Obiceiuri de Craciun: Vascul si Craciunita

In vremea copilariei mele, in afara de bradul de Craciun, nu imi amintesc alte flori sau plante care sa aduca in case simbolul Craciunului. Dupa Revolutia din 1989 peste tot au aparut, cu ocazia Sarbatorilor de Iarna, vascul si craciunitele (florile acelea rosii, pe care le vedeam in filmele americane despre "X-mas").

De cativa ani incoace si noi avem in casa, de Sarbatori, vasc si craciunita. Si iata cateva detalii interesante despre aceste plante destul de "misterioase" pana incepi sa cauti cateva informatii.

Vascul este o planta parazita, ce creste pe ramurile altor copaci. Prima data am vazut vasc in stare naturala in Delta Dunarii. Fructele lui sunt niste bobite mici, albe, pline de gelatina, si care, pe cat sunt de frumoase si de ornamentale, pe atat sunt de toxice. Se pare ca toxicitatea lor depinde si de pomul pe care il paraziteaza. Restul vascului insa are proprietati vindecatoare, fiind o foarte apreciata planta medicinala. Pentru siguranta este bine sa il achizitionati de la magazinele tip Plafar.
Bobitele sunt cele care dau tot farmecul ramurilor de vasc; asa cum am spus, acestea au in interior o substanta gelatinoasa, albicioasa, chiar scarboasa pentru ca se aseamana cu un gainat. Comparatia au facut-o si strabunii nostri, si o gasim chiar si in numele plantei: viscum album (viscus = vascos, lipicios), iar in engleza cuvantul "mistletoe" (care se raduce "vasc") e si mai explicit: in engleza veche mistel = balega, tan = creanga, deci... gainat pe craca.
In "Creanga de Aur" (The Golden Bough) antropologul James Frazer, care il citeaza pe Plinius, spune ca: "druizii -caci asa isi numesc ei vrajitorii- au cel mai profund respect pentru vasc si pentru copacul pe care a crescut, cu conditia sa fie stejar. [...] tot ce creste pe stejar e trimis din ceruri si este un semn ca divinitatea insasi a ales acel copac."

Calitatea vindecatoare a vascului se regaseste si in povestile cu Asterix si Obelix, in care, daca mai tineti minte, vascul era ingredientul principal din potiunea magica a tribului, pe care druidul Panoramix il taia cu securea de aur.

Una dintre primele povesti legate de vasc e tot de origine nordica. Se spune ca zeita Frigga, sotia lui Odin, temandu-se pentru viata fiului sau Baldur, a conjurat toatele elementele naturii sa il protejeze si sa nu-i produca vreodata vreun rau... omitand insa sa i se adreseze vascului, pe care il considera neinsemnat. Aceasta vulnerabilitate a lui Baldur a ramas secreta, ca un calcai al lui Ahile... pana cand ajunge la urechile zeului Loki, care -invidios pe aparenta invincibilitate a lui Baldur- reuseste prin uneltirile sale sa faca in asa fel incat Baldur sa fie omorat de o sageata cioplita din vasc (sau otravita la varf cu zeama de vasc, in alte variante). Frigga e neconsolata, il plange amarnic pe Baldur, lacrimile ei se transforma in bobite de vasc, Baldur invie, iar Frigga, de bucurie, binecuvanteaza vascul, dorindu-i ca oricine va trece pe sub el sa se sarute, pentru noroc. De aici a derivat obiceiul occidental al sarutatului sub vasc.


Craciunita sau Floarea Craciunului sau Steaua Craciunului sau Poinsetia sau Euphorbia Pulcherrima sau Poinsettia pulcherrima (numele stiintific) este originara din Mexic si se intalneste sub foarte multe specii. Numita stiintific Euphorbia pulcherrima sau Poinsettia pulcherrima, aceasta planta a devenit cunoscuta mai ales sub denumirea de "Steaua Craciunului". De ce? Pentru ca frunzele sale, viu colorate sunt dispuse in forma de stea si, nu in ultimul rand, pentru ca poate inveseli, ca element deocorativ, orice casa ce se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Poinsetia sau Steaua Craciunului a fost prima data remarcata in 1825 de primul ambasador al SUA in Mexic, tara de origine. Era, pe atunci, cultivata in regiunile mexicane montane si umede de catre azteci, care obisnuiau sa o foloseasca pentru combaterea febrei si obtinerea unor tincturi. Mai tarziu, in secolul XVII, preotii franciscani foloseau florile de Poinsetia la diverse ceremonii religioase. Cultivarea si popularizarea Poinsetiei a inceput abia in anii 1960. Totusi, a devenit curand foarte populara, devenind nelipsita din decorurile de Craciun.
Creste sub forma de arbust ale carei frunze se coloreaza, in luna decembrie, in rosu, galben, roz sau crem si tin pana primavara, tarziu. Desi este numita "floare", inflorescenta Poinsetiei, este, de fapt, un "buchet" al frunzelor terminale (numite "bractee"), care sunt asezate sub forma de stea - de unde si numele de Steaua Craciunului. Adevaratele flori ale Poinsetiei sunt mici, ca niste bobite, colorate, si ele, in rosu si galben. La ruperea frunzelor, curge o seva alba laptoasa.

Legenda Craciunitei incepe in Mexic, unde locuiau doi frati, Maria si Pablo. Cei doi copii provenau dintr-o familie foarte saraca. In satul in care locuiau in fiecare an de Craciun avea loc festivalul traditional, la care se oferea cadouri. Craciunul era sarbatoarea preferata a micutilor, insa erau mult prea saraci sa isi permita daruri. Isi doreau insa foarte tare sa ii poata duce ceva in dar micului Isus, dar nu aveau nimic. In ajunul Craciunului, Maria si Pablo se pregateau sa merga la slujba din noaptea sfanta. In drumul lor spre biserica, copii au adunat cateva plante verzi, in semn de pretuire pentru micul Isus. Au fost luati in deradere de ceilalti copii, ca au venit fara nici un dar, insa Maria si Pablo au asezat plantele in jurul noului nascut. In mod miraculos plantele verzi s-au tranformat in plante cu frunzele in forma de stelute rosii, asa cum o intalnim si astazi. Indiferent ca o primim sau o facem cadou, indiferent daca mai credem sau nu in povesti, Craciunita exista si ar trebui sa existe in casa fiecaruia dintre noi. Si un mic secret, se spune ca aduce noroc celor care o daruiesc.