Odata cu venirea iernii, Bucurestii erau amintiti adesea ca fiind invaluiti de ninsori dese si imbelsugate, motiv serios de bucurie pentru cei mici, dar si pentru cei mari, mai ales ca acest anotimp insemna pe langa zapada si venirea sarbatorilor.
Dupa Craciun, intampinat cu mare piosenie, colinde, mancare si bautura din belsug, venea noaptea Anului Nou, noaptea petrecerii si a bucuriei. Atunci, potrivit vechilor datini, sunt indeplinite acte ritualice de bun augur pentru anul care vine, caci exista, si exista si acum, credinta ca el va fi asa cum incepe. Importante sunt urarile, simple sau exprimate prin colinde. Mancarea, bautura si veselia au si ele rolul lor bine definit.
Cu regele Carol I a inceput - si a sfarsit - obiceiul ca, de Anul Nou, sa aiba loc la Palatul Regal un mare bal al Curtii. Se povesteste ca in anul 1876, tanarul domnitor a fost invitat la balul de "Revellion", dat de catre sotii Otetelesanu, in casele lor atat de primitoare de langa Teatrul National. Petrecerea a fost extrem de reusita, iar printul a fost atat de incantat, incat a hotarat ca, de atunci, sa faca, in fiecare an, un mare bal al Curte. Ideea ca asa isi va putea apropia mult mai lesne supusii a fost cea care a cantarit si mai mult in luarea deciziei.
La inceput, balul s-a dat in seara zilei de 24 ianuarie, zi in care intregul popor sarbatorea aniversarea Unirii Principatelor Romane, dar dupa cativa ani balul s-a mutat la 1 ianuarie.
Corpul diplomatic, odata cu monarhul
Balul Curtii a inaugurat petrecerile oarecum publice, spre deosebire de primirile, balurile, receptiile, exclusiviste din randul nobilimii bucurestene. Este amintita, intr-o notita din 31 decembrie 1869, o desfasurare succinta a acestui bal. Principele Carol si proaspata sa sotie au putut fi vazuti alaturandu-se bucuros perechilor de dansatori. La miezul noptii s-a servit sampanie, iar la ora unu, inaintea supeului, la care participau 700 de persoana, printesa s-a retras.
Odata cu adoptarea unei etichete stricte, sarbatorirea Anului Nou si a Sfantului Vasile se desfasura conform protocoalelor stabilite. Eticheta de la Curtea Regala impunea ca de sarbatoarea Sfantului Vasile regele sa mearga la biserica, pentru a asista la serviciul divin, la orele 10.30, insotit de intreaga Curte, atat cea civila, cat si cea militara. Pe langa ministri si inalte personaje apartinand Curtii de Casatie, Inaltei Curti de Conturi si celorlalte tribunale, participau si primarul Capitalei, consilierii municipali si ofiterii de garnizoana. Trasura regelui era escortata de un escadron de cavalerie. Dupa slujba, regele mergea in apartamentele mitropolitului primat, pentru a primi felicitarile inaltului cler, iar la plecare trecea in revista trupele insirate in curtea Mitropoliei.
In codul de ceremonii al Curtii Regale se arata ca la Palat, in acea zi, nu era stabilita nicio receptie, decat daca exista un ordin special, iar cei care doreau sa transmita felicitari familiei regale aveau la dispozitie registrele de inscriere ad-hoc. Balul a devenit un obicei, fiind precedat si de o receptie. In acest cadru, corpul diplomatic, ministrii, membrii ambelor Adunari Legiuitoare, reprezentantii Inaltelor Curti de Casatie si de Conturi, consilierii Capitalei, functionarii superiori, sefii de serviciu ai diferitelor ramuri ale administratiei publice, armata, reprezentanti ai comertului si un numar de notabilitati, din toate straturile sociale, erau chemati sa prezinte felicitarile lor capului statului.
Invitatiile pentru bal erau facute de maresalul Curtii, din ordinul regelui, dupa listele puse la dispozitie de fiecare autoritate, si duse la cancelaria suveranului. Invitatiile contineau, pe langa numele celui invitat, ora la care incepea receptia, locul pe care trebuia sa-l ocupe in apartamentele de receptie ale Curtei Regale, tinuta in care urma sa se prezinte, precum si intrarea pe unde avea sa vina la Palat.
Existau ofiteri special insarcinati cu primirea invitatiilor de seama si conducerea acestora in sala care le era destinata. Privilegiat, corpul diplomatic venea cu o ora mai tarziu decat ceilalti invitati, pentru a nu astepta pe Majestatile Lor, care apareau si ele tot atunci. Corpului diplomatic ii erau rezervate o intrare si o iesire speciala, iar Politia avea grija ca sefii de misiuni, dupa vechime si rang, alaturi de sotiile lor, cat si intregul personal diplomatic sa ajunga repede si in siguranta la Palat. Protocolul cerea ca regele si regina sa-si faca prima data aparitia in mijlocul lor, timp in care usile incaperii ramaneau permanent deschise. Alaturi de salonul diplomatilor era un altul, rezervat mitropolitului, ministrilor statului si ministrilor regelui in strainatate, aflati in Capitala. Tot acolo erau invitati presedintele Senatului, cel ai Adunarii Deputatilor, presedintele Curtii de Casatie, cel al Curtii de Conturi, primarul Capitalei, inaltii functionari, toti cu sotiile lor. O alta incapere era destinata membrilor Corpurilor Legiuitoare, iar un al patrulea apartament, generalilor, coloneilor, sefilor de corpuri de armata. Restul invitatilor, deloc putini, ocupau Sala Tronului sau Sala Serbarilor, dupa mentiunea facuta pe invitatie.
Dueluri pentru invitati
Dupa terminarea vizitei regelui si reginei, corpul diplomatic era condus de un ofiter in Sala Serbarilor, unde ajungeau si Majestatile Lor, dupa ce strabatusera pe rand celelalte saloane. De-abia acum balul putea incepe.
Erau invitati reprezentanti ai tuturor paturilor sociale, care se incadrau in limitele unei anumite etichete, nu prea severa. Invitatiile erau in numar de 1.000, mult pentru acele timpuri. Pe langa cei de strirpe nobila ori foarte bogati, dintre care faceau parte oameni politici, ministri, senatori, deputati, inalti functionari si ofiteri superiori, primeau invitatii si reprezentantii profesiilor liberale, ai industriei si comertului, dar si un numar mare de ofiteri inferiori, chemati anume ca dansatori. Balul regal reprezenta si un prilej pentru acordarea distinctiilor si decoratiilor de catre suveran slujbasilor tarii si ofiterilor.
Invitatiile la balul regal dadeau multa bataie de cap maresalului Curtii, deoarece in unele cazuri se puteau ajunge la certuri care, degenerand, se transformau in dueluri. Regele era foarte sever cu moralitatea doamnelor, unele fiind sterse de pe listele de invitati. Asa a patit Nika Nenciu, fiica unui foarte bogat negustor bulgar, sotia avocatului Petrache Gradisteanu, boier de vita veche. De fapt, Nika a avut de-a lungul vietii trei soti si nenumarati amanti.
Cu toate ca lumea buna trata cu oarecare dispret balurile Palatului, din cauza, considera ea, prea multor invitati si a lipsei de selectie, nimeni n-ar fi lipsit, iar orice doamna cu pretentii s-ar fi simtit lezata daca, a doua zi, nu si-ar fi vazut numele in cronica mondena a lui Misu Vacarescu, Claymoor, cum se semna acesta in L'Independance Roumaine.
Toate evenimentele legate de Anul Nou si Sfantul Vasile la Curtea Regala aveau in afara Palatului o multime de spectatori. Bucurestenii de rand, doritori sa le vada pe Majestatile Lor si sa le aclame, ieseau pe orice vreme, oricat de rea, sa intampine cortegiul regal spre Mitropolie. Prezenti erau si in drumul demnitarilor ce veneau sau plecau de la Palat. Seara, oamenii se adunau in Piata Palatului si priveau cu nesat la calestile, cupeurile ori saniile invitatilor, dar si la invitatii infofoliti in blanuri scumpe, iar cand balul incepea, nu puteau decat sa viseze la toata frumusetea si luxul ce se desfasurau inauntru, privind spre ferestrele stralucitor iluminate ale Palatului si ascultand crampeie din discursurile barbatilor, intrerupte de rasetele ori remarcile femeilor, totul acoperit de acordurile violonistilor.
La mahala
Dintre colindele si traditiile specifice Anului Nou fac parte Sorcova, Vasilca si Plugusorul. Cu sorcova mergeau mai mult copiii. Sorcova era confectionata din flori din hartie colorata cu care sorcoveau mai intai pe cei din casa: parinti, bunici, unchi si matusi, iar apoi se duceau si pe la vecini si cunoscutii din mahala. Ca rasplata pentru sorcovit, primeau covrigi, prajituri, cozonac, mere si portocale.
Dimitrie Pappasoglu (in Istoria fondarii orasului Bucuresti) povestea ca de Anul Nou se primeau copii in casa "cu buchete de flori" si atingeau pe cei din casa cu buchetul, urandu-le "toate fericirile". "In aceasta zi a Anului Nou, se imparteau recompensele la toti slujbasii, precum si la servitorii caselor noastre."
In mahalale, odata cu venirea Anului Nou, copiii mergeau cu Plugusorul, considerat a fi unul dintre cele mai vechi si mai frumoase obiceiuri. Se povesteste ca, odinioara, pe la barierele Capitalei veneau cei din satele din jur cu cate un plug impodobit cu crengute de brad si cu "stegulete din stergare". Plugul era tras de boi cu coarnele aurite si legate cu panglici de diferite culori si mergea alene prin oras, oprind din loc in loc spre a ura targovetilor an imbelsugat si cu fericire, In acelasi timp, doi-trei flacai pocneau naprasnic din bici, iar un altul manevra un buhai. Colinda Plugusorului era un fel de balada in care se proslavea asezarea stramosilor nostri romani pe aceste meleaguri, precum si diversele munci ale pamantului, impreuna cu urarea de recolta imbelsugata. Bucurestenii de pe drum ori din curtile in care intrau cei cu Plugusorul se bucurau de trecerea alaiului.
In Bucuresti exista obiceiul ca tiganii sa umble de Anul Nou, in ziua de Sfantul Vasile, cu o capatana de porc cu un mar in gura, asezata pe o tava plina cu oglinzi, cu panglici, verdeata, bani si flori de hartie colorata. Se mergea la casele oamenilor, care daruiau cu bani pe purtatorul acestui trofeu.
Acesta era un obicei vechi, de care astazi nu se mai stie si care pomenea de taierea porcului si judecarea lui inn cer. Cu el umblau doar lautarii tigani si bucatarii domnesti, care erau tot tigani. Se spune ca acest obicei al etnicilor tigani reprezenta o incercare a lor de integrare. De altfel, se considera ca e specific culturii lor orale. Daca, inainte, urarea se rostea in tiganeste, treptat a inceput sa fie spusa in romaneste. Este povestea scroafei, care, judecata de Maica Domnului si de Fiul Sfant de ce este asa grasa, raspunde ca mai intai s-a hranit la munte cu jir si ghinda, apoi a coborat, a baut apa si a mancat doua verze dintr-o gradina, pana cand romanii au vazut-o. Au prins-o si au omorat-o, luand ei slanina, iar tiganii capatana, pe care au imbodobit-o frumos si au adus-o boierilor, pentru a fi daruita cu bani, cu un colac si cu o vadra de vin.
Toate aceste obiceiuri de Anul Nou, de care cei de odinioara se bucurau din plin, ori au disparut, ori inca dainuie destul de palid si denaturat la oras. Acum Revelionul e noaptea in care nimeni nu doarme. Este noaptea petrecerii si a bucuriei, in care Noul An trebuie intampinat cum se cuvine. Cu sampanie, veselie, focuri de artificii si masa cat mai imbelsugata. Ori, in ton cu noua moda, in strada.
http://razvratirea.blogspot.com/
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu