"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

marți, 28 septembrie 2010

Festivalul Culturii Thailandeze la Muzeul Satului din Bucuresti


In perioada 18 - 22 septembrie 2010, la Muzeul Satului din Bucuresti si in Parcul Cismigiu a avut loc Festivalul Culturii Thailandeze.
Astfel, cei care au vizitat locatiile de mai sus, chiar si numai in week-end, au avut parte de spectacole de dans şi muzică tradiţională thailandeză. Artizanii au facut demonstraţii de sculptat în gheaţă (un gratios pelican, pe care il veti recunoaste cu siguranta in fotografiile noastre), in legume şi fructe. Altii au ţesut mătase (una dintre cele mai scumpe din lume), au pictat umbrele din hârtie şi măşti de lemn, au confecţionat obiecte din lemn de bambus. Deliciul tuturor, si mici si mari, au fost dulciurile; unul dintre thailandezii participanti la Festival realiza acadele ce aveau cele mai frumoase forme: pauni, trandafiri si chiar languste erau minunatiile ce ieseau din mainile lui, sub ochiii uimiti ai tuturor spectatorilor (si mari, si mici).
Vazand fotografiile, ochiii iti sunt incantati de multitudinea culorilor, de finetea detaliilor costumelor, de gratia dansatorilor.
Va invitam sa vizionati fotografiile facute la Muzeul Satului din Bucuresti, cu ocazia Festivalului Culturii Thailandeze si sa admirati astfel o particica din aceasta minunata tara.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/FestivalulCulturiiThailandezeLaMuzeulSatuluiDinBucuresti#


Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 27 septembrie 2010

Bucurestiul in alb si negru - expozitie foto



Dragi prieteni,

am deosebita placere de a va trimite mai jos invitatia la o alta expozitie foto organizata de Asociatia Bucurestiul meu drag!, reprezentata de dl Andrei Birsan.

Va asteptam cu drag!


Draga prietene al Bucurestiului,

Noi, Asociatia “Bucurestiul meu drag”, impreuna cu Libraria Carturesti (librarie.carturesti.ro/) va invitam sa vedeti un Bucuresti clasic si elegant prezentat în fotografii alb-negru realizate de membrii asociatiei noastre. Nu suntem profesionisti, dar ne place sa fotografiem si mai ales sa fotografiem Bucurestiul nostru drag.

Despre vernisaj ar fi multe de spus…
Vernisajul de vineri 1 octombrie va incepe la ora 18.30 pe peronul statiei de metrou Unirii 1 unde, fiecare dintre fotografi isi va expune personal fotografia, ne vom muta in statia de metrou Unirii 2 iar pe la 19.30 vom vernisa expozitia in Pasajul Universitatii dupa care vom pune fotografiile acolo unde le este locul, in Café Verona de la Libraria Carturesti. Astfel fotografiile noastre vor face o calatorie prin oras.

La Cafe Verona, libraria Carturesti va asteptam la un must delicios si o turta dulce, la dovleac si mere coapte, ce mai… o sarbatorire a toamnei bucurestene!

Curatorul expozitiei: Dan Moruzan www.danmoruzan.ro
Fotografiile sunt minunat tiparite de AME Design www.amedesign.ro


Cu prietenie,
Asociatia “Bucurestiul meu drag”

Andrei Bîrsan
Presedinte Asociatia Bucurestiul meu drag
0743.076.255
www.orasul.ro

joi, 23 septembrie 2010

Reincepe: Povestiri din Lumea Mare


Sambata vom merge si noi, pentru prima data, in ceainaria Green Tea (http://greentea.ro/), pentru a asculta Povestiri din Lumea Mare. Va fi o intalnire intre cei pasionati de aventuri, de calatorii si, de ce nu, de fotografii. Speram sa intalnim si multi povestitori dornici sa ne impartaseasca din experientele proprii si sa ne dea sfaturi. Este o editie aniversara si, in plus, temele discutiilor de sambata sunt povestile amuzante din calatorii. Ne dorim sa-l cunoastem si pe Imperator (alias Cezar Dumitru), al carui blog il recomandam cu toata caldura: http://imperatortravel.blogspot.com/ dar si pe Bogdan Teodorescu, un scriitor şi un călător pasionat, autor al cărţii vândute în peste 10.000 de exemplare, 54+1 / 24 (http://lumeamare.ro/2010/04/30/o-viata-din-care-e-pacat-sa-mori/).

Suntem foarte nerabdatori...atat de nerabdatori incat ne-am hotarat sa spunem mai departe!
Mai sunt câteva locuri disponibile, aşa că, dacă eşti prin Bucureşti, hai la un ceai şi câteva poveşti amuzante din călătorii. Intrarea este 10 lei, iar premii şi mici cadouri sunt pentru toată lumea!

Nu uita să faci rezervare!
http://lumeamare.ro/2010/09/20/povesti-din-lumeamare-editie-aniversara/


Ne vedem sambata!
Cristina si Cristin DUMITRU

marți, 21 septembrie 2010




O vizita la Praga presupune, cu siguranta, o vizita la Cimitirul Evreiesc. De ce in Bucuresti nu am merge in vizita la Cimitirul Bellu?! Ei bine, in aceasta vara, mai precis pe 7 august 2010, impreuna cu Asociatia foto Bucurestiul meu drag! am mers in excursie foto la Cimitirul Bellu din capitala.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/CimitirulBelluBucuresti#

Desi poate suna ciudat, acesta este un loc ce merita vizitat. Incarcat de istorie, de cultura, de monumente extraordinar de frumoase, dar si de multa durere, Cimitirul Bellu trebuie parcurs cu harta in mana. Noi am ajuns prima data pe Aleea Scriitorilor, unde, aliniate si destul de bine intretinute, am vazut mormintele lui Eminescu, Caragiale, Calinescu, Sadoveanu, Nichita si multi altii.
Monumentele din cimitir sunt spectaculoase, atat prin realizarea artistica, acuratetea detaliilor, prin expresia chipurilor, dar si prin sentimentul de suferinta si durere pe care il degaja.
Aproape fiecare monumet are o legenda proprie. Iata cateva dintre cele aflate de noi:
- Doamna cu Umbrela, pe numele ei adevarat Katalina Boschott. Povestea pre aceasta tragedie romantica are doua variante. Unii spun ca un bucurestean foarte bogat si insurat s-a indragostit nebuneste de o fata frumoasa, pe care a luat-o ca guvernanta pentru copiii lui. Sotia, geloasa, a vrut sa scape de ea punandu-i putin cate putin arsenic in mincare, otravind-o treptat si in cele din urma ucigand-o. Rapus de durere, barbatul a inmormantat-o undeva pe aleile din fata, aproape de cavoul familiei, si a dat ordin maestrului Raffaello Romanelli s-o sculpteze in marime naturala. Intervine din nou sotia, care porunceste sa fie scoasa de acolo si mutata tocmai in fundul cimitirului, sa n-o vada nimeni. Mai exista si o alta varianta a povestii: o frumoasa femeie, amanta bogatasului, a fost operata gresit de un medic incompetent. Ultimele cuvinte ale ei pe patul de moarte ar fi fost: „Cet animal de médecin m’a tuée!“ (Animalul asta de doctor m-a ucis!), cuvinte care au si fost incrustate cu litere de aur pe monumentul din granit rosu. Din pacate ele nu s-au pastrat, fiind furate.

- Cavoul familiei Poroineanu are un monument funerar ce reprezinta o tanara femeie moarta, intinsa pe spate intr-un pat. In genunchi, plange pentru vesnicie un barbat cu barba. Povestea celor doi tineri este cutremuratoare. Cand erau foarte mici au fost despartiti. Baiatul a ramas in tara, iar fata a plecat la Paris. Nu li s-a spus niciodata ca sunt frati. A trecut timpul si tanarul a plecat la randul lui in Franta, la studii. Acolo, insa a intalnit marea iubire, o femeie de o frumusete rapitoare, cum nu mai vazuse. S-au casatorit imediat si au trait clipe de fericire nebuna. Totul a durat, pana cand, revenind in tara, au aflat, prin nu se stie ce imprejurare, ca sunt frati buni. Oroarea, disperarea si durerea i-au facut pe cei doi amorezi nefericiti sa-si puna capat zilelor. In urma lor a ramas povestea si monumentul din marmura neagra, ridicat de artistul Raffaello Romanelli.


Iata cateva detalii despre istoricul Cimitirului Bellu:

"Până la jumătatea sec. XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul bisericilor, existând însă şi 7-8 cimitire în afara oraşului, pentru populaţie şi pentru săraci.

Cum Bucureştiul a ţinut întotdeauna pasul cu noul, legiuitorii de atunci hotărăsc desfiinţarea vechilor cimitire de pe lângă bisericile centrale şi hotărăsc "Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş" care apare în 1831. Abia în 1850 o comisie a Sfatului Orăşenesc discută concret crearea altor cimitire în afara oraşului, unul dintre ele fiind de pe uliţa Şerban-Vodă, unde era o mare grădină a baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministru al Cultelor şi Justiţiei, învecinată cu o moşie a Mănăstirii Văcăreşti, ce avea acolo trei mori de vânt. Acest teren este donat de baronul Bellu, Sfatului Orăşenesc, călugării de la Văcăreşti urmându-i exemplul.

La 26 noiembrie 1852, Sfatul Orăşenesc hotărăşte începerea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului, iar în ianuarie 1853, arhitectul Alexandru Orescu întocmeşte planurile pentru construcţia unei capele pe locul vechii biserici a lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), cel care fusese căsătorit cu Irina, fata marelui Ban Văcărescu şi strănepoata lui Ienache Văcărescu, cel omorât de turci împreună cu domnul Constantin Brâncoveanu.

Pictorul Lecca zugrăveşte interiorul capelei, care a fost înzestrată cu obiecte de cult şi cele de trebuinţă. În toamna lui 1855 au început lucrările de amenajare a terenului, lucrări terminate în septembrie 1858, când cimitirul începe să funcţioneze legal. În 1859 guvernul trece hotărât la aplicarea legii, prin mutarea cimitirelor din oraş şi din jurul bisericilor afară din oraş, comunicând parohiilor "porunca" de interzicere a înmormântărilor în Capitală.

C.A. Rosetti (1816-1885), iniţiatorul organizării Cimitirului Bellu şi cel ce pusese mult suflet în această lucrare importantă pentru Capitală, este şi primul concesionar consemnat în Arhiva Cimitirelor, care în noiembrie 1859 cumpără un loc pentru înmormântarea fiicei sale, Elena. Urmează scriitorul Cezar Bolliac, care în 1860 îşi înmormântează soţia, Aristiţa, născută Izvoranu. În aprilie 1861, C.A. Rosetti îşi înmormântează şi un băiat, Anton (menţionăm doar două nume mai cunoscute în acei ani). Realitatea este că din 1855 au fost multe înhumări de oameni obişnuiţi, ale căror nume s-au pierdut în vreme.

Din 1862, Cimitirul Bellu trece sub autoritatea Municipalităţii Capitalei. În Monitorul Ţării Româneşti, din aprilie 1860, se anunţă amenajarea şi altor cimitire în afara barierelor, pentru comunităţile israelite, catolice, evanghelice, protestante, calvine, armene, musulmane, un cimitir pentru deţinuţi, şi unul al săracilor. Se mai deschid cimitire particulare. Din raportul doctorului Iacob Felix, medicul şef al Primăriei Capitalei, de la sfârşitul anului 1877, rezultă că oraşul avea atunci 17 cimitire.

În 1890 capela Cimitirului ruinându-se, Emil Pake Protopopescu, primarul de atunci al Bucureştiului, pune piatra de temelie la noua capelă, care s-a clădit în stilul catedralei din Carlsbad, zugrăvirea fiind opera pictorului Mihail Popp. Mai târziu, capela este repictată de Dimitrie Belisarie şi Artur Verona, iar catapeteasma sculptată în lemn de Anghel Dima.

În urma poruncii guvernului de desfiinţare a cimitirelor de pe lângă bisericile bucureştene, familiile înstărite şi-au mutat osemintele strămoşeşti în cimitirul Bellu. Sunt menţionate familiile Cantacuzino-Râfoveanu (1863), Scarlat Rosetti (1865), Văcărescu ― oseminte din sec. XVI, Florescu, Ghica, Ralet, Filitti, Zefcari, Câmpineanu, Mihăilescu, Barbu Slătineanu, aduse de la biserica Sf. Ioan cel Mare (ce a existat în locul Casei de Depuneri actuale), de la mănăstirea Sărindar (acum Cercul Militar), şi de la alte biserici buucreştene. Cimitirul Bellu de la 17 ha câte avea în 1859, la 20 ha în 1960, are în prezent cca 28 ha."
Paul Filip
în "Panteonul Naţional", Ed. Afir, Bucureşti, 2001

Mai multe detalii:
http://www.crestinortodox.ro/reportaj/bellu-28-hectare-istorie-72264.html
http://www.bellu.ro/

joi, 16 septembrie 2010

Expozitie foto "Trecut-au anii..."



Cum anuntam si zilele trecute, aseara, 15 septembrie 2010, la ora 18.00, a avut loc vernisajul celei de-a treia editii a expozitiei foto "Trecut-au anii...". A fost organizata, ca de fiecare data, de catre Asociatia "Bucurestiul meu drag". Atmosfera a fost foarte placuta, multi dintre membrii vechi ai Asociatiei participand (unii in mod activ, printr-o mana de ajutor data la amplasarea banner-elor pe gardul Muzeului Municipiului Bucuresti) la vernisaj. Circulatia aproape s-a blocat pe trotuar, trecatorii oprindu-se in fata fotografiilor expuse. Multi dintre ei, vazand imagini din Bucurestiul anilor '50 - '60 incercau sa-si regaseasca actualele birouri, locuinte si altele asemenea.
Cum remarca si d-nul prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc, Presedinte OAR Bucuresti, invitat de onoare la vernisaj, bucurestenii sunt mult mai indragostiti de imaginea orasului din secolele trecute.

Expozitia va putea fi vizitata in perioada 15 - 30 septembrie 2010, la Universitate, in centrul Bucurestiului, pe gardul Muzeului Municipiului Bucuresti.

Pentru cei care nu veti putea ajunge, va trimitem invitatia de a vizita site-ul www.orasul.ro la sectiunea "Expozitii foto"; tot pe acest site veti putea vedea si imagini din excursiile foto organizate de Asociatia Bucurestiul meu drag! in Bucuresti, in tara, dar si peste granite.

Dupa vernisaj am mers (majoritatea) la bere, la Hanul Berarilor. Locatia merita o sedinta foto, dar cand au fost aduse berile la metru...mai greu...
Informatii prezentate cu umor, fotografii si alte detalii puteti gasi aici:
http://hanuberarilor.ro/index_han.html


Cele bune,
Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 13 septembrie 2010

Carstovul Viilor la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti


In acest sfarsit de saptamana am ramas in Bucuresti. Asta nu inseamna ca am stat acasa. In primul rand a fost o zi de toamna extraordinar de frumoasa; si in al doilea rand, la Muzeul Satului din Bucuresti era anuntat "Carstovul Viilor", targ cu muzici, mestesugari, si, speram noi, vin.
La Muzeul Taranului Roman a fost targ dedicat iconarilor.
Asa ca...de ce sa stam acasa?!

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/CarstovulViilorLaMuzeulSatului#

Am traversat Herastraul plin de copii, adolescenti, tineri, batrani. Foarte multi dintre ei cu biciclete, ceea ce nu poate fi decat imbucurator. Am vazut si patrula de jandarmi calare, apoi am ajuns la tarcul paunilor, si mai apoi la lebedele negre.
Din Herastrau am intrat apoi la Muzeul Satului "Dimitrie Gusti". N-am sa mai povestesc aici despre istoricul si importanta acestul muzeu, pentru ca am facut-o deja intr-un post mai vechi. Este unul dintre locurile cele mai iubite din Bucuresti, si de aceea este mai mereu plin de vizitatori. Desi nu mai stiu de cate ori am vizitat pana acum acest muzeu, de fiecare data ne bucuram sa-l revedem. Casele vechi sunt foarte bine intretinute, la fel si mobilierul, imbracamintea si acesoriile fiecarei camere. Cel mai mult m-a impresionat, de fiecare data, mirosul de vechi si de curat din aceste case. Si cred ca asta apreciez cel mai mult: mirosul pastrat de atatia ani. Este o extraordinara nota de autenticitate, care impresioneaza de fiecare data.
Acum as vrea sa va povestesc despre "Carstovul Viilor" si despre cativa dintre mestesugarii si artizanii pe care i-am intalnit la targ si care au fost bucurosi sa schimbe cateva vorbe cu noi.
La "Carstovul Viilor" e bine sa se inceapa culesul viilor; anul acesta viile se vor coace ceva mai tarziu, doar cateva soiuri de struguri sunt gata de pus pe masa. Acum este obiceiul de a fi chema preotul pentru rostirea unei rugaciuni la locul unde gospodarii isi vor aseza butoaiele pentru vin. Taranii postesc o saptamana si fac rugaciuni la vii si pivnite. La culesul viilor este obiceiul ca, dupa ce se calca strugurii, cand se va turna in butie cea dintai vadra de vin, sa se adune toti culegatorii si sa dea chiot. Asemenea se face la toate butiile, cand se incepe a turna in ele. In timpul culesului, serile se face cate un foc mare din joarde de vita-de-vie uscate, imprejurul caruia joaca culegatorii si canta lautarii, dupa o masa imbelsugata.
La culesul viilor, nu este uitat strugurele lui Dumnezeu: nu se culeg strugurii de pe ultimul bustean al viei, acestia fiind lasati ca ofranda lui Dumnezeu sau pasarilor cerului.
Plimbandu-ne pe aleile muzeului am ajuns si la d-na artizan Elena Lupu. In varsta de peste 70 de ani, in putina vreme aniversa 50 de ani de cand lucra papusi artizanale. Din ipsos, cu fel de fel de sarme care sa le mentina echilibrul, de pe masuta din curtea unei case ne zambeau taranci in costume populare migalos lucrate, dar si personaje de poveste precum Pacala si Tandala; alaturi erau si magarusi cu desagi, sau chiar pirati (o idee a sotului dansei). Am aflat sa fiul sau este arhitect, iar nepotul este student la arhitectura. Toata viata d-na Lupu a facut papusi. A renuntat la Facultatea de Biologie la care fusese admisa, pentru a se dedica in totalitate familiei si papusilor. "Inainte" era mult mai bine: isi vindea creatiile prin Fondul Plastic. Astfel a reusit sa-si ia casa, masina, si sa aiba un trai decent. "Acum" insa, nu mai poate vinde minunatele opere de arta decat pe la targuri. Unde, bineinteles, sunt mult mai apreciate de vizitatorii straini decat de cei romani. Dansa mai participa la targuri, insa doar la cele din Bucuresti. Si in ultima vreme vanzarile sunt din ce in ce mai slabe: chiar si noi am vazut ca targul din acest sfarsit de saptamana a fost destul de slab (asteptam sa vedem cum va fi Targul de Sf. Dumitru).
Am ajuns apoi la d-na Veturia Suciu, din comuna Cojocna, jud. Cluj. Imbracata in costum popular, isi astepta cumparatorii cu podoabe din foi de porumb pentru bradul de Craciun, cu papusi imbracate in costume populare si incinse la brau cu tricolorul romanesc, cu ii, dar si cu o carte scrisa de dumneaei, cu povestiri reale din vremea razboiului, dar si cu datini si traditii, cantece si colinde compuse sau culese chiar de ea. Din pacate mai avea un singur exemplar din aceasta carte, insa ne-a promis ca de Paste va aduce noua editie, completata intre timp. Cred ca am stat vreo 45 de minute de vorba cu ea. Ne-a povestit despre cum a inceput sa scrie: dupa necazuri in familie, cu baiatul, cu sotul, a cerut fetelor sale hartie si creion. Voia sa faca ceva, dar inca nu stia ce...si, dupa rugaciuni la Fecioara Maria, a inceput sa scrie. Primele 12 pagini le-a dus la o doamna de la Muzeul de Etnografie din Cluj, sa "verifice" si dansa, sa-i spuna daca sa continue sa scrie au ba. Si dupa incurajarile primite, d-na Veturia (acum in varsta de 78 de ani, daca am retinut corect), s-a asternut pe scris. Scria si parca nu stia de unde ii vin cuvintele: fiecare se aseza la locul potrivit, incat dupa ce a terminat de scris cartea si a recitit fragmente din ea se minuna singura si nu-i venea sa creada ce a iesit din creionul sau. Ne-a povestit apoi despre cateva din minunatele locuri prin care a fost in lumea asta mare: pe la Praga (foarte frumos a fost, i-a placut), pe la Strassbourg (frumos tare, plus ca oamenii i-au apreciat in mod special podoabele pentru bradul de Craciun). D-na Veturia este insa dezamagita si suparata: noi, romanii, suntem cei care apreciem cel mai putin tot ce inseamana traditii, datini, vestminte si podoabe traditionale; noi suntem cei care ne injosim si ne auto-denigram in ochiii celorlalti...si a inceput sa ne povesteasca despre costumele populare, despre albumul de fotografii pe care vrea sa-l realizeze (cea mai veche fotografie pe care o are cu port popular este din 1820), despre cat era de frumos la dansa in sat cand, de Rusalii, mergea preotul impreuna cu satenii imbracati in costume populare si binecuvanta holdele de grau. Acum, ne-a povestit ea, se merge doar in jurul bisericii cateva minute, in amintirea vechii traditii. Apoi, din vorba in vorba, am ajuns si la perioada Razboiului (al doilea Razboi Mondial). Linia frontului a trecut pe la ei prin sat si isi amintea cum trageau mitralierele Katiusha, cum zburau avioanele cu reflectoare carora le ziceau "Lumina lui Stalin". Si-a amintit si de venirea trupelor maghiare, despre interzicearea limbii romane in scoli, despre arestarea socrului ei pentru ca era "om mare", adica om cu stare in sat; si-a amintit si despre ungurii care vorbeau in maghiara cu romanii care, la randul lor, raspundeau invariabil:"nu stiu", motiv pentru care asa i-au poreclit ungurii:"nu stiu". Ne-a mai spus o poveste din acele vremuri, din satul in care familiile preotului si primarului (in total 13 persoane) au fost tinute intr-o camera o noapte intreaga si, din cand in cand, bucati de carne erau taiate din ei de catre soldatii unguri; pana la ziua au murit si au fost ingropati cu totii intr-o groapa comuna. Toate aceste povesti le vom regasi in cartea cea noua a dansei.
Ne-a povestit cum a fost la lansarea cartii dumneaei (o taranca ce a scris o carte la aparitia careia au venit personalitatile Clujului), apoi ce frumos a fost la Albac, unde, in urma cu vreo doua saptamani, a fost un targ la care a mers si ea...si despre copiii din sat care acum se rusineaza sa mai poarte costumele populare, desi la fiecare targ la care a fost reprezentantii Romaniei nu au uitat de portul traditional, cu care au facut cinste tarii noastre.
Cu dorinta de a o revedea pe d-na Veturia si la alte targuri, ne-am indreptat catre scena unde dansau Ansamblurile Orfeas al Comunităţii Elene, Prahova - Ploieşti si Asteria al Uniunii Elene din România - Bucureşti. A urmat apoi Ansamblul Zorea al Uniunii Ucrainenilor din România.
Noi am continuat sa ne plimbam pe aleile muzeului, pana am ajuns la d-nul pictor naiv Gheorghe Ciobanu, jud. Iasi. Lucrarile dansului le puteti gasi la http://www.ciobanu-art.com, un site interesant, colorat atat prin imagini cat si prin versurile ce insotesc prezentarea tablourilor d-lui Ciobanu. Trebuie sa recunosc faptul ca, pe langa picturile extraordinar de frumoase, de amuzante si de expresive, ne-a impresionat umorul d-lui Ciobanu. Ne-a spus ca nu contesta calitatea si valoarea unor tablouri moderne, cu linii, puncte, cercuri, dar lumea e frumoasa s-o pictezi si asa cum a lasat-o Dumnezeu. Iar tablourile care infatiseaza lumea satului sunt de admirat! Intre timp, cum eram la targ, mai veneau si alti cumparatori...si d-nul Ciobanu era un negociator neintrecut: "Daca nu vreti sa cumparati, lingurile pictate costa 300 ron ca sa va fie invatatura de minte, dar daca vreti sa cumparati atunci costa 150 de ron si mai negociem". Ne-a invitat pe la dansul pe-acasa, la Iasi, daca avem drum, si ne-a asigurat ca avem unde sa mancam si sa dormim o seara-doua. Mai ca-ti vine sa-ti faci bagajele si sa pornesti pe drumurile Iesilor cu asa invitatie!!!
Ne-am mai invartit apoi putin prin muzeu, prin tufisurile caruia isi faceau siesta cateva pisici, vreo trei gaini si un cocos roscat.

De aici am plecat pe Soseaua Kiseleff, pe langa tarabele anticarilor. Am ajuns apoi la Muzeul taranului Roman, unde era Targul Iconarilor. Cel mai tare ne-au impresionat crucile realizate in atelierul bisericii Noul Ierusalim din Pucioasa. Bratele crucilor erau pictate cu fel de fel de flori (maci, floarea soarelui, crini, flori de camp) sau cu vita de vie. Numai privindu-le simteai ca te linistesti si parca erai dus pe campii inmiresmate. Fiecare cruce avea si un verset din Biblie, un gand despre Dumnezeu, o povata. Cele doua fete ce le vindeau ne-au povestit cate ceva despre biserica lor, despre cei ce lucrau acolo ca sa-si castige traiul zilnic.
Ne-am indreptat catre iesire cu multumirea ca a mai trecut o zi in care am vazut lucruri care ne-au multumit sufleteste, am intalnit oameni cu care ne-a placut si carora le-a placut sa stam de vorba.
Si tocmai la iesire am vazut niste rame pentru fotografii frumos pictate si care ne-au atras atentia: asa cum toata ziua am facut fotografii, ne-am gandit sa facem un cadru si cu acele rame - o idee foarte proasta: doamna care le vindea a fost foarte indignata ca ii fotografiem creatiile, ca nu am cerut voie si nu am bagat-o in seama...drept pentru care nici n-am mai cerut detalii despre ramele respective, despre cum sunt facute....asa ca nu stim cum o cheama, de unde puteti afla detalii despre produsele dansei...

Acestea fiind spuse, va dorim zile de toamna cat mai placute prin Bucurestiul nostru drag!
Cristina si Cristin DUMITRU

joi, 9 septembrie 2010

Expozitie foto: "Trecut-au anii" (III)


Draga prietene al Bucurestiului,

In perioada 15-30 septembrie 2010 te asteptam la Muzeul Municipiului Bucuresti la expozitia foto “Trecut-au anii...”, la o intalnire cu anii tineretii parintilor nostri prin imagini surprinse pe strazile orasului in anii ‘50-‘60.

Noi, Asociatia “Bucurestiul meu drag”, Agentia de Presa AGERPRES, Muzeul Municipiului Bucuresti si Art-Historia am adunat la un loc pentru aceasta inedita expozitie 40 perechi de fotografii care reprezinta instantanee ale Bucurestiului de acum 50-60 de ani puse fata in fata cu Bucurestiul actual.
Fotografiile vechi sunt din arhiva Agentia de Presa AGERPRES, Muzeul Municipiului Bucuresti si Art-Historia, cele actuale sunt realizate de membrii Asociatiei “Bucurestiul meu drag”.

Curatorul expozitiei: Andrei Bîrsan

Vernisajul expozitiei va avea loc miercuri, 15 septembrie 2010, orele 18.00, in curtea Muzeului Municipiului Bucuresti.

Fotografi:

Alexandru Corneanu
Andrei Birsan
Andreia Birsan
Antonio Gherdan
Bogdan A-Popei
Constanta Boroneant
Cornel Hlupina
Corneliu Munteanu
Crisanta Maciuceanu
Cristin Dumitru
Cristina Dumitru
Cristina Gheorghiu
Cristina Stoica
Dan Pop
Dan Togea
Daniel Vrabioiu
Dragos Oproiu
Emil Popescu
Florentina Rafaila
Florian Marin
Florica Jianu
Gabriela Mihaila
Ileana Ionescu
Madalina Macovei
Marana Pascovici
Marius Petrini
Mihai Petre
Mihai Trasca
Mircea Raducan
Mirela Momanu
Nik Constandache
Octavian Aanei
Petru Schiopu
Raluca Otopeanu
Roberto Iosupescu
Serban Vornicu
Sergiu Sfetcu
Teodor Nicolescu
Toni Frimu
Viorel Ion


Cu prietenie,
Asociatia “Bucurestiul meu drag”

marți, 7 septembrie 2010

de Balci, la Rosiorii-de-Vede


Anul asta am ajuns la balci. N-am mai fost de vreo 3 ani...dar acum chiar mi-am dorit sa merg. Si bine am facut:
http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/BalciLaRosioriiDeVede#

Bineinteles, am fost putin dezamagita inca de la intrare: lipseau cele doua tiribombe cu lanturi, si cea mare, de a intrare, si cea mica, ce era de obicei mai spre capatul celalalt al balciului. Lipseau si circurile...bine, nu ma asteptam sa le mai vad, pentru ca lipsesc de ani buni de la balci.

In fiecare an, intre 1 si 8 septembrie, este balci. Se organizeaza destul de aproape de casa mea, asa ca mergem pe jos pana acolo. Este un teren viran unde, in fiecare vineri, este obor: targ de animale. Am fost si eu de cateva ori la obor si, pe langa vaci, porci, cai, magari, capre, oi, am vazut si saci cu grau sau porumb, unelte...iar in ultima vreme chiar si imbracaminte si incaltaminte.

Incepand cu 1 septembrie si pana pe 8 septembrie aici nu mai este obor, ci balci. Adica tot un fel de targ, dar cu gogosi, mici, bere, pastrama, muraturi, acadele, alvita, turta dulce, calusei, tiribombe si alte "comedii", olari, cioplitori si alti mestesugari. Fiecare isi lauda marfa cu glas cat mai tare, si replici cat mai inteligente si mai hazlii. La intrarile circurilor vedeai mereu "Femeia-Sarpe", "Barbatul-Ghiulea" si cativa pitici. Inauntru, la spectacol, am fost o singura data; inca imi mai amintesc tigrii si caii. Oricum, cred ca eram destul de mica, pentru ca imi amintesc un circ imens. Cu timpul, crescand, circurile mi s-au parut din ce in ce mai mici, si chiar ajunsesem sa ma intreb daca am fost de-adevaratelea sau doar mi-am imaginat.
Apoi erau caluseii. Erau si anul asta, chiar vreo 3-4 calusei, dar majoritatea erau impodobite cu imagini din desenele animate moderne: "Frumoasa si Bestia" luase locul "Albei ca Zapada", pestisorul "Nemo" luase locul lui "Tom si Gerry" si tot asa. Imi placea sa ma dau in calusei, dar mi-era cam frica pentru ca tot timpul ameteam si pana la sfarsit imi era deja greata. In tiribomba mare, cu lanturi, m-am dat o singura data: mi-a placut, recunosc...
Ce nu am mai vazut de multa vreme la balci sunt "studiourile foto". Aici venea tot familionul, sa se pozeze. Aveai si decor gata fixat: copacei, flori, animale salbatice...toate pictate in moduri mai mult sau mai putin stangace, dar care dadeau impresia de fotografie cat mai artistica. Mai erau si tot felul de manechine si papusi. Am si acum o fotografie cu mine, cu verisoara mea Iulia si varul meu Bogdan, intre pitici si Alba ca Zapada - eram camuflati perfect, nu ne deosebeai din suita printesei.
Mai erau si niste "comedii" numite Valurile Marii...in ele ne dadeam cel mai des. O alegeam pe cea mai frumos colorata si cu muzica mai de actualitate, bineinteles. Stiu ca una dintre ele avea drept element de decor un manechin...drept pentru care varu-meu Bogdan tot timpul voia "sa se dea in cocoana".
Sa nu uitam tarabele. In fiecare an trebuia sa-mi completez colectia de inele de la tarabe. Nu-mi imaginam cum poate cineva sa reziste stralucirilor podoabelor de tinichea! Eu una stiu ca nu rezistam... Din pacate, am pierdut majoritatea achizitiilor. Chiar, ar trebui sa ma apuc sa le caut prin cutiile cu vechituri, sa le aduc la lumina!
Mai erau apoi pasarile de lut, impodobit cu fulgi colorati in fel si chip; aveau prins un elastic, asa ca puteai sa le balansezi cat voiai si sa-ti imaginezi ca zboara! Si anul asta am vazut asa pasari colorate...si la fel de placute la vedere ca si acum cativa ani!
Si unde era lut, erau si pasarile-fluier din lut. Facute intr-un fel anume, le umpleam cu apa imediat ce ajungeam acasa din balci si sa te tii triluri maiestre ce scoteam prin curte...pana reuseam sa le spargem sau sa le uitam prin vreun raft de magazie.
Tot de la olari, in fiecare an luam ulcioare pentru apa. Imi placeau si inca imi mai plac ulcioarele...dar de baut apa din ele, mai rar. Asta dupa ce, intr-o toamna, cand sa beau apa din ulciorul de la balci era cat pe ce sa inghit o urechelnita: se refugiase si ea in gatul uliorului si era cat pe ce sa sufere o moarte acida la mine in stomac, daca n-o scuipam la timp!
A, si obligatoriu luam de la balci strachini. Inca mai iau, asa ca la mine in bucatarie tot timpul gasesc ceva de preparat intr-o strachina smaltuita si pictata!
Balciul era si un reper temporal: de la balci se strica gustul pepenilor. In plus, trebuie sa si ploua balciul, asa ca in perioada asta sigur se asteapta si precipitatii!
In ultima zi mergeam la cumparaturi mai "substantiale", ca era temeiul balciului, si toti isi vindeau marfa cat de ieftin se putea.
"Balciul" venea de la Ciolanesti, iar de la noi de la Rosiori pleca la Turnu Magurele.

Si dupa ce pleca balciul....venea scoala....

vineri, 3 septembrie 2010

Din nou despre Veliko Tarnovo


Dragi prieteni,

abia acum am reusit sa facem un album foto on-line despre ultima noastra escapada la Veliko Tarnovo. Il puteti vedea aici http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/VelikoTarnovoSoundsAndLightsShow#
Am incarcat foarte multe fotografii de la spectacolul de Lumini si Sunete de pe dealul Tsarevets. Adevarul este ca doar ce fusesem la Veliko Tarnovo in 23 - 25 iulie 2010, asa ca de data asta am stat mai mult in hotel. Este vorba de Interhotel din Veliko Tarnovo, cel mai mare hotel din oras, care pastreaza ceva din atmosfera anilor '80. Au inceput ei sa-l modernizeze, dar stiti cum: pe ici pe colo, prin partile esentiale, dar sa nu se schimbe nimic.
Afara era o caldura ce te topea, iar la hotel am avut acces gratis la piscina...si am facut si masaj cu ciocolata. Pentru prima data. De fapt, a fost masaj cu o crema incolora ce avea in ea bobite de ciocolata... Eh, imaginatia mea o luase putin razna: deja aveam in fata ochilor un borcan cu Nutela. Dar a fost bine si asa. A fost si putin amuzant, de fapt. Doamna de-acolo nu stia nici boaba de engleza. Asa ca a chemat un baietas sa-i traduca ce ii ceream noi: eu voiam masaj cu ciocolata, de relaxare si la talpi, iar Cristi doar masaj de relaxare. Ok, am crezut ca a inteles... think again! Dupa masajul de relaxare imi spune ceva pe bulgareste...eu banuiam ca urmeaza masajul la talpi, asa ca doar am dat din cap a incuviintare. Fratilor, cand s-a apucat sa-mi maseze tot capul si sa-mi umple parul de crema...Ok, am stat linistita cat de cat: am crezut ca nu terminase cu masajul de relaxare si ca asta imi spusese. Cand colo, ea intelesese masaj la cap in loc de talpi. Bineinteles, am stat si l-a facut si pe-asta. Dar nu pot sa povestesc in ce hal imi era parul: tot ridicat in sus, valvoi, si plin de crema cu ciocolata.

Seara a fost o ploaie care a mai racorit putin pamantul incins. Bine ca s-a oprit la timp, pentru ca imediat dupa lasarea intunericului am fost sa vedem Sounds and Lights Show. Pentru grupuri tariful este de 25 leva / persoana. Are loc in apropierea Catedralei Nasterea Sf. Theotokos (biserica aceea mare, ce are cupole verzi, din apropierea dealului Tsarevets) si infatiseaza, prin lumini si sunete, istoria Bulgariei. Dureaza 20 de min. si daca sunteti in Veliko Tarnovo, merita sa-l vedeti.
Partea mai greu de rezolvat este aceea ca spectacolul are loc doar daca sunt grupuri mai mari de 30 de persoane; de asemenea, trebuie sa faceti rezervare in avans la dl. Rumen Kolev, telefon: 003590885080865.
Mai multe informatii puteti obtine si de la biroul de informare turistica din Veliko Tarnovo, de pe str. Hristo Botev nr. 5 (o recomand pe d-ra Kalina, pe care o puteti contacta si in scris la e-mail ticvt2@gmail.com).

Vacante placute,
Cristina si Cristin DUMITRU

miercuri, 1 septembrie 2010

Excursie foto



Si a venit toamna...cu inca o excursie foto organizata de Asociatia foto "Bucurestiul meu drag!", la care va invit sa participati pe toti cei impatimiti de calatorii si fotografii:

- perioada 16 - 17 octombrie 2010;

- ruta:

Sambata 16 octombrie 2010:
07.00 plecare din Bucuresti;
12.00 sosire la Viscri;
13.00 plecare de la Viscri;
15.30 sosire la Fagaras;
17.00 plecare de la Fagaras;
17.45 sosire la Sambata de Sus, cazare si cina la hotel Academia http://www.academiasambata.ro/index.php


Duminica 17 octombrie 2010
07.00 mic dejun si vizitarea manastirii Brancoveanu;
09.00 plecare din Sambata de Sus;
11.00 sosire la Cristian;
12.30 plecare catre Prejmer;
14.30 sosire la Prejmer;
15.30 plecare de la Prejmer;
16.00 sosire la Harman;
17.00 plecare de la Harman;
20.00 sosire in Bucuresti.

Vom vizita: biserica fortificata Viscri, cetatea Fagaras, manastirea Brancoveanu, biserica fortificata Cristian, biserica fortificata Prejmer, biserica fortificata Harman.

Multumiri pentru sprijin:
- Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului in judetul Brasov (in special d-lui Gliga): http://www.brasovtourism.com/
- Hotel Academia, Sambata de Sus: http://www.academiasambata.ro/

Pentru detalii si inscrieri in excursie: Cristina DUMITRU, e-mailul: cristinadumitru1977@gmail.com sau pe messenger la adresa cristinatumbea@yahoo.com

Impresii de Vacanta

http://www.intercraft.ro

Persoane interesate

Zborurile mele

Alaskan Malamut

Articole bucuresti vechi

Ce carti mai citim

  • "O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana. Jocurile Daniei" de Anton Holban

Ce muzica mai ascultam


For more widgets please visit www.yourminis.com

all blogs
Blog
PromBlog

Nu uitati de Dragobete!

20 martie - Echinoctiul de primavara si inceputul primaverii astronomice

Paste

21 iunie - Solstitiul de vara si inceputul verii astronomice

22 septembrie - Echinoctiul de toamna si inceputul toamnei astronomice

Craciun

Follow this site

free counters

Nu uita!

Adopta un catel!
Caini - Anunturi adoptii caini
Credincios, jucaus, prietenos