul este un tanar casatorit care, mergand pe drum cu sotia, se face nevazut, revine sub forma de caine si se repede s-o muste. Nevasta sa se apara cu braul si il alunga lovindu-l cu secera. In final, pricoliciul este recunoscut dupa scamele catrintei ramase intre dinti. In alte legende pricoliciul este fratele cel mic care pleaca de acasa si este recunoscut tot dupa scamele hainelor ramase printre dinti. O data pe an, in Noaptea Strigoilor (29 - 30 noiembrie), s-ar intalni cu strigoii morti, care isi parasesc si ei mormintele, pentru a-si alege, prin lupta, stapanul. Pe timp de iarna ar intra in haita lupilor, ia conducerea si ataca oamenii si turmele de vite.

Pentru pericolul inchipuit ce l-ar fi adus strigoii, pricolicii si lupii la Santandrei, practicile de prevenire si aparare erau asemanatoare cu cele efectuate la Sangiorz. Informatiile etnografice nu atesta insa la Santandrei aprinderea focurilor, fumigatiile, stropitul si scaldatul cu apa, strigatele si producerea zgomotelor, pomenile pentru imbunarea mortilor iesiti din morminte si altele. Lipsesc, in general, practicile active de alungare a spiritelor malefice; alimentele rituale si ungerea cu usturoi, ascunderea coaselor si a limbilor de melita sunt mai mult actiuni de aparare pasiva. Fortelor malefice nu li se declara razboi deschis, ca la Boboteaza, Sangiorz, Joimari, Sanziene, intrucat sansa de izbanda era minima in conditiile in care puterea aliatilor, intunericul si frigul, crestea neincetat pana la solstitiul de iarna.

Aflarea ursitei
Ca la orice inceput de an, prisoseau practicile magi ce de aflare a ursitei, adica a viitorului sot. Fata de maritat prepara o "Turtuca de Andrei", turtita subtire din faina de grau, foarte sarata, coapta pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa ca sa-si potoleasca setea urma sa o ceara de nevasta in cursul anului. Alte fete, dupa ce soseau acasa de la Pazitul Usturoiului, semanau cate un catel de usturoi privegheat intr-un cocolos de aluat. Dupa modul cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau anumite pronosticuri matrimoniale. Timpul era insa favorabil si pentru observatii meteorologice si astronomice. Unii batrani, nestiutori de carte dar "cititori" in stele, observau cerul in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei si noroceau anul, prevestind daca va fi bogat sau sarac, ploios sau secetos, daca va fi pace sau razboi etc. Obiceiul de a semana in noaptea de Santandrei grau intr-o oala de pamant pentru a interpreta rodnicia ogoarelor in noul an este practicat si astazi.

Acte de divinatie
Spiritele mortilor care misunau pretutindeni la Santandrei, favorizau actele de divinatie. Asemanator altor sarbatori sezoniere de peste an, cele mai preocupate sa valorifice ocazia oferita de Noaptea Strigoilor pareau tot fetele, cu nelipsita lor grija, casatoria. Practicile de divinatie efectuate la fantana, la cotetul porcului, la gardul si poarta gospodariei, la masa incarcata cu usturoi etc. aveau unul si acelasi scop: aflarea ursitului, a calitatilor lui (tanar, batran, frumos - urat, bogat - sarac). Aceste acte magice erau savarsite in taina, de fiecare fata in parte, sau "pe fata", cu participarea mai multor fete.

Elemente de ritual specifice renovarii timpului apar, mai ales in Moldova, la Ovidenie. Acum, ca si la Anul Nou, Sangiorz, Paste se credea ca cerul se deschide si vorbesc animalele; se faceau previziuni si pronosticuri meteorologice, se incepeau vrajile si farmecele al caror punct culminant era atins in noaptea de Santandrei.

Covasa. Bautura rituala
Prin Colinele Tutovei, la Ovidenie sau la Santandrei, se prepara din malai si faina, uneori numai din malai de porumb sau de mei, o bautura fermentata numita covasa. Literatura etnografica descrie doua tehnici de preparare a covasei; din malai si faina sau numai din malai. In primul caz se luau malai si faina, in parti egale, se amestecau si se opareau cu apa clocotita pana se obtinea un fel de terci. Dupa doua ore, amestecul acesta se punea intr-o putina si se turna apa calduta pana se obtinea un lichid vascos ce putea trece prin ciurul cu care se cernea malaiul. Continutul se amesteca foarte bine si se lasa apoi sa fermenteze, la loc caldut, pana a doua zi cand se fierbea, la foc potrivit, intr-un ceaun, pana se mai ingrosa. Gustul bauturii era dulce-acrisor, asemanator cu cel al bragii. Covasa se punea prin strachini sau oale si se impartea prin vecini "pentru ca vacile sa fie laptoase, iar laptele sa fie smantanos" (Pamfile, 1914, p. 145). In alte sate covasa se numea braga si se prepara numai din malai, care se oparea si se faceau patru turte; doua turte se coceau, doua ramane au crude. Dupa ce turtele coapte se raceau, erau framantate intr-o putina, se amestecau cu malaiul ramas necopt si se turna apa clocotita. Continutul se amesteca, se puneau cateva felii de lamaie si se lasa sa fermenteze pana a doua zi, cand era bun de baut. In zona Covurluiului din Moldova Centrala se spunea ca fiecare om "este dator sa manance covasa, in aceasta zi, pentru ca sa fie ferit de strigoi" (Pamfile, 1914, p. 146).
Ion Ghinoiu - Sarbatori si obiceiuri romanesti

În noaptea premergătoare sărbătorii Sfîntului Andrei (29/30 noiembrie), în special la sate, se practică si astazi ritualuri ce merita amintite: prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, se crede că se obţine în vis imaginea "ursitului".
Pentru "atragerea" acestuia este mult folosită şi metoda "făcutului cu ulcica": la miezul nopţii, singură la gura sobei, tînăra întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă sa pîlpîie trei cărbuni. În timp ce roteşte ulcica uşor, rosteşte o incantaţie menită a trezi dragostea celui iubit.
O altă metodă folosită pentru cunoaşterea viitorului constă în a privi, la miezul nopţii, între două lumînări aprinse, într-un pahar cu apă neîncepută, aşezat pe cenuşă. În centrul paharului este lăsată să cadă o verighetă care a fost deja sfinţită de preot prin cununie religioasă şi se crede că în verighetă apare chipul ursitului, dacă este privită intens cîteva minute.
Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumînare în fiecare mînă, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tînăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor.

Exista ritualuri legate de aflarea si dezlegarea secretelor cu ajutorul spiritelor care, zice-se, bîntuie în această noapte. Există credinţa că în asemenea noapte magică se pot afla autorii unor crime sau furturi, ori unde se află persoane ori bunuri dispărute fără urmă, sau de unde a pornit o nenorocire abătută asupra unei case. Toată magia se desfăşoară în cimitir, în miez de noapte; ingredientele sunt lumanări, apă sfinţită, un vas nou cu gura largă şi cîteva monede de argint, care sînt aşezate deasupra unui mormînt vechi şi părăsit. Practicantul ritualului trebuie să fi postit trei zile şi se crede că, în lumina lumanărilor, după ce a rostit anumite rugăciuni, poate vedea în apa turnată în vas filmul evenimentelor enigmatice pe care le dorea dezvăluite.

Prin unele sate există şi acum credinţa că în această noapte bantuie strigoii şi lupii sunt mai fioroşi ca niciodata. Despre lupi se crede că pot, în această noapte, să vorbească şi să-şi mişte gaturile înţepenite. Despre cei ce vor să audă vorbele lor se spune că află taine teribile, dar că vor muri repede, iar omul sau animalul atacat de lup în noaptea cu pricina se va transforma în varcolac. Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara toate oalele şi cănile cu gura în jos. Scot din sobă cenuşa caldă de peste zi, pentru ca spiritele neliniştite să nu-şi găsească adăpost la căldură. Alteori, împrăştie resturi de paine prin curte, pentru ca spiritele flămaînde să nu caute prin cămări de-ale gurii. Împotriva varcolacilor gospodinele folosesc cununile de usturoi agăţate la intrare şi lasă aprinsă candela de langă icoane. Pentru protecţia vitelor, cu o seară înainte li se amestecă animalelor în hrană busuioc sfinţit sau li se toarnă cîteva picături de agheasmă în apă. După miezul nopţii sau în dimineaţa de Sf. Andrei, exista în trecut obiceiul "descantecului sării". Un drob de sare, descantat şi îngropat sub pragul grajdului, era dezgropat în primăvară, de Sf. Gheorghe, cînd sarea era amestecată în hrana vitelor pentru a le feri de farmece, boli şi de vrăjile pentru "luarea laptelui".

Tot în noaptea de Sf. Andrei se fac si predicţii meteorologice populare pentru anul următor. De obicei, în podul casei sînt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, care sunt lăsate acolo pană în seara de Crăciun, cand se află rezultatul. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit indica luni favorabile recoltei. O predicţie asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grau. Pentru fiecare tip de cultură pe care intenţionează să o semene în grădină, gospodina casei "botează" cîte un bob şi îl pune la încolţit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sînt analizate: cele care au încolţit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Dacă noaptea de Sf. Andrei este senin şi cald, se crede că iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig şi ninsoare, se crede că acestea sunt doar începutul troienelor pe care le va aduce o iarnă grea.
Inca se mai practica rituri agrariene stravechi: tăierea de ramuri din copaci şi plantarea de grâu în vase cu apă, pentru a fi păstrate pentru anul Nou.
Sfântul Andrei este considerat ca fiind mai mare peste vite şi fiare, păzitor al turmelor de pericolul lupilor, patron şi îmblânzitor al lupilor, cel ce „leagă gura lupilor”. Aceste calităţi mitice nu i-ar fi putut fi atribuite daca identitatea simbolică între daci şi lupi s-ar fi pierdut cu totul din memoria colectivă.

In noaptea de Sf. Andrei ordinea cosmica este rasturnata si lumea celor vii se intrepatrunde cu lumea spiritelor. Ziua de 30 noiembrie era numita si Ziua Lupului sau Godinetul Schiop, iar multe din practicile ajunului acestei zile si din ziua restectiva, se leaga de lupi. Dacii venerau Lupul, avandu-l ca simbol in lupte. Se spune ca daca in aceasta zi vitele mugesc, inseamna ca vin lupii iar pentru a se feri de acestia gospodarii fac o cruce din ceara si o lipesc pe cornul drept al vitelor. Exista superstitia ca in aceasta noapte lupul is poate indoi gatul, "isi vede coada", devine mai sprinten si prada nu-i mai poate scapa.Se spune ca Sf. Andrei imparte lupilor prada pentru iarna care vine. Nu este bine sa maturi, nici sa dai gunoiul afara din casa, nici sa dai cu imprumut sau de pomana, tot din cauza lupilor.
In apa sa pun crengute de mar, pana la Sf. Vasile; daca vor inflori, va fi un an roditor.
Cine lucreaza de Sf. Andrei se imbolnaveste de Ignat.
Tot acum fetele masoara 9 cescute cu apa intr-o strachina si o pun la icoana pana a doua zi, cand le masoara din nou; daca ramane in strachina fie si numai o picatura de apa, vor avea noroc in anul ce vine. Altfel, daca ultima cescuta nu se poate umple, inseamna ca nu se vor marita nici anul urmator si nici noroc nu vor avea.

joi, 26 noiembrie 2009

Cocosii Negri


O melodie pe care am cautat-o ceva vreme...


Cocosii negri - Phoenix
Asculta mai multe audio Muzica

Este din 1971, dar nu a fost niciodata editata. Este o prelucrare folclorica de Josef Kappl si Nicu Covaci, scoasa de cenzura din proiectul albumului "Cei ce ne-au dat nume"; este si coloana sonora a filmului "Nemuritorii" - 1974, regia Sergiu Nicolaescu; cu Amza Pellea, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Colea Rautu, Costel Baloi, Gheorghe Dinica, Gina Patrichi...NEMURITORII....

http://www.youtube.com/watch?v=cX3Hbq5JTUQ


„Cocoşii negri cântară
Zori albe nu se vărsară
Zorilor surorilor
Nu grăbireţi a zorire
Pân' cutare s-o gătire
S-o găti, s-o-mpodobire
Cu podoabe de argint
Cum n-o mai fost nicicând
Pân' a fi mers în pământ.”
—Piesa „Cocoşii Negri”

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Excursie foto Padurea Pustnicu, Bucuresti


Sambata ce a trecut am fost "convocati" de catre Andrei Birsan, presedintele Asociatiei Bucurestiul meu drag! intr-o excursie foto la padurea Pustnicu. Intalnirea a fost dimineata, la ora 07.00, la statia de metrou Republica, urmand ca de acolo sa plecam cu masinile catre padurea sus-amintita, la o distanta de aproape 18 km de Bucuresti. Ca de obicei, am fost vreo 60-70 de persoane.
sau
Am lasat masinile la intrarea in padure, in parcarea unui restaurant pustiu si cam darapanat. La inceput am fost putin dezamagita de ceata ce nu voia sa plece deloc din fata soarelui, insa mai apoi m-am bucurat ca am prins asa o vreme! Atmosfera era ciudata, de toamna tarzie sau de iarna timpurie...Cert este ca imediat mi-au venit in minte versurile poeziei "Iarna", de Vasile Alecsandri:
"Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători."
Mai apoi, cand am ajuns langa lac, aceeasi senzatie de ireal, de departare de lumea cea de toate zilele: copacii isi intindeau ramurile peste apa si ceata invaluia totul. Continuandu-ne drumul, am dat peste o zona cu iarba ceva mai inalta, iar acolo am gasit cateva panze de paianjen. Extraordinar aratau picaturile de apa insirate pe firele invizibile ca niste margele transparente. Parca descoperisem un cufar cu amintiri!
De aici am ajuns la Manastirea Pasarea. Poate si pentru ca era invaluita in ceata nu pot spune ca m-a impresionat in mod deosebit. Numele sau provine de la stolurile de pasari ce cuibareau in zona, cel putin asa spune legenda. In anul 1813 pe aceste locuri este ridicata, de catre arhimandritul Timotei, o manastire de lemn ce se prabuseste insa la cutremurul din 1838. Biserica mare (cu hramul Sfanta Treime) este mai apoi reconstruita de catre sfantul Calinic, staretul de la Manastirea Cernica, in anul 1846. Tot el construieste, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, biserica din cimitirul alaturat bisericii, in anul 1834.
Despre Manastirea Pasarea se poate spune ca este sora geamana Manastirii Cernica, in plan spiritual. Manastirea Pasarea, manastire de maici, a fost declarata monument istoric in anul 1955, avand pictura a fost realizată de aceiaşi meşteri ce au lucrat si la Manastirea Cernica: Fotache şi Nicolae Polovnicul. La Manastirea Pasarea este acum si un camin de batrani, dar tot aici sunt si numeroase ateliere unde sunt lucrate vestminte preotesti, cruciulite, icoane si multe alte obiecte bisericesti. In tot complexul monahal domneste o ordine desavarsita.
Parcurgem apoi o zona unde par rasarite peste noapte cateva vile, vilute, vilisoare; unele construite mai cu bun gust, altele dimpotriva...
Padurea Pustnicu nu este chiar atat de "neumblata" cum (inca) este Padurea Cernica. Candva amandoua au facut parte din Codrii Vlasiei, codri ce isi au potecile incarcate de istorie: la marginea acestor paduri si-a invins Vlad Tepes rivalul la domnie, pe Vladislav Dan, in anul 1456; tot Tepes infrange in aceasta padure oastea otomana ce venise sa-l detroneze, insa mai apoi este ucis aici de catre boieri complotisti in decembrie 1476 (corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş). In Codrii Vlasiei si-au gasit adapostul haiduci, hoti, razvratiti si nelegiuti.
Iar acum, pe potecile padurile ce au mai ramas din Codrii Vlasiei, isi poarta pasii o ceata de "vanatori de fotografii".
Plimbari placute,
Cristina si Cristin DUMITRU

duminică, 15 noiembrie 2009

Curtea de Arges, redescoperita



In 15 noiembrie 2009, pe o vreme deloc promitatoare, plecam dis-de-dimineata din Bucuresti catre primul punct al unei excursii de 1 zi: orasul Curtea de Arges. In plan ar mai fi fost si cetatea lui Vlad Tepes, Poienari si barajul Vidraru. Din pacate insa vremea ne-a jucat o festa destul de urata: a inceput sa ploua, asa ca am ramas numai in Curtea de Arges.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/CurteaDeArgesRedescoperita#
Prima oprire a fost la Biserica Domneasca Sf. Nicolae. Cum era slujba, fiind duminica, nu am intrat. Am mers in schimb alaturi, la punctul de informare turistica: foarte bine aprovizionat cu harti si suveniruri, asa ca nu am plecat de-acolo cu mana goala. Am traversat strada si am ajuns in parcul San Nicoara, pentru a vedea ruinele bisericii cu acelasi nume. Destul de greu am gasit ruinele, pentru ca nu exista indicatoare, locul este ingradit si, in plus, erau si vreo zece caini ce faceau de paza in zona. Asa ca ne-am multumit cu cateva fotografii de peste si de prin gard. Ruinele Sân Nicoara sunt tot ce a rămas dintr-o biserică de curte din secolul XIII-XIV si de unde sapaturile arheologice au scos la lumină resturi de ceramică smălţuită, olane pentru acoperiş, monede de argint şi aramă, inele de argint din secolul XIV-XV, vase de sticlă şi fragmente de frescă. Se pare ca ar fi existat un tunel ce facea legatura intre Biserica San Nicoara si Biserica Domneasca. Ce este cert este ca se doreste refacerea bisericii San Nicoara, chiar pe fundatia celei initiale, daca va fi destul de sigura. Pentru moment insa nu sunt decat ruine, care totusi merita vazute: cel mai impunator este turnul ce a ramas, partial, in picioare. Era folosit ca punct de observatie pentru distante lungi, dar si ca loc de refugiu in caz de pericol.
Biserica si Curtea Domneasca sunt adevaratele comori ale orasului Curtea de Arges. La Biserica Domneasca s-a inceput lucrul candva in jurul anului 1340 in timpul lui Basab Voievod, lucrarea fiind continuata de fiul acestuia Nicolae Alexandru, pentru ca in timpul lui Vladislav Vlaicu sa fie impodobita in sfarsit cu pictura. Pe peretele din partea stanga a naosului exista o inscriptie in limba slavona (celebrul grafit de la Biserica Domneasca), descoperita sub tencuiala in anul 1920 cu prilejul restaurarii picturii. Inscriptia ofera detalii in privinta datarii constructiei: scrisa cu un cui pe mortarul proaspat, are in traducere urmatorul cuprins: IN ANUL 6860 (1351-1352) LA CAMPULUNG A MURIT MARELE BASARAB VOIEVOD. Din textul acestei inscriptii se poate trage concluzia ca in anul 1352 biserica era in constructie sau poate terminata si in curs de tencuire.

Impunatorul edificiu realizat de-a lungul a trei domnii a slujit ca necropola voievodala, aici fiind inmormantati cu siguranta Radu I si Vladislav Vlaicu, precum si alti membri ai familiei domnitoare.

Despre mormantul lui Vladislav Vlaicu aflam detalii interesante de la d-na muzeograf Elena Teodorescu: la inceputul secolului al XIX-lea in interiorul bisericii se desfasurau sapaturi arheologice. Nu se gasisera insa decat morminte ce contineau ramasite umane si animale, dar nici un mormant care sa confirme banuielile istoricilor legate de aceasta biserica. Ceea ce se stia insa era faptul ca se pastra obiceiul ca in fiecare an, de Sf. Nicolae, sa se pomeneasca in acest loc ctitorul bisericii, slujba de pomenire tinandu-se intre doi stalpi din partea dreapta a pronaosului. Preotii nu stiau sa explice acest obicei destul de ciudat; singura motivatie era faptul ca asa pomenisera din mosi-stramosi.

Nicolae Iorga este cel care are sclipirea de geniu si solicita istoricului Virgil Draghiceanu (ce supraveghea lucrarile) efectuarea de sapaturi arheologice intre cei doi stalpi. Ceea ce cu totii cautau si asteptau se afla aici: mormantul dintre cei doi stalpi de pe partea sudica a pronaosului a scapat neatins timp de sase veacuri. In momentul cand piatra a fost ridicata de pe sarcofag, a aparut ca intr-o scurta vedenie imaginea nealterata a cavalerului din secolul al XIV – lea. Pe cap purta diadema de margaritare, incheiata cu un lant de aur peste pletele lungi si castanii, lasate pe spate. La gat, peste tunica din matase purpurie, venetiana, se rasfrangea un guler de dantela lucrata in matase si aur. Un sir de circa treizeci nasturi de aur incheiau tunica, impodobita la gat, la piept si la manseta cu siruri de margaritare. Colturile pulpanelor erau impodobite in fata cu doua rozete de margaritare. Nasturi de aur erau si la maneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste solduri avea petrecuta o centura brodata cu fir de aur si margaritare, care se incheia cu o magnifica pafta de aur. Opera unor mestesugari sasi din Cluj, paftaua reprezinta o cetate gotica sau un castel, cu doua turnuri poligonale la colturi. In partea centrala, pe un fond de smalt albastru, este lucrata in relief o lebada cu cap de femeie, a carei semnificatie n-a fost descifrata nici pana acum. Lateral, in doua balcoane, stau parca de vorba un cavaler si o doamna.
In contact cu aerul, stofa s-a pulverizat. S-au pastrat numai cateva fragmente ici-colo. Din vesta au mai ramas margaritarele ce o impodobeau. Mâinile erau prinse pe piept cu o legătură ornată cu mărgăritare ce formau crucea patriarhală, şi erau acoperite cu mănuşi decorate cu aceleaşi pietre preţioase. În degete au fost găsite patru inele din aur şi pietre preţioase, purtând mai multe inscripţii săpate pe verigă. Prima dintre acestea este „Ave, Maria, gracia plena Dominus te[cum]” (adică „te salut, Marie, cea plină de har, Domnul e cu tine”), iar cea de-a doua este „Iesus autem, transiens per medi[um illorum, ibat]” (adică „Iar Isus, trecând prin mijlocul lor, mergea”) — versetul 4:30 di Evanghelia dupa Luca. Piatra de mormant are deasupra Pomul Vietii stilizat, iar pe una dintre laturi are reprezentata Crucea Cavalerilor Cruciati.

Concluzia asupra inventarului acestui mormânt, aşa cum o expune istoricul Constantin C. Giurescu, este că „voievodul de la Argeş, aşa cum ni-l arată veşmintele şi podoabele sale, putea sta alături de cei mai străluciţi monarhi ai Europei contemporane. N-a fost atunci, în veacul al XIV-lea, la curtea voievozilor noştri, o viaţă umilă, modestă, de ţărani păstori şi plugari, aşa cum s-a crezut, plecându-se de la idei preconcepute, atâta vreme, ci tot fastul şi strălucirea unei societăţi de nobili, de boieri cu proprietăţi întinse şi cu legături puternice atât cu feudalii dinastiei angevine, cât şi cu Bizantul şi imitatorii acestuia din urmă, cu «tarii» sarbi şi bulgari”. Imaginea unei lumi feudale, de moda europeana, pe care istoricii nu indraznisera sa si-o inchipuie, era demonstrata cu probe elocvente, rasarite de sub podeaua Bisericii Domnesti.

Pe partea dreapta a pronaosului exista cateva randuri de picturi, una dintre ele infatisand-o pe Fecioara Maria insarcinata, cu prilejul recensamantului din Betleem. Dupa spusele d-nei muzeograf, aceasta este o reprezentare "jamais vue".

Desi a slujit sigur si ca biserica de curte, totusi dimensiunile foarte mari ale bisericii in comparatie cu modestele case domnesti de odinioara i-au facut pe unii cercetatori sa considere ca aici s-ar fi aflat sediul primei Mitropolii a Tarii Romanesti, institutie intemeiata in anul 1359. Ulterior sediul acesteia va fi stabilit pe locul unde astazi se gaseste biserica Manastirii ctitorite de Neagoe Basarab. Cu exceptia unor pivnite de piatra, din Curtea Domneasca de odinioara nu s-a mai pastrat decat Biserica Domneasca cu hramul Sf. Nicolae (patronul si ocrotitorul calatorilor), o constructie ridicata peste un edificiu anterior mai modest. Marea constructie ortodoxa era menita a contracara prin dimensiunile sale "declaratia" catolica din vecinatate, ale carei ruine le mai aflam si astazi pe dealul San Nicoara. In acest fel voievodul muntean cu greu mai utea fi considerat un vasal al Coroanei ungare. Cu doar cativa ani inainte de inceperea ctitoririi, mai exact in toamna anului 1330, in muntii din apropiere, mandra armata regala pierduse crunt in incercarea de a cuceri tara voievodului "neascultator": bătălia de la Posada este numele unui conflict militar între Regatul Ungariei şi Tara Romaneasca, ce a marcat emanciparea Ţării Româneşti de sub tutela coroanei maghiare.

De aici pornim mai departe, catre Biserica Sfintii Ingeri. A fost construita in anul 1717, la initiativa clericului Damaschin, ieromonah al Manastirii Argesului. Planul dreptunghiular si turla cu forma de prisma dovedesc influenta arhaica a monumentelor construite in vremea lui Matei Basarab (1632 - 1654), in locul contemporanului stil brancovenesc. Pictura originala dateaza de la inceputul sec. al XVIII-lea, fiind realizata de un artist popular anonim. Foarte frumoasa este poarta masiva, de lemn sculptat.

Trecem apoi pe la doua case-monumente istorice, insa nu le-am putut vizita, ele fiind proprietati private. Este vorba despre Casa Cioculestilor, monument istoric ce dateaza din anul 1851, si Casa Goanga; aceasta din urma a fost construita la inceputul sec. al XIX-lea, in stil arhitectonic local, si a apartinut familiei profesorului Florian Stefanescu-Goanga, rector al Universitatii din Cluj si membru al Academiei Romane.

Mergem apoi la Biserica Drujesti: monument istoric ce a fost consemnat în documente începând din anul 1760 ca una dintre ctitoriile fraţilor Stoian şi Iorgu Druja. Biserica a fost refăcută prima oară între anii 1793 – 1795 şi apoi în 1875, când i s-a redat forma iniţială. În anul 1987 s-au efectuat săpături arheologice, prilej cu care a fost scos la lumină un bogat material arheologic (monede din veacul al XVI-lea, un inel de argint şi un vas funerar din sticlă), precum şi fundaţiile unei biserici din lemn cu plan dreptunghiular şi absida altarului pătrată, anterioară bisericii actuale.

Oricat ar parea de ciudat, urmatorul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Gara din Curtea de Arges. Este foarte frumoasa, foarte eleganta si destul de bine retaurata; este insa si pustie... Gazda de multe ori de-a lungul timpului a trenurilor regale ale Romaniei, gara orasului a fost construita in perioada 1880 -1889 sub condicerea inginerului Elie Radu, dupa un modelul francez al lui Andre Lecomte de Nouy (arhitectul responsabil de renovarea Manastirii Argesului), combinat cu motive traditionale romanesti. Garii de la Curtea de Arges i se mai spune si acum gara regala de catre cei mai batrani locuitori ai orasului, si asta pentru ca toti regii inmormantati la manastire au fost adusi cu trenul. Carol I a fost prezent la inaugurarea Garii din Curtea de Arges. In plus, sala de asteptare a garii era, pe vremuri, sala de bal pentru protipendada argeseana.

Trecem si pe la Casa Radulescu, monument istoric din sec. al XIX-lea, acum in paragina si in periocol de prabusire.

De aici ajungem apoi in cartierul unde in trecut locuiau olarii orasului si unde in zilele noastre se mai pastreaza un frumos monument ce aminteste de ctitoriile moldovenesti ale lui Stefan cel Mare: Biserica Olari. Biserica dateaza din a doua jumatate a sec. al XVII-lea si cum majoritatea meşterilor olari erau din Moldova, şi biserica poartă amprentele stilului moldovenesc. A fost construită pe vechea temelie a unui schit de maici din 1300. Biserica olarilor a fost amintită pentru prima dată în 1687.
Biserica este unicat în această parte a ţării prin prezentarea morţii pe peretele de est al bisericii. Din păcate pictura întregii biserici este în stadiu avansat de degradare, picturile exterioare, printre care şi cea a morţii era acoperită cu tencuială, iar interioarele sunt înnegrite. Din dreptul faţadei porneşte o scară exterioară acoprită către turn, în locul unde se află clopotele. Acoperişul bisericii din şindrilă protejează şi faţada, unde se află şi frescele exterioare.
De la Biserica Olari mergem direct catre Manastirea Curtea de Arges. Nu cred ca voi gasi vreodata cuvintele potrivite pentru a descrie frumusetea, eleganta si perfectiunea acesteia.
A fost ctitorita de Neagoe Basarab si construita intre anii 1512 - 1517, iar pictura interioara, realizata in 1526, este opera lui Dobromir Zugravu, din Targoviste. La inaugurarea din 15 august 1517 au participat oaspeti de seama, in frunte cu insusi patriarhul din Constantinopol. A suferit de-a lungul timpului numeroase distrugeri: jaful din iarna 1610 - 1611 al ostilor lui Gabriel Bathory, reparatiile din vremea domniei lui Matei Basarab (1630 - 1654) si Serban Cantacuzino, stricaciunile din timpul razboiului ruso-turc din 1769 - 1774, praduirile din timpul ocupatiei austriace (1788 - 1790). In primavara anului 1867 un incendiu puternic a distrus o parte din cladiri si turnul-clopotnita, iar in luna decembrie a cazut prada flacarilor chiar interiorul monumentului. In perioada 1875 -1885 este restaurat de catre arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy, care in afara de consolidare a inlocuit printre altele si pretioasa pictura a lui Dobromir cu o pictura noua. Din vechile constructii se mai pastreaza doar biserica, de plan trilobat cu patru turle, cu decoratiuni bogate atat in interior cat si in exterior. Aici isi duc somnul de veci Neagoe Basarab, Radul de la Afumati, Carol I si regina Elisabeta, Ferdinand I si regina Maria, precum si regele Carol al II-lea (osemintele acestuia fiind repatriate din Portugalia in anul 2003).
Cateva detalii ce descriu frumoasa manastire: faţadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene şi islamice. În faţa intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri şi împodobite cu desene (1516-1517). Precum întreaga biserică, şi acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu invelitoarea de plumb şi crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaş şi pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. În partea de sus se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative şi discuri în rozetă, iar ca nişte paftale domneşti, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt aşezaţi porumbei, fiecare purtand în cioc un clopoţel ce suna lin la adierea vântului. În interior, pe lângă zugrăveală executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard şi de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeş, pe lângă panourile votive, mormintele ctitorilor şi catapeteasma făcută din marmură, bronz aurit şi onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenţia, ca o excepţională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane din naos, fiecare cu un original ornament floral, reprezentând pe cei 12 Sfinţi Apostoli.
Parte a ansamblului Manastirii si situat in apropierea acesteia, Palatul Episcopal a fost construit intre 1866 - 1890, in stil frantuzesc, dupa urcarea pe tronul Romaniei a regelui Carol I. In prezent adaposteste moastele Sfintei Filofteia.
Balada mesterului Manole
Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, 1874
I
Pe Argeş în jos,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece,
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Şi Manole, zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de mănastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergeau
Că-n drum ajungeau
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş,
Şi cum îl vedea
Domnul îi zicea:
,,Mândre ciobănaş,
Din fluier doinaş!
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în jos
Cu turma ai fost.
Nu cumva-ai văzut
Pe unde-ai trecut
Un zid părăsit
Şi neisprăvit
La loc de grindiş,
La verde-aluniş?"
,,Ba, doamne,-am văzut
Pe unde-am trecut
Un zid părăsit
Şi neisprăvit.
Câinii cum îl văd,
La el se repăd
Şi latră-a pustiu
Şi urlă-a morţiu."
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea
Şi curând pleca,
Spre zid apuca
Cu nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Şi Manole zece
Care-i şi întrece.
,,Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de mănastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi,
Ca să-mi ridicaţi,
Aici să-mi duraţi
Mănastire naltă
Cum n-a mai fost altă,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!"
II
Meşterii grăbeau,
Sforile-ntindeau,
Locul măsurau,
Şanţuri largi săpau,
Şi mereu lucrau,
Zidul ridicau,
Dar orice lucra
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucrau în zadar!
Domnul se mira
Ş-apoi îi mustra,
Ş-apoi se-ncrunta
Şi-i ameninţa
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari,
Tremurau lucrând,
Lucrau tremurând
Zi lungă de vară
Ziua pân-în seară,
Iar Manole sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Şi un vis visa,
Apoi se scula
Ş-astfel cuvânta:
,,Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari!
Ştiţi ce am visat
De când m-am culcat?
O şoapta de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soţioară,
Cea-ntâi surioară
Care s-a ivi
Mâini în zori de zi
Aducând bucate
La soţ ori la frate.
Deci dacă vroiţi
Ca să isprăviţi
Sfânta mănastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toţi să jurăm
Şi să ne legăm
Taina s-o păstrăm:
Ş-orice soţioară,
Orice surioară
Mâini în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim
În zid s-o zidim!"
III
Iată-n zori de zi
Manea se trezi,
Ş-apoi se sui
Pe grad de nuiele
Şi mai sus, pe schele,
Şi-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! Ce zărea?
Cine că venea?
Soţioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Şi îi aducea
Prânz de mâncătură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Şi plângând zicea:
,,Dă, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Să facă pâraie,
Să curgă şiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale
S-o-ntoarcă din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceru-ntuneca
Şi curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Şi umflă şiroaie.
Dar oricât cădea
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea,
Şi s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea,
Şi iar se-nchina,
Şi iar se ruga:
,,Suflă, Doamne,-un vânt
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să îndoaie,
Munţii să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale,
S-o ducă de vale!"
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Şi sufla un vânt
Un vânt pe pământ
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munţii răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum şovăia
Şi s-apropia
Şi amar de ea,
Iată c-ajungea!
IV
Meşterii cei mari
Calfe şi zidari,
Mult înveselea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mândra-şi săruta,
În braţe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Şi, glumind, zicea:
,,Stai, mândruţa mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!"
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la gleznişoare,
Pân' la pulpişoare.
Iar ea, vai de ea!
Nici că mai râdea,
Ci mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Meştere Manole!
Ajungă-ţi de şagă,
Că nu-i bună, dragă.
Manole, Manole,
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Trupuşoru-mi frânge!"
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la gleznişoare,
Pân' la pulpişoare,
Pân' la costişoare,
Pân' la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
,,Manole, Manole
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!"
Manole turba
Şi mereu lucra.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la costişoare,
Pân' la ţâţişoare,
Pân' la buzişoare,
Pân' la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid că zicea:
,,Manole, Manole
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!"
V
Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
,,Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari!
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă mănastire
Pentru pomenire
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândreau
Ş-apoi răspundeau:
,,Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sânt
Pe acest pământ!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă mănăstire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă.
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice.
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească
Ca să putrezească
Colo pe grindiş,
Sus pe coperiş.
Meşterii gândeau
Şi ei îşi făceau
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare,
Apoi le-ntindeau
Şi-n văzduh săreau
Dar pe loc cădeau,
Şi unde picau
Trupu-şi despicau.
Iar bietul Manole,
Meşterul Manole,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit
Care greu gemea
Şi mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!"
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea,
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea,
Şi de pe grindiş,
De pe coperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea,
Ce se mai făcea?
O fântâna lină,
Cu apa puţină,
Cu apă sărată
Cu lacrimi udată!