"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

miercuri, 22 decembrie 2010

Obiceiuri de Craciun: Bradul impodobit


Împodobirea pomului de Crăciun este un obicei venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele germanice. Încetul cu încetul, acesta a intrat în tradiţia creştină pe la jumatatea mileniului trecut, cu diferite semnificatii - forma triunghiulara amintind de Sfanta Treime, iar podoabele simbolizand cunoasterea si bogatia, precum pomul sacru din Eden.
Impodobirea bradului sau impodobirea caselor cu crengi de brad este de asemenea un obicei preluat de catre crestini. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia şi Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului, ci mai degrabă ca cea a Anului Nou. De aici tradiţia se extinde în întreaga Franţă, Spania, Italia şi Elveţia.
De asemenea, este posibil ca pomul de Crăciun să provină de la nordici, care obişnuiau să-şi împodobească casele cu ramuri de brad şi de vâsc. Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu şi în Orient, prin intermediul catolicismului.
În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane si jucării.
Bradul împodobit se întâlnea ca pom de Crăciun doar în oraşele din Germania sfârşitului de secol XIX, dar odată cu Primul Război Mondial s-a răspândit pe întreg teritoriul acestei ţări.

Mult inaintea crestinatatii, plantele si pomii care ramineau verzi peste iarna aveau o semnificatie speciala pentru oameni in sezonul rece. In vremuri stravechi, oamenii atirnau crengi deasupra usilor si a ferestrelor, pentru a-i feri de vrajitoare, stafii, spirite rele si boala.
In emisfera nordica, cea mai lunga noapte si cea mai scurta zi cad pe 21-22 decembrie, fenomen numit solstitiul de iarna. In trecut, oamenii credeau ca soarele este un zeu, si ca iarna vine in fiecare an pentru ca soarele s-a imbolnavit si a slabit in putere. Ei celebrau solstitiul pentru ca insemna ca soarele, in sfirsitm, va creste din nou si ca vara se va intoarce.
In Roma antica, solstitiul se sarbatorea printr-o manifestatie numita Saturnalia, in onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii stiau ca solstitiul insemna faptul ca in curind ogoarele vor fi verzi si roditoare. Pentru a marca momentul, ei isi ornau casele si templele cu buchete de plante vesnic verzi.
In nordul Europei, misteriosii druizi , preotii anticilor celti, isi decorau templele cu crengi vesnic verzi ca simbol al vietii vesnice, si impodobeau stejarii cu mere aurii.
Germaniei i se atribuie inceputul traditiei impodobirii brazilor de Craciun asa cum o cunoastem noi, cind in secolul 16 crestinii devotati aduceau pomi impodobiti in casele lor. Unii construiau piramide din lemn, le decorau cu crengi de brad si le impodobeau cu luminari.
Se crede ca Martin Luther King, protestantul revolutionar al secolului al 16-lea, a fost primul care a aprins luminari intr-un pom. Mergind intr-o seara spre casa, a fost uimit de frumusetea stelelor care stralucau printre ramurile padurii de conifere, si ajungind acasa, a vrut sa recompuna scena pentru familia sa, inaltind un brad in mijlocul casei si impodobindu-l cu luminari.
Dar traditia pomului de Craciun a fost tirziu adoptata pe continentul american, datorita puritanilor. Primele dovezi ale pomilor impodobiti dateaza din anii 1830 cind imigrantii germani din Pennsylvania au impodobit brazi, aducind traditia din tara lor natala, Germania. Pentru americani bradul de craciun era un simbol pagin si era greu de acceptat.
Europenii preferau brazi mici, de cca 120 cm, pe cind americanii il decoreaza din podea pina in tavan. Traditia germana impunea impodobirea bradului cu mere, nuci, marzipan, pe cind in statele americane se foloseau prajiturele de casa. Pina recent, brazii de Craciun proveneau din paduri. Acum, exista plantatii speciale. Sunt necesari 7 pina la 10 ani pentru a produce un brad de Craciun.
Luminitele pentru brazii de Craciun au fost ideea lui Edward Johnson, asistentul lui Thomas Edison, in anul 1882, si au inceput sa se produca in masa in anul 1890.
In anul 1900, marile magazine au inceput sa isi impodobeasca brazi mari, iluminati.

Bradul se regaseste in numeroase traditii, nu numai de Craciun. Fiind un pom mereu verde, oamenii l-au asociat cu viata, trainicia, siguranta, prietenia si l-au inclus in toate evenimentele importante ale vietii.
La nastere, se obisnuia ca fiecarui copil sa i se daruiasca un brad, in natura, care ii devenea "frate" si pe care trebuia sa il ingrijeasca pana la moarte.
La nunta, inca exista obiceiul impodobirii unui brad cu ornamente din hartie si fructe, de obicei in curtile casei de la tara. In jurul bradului se organizeaza o mica petrecere care are menirea de a le ura casa de piatra celor care se casatoresc.
In prezent este cel mai indragit obicei de Craciun, datorita simbolurilor care i se asociaza: iubire (pentru ca este impodobit de intreaga familie), bucurie si fericire (pentru ca sub el sunt puse cadourile), magie (se spune ca Mos Craciun nu vine in casele unde nu e brad), viata, trainicie si sanatate (pentru ca este mereu verde, chiar si cand afara e zapada). Practic, bradul a devenit centrul sarbatorilor.

Este de putini cunoscut insa, ca si dacii aveau un cult pentru brad, dar cu inteles total diferit. Bradul era un copac ritual care era taiat la moartea cuiva. Obiceiul inca s-a pastrat in regiuni din Oltenia si sudul Banatului.
Dacii nu faceau asta din tristete, ci din contra, pentru ei moartea era o sarbatoare iar nasterea, prilej de tristete. Prin moarte ei treceau dincolo, la Zamolxis, iar bradul era un semn al "nuntii mortului", care poate fi interpretat drept unirea raposatului cu natura.
Pomul, impodobit aidoma cu cel germanic (adica fructe, flori, panglici) are cam acelasi inteles, de pom al vietii. Simbolul se regaseste de altfel in foarte multe piese de arta populare, precum covoarele sau alte tesaturi.

Simbolurile sacre servesc atât la evocarea principiilor de credinţă, cât şi la istoria credinţei. Ele sunt instrumente puternice de devotament iar prin cristalizarea elementelor religiei credincioşilor, ajută la focalizarea şi dezvoltarea credinţei. De asemenea, ele sunt şi o formă internaţională de comunicare ce depăşeşte barierele de limbă, naţionalitate sau cultură.

Originea cuvântului simbol derivă dintr-un obicei grecesc antic, în care se spărgea în bucăţi o tăbliţă din lut, fiecărui membru revenindu-i, la despărţire, o bucată, pentru ca, la viitoarea întâlnire, aceste bucăţi să se reasambleze, pentru confirmarea identităţii grupului. Astfel a luat naştere cuvântul grecesc sumbolon - "semn de recunoaştere", dezvoltîndu-se de aici şi latinescul symbolum - "simbol". Confucius spunea că "simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile". Însuşi Universul s-a identificat cu OUL, care s-ar fi născut din apa originară izvorâtă din Rai şi pe Pământ, sau POMUL VIEŢII, AXIS MUNDI - "axa lumii", cu rădăcinile pe celălalt tărâm şi cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ, vârfurile ajungând până în Rai.
Pomul de Crăciun a devenit un simbol universal şi în zilele noastre este înălţat şi decorat de oameni de orice religie, indiferent de clima ţării de baştină. Originile lui se întind până la păgânism. În tradiţiile norvegiene şi scandinave, copacii veşnic verzi erau decoraţi, iar bradul lui Wotan/Odin a fost ars în onoarea solstiţiului de iarnă (25 decembrie) pentru a sărbători renaşterea Soarelui, pentru a simboliza puterea vieţii care triumfă chiar şi în lunile plictisitoare de iarnă şi pentru a marca sfârşitul vechiului an şi începerea unui alt an. În timpul "nopţilor ciudate" din vremurile păgânilor (25 decembrie - 6 ianuarie), ramuri veşnic decorate cu lumânări erau agăţate în locuinţe pentru protecţie. În antichitate, pinul dedicat lui Attzis şi Cybelei era adesea decorat cu ornamente.

Pomul de Crăciun a devenit un simbol doar în secolul al XIX-lea, simbolizând naşterea şi nemurirea. Pomul de Crăciun îl simbolizează pe Christos ca fiind Pomul Vieţii, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Christos însuşi ca fiind Lumina Lumii - şi uneori sufletele şi Soarele, Luna şi stelele Pomului Cosmic. Merele (înlocuite de jucării) au fost folosite pentru decor simbolizând mărul Pomului Cunoaşterii.

Dacă tradiţia copacului de Crăciun, bradul, este relativ recentă, ea rezultă totuşi din fuziunea mai multor tradiţii vechi, dintre care credinţa în puterile naturii reprezentate de verdele etern. Iniţial decorat cu mere roşii, apoi cu flori de hârtie şi ghirlande, el este copacul de sărbătoare şi de speranţă. În aceeaşi zi, o altă tradiţie, cea a buşteanului aprins în cămin şi destinat să ardă vreme de trei zile, exprimă mai multe credinţe, conjugând simbolul copacului cu cel al focului. De cele mai multe ori, acest buştean trebuia să provină de la un copac fructifer şi să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfinţită, vin sau ulei. Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de divinaţie. În plus, cărbunii şi tăciunii lui aveau calităţi protectoare: îndepărtau de casă şi ogor animalele dăunătoare şi te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.

În Europa, pe acest fond de credinţe vechi s-au grefat sărbătorile creştine, producând un calendar festiv unde se amestecă cele două aspecte: conţinutul profan şi conţinutul religios se confruntă deseori în sărbătorile familiale şi comunitare cu caracter mixt. În spatele sentimentului de sărbătoare se află experienţa sacrului; prin exaltarea colectivă, sărbătoarea ar fi mijlocul cel mai direct şi cel mai comun tuturor pentru atingerea acestei experienţe. Unul dintre aspectele esenţiale ale timpului sărbătorii - întrucât aceleaşi ritualuri revin la aceleaşi date - este acela de a fi comun unui întreg popor, de a aduna la un loc o întreagă comunitate.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu