Maramures 2005 - 2006

In urma cu 5 ani ne-am petrecut Revelionul impreuna cu cativa prieteni, in Maramures, la Rozavlea. Pe vremea aceea nu eram casatoriti... dar ne-am distrat de minune!

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Maramures2005#

Am ajuns in Rozavlea si ne-am cazat la Pensiunea Iza.

Comuna Rozavlea este una dintre vechile asezări din Maramuresul istoric, locuită de „dacii liberi” si de urmasii lor români din cele mai vechi timpuri. În vremea cnezatelor si voievodatelor, Rozavlea a făcut parte din cnezatul de vale al Bogdănestilor, fiind mentionată printre satele stăpânite de Iuga, fratele lui Bogdan, înainte de anul 1353, an în care se dă fiilor lui Iuga, Stefan si Ioan. După anul 1424, asezarea devine centrul domeniilor urmasilor lui Iuga „possessio Rozalya”. (wikipedia)

Prima zi a fost de "acomodare", asa ca am fost doar la biserica de lemn din Rozavlea. Din pacate biserica era inchisa, dar am facut o scurta plimbare in jurul ei. Biserica datează din anul 1717 asa cum arata indicatorul ce-i indreapta pe turisti spre biserica; după traditie, a fost adusă dintr-o altă localitate maramuresană si ridicată pe locul vechii biserici din lemn distrusă de tătari. Tot prin traditie, Rozavlea fiind domeniu voievodal, a avut si o mănăstire, până astăzi existând în partea de jos a localitătii locuri denumite ca „sesul mănăstirii” si „dealul călugărului”. Biserica este construită din lemn de brad, de către mesteri anonimi, în stil specific maramuresean. Pictura a fost executată pe pânză lipită de peretii interiori ai bisericii, de zugravi necunoscuti. Iconostasul a fost zugrăvit de Ioan Plohod din Dragomiresti în anul 1810. Ultimele restaurări s-au făcut în anii 1981 si 2008. (wikipedia)

A doua zi am inceput-o ceva mai "in forta": am fost la Muzeul de Etnografie si Arta Populara din Baia Mare. Cum vremea era foarte urata, cu lapovita, si ploaie, si ninsoare, l-am cam uimit pe portar cu intentia noastra de a vizita muzeul... Nici macar nu ne-a mai luat banii pe biletele de intrare. Informatii istorice si detalii puteti gasi aici: http://www.etnografie-maramures.ro/muzeulsatului.html

Desi vremea a fost asa cum v-am spus mai sus, noua ne-a placut plimbarea prin "sat". Nu era nimeni in afara de noi, doar cateva cotofene zgribulite si vreo doi-trei catei uzi fleasca.

De aici am ajuns apoi in Baia Mare.

Cele mai vechi asezări în zonă datează din perioada paleoliticului superior. S-au descoperit si semne ale sederii tracilor în epoca bronzului, iar ulterior regiunea a fost inclusă de Burebista în statul dac creat de acesta.
Localitatea este atestată documentar pentru prima oară în 1329, ca si Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Carol Robert. Un alt document important pentru istoria orasului este cel emis la 20 septembrie 1347 de cancelaria regelui Ludovic I cel Mare de Anjou, prin care se specificau privilegiile localitătii. Totodată, documentul descrie pe larg modul de organizarea administrativă, modul în care se alegeau organele de conducere si ce competente aveau, fiind o foarte importantă sursă pentru istoria localitătii.
Ca si recompensă pentru lupta dusă de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, regiunea Băii Mari a trecut în anul 1446 în proprietatea lui. El va dispune ridicarea Catedralei Sfântul Stefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Stefan.
În 1469 regele Matia Corvin a acordat localitătii dreptul de a se înconjura cu ziduri de apărare, astfel fiind construită cetatea medievală a Băii Mari. Cu toate acestea în 1490 Baia Mare a fost ocupată de trupele poloneze ale printului Ioan Albert. Din 1526 Baia Mare a trecut prin mai multe schimbări ale proprietarilor, începând cu principele Ioan Zapolya. Tot în această perioadă, în 1547, a luat nastere "Schola Rivulina", sub îndrumarea Bisericii Reformate, scoală care a pregătit viitoare fete bisericesti si functionari administrativi.
Orasul a cunoscut tumulturile Razboiului Curutilor. În 1703 a scăpat pentru scurt timp de sub controlul Imperiului Austriac, atunci când Pintea Viteazul a participat cu trupele sale, alături de Francisc Rakoczi al II-lea, la preluarea orasului. Din 1889 datează prima publicatie în limba româna, "Gutinul", săptămânal socio-literar si economic. (wikipedia)
Din pacate, noi nu am reusit sa urcam in Turnul Stefan din baia Mare. Construit in sec. al XV-lea, este un turn-clopotnită al fostei biserici cu hramul "Sfantul Rege Stefan".
Prima atestare documentară a bisericii "Sfântul Stefan" datează din 1347, însă constructia este inaugurată oficial abia în 1387. Turnul, construit din piatră masivă, a fost ridicat la initiativa principelui Iancu de Hunedoara, pentru a marca victoria de la Ialomita (1442) împotriva otomanilor. Constructia turnului începe după anul 1446, însă este finalizată abia în 1468, sub domnia lui Matia Corvinul.
În 1619 se reface partea superioară, având forma unei piramide cu baza pătrată, cu patru turnulete si este înzestrat cu clopote. Nouă ani mai târziu se montează un ceas cu lună. Afectate în repetate rânduri de trăsnete si incendii, cele două clădiri suferă mai multe reparatii capitale, însă în 1763 se reface numai turnul. Cu acest prilej, se construieste pridvorul de la partea superioară.
Intrarea în turn se face prin usa dinspre sud. Până la primul nivel se ajunge pe o scară de piatră în spirală. De aici până la foisor, accesul se face pe scări de lemn. Clădirea măsoară circa 50 de metri si, din pridvor, oferă o panoramă deosebită întregului oras (vezi Monografia Băii Mari, 1972).
Vechiul orologiu mecanic (din secolul al XVII-lea) a fost înlocuit cu un mecanism electronic.
De la turn am fost recuperati de prietenii nostri cu masina. in acele vremuri nu aveam inca Fura Neagra, asa ca ne deplasam ceva mai greu.

Seara am petrecut-o la pensiune, iar a doau zi, pe 31 decembrie 2005, cum vremea a fost frumoasa, am pornit sa vizitam alte locuri.

Prima opriere a fost la Manastirea Barsana. Este un complex manastiresc de o rara frumusete. peisajul de iarna ii dadea un farmec deosebit, facandu-ne sa o vedem altfel decat in alte fotografii.

Pentru mai multe detalii, puteti vizita si site-ul http://manastireabarsana.ro/01prezentare-manastiri.html

Primele atestări documentare ce fac referire la Mănăstirea Bârsana datează din 1390; într-un document din 21 iulie 1390, referitor la propietătile familiei voievodale Dragos, este mentionat un drum care se bifurca, conducând pe un brat in satul Bârsana, iar pe celălalt la mănăstire. Tot în acest document sunt mentionate si Valea Mănăstirii si Dealul Popii. Într-un act de proprietate din 6 noiembrie 1405, se mentionează un "camp al mănăstirii".

În folclor se spune ca mănăstirea fost mai întâi construită în Valea Slatinii, pe malul stâng al Izei si strămutată ulterior pe malul drept, în locul numit mai târziu Podurile Mănăstirii. Mănăstirea Bârsana a fost construită la mijlocul secolului al XVI-lea, de către familia lui Dragos voievod, pe una din proprietătile acestora.
Vechea mănăstire, cu hramul Sfantul Nicolae, era unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Maramures, dat fiind că multă vreme a fost rezidenta episcopilor ortodocsi . Ultimul episcop ortodox care a locuit la vechea mănăstire este Gavril Stefanca, mentionat in izvoare istorice din anul 1738; este de altfel ultimul episcop ortodox din regiune, după ce greco-catolicismul s-a instaurat în zonă, odată cu ocuparea Maramuresului de către Imperiul Habsburgic. Mănăstirea va rămâne de rit ortodox până în anul 1791, în ciuda presiunilor făcute asupra lăcaselor de cult ortodoxe. În anul 1791 patrimoniul mănăstirii este confiscat de Imperiul Habsburgic iar mănăstirea trece in proprietatea Episcopiei Rutene a Muncaciului, ultimii călugări refugiindu-se la Manastirea Neamt.
Documente datând din secolul al XVIII-lea mentionează călugări precum: Pahomie, preot în anul 1745, Grigoras, preot în anul 1757, Atanasie, preot în anul 1769, 1776-1777, Varvara (de origine greacă) si Partenie, în anul 1776 si Lerotei cu alti trei călugări în 1777. Numărul călugărilor se reduce însă tot mai mult, astfel că în anul 1787 nu sunt mentionati decât doi locuitori.
Vechea Mănăstirea Bârsana a fost cea ma importantă scoală de preoti din zonă si lăcas de cultură pentru regiune. Aici se puteau găsi cărti de cult în limba română, aduse din Moldova si Tara Romaneasca. Mănăstirea avea propriul său atelier unde erau pictate icoanele. Ansamblul monacal a fost construit în lemn, după traditia locală, sub directia arhitectului Cordos Dorel. Acesta este compus din: poarta specifică maramureseană, turnul cu clopotnita, biserica (cu o înaltime de 57m), altarul de vară, chiliile călugărilor, capela (construită pe mai multe nivele), casa maistrilor si casa (atelierul) artistilor. Recent a fost construit Muzeul din incinta mănăstirii.
În prezent, hramul mănăstirii se oficiază pe data de 30 iunie : "Soborul Sfintilor", protectorii mănăstirii fiind cei 12 Apostoli. Ansamblul monahal a fost construit în lemn, după traditia locală, sub directia arhitectului Cordos Dorel. Acesta este compus din: poarta specifică maramureseană, turnul cu clopotnita, biserica (cu o înaltime de 57m), altarul de vară, chiliile călugărilor, capela (construită pe mai multe nivele), casa maistrilor si casa (atelierul) artistilor. (wikipedia)

Despre biserica stiam ca este cea mai inalta constructie de lemn din Europa; acum citesc pe site-ul manastirii cum ca ar fi una dintre cele mai inalte.

De aici am plecat sa vedem Cimitirul Vesel din Sapanta. Il vazusem pentru prima data in 1989, vara. Dar abia asteptam sa-l revad!

Cimitirul îsi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Patras. Astfel, în 1935, Pătras a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de steja, devenind un muzeu în aer liber de natură unică si o atractie turistică. (wikipedia) Ca si data trecuta, am incercat sa citesc versurile de pe cat mai multe cruci.

La iesirea din cimitir ne-am indreptat catre localnicii care vindeau numeroase suveniruri. Ne-am cumparat atunci o covertura pentru pat si doua pentru fotolii din lana mitoasa. Le folosim cu mare drag si astazi!

De aici am plecat catre Sighetu Marmatiei.

Cateva date istorice despre oras:

1326 - prima atestare scrisă a localitătii Sighetu Marmatiei;
1334 - un Benedict-paroh la Sighet - apare în listele papale;
1346 - acelasi Benedict "rector eclesie de Zygeth";
1352 - (19 febr.) - privilegiile orăsenesti acordate în 1329 de către Carol Robert de Anjou celor patru asezări de "oaspeti regali" din Maramures (Visc, Hust, Teceu, Câmplung) se extind si asupra Sighetului prin diploma dată de Ludovic I regele Ungariei;
1385 - orasul Sighet apare ca resedintă comitatensă de unde se emit documente;
1397 - ... "villa noastra libera ... Zyget"... apartine familiei Drăgosestilor;
1472 - Matei Corvin întăreste privilegiile orasului;
1551 - Sighetul are dreptul de a tine târguri;
1556 - biserica romano-catolică este preluată de reformati cu majoritatea credinciosilor, tot acum functionează si scoala confesională;
1611 - împăratul Leopod acordă dreptul de stemă orasului (capul de bour-zimbru);
1700 - (16. febr.) Congregatia comitatului decide ca scoala să fie sustinută din banii publici;
1706 - o statistică relevă existenta a 14 bresle;
1717 - tătarii jefuiesc bogătiile sighetenilor ascunse în biserica reformată (la Borsa vor fi nimiciti);
1730 - apar primii piaristi în frunte cu Crisostom care vor pune bazele construirii bisericii romano-catolice, si a scolii piariste care era frecventată si de elevi români;
1773 - Iosif al II-lea vizitează orasul si face o mare danie pentru scoală;
1775 - se inaugurează noua clădire a scolii piariste cu 188 elevi (actualul muzeu);
1786 - mare foamete;
1840 - recensământ - 5908 locuitori;
1816 - pe toate edificiile publice s-au afisat însemnele imperiale: Vulturul cu două capete; limba oficială - germana; limba de cancelarie si în congregatia comitatensă - latina;
1802 - începe construirea liceului reformat (actuala clădire a Liceului Pedagogic) care la 1836 prin contele Ioan Butter - devine "academie de drept" - în 1837 liceul avea sectii de teologie, drept, filosofie, filologie etc. 1844 - deschiderea grădinitei de copii a orasului;
1860 - 13 dec - înfiintarea asociatiunii pentru cultura poporului român din Maramures;
1862 - îsi începe activitatea Preparandia română (Institutul de învătători care va da peste 120 de învătători români);
1867 - 23 oct. - "Societatea de lectură a românilor din Maramures Dragosiana";
1900 - Ioan Mihalyi de Apsa tipăreste la Sighet volumul Istoria Comitatului Maramures - Diplome Maramuresene din sec. XIV - XV - pentru care, si în general pentru munca sa, va primi premiul Academiei Române (1901);
1918 - 26 mai - se înfiintează Consiliul National Român - Dr. Vasile Chindris presedinte, prof. I. Bilatiu Dăncus secretar si Lt. Florentin Biltiu Dăncus - seful Gărzilor Nationale;
1918 - 7 dec. apare primul ziar românesc "Sfântul";
1926 - cu ocazia Congresului National al profesorilor de geografie din Romania care s-a tinut la Sighet se deschide Muzeul Etnografic organizat de G. Vornicu.
1940 - Dictatul de la Viena - Maramuresul încorporat Ungariei hortiste. Tot acum apare Istoria Maramuresului de Alexandru Filipascu;
1945 - Maramuresul este încorporat Ucrainei subcarpatice prin diversiunea organizată de Odoviciuc. După scurt timp prin actiunea tăranilor din satele Maramuresului condusi de preoti si dascăli concertată pe plan diplomatic, Maramuresul reintră în granitele firesti;
1948 - se desfiintează judetul Maramures cu resedinta la Sighet, fiind încorporat regiunii Baia Mare, sistem administrativ impus de ocupatia sovietică;
1950 - La închisoarea din Sighet sunt întemnitati tinerii opozanti liceeni, ministri, sefi de guvern, liderii partidelor istorice, generali, academicieni si oameni de cultură, episcopii bisericii greco-catolice, opozanti ai instalării comunismului în Romania;
1988 - Îngerii Negri terorizează Sighetul;
1989 - Revolutia cuprinde si Sighetul;
2007 - S-a deschis frontiera cu Ucraina pentru prima dată permitându-se trecereea la vecini si comertul cu produse între cele două tări. (wikipedia)
Situl web oficial al orasului http://www.sighet.ro/

Seara de Revelion am petrecut-o la pensiune, au venit si colindatori, asa ca am pasit in anul 2006 intr-o atmosfera cat se poate de sarbatoreasca!

Ziua de 1 ianuarie 2006 ne-am inceput-o mai tarziu, cu o plimbare prin Rozavlea. Am ajuns apoi la biserica de lemn din Sieu. Aceasta datează din anul 1760 si are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Din pacate, am vizitat doar exteriorul, pentru ca biserica era incuiata. Am pornit apoi in cautare de mesteri locali care lucreaza gube: hainele acelea maramuresene traditionale, din lana mitoasa. Am ajuns astfel in casa unor localnici care nu faceau gube, dar stiau pe cineva care face. Insa omul era singur acasa si astepta sa-i vina nevasta ca sa poata merge cu noi la cel care le facea. Motiv pentru care am asteptat si noi. Ne-a aratat omul ce avea prin curte: moara pentru porumb, cazanul pentru tuica si valtoarea folosita pentru lucrurile de lana. Apoi ne-a poftit in casa, la o palinca. Intre timp a venit si nevasta, asa ca am putut porni catre vecinul care facea gubele. Am fost foarte bine primiti, am probat si ne-am fotografiat cu gubele; din pacate nu am cumparat nici una, pentru ca ne depaseam bugetul. Am fost poftiti la o palinca, alaturi de care am avut mere si pere. Daca nu se lasa intunericul, am mai fi stat multa vreme la taclale. Dar cum deja se innoptase, am pornit catre Rozavlea: ne-am sunat prietenii care erau in zona sa vina si sa ne ia si pe noi cu masina.

A doua zi, cum era ultima petrecuta in zona, am ajuns pe la Bogdana. Aici am fost la Biserica Noua, dar si la Biserica Veche, de lemn. Apoi am nimerit in targul saptamanal unde, pentru prima si ultima data in viata mea, am avut la mic dejun mici cu mustar si bere. La targ, lume multa, negustori si mai multi. Ce m-a socat cel mai tare au fost cele doua monumente imense, ce infatisau niste dinozauri.

Acum, cea mai mare dorinta ar fi sa revad, intr-un alt anotimp, locurile prin care am fost in urma cu cativa ani. Poate vom reusi...

Cele bune,

Cristina si Cristin DUMITRU