"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

vineri, 25 septembrie 2009

Parada Baloanelor cu Aer Cald



De la un amic ce ne cunoaste pasiunea pentru calatorii am aflat despre Parada Baloanelor cu Aer Cald de la Campu Cetatii. Evenimentul a fost organizat de Fundatia Aeronautica AUREL VLAICU Tg-Mures si Asociatia Sportiva Nyarad-Eremitu si in 25 - 27 septembrie 2009 a avut loc editia cu numarul IV. La cat mai multe editii!
Cum nu puteam lipsi, ne-am asternut la drum intr-o vineri dimineata, in jurul orei 06.00.
Drumul pana acolo nu-l puteam face fara opriri, ne abatem prima data catre biserica fortificata din Homorod. Mai avusesem o tentativa de vizitare a ei in urma cu cativa ani, intr-o iarna; dar am gasit-o incuiata si am facut cale-ntoarsa. De data asta gasim persoana ce avea cheia (un batran sas, de 83 de ani, amator de musafiri, de explicatii si de povesti din veacul trecut) si o vizitam. Biserica fortificata Homorod este una dintre bisericile medievale fortificate ale Romaniei si poseda una din foarte rarele biserici-sala romanice ce dateaza din ultima treime a secolului al XIII-lea, cand localnicii au început construcţia bisericii romanice de tip sală, o raritate faţă de planul cu trei nave al celor mai multe biserici săseşti. Constructia de aparare propriu-zisa a bisericii din Homorod este insa monumentalul turn-donjon, ridicat din blocuri de piatra deasupra corului, pe plan patrat de 11 metri lungime a unei laturi, cu ziduri groase de 3 metri la baza si de 2 metri la inaltimea catului al patrulea. Lipsa de spatiu pentru comunitatea in crestere a obligat in 1784, la crearea unui nou cor prin spargerea peretelui de sud al salii, distantat doar cu 1 m de zidul incintei, solutie unica in Transilvania. Inaintea acestei modificari s-au augmentat locurile in biserica prin doua galerii suprapuse, adosate de peretii salii, pe peretele de vest ridicandu-se chiar trei. In cea superioara, numita "Cetatea viteilor", isi aveau locul baietii in anul de dupa "confirmarea" lor; in al doilea an se puteau aseza si in tribuna mijlocie, in randul flacailor mai mari. Barbatii pana la 50 de ani sedeau in tribuna inferioara a peretelui de nord, batranii in stranele de-a lungul peretilor in parterul salii, iar femeile in centrul navei. Sala a primit ulterior un tavan plat de lemn, ce poarta intr-un medalion ornamentat inscris anul 1792. Turnul din nord-est a fost demolat, in cor s-au pastrat cele mai vechi picturi murale transilvanene, unde s-au contopit elemente romanice cu elemente gotice, picturi executate desigur curand dupa terminarea constructiei, catre sfarsitul secolului al XIII-lea. Pe un fundal albastru-gri, figurile sunt obtinute din tonuri de ocru si brun, puternic si clar conturate. Fortificaţia care înconjoară biserica evanghelică nu a fost niciodată cucerită.

Lasam in urma biserica, ghidul ei si grupul de olandezi si ne indreptam catre biserica fortificata Mercheasa. Biserica este incuiata si, in ciuda eforturilor noastre, nu am gasit pe nimeni care sa ne deschida. Dar am gasit despre ea cateva informatii: a fost construita in sec. XIII ca o bazilica romanica si a fost renovata in sec. XVII. Bastioanele cetatii taranesti de la Mercheasa, concepute in forma patrata, au ca date anii 1517 si 1541, oferind astfel indicatii precise despre perioada in care au fost executate lucrarile de fortificare. In ceea ce priveste biserica din interiorul cetatii, navele laterale au fost eliminate in intregime. Totodata au fost astupate si arcadele navei centrale. Nava principala si spatiul corului au fost pastrate din vechea biserica. Turnul cu clopot a fost ridicat intre anii 1848 si 1858. Altarul si orga, ce dateaza din a doua jumatate a secolului XVIII, apartin stilului baroc. Biserica este inconjurata de ziduri de aparare in forma patrulatera, cu turnuri in colturi. In corul bisericii inca se mai pastreaza ramasite de picturi murale, iar in altar, un Crucifix cu inaltimea de 1,61 m, din perioada de tranzitie de la Gotic la Renastere.

Pe o vreme extraordinar de frumoasa, am pornit mai departe, catre biserica fortificata Cata. Nici aici nu reusim sa gasim persoana care avea cheia de la biserica, asa ca ne multumim doar cu un ocol prin exterior si reusim sa intram si intr-o curte interioara, de care nu stiu daca apartinea bisericii sau vreunui satean. Iata cateva detalii despre frumoasa biserica: ridicarea bazilicii romanice cu trei nave, deschizând din nava centrală trei arcade semicirculare spre colaterale, având un cor pătrat, absidă semicirculară şi clopotniţă flancată de colaterale, poate fi datată curând după anul 1250. Deasupra intrării în cetate se înalţă cele trei caturi ale turnului porţii, încoronat de un coridor de apărare scos în consolă pe bârne. Pe latura către curte se deschid cele trei intrări spre nivelele turnului, accesibile odinioară numai prin scări mobile, azi prin scări din lemn cu un mic acoperiş, refăcute în 1969. În timpul invaziei tătarilor din 1658, locuinţele din Caţa au fost arse până la temelii. Prăpădul acesta a determinat sătenii din Caţa să-şi încercuiască cetatea cu o a doua curtină ce cuprinde o mare suprafaţă, în nord şi sud-est fiind susţinută de câte un turn. Cel din nord s-a demolat, cel din sud-est, turnul preotului, este de plan pentagonal, cum sunt cele mai multe turnuri de apărare ridicate pe la mijlocul secolului XVII. În timp de asediu turnul folosea preotului şi familiei sale drept locuinţă, cele trei nivele superioare putând fi încălzite, un horn străpungând zidul vertical. Pe fundul unei alte nişe e scris în germană cu caractere gotice: "Doamne apleacă-te iar spre noi şi fii milostiv cu slugile tale" şi în continuare: "o felices vos, qui in pace de bello et in bello de pace cogitatis". ("Ferice de voi care în timp de pace vă gândiţi la război şi în timp de război la pace. "). În 1706, întregul sat a fost incendiat în luptele cu oastea curuţilor. Un an mai târziu se restaurează cetatea, contribuind şi comuna Viscri cu o donaţie.

Drumul ne poarta apoi catre biserica fortificata Drauseni, printre coline pline de branduse atat de mari si de frumoase cum nu mai vazusem de foarte multa vreme! Biserica era in renovare, dar chiar si asa era foarte frumoasa: ornamentele si intregul complex ne-au ramas in inima! Lucratorii ne-au lasat sa ocolim biserica si asa am avut o imagine a intregului ansamblu. Merita vizitat cand va fi gata procesul de restaurare. Biserica este puţin cunoscută, desi este una dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură din România. Localitatea este atestată încă din 1224 în diploma regelui maghiar Andrei al II-lea, prin care se stabileau drepturile şi obligaţiile saşilor. Drăuşeni e menţionat în acest document ca punctul extrem nord estic atins de colonizarea saşilor (Pamântul Crăiesc). O legendă săsească spune că atunci când primii colonişti germani au ajuns, pe Cibin, să întemeieze prima aşezare (Sibiu), au ales loc de biserică unde cei doi greavi (conducători şi lideri, din care unul Hermann) au jurat pe spadele lor înfipte încrucişat în pamânt ca neamul lor să apere şi să cultive pe veci acest pământ. Apoi cele două spade de jurământ au fost trimise în localităţile extreme ale pamântului regesc oferit lor: Orăştie şi Drăuşeni. Si au mai profeţit că atunci cand cele două spade vor disparea, va pieri şi neamul lor. Se spune că spadele s-au păstrat în bisericile celor două localităţi secole de-a rândul. Cea din Orăştie a dispărut la un moment dat, nimeni nu ştie când. Şi cea de la Drăuşeni a fost pierdută dar a fost rapid înlocuită cu o alta, o impozantă spadă de două mâini din veacul al XVII-lea. Din păcate şi această spadă a dispărut în 1944, probabil în tumultul războiului. Ceea ce mai aminteşte de această legendă sunt spadele încrucişate de pe stemele Sibiului şi Orăştiei.

De aici pornim mai departe, catre biserica fortificata Darjiu, monument UNESCO. Ne-a impresionat de cum am vazut-o! In interior erau pregatiri pentru o nunta ce avea loc a doua zi, sambata. Strugurii atarnau, copti si parfumati, in vita-de-vie ce inconjura biserica. In anul 1999, biserica fortificata a fost declarata monument UNESCO. Biserica din Darjiu adaposteste un valoros ansamblu de pictura murala, in parte distrus, dar care trebuie sa fi avut o conceptie la fel de ampla ca cel de la biserica din Ghelinta. Incinta este de plan patrat. Curtinele sale au o inaltime de 5 metri si sunt prevazute cu bastioane dispuse oblic si iesind in afara zidurilor in cele patru colturi. Un bastion asemanator este amplasat in mijlocul laturii de vest. Daca nu ne grabea inserarea, nu stiu cat as mai fi stat asa, la soare, pe scarile de lemn ce urcau in turn.

Dar a trebuit sa plecam mai departe, catre biserica fortificata Archita. Drumul pana la biserica nici nu stiu cum sa-l descriu: masina cu lapte (o Dacia) il putea strabate. Cel putin asa ni s-a spus cand am intrebat localnicii… Si ne pornim la drum si noi, cu Corsa…Asa hartoape de multa vreme nu mi-a mai fost dat sa vad! Sic and nu erau hartoape, era un praf care se tinea scai de noi…si care se asternea pe masina ori de cate ori incetineam. Eh, drum prost, dar bine ca nu erau namoale; ca nici ca mai ieseam de-acolo decat trasi de un tractor. La urma urmei, ne cam facusem socotelile: daca ramaneam prin vreo groapa, puneam cortul peste noapte pe-acolo. In fine, ajungem si la Archita: sat linistit, intre dealuri, miros de balega si fan, cativa batrani la un birt, in colt. Suntem repede acostati de o copila care ne duce la familia ce avea cheia bisericii. Dupa cateva insistente, le convingem sa mearga cu noi sa vedem biserica. Si cum nu mai aveam graba, fiind ultima noastra oprire pe drumul catre Campu Cetatii, am avut timp destul. Ansamblul de la Archita se afla in centrul comunei si este bine conservat. Ea a fost transformata in jurul anului 1500 intr-o biserica-sala gotica, moment in care s-a inceput si fortificarea. Incinta dubla are o forma dreptunghiulara, caracteristica inceputului secolului al XVI-lea, si sapte dintre cele noua turnuri initiale, precum si drumul de straja al curtinelor exterioare. Incinta interioara are turnurile pe colturi. Zidurile sunt inalte de 7 metri si aveau la inaltimea de 4 metri un drum de straja sprijinit pe console din lemn. Meterezele au fost in mare parte zidite. Turnurile aveau fiecare cate o intrare separata dinspre curte, prin drumul de straja sau pe scari mobile.

Cu multumirile de rigoare ne luam la revedere de la fete si pornim catre Campu Cetatii, unde urma sa campam la Mustang Camping. Ajungem cand era deja intuneric si, printre zecile de rulote, punem cortul la farurile masinii. Eram in marginea padurii, langa rau – absolute superb! Stam insa ceva timp de vorba cu proprietarii, si ei pasionati de calatorii si fotografii (nu blogul nostru, ci asa, in general) si ne-am stabilim traseul pentru ziua urmatoare.

A doua zi dimineata la 6.00 trezirea, la 7 eram deja peste drum de camping, in locul unde incepea Parada Baloanelor cu Aer Cald. Deja se umflau baloanele, unii le si ridicasera, altii abia soseau…mai erau si cativa temerari cu dispozitive si elice speciale in spinare…altii erau agatati de nacela cate unui balon cu aer cald si isi dadeau drumul de sus pentru a pluti cu parapanta. Era clar: principalul lucru era sa zbori cumva! Eu una am ramas incantata de cele 10 baloane cu aer cald, de parapantisti si de tot ce se intampla acolo. Era o incantare sa admiri pe cer atatea baloane, care mai sus, care mai jos, care mai la stanga, care mai la dreapta. Le-am urmari pana cand, incet incet s-au facut din ce in ce mai mici si au disparut in zare. Abia atunci ne-am intors in camping.
Am pornit apoi catre Salina Praid. Este una dintre cele mai mari mine de sare din tară si Europa. Exploatarea zacamintelor de sare de aici datează din epoca romană. Mai apoi, prin exploatari masive de sare, au ramas goluri subterane de mari dimensiuni, unde s-a individualizat un microclimat de salina, cu temperaturi relativ constante, intre 14-16 C, umiditate scazuta 66 – 70 % si presiune mai mare decat la suprafata in medie de 735-738 mmHg.Aerul este puternic ionizat, deosebit de eficient in tratarea afectiunilor respiratorii. Aici s-au amenajat sanatorii subterane iar programul de tratament medical subteran a inceput prin anii 1960, in mina Gh. Doja. In 1980, baza de tratament a fost mutata la "orizontul 50", care se afla la o adancime de 120 m de la suprafata avand o latime de 20m, inaltime de 14 m si lungime de mai multe sute de metri. Pe o distanta de 1250 m de la intrare pana la baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei. Salile din subteran sunt dotate cu un sistem de iluminat, terenuri de joaca pentru copii, o capela ecumenica, bufet, biblioteca, mese de biliard, toate acestea avand menirea de a oferi o recreere pentru bolnavii, care in mod obligatoriu trebuie sa petreaca aici zilnic 4 ore. Cred ca am stat aici 2 ore si ceva…pana cand a trebuit sa plecam pentru a ajunge la Corund. Pe drum oprim si luam masa in aer liber, pe camp – foarte gustoase conservele de peste…deci este adevarat ce se spune: foamea este cel mai bun bucatar!
Corund este una dintre cele mai celebre si populare locatii din Transilvania, totodata centrul de olarit popular. Productia de ceramica din Corund este de nelipsit din viata de zi-de-zi a satului. Ceramica traditionala este cu decor albastru dar si monocroma: maro sau verde. Reusim sa gasim un mester olar, Jozsa Janos, care este destul de amabil sa ne arate magazinul sau, dar si atelierul, cuptoarele pentru ars ceramica (cel traditional, cu lemne, dar si cel nou, electric). Foarte atragatoare toate lucrurile din jur: vase de ornament, farfurii, ghivece de flori…tot ce-ti dorea inima lucrat in ceramica! Vasele erau frumoase chiar inainte de a fi arse in cuptor.

Din Corund apucam drumul catre Criseni: la fel de prost si de prafuit! Pe drum luam cu masina un batranel care ne arata drumul pana la urmatoarea noastra oprire: Muzeul Palariilor de Paie. Szőcs Lajos, al cărui familie de trei generaţii se ocupă de fabricarea de pălării de paie, s-a hotărât să înfiinţeze primul Muzeu de Paie din ţară la Crişeni. Muzeul a fost înfiinţat într-o casă ţărănească tradiţională renovată. În prima încăpere pot fi văzute toate modelele de pălării de paie din ţară, în încăperea din mijloc sunt amplasate diferite obiecte de uz şi decoraţie, ear în ultima încăpere este prezentată tehnica de fabricare al pălăriilor de la seceratul paielor până la pălăria gata făcută. Tot aici poate fi văzută şi chiar încercată cea mai mare pălărie purtabilă din ţară, cu diametrul de doi metrii şi greutatea de 2,65kg. La fabricarea ei s-au folosit 500m de împletitură de paie şi 1,5km de aţă. În curtea Muzeului, vizitatorul poate admira o extraordinară colecţie. Mai mult de 600 de pietre sculptate de natură, având forme deosebite, ca de exemplu: raţă, porumbel, şapcă etc. Tot în curte se găsesc o pălărie de cinci metri si mai multe panouri cu indicatoare catre zeci de orase ale lumii, orase din care erau fostii vizitatori ai muzeului.
Atata liniste era in jur si vremea atat de frumoasa...dar mai scuturam ceva din praful de pe masina si pornim mai departe, pe un drum ce ne dezvaluie peisaje extraordinare: urmatoarea oprire satul scufundat Bezid. Pe toate hartile apare acest sat dar practic el nu mai exista. In '88 sau '89 regimul comunist l-a inundat pentru a crea lacul Bezid, iar locuitorii au fost stramutati. Apa raului Cusmed si cea a Nirajului inundau an de an localitatile din aval,asadar trebuia construit un baraj si un lac de acumulare. Satul Bezid avu ghinionul sa fie situat intr-o caldare naturala, loc ideal pentru o acumulare de apa. Satenilor li s-au acordat cativa ani pentru a se muta pe un alt teritoriu ce avea sa se numeasca "Bezidul Nou", sau in satele din jur. Apele paraielor din jur au inundat apoi ograzile, casele, scoala, gradinita, dispensarul medical si primaria. Doar turla biserici catolice a ramas la suprafata apei si crengile catorva copaci situati mai sus, pe un deal. De aceste crengi, ce apar din strafunduri, pescarii isi leaga azi barcile si-si arunca unditele prin desisul padurii scufundate plina de cleni,lipani, somni si crapi. Unii dintre sateni, nostalgici, inchiriaza o barca si mai fac o plimbare de-a lungul sau mai bine zis "deasupra" ulitei principale pana la casa lor ai carei pereti fantomatici si miscatori se mai distig la cativa metri sub apa. Apele lacului alimenteaza orasul Tarnaveni si sunt si o sursa de energie electrica. Ba mai mult, inundatiile satelor din aval au incetat. Trecand peste nostalgia si durerea oamenilor din satul scufundat, se pare ca lacul de acumulare era necesar. Gasim cu oarecare dificultate biserica ce a ramas si fara turla. Pe malul celalalt al lacului erau cativa pescari, insa noi am stat ceva vreme fara sa fim deranjati de nimeni si de nimic exact langa ruinele bisericii. Scoici uriase se deplasau ca vitezomanele prin apa mica de la mal, lasand brazde adanci in nisip. Dupa ce ne linistim catva timp acolo, ne intoarcem iarasi la drumul plin de gropi, hartoape si, pe alocuri, namoale!

Ajunsi la Mustang Camping pe inserate, baloanele erau gata pregatite pentru zborul de seara. De aceasta data se ridicau insa doar la mica inaltime, si numai ancorate. Acum, seara, se puteau urca si turistii si, pentru cateva minute, pluteau deasupra intregii multimi. Imaginile surprinse sunt minunate: siluetele baloanelor pe cerul rosu al apusului, sau lumina flacarilor ce le faceau sa se inalte au fost absolute superbe! Am stat pana s-a intunecat de-a binelea! Abia atunci, manati de frig si, mai ales foame, am pornit catre pastravaria de la capatul satului. Nu gasesc cuvinte sa descriu supa de gulas si pastravul la cuptor! Absolut divine! Atmosfera placuta, cam racoroasa insa pana cand am ajuns inapoi la camping, am facut un dus fierbinte si ne-am bagat in cort!

A treia zi dimineata, dupa cana de lapte cu musli, ne-am infiintat la Parada Baloanelor cu Aer Cald: lumina era mult mai buna fata de dimineata anterioara, insa lipseau vreo 2 echipaje. Oricum, baloanele noastre preferate erau acolo si le-am urmarit cu mare drag! Mai ales ca abia anul urmator le mai putem vedea!
Si dupa ce toate baloanele au fost in aer si din ce in ce mai mici ne-am indreptat catre padure, ca sa mergem sa vedem Lacul cu Arini. Drumul a fost foarte lejer si, mai ales, foarte placut: dimineata era calduta si toti copacii din padure si de pe dealurile din jur erau colorati in toate nuantele toamnei. Absolut superb peisajul! Dam un ocol lacului, cu speranta ca vom vedea si cateva pasari salbatice; am avut ghinion, din pacate, si n-am zarit decat o rata salbatica in zbor, pe drumul de intoarcere.
Cand am ajuns la Mustang Camping incepea un fel de parada cu cai si calareti in costume populare. Foarte frumos si interesant: costumele superbe, caii la fel!
Am asistat si la acest mini-spectacol, dupa care ne-am strans calabalacul si am pornit catre Bucuresti, via Targu Mures.
Dupa ce trecem de Catedrala Invierea Domnului (care era incuiata), ajungem la Gradina Zoologica din Targu Mures. Punctul zoologic din Tirgu-Mures infiintat în anii '60 si prezinta un loc de atractie pentru populatia locala si pentru turisti. La infiintare gradina avea o suprafata de 600-700 m2, care în 1965 s-a marit la 20 hectare. La deschiderea portilor au fost numai zece animale: 3 lupi, 2 ursi, 2 mistreti, 2 fazani si o caprioara. Acest numar a crescut mult pana in anul 2002 si astfel in prezent sunt in jur de 500 de animale apartinand la 120 de specii, atat de fauna locala, cat si exotica. In momentul actual gradina este impartita in cinci sectoare, fiecare sector avand ingrijitori specializati, in numar de 31, care asigura munca de zi de zi. Anual Zoo Tirgu-Mures este vizitata de un numar de 100 000 de vizitatori. Ce mi-a placut: numarul mare de specii de animale. Ce nu mi-a placut absolute deloc: mizerie in custi, iar vizitatorii erau lasati sa hraneasca animalele cu popcorn, bomboane si Coca-Cola! Inadmisibil!
Ne intoarcem apoi in centrul orasului, unde fotografiem Biserica Romano-Catolica Sfantul Ioan Botezatorul. Stabiliţi în 1702 în oraş, iezuiţii construiesc într-o primă etapă, o bisericuţă din lemn, vizitată în 1707 de principele Rákoczi Francisc al II-lea. În 1733 ordinul iezuit este dizolvat şi biserica trece în stăpânirea catolicilor. Biserica a fost construită între anii 1728-1750, meşterul acestei construcţii este Ronnrod din Schwalbach. Planul realizat de el pentru această biserică a fost ulterior de referinţă la construcţia bisericilor catolice din Transilvania. Faţada bisericii este dominată de două turnuri care se termină cu elemente bulbiforme tipice pentru stilul baroc, aceste turnuri sunt şi un element de identitate şi unul care înfrumuseţează urbanistic municipiul. Între cele două turnuri frontispiciul principal este închis şi este încadrat de un atic sub formă de volută. Două uşi practicate în zidul celor două turnuri au rol funcţional pentru a ajunge la clopotele din turnuri care au o rezonanţă de mare frumuseţe, iar nişele de deasupra intrărilor au amplasate statuile a două personalităţi importante ale ordinului iezuit: Sf. Francisc de Xaver şi Sf. Ignat. Biserica a fost pictată în 1900 de Szirmai Bela, motivul principal este o copie după Paolo Veronese, „Adorarea Magilor”.
Catedrala Ortodoxa Inaltarea Domnului si Piata Trandafirilor au fost extraordinar de frumoase in lumina calda a zilei: oamenii iesiti la plimbare, biciclisti, copii…majoritatea cu cate o inghetata in mana, asa ca nici noi nu am rezistat tentatiei!!! Catedrala a fost realizată între anii 1925-1934 ca o necesitate stringentă în viaţa spirituală a românilor din oraş, care datorită vicisitudinilor timpurilor şi dominaţiilor trecute au fost lipsiţi de dreptul de a construi un alt lăcaş de cult adecvat. Vechea biserică de lemn, construită în 1793-1794 nu mai putea satisface cerinţele celor peste 5.000 de credincioşi români, al căror număr era într-o continuă creştere. In cealalta parte a Pietei Trandafirilor vedem Palatul Culturii, absolut impresionant! Datorita orei, nu l-am putut vizita, dar l-am trecut pe lista pentru anul viitor! La exterior, palatul este împodobit cu mozaicuri şi basoreliefuri în bronz şi piatră, fresce şi vitralii de o reală valoare artistică. În interior, în Sala oglinzilor există două grupuri de trei oglinzi mari de cristal şi 12 vitralii viu colorate care ocupă întreg peretele dinspre stradă. Vitraliile au fost propuse să reprezinte Europa la expoziţia de artă decorativă de la San Francisco din 1914, dar datorită izbucnirii Primului Razboi Mondial doar schiţele acestora, care au fost şi premiate, au fost trimise la expoziţie. În timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial vitraliile au fost depozitate în subsolul clădirii pentru a fi ocrotite. Holul interior este impunător, fiind lung de 45 de metri, realizat din marmură de Carrara şi delimitat de două oglinzi veneţiene.
Foarte frumoasa si merita vizitata este Catedrala Catolica Buna Vestire, cunoscută de localnici şi sub denumirea de Catedrala mică (spre a o deosebi de Catedrala ortodoxa aflată în partea opusă a Pieţei Trandafirilor), a fost construită între anii 1926 - 1936 după modelul Bazilicii Sf. Petru din Roma. Biserica a fost sfinţită pe data de 08 septembrie 1936 de mitropolitul greco-catolic Alexandru Nicolescu al Arhiparhiei de Alba Iulia. În anul 1948, după interzicerea Bisericii Romane Unite cu Roma, autorităţile comuniste au instalat în Biserica Buna Vestire din Târgu Mureş o parohie a Bisericii Ortodoxe Romane, care foloseşte lăcaşul până în prezent. Am mers apoi si la Cetatea Medievala din Targu Mures. Se află în centrul municipiului iar complexul cetăţii are o suprafaţă de 4,3 ha şi este format dintr-o incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri. În interiorul fortificaţiei se găseşte Biserica Reformata Calvina şi Clădirea Manutanţei. Biserica Reformata Calvina este cea mai veche clădire din oras. Până în sec. al XIX-lea a purtat numele Biserica Mare în comunitate, deoarece are dimensiuni mari. Biserica a fost construită în sec. al XIV-lea de ordinul franciscan din targu Mures, dar a fost finalizată în totalitate abia în 1490. În timpul reformei protestante, populaţia oraşului a devenit în majoritate reformata, motiv pentru care fost schimbat şi cultul bisericii.
Din această perioadă se păstrază o legendă care spune că crucifixul făcut de Veit Stoss a fost aruncat în râul Niraj şi aşa a ajuns în Valea Nirajului, în Eremitu. Această regiune a purtat şi numele de Sfantul Pamant deoarece o parte din secui şi-au păstrat religia şi n-au devenit protestanti.

Ultima oprire am facut-o cand se inserase de-a binelea, undeva pe un camp, sa mancam; ne-a priit masa in aer liber, ca sa mai zic...Abia astept anul viitor: ne-am dori tare mult sa mai ajungem inca o data la Parada Baloanelor cu aer cald!
Numai bine,
Cristina si Cristin DUMITRU

duminică, 20 septembrie 2009

Bucuresti - 550 de ani

In perioada 12 - 20 septembrie 2009 a avut loc in Bucuresti o multime de manifestari prin care s-a marcat implinirea a 550 de ani de atestare documentara a Bucurestilor.
De fapt, iata ce s-a sarbatorit: exista un document, scris pe pergament, în care apare, pe ultimul rand, "emis din cetatea bucuresti în septembrie 20".
Pergamentul dateaza din 1459 si e vorba de o întărire a unor proprietăţi acordată unor boieri din Vâlcea. Important e că a fost emis in Cetatea Bucuresti.
Am incercat si noi sa urmarim o parte din aceste manifestari, si, mai ales, sa facem fotografii:

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Bucuresti550DeAni#

Mai jos postez cateva date istorice despre Bucuresti, si informatii despre cladirile ce apar in fotografiile noastre; voi incerca sa mai adun si altele, pentru ca sunt tare frumoase si interesante.

Potrivit lui Constantin C. Giurescu, pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica. Pana in 1800 i.Hr., apar dovezi ale unor asemenea comunitati stravechi in zonele Dudesti, Lacul Tei si Bucurestii-Noi de astazi.
Primele locuinte de dupa retragerea aureliana din 273 d.Hr. sunt atestate in secolele III-XIII.
Legenda spune ca asezarea Bucuresti a fost fondata de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante, mai probabile, Bucurestiul a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsitul secolului al XIV-lea.
La 13 iunie 1458, Vlad Tepes da un act in latineste, in care foloseste expresia "juxta fluvium acque Domboviche" - adica "langa cursul apei Dambovita" -, ce se refera, dupa toate probabilitatile, la Bucuresti.
Primul document care atesta in mod precis si clar Bucurestiul ca resedinta domneasca apartine tot cancelariei lui Vlad Tepes. E vorba despre un hrisov scris in slava si emis la 20 septembrie 1459.
Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa vegheze asupra drumului ce se intindea de la Targsor la Giurgiu, unde se afla o garnizoana otomana.
In scurt timp, la 14 octombrie 1465, Bucurestiul este ales de catre Radu cel Frumos (om prea plecat turcilor, fratele si dusmanul lui Draculea) ca resedinta domneasca.
In vremea lui Vlad Vintila (poreclit si Braga Voievod) si in aceea a lui Radu Paisie (1535-1545), sunt emise in Bucuresti foarte multe documente.
In anii 1558-1559, la Curtea-Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnitorului Mircea Ciobanul. Biserica e cel mai vechi lacas de cult pastrat in forma sa initiala in Bucuresti.
In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Tarii Romanesti si incepe sa fie modernizat.
La 1661, apar primele drumuri pavate cu piatra de rau, iar la 1694 se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca.
La 1702, Constantin Brancoveanu construieste palatul Mogosoaiei, actualul Muzeu de Arta Feudala Brancoveneasca. Palatul, dar si atenantele sale, gazduiesc astazi si expozitii de arta contemporana.
La 1704 ia fiinta, la initiativa spatarului Mihai Cantacuzino, Spitalul Coltea. In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic si se inregistreaza o crestere semnificativa a numarului mestesugarilor, organizati in bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor.
Sunt create primele manufacturi si cismele publice, iar populatia creste necontenit, prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (in 1798, sunt consemnati 30.030 de locuitori, in timp ce in 1831 pot fi numarate 10.000 de case si 60.587 de locuitori).
Se deschide Hanul lui Manuc, unde se va semna, in 1812, Tratatul de la Bucuresti, intre Rusia si Turcia.
Dupa Unirea Principatelor, cele doua Camere sunt prorogate si convocate impreuna in Bucuresti, pentru ziua de 24 ianuarie 1862. In loc de doua capitale, ramane acum una singura: cea de pe malurile Dambovitei.
De-a lungul secolului al XIX-lea apar o serie de institutii de mare interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica, Universitatea, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica, Ateneul Roman, Banca Nationala), plus inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai pe ruta Obor-Cotroceni, iluminatul electric, primele linii telefonice).
Intram in secolul vitezei: la 1910 se monteaza Podul Grant. Pe 4 august 1916 se semneaza, la Bucuresti, Tratatul de alianta intre Romania si Antanta.
Anul 1920: se da in folosinta o centrala telefonica automata cu 3.000 de abonati. In 1925, pe ruta Piata Sf. Gheorghe - Bariera Calarasilor, este data in functiune prima linie de autoboze urbane. In 1933, este construit Palatul Telefoanelor.
O revenire la vitezele de altadata: sociologul Dimitrie Gusti infiinteaza, in 1936, Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume. In acelasi an, pe o suprafata de 187 ha, se amenajeaza parcul Herastrau.
Mai apoi, in 1940 si in 1977, doua cumplite cutremure de pamant darama centrul Capitalei.
In afara de aceste sinistre naturale, au existat si calamitati ce pot fi puse pe seama sindromului dictatorial: la 30 decembrie 1947, 8 zile dupa sosirea Regelui Mihai la Bucuresti, are loc lovitura de stat ce schimba soarta orasului. Guvernul Dr. Petru Groza si Partidul Muncitoresc Roman confisca puterea in numele poporului. Are loc nationalizarea, sunt construite numeroase blocuri cutii-de-chibrit, iar in anii '80 Ceausescu darama deliberat centrul vechi al Bucurestiului, ca sa faca loc Casei Poporului si proiectelor de sistematizare a orasului.

Marile personalitati ale Bucurestilor de altadata

Constantin BRANCOVEANU (1654 - 1714) A domnit intre 1688 si 1714. In 1694, la indemnul carturarului Constantin Cantacuzino Stolnicul, a initiat infiintarea Academiei Domnesti, in cladirile vechii manastiri Sf. Sava, pe locul carora se afla astazi cladirea si Piata Universitatii. Au fost puse astfel in Bucuresti bazele invatamantului superior, fundamentat pe studiul clasicismului greco-latin.

Carol Popp de SZATHMARY (1812 - 1887) Desi nascut la Cluj, este cel dintai cronicar in imagini, exact si pasionat, al Bucurestiului. Pictor si grafician, cel dintai fotograf de arta de la noi, Carol Popp a alcatuit, sub Cuza Voda, primul album de fotografii dedicat Capitalei. Ajuns raritate bibliografica, a fost retiparit in volumul Bucurestii in imagini (Ed. Fundatiei Pro, 2006).

Mihail KOGALNICEANU (1817 - 1891) La sfarsitulul anului 1859, a sustinut ideea ca Bucurestiul sa devina capitala a Principatelor, spunand printre altele: "Aproape de arterul principal al comerciului, al bogatiilor Principatelor Unite, Dunarea, pe drumul cel mare al Occidentului catre Orient, cu o populatiune numeroasa, compacta si eminamente romaneasca, Bucurescii este apoi singurul oras care are elementul cel mai puternic al unei tari, clasa sau starea de mijloc. Nicaieri opiniunea publica n-a putut a se dezvolta si domni mai mult decat in Bucuresci."

Grigore al IV-lea GHICA (1822 - 1828) A fost primul domnitor pamantean din Tara Romaneasca dupa epoca fanariota. A initiat o serie de lucrari de majora semnificatie edilitara si urbanistica: pavarea cu piatra a celor patru drumuri principale ale orasului (Podul Targului de Afara, Podul Mogosoaiei, Podul Calicilor si Podul Serban Voda), construirea de palate, biserici si cazarmi.

Pake PROTOPOPESCU (1845 - 1893) A avut temeinice studii juridice, fiind doctor in drept al Universitatilor din Paris, Bruxelles si Geneva. In 1888, a devenit primar al Capitalei si a exercitat aceasta functie pana in decembrie 1891. Este considerat unul dintre cei mai importanti edili bucuresteni, autor al unor importante opere de sistematizare.

Albert GALLERON (1847-?) Unul dintre primii arhitecti francezi care au lucrat in tara noastra. Principala sa creatie romaneasca ramane Ateneul. Alaturi de Cassien Bernard, a realizat Palatul vechi al Bancii Nationale, dar si diverse vile bucurestene: Casa Negruzzi, Casa Slatineanu, Casa Ioseph Fermo sau Azilul Elena Slatineanu.

Franz MANDY (1848 - 1910) A debutat in preajma Razboiului de Neatarnare. Devenit artist indepedent, si-a facut propriul atelier si a devenit "Fotograf al Curtei Domnesci" si al reginei Elisabeta. A nemurit Capitala intr-o serie de fotograme ce au devenit ulterior si carti postale.

Ion MINCU (1852 - 1912) Isi leaga numele de aparitia unei scoli nationale in arhitectura. Studiaza patrimoniul artistic medieval, descoperind repertorii ornamentale, solutii stilistice si tehnice, pe care le preia intr-o sinteza originala. Printre cele mai izbutite creatii ale sale amintim: Casa Lahovary si "Bufetul" de la Sosea, Casa Monteoru, Casa Vernescu, Casa Robescu, Casa N. Patrascu.

Barbu Stefanescu DELAVRANCEA (1858 - 1918) Scriitor, orator si avocat, membru al Academiei, ramane in literatura, intai de toate, prin nuvela Hagi Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca din care face parte Apus de Soare. Intre iunie 1899 si februarie 1901, a fost primar al Capitalei.

Dem. I. DOBRESCU (1869 - 1948) Primar al Bucurestiului intre 1929 si 1934. Autor al celei mai radicale modernizari a Capitalei. Despre el, Arghezi scria: "Haina domniei sale, orasul, pe care o purta cu dunga si fagaduise sa o calce in fiecare zi, macar o data, se sifoneaza." In rest, numai de bine…

Alexandru ANTONIU(? - 1925) Este considerat fotograful Micului Paris, autor al unor "vedute" de mare prospetime ale palatelor si bulevardelor bucurestene. A primit medalia de bronz la Expozitia Universala de la Paris din 1900, pentru un album fotografic cu o ampla sectiune dedicata capitalei Romaniei.

Horia CREANGA (1892 - 1943) Nepot al lui Ion Creanga, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice romanesti. Doar in Capitala a proiectat peste 70 de imobile. ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru, Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele sale.

Simbolurile - cult ale orasului

FANTANA MIORITA Asezata la portile de nord ale orasului, pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti (DN1), in fata Muzeului Minovici, Fantana Miorita a fost, vreme indelungata, simbolul orasului. Monumentul este executat din granit de Dobrogea si e inconjurat de un bazin eliptic de proportii, diametrul mare fiind de 50 de metri, iar cel mic de 20. Fantana, amplasata in mijlocul bazinului, este compusa din doua ziduri voluminoase si paralele, cu lungimea de 16 metri. Intre cele doua ziduri a fost construita o panta din piatra, cu latimea de un metru. Mozaicurile cu care este placat monumentul, realizate intr-un subtil joc alb-negru de catre Milita Patrascu, sunt o ilustrare a baladei Miorita, unul dintre miturile intemeietoare ale poporului roman. Fantana dateaza din 1936.

PARCUL CAROL Creatie a arhitectului francez Eduard Redont, a fost proiectat in anul 1900 si inaugurat in 1906, pe Dealul Filaretului, cu ocazia Expozitiunii Universale organizate in Bucuresti. Printre multele opere artistice si atractii culturale ale parcului (Fantana Cantacuzino, Fantana cu Zodiac, Muzeul National Tehnic sau Arenele Romane) se afla, dispuse de o parte si de alta a axului central, doua statui de mari dimensiuni. Este vorba despre Titani (sau Giganti, cum mai sunt numiti), personaje care tasnesc din piatra emanand o forta colosala, precum sclavii lui Michelangelo. Primul este opera lui Dimitrie Paciurea, iar pandantul sau ii apartine lui Frederick Storck. Comisarul general al organizarii parcului a fost omul de ştiinţăConstantin I. Istrati (1850 - 1918), profesor universitar şi academician. Suprafaţa iniţială a parcului a fost de 36 ha, pe 2 ha din suprafaţa totală a fost amenajat un mic lac de agrement. Parcul este amenajat în stil mixt, cu o latură peisagistică dominantă, vegetaţia fiind amplasată în jurul Aleii Centrale - construită într-un stil geometric. La amenajarea parcului au fost folositi 4.206 de arbori mari, 5.983 arbori coniferi, 48.215 arbuşti precum şi numeroase plante şi flori. Parcul conţinea şi câteva pavilioane expoziţionale şi clădiri anexate acestora. Conform planurilor întocmite de Stefan Burcus, Victor G. Stefanescu, I. Berindei, a fost construit un castel de apă, denumit Cetatea lui Vlad Ţepeş. În faţa Palatului Artelor, devenit ulterior Muzeul Militar până în 1938, an în care palatul a luat foc şi a fost demolat după cutremurul din 1940, a fost construită o cascadă mare, străjuită de 3 sculpturi efectuate de Filip Marin, Dimitrie Paciurea şi Karl Storck, sculpturi ce infatisau Frumoasa adormită şi 2 sculpturi care reprezintă 2 tineri nud, cunoscute sub denumirea de Gigantii. După construirea Mausoleului, giganţii au fost mutaţi pe marginea aleei Centrale a parcului, pavilioanele expozitionale au disparut, moscheea si Turnul lui Tepes-Voda au disparut si ele.

FANTANA CU ZODIAC A fost conceputa de arhitectul Octav Doicescu, care a conlucrat cu Mac Constantinescu, Dorin Pavel si August Schmeidegen, acestia trei din urma realizand frumoasele mozaicuri cu zodiile. Fantana a fost inaugurata in 1935, in Piata Maresal Joffre din fata Parcului Carol I. Una dintre aleile parcului merge de-a lungul Muzeului Tehnic "Dimitrie Leonida." Inaugurat in 1909, muzeul dispune, printre altele si de o bibiloteca si de o fonoteca de stiinta si tehnica.

MUZEUL AVIATIEI Este situat pe strada Fabrica de Glucoză, la numerele 2-4, pe amplasamentul fostului Aeroport Pipera. Primul care a lansat ideea unui muzeu al aviaţiei române a fost însuşi marele istoric şi om politic Nicolae Iorga. Apoi, după primul război mondial, Liga Naţională Aeronautică a făcut primele demersuri concrete, reuşind să adune într-un punct muzeistic materialul de război capturat de armata română pe timpul ostilităţilor militare. După 1970, graţie eforturilor generalilor Aurel Niculescu şi Gheorghe Zărnescu, aflaţi, în acea vreme, la comanda Aviaţiei Militare, la Boboc şi Mediaş s-au pus bazele viitorului muzeu. Însă, în urma încheierii unui protocol, patrimoniul acestora a trecut în zestrea secţiei de aviaţie a actualului Muzeu Militar Naţional. După 1989, procesul realizării Muzeului Aviaţiei s-a accelerat. Guvernul României a aprobat, la 2 martie 1990, înfiinţarea instituţiei, însă lucrurile au trenat iar muzeul a funcţionat, mai bine de un an, în corturi, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Abia după aceea Muzeul Aviaţiei a primit un spaţiu relativ corespunzător, pe Aeroportul Băneasa, pentru ca la începutul lui 1990, să se mute în locaţia prezentă. Suprafaţa actuală a spaţiului muzeistic este de circa 60.000 mp, din care 6.800 mp o reprezintă suprafaţa construită (inclusiv Secţia Hermann Oberth, de la Mediaş).

CERCUL MILITAR NATIONAL Este o clădire ce găzduieşte instituţia centrală de cultură a Armatei române. Lucrările pentru construcţia Palatului Cercului Militar Naţional au început în anul 1911, deşi terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Naţional a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ştefănescu şi E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, organizaţie a ofiţerilor români înfiinţată în 15 decembrie 1876.Fondurile necesare au fost adunate din donaţii, subscripţii şi cotizaţii ale ofiţerilor (circa 80%), precum şi din subvenţii de stat şi împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Naţional a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăştinos.

CURTEA DOMNEASCA Coborand strada Lipscani spre Dambovita, prin strada Selari sau Smardan, arheologii au scos la lumina in ultimii ani multe marturii privitoare la Curtea Domneasca. Cladirile aflate in perimetrul acesteia au fost restaurate (in primul rand Hanul lui Manuc), alaturandu-se Bisericii Curtea-Veche, ctitorie a lui Mircea Ciobanu. Aceasta a servit pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea drept capela a celei dintai Curti Domnesti din Bucuresti, cunoscuta, dupa ce a fost parasita din cauza ruinarii sale, sub numele de Curtea-Veche, "spre deosebire de noua asezare domneasca din Dealul Spirei, care se chema Curtea-Noua." (Grigore Ionescu, Bucuresti, ghid istoric si artistic, 1938).

HANUL LUI MANUC Manuc bei construieste, incepand cu 1806, un han, probabil cel mai mare si mai important al urbei, pe care-l va ispravi in 1808. Daramat si renovat in numeroase randuri (ultima restaurare dateaza din 1991-1992), Hanul lui Manuc a fost martor al unor evenimente cruciale: aici s-au reunit demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau sa puna capat Razboiului Ruso-Turc (1806-1812), dupa ce tot aici avusesera loc convorbirile preliminare. Sala Dacia a gazduit intalnirile politicienilor care doreau intrarea in Marele Razboi si unirea Regatului cu Transilvania si Bucovina. Unul dintre cele mai frumoase exemple ale vechii arhitecturi urbane valahe, Hanul si-a pastrat atmosfera si stilul pana in prezent.

CAPSA In 1852, fratii Capsa, Anton si Vasile, inaugureaza primul lor local, cu firma "La doi frati", intr-o casa unde, mai tarziu, s-a cladit Hotel de France. La 1868, erau pomenite ca iesind de sub mana celor de la Capsa nu mai putin de 36 de feluri de dulceata. Gloria si banii le ingaduie fratilor sa-si cumpere, in 1871, sediul din casele Slatineanu (Calea Victoriei, colt cu str. Edgar Quinet), unde functioneaza si azi. In 1873, cofetaria este medaliata la Viena si organizeaza primul dineu de gala dat de Carol I la Palatul Domnesc. Adorata de artisti, dar si de politicieni (in perioada interbelica era numita Parlamentul Bicameral al Romaniei, pentru ca aici liberalii si taranistii faceau si desfaceau guverne), Casa functioneaza si in perioada "democratiei populare", ca restaurant-cafenea. Dupa Revolutie, a devenit hotel de 5 stele.

ATENEUL ROMAN Situat in Piata Palatului Regal (actualmente, a Revolutiei), Ateneul Roman a devenit in timp emblema culturala a Bucurestiului. A fost construit in 1886, dupa planurile arhitectului francez Albert Galleron, pe un teren ce fusese proprietatea familiei Vacarescu, astfel incat sa poata folosi fundatia deja turnata a manejului inceput de "Societatea Equestra Romana". Aici se afla sediul Filarmonicii George Enescu si tot aici se desfasoara concertele-cheie ale fiecarei editii a Festivalului Enescu. Candva, aici s-a aflat si Piancoteca Statului. Locul unde s-a ridicat Ateneul Roman aparţinea familiei Văcăreştilor. În 1886 a început construcţia actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripţie publică, la îndemnul “Daţi un leu pentru Ateneu”. Planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron astfel încât să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Ecvestra Română”. Clădirea este precedată de un peristil, sprijinit pe şase coloane ionice. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai ţării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I, Vasile Lupu şi Matei Basarab. Construcţia se termină cu o cupolă bogat decorată. În interior, sala de concerte are 600 de locuri la parter şi 52 de loje (în total aproximativ 794 de locuri). Deasupra lojelor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepţia locului unde se află scena, se desfăşoară o frescă lată de 3 metri şi lungă de 70 de metri, operă a pictorului Costin Petrescu. Fresca este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României. Altădată, în Ateneul Român se afla şi Pinacoteca Statului. Fondul de tablouri a fost preluat de actualul Muzeu National de Arta al Romaniei.

CASA POPORULUI Cu pretul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova si Antim, mutarii de biserici si distrugerii de vieti, a luat nastere un megasimbol hipercontroversat al orasului. Este vorba despre ansamblul Casa Poporului, intocmit dupa un proiect al arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului Romaniei. Lucrarile la acest edificiu, care se intinde pe o suprafata de 350.000 m², au inceput in anul 1984. Ca ne place sau ba, turistii aflati in trecere prin Bucuresti sunt adusi aici direct de pe Dealul Mitropoliei sau de la Manastirea Stavropoleos, ca sa contemple un record de Guinness Book. Gurile rele zic ca ansamblul este inclus in categoria prost-gust. Palatul Parlamentului, cunoscut sub numele de Casa Poporului înainte de Revolutia din 1989, măsoară 270 metri pe 240 metri, 86 metri înălţime, şi 92 metri sub pământ. Are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureştiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest şi nord-vest, Bulevardul Naţiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertăţii la est şi Calea 13 Septembrie la sud. Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creaţie a naturii, având o înălţime iniţială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertăţii este înălţată în mod artificial. Construirea Palatului Parlamentului a început în anul 1983, ceremonia aşezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984. Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 330.000 m², înscriindu-se în "Cartea Recordurilor" la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparaţie se poate menţiona că această clădire depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.

MEMORIALUL RENASTERII – Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Este un ansamblu monumental situat în Piata Palatului din Bucuresti, ridicat în memoria victimelor Revolutiei Romane din 1989. Autorul lucrării este Alexandru Ghildus. Ansamblul memorial are 25 de metri şi a costat 50 de miliarde de lei. In 15 decembrie 2004, preşedintele Ion Iliescu şi Traian Basescu au pus piatra de temelie a monumentului. Memorial este format din mai multe elemente, numele acestor elemente fiind simbolice având menirea de a sublinia importanţa revoluţiei din 1989 pentru istoria României.

HOTELUL INTERCONTINENTAL Este un hotel de 5 stele, amplasat în Piata Universitatii şi totodată un simbol al capitalei. Clădirea este construită între anii 1968 - 1970, după planurile arhitecţilor Dinu Hariton, Gheorghe Nadrag, I. Moscu, şi este una dintre cele mai înalte clădiri din oraş şi din Romania. A fost cea mai înaltă clădire din Bucureşti până în 2004. Hotelul Intercontinental este singurul din Bucureşti cu o sală de conferinţe şi un centru de sănătate cu piscină aflate la 80 de metri înălţime. Cele 283 de camere şi apartamente sunt spatioase si elegante. Apartamentul Imperial este singurul în Bucureşti dotat cu saună şi pian. La etajul al 19-lea, se află Apartamentul Imperial, devenit cunoscut în 1979 cand în acest apartament s-au filmat scene pentru filmul Nea Mărin Miliardar. Apartamentul cu o suprafaţă de 240 mp dispune de două dormitoare şi oferă o vizibilitate unică spre Piaţa Universităţii. Mobila ce utilează acest apartament este albă din lemn de nuc, poleită cu aur şi obiecte de iluminat din sticla de Murano. Cu cele 22 de etaje ale sale, hotelul înalt de 90 de metri are o formă ce ofera oaspeţilor o panorama unică. Hotelul Intercontinental este primul hotel de 5 stele construit în Romania şi una dintre cele mai înalte clădiri ale capitalei.

TEATRUL NATIONAL DIN BUCURESTI În aprilie 1836, "Societatea Filarmonica" – înfiinţată de Ion Heliade Radulescu şi Ioan Campineanu – cumpără Hanul Cîmpinencii pentru a construi în acel loc clădirea Teatrului Naţional şi începe colectarea de bani şi materiale pentru acest scop. În 1840, "Obşteasca Adunare" propune domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru construcţia Teatrului Naţional cu cheltuiala statului. Proiectul este aprobat la 4 iunie 1840 in noua locaţie: fostul han Filaret care, după cutremurul din 1838, suferise pagube importante şi trebuia dărâmat. Bibescu considera „clădirea Teatrului în oraşul Bucureştilor fiind un lucru care priveşte nu numai la folosul acestui oraş, dar a totului neamului Românesc, prin influenţa izbăvitoare ce va avea atât asupra bunelor năravuri cât şi asupra desăvârşirii limbii Naţionale şi dezvoltării literaturii Româneşti.” Pentru construire este preferat planul Villacrose, asupra căruia arhitectul vienez A. Hefft, chemat în1846, îşi dă acordul. Spre sfârşitul anului 1847, comisia se modifică din nou iar din 1848 încep lucrările la ridicarea teatrului, lucrări întrerupte de evenimentele revolutionare din iunie 1848. La 31 decembrie 1852 are loc inaugurarea Teatrului Naţional, cu piesa "Zoe sau Amantul împrumutat", vodevil cu cântece. Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc în cea mai mare parte, avea un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foier luxos cu scări de marmură de Carrara şi o mare galerie, unde aveau acces studenţii şi elevii, în mod gratuit. În primii doi ani de la deschidere, teatrul a fost luminat cu lumânări de seu iar din 1854 s-au folosit lămpi cu ulei de rapiţă. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz aerian şi apoi, cu lumină electrică. În 1875, Teatrul cel Mare din Bucureşti devine Teatru Naţional, sub directoratul scriitorului Alexandru Odobescu. În 1944 clădirea Teatrului Naţional este bombardată, terenul vechiului Teatru National ramanand viran până în anii 1990, cand s-a construit acolo Hotelul Novotel. Porticul de intrare al clădirii dispărute in 1944 a fost reconstruit, simbolic, devenind portalul de intrare în noua construcţie cu faţadă de sticlă a hotelului.

TEATRUL NATIONAL I. L. CARAGIALE Clădirea teatrului a fost inaugurată în versiunea ei originală în decembrie 1973, şi modificată apoi în 1983-84. În anii 1980, la cererea lui Nicolae Ceauşescu, clădirea a fost complet remodelată la exterior şi parţial la interior (s-au păstrat parţial din versiunea originală foaierele). Clădirea, concepută de Horia Maicu a fost remarcabilă la vremea ei, cu o expresie care se înscria în modernismul anilor '60, dar a rămas neterminată la exterior - fresca cu istoria teatrului, care trebuia să acopere trei faţade ale teatrului, nu a fost niciodată realizată, lăsând corpul teatrului în zidarie de cărămidă aparentă, sub "pălăria" de beton armat, elegantă, care îi devenise simbol şi care i-a fost totodată fatidică (faptul că forma clădirii nu amintea de o "casă" în sens clasic şi aducea cu o pălărie, pare să fi fost cauza pentru care Ceauşescu a cerut remodelarea ei). În prezent, Teatrul Naţional Bucureşti îşi prezintă spectacolele în patru săli: Sala Mare (1.155 locuri), Sala Amfiteatru (353 locuri), Sala Atelier (fără scenă fixă, 94-219 locuri) şi Sala Studio 99 (fără scenă fixă, 75-99 locuri).

CIRCUL DE STAT DIN BUCURESTI Este sediul Circului Globus, construit în 1960 după planurile arhitecţilorNicolae Porumbescu, Nicolae Pruncu, Constantin Rulea. Clădirea este rezultatul conceptului de culturalizare a cartierelor muncitoreşti şi de creare a unor spaţii recreative, adoptat de regimul socialist din România. Deasupra intrării artiştilor în arenă este amplasată o platformă pe care este aşezată orchestra. De cupola amplasată deasupra scenei circulare sunt amplasate diferite instalaţii folosite de artiştii „zburători”. Sala de spectacole are o formă concentrică şi este realizată în aşa fel încât toată atenţia este îndreptată spre arena circulară în care evoluează artiştii. Diametrul arenei este de 13 m şi este prevăzută cu diverse utilaje mecanice care fac posibilă reamenajarea acesteia. Datorită angrenejelor folosite, arena permite intrarea animalelor şi din subsol.

PALATUL DE JUSTITIE In Bucuresti exista deja un „Tribunal”, al carui sediu era un conac mai aratos de pe malul Dambovitei. Era perioada in care raul curgea pe langa zidurile Hanului lui Manuc. Cladirea Judecatoriei se afla acolo unde Podul Calicilor (ulterior Podul Rahova, astazi disparut) traversa Dambovita. Locul era central, langa principala piata de desfacere si langa ceea ce este astazi Centrul Istoric. Vechea Curte Judecatoreasca devenise necorespunzatoare pentru un Regat tanar cum era Romania, Regele Carol I a luat decizia de a construi un Palat demn de o Capitala regala. Vechiul sediu a fost demolat si s-au demarat lucrarile de constructie pentru Palatul Justitiei, in 1890. Regele l-a desemnat pe arhitectul Albert Ballu pentru a alcatui planurile pentru exteriorul cladirii; acesta concepuse si Palais de Justice din Paris. De interioare s-a ocupat arhitectul roman Ion Mincu, care a conceput sali de sedinta si birouri, precum si doua scari monumentale din marmura. De departe, cea mai interesanta incapere sala este Sala Pasilor Pierduti. In 1895, pe Splaiul Regele Carol I (astazi Splaiul Independentei), a fost inaugurat Palatul Justitiei din Bucuresti, una dintre cele mai frumoase cladiri de acest gen din Europa acelei perioade, dupa cum notau reporterii straini prezenti la eveniment.

PALATUL CEC Construit în stil eclectic se termină cu o cupolă de sticlă şi metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colţ, decorate cu frontoane şi steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcţionează diferite ghişee ale instituţiei. Decoraţia faţadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a oraşului. CEC-ul ca instiţutie a fost înfiinţat în anul 1864 printr-o lege iniţiată de către Alexandru Ioan Cuza. La inceput a funcţionat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu. Pe locul în care se află azi CEC-ul se găsea atunci biserica Sfântul Ioan cel Mare, care a fost demolată pentru a face loc primei construcţii. CEC-ul se dezvoltă rapid, astfel încăt vechiul sediu devine neîncăpător. Se hotărăşte demolarea lui şi pe acelaşi loc s-a inceput construcţia actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la 8 iunie 1897. Printre participanţi se număra familia regală, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC şi arhitectul Paul Gottereau. Construcţia a fost terminată în anul 1900 şi de atunci CEC-ul a funcţionat în această clădire fără a se face alte modificări notabile.

MAGAZINUL UNIVERSAL UNIREA Clădire de magazine ce a fost realizată de către arhitectul Gheorghe Leahu în anul 1976. Iniţial, într-o formă redusă la faţada dintre Piaţa Unirii, magazinul a fost ulterior extins în anii '80 cu 2 aripi (Călăraşi şi cea dinspre Bulevardul Unirii). În anii 2000, magazinului i-a fost adaugată o parcare supraterană etajată.

PALATUL ELENEI KRETZULESCU Situat pe strada Ştirbei Vodă la numărul 39, are o faţadă îndreptată spre Grădina Cişmigiu. Descendentă a două mari familii boiereşti, Filipescu şi Kretzulescu, Elena Kretzulescu (1857-1930) va moşteni casele din Bucureşti ale tatălui său, construite în 1718, şi le va transforma în 1902 într-un somptuos palat, realizat după planurile arhitectului Petre Antonescu. Perfect adaptat naturii în care se integrează, palatul Kretzulescu este construit în stil romantic, cu elemente decorative ce aparţin Renaşterii franceze şi care, prin varietatea şi bogăţia lor, fac din acest castel în miniatură o adevărată bijuterie arhitectonică a Capitalei. Remarcabilă este faţada dinspre Grădina Cişmigiu, care se particularizează prin turnul său şi prin monumentala scară exterioară. În jurul palatului, Elena Kretzulescu a amenajat un parc cu fântâni arteziene, bazine, izvoare şi poduri, care azi este inclus în grădina Cişmigiu. Mare iubitoare a naturii şi florilor, Elena Kretzulescu a construit în aripa dreaptă a palatului o seră. Vândut înainte de 1930 Primăriei Bucureştiului, Palatul Kretzulescu va găzdui până în 1948 un Muzeu de Artă Religioasă, iar azi aici îşi are sediul Centrul european UNESCO pentru învăţământul superior.

PARCUL HERASTRAU sau Parcul Naţional Carol al II-lea A fost construit în 1936 pe malurile Lacului Herastrau (74 ha) şi este cel mai mare parc al Bucurestilor. Face parte din lanţul de lacuri al râului Colentina. În prezent, Parcul Herăstrău are o suprafaţă de cca 110 ha. Înainte de 1930, zona pe care se află astăzi parcul era o zonă mlăştinoasă care a fost asanată în perioada 1930-1935.

PARCUL CISMIGIU Cea mai veche grădină publică din Bucuresti este Cismigiul. În 1779, domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti, a poruncit construirea a două cişmele în Bucureşti. Prima cişmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Ştirbei Vodă. Balta apărută era un focar de infecţie în mijlocul oraşului. În vecinătatea acestei cişmele şi-a ridicat o reşedinţă Dumitru Siulgi-basa, şeful lucrărilor peste cişmelele oraşului, numit şi "marele cişmigiu". El avea ca principală însărcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban apare numele "lacul Cişmigiului". În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălţii şi transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gh. Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, şi însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Stirbei, hotărăşte să se sape un heleşteu şi un canal de legătură cu Dambovita. Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852: s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de "canapele" (laviţe) fără rezemătoare, din lemn de stejar şi lungi de un stânjen. În iarna anului 1883, lacul din grădină a îngheţat şi s-au organizat concursuri pe gheaţă. Primăria oraşului a cumpărat un teren din fosta grădină a familei Creţulescu, mărind astfel suprafaţa grădinii Cişmigiu cu 15.000 de metri pătraţi. Au fost aduse lebede şi pelicani. În partea dinspre Schitu Măgureanu s-a amenajat o rotondă, unde au fost expuse busturile marilor scriitori romani. Lucrările de înfrumuseţare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut şi inaugurarea oficială a grădinii Cişmigiu.

LACUL MORII Lac de acumulare executat pentru protecţia municipiului Bucureşti împotriva inundaţiilor, realizat printr-un baraj de 15 m înălţime, cu un corp central de beton, prelungit cu diguri de pământ longitudinale cu o lungime totală de 7 km. În subsidiar permitea realizarea unei zone de agrement în cartierul Crangasi. Suprafaţa lacului este de 246 ha, iar volumul lacului este de 14,7 milioane m³, având o tranşă de atenuare a viiturilor de 1,6 milioane m³, peste nivelul normal de retenţie. Volumul efectiv pentru atenuarea viiturilor poate fi mărit prin realizarea de pregoliri, în perioadele în care se prognozează aparitiţia unor viituri. Realizarea lacului în apropierea unei zone urbane a necesitat dezafectarea unor folosinţe existente, demolarea unei biserici În nord, Lacul Morii are o insulă artificială, amenajată cu debarcadere care din păcate nu au funcţionat niciodată.

SPITALUL CLINIC COLTEA Unitate medicală cu tradiţie, spitalul a fost locul în care au profesat mari nume româneşti în domeniul medical precum Nicolae Cretulescu, cel care a pus aici bazele şcolii de microchirurgie. Spitalul Colţea a fost una din primele baze de învăţământ medical din România. A fost primul spital din Bucuresti, construit la 14 decembrie 1704, din iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino, pentru a fi un spital pentru săraci. Organizarea şi funcţionarea spitalului s-a făcut după modelul spitalului Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti din Venetia.

PASAJUL VILLACROSSE Acoperit cu sticlă şi în formă de potcoavă alungită, proiectat de arhitectul Felix Xenopol, a fost terminat în 1891. El are două ramuri care pornesc din calea Victoriei, care se unesc înainte de ieşirea în strada Eugen Carada. Ramura dinspre strada Lipscani a fost numit pasajul Villacrosse, în amintirea arhitectului catalan roman, Xavier Villacrosse, care fusese arhitect şef al Capitalei în anii 1840 - 1850, iar cel de al doilea pasajul Macca după numele lui Mihalache Macca, cumnatul constructorului pasajului. Pasajul menirea de a lega Banca Nationala de cea mai intens circulată arteră comercială din acea vreme. În acelaşi timp pasajul avea la parter locuri pentru mici magazine. Pasajul a fost acoperit cu sticlă gălbuie, dând un aer de intimitate şi confort, Pasajul mai avea şi un rol pragmatic, de a evita aglomeraţia dintre cele două artere comerciale importante ale Bucureştilor : Calea Victoriei si Strada Lipscani. La intrarea din spre strada Eugen Carada este realizat un portal monumental. De asemenea clădirile din pasaj sunt prevăzute cu ornamente din stuc. Rotonda de după intrare are un acoperiş vitraliu de sticlă.

BISERICA BUCUR În trecut biserica se afla pe acelaşi deal împreună cu mănăstirea Radu Vodă. La mijlocul secolului XVIII dealul a fost împărţit în două datorită unor lucrări edilitare, astfel că în prezent cele 2 lăcaşuri de cult se află pe două ridicături de pământ despărţite de o stradă. Deşi biserica este pomenită în textele mai multor autori români şi străini ca fiind construită de întemeietorul Bucureştilor, ciobanul Bucur, unele cercetări ulteriore au concluzionat că edificiul este construit în secolul al XVII-lea, fiind refăcută în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Alte cercetări au stabilit că biserica a fost construită în prima jumătate a secolului XVII, pentru a folosi ca paraclis al mănăstirii Radu Vodă. Există şi opinii ale cercetătorilor care susţin că biserica a fost zidită în anul 1416, de către Mircea cel Batran. Biserica este renovată între anii 1909 - 1910 şi i se aduc unele modificări la exterior.

CLOPOTNITA DIN DEALUL MITROPOLIEI La momentul zidirii clopotniţei complexul mănăstiresc era înconjurat de ziduri, construcţiile mănăstireşti fiind amplasate în interiorul curţii delimitate de aceste ziduri. În anul 1698 Constantin Brancoveanu dispune construirea unei porţi de intrare în interiorul mănăstirii conform tradiţiei, adică sub forma unei clopotniţe. Sub această clopotniţă este împuşcat în 8 iunie 1862, ora 17, Barbu Catargiu, venit pe Dealul Mitropoliei pentru a ţine un discurs în şedinţa Adunării Deputaţilor, desfăşurată în incinta Camerei Deputaţilor din complexul de pe Dealul Mitropoliei. Clopotniţa a fost restaurată între anii 1956-1958.

MAUSOLEUL DIN PARCUL CAROL Este un monument amplasat în Parcul Carol I, pe Dealul Filaretului. Monumentul este construit pe platoul care domină Parcul Libertatii, în locul în care se afla Palatul Artelor. Are o înălţime de 48 metri şi a fost inaugurat la data de 30 decembrie 1963. În anul 1991 mausoleul a fost dezafectat, au fost exhumate osemintele reprezentaţilor comunişti şi au fost mutate în alte cimitire. În locul acestora au fost aduse osemintele ostaşilor căzuţi în al doilea război mondial, din Mausoleul de la Marasesti. Mausoleul şi monumentul din faţa acestuia au fost închinate în cinstea memoriei eroului necunoscut.

Trebuie sa detii cunostintele si privirea cutezatoare a arheologului, rabdarea inteleptului si tandretea indragostitului ca sa intelegi frumusetea tainica a acestor locuri si sa ajungi sa le pretuiesti (si) asa cum sunt.

Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU

sâmbătă, 19 septembrie 2009

100 de ani de transport public oferit de STB-ITB-RATB


100 de ani de transport public oferit de STB-ITB-RATB
http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/SarbatorireaA100DeAniRATB#
Regia Autonoma de Transport Bucuresti implineste anul acesta 100 de ani de la infiintare, 1909 fiind anul care consemneaza actul oficial de nastere al transportului public bucurestean prin constituirea "Societatii comunale de tramvaiuri Bucuresti - STB". Pentru a marca acest eveniment, RATB a organizat in zilele de 18 si 19 septembrie 2009 o serie de manifestari care sa sublinieze rolul si importanta transportului public de suprafata in dezvoltarea Capitalei.

Incepand cu ora 11.00, pe 19 septembrie 2009, a avut loc o parada a tramvaielor intitulata "CARAVANA TIMPULUI": tramvaie cu cai, urmate de alte modele de tramvai care au circulat in Bucuresti de-a lungul timpului, parada fiind incheiata de cel mai nou model de tramvai, BUCUR LF, produs la RATB-URAC. Traseul acestei caravane a fost urmatorul: Depoul Victoria, Bd. Iancu de Hunedoara, Sos. Stefan cel Mare, Bucur Obor, Calea Mosilor, Piata Sf. Gheorghe.

Noi am fost dimineata la Depoul Victoria, pentru cateva fotografii. Am mers apoi cu metroul pana la Obor, de unde am urmat tramvaiele (pe jos, in tramvai sau pe masina de interventie a RATB) pana la Piata Sfantu Gheorghe.

Organizarea a fost buna, am reusit sa facem fotografiile dorite, toti participantii s-au bucurat sa vada mai ales tramvaiele trase de cai. "Fanfara RATB" a intregit in mod fericit Parada, la fel si cei imbracati in costume de epoca si care imparteau flori si pupaturi de la ferestrele tramvaielor. Erau destui vizitatori varstnici, care isi aminteau de vremurile cand plimbarea cu vechile tramvaie nu era doar de parada!

Iata si un istoric al RATB Regia Autonoma de Transport Bucuresti":

1871 : Se înfiinteaza prima "Societate Româna de Tramvaiuri", pe strazile Bucurestiului vazându-se primele tramvaie tractate de cai.
1894 : Se da în folosinta prima linie electrica pentru tramvaie, pe traseul Obor - Cotroceni.
1909 : Se adopta Legea pentru înfiintarea "Societatii Comunale pentru constructiunea si exploatarea tramvaielor în Bucuresti" ( noua concesiune se va numi S.T.B. ).
1921 : Începe o noua perioada de dezvoltare a S.T.B., ajungând cea mai importanta societate de transport public din tara.
1923 : Au fost achizitionate vagoane "THOMPSON - HOUSTON" si 2 convertizoare de 1000 kW/unitate de la firma "SIEMENS - SCHUCKERT".
1929 : Înceteaza circulatia tramvaielor cu cai.
1936 : Societatea obtine exclusivitatea transportului în comun cu tramvaie si autobuze pentru Bucuresti. Bucurestiul avea o suprafata de 31.000 hectare, inclusiv 12 comune suburbane pentru care asigura transportul. Parcul de autobuze era de 392 buc (Renault, Chevrolet si Henschel) functionând pe 22 trasee cu 131 Km cale dubla.
1937 : Se inaugureaza Policlinica S.T.B. pentru salariatii societatii si familiile lor. În aceasta perioada, S.T.B. avea case de odihna la Techirghiol si Timisul de Sus în exclusivitate pentru salariati si familiile lor.
1949 :Se înfiinteaza prima linie de troleibuz (Piata Victoriei - Hipodromul Baneasa).
1950 : Societatea comunala a tramvaielor din Bucuresti se transforma în "Întreprinderea de Transport Bucuresti" (I.T.B.), în acea vremea, existând 27 trasee de tramvaie si 24 trasee de autobuze. Numarul salariatilor era de 11000, fiind a doua întreprindere din tara ca numar de angajati, dupa U.D. Resita (22.000 salariati).
1951 : Se da în folosinta vagonul de mare capacitate pe 4 osii, realizat în atelierele I. T. B.
1955 : Se realizeaza în atelierele I.T.B. prototipul troleibuzului românesc.
1962 : Se înfiinteaza statia de calcul mecanografic si evidenta mecanizata (prelucrare de date). 1963 : Ia fiinta Dispeceratul Central de Circulatie.
1965 : Se dezvolta sistemul energetic I.T.B. si începe constructia primelor substatii cu redresoare de siliciu.
1971 : Se da în exploatare vagonul dublu articulat V3A, fabricat în Atelierele Centrale I.T.B. În perioada 1972 - 1980, I.T.B. era a patra întreprindere de transport urban din lume sub aspectul marimii parcului de vehicule, al suprafetei deservite si al numarului de salariati. La vârf, parcul depasea 2.500 autobuze,800 tramvaie si 700 troleibuze, având 35.000 salariati.
1974 : Se înfiinteaza Oficiul de Calcul I.T.B., ulterior Centrul de Calcul. 1977 : Se realizeaza noul model de cale de rulare pentru tramvaie cu sina înglobata în dale de beton.
1980 : Se realizeaza troleibuzul dublu articulat.
1983 : Se realizeaza prima linie de tramvai peste Podul Grant si se introduce vagonul cu doua posturi de comanda si usi pe ambele parti.
1984 : Se da în functiune o linie cu 30 de autobuze, la care s-a aplicat sistemul automat de supraveghere si dirijare a traficului, asistat pe calculator.
1985 : Se construiesc primele tramvaie pentru alte orase (primul lot este pentru Constanta, apoi pentru Ploiesti, Craiova, Brasov). Perioada 1981-1989 a reprezentat un declin pentru transportul urban de suprafata "justificat" la acea vreme prin dezvoltarea transportului public subteran (metrou) si prin criza energetica.
1988 : Se înfiinteaza Dispeceratul electronic, lucrând în timp real. Se fabrica cel de-al 500-lea tramvai V3A. Se realizeaza trenul urban format dintr-un vagon motor si 2 remorci EP/V3A. Apare primul troleibuz echipat cu chopper.
1990 : Întreprinderea de Transport Bucuresti se transforma în Regia Autonoma de Transport Bucuresti, prin Decizia Primariei Municipiului Bucuresti. Se elaboreaza o noua strategie privind functionarea si dezvoltarea transportului public de suprafata din Bucuresti. Are loc desprinderea unitatilor de taximetre si maxi-taxi de R.A.T.B.
1991 : Are loc constituirea Uniunii Române de Transport Public - U.R.T.P., al carei membru fondator este si R.A.T.B. 150 de autobuze noi, decorate cu reclama CAMEL, marcheaza începutul activitatii de publicitate. Sunt aduse 22 autobuze SAURER din Elvetia care, ulterior, în anul 1995, sunt transformate în troleibuze la Uzina de Reparatii Atelierele Centrale. Sunt aduse 70 autobuze SAVIEM din Franta si date în exploatare pe liniile EXPRES. Policlinica - Spital este preluata de la Ministerul Sanatatii si integrata în R.A.T.B.
1992 : R.A.T.B. beneficiaza de asistenta tehnica prin programul PHARE, în valoare de 2,3 milioane ECU.
1993 : Are loc licitatia Bancii Mondiale privind realizarea unui studiu de optimizare a transportului public, în urma careia firma TRANSURB CONSULT din Bruxelles, a elaborat un studiu pentru reorganizarea transportului public în Bucuresti.
1994 : Primele autobuze moderne DAF intra în dotarea R.A.T.B.
1995 : Se dau în folosinta primele autobuze SAURER transformate în troleibuze.
1996 : Se da concurs pentru ocuparea postului de manager al R.A.T.B. si se încheie, astfel, primul contract de management al Consiliul Local al Municipiului Bucuresti. R.A.T.B. intra ca partener în Proiectul CAPTURE, cu finantare de la Comunitatea Europeana, privind cercetarea impactului masurilor fizice menite a promova transportul public. Intra în exploatare sistemul electronic de percepere a taxei de calatorie pe autobuzele EXPRES, utilizând cartele magnetice. Încep lucrarile de constructie la noul sediu.
1997 : În luna ianuarie, R.A.T.B. intra ca partener în proiectul de cercetare DANTE, cu finantare de la Comunitatea Europeana.
1998 : Prin programul international PHARE, R.A.T.B. împreuna cu Cie Consult au realizat un studiu de prefezabilitate pentru transportul public din Municipiul Bucuresti. R. A. T. B. organizeaza conferintele finale ale celor doua proiecte europene: DANTE si CAPTURE destinate optimizarii transportului public de suprafata. Firma de consultanta HTA din Olanda a studiat posibilitatea transformarii liniei de tramvai 41 în metrou usor. A început implementarea sistemului informatic integrat SAP R/3, printr-un proiect pilot. Se realizeaza prototipul tramvaiului TATRA modernizat. Se construieste substatia electrica de tractiune Grozavesti, se modernizeaza autobazele Pipera si Nordului.
1999 : Se împlinesc 90 ani de la înfiintarea S. T. B. Se fabrica cel de al 100-lea tramvai V3A-M la Uzina de Reparatii si se realizeaza tramvaiul dublu articulat V2S-T tip TATRA, cu doua posturi de conducere. Se inaugureaza o noua linie de tramvai pe Bd.1 Decembrie 1918, de la Faur-Poarta 4 la Bd. Muncii, în lungime de 3.2 km cale simpla. Intra în exploatare linia de tramvai modernizata pe Bd. Dinicu Golescu, Sos. Orhideelor în lungime de 4 km cale simpla si pe strada Dr. Istrate, de la Autogara Filaret la Bd. Marasesti, în lungime de 1.4 km cale simpla.
2000 : Are loc modernizarea primului vagon de tramvai V3A - 93M cu boghiuri motor. Se realizeaza un troleibuz prototip cu podea coborâta si actionare în curent alternativ EA 812 cu sasiu MAN si caroserie AUTODROMO, precum si un prototip de autobuz cu podea joasa cu sasiu DAF - SB 2 si caroserie din aluminiu tip HESS. Este dat în folosinta Complexul de Sanatate R.A.T.B., în cadrul caruia sunt oferite si servicii de fizioterapie, kinetoterapie, terapie respiratorie si electroterapie. Intra în exploatare linia de tramvai modernizata pe strada Zetari - Alexandru Anghel, în lungime de 3,3 km cale simpla. Este pusa în functiune substatia electrica de tractiune Grivita - modernizata cu o capacitate de 2 x 2500 Amperi; Se constituie Sectia 25 de Politie pentru Transportul Public. Începe introducerea sistemului SAP R/3. Este lansata initiativa R.A.T.B. PLUS pe 3 linii - 104,21 si 86.
2001 : Intra în dotarea R.A.T.B. instalatiile sistemului de reducere a poluarii GPL (gaz petrol lichefiat). Se extinde utilizarea sistemului SAP R/3.
2002 : Se da în folosinta prima linie de metrou usor din tara pe traseul liniei 41 de tramvaie. Aceasta lucrare face parte dintr-un vast program de reabilitare a 110 km de linii de tramvaie din sud-vestul orasului, printr-o cofinantare asigurata de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Primaria Municipiului Bucuresti si Banca Europeana de Investitii.
2003 : Începe proiectul de modernizare a liniei de tramvai 32, de la Depoul R.A.T.B. Alexandria la Piata Unirii, parte a proiectului mai amplu de modernizare si reabilitare a zonei de S-V a capitalei. Urmeaza realizarea si prezentarea noului tip de tramvai BUCUR 1 - V2ST. Este testat în Bucuresti serviciul de Car Sharing.
2004 : Continua modernizarea si reabilitarea liniei de tramvai 35 pe Bd. Preciziei, Valea Cascadelor, Bd. Timisoara pâna la Bd. G-ral Vasile Milea cât si la linia de tramvai 12 pe Sos. Giurgiului si Sos. Viilor. Demareaza lucrarile de modernizare a depourilor Alexandria si Militari. Are loc licitatia pentru finalizarea proiectului de introducere a unui nou sistem de ticketing pentru transportului public. Se împlinesc 80 de ani de la înfiintarea laboratorului psihologic,95 de ani de la înfiintarea Societatii de Tramvaie Bucuresti si 110 ani de la lansarea primului vagon electric pe strazile capitalei.
2005 : Se realizeaza si se dau în exploatare primele vagoane de tramvai cu podea partial coborâta în zona de mijloc.
2006 : Se finalizeaza lucrarile de modernizare la depourile Alexandria, Militari si Giurgiului. Intra în exploatare primul lot de 400 de autobuze Mercedes din cele 500 de autobuze moderne Mercedes ce au fost achizitionate in perioada 2006-2007: Începe implementarea unui nou sistem de ticketing a transportului public. Sistemul are la baza tehnologia cardurilor fara contact, care vor înlocui, treptat, abonamentele de carton si biletele de hârtie. Demareaza lucrarile de modernizare a depoului Dudesti.
2007 : Se realizeaza primul vagon de tramvai cu podea joasa (V3A modernizat). Intra în exploatare primele troleibuze dintr-un lot de 100 CITELIS T.
2008 : Intra în exploatare un lot de 400 de autobuze marca MERCEDES CITARO din cele 500 care au fost achizitionate în perioada 2008-2009, autobuze dotate cu motor EURO 4, instalatie de aer conditionat în salonul calatorilor, monitor LCD pentru informarea calatorilor si sistem de supraveghere video.

vineri, 18 septembrie 2009

Indragostit de Bucuresti, de Adrian Paunescu


Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacantă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.

De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit şi-mi e deodata drag.

Pe piatra lui am tot bătut cadenta
şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în cautarea marii poezii.

Aici m-au sufocat cu dulce teii
şi au trecut aiurea anii mei,
aici copiii mi-au venit la viaţă
şi am născut şi-am îngropat idei.

La Bucureşti, copilăria toată,
visam s-ajung să pot şi eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.

Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze şi lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.

Când pe terase se mai bea o bere
şi oamenii romanţe triste vor,
şi-n curţi se face vin din must de struguri
şi toţi bucureştenii au umor.

L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi să-l găsesc întotdeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.

Mă pregătesc să fug din nou în ţară
şi să caştig aripi dumnezeieşti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colţ de Bucureşti.

miercuri, 2 septembrie 2009

In Delta Dunarii, la Sfantu' Gheorghe


De cate ori am revazut capodopera cinematografica „Operatiunea Monstrul”, cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu si Marin Moraru in rolurile principale...nu stiu sa spun. Dar am vazut-o destul de des cat sa invat replici pe de rost si, mai ales, sa-mi doresc sa revad Delta.
Asa ca impreuna cu alti fotografi din Asociatia Bucurestiul meu drag! Pornim catre Sfantu Gheorghe, intr-o dimineata rece de miercuri, 2 septembrie.


Inceput de toamna ca la carte: nori, frig, vant si o ploaie mocaneasca ce ne-a insotit pana la Tulcea. Pe drum am trecut de la pantaloni scurti, la pantaloni trei sferturi si, in cele din urma, la pantaloni de trening.
In Tulcea insa vremea s-a schimbat, a iesit soarele si am revenit la pantalonii scurti. Am inceput calatoria pe Dunare, intr-un vas de tip catamaran. Si am mers, si am mers, si am tot mers, pana la marea cea mare si pana am ajuns la Sfantu Gheorghe (adica vreo 5 ore). Ajunsi aici, ne-am cazat: majoritatea prietenilor nostri la casuta, noi la cort. Cortul nostru cel nou, abia achizitionat, si pe care il vom numi de-acum inainte Capitanul (asta deoarece este un cort Eureka! El Capitain Air Control 3). Incercam sa tinem cont de sfaturile de montare ale corturilor din „Operatiunea Monstrul”: „Betele, unde sunt betele?! De cate ori le caut, nu gasesc un bat!” sau „Cortul meu pus mai de-o parte...N-as vrea ca din cauza sforaiturilor cuiva sa nu pot dormi”. Dupa instalare – fuga la mare.
Peisajul de seara in Delta este absolut superb, cu norii in nuante de galben pana la rosu, iar in departare violet inchis: se vedeau suvoaie de ploaie. N-am intrat in apa, ca era destul de rece, dar am facut cateva fotografii apusului. Marea calma, plaja aproape pustie...exact asa cum ne doream!
Cu greu am pornit de pe plaja ca sa mergem la masa: aveam rezervata pentru toata perioada masa de seara la nenea Iosif si tanti Mihaela, adica familia Axente. Ne-am strans vreo 8 persoane. Oamenii, tare simpatici: lipoveni primitori, nu stiau ce sa ne mai faca sa ne simtim bine. Si incepem sa mancam: icre, primul fel. Delicioase, se spargeau in gura bobitele mici si rosii. Apoi, felul 2: pe trei platouri ne-au adus peste facut pe vatra si cartofi fierti si rumeniti apoi in cuptor, acoperiti cu sos de rosii si usturoi. S-a lasat brusc linistea si primele vorbe ce au urmat au fost la sfarsitul mesei. Ocazie cu care am si stabilit, impreuna cu nenea Iosif, traseul pentru a doua zi: ne-am strans vreo 10 persoane si, in 2 barci, urma sa mergem catre insula Sacalin.
Seara nu stiu de ce a trecut atat de repede: ne-am strans in zona corturilor, cu vin si bere, si nu-mi amintesc decat ca am murit de ras!!!

A doua zi, trezirea la ora 05.00: mergeam la malul marii sa vedem rasaritul. Strabatem drumul de la camping pana la mare prin „cohorte de tantari subtiri la glas” si ajungem cu cateva minute inainte sa rasara soarele. Era cam innorat, dar fotografiile au iesit super! Mai ales cele de grup!!!
Dupa ce am ratacit pe coclauri (ca pierdusem drumul) am reusit sa ajungem cu intarziere la intalnirea cu nenea Iosif, pentru a porni in excursia spre insula Sacalin. Am mers impartiti in 2 barci, dintre care una cu vasle si una cu motor. Noi am nimerit in barca lui nenea Iosif, cu vasle, insa mare parte din drum am strabatut legati ce cealalta barca, cu motor. Dupa ce ne-am despartit de ceilalti s-a facut liniste: nu se mai auzea decat clipocitul vaslelor. Am inaintat usor pe canale inguste, cu vegetatie abundenta: flori mov sau galbene, mult stuf, salcii nenumarate. Nene Iosif a inceput sa ne povesteasca despre vremurile in care pescuia pe mare: s-a rasturnat o singura data in mare, cand plecasera la pescuit cu trei barci, una de doua tone si celelalte de 5 tone. El era in barca de doua tone si s-a rasturnat. Si asa eram eu destul de stresata de calatoria cu barca cu vasle....In fine, frumusetea peisajului m-a facut sa mai uit de frica de apa. Plus ca la un moment dat mergeam prin apa atat de mica, incat ajungea numai pana la genunchi; ba chiar ne-am si impotmolit intr-un banc de nisip. Am ajuns apoi intr-o zona foarte deschisa, cu putina vegetatie, ceva mai departe zarindu-se insula Sacalin. Iniţial Insula Sacalin era formată din două insule mai mici: Sacalinu Mare şi Sacalinu Mic. Însă cu timpul cele două s-au unit şi au format o masă unitară de pământ cu suprafaţă de 21.410 hectare si a fost pusa sub ocrotire in anul 1938.Guvernul României a declarat zona o rezervaţie a biosferei şi a interzis popularea insulei, încă din anul 1938. În prezent este interzis şi accesul turiştilor. În insulă se află o mare varietate de păsări, mamifere şi reptile. Aici se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare şi pelicani creţi, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire şi iernare a acestor specii. Pe insulă au fost recenzate un număr de 229 de specii de păsări. În apele insulei se găsesc peşti rari, sturioni, dar şi plante rare, cum ar fi varza de mare şi canarul bălţii. Am zarit de la oarecare distanta lebede cu pui (dupa cum ne povestea nenea Iosif o lebada matura poate ajunge si la 40 kg), pelicani, egrete, lisite, cormorani (cei mai mari pescari), rate salbatice, chire de balta, pescarusi. Cel mai mult imi placea sunetul pe care il scotea aerul prin penele lebedelor, cand acestea isi luau zborul, sau cum mergeau pe apa lisitele inainte sa decoleze spre cer. Pelicanii mi s-au parut imensi, nu ma asteptam sa fie chiar atat de mari. Nene Iosif ne-a spus ca pelicanii nu se mananca: fiind mari consumatori de peste, carnea lor capata un miros specific si nu-i asa gustoasa; iar lebedele sunt pasari prea nobile pentru a fi mancate...
Tot in aceasta excursie mancam si ciulini de mare: plante semi-acvatice, cu o radacina lunga in apa si frunze de un verde inchis la suprafata apei, au fructele cu miezul invelit intr-o coaja cu spini uriasi. NeneIosif ne-a taiat cativa ciulini si am putut gusta si noi delicatese din Delta. De fapt nu degeaba se spune ca in Delta nu mori de foame.
La intoarcere ne-am „lipit” iarasi de barca cu motor si ne-am reintalnit cu colegii de care ne despartiseram mai devreme. Recolta de fotografii a fost bogata, iar seara la masa (ne-am adunat vreo 13 la masa la tanti Mihaela, care a pus inca o masa in plus, alaturi de cele 3 din seara anterioara), am pus la cale excursia pentru ziua urmatoare: 18 persoane, in 4 barci, urma sa mergem la Caraorman, intr-o excursie de 7 ore. Dupa ce ne-a fost adus borsul de peste si chiftelele de stiuca cu sos...iar s-a lasat linistea.

A treia zi plecarea a avut loc dimineata la ora 09.00, 18 persoane in 4 barci. Cea in care eram eu, Cristi, Ana si Gabi era cea mai inceata, dar si cea mai frumoasa: era o barca traditionala, careia ii pusese proprietarul motor.
Pe un teren nisipos de origine marina s-a dezvoltat o padure de stejari, al carei nume Caraorman inseamna in etimologia turca Padurea Neagra. Stejarii vechi, cu ramuri impunatoare si vegetatia bogata fac o umbra atat de deasa incat exista locuri foarte intunecoase, care au dat numele padurii (padurea neagra). O mare curiozitate sunt lianele (Periploca greaca de origine mediteraneana cu o lungime de 25 de m - unica in Europa) care atinge aici liminat nordica de raspandire. Aceste liane impreuna si cu alte plante agatatoare cum ar fi: vita-de-vie salbatica, iedera, hameiul si curpenul confera acestei paduri un aspect subtropical. In Delta Dunarii au fost observate un numar de peste 1615 specii de plante, reprezentand circa o treime din totalul speciilor cunoscute in flora Romaniei. Dintre arborii din Padurea Caraorman putem enumera: stejari seculari de peste 25 de m inaltime, ulmi, salci, plopi albi si negrii, arini, frasini pufosi, acestia din urma fiind o raritate botanica. Aici cuibareste vulturul codalb.
In padurea Caraorman in punctul cunoscut sub denumirea "Fantana Vanatorilor", acolo unde se gaseste cel mai mare stejar din Delta. Datorita crengilor care s-au intins si pe sol acesta se numeste "Stejarul ingenuncheat" si are o varsta de 400 de ani si o circumferinta de 4.00 m.
In 1940 Padurea Caraorman si Letea au fost declarate monument al naturii, fiind considerate zone strict protejate.
In partea de vest a satului Caraorman, la aproximativ 500 m de acesta, se afla dune de nisip foarte fin, care pot fi intalnite doar in trei locuri din Europa. Herodot si Polybiu amintesc in scrierile lor de mari acumulari de nisip la gurile Dunarii (un banc de nisip de aproape 1000 de stadii (167 km) la o departare de uscat cale de o zi – Polybiu). Aceste dune de nisip din Caraorman sunt asezate transversal pe directia de curgere a Dunarii si impreuna cu cele din Letea reprezinta portiuni din cordonul initial ce a blocat golful Tulcea, transformandu-l intr-o laguna, care ulterior s-a colmatat si a dat nastere Deltei Dunarii. Dunele de nisip de origine marina au inaltimi de pana la 7 – 9 m si sunt semi-mobile, vantul transportand nisipul si grupandu-l in jurul plantelor mai puternice.
Pana la Caraorman am calatorit in remorca unui tractor: a fost mai ceva decat in jeep safari! Hurducati de colo pana colo, plin de praf, cu gurile pana la urechi (ca momentele amuzante se tineau lant), am ajuns si la Padurea Caraorman: pe cararile inguste spatele fiecaruia dintre noi a aflat speciile de copaci ce isi intindeau ramurile. Pare parte din drum l-am parcurs aplecati, dar din cand in cand ne mai “masa” spinarea cate o creanga razleata. Deja cunosteam copacii dupa spini… La intoarcere a fost tare amuzant cand era cat pe ce sa ramanem fara motorina, in apropierea tarmului de la Sfantu Gheorghe: sa punem apa din Dunare in rezervor nu era o solutie viabila, asa ca barcagiul nostru a reusit cu greu sa scurga si ultimele picaturi de benzina de pe furtunul ce alimenta motorul barcii si am reusit sa iesim la liman! Cert este ca noi ne-am amuzat de toata intamplarea...cred ca si el!
Seara – inapoi la masa: am hotarat sa mancam mai incet, ca sa ne putem bucura mai multa vreme de ciorba si pestele cu mamaliga si mujdei bine frecat…aiurea, in putina vreme ne numaram oasele de peste din farfurii! Dupa experienta serii anterioare, luasem cu noi vreo 5 lubenite si cateva sticle cu bere, asa ca am avut motiv sa stam la masa si dupa ce terminasem cu pestele. Si apoi, vorba lui Cotescu, din “operatiunea Monstrul”: “ Dupa arsita asta ar merge o berica”.
Dupa aceea ne-am indreptat catre camping, unde am stat la un film cu impuscaturi, batai si altele evenimente de genul asta (bineinteles, eroul american a salvat situatiile, singur impotriva tuturor) si am savurat dulceata de smochine de la tanti Mihaela.

A patra zi am pornit in cautare de nuferi cu nenea Iosif: aceeasi barcuta cu vasle, cu care am traversat de data asta Dunarea in dreptul pontonului principal din Sfantu Gheorghe (traversare cu ceva emotii…cert este ca unii dintre noi nu ar mai fi traversat inapoi). Prima data am trecut pe la vechea cherhana din Sfantu Gheorghe: lasata in paragina, mai avea inca la locul ei macaraua cu care se ridicau pe vremuri moruni de 200 – 300 kg. Inainte se pescuiau cu current electric: decimarea in masa a uriasilor a facut ca aceasta metoda sa fie interzisa. Inaintam pe canalele cu vegetatie bogata…si pline de tantari: suntem in teritoriul lor. Asta ne spune si nenea Iosif, se tolereaza reciproc, n-ai cum sa-I distrugi sau sa-i alungi. Si ne povesteste despre un doctor venit in vacanta de la Bucuresti la ei: toata ziua a tinut usile si ferestrele deschise: avea leac pentru tantari, nu se temea de ei. Totul a durat pana s-a lasat noaptea…pe care doctorul si-a petrecut-o in curte. Evident, leacul sau nu functionase asa ca a facut noapte alba dupa ce a tinut ziua intreaga usile si ferestrele deschise.
Ne mai povesteste si despre somnul cel mai mare pe care l-a prins vreodata: 110 kg; desigur, vorbeam despre un peste mult mai mare decat cei doi pe care un pescar norocos i-a saltat din barca, sa-i vedem mai bine, in timp ce noi umblam dupa nuferi.
Clar, filmul “Operatiunea Montrul” are o baza reala: ce namile de pesti sunt pe canalele Dunarii…mai rar ti-e dat sa vezi. Si tot ca in film incercam sa identificam pescarii care fumeaza: in film aprinderea unei tigari echivala cu succesul pescarului.
Gasim un golfulet plin de nuferi albi si de broscute. Mai erau si doi pui de lebada care s-au ascuns in stuf cand ne-au zarit.
Ziua s-a continuat apoi la marea cea mare: 2 ore de stat (pe ceas) in apa si in valuri. Daca nu oboseam de la tinut piept curentului din mare cred ca as mai fi stat inca pe-atat: apa era excelenta, calda si cu valuri si, mai ales, deloc adanca (lucru important pentru mine).
Seara, abia asteptam sa se faca ora 18.00 sa mergem la masa: era ultima seara in Delta, din excursia asta. Asa ca ne-am adunat si hai sa mancam: urma sa avem peste si vanat: porc mistret. Si il descoasem pe nenea Iosif despre mistretul din ciorba dreasa cu smantana: ne povesteste cum l-a prins, cu o capcana sapata in padure, cum s-a dus cu toporul cand si-a dat seama ca a prins mistretul…Bineinteles l-am ascultat cu totii si ciorba devenea din ce in ce mai gustoasa. Frumoasa povestea, insa a devenit cu adevarat poveste vanatoreasca dupa ce am gasit in bucata mea un plumb stalciat: cauza decesului mistretului a fost impuscarea! Ca desert am avut smochine proaspat culese din copacelul de langa masa noastra.
Seara am incercat s-o lungim cat mai mult, la un film de desene animate si o bere, in camping. Insa oboseala si-a spus cuvantul…plus ca a doua zi dimineata urma sa plecam la ora 07.00 catre Tulcea.

Dimineata, in ultima zi, a cincea, vreme urata…parca stia ca plecam. Frig si ploaie…care s-au tot intetit pana la Tulcea. Plus ca pe vapor era inghesuiala de nu aveai unde sa arunci un ac: papornite, bagaje, rucsaci, mobile…ca la personalul de Rosiori, nu alta!
Nici in Tulcea nu s-a schimbat vremea in bine, in schimb dispozitia noastra da. Am vizitat frumosul acvariu, dat in folosinta in februarie 2009 si construit cu fonduri europene. Aveai ocazia sa vezi fauna si flora zonei, vestigiile istorice si obiectivele turistice care nu ar trebui ratate!
Bineinteles, am ramas incantati de acvarii: acvariul mare, cu o capacitate de 50 tone de apa, gazduia pestii cei mari. Aveai ocazia sa faci si fotografii superamuzante, prin diferite intranduri ale acvariilor. Zona cu pesti exotici a facut deliciul tuturor!
Apoi am mers la masa, la un restaurant cu auto-servire: ce mancare buna!!!!!
Si apoi, pe ploaie si vant, am pornit cu masinile inapoi spre Bucuresti….Dar cu promisiunea ca ne vom reintoarce in Delta!
Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU

Impresii de Vacanta

http://www.intercraft.ro

Persoane interesate

Zborurile mele

Alaskan Malamut

Articole bucuresti vechi

Ce carti mai citim

  • "O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana. Jocurile Daniei" de Anton Holban

Ce muzica mai ascultam


For more widgets please visit www.yourminis.com

all blogs
Blog
PromBlog

Nu uitati de Dragobete!

20 martie - Echinoctiul de primavara si inceputul primaverii astronomice

Paste

21 iunie - Solstitiul de vara si inceputul verii astronomice

22 septembrie - Echinoctiul de toamna si inceputul toamnei astronomice

Craciun

Follow this site

free counters

Nu uita!

Adopta un catel!
Caini - Anunturi adoptii caini
Credincios, jucaus, prietenos