"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

joi, 27 ianuarie 2011

Islanda: Snorkeling si alte povestiri


05 ianuarie 2011
Ziua ne-am inceput-o cu cei de la Gray Line: ne-au asteptat la hotel si ne-am intalnit cu ghidul nostru pentru snorkeling la sediul lor din centrul Reykjavik-ului. Am pornit apoi catre Parcul National Þingvellir.
http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Islanda20102011#
Pe ghidul nostru il chema Carlos; venise din Columbia cand avea 20 de ani si s-a stabilit in Islanda de 25 de ani. Ne-a povestit cum a invatat el limba islandeza, cum purta conversatii cu dictionarul in fata si multe altele.
Am ajuns apoi si la Fisura Silfra, unde urma sa facem snorkeling.
Fisura Silfra este crapatura dintre placa tectonica Nord-Americana si placa tectonica Eurasiatica, din lacul Þingvallavatn. Merita vazuta, chiar daca nu veti face si snorkeling. Mentionata de multe ori intre cele mai bune 10 locuri de scufundari din lume, Fisura Silfra ofera vizibilitate la 100 metri in apele de cristal. Pentru o excursie de snorkeling reusita tot ce trebuie sa faci este sa te lasi dus de curentul usor de-a lungul fisurii, pana in laguna. Asta si daca nu ti-e teama de apa asa cum imi este mie!
Ghidul nostru, Carlos, era tare simpatic! Semana leit cu Jackie Chan. Prima oprire a facut-o la toaleta: odata imbracat costumul de snorkeling, nu il mai dadeai jos decat la iesirea din apa. Ne-am intalnit apoi cu un coleg al sau si inca cinci turisti: doua islandeze si trei baieti. Cei trei...mari figuri: americani, genul "surfer"... tot timpul isi pierdeau manusile, nu-si gaseau costume pe masura lor...voiau sa mearga la toaleta.
A inceput apoi procesul de echipare pentru snorkeling. Cum afara era foarte frig, (insa apa are o temperatura constanta de cateva grade cu plus), cei ce urmau sa intre in apa au imbracat un costum asemenator unui sac de dormit cu maneci, iar pe deasupra un altul, termoizolant. Intreaga "procedura" a fost cat se poate de amuzanta atat pentru privitori, cat si pentru cei direct implicati: ba nu intrau picioarele, ba nu intrau mainile, ba intrau toate la un loc sau cu fata in spate si tot asa... Care mai de care s-au asezat pe asfalt, prin masini...pentru a imbraca cele doua costume.
Dupa cum probabil v-ati dat seama, eu am fost spectator la aceasta aventura, din pacate. Insa cum nu stiu sa inot si mi-e de-a dreptul groaza de apa, am decis ca e mai bine sa privesc totul de pe mal decat sa stric distractia tuturor.
O sa fac aici o paranteza mai luna, pentru a povesti prima si unica mea experienta la snorkeling. In anul 2006, imediat dupa ce ne-am casatorit, am mers in Egipt. Intr-una din zile ne-am imbarcat pe un vaporas impreuna cu ghizi si alti turisti si am ajuns pe Marea Rosie, in rezervatia de corali Ras Mohamed, unde urma sa facem snorkeling. Ziua era excelenta, marea calda si toata lumea se distra. Ghidul a insistat sa intru si eu in apa, pentru ca oricum era atat de sarata incat te tinea la suprafata, iar el si Cristi urmau sa ma sustina tot timpul. In cele din urma, mi-am facut curaj, mi-am pus labele de inot, vesta si masca...si am intrat in mare, cu Cristi si ghidul de o parte si de cealalta. Nu pot descrie ce panica m-a cuprins cand n-am mai simtit nimic sub picioare... sa ma uit dupa pesti, nici vorba! Ca sa nu-mi fie spaima degeaba, ghidul a avut ideea de a ajunge macar pana la scara pontonului de pe mal. Nu stiu cum am ajuns pana acolo, cert e ca am ajuns si m-am inclestat de scara respectiva. Ideea era sa stau putin acolo sa ma odihnesc; oricum, nu iesisem din apa nici acolo si nisip tot nu aveam sub picioare. Dar nici ca ma mai dadeam dusa de-acolo...decat la insistentele ghidului si la vederea oamenilor care asteptau sa plec de-acolo si sa urce si ei la mal. A inceput apoi odiseea drumului inot inapoi catre vaporas. Dupa cateva guri de apa sarata, mi-am facut curaj sa arunc o privire si prin apa: mi-am zarit labele de inot din picioare miscandu-se haotic desupra unui hau, cu tot cu picioarele mele! Imi amintesc totusi formatiunile de corali, apa limpede si razele de soare ce strapungeau apa...toate astea mai mult asa, ca niste flash-uri...pentru ca iarasi intrasem in panica. Ghidul tot incerca sa-mi spuna ca sunt la 500 metri, apoi la 800 metri de fundul marii...Abia cand mi-a spus: "Cristina, rechinul!" mi-a captat putin atentia...La urma urmei, putea sa-mi spuna si ca a iesit o sirena din mare, ca tot nu as fi vazut altceva decat vaporasul la care am ajuns, in cele din urma, dupa lupte seculare care au durat cateva zeci de minute!
Cam aceasta fiind experienta mea la snorkeling...m-am multumit sa refuz politicos insistentele lui Carlos de a intra in apa (desi m-a asigurat ca nu trebuie sa inot, ci doar sa plutesc...deci imi va fi imposibil sa ma inec...).
Am ramas pe mal, impreuna cu celalalt coleg al lui Carlos. Nici el nu intrase in apa pentru a putea asigura ajutor in cazul in care ar fi fost nevoie.
M-am plimbat pe poteca pana la laguna unde urma sa se incheie aventura de snorkeling. Totul era inghetat in jur: pana si nisipul de pe jos. Plantutele care rasareau din lava si din nisip aveau si ele o broderie de gheata. In departare se vedeau muntii si ghetarii Islandei. Din cand in cand mai schimbam cate o vorba cu colegul lui Carlos: el mergea pe o potecuta chiar pe marginea fisurii Silfra, in timp ce mie mi-a recomandat sa merg doar pe poteca amenajata, pentru ca ingrijitorii parcului aplica sanctiuni turistilor care ies de pe traseele special marcate. De la el am aflat ca apa raului provine din ghetarii din departare; e atat de limpede pentru ca este filtrata de campul de lava pe care il strabate pana cand iese la suprafata. Este chiar potabila. Raul se varsa apoi in lacul Þingvallavatn, cel mai mare lac natural din Islanda. Inainte de a se varsa in lac, raul strabate un labirint de pesteri sub-acvatice. Cu un an in urma, una dintre agentiile de turism si sporturi extreme din Islanda a facut un program special pentru turistii care doreau sa faca scufundari si sa exploreze si pesterile subacvatice in acelasi timp. Din pacate, chiar de la prima iesire de genul asta, unul dintre turistii-scafandri a ramas blocat in pestera, s-a panicat si, in agitatia lui, a starnit valuri de cenusa vulcanica, ghidul nu l-a mai vazut si a murit inecat la 3 metri de suprafata. Dupa cum fusesem informati de Carlos, in apa raului nu putea fi atins nimic, nici macar o piatra: cenusa vulcanica foarte fina ar fi impiedicat vizibilitatea in apa.
La iesirea din apa Carlos i-a lasat pe doritori (Cristi primul pe lista, desigur) sa sara in apa de pe o stanca destul de inalta). Costumele de inot au inghetat instantaneu, formand o pelicula de gheata ce s-a crapat pana cand am ajuns la masini. O prietena, vazand fotografiile cu costumele inghetate la iesirea din Fisura Silfra, a spus ca s-ar fi aruncat in apa gheizerului mai degraba!
Drumul de intoarcere a fost foarte placut. Liana si Alin au ramas la hotel, iar noi pe noi doi ne-a lasat Carlos in centrul orasului. Am profitat de ocazie si am mers iarasi la Biserica Hallgrímskirkja. Am urcat in turn, de data asta, si am avut o panorama deoaseta asupra Reykjavik-ului. Interiorul bisericii nu e impresionant decat prin marime si prin senzatia de nesfarsit pe care o da tavanul inalt; insa cumva pare neterminat, lipsesc total ornamentele. Orga este spectaculoasa!
De aici am mers la Muzeul National al Islandei. Era miercuri si am aflat ca intrarea este gratuita in aceasta zi. Bun! Muzeul nu are obiecte spectaculoase, insa merita vizitat. La urma urmei, daca stai destul de mult intr-un loc, sigur gasesti ceva care sa-ti placa! Unele exponate erau interesante, frumos lucrate si prezentate intr-un context atragator. Foarte frumos interiorul casei pescaresti! In plus, dotarile de ultima generatie faceau foarte placuta aflarea detaliilor despre construirea si structura caselor de turf sau a corabiilor. Am petrecut aici mai mult timp decat ne-am asteptat initial, cand am zarit incaperile uriase dar aproape goale! A, sa nu uit de minunatele albume cu fotografii ingalbenite de vreme, dintr-o Islanda ce nu s-a schimbat foarte mult fata de ceea ce vazusem noi in ultimele zile. Detalii despre muzeu: http://www.natmus.is/english
Merita vizitat!
Cum o zi asa plina si care nu era nici pe departe gata sa se incheie, ne-a facut posfta de mancare, am mers in port, la unul dintre restaurantele pescaresti zarite atunci cand am mers (sa incercam) sa vedem balene. Ne-am oprit la restaurantul "Baronul Marii": foarte frumos interiorul, cu mese de scanduri lungi, cu butoiase drept scaune, felinare si tot felul de alte accesorii pescaresti.
Ca mancare am ales o supa de creveti (excelenta) cu paine si unt (combinatia asta o servesc islandezii la fiecare supa/ciorba). Ca fel principal am ales doua feluri de frigarui: o frigaruie de peste "blue bling", adica mihalt de mare, servita cu lamaie, si o frigaruie din carne de balena Minke, servita cu mustar. A fost prima data cand am mancat carne de balena: este foarte rosie si plina de tendoane si vene care insa nu se simt. Gustul insa...ceva intre vita, oaie si peste, totul servit in sange. Trebuie sa recunosc: a doua oara cand vom mai manca balena (daca vom mai manca) vom cere sa fie pregatita altfel!
De la restaurant am plecat apoi direct la hotel. Ati ghicit, aveam program: la vanatoare de Lumini ale Nordului!
Am pregatit apa si ceva de rontait si la ora stabilita am fost la receptie pentru pick-up. Am ajuns apoi la Gray Line (http://www.grayline.is/default.aspx) si ne-am imbarcat in autocare, cu echipa noastra favorita: soferul Magnus si ghidul Fredrick! Desigur, cele doua australience, japonezul cel sleampat...despre care v-am povestit cu ocazia celorlalte doua vanatori de Aurora Boreala! Am avut si un personaj colorat de data asta, o americanca zgomotoasa si amuzanta...uneori (nu stiu daca la fel credea si japonezul ce statea alaturi de ea, la fereastra, si pe care l-a strivit de geam in incercarea ei de a zari in bezna de afara Luminile Nordului).
Cand ne-a vazut Fredrick... aceiasi din celelalte doua seri... "I'm sick of you guys!" Ne-a spus ca vine si el atat de des pentru ca isi doreste foarte mult sa vada Luminile Nordului.
Pentru a doua oara in ziua asta am ajuns in Parcul National Þingvellir: in directia aceea se zarisera lumini pe cer, plus ca acolo era destul de intuneric si de senin ca, in cazul in care luminile s-ar fi decis sa danseze pe cer, vizibilitatea ar fi fost maxima!
Intr-adevar, pret de cateva minute, pe cer s-au zarit mult-cautatele lumini! Acum a fost o intamplare amuzanta: doi japonezi incercau sa le fotografieze... insa, desi aveau aparate si dotari moderne, nu prea stiau sa le foloseasca. Asa ca le-a dat Cristi o mana de ajutor si le-a aratat cum sa faca fotografiile; ba mai mult, chiar le-a facut o fotografie cu Luminile Nordului, desi destul de vagi. Cand le-a aratat rezultatul, s-au speriat japonezii! Nu stiau cum sa-i mai multumeasca lui Cristi!
Apoi Luminile nu au mai aparut, asa ca am profitat de ocazie sa mai stam de vorba cu Fredrick. Am aflat ca fusese atasat cultural al Ambasadei SUA in Islanda, ca era pasionat de istorie si de vikingi in special. Stiind ca suntem din Romania, a insistat sa ne faca sa intelegem cat de important este sa ne pastram si sa ne redescoperim trecutul! Ne-a povestit si despre planurile de creare a unei asezari vikinge, reconstruita pana la cele mai mici detalii. Si ne-a recomandat sa vizitam Satul Vikingilor, de langa Reykjavik. Stand de vorba nici nu mai simteam frigul si vantul. Pana la urma a trebuit sa plecam mai departe, caci se zareau dungi de lumina pe cer, intr-o alta zona. Asa ca ne imbarcam in autocar si pornim iarasi prin bezna noptii. La un moment dat, in lumina farurilor, pe marginea drumurul, rasare un om! Unde mergea... de unde venea... sa fi fost elf, trol?! Cert e ca era pustiu si bezna in jur, dar l-am vazut cu totii. Fredrick ne-a asigurat ca nu-i decat turistul pe care-l pierduse cu o seara inainte, tot vanand Luminile Nordului! Ne-a mai spus apoi o poveste faina: a avut in grup, cu un an inainte, un cuplu. baiatul voia sa o ceara pe fata de sotie sub Luminile Nordului! Au venit in excursie in fiecare seara, insa Luminile nu si-au facut aparitia. Fredrick le-a propus sa-i duca intr-un alt loc, romantic... baiatul nici nu a vrut sa auda! Concluzia: nu vad Luminile Nordului, nu vezi nici tu inelul de logodna! Altii insa au fost mai norocosi: tot Fredrick ne povestea de un alt cuplu care venea in excursia Luminile Nordului. Cand au vazut spectacolul de pe cer, baiatul a fost atat de fericit incat si-a cerut prietena de sotie, fara sa fi pregatit ceva dinainte. Frumos, nu?
Cu povestile lui Frerick, am ajuns apoi intr-o zona cu rauri repezi, unde erau unele dintre cele mai scumpe locuri de pescuit din lume: peste 1.000 usd / zi de pescuit, cu cazare. Aici venea Fredrick cu turistii, vara!
Mai facem o ultima oprire, in intuneric, pe un pod ce traversa un rau pe care desluseam, cu greu, umbrele ghetarilor ce pluteau greoi la vale.
Ne-am intors apoi la hotel si ne-am odihnit pentru urmatoarele doua zile, pe care aveam sa le petrecem doar in Reykjavik.

Cele bune,
Cristina DUMITRU

2 comentarii:

  1. Ei, ma bucur ca in sfarsit le-ati vazut!

    Cat despre snorkeling, Cristina, te inteleg perfect: nici eu nu innot si fiindu-mi frica de apa nu as incerca, orice asigurare mi s-ar da... Oricum, excursia, asa cum o descrii a fost frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Seara!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

    www.radiowhisper.com
    Multumesc,
    Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere