Obiceiuri de Craciun: Taierea Porcului

De Craciun porcii se taie in ziua de Ajun, in intaia zi de Craciun sau chiar intr-a doua, cum se intampla prin unele sate din jud. Tecuciu. Prin Muscel sunt sate unde porcii se taie intre Craciun si Sf. Vasile, pazindu-se ca ziua de taiere sa nu fie Lunea ori Vinerea, mai cu seama cand ramane prasila de porci in urma. Altii - satenii obriciti - nu taie porcii decat dupa Sf. Vasile, ca sa nu zaca de lingoare. Prin unele sate din jud. Dolj, porcii se taie de cu noapte, asa ca pan' la ziua totul sa fie gata. Cand injunghe porcul, cel ce-l taie, cei din jur si copiii, isi fac cruce cu sange de frunte si pe obraji, ca sa fie sanatosi si rosii peste an, si zic:

- La anul si la multi ani cu sanatate!

In ziua aleasa, dis-de-dimineata incep sa se auda prin sat tipatul si guitatul porcilor. Toata partea barbateasca din casa - si pe unde nu-i decat barbatul, se ajuta cu cineva din vecini - sar si prind porcul, il culca pe o parte, iar unul care-i mai mester, ii infige cutitul in gat, in asa fel incat pielea sa nu se spintece decat atat cat este latimea cutitului; cu varful cutitului se taie bine venele, ca sa se scurga tot sangele.

La taiere nu trebuie sa stea prin jur dintre acei care sunt milosi din fire, caci se crede ca porcul moare cu mare greutate ; carnea unui asemenea porc nu va fi buna. Pe porc sa nu-l vaiete nimeni, sa nu-i zica "saracul", caci aceasta supara pe Dumnezeu.

Cel ce taie porcul, nu trebue sa criste (sa scrasneasca, sau sa stranga din dinti), ca sa nu iasa carnea porcului tare si sa fiarba anevoie.

Prin unele sate din jud. Neamt, pe unde porcii se taie in ziua de Ignat, se aduna la taiatul porcilor mai multi oameni, da'ntre ei e unul mai bun, de pe a carui mana carnea se fragezeste. Aduna paie, gateje si tuleie de haldan, cu cari fac foc. Apoi, c-un juvat, scot porcul din cotet si acel care e bun de mana, il taie. Unii ii vara cutitul la inima; altii ii taie gatita sau inghititoarea (beregata).

Dupa ce porcul a murit, se pregateste de parlit. Se aduc doua radacini, doua reteveie sau doi butuci, se pun aproape unul de altul la un pas si peste ele se pune porcul culcat pe-o parte. Gospodina vine indata si ii smulge parul de pe coama, de pe gat si de pe spinare, si daca este destul de mare, parul se smulge si de pe coaste, facandu-l apoi manunchiuri: acest par va fi folosit la facerea bidinelelor sau va fi vandut.

Prin Muscel, ca sa nu se stinga samanta porcilor, manunchiurile de par astfel smulse se leaga, se moaie in sangele porcului si apoi se pun la pastrare. Pe-alocuri, picioarele porcului se leaga inainte de a fi asezat la parlit.

Dupa asezarea porcului, se da foc paielor, ciocanilor sau pusderiei de dedesubt, ca sa se parleasca parul; prin unele sate din jud. Valcea, cand se aprinde focul sub porc, se pun intr-insul si cateva graunte de tamaie, ca sa fuga Diavolul departe.

Focul se intretine mereu, dar intr-o masura potrivita, ca sa nu fie prea puternic, caci fiind "prea tare", arde nu numai parul ci si pielea sau soriciul porcului, ajungand astfel la slanina, care se topeste si curge in foc. Parul arzand, se face scrum; acest scrum este dat jos de pe porc cu un bat, ca sa se descopere partile neparlite spre a se parli si acelea.

Cand o parte s-a parlit, focul se muta in cealalta parte, sub pantece, pe spinare, pe gat, pe picioare si pe celelalte parti ale porcului, cu multa bagare de seama, pana cand nu mai ramane nici un fir de par. Daca din greseala a plesnit pielea in vreun loc, acolo se uda indata cu apa rece, ori mai adesea se freaca cu omat, ca sa nu se arda si mai tare.

De caldura, gazele din porc se umfla si pielea se intareste. In chipul acesta, porcul este curatit de par, insa saricul, doricul, cioriciul sau soriciul ii este negru de rapan sau de scrum. De aceea, pentru ca porcul sa se curate de aceasta negreata, se muta pe un strat curat de paie, sau pe niste scanduri,- cum ar fi scoartele carelor, - se uda bine cu apa calda si astfel, dupa ce se inveleste bine cu saci, toale sau alte lucruri, se lasa ca sa se moaie.

Asupra acestui lucru, iata ce inseamna Ion Creanga in Amintirile sale :

"La Craciun, cand taia tata porcul, si-l parlia, si-l oparia, si-l invalia iute cu paie, de-l inadusii, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei".

Si zilele noastre insa porcul se parleste cu aparate speciale, alimentate cu gaz, astfel incat dispare aproape complet negreata, fumul...dar si farmecul "parlirii" porcului.

Cand se socoteste ca pielea s-a muiat bine, gospodarul incepe sa o rada cu cutitul, dupa care o clateste cu apa calda; si tot astfel, iar se rade si iar se spala, pana cand pielea ramane curata si galbena. Dupa aceasta se pregateste alt strat de paie, dar mai ales alte scanduri, pe care porcul se pune cu pantecele in jos.

Acum incepe grijitul, curatitul, cinatuitul, ciopartitul sau periatul. Intai i se face porcului in frunte o taietura cu cutitul in chip de cruce, zicandu-se ca si la facerea semnului Sf. Cruci :
- In numele Tatalui, al Fiului si al sfantului Duh, Amin!

In unele parti din jud. Teleorman, dupa ce i se face crucea in cap, se presara cu sare, crezandu-se ca numai astfel ii fuge sufletul din cap.

Prin Muscel, dupa ce-i taie picioarele, si i le aseaza pe pantece, i se face porcului la ceafa, in dreptul sirei spinarii, o taietura in chip de cruce pe care altul o presara cu sare urand celor de fata:
- Sa mancati porcii sanatosi !

Prin zona Romanului, crestatura, in forma de cruce se face la spate, si se presara cu sare, ca sa fie carnea bine primita, de Dumnezeu, daca dintr-acel porc se va da de pomana, si ca sa nu se strice.

Dupa aceasta i se taie porcului coada si urechile si se dau copiilor, care asteapta prin jur.

- "Mie are sa-mi deie coada porcului s-o frig, zice Creanga. Si intr-adevar, daca porcul este batran, coada are sub soric si o catime de carne, care nu se poate manca cruda. De aceea copiii ieau aceasta coada, o scrijala cu cutitul din loc in loc si apoi o pun pe jaratec. Dupa ce o frig, o impart intre dansii. Tot astfel fac si cu urechile porcului batran. Daca insa porcul este tanar, purcel, godac, godacel, grasun, grasunel, urechile i le mananca cu totul si tot astfel fac si cu coada, dupa ce o strujesc de pe oase, ramanand astfel in mana cu conul de soriciu numai".
Prin unele parti se crede ca daca se da copiilor care fac pipi noaptea in pat, sa manance coada porcului, vor scapa de aceasta slabiciune.

Porcului i se taie intai picioarele de la genunchi in jos si de la coate in jos, apoi urechile si coada din radacina, daca aceste doua parti din urma n-au fost taiate mai dinainte. Ele se dau gospodinei. Din ele se vor pregati raciturile, aiturile sau piftiile. Dupa acestea se scot soldurile, catesi patru, taindu-se din stinghii, astfel ca din porc nu ramane decat trunchiul cu capul, invelit in slanina. Slanina se despica de-a lungul spinarii si de-a lungul gatului, desfacandu-se cu incetul de pe carnea trupului, ca sa nu se taie din carne. Desfacerea aceasta urmeaza pana sub pantece. Cand insa slanina nu-i groasa, astfel incat pe pantece sa aiba macar grosimea unui deget, cele doua slanini, adica cele doua parti sau jumatati de slanina, se desprind cu totul de pe la mijlocul coastelor.

Dupa desprinderea slaninii se curma capul. Acesta se desface in doua parti, fiecare cu cate o falca. Falcile se taie si dansele in doua bucati, ramanand intinate catre sfarla, avand grija la falca deasupra, care-i la olalta cu capul, sa se scoata creierii nesfaramati.

Prin Muscel, capul se taie inaintea soldurilor si se duce in casa cu ratul in urma, pentru ca sa nu se sparga oalele gospodinei, iar prin alte parti se face acelas lucru, "ca sa fie bine si sa aiba gazda noroc la porci".

Dupa cap, urmeaza sa se scoata :

- iepurele, alcatuit din osul pieptului cu cei doi muschi dinainte;
- iepurasii, cei doi muschi ai spinarii;
- rarunchii;
- cele doua coaste ce se curma din osul spinarii;
- celelalte parti cari mai raman.

Se scot astfel de-o parte maruntaiele, din care se desprinde cu bagare de seama fierea, ca sa nu se sparga, si care se leapada sau se pastreaza pentru leacuri; apoi se cauta chisita, chisitoarea sau besica,- basica udului,- pe care copiii o asteapta, cum spune Creanga, "ca s-o umplu cu graunte, s-o umflu si s-o zuraesc dupa ce s-a uscat, si apoi vai de urechile mamei, pana mi-o spargea de cap". Se dau apoi de-o parte matul, ficatul, bojogii sau plamanii, splina, pecia (invalitoarea de grasime a maruntaielor care la miei se chiama jighir, iar la vitele mari prapur), osanda (lespezile de untura creata), matele si chisea sau stomacul.

Cand sparge bardanul sau bardahanul, toata bagarea de sama a celui ce grijeste este la splina, caci splina arata felul cum va fi iarna si partea (directia) dincotro vine.
Daca partea subtire a splinei este indreptata de pilda spre miazazi, inseamna ca iarna vine de la miazanoapte. Daca splina este mai umflata catre coada, aceasta insemneaza dupa credinta poporului, ca iarna, catre sfarsitul ei, va fi mai grea. Daca-i groasa la mijloc, asta insemneaza ca asprimea iernii va fi in lunile din mijloc. Daca splina este lunga si subtire, si iarna va fi lunga, dar gerurile nu vor fi aspre. Si tot astfel fac gospodarii fel de fel de socoteli.

Cine vrea sa stie greutatea unui porc taiat, sa-i cantareasca numai capul: restul de carne va fi de zece ori mai grea decat capul.

Prin unele parti, gospodarii cred ca pot prooroci si alte lucruri. Astfel prin Muscel se spune ca "din felul cum se arata o bucata de carne asezata in osanza, unii sateni cunosc daca in viitor nevestele lor le vor naste fete ori baieti. Daca in inima se va gasi mult sange inchegat, aceasta insemneaza bani, adica stapanul va avea noroc de multi bani, fie ca va gasi vreo comoara, fie ca-i va castiga in vreo afacere".

Dupa ce maruntaiele "s-au pus la cale", se spala slanina si in urma se curata de bucatelele de carne, care intamplator s-ar fi luat pe dansa. Slaninile se pun intr-o covata sau albie cu apa rece, ca sa iasa sangele dintr-insele; carnurile se spala si se pun cu sare. Intr-alta covata se pun maruntaiele: maiul, bojogii, splina se aseaza intr-alt vas. Barhaiele adica matele, cu chisca, sunt luate de femei, de obicei dupa masa, la curatat, scurtandu-se, spalandu-se pe fata, apoi intorcandu-se si pe dos cu ajutorul unei tevi de trestie ori a unui bat lung aproape de un cot. Prin jud. Valcea acest bat se pastreaza, crezandu-se " ca e bun de intorsuri".

Bezaraul (grasimea de pe mate) daca-i mult, se desface cu incetul; daca-i putin, se lasa pe mate ca acestea sa fie mai grase la mancare.

Matele subtiri vor sluji la umplutul carnatilor sau trandafirilor, facuti cu tocatura de carne si slanina, usturoiata si piperata cu piper rosu pisat si cu piper negru.

Matele groase vor sluji la umplutul galbasilor (calbasi, caltabosi, calmoi, bosometi), cu tocatura amestecata cu pasat facut in chiua. Chisca, adica stomacul porcului, se spinteca, se intoarce pe dos, se curata, se spala, se opareste si apoi i se ia pielita launtrica, dupa o truda nu tocmai mica. Ea se pune in urma la sare si obisnuit se pastreaza pentru ziua de Boboteaza, cand se fierbe si se mananca cu otet.
Prin alte zone stomacul porcului se curata si se pastreaza intreg, pentru ca in el va fi pregatita toba (se va umple cu carne, ficat, sorici, si apoi se va prea bine).

Daca se vede prin carne si prin slanina un fel de basicute, albe ca mazarichea si care pleznesc cand carnea se pune pe jaratec, este semn, pentru cei din casa, dupa credinta lor, ca porcul a mancat zoaie spurcate, cum de pilda ar fi zoaiele de la rufe, care au sapun. Se zice ca acea carne este spurcata. Prin urmare in graba se cheama preotul care citeste si o sfinteste cu agheasma.
Linti face porcul si atunci cand i s-a dat mancare cu ciurul sau cu sita.

A treia sau a patra zi, carnea se scoate de la saramura, se pune la uscare sau la pastrare in pod, sau se afuma, dupa datina si invatatura care o are fiecare gospodar. Prin unele parti, gospodari nu mai parlesc porcii, ci ii jupoaie de piele ca pe vitele mari. Acestia vor folosi pielea de porc pentru facutul opincilor cu par, sau o vor vinde.

La grijitul porcului ia parte indeobeste si gospodina.

Creierii se prajesc pe vatra fierbinte si neteda, dupa ce s-au dat carbunii deoparte.

Rarunchii si cateva bucatele de carne macra se pun in frigare ori se face mancarea obisnuita, care se numeste tochitura sau topitura, si care consta in prajirea din tigaie, cu ceapa marunt taiata, a bucatelelor de carne macra desprinsa de pe slanina. Deci tochitura este foarte grasa si satioasa si prin urmare, multumita ei, se poate linge bietul crestin pana la urechi!

Cei straini de familie si care ajuta la taiatul porcilor, sunt ospatati la aceasta pomana a porcului, cand se si cinsteste cum trebuie!

Taierea porcului este legata si de Ignat (ziua de 20 decembrie): se spune ca in aceasta noapte porcii viseaza cutitul.

Sfantul Ignatie Teoforul este sarbatorit pe 20 decembrie. Se crede ca a fost pruncul luat in brate de Hristos si dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Sai (Matei 18, 2-4). Numele "Teoforul” vine de la marturia sa din epistole, unde scrie ca „Il poarta pe Hristos in inima”. Potrivit traditiei, Ignatie a fost episcop de Antiohia, al treilea in succesiune la scaunul episcopal, primul fiind Sf. Apostol Petru, iar al doilea Evodiu, conform marturiilor lui Eusebiu, Origen si Ieronim. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Ignatie a fost aruncat in arena si sfasiat de lei, in jurul anului 110, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). Particele din moastele sale se afla in Catedrala episcopala din Galati, la Schitul Darvari din Bucuresti si la Manastirea Tismana.

Din nefericire, ceea ce se retine din aceasta zi este doar taierea porcilor. Nu se stie care este originea acestui obicei. Potrivit unor cercetatori, acest ritual al injunghierii porcului nu era facut pentru indestularea familiei cu hrana, caci el amintea de jertfele aduse in antichitate zeitatilor care se nasteau si mureau in perioadele de innoire a timpului calendaristic. De aceea, in ziua de Ignat, fiecarui membru al familiei i se facea o cruce cu sangele porcului si se spunea ca e bine sa vezi sange in aceasta zi.

Iata si cateva explicatii oferite de catre etnolog Ion GHINOIU:

Sacrificarea porcului de Ignat

In vechiul Egipt, desi porcul era considerat un animal dezgustator, oamenii il jertfeau si il mancau, ritual in cinstea zeului Osiris, intr-o anume zi din an. Dupa multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, romanii pastreaza multe elemente ale cultului: il sacrifica ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie), i se imita glasul cu un instrument special, numit surla, apare in folclorul si in jocurile de copii (De-a Poarca, Purceaua) si, mai ales, are o colinda Siva, probabil numele marelui zeu indian, Shiva. Cunoscuta masca a colindatorilor, imbracata si jucata de un fecior (Capra, Turca, Cerbul etc), este inlocuita in colindul Siva cu capul impodobit al porcului jertfit la Ignat. Obiceiul a fost atestat in Europa numai la romani si aromani, iar in Asia la indieni. Important este ca noi ii pastram anumite elemente de cult. Porcul nu se taia numai pentru ca avem nevoie de hrana. Se sacrifica intr-o anumita zi, intr-un anumit fel, iar sacrificiul este ritualizat etapa cu etapa.

Prin ce filiera (greaca, romana, orientala) a ajuns porcul sa fie sacrificat ritual in spatiul etnic romanesc are mai putina importanta. Semnificativ este faptul ca urme extrem de vechi ale ritualului sunt pastrate de romani la cea mai insemnata sarbatoare traditionala, Anul Nou. Ritualul taierii porcului aminteste de jertfele aduse in antichitate zeitatilor care apareau si dispareau, se nasteau si mureau in perioadele de innoire a timpului calendaristic.

Taierea porcilor avea loc intr-o anumita zi, la Ignat (20 decembrie), si intr-un anumit moment al zilei, de obicei in zori sau dimineata. Credinta ca porcul isi viseaza moartea in noaptea de Ignat, prinderea si injunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neinsufletit, jumulirea parului pentru confectionarea bidinelelor, parlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, taierea corpului in bucati etc. ofereau suficiente momente pentru savarsirea practicilor rituale menite sa preintampine stingerea "semintei" porcilor, sa asigure sanatatea gazdei in noul an, sa alunge spiritele rele, sa prezica vremea pe o perioada mai indelungata de timp, sa fertilizeze ogoarele pentru a obtine roade bogate.

De altfel, functia rituala a sacrificiului este bine evidentiata de informatiile etnografice: "La taiere nu trebuie sa stea nimeni primprejur dintre cei care sunt milosi din fire, caci se crede ca porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi buna. Pe porc sa nu-l vaite nimeni" (Pamfile, 1914, p. 118) si altele.

Ignat este, se pare o divinitate solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificiul sangeros al porcului si ritul funerar de incinerare (parlitul porcului) in ziua de Ignat (Ignis = foc) este o practica preistorica care supravietuieste in tinuturile romanesti extracarpatice. Perechea lui feminina, Inatoarea, este de asemenea asociata cu focul si rugul funerar. Femeile care lucreaza in ziua de Ignat sunt torturate si oparite cu apa clocotita, asa cum procedeaza si Joimarita la Joimari (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 93-95).

A se vedea si http://www.crestinortodox.ro/

Iata si cateva explicatii ale d-nei Prof. dr. etnolog Doina Isfanoni: "ne gandim la porc nu numai ca la animalul care ne hrăneşte, ci şi ca expresie a zeităţii Demeter, zeitatea pămăntului in mitologia greacă şi expresie a fertilităţii, pornind de la prolificitatea extraodinară a animalului. Aceste credinţe vechi au generat in sudul ţării obiceiul Vasilca. La Crăciun se umblă cu capul de porc impodobit pe o tavă şi se colindă. Porcul devine expresia-simbol a tuturor acestor calităţi.
De asemenea, sangele porcului este considerat expresia regenerării, iar in unele sate din Banat sau din Transilvania este adunat intr-un vas in momentul sacrificiului, pentru a face din el fie sangeretele (produs alimentar), fie a face acele pomezi tămăduitoare, pentru a combate diversele beteşuguri la animale precum bovinele, care vor ieşi in primăvară la păşunile de pe platourile alpine".

Imi amintesc inca destul de bine vremea cand veneau colindatorii cu Vasilca: pe o tava era pus capul porcului, parlit si impodobit cu beteala, ramuri de brad si fasii de hartie colorata. Cantau cam asa:
" Silcolo Vasilcolo,
Ce-ai mancat de te-ai ingrasat?
Si ce ghinda am mancat,
Si de-aia m-am ingrasat".

Din pacate nu tin minte mai multe versuri ale colindului, iar atunci cand le-am auzit pentru prima data nu le-am notat sau inregistrat.....