"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

duminică, 6 februarie 2011

Islanda: Reykjavik


Zilele de 6 si 7 ianuarie 2011 le-am petrecut mai mult in Reykjavik si imprejurimi.
https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Islanda20102011#
Cand spun "imprejurimi" ma refer la oraselul Hafnarfjördur si la complexul Satul Vikingilor. http://www.vikingvillage.is/
Aici am ajuns din Reykjavik cu autobuzul nr.1. Un bilet a costat 350 de coroane si trebuia sa avem suma exacta, pentru ca soferii nu dau rest. pui banii in aparatul autobuzului, iti iei biletul si asta-i tot. Noi am spus soferului unde vrem sa mergem si el ne-a asigurat ca, atunci cand vom ajunge la Hafnarfjördur ne va spune. Bineinteles, a uitat...asa ca a aprit autobuzul, a oprit si un coleg ce venea din sensul opus si l-a rugat sa ne ia pana la Satul Vikingilor. Zis si facut. Am ajuns la Hafnarfjördur pe o vreme extrardinar de frumoasa si insorita, insa friguroasa si batuta de un vant atat de rece incat ne amorteau obrajii. La Viking Village am mers prima data la "Fjörukráin" care este situat vizavi de hotel si care reuneste doua restaurante:Fjaran si Fjörugarðurinn.
Fjaran este cea de-a doua, ca vechime, casa din Hafnarfjörður, construita in anul 1841.
Inainte de a intra in hotel am dat un ocol imprejurul complex. Nu era nimeni pe-acolo, insa am ramas surprinsa cand am descoperit un adapost viking pentru pasari, ce adapostea cateva exemplare de gaini matase japoneza.
Un singur barbat prin jur, strangea ornamentele de Craciun. Cum nu a deschis nimeni cand am sunat la receptie, am profitat de faptul ca domnul respectiv a iesit sa adune ornamentele respective si am intrat in hotel. Interiorul este extraordinar de frumos, cu specific viking. Peste tot piei de animale, sculpturi in lemn, scuturi si sabii. Lumina era putin difuza si tot felul de umbre apareau si dispareau pe peretii de piatra ce purtau urmele unor serpi sau corabii fantastice. Parca era o calatorie in timp.
Stiam de la Frederick faptul ca tot ce se gasea in acest complex era realizat de un arhitect si istoric pasionat de cultura si trecutul vikingilor. De fapt, chiar se spune ca nu ai fost cu adevarat in Islanda daca nu ai vizitat si Satul Vikingilor.
In plus, orasul Hafnarfjörður este renumit pentru numarul mare de troli si elfi care traiesc aici. Cum acestia sunt fiinte nevazute, deja locul parca nu mai era chiar atat de pustiu!
Cred ca ar fi momentul sa amintesc si despre Yule Lads. Sunt personaje din povestile ce alcatuiesc folclorul islandez si care, in vremurile moderne, au fost asemanati cu Mos Craciun. Insa diferentele sunt majore, dupa cum veti vedea. In primul rand, Yule sunt 13 la numar (in majoritatea magazinelor ce vand suveniruri ii veti regasi la loc de cinste!).
Traditional, se crede ca ei sunt fii a doi troli ce strabateau muntii: fioroasa Grýla si sotul cam prostanac al acesteia, Leppalúði. Ei erau insotiti si de pisica Yuletide, o bestie care, daca e sa ne luam dupa povesti, manca toti copiii ce nu primeau hainute noi de Craciun.
Initial, cei 13 au fost descrisi ca rautaciosi, malefici chiar. Furau si necajeau in special locuitorii satelor. astfel ca fiecare dintre cei 13 a primit un nume care sa-i descrie comportamentul.
In vremurile moderne, acesti Yule Lads au devenit ceva mai binevoitori, fiind deseori comparati cu Mos Craciun sau alte personaje asemanatoare. Ei pun mici daruri in ghetutele copiilor cuminiti, atarnate de acestia la fereastra in cele 13 nopti dinaintea Craciunului, sau cartofi in ghetutele copiilor care nu au fost ascultatori.
Uneori ei sunt reprezentati in costume asemanatoare celui purtat de Mos Craciun, dar cel mai des ei poarta costume islandeze medievale.
Despre Yule Lads se spune ca "sosesc in oras" in ultimele 13 nopti dinaintea Craciunului, fiecare stand 2 saptamani inainte sa plece inapoi in tinuturile de poveste din care au venit.
Iata-i pe cei 13: Stekkjastaur (cel ce incurca lana oilor, vine pe 12 decembrie si pleaca pe 25 decembrie), Giljagaur (cel ce fura laptele vacilor, vine pe 13 decembrie si pleaca pe 26 decembrie), Stúfur (cel mai marunt dintre toti, care fura tigaile si mananca ce gaseste in ele, vine pe 14 decembrie si pleaca pe 27 decembrie), Þvörusleikir (cel ce linge toate lingurile si este extrem de slab pentru ca nu se hraneste cum trebuie, vine pe 15 decembrie si pleaca pe 28 decembrie), Pottasleikir (cel ce fura oalele din bucatarie, vine pe 16 decembrie si pleaca pe 29 decembrie), Askasleikir (cel ce se ascunde sub pat si asteapta ca cineva sa lase o strachina in camera si apoi o fura, vine pe 17 decembrie si pleaca pe 30 decembrie), Hurðaskellir (cel ce tranteste usile, mai ales noaptea, vine pe 18 decembrie si pleaca pe 31 decembrie), Skyrgámur (cel care fura skyr-ul, vine pe 19 decembrie si pleaca pe 1 ianuarie), Bjúgnakrækir (cel ce fura carnatii pusi la afumat, vine pe 20 decembrie si pleaca pe 2 ianuarie), Gluggagægir (cel ce se uita pe fereastra sa vada cam ce ar fi de furat prin camera, vine pe 21 decembrie si pleaca pe 3 ianuarie), Gáttaþefur (cel ce are un nas incredibil de mare si miroase pe la usi sa stie ce mancare ar fi de furat prin casa, vine pe 22 decembrie si pleaca pe 4 ianuarie), Ketkrókur (cel ce fura carne cu un carlig, vine pe 23 decembrie si pleaca pe 5 ianuarie), Kertasníkir (cel ce urmareste copiii ca sa le fure lumanarile de seu si apoi sa le manance, vine pe 24 decembrie si pleaca pe 6 ianuarie). Asadar, era ultima zi in care Kertasníkir mai putea sa fure lumanari de seu, iar noi eram la Satul Vikingilor!

Ne-am intors in Reykjavik cand vreme deja se schimbase (era tot mai inorat si aproape ca incepuse sa ninga), numai vantul sufla in continuare foarte tare. Am mers in port si de acolo la Muzeul Maritim Víkin. Am baut intai o cafea si apoi am vizitat muzeul. Este foarte frumos, bine alcatuit si daca ajungeti in Reykjavik, nu-l ocoliti! Partea de jos a muzeului este amenajata ca un vapor pe care se incarca marfa, cu apa de mare adevarata, ce provine din golf si aduce cu ea pesti, crabi si stele de mare. Partea de sus a muzeului reflecta aspecte din viata de zi cu zi a islandezilor. Totul graviteaza in jurul pestilor, si, mai ales a pestilor uscati. Sunt reconstituite cabine unde se odihneau marinarii, campuri unde se usca si se sara pestele, machete ale vapoarelor de pescuit. Impresionanta este si expozitia de fotografii din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Mi-am amintit si una dintre povestile spuse de Frederick: americanii au vrut sa construiasca pe coasta de sud-vest a Islandei un aeroport. Localnicii s-au opus, spunand ca acolo nu se va putea construi pentru ca apele raurilor il vor inunda, ba mai mul vor aduce cu ele ghetari. Bineinteles, nu au fost ascultati si, in timpul lungilor zile de vara, aeroportul a fost construit. A venit apoi iarna, urmata de primavara ce a umflat raurile si a pus in miscare ghetarii. Toate cele 48 de avioane de razboi americane au fost distruse intr-o noapte, impreuna cu aeroportul de pe care nu apucasera sa zboare niciodata. Islandezilor li s-a interzis accesul in zona, ba mai mult, cei care povesteau ce s-a intamplat erau inchisi. Acum insa, toata lumea poate afla ce s-a intamplat. Fotografiile de la muzeu arata si o alta fata a razboiului: arata soldati americani si rusi imbratisati, cadouri facute de unii altora (chiar o pereche de ursi, data cadou de catre rusi americanilor). Oare cei care ne zambeau din fotografiile neclare, alb-negru, ce-ar povesti acum despre Marele Razboi?!

Cand am iesit de la muzeu era aproape intuneric, iar vantul transformase fulgii de zapada in ace de gheata pe care le rasucea in fuioare albe pe drumurile aproape pustii. Ne cam cuprinsese foamea, asa ca am mers la cel mai cunoscut restaurant din Reykjavik, dupa cum spun ghidurile turistice: un loc unde se mananca cel mai bun hot dog! Intr-adevar bun, mai ales ca era fierbinte si mainile noastre inghetate de tot!

Era deja noapte cand am ajuns la hotel. Si bine si cald in camera noastra cu ferestre catre golf!

A doua zi ne-am inceput-o cu acelasi mic dejun: oua fierte, cascaval si sunca presata! Nu-l mai suportam! Din nou, noroc cu cerealele! Ce n-am inteles este cum puteau sa faca o cafea atata de slaba, cand noaptea era atat de lunga?!
Cum era ultima zi pe care o petreceam in Reykjavik, am pornit prin magazine, dupa suveniruri. Am avut grija sa ne cumparam timbre filatelice, asa cum facem in toate tarile prin care ajungem, imbogatindu-ne astfel colectia. Ne-am luat si doua ornamente pentru pomul de Craciun ce devine din ce in ce mai international, cu fiecare an: un puffin in miniatura si un ornament traditional islandez, argintat. Despre puffini nu am scris pana acum, dar se pare ca a venit momentul: sunt pasari de apa, micute, cu penaj negru si alb pe piept, si ciocuri mari si colorate. Islandezii le iubesc (au tot felul de suveniruri cu puffini, vara au excursii catre insula puffinilor), dar le si mananca (cele mai bune restaurante din Reykjavik ofera si meniuri ce includ un fel preparat din puffini). Am luat si un plover de lana cu model traditional islandez, dar si un medalion cu o runa ce reprezinta cuvantul "dagaz" si ar insemna "aventura" sau "zi". Runele sunt litere ce au fost folosite de popoarele germanice in sec. I si II e.n. Cum istoricii inca le mai discuta originea, o sa ma opresc aici cu explicatiile despre alfabetul runic.
Am trecut si pe la Lacul Tjörnin, unde am hranit ratele si lebedele cu paine. Apoi am fost din nou la Corabia vikingilor "Sun Voyager" de Jon Gunnar Arnason; valurile deja ajungeau pana la sosea in unele locuri.
Am fost apoi si la un magazin ce vindea ciocolata "hand made in Iceland" si avea ca reclama un baiat ce-si musca din mana muiata in ciocolata. Magazinul merita o vizita si chiar merita sa lasati si cativa banuti acolo: ciocolata islandeza, desi nu foarte rafinata, este delicioasa! In plus, aici puteti gasi suvenirul potrivit pentru prieteni: o cutie de ciocolata ce are pe ea imagini cu puffini sau cu eruptia vulcanului Eyjafjallajökull sau Hekla. Despre Hekla islandezii cred ca ar fi intrarea in iad. Dar nici Eyjafjallajökull nu-i mai prejos: inainte de eruptia din primavara 2010 casele fermierilor s-au departat 5 cm fata de coordonatele GPS unde se aflau initial, tocmai datorita presiunii. Dupa eruptie, casele si fermele au revenit pe locurile initiale.

Bineinteles, cred ca stiti si fara sa spun eu: vantul a suflat cu putere si in aceasta ultima zi petrecuta in Reykjavik. Si cum o plimbare prin frig trebuie sa aiba un sfarsit...noi ne-am gandit sa o incheiem la piscina cu apa termala din Reykjavik, Laugardalur. Intrarea ne-a costat 450 de coroane de persoane; ar fi fost duble daca nu aveam la noi prosoape si papuci de baie si ar fi trebuit sa inchiriem. Ca sa ajungi sa faci baie in piscina, e un adevarat "ritual", cat se poate de binevenit, de altfel! Prima data iti iei pungi si iti pui incaltamintea. Mergi apoi la vestiare si iti alegi unde vrei sa-ti lasi lucrurile; treci intr-o incapere mai izolata si de dezbraci complet. Lucrurile ti le duci la acelasi vestiar in care ti-ai lasat incaltamintea. Mergi si faci dus temeinic. Iti iei apoi costumul de baie si prosopul si esti gata sa intri la piscina! Desigur, sunt dusuri si vestiare separate, pentru doamne si pentru domni. Daca esti prins(a) ca nu respecti regulile de mai sus, esti dat afara de la piscina. Noi am mers intai la piscina acoperita si am stat doar in cea mai mica. In cea mare erau copii la lectii de inot. Am iesit apoi si la cele de afara, cu apa termala: nu stiu cu ce viteza am trecut din interior prin frigul ingrozitor si am ajuns in apa de aproape 40 grade Celsius! Cum era prea fierbinte pentru noi, n-am stat foarte mult si, dupa aproape 2 ore de stat prin piscine, ne-am hotarat sa ne intoarcem la hotel. Ritualul cu dusurile si vestiarele s-a reluat, in sens invers.
La hotel am mancat in camera: branza, skyr si biscuiti de cereale. Am luat in drum si o punga de peste uscat. Stiu...de gustibus non disputandum...dar pestele ala uscat a fost oribil. Am reusit sa inghitim doar cate o bucatica fiecare, sa nu zicem apoi ca n-am incercat. Insa restul pungii...n-am stiut in ce colt al camerei sa-l ascundem ca sa nu-i mai simtim mirosul! N-am vrut sa-l arunc pentru ca am vrut sa-l aduc in tara: pisoii mei, Jimmy si Daisy l-au rontait cu o placere vadita! De, sursa de omega 3!
Masa ne-am incheiat-o cu ciocolata Sirius si bautura islandeza malt extrakt cu portocale.

Ne-am uitat si putin la tv: au canale cu filme in limba engleza, care nu sunt dublate. Si apoi am incercat sa ne odihnim, pentru ca a doau zi ne incepeam activitatea devreme: urma sa mergem la Laguna Albastra!

Cele bune,
Cristina si Cristin

4 comentarii:

  1. Ce-as mai merge acum la o piscina din Islanda... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Daaaaa, si eu!!!!! Si cand ma gandesc si la Laguna Albastra......

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce zile frumoase si "bogate" au fost si astea, Cristina! Pitoresti aceste personaje, Yule Lads.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, asa este, foarte simpatici acesti Yules Lads! Mai ales cand ii vedeam si in magazinele de suveniruri... Mi-a ramas la inima cel care se uita pe fereastra: peste tot era reprezentat ca un batranel, cu o expresie plina de curiozitate pe fata, si care tine in maine o fereastra prin care ne privea!

    RăspundețiȘtergere