"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

miercuri, 24 august 2011

O provocare... sau mai multe!



Postarea aceasta o voi pastra in prima pagina pana la sfarsitul verii. Poate voi schimba fotografia ce o ilustreaza...vom vedea.

As vrea, cu ajutorul vostru, sa facem impreuna o lista cu activitati sau orice alte "chestii" extreme sau ciudate pe care un turist mai activ le poate face in Romania. Noi am mers in jeep safari in Tunisia si Egipt, am calarit camile, cai islandezi, am sarit cu parasuta in Cehia, am mancat carne de balena, am facut snorkeling in Marea Rosie (Cristi)...dar toate astea prin tari straine.

Ne-a hotarat sa incepem genul acesta de vacante si pe la noi, prin Romania, asa ca vom incepe noi lista. Desigur, vor fi activitati pe care le-ati incercat personal in Romania si pe care le puteti posta ca si comentariu, urmand ca eu sa le public in cadrul listei.

Lista incepe:
- Off-Road in zona Rasnov cu Wild Adventure Transilvania: http://www.wild-adventure-transilvania.com/
- Am stat o noapte in Hotelul de Gheata - Ice Hotel, de la Balea Lac: http://balealac.ro/balea-lac/ice-hotel/
- Observarea ursilor in salbaticie in excursia: "Visit to a Bear Hide" in zona Sinca Veche - Sercaita cu oamenii extraordinari de la http://www.absolute-nature.ro/
- Am dormit intr-un butoi de vin (nu "cu" vin) la Pietroasele, jud. Buzau: http://www.labutoaie.ro/
- Ne-am cazat intr-un tab la Arsenal Park, in Orastie: http://www.arsenalpark.ro/

O recomandare VertAnge (http://www.pintravel.ro/): Cei de la Gorj Aventura organizeaza tot felul de activitati extreme: rafting, escalada, coborare in rapel sau pe tiroliana, speologie..Detalii aici: http://www.turismaventura.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=63:programe&catid=46:programe&Itemid=70
Sunt oameni seriosi si cu experienta. Majoritatea au facut sau fac parte din Salvamont Gorj.


Ce parere aveti, continuam?
Cristina si Cristin DUMITRU

marți, 9 august 2011

Olt, Oltenia, olteni, olteneste...

Asadar, un week-end oltenesc!
Cu drumuri printre campii unde altadata traiau dropiile, cu mult soare, mult praf, cu gramezi de pepeni, cu biserici si muzee inchise...

https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/OltOlteniaOltenescIulie2011


Vineri, 29 iulie 2011, am revazut Manastirea Brancoveni. Prima data am vazut-o intr-o zi de iarna, mohorata...acum am revazut-o intr-o zi de vara, tot destul de mohorata!
Locatia este superba si pune foarte bine in valoare frumusetea lacasului de cult. Ca la mai toate bisericile romanesti, de cum i-am trecut pragul am fost intampinati de culorile si miresmele florilor de vara. Inauntru era slujba, asa ca nu am facut altceva decat sa ne plimbam prin curtea inconjuratoare.
Ceva mai multe informatii despre aceasta biserica puteti regasi aici:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-brancoveni-67808.html
redau cateva mai jos:
"Comuna Brancoveni este atestata documentar inca din timpul domnitorului Mircea cel Batran (1386-1418). Anii ce au urmat consemneaza interesul pentru acest tinut si al altor mari domnitori, precum: Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Sfantul Constantin Brancoveanu.
Boierii din familia Brancovenilor construiesc, in secolul al XV-lea, ca loc de refugiu, ansamblul arhitectural Brancoveni. Inceputurile vietii monahale de la Brancoveni se pierd in veacurile indepartate ale istoriei, manastirea fiind refacuta de catre boierii Craiovesti.
In anul 1570, jupanita Celea, strabunica domnitorului Matei Basarab, construieste pe locul actualului paraclis o bisericuta din lemn, la care slujeau calugarii. Prima atestare documentara a acesteia dateaza din anii 1582-1583, cand Mihnea Turcitu intareste daniile facute mai inainte. Cel mai vechi document de atestare pastrat este actul de danie din anul 1583, hrisovul din anul 1508, de care face amintire marele savant Nicolae Iorga, nemaifiind gasit.
In urma vindecarii, cu apa izvorului din incinta manastirii, in semn de multumire adusa lui Dumnezeu, Matei Basarab, impreuna cu nepotul sau, Preda Brancoveanu - bunicul Sfantului Constantin Brancoveanu, refac manastirea intre anii 1634-1640.
Cei doi construind chiliile, turnul clopotnita, casele si beciurile domnesti, picteaza ctitoria stramosilor sai si ridica ziduri de aparare, dand asezamantului un aspect de fortareata. Din vremea lui Matei Basarab se pastreaza turnul-clopotnita, spatioasele pivnite boltite, precum si zidul de aparare prevazut cu creneluri.
Biserica cea mica, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, a fost ridicata in anul 1700 si a devenit ulterior bolnita manastirii, aici fiind savarsite slujbele pentru monahii bolnavi si ranitii de razboi adapostiti uneori aici. Pictura din bolnita, lucrata in fresca, intr-un deosebit stil bizantin, este de o valoare inestimabila, aceasta fiind lucrata de mesterii Scolii de la Hurezi, condusi de grecul Constantinos.
Sfantul domnitor Constantin Brancoveanu si-a petrecut aici vremea copilariei si a adolescentei. In anul 1674, fratele sau, numit Barbu, a murit la Constantinopol, iar trupul lui a fost adus si inmormantat aici.
In anul 1688, doamna Stanca Brancoveanu, mama domnitorului, reinhumeaza in pronaos trupul sotului ei, numit Papa, omorat la Bucuresti, in anul 1655, si al lui Preda Brancoveanu. Dupa mai bine de 44 de ani de vaduvie, petrecuti in rugaciune si nevointe duhovnicesti, doamna Stanca adoarme intru Domnul la varsta de 66 de ani, fiind si ea inmormantata langa Papa si Preda Brancoveanu, sub o lespede de piatra cu stema familiei Cantacuzinilor (vulturul bicefal).
Sfantul Constantin Brancoveanu hotareste restaurarea manastirii. Cei doi fii ai sai mai mari, anume Constantin si Stefan, au pus piatra de temelie a bisericii celei mari, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Constructia acesteia a durat numai doua luni, la 15 august 1699 ea fiind tarnosita, desi zugavirea ei s-a savarsit abia in anul 1704.
Vremurile au fost grele pentru aceasta manastire. Astfel, in timpul razboiului turco-austriac (1716-1718) aceasta a fost partial arsa, iar dupa un mare cutremur, pagubele au fost iarasi semnificative. Intre anii 1721-1727, manastirea de la Brancoveni a fost tranformata in cazarma austriaca, doamna Marica Brancoveanu intervenind pe langa imparatul habsburgic, pentru eliberarea ei.
Avariată grav in urma cutremurului din anul 1837-1838, biserica cea mare a fost partial recladita, in anul 1842, sub staretia monahului Teodosie din Trapezunt. Dupa aceasta, au urmat vremuri vitrege si stari de ruina.
Secularizarea averilor manastiresti, petrecuta in vremea lui Alexandru Cuza, in anul 1864, a transformat Manastirea Brancoveni intr-un modest asezamant monahal. Obstea monahala de la Brancoveni se diminueaza, astfel incat in anul 1872 aici vor ramane numai patru vietuitori.
Viata monahala de la Brancoveni a fost sustinuta de cei cativa calugari, dar si acestia au parasit-o, dupa moartea preotului Radu Sapca din Celei (1876), ultimul staret al manastirii si membru al Guvernului provizoriu de la Izlaz, din anul 1848. Acesta a fost inmormantat, mai intai in partea de nord a bisericii, iar apoi in pridvor.
Manastirea Brancoveni a fost refacuta partial de episcopul Vartolomeu Stanescu. In aceasta perioada a fost adusa aici si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, ferecata ceva mai tarziu in argint. Fericitul Patriarh Justinian s-a interesat indeaproape de restaurarea manastirii, acordandu-i acesteia un bogat sprijin material.
Intre anii 1940-1959, manastirea a fost ocupata de o obste de maici, dar in urma decretului 410, din anul 1959, dat de Gheorghiu Dej, ea a fost desfiintata, in incinta acesteia infiintandu-se un azil de batrani. Cu aceasta ocazie, izvorul tamaduitor a fost mutat, din fata bisericii, in afara incintei, asa cum se vede pana astazi. Mai apoi, vreme de aproape 20 de ani, locul a ramas parasit.
In anul 1975, Directia Monumentelor Istorice a inceput lucrarile de refacere a caselor domnesti. Abia dupa anul 1980 au fost aduse aici cateva maici de la Manastirea Clocociov si au inceput primele reparatii. Biserica cea mare s-a redeschis insa abia in anul 1985, ca manastire de maici, cu sprijinul Preasfintitului Episcop Gherasim Cristea al Ramnicului, al Preasfintitului Episcop Calinic al Argesului si al doamnei Elena Barbulescu, sora presedintelui Nicolae Ceausescu.
Cu aceasta ocazie au fost efectuate mai multe lucrari, printre care: cele doua biserici monahale au fost subzidite, consolidate si reacoperite cu tabla zincata; s-au deschis drumuri de acces; s-a recuperat o parte din terenul agricol ce apartinuse manastirii; lacurile au fost drenate, iar dealurile, acoperite cu livezi.
Biserica cea mare, reconstruita in anul 1700, tot in stilul arhitectural brancovenesc, este zidita in forma de cruce, fiind compartimentata in Altar, naos si pronaos. Pridvorul acesteia este deschis, sustinut de opt coloane din piatra, dispuse in centru. Peretii exteriori, varuiti in alb, sunt incinsi cu un brau median, iar in partea superioara, aproape de streasina, sunt inconjurati de trei randuri de caramizi asezate pe muchie, incastrate in zid.
Biserica are o turla pe naos, de factura mai noua, cea veche prabusindu-se la cutremurul din anul 1837, iar usile sunt masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compozitie compartimentata si cu un modelaj bogat. Usile din lemn de stejar masiv au fost sculptate de mesterul italian Giorgio Pesena Levin.
Catapeteasma bisericii este cea originala, din lemn, avand inca si azi o sculptura bogat ornamentata, aurita. Pictura dateaza din anul 1837, autorii fiind necunoscuti. Bolnita dateaza din anul 1702, aceasta fiind construita in plan triconc. In pronaos sunt inmormantati Papa Brancoveanu, tatal Sfantului Constantin Brancoveanu, mama si bunica lui, iar in pridvor este inmormantata jupanita Celea.
In beciul cel mare al manastirii, aflat sub Staretie, s-a amenajat un lapidariu model, unde au fost adapostite vremelnic si sculpturi de la bisericile daramate din Bucuresti. In muzeul manastirii se pastreaza coloanele Manastirii Vacaresti, icoane din secolul al XVIII-lea si pietrele funerare ale lui Ghica Voda, Barbu Vacarescu si ale postelnicului Dumitrescu.

In drumul nostru mai departe am oprit si in Caracal, vrand sa vizitam Casa Memoriala Iancu Jianu. N-am avut noroc: ditamai lacatul pe poarta, gardul intr-o stare cam proasta, gunoaie prin curte si cateva scanduri in dreptul geamurilor. N-am reusit sa aflam daca este deschisa publicului sau nu, pentru ca nu era afisat nici un fel de orar si nici date de contact.

Asa ca...ne-am continuat drumul!


De aici am mers la Manastirea Hotarani. Este situata intr-o zona destul de izolata a satului. Jur imprejur sunt gunoaie, carduri de gaste, berze...si iar gunoaie, maracini...si gunoaie!
Biserica am gasit-o inchisa, asa ca i-am vazut doar exteriorul superb, cu un soare destul de ciudat reprezentat in tencuiala externa ce statea sa pice.
Am mers apoi si la turnul de observatie; in cativa ani, si el ameninta sa se prabuseasca. Nu am avut de unde sa aflam informatii despre cele doua obiective, decat de pe internet. Asadar, iata site-ul de unde am preluat informatiile de mai jos: http://www.olt.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=2219
"Manastirea Hotarani a fost construita catre sfârsitul secolului al XVI-lea, însa pe ruinele unui sat roman (vicus), suburbie a orasului antic Romula.
Mitrea, ctitorul manastirii, este una din personalitatile politice marcante din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, fiind mentionat documentar între dregatorii domnesti începând din anul 1569, si apoi fara întrerupere, pâna în 1585.
Zbuciumata istorie a acestui monument constituie o marturie a unor vremuri de adânci framântari si lupte. Imediat dupa construirea sa de catre Mitrea mare vornic, în anii 1587-1588, manastirea sufera mari distrugeri, mai întâi în anul 1612, când este pradata de turci, apoi în 1718, când este arsa din nou de turci si tatari.
În anul 1750 este refacuta si închinata în anii urmatori manastirii Dionisiu de la muntele Athos, fiind singura manastire din Tara Româneasca atribuita acestui asezamânt monastic atonit. A fost arsa în anul 1801 si reparata în 1812 când i se adauga în exterior, la altar, o încapere circulara, proscomidia. Biserica de dimensiuni modeste, adapostita în padurea Resca, este de plan dreptunghiular. Pridvorul, boltit cu un semicilindru transversal si marginit de stâlpi robusti din zidarie, reprezinta unul dintre primele exemple de acest fel din arhitectura munteneasca. În afara de biserica manastirii, înconjurata cu un zid puternic de incinta, înca vizibil pe anumite portiuni, din vechiul ansamblu a mai dainuit peste veacuri doar turnul clopotnita, construit de Matei Falcoianu, aflat la circa 200 metri spre vest de biserica, pe un platou de unde domina maiestuos câmpia din jur. Ridicat cu scopul de a servi ca punct de observatie si de veghe, de la înaltomea ultimului nivel al turnului-clopotnita putea fi supravegheata toata valea Oltului. Turnul-clopotnita, o masiva prisma de plan patrat, este alcatuit din trei etaje cu platforme din scândura, prima platforma fiind asezata deasupra boltii parterului. Robust prin proportiile sale, turnul impresioneaza prin masivitate si prin austeritatea plastica, însa cu toate acestea, turnul ca si manastirea necesita de urgenta lucrari de restaurare".


Fiind in vizita pe la Rosiorii-de-Vede, ne-am trezit dimineata si am plecat la Draganesti Olt, la Muzeul Campiei Boianului.
Un muzeu ca un parc intim, cu potecute si copaci, dar mai ales cu o doamna muzeograf primitoare, bine informata si mai ales, extraordinar de talentata! Am vizitat intai incaperile cu exponate din diferite ere istorice. Multe dintre obiectele prezentate au fost restaurate chiar de catre d-na muzeograf Cimpoeru.
Nu voi insista cu prea multe detalii din interiorul muzeului, pentru ca zona exterioara este cea care mi s-a parut ceva iesit din comun si cu totul neasteptat: in curtea interioara a muzeului era reconstituit un sat neolitic! Case rudimentar construite, cu interioare ce aveau doar strictul necesar, dar cu atat mai primitoare. Fiecare era amenajata cu un anumit specific ce amintea de ocupatiile oamenilor din acele timpuri. Nicaieri nu am vazut asa ceva: un muzeu in aer liber ce te transporta inapoi in timp! Ceea ce este insa si mai laudabil, este faptul ca aici au loc diverse activitati ce implica gruprui de copii: acestia invata sa lucreze cu lutul sau sa cante la instrumente din perioada neolitica.
Am sa redau si cateva dintre informatiile ce se regasesc in pliantul cumparat de la Muzeul Campiei Boianului:
"Muzeul a fost inaugurat in anul 1982. Cladirile care il adapostesc fac parte din conacul Polihronie Ioan (fost pitar, arhivar si casier al orasului Slatina, participant la evenimentele din anul 1848).
Casa cea mare a fost construita la sfarsitul sec. al XVIII-lea, fiind cea mai veche cladire din Campia Boianului.
Sunt valorificate expozitional piese de arheologie, istorie, numismatica, obiecte de cult, arhive memoriale, obiecte legate de ocupatii si obiceiuri, ceramica, port popular, arta plastica, icoane, colectii memoriale si o expozitie cu obiecte si instrumente pentru combaterea incendiilor, acestea din urma apartinand formatiunilor de pompieri din judetul Olt.
In incinta muzeului se afla o reconstituire: o troita din lemn, o casa taraneasca din lemn, un bordei si un arheoparc Gumelnita.
Tellul gumelnitean de la Draganesti - Olt este situat pe lunca Oltului, pe malul vestic al paraului Sai, fiind inconjurat de apa pana in anul 1964.
Asezarea a avut un sant de aparare, iar stratul de locuire depaseste trei metri.
Aceasta asezare a fost cercetata in sapte campanii arheologice.
In urma acestor cercetari s-a putut descifra modul de viata al acestei populatii, tipologia locuintelor, dispunerea caselor, inventarul gospodariilor, uneltele pentru practicarea pescuitului si vanatorii si a unei agriculturi primitive.
Toate aceste informatii au oferit posibilitatea reconstituirii unui mic sat neolitic Gumelnita, reprezentand un nou mod de prezentare muzeistica a istoriei.
Program de vizitare: martie - octombrie de luni pana vineri, de la 08.00 - 16.00
noiembrie - februarie de luni pana vineri de la 08.00 - 16.00
sambata si duminica de la 08.00 - 12.00
Adresa Muzeul Campiei Boianului: Str. Nicolae Titulescu, nr. 239, Draganesti Olt, jud. Olt".
Speram sa nu-l ocoliti!

La recomandarea d-nei Cimpoeru am mers sa vizitam si biserica-bordei ce apartine tot de complexul muzeal Campia Boianului. Din pacate, si aceasta era inchisa. Interiorul era in lucru, fiind pictat de un baiat din sat. Bineinteles, am incercat sa vedem cine are cheia de la biserica. Am mers la un chiosc, doamna de acolo s-a dus sa cheme vecina care avea detalii despre cheia bisericii...doamna ne-a spus ca aceasta se afla la o alta femeie, care vinde legume in centrul satului. Mergem acolo..femeia respectiva nu era, dar era acolo baiatul ei, care vindea ardei, rosii si pepeni, si care era chiar cel care picta interiorul bisericii! Bineinteles, pentru ca era omul cu legumele la vanzare, nu a putut merge cu noi la biserica...deci ghinion, trebuie sa reprogramam vizita!


Si cum ziua trebuia sa continue in aceeasi nota...mergem la Casa Memoriala Nicolae Titulescu. Ajungem acolo dupa indicatiile a doua femei ce mergeau la o inmormantare: "treceti trei valcele si ajungeti". Da, am ajuns, dar acolo era doar paznicul si calul lui...muzeul era inchis! De fapt, din cate am inteles de la dansul, sambata si duminica nu se viziteaza casa memoriala...
Ne plimbam si noi in curtea inconjuratoare si in livada cu pruni: liniste si multa verdeata.
Cateva informatii: http://www.olt.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=275
La scurta vreme, dupa ce în 1907, rasculatii au incendiat casa lui Gheorghe Burca, Nicolae Titulescu s-a casatorit cu Caterina Burca. Acest eveniment l-a determinat pe tatal fetei sa renunte la refacerea conacului si sa-i propuna lui Nicolae Titulescu sa-si construiasca o casa pe masura pozitiei sale. Construirea casei a fost terminata în 1910, asa cum se observa din inscriptia de pe pavimentul de la intrare.
În semn de respect fata de arhitectura noastra traditionala, Nicolae Titulescu a decis înaltarea unei case în care regasim multe elemente de arhitectura specifice cultelor oltenesti. Casa are patru intrari si doua fatade, cu terase semirotunde pentru fatada dinspre râu si cu terase dreptunghiulare la fatada principala. Ambele terase sunt strajuite în partea stânga a cladirii de un turn cu trei niveluri. Din terasa etajului, situata catre râu, care creste de peste doua decenii un arbust a carui specie a ramas neidentificata pâna astazi. El reprezinta una dintre atractiile turistilor ajunsi la Casa Titulescu.
În perioada anilor 1907-1941, Casa Titulescu a servit ca loc de odihna si recreere pentru familia Titulescu. Sediul administrativ al mosiei se afla într-o cladire construita alaturi de catre mama lui N. Titulescu in 1899. Dupa 1940(pâna in 1949) casa Titulescu a fost în administrarea Academiei Române, care, conform vointei testamentare a lui Nicolae Titulescu, a înfiintat între 1945 si 1949 o biblioteca sateasca si o scoala populara.
In 1949 casa a intrat in posesia mai multor institutii. Astazi, Casa Titulescu este Muzeul Memorial Nicolae Titulescu.




Slatina, oras turistic



Asa cum "amenintam" ieri cativa prieteni, o sa urmeze cateva povesti de calatorie din Oltenia, mai exact din Slatina. Chiar si pentru mine, la o prima vedere, a fost greu de crezut ca ar putea fi o destinatie turistica. Dar pana la momentul plecarii, mi-am schimbat parerea.

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/SlatinaIulie2011

Despre istoria orasului nu voi scrie foarte multe; doar cateva detalii legate de numele sau, preluate de pe wikipedia, si care mi s-au parut interesante.
"Există păreri împărțite cu privire la proveniența numelui orașului. O primă variantă sugerează că numele Slatina este de origine slavă, derivând din cuvintele „slam” (pământ) și „tina” (sărat); astfel numele s-ar traduce prin „pământ sărat”, „sărătură”, „apă sărată”, care se referă la apa râului Olt. Această ipoteză pare să fie argumentată de toponimia slavă a unor zone din oraș și din împrejurimi, precum și a unor localități din apropiere (Obrocari - azi strada Tudor Vladimirescu, Dealul Grădiștea, Clocociov, Dobrotinet, Milcov, Brebeni, Sopot, Teslui etc.). Tot în favoarea acestei ipoteze vin consemnările istoricului A.D. Xenopol, care vorbește despre slavi ca populație migratoare: „între anii 500-600, slavii locuiau în regiunile înconjuratoare munților Daciei pe dinafara (se înțelege că pâna la Slatina sau și mai jos...)”.
O a doua ipoteză susține că numele orașului provine din limba latină arhaică: „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” - rezultând așadar că orașul Slatina poartă numele coloniei romane instalată cândva aici."
Despre municipiul Slatina tot pe wikipedia am gasit informatii istorice: http://ro.wikipedia.org/wiki/Slatina
Ne-am cazat la hotel Bulevard Prestige, care este foarte ok, mai ales datorita personalului amabil. Aici am gustat, cat am asteptat pregatirea camerei, dulceata de dovlecei cu lamaie.


Ziua a fost torida, prafuita si obositoare. Abia spre seara am iesit la plimbare prin oras.
Prima oprire am facut-o la Manastirea Clocociov. Situata intr-o zona linistita, departe de zgomotul masinilor, manastirea este una dintre cele mai frumoase si mai primitoare manastiri vizitate de noi pana acum. De cum am ajuns acolo si am trecut de intrare, parca am pasit intr-o alta lume: maslini, cactusi, boungavillea, dar si muscate curgatoare, petunii si o multime de alte flori, care mai de care mai parfumate si mai colorate. Manastirea era incuiata, dar una dintre maicute a venit si ne-a permis accesul, fotografiatul in interior si chiar ne-a spus cateva cuvinte despre istoria foarte zbuciumata a lacasului de cult. Ne-a uimit si pe noi distanta foarte mica dintre turlele bisericii, asupra carora ne-a atras atentia maicuta.
Mai apoi, la iesirea din manastire, ne-a intampinat o alta maicuta care ne-a condus peste tot in jurul manastirii: in muzeul micut dar cu obiecte valoroase (unde am vazut cele doua caramizi pe care constructorii scrijelisera aspectul exterior al manastirii, lasand astfel pretioase informatii pentru cei care au reconstruit si renovat lacasul de cult), in atelierul unde se lucreaza vestmintele preotesti, apoi in atelierul unde maicutele lucreaza icoane pe lemn si pe sticla, in biserica noua si la gradina de zarzavat.
A fost o vizita placuta din mai multe puncte de vedere, dar mai ales datorita faptului ca am fost extraordinar de bine primiti, tratati cu respect si intelegere (ca o comparatie cu alte manastiri unde maicutele alergau dupa noi sa nu carecumva sa facem vreo fotografie).
Bineinteles, la plecare mi-am cumparat pentru acasa o muscata curgatoare superba!
Am sa redau mai jos cateva informatii despre istoricul manastirii, preluate de pe:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-clocociov-68214.html
"Situata in sudul orasului Slatina, manastirea Clocociov este cunoscuta documentar din veacul al XVI-lea, din vremea lui Neagoe Basarab (1512-1521). Este recladita si inzestrata cu danii de Mihai Viteazul (1593-1601). Degradarile aparute dupa 1628 determina o substantiala refacere in timpul lui Matei Basarab. Recladirea ei o face marele dregator Ducu Buicescu vel Aga cu sotia, jupaneasa Dumitra, si cu mama sa, jupaneasa Mara. Zidirea bisericii incepe in 1645 si dureaza cateva luni. Nu se cunosc datele terminarii intregului complex si a pictarii bisericii. Prin actul de inchinare, emis in 1625 de Alexandru Coconul, ajunge metoh al manastirii Cutlumus, de la Muntele Athos. La Athos, Cutlumusul era o manastire bogata, care se bucurase de o grija deosebita in veacurile XIV-XVI, din partea voievozilor romani. In tara, aceasta avea intinse proprietati, chiar in jurul manastirii Clocociov, care dupa inchinare au devenit bunuri comune si au fost administrate de egumenii acesteia din urma, deveniti in acest timp delegati ai Cutlumusului.
Un important izvor de informatie cu privire la pamanturile stapanite il constituie harta intocmita in timpul ocupatiei Olteniei de catre austrieci, de cartograful ofiter Fr. Schwantz, in 1719, pe care sunt trecute si o serie de sate care faceau parte din domeniul Clocociovului. Printre alte venituri manastirea s-a bucurat si de sume importante, provenite fie din dijma, fie din scutiri de biruri. Imunitatea a permis egumenilor si calugarilor sa se organizeze si sa se administreze fara interventia reprezentantilor fiscali si juridici din afara. Situata favorabil in calea drumurilor comerciale care legau orasul Slatina de centre importante din afara, cum erau "Drumul Rusilor", "Drumul Mehedintului", "Drumul Olacului" numit si "Drumul Postei" sau "Drumul Bucurestiului", "Drumul cel mare"cunoscut si sub numele de "Drumul Slatinei", apoi "Drumul Butiilor"si in sfarsit "Drumul Oii" - manastirea a putut realiza importante venituri si din vanzarea unor produse la targurile din Slatina si Caracal. Astfel se explica cum in calitate de copropietara a Cutlumusului, Clocociovul a putut realiza un venit important care sa-i permita anual suma de 1500 de galbeni, manastirii athonite.
Insa, din raportul din 20 noiembrie 1866 - inaintat de protosinghelul Iovenache Caracas - reiese ca turla cea mare fusese dezvelita de vijelie, ca si foisorul, biserica prezinta crapaturi. Arhitectul Gaetan Burelli refuza sa participe la reparatii, iar mesterii trimisi de Ministerul Cultelor, nu fac mare lucru. Astfel, se explica cum in aceeasi stare se afla monumentul in 1873 si 1877 cand se raporteaza ca biserica , clopotnita si casele se vor nimici cu desavarsire iar, ca readucerea in stare normala va necesita cheltuieli considerabile chiar si dupa initierea unor reparatii sumare, acestea fiind ineficace, mesterii nerespectand contractele, folosind materiale nerezistente cum rezulta din contractul incheiat cu antreprenorul Serafim Serban din 1877. Este ceea ce explica cum, in 1878, aflam ca din fata caselor celor mari cazuse un zid, crapat de 7-8 ani si ca, in 1879, turlele erau dezvelite iar ploaia patrundea in biserica si stricase foarte rau pictura. Faptul este recunoscut si cu ocazia vizitei scriitorului Ioan Slavici si a arhitectului G. Mandrea, din 1881, care declarau ca "nu a mai ramas reparabil decat zidurile tari ce imprejmuiesc manastirea si biserica zidita cu oarecare stil". Acestia cer daramarea foisorului, asezat la coltul din dreapta intrarii in incinta si remarca totodata pisania, "drept un exemplar frumos de inscriptie lapidara".
In timpul marelui razboi mondial din 1916-1918, si mai ales in anii care au urmat pana in 1935, manastirea suporta degradari, ceea ce va face ca biserica sa fie declarata improprie pentru serviciul divin. In 1935 se fac diverse consolidari, in urma carora se deschide biserica. In 1937, din indemnul episcopului Nicolae Duma, pictorul Nicolae Pana rezugraveste pridvorul.
In 1959 au loc importante lucrari de restaurare a manastirii. Devenita manastire de maici, sub conducerea staretei Mihaela Tamas si cu sprijinul financiar al Episcopiei, are loc la Clocociov initierea si realizarea, in 1980-1982, a celei mai complete restaurari, care a readus treptat monumentul in starea in care se gaseste azi. Acum se consolideaza temeliile, se acopera biserica cu tabla de arama, se refac turlele cazute in veacul al XIX-lea, se restaureaza clopotnita, se intaresc zidurile de incinta, se rezidesc casele egumenesti cu pivnita, cautandu-se a se respecta si pastra putinele elemente ale complexului initial din veacul al XVII-lea, adaugandu-se si noi constructii, ca staretia si alte anexe necesare unei vieti materiale corespunzatoare cu cerintele unui complex monahal nou.
In forma in care se prezinta astazi, prin arhitectura sa, manastirea Clocociov - cu toate degradarile succesive, datorita restaurarii care a cautat sa respecte si sa pastreze trasaturile vechii asezari - se inscrie intre monumentele de la mijlocul veacului al XVII-lea, dominate inca de caracteristicile stilistice ale epocii lui Matei Basarab. Ca si la acestea varietatea formelor este temperata de sobrietatea si simplitatea constructiei, la care decoratia este folosita cu masura. Constructia este din zid, in plan triconic, interiorul cuprinzand altarul, naosul si pronaosul. Pridvorul deschis, cu arcade rotunjite pe stalpi circulari, grosi, din zid, completeaza planul bisericii. Cu toate restaurarile din 1846 si din 1862, in pronaos se pastreaza din vechea pictura tabloul votiv, remarcabil portret de grup de familie boieresc, cu portretele ctitorilor si ale descendentilor sai directi. Repictarea s-a facut cu ajutorul Episcopului Nichita Duma, sprijinit de Milcoveanu si P. Protopopescu. Aceasta actiune a avut ca rezultat redeschiderea manastirii Clocociov.
O importanta colectie de arta veche romaneasca organizata in 1983, prezinta icoane, argintarie, carti cu ilustratii gravate in lemn, executate in cele mai cunoscute tipografii din tara de artisti romani renumiti, completeaza viziunea trecutului istoric al manastirii.
Manastirea Clocociov se inscrie intre monumentele de seama ale patrimoniului artistic si cultural din judetul Olt."



De aici am plecat apoi catre Manastirea Strehareti. Si ea situata intr-o zona linistita a orasului si departe de centrul acestuia, ne-a incantat privirile prin culorile placute, atat cele date florilor de natura, cat si cele date zidurilor de pictorii acestui lacas de cult.
Si aici maicutele ne-au primit cu drag, au stat de vorba cu noi si chiar ne-au aprins luminile pentru o mai buna imagine de interior a manastirii. Ce ne-a impresionat in mod deosebit a fost faptul ca maicutele lucrau la o monografie a manastirii: ele se ocupau de culegerea informatiilor, de realizarea fotografiilor si de cautarea documentelor vechi. A fost o placere sa intarziem pe langa zidurile manastirii, in racoarea serii si in parfumul raspandit de florile de Palma-Maicii-Domnului.
Cateva detalii istorice despre aceasta manastire preluate de pe: http://www.crestinortodox.ro/manastiri/manastirea-strehareti-117998.html
"Manastirea Strehareti este mentionata pentru prima data in anul 1478. Potrivit documentelor, actuala biserica a Manastirii Strehareti este ctitorita de episcopul Varlaam al Ramnicului, ajuns mitropolit al Tarii Romanesti. Alte izvoare il dau pe monahul Serafim. Numele acestuia este intalnit prima oara pe o inscriptie la manastirea Deleni, judetul Olt, mentionat ca staret.
In timpul domniei lui Matei Basarab, monahul Serafim ajunge Episcop la Buzau si, dupa aproximativ douazeci de ani, se intoarce pe locurile natale. La 24 aprilie 1664 cumpara mosia Streharet cu scopul de a construi aici o manastire. Domnitorul Tarii Romanesti, Radu Voda Leon, daruieste si el manastirii o parte din averea sa, in anul 1665. Nu este o data certa a construirii noului asezamant, dar in 1668, Episcopul Serafim inchina schitul Streharet Mitropoliei din Bucuresti, unde pastorea Mitropolitul Teodosie. Se crede ca Teodosie si-ar fi adus contributia la construirea acestei manastiri. Exista dovezi ca Episcopul Serafim face unele reparatii si atrage atentia celor in drept, sa nu lase sfantul locas sa se degradeze. Ultimul document in care apare numele lui Serafim este din 1671, cand se vede preocuparea lui de a zugravi biserica. In anul 1844, este restaurat de eclesiarhul Iosif, care construieste si cladirile ce imprejmuiau biserica. Dupa secularizarea averilor manastiresti in 1864, cladirile sunt transformate in spital. S-au mai facut reparatii asezamantului in 1930-1936 si 1982."
Mult mai multe informatii puteti regasi chiar pe site-ul lacasului de cult: http://manastireastrehareti.ro/



Seara ne-am incheiat-o la "Atletul Albanez": cofetarie, gelaterie si bragagerie. Locul are un farmec aparte, printre mormate de moloz si pietris, se zareste pe colt o cladire cu spect ponosit, cu firma cam scorojita si cam ruginita; interiorul este pe masura, cu mese din acelea vechi de cofetarie. Insa ceea ce puteti savura aici nu puteti gasi nici la cel mai sofisticat restaurant: braga, citro-limonada, alvita si rahate, dar si inghetata...totul facut de proprietrul albanez si familia lui. Citro-limonada de la frigider a fost ceva de nedescris dupa arsita zilei, iar inghetata servita in cupe de metal ca pe vremuri...absolut divina! A trebuie sa imi iau inghetata cu toate aromele, ca sa imi ajunga. Din pacate asa bine a picat, ca n-am mai putut lua si alvita, si rahate!
Dincolo de tejghea sunt agatate in perete franturi din ziare si fotografii vechi ale lui Memish cu diferite personalitati; cel mai mult mi-a placut cea in care Amza Pellea comanda dulciuri in cofetarie. Pe frigiderul plin cu braga si citro-limonada sunt lipite biletele scrise cu drag si placere de cei care au trecut pragul bragageriei.
Bineinteles, am stat inauntru, la o masa, ca sa savuram braga, citro-limonada si inghetata, dar si atmosfera care probabil a ramas neschimbata de zeci de ani. A fost fain sa vezi ca oamenii intra, comanda un pahar de braga, il beau pe nerasuflate in picioare, si apoi pleaca mai departe, cu treburile lor.
Este cea mai veche firma straina din Romania si cu siguranta va continua sa isi serveasca toti clientii cu aceleasi produse extraordinare, multa vreme de acum inainte! Si asta mai ales datorita amabilitatii familiei Memish, calitatii produselor, dar si datorita atmosferei de la "Atletul Albanez" (nu va speriati, nu trebuie sa dati probe sportive ca sa gustati braga, alvita sau rahat!).
Seara ne-am petrecut-o la Casa Casatoriilor: situata pe un deal destul de aproape de centru orasului, zona oferea multa liniste, racoare, si o priveliste asupra intregului oras.



A doua zi am inceput cu o vizita la Herghelia Slatina.
Herghelia a fost înființată în anul 1925 la Brebeni, unde a existat până în anul 1984 când depozitul de armăsari din Brebeni a fost mutat la Slatina spre Recea. Herghelia adăposteşte in jur de 200 de cai, mai ales din rasa Furioso North-Star.
Am remarcat im mod special blandetea cailor si manjilor din aceasta rasa; spre deosebire de celelalte herghelii vizitate pana cum, manjii stateau sa fie atinsi, iar iepele veneau, curioase, la gard. Bineinteles, cei mai frumosi au fost cei doi manji, de 9 si respectiv 5 zile, cu picioarele lungi si capetele gingase.
D-na inginer Mioara a fost o companie extrem de placuta, asa ca ne-a oferit o multime de informatii interesante, dar ne-a facut si insotit in turul complet al hergheliei.
Iata cateva detalii ceva mai tehnice ale acestei rase, preluate de pe: http://www.animale.ro/cai/furioso-north-star
"Caii din rasa Furioso North-Star au un sistem nervos foarte echilibrat, in ciuda temperamentului lor care este vioi. S-au dovedit parteneri de incredere ai omului atat in munca, cat si in sport. Majoritatea exemplarelor au aptitudini care permit calarirea lor de catre copii sau de catre persoanele cu handicap fizic.
Populatia de cabaline cunoscuta sub numele de Furioso North-Star reprezinta un tip de cal cu insusiri intermediare pentru tractiune si calarie, fiind in general mai apropiat de caii masivi. Ca si Gidranul si Noniusul, este o varietate de origine maghiara, ale carei inceputuri au fost puse tot in Herghelia Mezohegyes, la inceputul sec. XIX. S-a format prin contopirea a doua familii de cai de jumatate sange, intemeiate de armasarii Furioso si North-Star; pentru ameliorarea acestor exemplare s-au utilizat succesiv incrucisari cu rasele pur Sange Englez si Araba. Incepand din 1841, timp de 10 ani, a fost utilizat ca pepinier armasarul Furioso, de rasa Pur Sange Englez, care dispunea de o conformatie corecta, eleganta si mersuri frumoase. Datorita ereditatii puternice a acestui armasar, el a transmis descendentilor foarte bine insusirile sale. Datorita numerosilor produsi pe care i-a avut in Herghelia Mezohegyes, care la randul lor erau foarte uniformi intre ei, s-a creat baza grupului special denumit Furioso. Acest grup prezenta o dezvoltare corporala mai mare, avand o talie de 165 cm. Independent de aceasta familie, in 1852a fost achizitionat armasarul de rasa Pur Sange Englez The North-Star, care a montat o serie de iepe cu origini diferite, dar in 6 ani s-a putut deja contura familia de descendenti creata de el. Cele 2 familii au fost crescute separat, pana in 1870, cand s-a realizat contopirea lor, rezultand asadar actualul cal Furioso North-Star. S-au realizat incrucisari reciproce, urmate de cresterea in rasa curata, pentru consolidarea unui tip morfologic propriu. A rezultat astfel un cal cu o constitutie mai fina, datorita infuziei de Pur Sange Englez, cu un temperament vioi si aptitudini foarte bune pentru calarie, dar si un carosier usor foarte apreciat.
Numarul de iepe din aceasta rasa, inregistrate oficial este sub 400, de aceea rasa este incadrata in categoria tipurilor de cai in pericol de disparitie, prezervarea acestui tip de cai reprezentand o chestiune de interes national. In Romania, aceasta rasa se creste la Herghelia Slatina si se considera ca, la ora actuala, exemplarele din Romania au cel mai curat pedigree, cu cea mai buna origine, fata de celelalte exemplare Furioso din alte tari europene. Se mai creste Furioso in Ungaria, Austria, Slovacia, Polonia."

Daca argumentele de mai sus pot transforma Slatina intr-un oras turistic...ramane la aprecierea fiecaruia. Consider ca ar putea fi un inceput. Ceea ce nu mi-a placut sub nici o forma a fost aspectul zonelor marginase ale orasului: multe gunoaie, drumuri proaste si cei mai multi caini vagabonzi pe care i-am vazut vreodata (parca nimeni de-acolo nu auzise de sterilizarea animalelor de companie!). Centrul orasului si (mai ales) zona prefecturii...impecabile: ordine, curatenie si multe flori. Ca sa creez totusi un echilibru: ce mi-a placut cel mai mult in Slatina a fost amabilitatea oamenilor.
Pana una alta, daca aveti drum prin zona, incercati sa nu ratati obiectivele depre care am povestit mai sus.

Vacante cat mai placute,
Cristina si Cristin DUMITRU

miercuri, 3 august 2011

Dobrogea 2011 - ziua II



https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Dobrogea2011#

Ploaie, nori, frig...asa a inceput cea de-a doua zi a excursiei in Dobrogea. Cazati la Hotel Ibis din Constanta, ne-am luptat cu somnul in incercarea de a ne trezi la ora 05.00 (la ora 06.00 era plecarea). A, cateva cuvinte despre hotel: parcarea este aproape inexistenta, dar pozitionarea hotelului este excelenta. Camera noastra a dat spre strada, deci aveam o vedere laterala spre mare; balcon micut, dar in rest ok, curata si dotata cu aer conditionat. Micul dejun a fost ok...atat cat am putu noi sa-l savuram la ora 05.30, cu ochiii carpiti de somn.
Sub cerul innorat si sub ploaia mocaneasca ce nu parea sa se opreasca in curand, am plecat din Constanta catre prima noastra destinatie: Cetatea Histria. Indicatoare mai sunt, pe ici pe colo, insa multe sunt ruginite, indoite sau acoperite de vegetatie. Asa ca uneori trebuie sa va lasati dusi de inspiratie cand alegeti sa faceti dreapta sau stanga, sau sa asteptati sa treaca cineva prin zona si sa intrebati. Pana la Cetatea Histria am traversat cateva sate saracacioase, cu case mici si strazi pustii. Singurele vietuitoare intalnite au fost gastele, ratele si caprele. Chiar ma gandeam cum o fi viata oamenilor de pe-aici...din ce traiesc oare?! Clar din cresterea animalelor si din agricultura: foarta rare suprafetele de pamant lasate de izbeliste. In rest, campuri de floarea soarelui! Peisajul era superb, cu dealuri ingalbenite ce straluceau in soare (cu o zi inainte, ca astazi inca nu se oprise ploaia).
La Cetatea Histria se plateste intrare 14 lei, iar biletul asigura accesul in muzeu si la ruinele cetatii, precum si ghid spcializat si bucuros de vizitatori!
Am sa redau mai jos cateva detalii istorice despre Cetatea Histria preluate de pe:
http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/HISTRIA/histria.html
"Pe malul lacului Sinoe, “la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului” (dupa cum precizeaza Strabon), se afla Cetatea Histria – prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Marii Negre si cel mai vechi oras de pe teritoriul Romaniei.
A fost intemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea i.Hr. (anul 657 i.Hr. dupa istoricul Eusebius) de colonisti veniti din Milet. Orasul a avut o dezvoltare neintrerupta timp de 1300 de ani, incepand din perioada greaca si pana in epoca romano-bizantina. In cursul secolului al VII-lea d.Hr., cetatea a fost distrusa de atacurile avaro-slave si parasita treptat de locuitorii sai.
In perioada greaca (sec. VII – I i.Hr.) orasul era format din doua unitati distincte (dupa un model urban cunoscut in lumea antica) – acropola si asezarea civila, fiecare inconjurata de cate un zid de incinta propriu, si insumau o suprafata de aproape 35ha. Dupa o distrugere violenta, catre sfarsitul sec. VI i.Hr., in plina perioada clasica, un nou zid de incinta reduce la jumatate suprafata orasului. In aceasta perioada Histria cunoaste un regim democratic, aderarea la Liga Maritima Ateniana, comert intens si chiar moneda proprie. Incercarea primului val de sciti de a se stabili in sudul Dunarii, precum si razvratirile cetatilor pontice impotriva lui Lysimach aduc cetatii o noua distrugere, catre sfarsitul sec. IV i.Hr. Secolele urmatoare aduc atat refacerea orasului cat si o noua inflorire, dar mai ales primele aliante cu unele capetenii ale getilor (Zalmodegikos, Rhemaxos). Secolul I i.Hr. aduce noi framantari si pericole externe: regele Pontului, Mithridates VI Eupator, trimite la Histria unul din strategii sai, in anul 72 i.Hr. aduce primele armate romane care, sub comanda lui M. Terentius Varro Lucullus, scot coloniile vest-pontice de sub influenta lui Mithridate, iar cativa ani mai tarziu, regele Burebista cuprinde cetatea sub stapanirea sa.
Odata cu moartea lui Burebista cetatea trece sub stapanire romana, incheindu-se astfel perioada de autonomie. Sub stapanirea romana cetatea cunoaste o noua inflorire. Daca in perioada romana timpurie (sec. II – III d.Hr.) incinta inchidea o suprafata destul de mare, violentele atacuri carpo-gotice ce au dus la distrugerea totala a orasului, obliga locuitorii sai din epoca romana tarzie (sec. IV – VII d.Hr.) la restrangerea zonei urbane la doar 7ha, la adapostul incintei vizibile astazi.
Sapaturile arheologice, incepute inca din 1914, au scos la iveala, pe langa resturile incintelor mai sus amintite, o serie de monumente remarcabile, datand din diferite perioade din existenta cetatii. Pentru epoca greaca se remarca “zona sacra”, cu templul lui Zeus si templul Afroditei, precum si resturile de locuire de pe platoul pe care se afla asezarea civila. Din perioada romana imperiala (sec. II – III d.Hr.) dateaza edificiile termale ale orasului si reteaua stradala. Cele mai multe monumente apartin epocii romano-bizantine (sec. IV – VII d.Hr.) si ele se afla in interiorul cetatii tarzii: bazilici civile sau paleocrestine, piete publice, magazine, cartiere de locuinte cu caracter rezidential (domus) sau economic. De asemenea, sapaturile au oferit un bogat material arheologic, cea mai mare parte, fragmente arheologice remarcabile, fiind expusa in muzeul cetatii: sculpturi, reliefuri, materiale de constructie, inscriptii, ceramica (greceasca si romana), sticlarie, obiecte din metal."

Foarte interesante au fost si detaliile oferite de ghid despre viata de zi cu zi a unui om obisnuit, dar si despre moravurile (unele destul de indoielnice) locuitorilor.
Si am mai aflat ceva: la Tomis au fost descoperite amfore cu vin, sigilate, ce isi inca isi pastrau continutul; vinul era ca o pasta, avea culoare albastra, insa avea toate proprietatile intacte.

De aici pornim mai departe, catre Cetatea Medievala Enisala. Vremea parea se sa mai imbuneze, dar cel mai important era ca se oprise ploaia.
Peisajul la Enisala este superb, te lasa fara cuvinte. Culorile dealurilor, norii, turmele ce pasteau la poale completau extraordinar de frumos imaginea oferita de ruinele impunatoare ale cetatii.
Exista o parcare unde se lasa masinile, la poalele dealului, apoi urmeaza un urcus de 10 minute si se ajunge la intrare; taxa de vizitare este 2 lei/persoana.
Iata catea detalii istorice despre aceasta cetate, detalii preluate din pliantul despre Enisala:
"Pe Dealul Cetatii, care domina zona lacurilor Razim si Babadag, se afla ruinele fortaretei medievale Yeni-Sale (Enisala). Cetatea a fost construita cu scop militar si de supraveghere a drumurilor de pe apa si uscat, in a doua jumatate a sec. al XIV-lea, de catre o autoritate care era interesata de zona de la Gurile Dunarii.
Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic si a realitatilor istorice s-a emis ipoteza ca singurii interesati de ridicarea unei cetati situata in cadrul sistemului de fortificatii din nordul Dobrogei, cu orietntare spre mare pentru controlul traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani castigate din comert si care erau detinatorii monopolului navigatiei pe Marea Neagra.
Cetatea are un plan poligonal neregulat, care urmeaza sinuozitatile masivului de calcar jurasic pe care este amplasata. Zidurile de incinta, turnurile si bastioanele, realizate din calcar local, in blocuri de mici dimensiuni, sumar cioplite, se pastreaza in unele locuri pe o inaltime de 5 - 10 m.
Atrage atentia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul portii centrale, bastionul portii principale, cu arcada dubla, de origine orientala, intalnita frecvent in evul mediu si utilizata de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanica si Tarile Romane - Cetatea Neamtului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Arges, bisericile moldovenesi ctitorite de Stefan cel Mare.
Intre 1397 - 1418, in timpul domniei lui Mircea cel Batran "...domn a toata Tara Romaneasca...pana la Marea cea Mare", cetatea a facut parte din sistemul defensiv al Tarii Romanesti. Dupa cucerirea Dobrogei in 1419/1420 aici a fost instalata o garnizoana militara otomana.
Dupa ce a jucat un rol important in sec. al XIV-lea si al XV-lea, ca urmare a inaintarii stapanirii otomane dincolo de gurile Dunarii, pana la Cetatea Alba si Chilia, si a formarii cordoanelor de nisip ce separa lacul Razim de Marea Neagra, cetatea a fost abandonata in urmatoarele veacuri, pentru ca nu mai servea scopului pentru care fusese construita.
Marcata de evenimentele trecutului, batuta mereu de vanturi, Cetatea Enisala este astazi un punct turistic deosebit in nordul Dobrogei."
De pe zidurile cetatii privelistea impresioneaza prin imensitatea spatiilor ce se intind la picioarele ei.

De la Cetatea Enisala pornim catre Manastirea Celic Dere.
Hram: Adormirea Maicii Domnului (biserica mare), Acoperamantul Maicii Domnului (paraclisul).
Acces: manastirea este situata pe DN229A, intre satele Telita si Posta, de la - Tulcea spre Isaccea, la 60 km SE de Galati (DN22, DN229A), 19 km SE de Isaccea si 23 km SV de Tulcea. Adresa: com. Frecatei, 827075, jud. Tulcea.
Manastirea Celic Dere si-a luat numele de la paraul Celic din apropiere, Celic Dere insemnand in limba turca "parau de otel". In anul 1846 s-au construit prima biserica din manastire, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, si un paraclis cu hramul Sfantii Arhangheli Mihail si Gavriil. In 1910-1916 au fost ridicate biserica mare a manastirii si o buna parte dintre edificiile actuale. Noua biserica a asezamantului a fost pictata intre 1926 si 1932, in fresca, de pictorul Gheorghe Eftimiu. In ultimii ani, la Celic Dere s-au construit o noua trapeza si un corp de chilii.

Manastirea Celic Dere - scurt istoric: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-celic-dere-67965.html
Asupra anului infiintarii Manastirii Celic Dere exista, pe de o parte, precizarea "Marelui Dictionar Geografic al Romaniei", conform careia asezamantul a fost fondat de "arhiereul" Athanasie Lisivencof la anul 1835, pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu, care fixeaza fondarea manastirii "cam la 1840" de catre calugari romani si doi calugari rusi intorsi de la Sfantul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie.
Dintre acestea, cea mai intalnita este cea conform careia, in secolul al XVIII-lea, calugari ardeleni veniti din Muntele Athos se stabilesc in aceasta poienita, vatra monahala si construiesc o bisericuta din barne de lemn si lut, situata pe locul unde azi este cimitirul.
Athanasie Lisavenco ar fi oprit pe femei in manastirea intemeiata, iar pentru barbati a construit o bisericuta si cateva chilii la vreo doi kilometri mai la vale, infiintand o a doua manastire, Celicul Mic sau Celicul de Jos.
Distrusa de incendiu, arhimandritul Athanasie Lisavenco (considerat ctitorul manastirii, 1800-1880 si ale carui oseminte se gasesc intr-o mica racla foarte frumos argintata, asezata pe dreapta in paraclis) si Dosotei Crihana construiesc, intre anii 1841 si 1844, o bisericuta cu chilii in forma de patrulater, pe valea paraiasului Celic-Dere, azi fiind pe acel loc o troita care arata ca aici a fost biserica.
In anul 1845 manastirea de calugari Celic Dere s-a transformat in manastire de maici (maicile au fost aduse din Basarabia), monahii fiind stramutati langa balta Saon unde isi construiesc o bisericuta si cateva chilii - viitoarea Manastire Saon. Dupa 60 de ani, constructia s-a degradat datorita infiltratiilor si inundatiilor.
Dupa propria sa declaratie, facuta la 3 septembrie 1857, in fata Consistoriului duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisavenco, lipovean de origine, s-a nascut in targul Chilia din Basarabia, pe la anul 1816 (in 1857 arata ca are 41 de ani).
In anul 1837 el intra in Manastirea Caracal de la Sfantul Munte Athos unde se calugareste in anul 1839. Doi ani mai tarziu, el este hirotonit ierodiacon si ieromonah, dupa care pleaca "in partile Dunarii, aproape de Isaccea, langa apa numita Celic Dere unde a fundat un schit cu hramul Adormirea Maicii Domnului."
O troita aminteste: "Aicea a fost biserica Sfintii Voievozi Mihail si Gavril, a treia din Manastirea Celic Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie si daramata de inundatiile din 1916. Spre aducere aminte s-a facut aceasta insemnare de arhim. Porfirie Stefanescu in 1976 - aug. 1977".
In anul 1901 episcopul Partenie al Dunarii de Jos a pus temelia actualei biserici, dupa planurile arhitectului Toma Dobrescu din Bucuresti. Dar in anul 1902 lucrarile constructiei sunt intrerupte si reluate abia in anul 1910 la initiativa episcopului Nifon Niculescu, cu sprijinul Ministerului Cultelor.
Lucrarile, reluate dupa planurile arhitectului Dumitru Berechet, continua pana in anul 1916 si reincep in anii 1924-1925. Acum a fost ridicata si biserica mare a manastirii si o mare parte dintre edificiile actuale.
Noua biserica a asezamantului a fost pictata intre anii 1926-1932, in fresca, de pictorul roman Gheorghe Eftimiu din Bucuresti, in stil neobizantin, de o neasemuita frumusete, cu motive obisnuite in bisericile romanesti din epoca brancoveneasca. Biserica a fost sfintita in anul 1932 cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" de catre episcopul Cosma Petrovici.
La cativa pasi de biserica se afla casa maicii Paisia, in curtea careia s-a ridicat o troita pe locul bisericii inaltata la 1909, cu Sfanta Masa protejata cu acoperis din tabla si mormantul ctitorului Athanasie ale carui moaste (mana neputrezita) sunt depuse in Paraclis.
"Marele Dictionar geografic al Romaniei" consemneaza la 1902 ca "maicile sunt in numar de 83" si ca "langa manastire se mai afla si o pestera unde se ingroapa mortii incepand de la 1860. Pestera e lunga de cateva sute de metri, incepand de la manastire si raspunzand tocmai la Telita. Are mai multe rasuflaturi". Tunelul nu a fost inca cercetat.
In anul 2002, pentru mai buna desfasurare a vietii monahale in cadrul manastirii, vietuirea de sine a fost inlocuita cu randuiala vietii de obste."

Intrarea in manastire este foarte frumoasa, cu scari in panta usoara si cu multe flori de o parte si de alta; ochiul se bucura de culorile acestora, iar sufletul de parfumul lor ametitor.

De la Celic Dere am plecat catre Monumentul Paleocrestin de la Niculitel. Bineinteles, ceva mai multe probleme cu indicatoarele: deoarece se repara drumul, acestea au fost scoase. Asta ca sa nu mai zic de starea drumului care, intr-adevar, se repara.
Ajunsi la destinatie, am platit intrarea (7 lei/persoana) si am avut ghid o doamna tare amabila. Suprafata de vizitat nu este foarte mare: 30 - 45 minute pentru vizitare si foto sunt de-ajuns.
Despre monumentul de la Niculitel am sa redau cateva informatii regasite in pliantul cumparat la fata locului.
"Monumentul paleocrestin din Niculitel se afla situat in zona de NE a localitatii, la poalele dealului Piatra Rosie. In zona au fost localizate vestigiile unor villae rusticae si a fost cercetat un mormant de incineratie din epoca romana, din sec. al II-lea d.Hr.
Descoperirea monumentului s-a datorat unor ploi torentiale care, in primavara anului 1971, au provocat dezvelirea unei portiuni din cupola criptei. Fiind amplasat in panta, intr-o zona locuita si la intersectia unor cai de acces, monumentul a necesitat o cercetare indelungata si anevoioasa.
La Niculitel avem de-a face cu un monument arheologic constituit intr-o arie de locuire mai veche, respectiv o bazilica paleocrestina construita deasupra unor morminte martirice. Bazilica face parte dintr-o categorie de monumente intalnita in regiunea balcano-dunareana in sec. IV-VI d.Hr. A fost conceputa la sfarsitul sec. al IV-lea, in perioada imparatilor Valens - Valentinian, dupa un plan roman bazilical crestin, cu absida semicirculara, larga in raport cu latura, cu naos rectangular impartit in trei nave prin stalpi de sine statatori, care spriineau in spatiul vertical al edificiului un acoperis de lemn in doua ape, invelit cu olane. Nu avea nartex (antreu), in schimb avea pilastri angajati (stalpi de perete) in capetele navelor laterale, in scopul sustinerii unor arcade transversale care compartimentau spatiul interior al navelor laterale, de o parte si de cealalta a intrarii in nava centrala, intrare larga, situata pe axul absidei.
La inceputul sec. al V-lea, in timpul domniei imparatului Theodosius II, bazilica sufera modificari importante, atat in plan orizontal, cat si in cel vertical. In zona fatadei ii sunt adaugate un nartex deschis (probabil cu portic) si un atrium, o curte mica interioara din care se patrundea prin nartex in interiorul bazilicii. Interiorul este compartimentat prin temelii ce puteau suporta coloane inalte, iar presbyterium-ul (sanctuarul care adapostea resturile martirice si unde se oficia liturghia) este delimitat de un zid transversal. In plan vertical se inalta nava centrala cu un acoperis in doua ape si apare acoperisul "in catedra", desupra navelor laterale.
In zona centrala a absidei, sub pavimentul altarului, se afla o cripta martirica monumentala. Complet ingropata, constructia etajata a criptei a permis adapostirea a doua grupuri de martiri: un grup de patru, in partea superioara a martyrion-ului, si alt grup de doi martiri la nivelul inferior. Scheletele celor patru martiri se aflau intr-un sicriu colectiv, in conexiune anatomica, evidentiind o inmormantare primara.
Calitatea de martiri crestini si numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasi(o)s si Philippos sunt inscrise in tencuiala cruda a peretilor criptei. Ei sunt cunoscuti in Actele martirice ca fiind martirizati la Noviodunum (Isaccea), la 4 iunie.
Cripta a fost construita pentru ei spre sfarsitul sec. al IV-lea d.Hr. Resturile osteologice descoperite in partea inferioara a criptei provin dintr-un mormant martiric mai vechi, demantelat cu ocazia construirii criptei monumentale. Urmele lui, pardoseala de caramida, se afla in vecinatatea acesteia, iar orientarea, ca si a bazilicii, s-a facut pe axul primului mormant martiric, marimea sanctuarului fiind conditionata de cuprinderea celor doua monumente martirice sub pardoseala sa.
Numele si vechimea celor doi martiri raman necunoscute, singura mantiune asupra lor fiind facuta de inscriptia care bloca accesul in zona inferioara a criptei: "Aici si dincolo (se afla) sangele martirilor."
Forma boltii este rezultatul unei intersectii, in maniera bizantina, a doua bolti semicirculare in sectiune, cu muchii intrate. De forma cubica, cu elemente decorative specifice monumentelor funerare antice si cupola hemisferica, cripta reprezinta prima transpunere in arhitectura paleocrestina a conceptiilor arhitecturale care stau la baza mausoleelor greco-romane. Martyrion-ul de la Niculitel este un monument unic in Europa si este constructia cea mai veche de acest gen din Romania.
Ansamblul de la Niculitel este cuprins intr-un edificiu de protectie a carui planimetrie preia forma mormantului paleocrestin. Eleganta si caracterul aerat al spatiului interior creeaza o atmosfera placuta. Galeria perimetrala destinata fluxului de vizitare asigura un permanent contact vizual cu monumentul, iar expozitia permanenta de obiecte paleocrestine, fotografii color si diapozitive completeaza intregul ansamblu muzeal paleocrestin."

In prezent osemintele se afla la manastirea Cocos; in data de 4 iunie, in fiecare an, ele sunt aduse si lasate o noapte in cripta de la Niculitel, unde au fost gasite. Cu aceasta ocazie sunt oficiate slujbe religioase.

Inainte de a ne asterne la drum catre Bucuresti, am facut ultima oprire la Manastirea Cocos.
Cateva detalii istorice preluate de pe http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-cocos-67799.html
"Manastirea Cocos se afla la 6 kilometri distanta de comuna Niculitel si la aproximativ 35 de kilometri vest de orasul Tulcea. Manastirea este condusa de o obste de calugari, avand drept hramuri Pogorarea Sfantului Duh (biserica mare) si Sfantul Ierarh Nicolae (paraclisul).
Manastirea este asezata intr-un loc retras, la poalele unui deal invaluit in mireasma padurilor de tei. Odata, demult, de pe acest deal s-a auzit intr-o noapte cantecul unui cocos salbatic insotit de o bataie de toaca. Calugarii spun ca acest cantec se mai aude si astazi, uneori.
Prima atestare documentara a unui asezamant religios in acest loc este din anul 1679, cand aflam despre existenta unui schit de sihastri, pradat de invaziile vremii.
Manastirea Cocos exista din 1833, ctitori fiind calugarii Visarion, Gherontie si Isaia din manastirea Neamt, care au trecut pe la Muntele Athos, inainte de a se opri aici. Ei au venit pana la Isaccea, unde s-au si asezat.
Acestia au cumparat o bucata de pamant si au construit o mica biserica din nuiele lipite cu pamant, fara turle si fara clopote, respectand legile musulmane de atunci.
Aceasta biserica, cu reparatii facute in timp, a dainuit pana in 1910 cand a fost demolata. Pe locul fostului Altar a fost asezata o troita pentru aducere-aminte. Pentru ca era nevoie de un locas mai mare si mai trainic, parintele Visarion, devenit arhimandrit si staret al manastirii, construieste in 1853 o noua biserica din piatra si caramida, cu cheltuiala unui mocan ardelean instarit care, calugarindu-se, a donat manastirii intregul sau avut.
Prima biserica a avut hramul "Sfanta Treime". Dupa razboiul de independenta s-au construit si cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 pana in 1884 urmeaza ca staret Daniel, in timpul staretiei se ridica clopotnita masiva si monumentala inalta de 30 m, existenta si astazi. In jurul clopotelor sunt 6 firide. Tot Daniel a construit cladirea chiliilor dinspre vest din fata bisericii, in stil oriental, un pridvor si cerdac pe ambele parti, acoperite cu olane.
In 1959 aceasta cladire a fost declarata monument istoric. Celelalte chilii construite de staretii Visarion si Daniel au fost demolate in 1910, odata cu cele doua biserici, dupa ce se incercase fara succes, consolidarea bisericii in 1853.
In 1909 devine staret arhimandritul Roman Sorescu, calugarit la Ciolanu si in 1910 termina constructia din partea de rasarit unde azi este staretia, paraclisul, bucataria si trapeza.
La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii noi ce se leaga de clopotnita dupa planul intocmit de arhitectul Toma Dobrescu si care la capatul dinspre rasarit se termina cu o frumoasa cladire cu doua etaje in care, in prezent, este muzeul.
La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale carei ziduri nu sunt afectate de cutremurul din 28 mai 1912. Lucrata de pietrari italieni dupa planurile arhitectului bucurestean Toma Dobrescu, este terminata in 1913.
Odata cu inceperea razboiului in 1916, o mare parte din cei 86 calugari care existau in 1914 au pornit in bejenie impreuna cu staretul, luand cu ei majoritatea obiectelor de valoare pe care la intoarcere nu le-au mai adus in totalitate. Staretul Roman Sorescu inceteaza din viata in 1919 la numai 45 de ani.
Intre 1926 si 1929 s-a construit corpul de cladiri din dreapta clopotnitei, cu etaj si pridvor. Aici a functionat o vreme o scoala de cantareti bisericesti, iar in prezent este casa de odihna a episcopiei.
Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie 1946 a ars clopotnita, topind si clopotele. Lucrarile de restaurare au inceput in 1954 si s-au terminat in 1956, in timpul pastoririi episcopului Chesarie Paunescu, fiind staret protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate si chiliile din vest. Sunt instalate in clopotnita doua noi clopote de 500 kg si 375 kg.
In anul 1971, pe teritoriul comunei Niculitel, in apropierea manastirii, sapaturile arheologice au adus la lumina o cripta care adapostea moastele a patru sfinti mucenici, primele descoperite pe teritoriul tarii noastre. Acestia sunt crestini martiri din secolele III-IV. Inscriptiile in limba greaca din interiorul criptei atesta astazi moastele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moastele celor patru sa fie depuse in patru racle, la Manastirea Cocos din apropiere.
La 17 ianuarie 1973 sunt aduse in manastire si asezate la loc de cinste in biserica, intr-o frumoasa racla, moastele sfintilor martiri Zotic, Atal, Camasie si Filip, ca o marturie incontestabila a credintei stramosesti. Praznuirea acestor martiri se face in fiecare an la data de 4 iunie.
Biserica este o constructie masiva din piatra in forma de cruce. Absidele din naos sunt adanci si foarte largi. Naosul se delimiteaza de pronaos prin doi stalpi voluminosi, cate unul pe fiecare parte, lipiti de zid. Are un pridvor inchis in care se intra printr-o usa masiva in doua canaturi, inalta, cu geam in partea superioara. Are al doilea pridvor deschis, sustinut de 6 coloane masive.
Naosul de 19 m latime in zona absidelor luminat de cate doua mari ferestre, pe fiecare parte, pronaosul lat de 9 m este luminat de cate o fereastra lata si inalta pe fiecare parte. Pronaosul si naosul au impreuna 24 m in lungime.
Biserica are 3 turle octogonale, strapunse de cate 8 ferestre inguste si inalte. Turla de pe naos este foarte masiva si inalta. Celelalte doua mai mici sunt asezate pe fiecare parte a pridvorului.
In exterior, peretele din dreapta naosului are o firida inalta, pictata. La fel o firida inalta si pictata este pe zidul din rasaritul altarului.
Pictura bisericii a inceput in toamna anului 1914, executata de pictorul italian F. da Biasse in stil neobizantin si s-a terminat in 1916. A fost restaurata intre 1957 si 1960."

In prezent, in varful colinei unde se spuna ca s-a auzit cantecul cocosului de munte, se inalta o cruce de piatra iar accesul turistilor este facilitat de scarile de ciment. Din pacate, nu am mai avut timp sa ajungem si noi pana acolo.
In schimb, am reusit sa vedem muzeul in curs de amenajare, muzeu ce dtine o multitudine de icoane si carti vechi bisericesti.

Cam acestea ar fi povestile din excursia noastra in Dobrogea. Pregatind traseul, am descoperit multe alte obiective (istorice, naturale, religioase) pe care, din pacate, nu le-am putut atinge datorita timpului limitat.
Cert este ca, desi nu foarte cunoscuta ca o zona turistica importanta, Dobrogea merita inclusa pe harta oricarui turist care se respecta. Cu toate neplacerile de care nu duce lipsa (drumrui si indicatoare), zona este de o rara frumusete si are un farmec aparte: biserici si ruine de cetati, campuri cu floarea soarelui sau cu grau abia cules, cu parsi, cu prigorii colorate, peri cu crengile incovoiate de fructele ce abia incepeau sa se coaca. Un mare regret este si ca nu am vizitat Murfatlarul...mai ales cand am vazut podgoriile ce imbracau coastele dealurilor. Cred ca cea mai buna perioada de plimbare prin Dobrogea este vara, cand parca si timpul se dilata si poti sta sub un umbrar, cu pepeni si piersici la indemana...
Eu m-am indragostit de Dobrogea si abia astept sa vina timpul sa o reintalnesc!

Vacante de vara cat mai placute tuturor,
Cristina si Cristin

luni, 1 august 2011

Dobrogea 2011 - ziua I


Asa cum am anuntat de ceva vreme, sambata si duminica (23 si 24 iulie 2011) am fost intr-o excursie prin tinuturi dobrogene.

Fotografiile din excursie:

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Dobrogea2011#

Am ajuns in locuri pe care nu le mai vazusem niciodata. Doar Constanta imi era cunoscuta, dar am revazut-o cu placere, ca de fiecare data.
Acum, privind in urma la cele doua zile de plimbare, pot spune ca Dobrogea reprezinta pentru mine soare, valuri, unde dunarene, istorie, stanci, lanuri nesfarsite de floarea-soarelui, coline molcome, campii intinse, iz de peste si de alge, apoi totul luat de la capat: soare, valuri....
Si mai inseamna drumuri lungi, sate pustii si sarace, gaste care se scalda in orice ochi de apa, ciulini si turme de oi si de capre. Mi-a lasat senzatia de loc in care sa-ti petreci vacanta de vara, cu carti si cafea la ibric, cu tarait de cosasi prin iarba inalta, fosnet de frunze uscate si caldura.
Totul pare vechi sau macar invechit in Dobrogea. Calci printre ruinele cetatilor si nu iti poti opri un gand: pe aici au calcat alti oameni ca noi, in urma cu mii si sute de ani, au locuit intre zidurile cazute de care noi acum ne minunam, au baut apa din vasele expuse in muzeu, iar mormintele pierdute de-acum le-au fost strajuite de pietrele funerare sculptate pe care noi acum le fotografiem ca sa avem de ce ne minuna si acasa.
Dobrogea este un loc in care timpul nu mai reprezinta nimic altceva decat un mijloc prin care totul capata o valoare si mai mare. Mi-a parut un loc lipsit de rautate; poate si din cauza ca oamenii cam lipsesc din peisaj. Cei cu care am intrat in contact sunt oameni simpli, apropiati. Chiar mi-a spus o doamna ca nu ma stie, dar are senzatia ca ma cunoaste dintotdeauna.

Asadar sambata am pornit dis-de-dimineata la drum intins catre Calarasi, pentru a traversa Dunarea cu bacul, la Chiciu. Nu aveti cum sa-l ratati, sunt destul indicatoare pe drum. Traversarea se face la fiecare 15 minute, dupa ce s-a achitat la casierie taxa aferenta (doar pasager - 2 lei, autoturism - 25 lei; tarifele sunt valabile pe sens). Sunt acolo si cateva toalete ecologice si un magazin de unde va puteti cumpara cate ceva de rontait.
Urcam cu tot cu autocar si incepem traversarea Dunarii; din loc in loc zarim pescari si pescarusi, asa ca deja ma cuprinde dorul de Delta pe care nu o vom revedea nici anul acesta. In 20 de minute debarcam si pornim la drum catre satul Ostrov, unde urma sa facem primul popas: vizita la Manastirea Dervent.
Se spune ca pe malul drept al Dunarii, la distanta de numai doi kilometri de manastirea Dervent, a existat o cetate antica romana cu numele de Dervent, nume care inseamna lagar sau garnizoana romana, dar si vad de trecere sau trecatoare in limba turca. Cetatea Dervent, dupa o epoca infloritoare pana pe la anul 1036, a fost distrusa de pecenegi odata cu cetatile Dinocetia, Capidava si Sucidava.
Mai tarziu aici sunt martirizati patru crestini, anume un preot si trei fecioare care vor veni in marea cetate Dervent la Dunare sa-l marturiseasca pe Hristos. Ajunsi aici cei patru sunt prinsi si condamnati la moarte, dupa ce fusesera sfatuiti sa se lepede de Hristos. In momentul martirajului, traditia acestui Sfant Lacas ne spune ca ei erau asezati astfel: Preotul se afla pe locul in care se afla acum Crucea Sfanta din absida stanga a bisericii, crucea facatoare de minuni si tamaduitoare, iar cele trei fecioare se aflau in fata bisericii, mai precis in fata Sfantului Altar. Vazand ca nu pot fi determinati sa-si renege credinta lor adevarata, au fost chinuiti groaznic. In final preotul a fost jupuit de viu si spanzurat pe o cruce de lemn cu capul in jos, iar celor trei fecioare li s-au scos ochii, li s-au smuls unghiile de la maini si de la picioare, iar dupa aceste groaznice chinuri trupurile le-au fost taiate in bucati. Cenusa lor a fost aruncata in Dunare, dupa ce trupurile le-au fost arse pe rug ca sa nu le venereze crestinii aflati in cetate. Pe locul unde au fost ei martirizati traditia ne spune ca au crescut din pamant patru pietre in forma de cruce cu insusiri tamaduitoare si facatoare de minuni.
Acum se pastreaza doua cruci: una dintre ele in paraclisul din partea stanga a bisericii, iar cea de-a doua, cu bratele taiate, este afara, in dreptul altarului.
Crucea din interior este protejata de geamuri pentru ca, in zelul lor, unii credinciosi au ciobit crucea facatoare de minuni. Multi bolnavi s-au vindecat aici de boli vechi si grele, de handicapuri si suferinte; in trecut isi lasau langa cruce carjele, bastoanele, tocmai ca o dovada a insanatosirii lor.
Crucea de afara, fara brate, aducea vindecare animalelor pe care oamenii le lasau peste noapte langa ea.
Aici se organizeaza si tabere de sculptura, iar operele de arta create sunt expuze prin curtea manastirii. Peste tot in jur sunt trandafiri, galbenele, cactusi. Salcamul Japonez era in plina floare. De bolta de vita-de-vie atarnau struguri verzi, dar care promiteau o recolta bogata.
In biserica era slujba, asa ca nu am intarziat foarte mult.
Mai multe informatii despre Manastirea Dervent puteti regasi aici: www.crestinortodox.ro sau www.dervent.ro

De aici, din Ostrov, am pornit catre localitatea Ioan Corvin, pentru a vizita Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei.
Pestera Sfantului Apostol Andrei, o biserica adevarata sapata in stanca, este amplasata la baza unui mic munte impadurit. Pe peretii bisericii din pestera sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor si a lumanarilor. In locul altarului se afla acum o icoana mare a Sfantului Apostol Andrei.
Despre cum a fost descoperita pestera nu se stiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pana la Razboiul de Independenta din anul 1877, sub stapanire otomana.
In anul 1918 un mare avocat din Constanta, pe nume Jean Dinu, in timp ce era in calatorie prin aceasta zona, in urma unui vis care s-a repetat, a descoperit Pestera Sfantului Apostol Andrei intr-o stare deteriorata.
Pestera era inconjurata de padure, copacii ajungeau pana aproape de intrarea in pestera, intrarea era mult mai mica, iar inauntru crescusera buruieni, nu locuia nimeni aici in pestera. Dupa ce a curatat pestera a construit un mic corp de chilii.
Apoi s-au adunat si primii calugari ce slujeau sfintele slujbe in pestera. Au construit mai apoi turla de deasupra pesterii care la anul 1936, dupa cum spun unele persoane avea 40 de metri si se vedea de la drumul mare. Altii spun ca avea doar 18 metri.
In anul 1943 Episcopul Chesarie Paunescu a sfintit pentru prima data pestera. A venit al doilea razboi mondial si apoi a fost perioada comunista, perioada foarte grea pentru biserica ortodoxa, comunistii distrugand totul aici. Pestera a devenit staul pentru oi: taranii din zona isi adaposteau aici oile cand era vreme urata.
Perioada mai senina pentru pestera a venit abia dupa 1990, atunci cand parintele Nicodim Dinca, ctitorul acestei Sfintei Manastiri, monah fiind de la manastirea Sihastria din judetul Neamt, impreuna cu parintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, un preot tot de acolo, cu binecuvantarea IPS Lucian au inceput din nou lucrarile de reamenajare a pesterii si construirea sfintei manastiri.
Pestera are forma unei biserici: in fata altarul, cu icoana mare a Sfantului Andrei care a fost plasata in locul catapetesmei, apoi naosul si pronaosul. Totul este in stanca.
In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei.
Pestera nu a suferit modificari decat la intrare unde s-a construit acel zid, dupa modelul celui din 1918 iar aici deasupra locului in care ne aflam s-a construit aceasta turla care are doar 4 metri inaltime.
Ceva mai multe informatii puteti afla aici: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-pestera-sfantului-apostol-andrei-67904.html

Cand am ajuns noi, in biserica mare era o nunta: mireasa tanara si in culmea fericirii, mirele (pe care cu greu l-am identificat) ii facea fotografii, iar ceilalti cativa invitati le tineau isonul.

Mai departe am pornit catre Complexul arheologic Tropaeum Traiani - Adamclisi. Nu ratati indicatorul catre Cetatea Adamclisi.
Aceasta se afla la 1,4 km sud-vest de monumentul triumfal si a fost construita in timpul imparatului Traian, probabil pe locul unei cetati getice protejate de ziduri si de sisteme de aparare ingenioase, imediat dupa batalia prin care se urmarea anihilarea acesteia. De la inceput asezarea a avut rangul de municipiu. In anul 316 imparatul Constantin, mare admirator al imparatului Traian, a ridicat din temelii cetatea ale carei ruine pot fi vizitate astazi. Locuirea a incetat la Tropaeum Traiani in prima jumatate a sec. al VII-lea d.Hr, in urma invaziilor slave. Cercetarea arheologica a pus in evidenta incinta cu cele 4 porti, 7 bazilici crestine, o bazilica in forul cetatii si alte constructii. sapaturile arheologice continua si in zilele noastre.
Cateva detalii despre doua dintre bazilicile de la Adamclisi: Bazilica A se afla in apropierea portii de est a cetatii, la nord de via principalis, si a fost numita pana in 1971 (cand I. Barnea i-a descoperit cripta in care se aflau moastele a cinci martiri) "Bazilica simpla". Pe zidul estic al acesteia se mai pastra, intr-o stare de conservare precara, conturul unei inscriptii scrise cu vopsea. Cripta, aflata sub altar, prezinta dimensiuni de 2,70 X 2,30 m si comunica cu bazilica printr-un culoar in trepte. Este o bazilica trinavata, cu nava centrala lata de 8 m, iar cele laterale de 3,70 si 3,90 m. Intrarea in bazilica se facea printr-un atrium, lung de 18,40 m si lat de 13,50 m, cu o curte interioara de 10m X 6,20m. Din atrium e intra in nartex, care se afla la nivelul naosului. Pe latura de sud a bazilicii se afla mai multe incaperi adaugate ceva mai tarziu. Bazilica A a fost construita in vremea imparatului Anastasius (491 - 518).
Bazilica Forensis este situata la intersectia celor doua strazi principale ale orasului, cardo si decumanus. Ea dateaza din epoca lui Constantin cel Mare si Licinius si probabil ca reprezinta o constructie mai veche refacuta in epoca amintita. In acest loc se desfasura activitatea publica si administrativa a orasului, si tot aici se incheiau tranzactiile economice. Basilica Forensis ( 56m X 24m) era despartita in trei nave prin siruri de suporturi si baze de coloane, in numar de 18. Pe latura de vest zidul are contraforti spre exterior. Intr-o epoca mai tarzie acesti contraforti au fost prelungiti si astfel au aparut magazii comerciale, in unele dintre acestea descoperindu-se chiupuri (vase de lut ars, de mare capacitate, în formă de amforă, întrebuințate pentru păstrarea diverselor provizii si alimente). Pe latura de est a cladirii se afla un portic impunator. In bazilica se intra dinspre nord si pe latura sudica. In sec. al IV-lea pe latura de nord a fost adaugata o anexa dintr-o singura nava, cu absida pe latura estica.
Monumentul de la Tropaeum Traiani - Adamclisi a fost ridicat intre 106 - 109 d. Hr, dupa proiectul arhitectului Apolodor din Damasc, in urma razboaielor dintre daci si romanii condusi de imparatul Traian. Monumentul triumfal avea o inaltime de 39 m,o forma circulara cu un diametru de 38 m, fiind alcatuit dintr-un nucleu cilindric de dimensiuni apreciabile (12,6 m inaltime; 31 m diametru), construit din zidarie bruta, inconjurat la baza de o platforma circulara cu 7 trepte de piatra; nucleul era imbracat in blocuri de piatra care se continuau cu un rand de metope (element decorativ constând dintr-o placă, de obicei cu basoreliefuri, care separă triglifele unei frize dorice) in numar de 54 (din care pina astazi s-au pastrat numai 49), sculptate in basorelief cu scene din timpul luptelor cu geto-dacii.
Deasupra metopelor se afla o friza cu 26 de creneluri (din care s-au pastrat numai 23) sculptate si ele in basorelief si alcatuind coronamentul nucleului circular.
Deasupra nucleului se inalta un acoperis tronconic imbracta in solzi de piatra,precum si un soclu hexagonal inalt de 6 m, care sustinea “trofeul” propriu-zis,adica un trunchi imbracat in armura clasica, cu armele de lupta, avind la picioare arme si prizonieri sculptati tot in piatra. Pe una din fetele soclului hexagonal a fost descifrata o inscriptie din care rezulta ca monumental are inchinat “Zeului Marte, razbunatorul” de catre “Nerva Traian August, imparat si cezar, invingatorul germanilor si dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oara tribun, pentru a VI-a oara imparat, pentru a V-a oara consul, parintele patriei.” Mia multe detalii: http://www.cjc.ro/proiect_histria/Histria/ISTORIE/ADAMCLISI/adamclisi.html

In vecinatatea monumentului se afla alte doua obiective: un mormant tumular (tumul = Movilă artificială, conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, pe care unele popoare din antichitate o înălțau deasupra mormintelor) construit pentru un ofiter roman, si un altar comemorativ in cinstea soldatilor romani cazuti aici in luptele din anul 102 d.Hr.

In Adamclisi exista si Muzeul de Istorie care adaposteste piesel originale ale monumentului, precum si materiale arheologice descoperite in cetate. Din pacate pentru noi, timpul nu ne-a permis o abatere de la drum.
Adamclisi = "Biserica Omului" in limba turca.

De aici ne-am continuat drumul catre Cheile Dobrogei. Destul de dificil de ajuns datorita lipsei de informatii, nu le puteti rata daca ajungeti in zona: principalul este sa ajungeti in localitatea Targusoru, iar de acolo sa va indreptati catre localitatea Cheia. In drum am zarit cred ca vreo doua indicatoarea "Cheile Dobrogei", dar la distante destul de mari intre ele. In caz de nevoie...intrebati localnicii: vor fi bucurosi sa va ajute cu indicatii.
Asadar, despre Cheile Dobrogei...un peisaj spectaculos, pe care va recomand sa-l parcurgeti pe jos. Nu este o distanta prea mare, insa satisfactia va fi maxima. Pe langa aerul curat, stancile verticale, veti putea vedea si asculta parsii. Niste rozatoare tare simpatice, cu mutrisoare jucause si cu miscari de o iuteala incredibila! Cand li se pare ceva ciudat, stai ridicate in doua picioare si scruteaza orizontul. Insa la orice amenintare, dispar cat se poate de rapid in gaurile de care este plin pamantul! Daca este liniste, ii puteti auzi chitaind.

Seara ne-am petrecut-o in Constanta. Se lasase deja intunericul atunci cand am iesit la plimbare, asa ca am petrecut doar putin timp pe faleza, la Cazino, apoi ne-am intalnit cu cativa prieteni din grup si am mers la o terasa, unde am savurat cate o bere rece!!! (iar eu vreo plus 2 inghetate).

Zilele urmatoare urmeaza si continuarea plimbarii noastre prin Dobrogea, dar pana atunci noi va dorim cele bune,
Cristina si Cristin

Impresii de Vacanta

http://www.intercraft.ro

Persoane interesate

Zborurile mele

Alaskan Malamut

Articole bucuresti vechi

Ce carti mai citim

  • "O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana. Jocurile Daniei" de Anton Holban

Ce muzica mai ascultam


For more widgets please visit www.yourminis.com

all blogs
Blog
PromBlog

Nu uitati de Dragobete!

20 martie - Echinoctiul de primavara si inceputul primaverii astronomice

Paste

21 iunie - Solstitiul de vara si inceputul verii astronomice

22 septembrie - Echinoctiul de toamna si inceputul toamnei astronomice

Craciun

Follow this site

free counters

Nu uita!

Adopta un catel!
Caini - Anunturi adoptii caini
Credincios, jucaus, prietenos