http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977
Pe 06 ianuarie 2010, la ora 09.00, eram in fata Garii din Innsbruck: urma sa mergem la Muzeul Swarovski. Exista o cursa speciala a muzeului, un autocar pus la dispozitia vizitatorilor sai, cu care am mers gratis pentru ca aveam Cardul Innsbruck. Drumul dureaza aproximativ 30 min. pentru ca muzeul este in afara orasului.
Si am ajuns la muzeu. Suntem intampinati de figura Uriasului cu ochii albastri. Interiorul muzeului, in subteran, este un peisaj ce depaseste orice imaginatie, alcatuit din mii de cristale. Pornim la plimbare, intre vis si realitate. Minunatele camere subterane, create in anul 1995 sub patronajul artistului Andre Heller, gazduiesc o colectie de instalatii fantastice si lucrari stralucitoare ale unor mari artisti. Inca de la inaugurare si pana in ziua de azi Lumile de Cristal continua sa farmece oameni de toate varstele, din intreaga lume, prin inscenari noi si uluitoare. Sala de intrare este o camera a comorilor, de un albastru intens. Opere de arta, din cristal, ce apartin unor artisti precum Keith Haring, Niki de Saint Phalle, John Brekke, Salvador Dali si Andy Warhol inconjoara piesa centrala: Centenarul - un cristal de 300.000 de carate, cel mai mare cristal din lume. Trecem pe langa un perete de cristal cu 11 metri inaltime si 42 de metri latime si ajungem in Teatrul Mecanic: haine, papusi, obiecte de uz casnic. In Teatrul Mecanic al lui Jim Withing acestea prind viata, danseaza si zboara ca prin farmec. Jocul transformarii si posibilitatile oferite de mecanica de inalta precizie isi gasesc expresia artistica in acest spectacol de moda, suprarealist si straniu de frumos. Ajungem apoi in Domul de Cristal unde, in acompaniamentul muzicii lui Brian Enos, lumina se reflecta in mii de directii pe peretii fatetati. In Domul de Cristal, o cupola din 595 de elemente, ai impresia ca te afli in interiorul unui cristal gigantic; vocea suna ciudat, parca a picaturi de apa, iar in peretii de cristal se gasesc incrustate diferite sculpturi tot din cristale. Ajungem apoi in Cristaloscop: formatiuni de cristale mereu schimbatoare alcatuiesc cel mai mare caleidoscop din lume, care se reflecta intr-un cristal cu 440 de fete. Vedem apoi sculptura ce infatiseaza un vis de iarna, Tacerea Luminii: nici zapada proaspat cazuta nu poate fi mai frumoasa decat aceasta lucrare din sute de cristale, opera artistilor Tord Bootinje si Alexander McQueen. In Teatrul de Cristal se ridica cortina pentru un ansamblu viu colorat si magic al scenografei si creatoarei de costume Susanne Schmogner. Ingerul florilor, o planta consumatoare de cristale si soarele ce danseaza cu luna ne fac sa dam frau liber imaginatiei, in compania creatiilor olfactive ale lui Jane Haidachers. Mergem apoi pe Aleea de Gheata creata de Oliver Irschitz, care transforma o incapere intunecata intr-un univers stralucitor: o lumina urmareste fiecare pas, iar sub picioare se formeaza cristale stralucitoare. Ajungem apoi si in camera cu obiectele uriasului ce calatorea prin lume: un toiag, un inel si un acordeon gigantice. Ajungem apoi si la camera unde, in stralucirea a mii de cristale Swarovski, cunoscuta soprana Jessye Norman canta aria de final "Thy hand, Belinda" din aria "Dido si Aeneas", arie ce a fost inregistrata in Domul de Cristal. Vizitatorul poate sa reasculte de fiecare data cantecul in aceasta Camera a Minunilor in care, alaturi de artista, un gigantic cristal de munte din Madagascar emana energia sa enigmatica. Trecem apoi prin Puzzel-ul lui Poseidon: intre lamele de inaltimea incaperii, pietricele colorate de mare si personaje maritime stralucitoare apar in fata ochilor. In camera ce gazduieste creatia lui Fabrizio Plessi fiecare copac are un miez artificial sub forma unei instalatii ce emana flacari si umple astfel de viata invelisul zgrunturos si lemnos. Plimbarea prin padurea fermecata este insotita de licaririle misterioase ale Meduzei-Stat Leviathan, o instalatie de lumini si cristale conceputa de Thomas Feuerstein.
Iesirea afara inseamna parca trezirea dintr-un vis frumos, dar si foarte ciudat!
Am revenit in Innsbruck tot cu autocarul special Swarovski si am luat autocarul Sightseeing (tot gratuit, pentru posesorii de Card Innsbruck). Cu el am mers pana la Bergisel, unde TREBUIA sa vedem trambulina pentru sarituri cu schiurile.
Bergisel are o reputatie destul de sangeroasa, aici avand loc patru batalii ale tirolezilor impotriva soldatilor francezi si bavarezi, in anul 1809. Conducatorul tirolezilor a fost Andreas Hofer si lui i-a fost ridicat monumentul ce-i poarta numele, in anul 1893, pentru a omagia lupta acestuia pentru libertatea Tirolului.
Trambulina pentru sarituri cu schiurile de la Bergisel a fost construita in anul 1925. A fost marita in anul 1964, cu ocazia Jocurilor Olimpice ce au avut loc aici, si adaptata apoi pentru Jocurile Olimpice din anul 1976 cand Franz Klammer a castigat medalia de aur, la capatul unei competitii ce a tinut spectatorii cu sufletul la gura.
Trambulina si zona inconjuratoare au fost reproiectate intre 2001-2002, conform planurilor arhitectei londoneze Zaha Hadid. Noul stadion al trambulinei a fost deschis pe 14 septembrie 2002 si poate primi 28.000 de spectatori. Cel mai important eveniment este Turneul celor 4 Trambuline.
Vizitatorii mai atletici pot urca cele 455 de trepte de la intrare pana la terasa superioara, insa mai comfortabil si mai rapid este modernul funicular. Poate transporta 350 de persoane pe ora si strabate distanta in 2 minute. Din turn vizitatorii iau liftul pana in varf. Fundatia constructiei are un diametru de 16 metri pe 20 metri. Liftul pentru vizitatori ajunge la terasa la inaltimea de 43.50 metri.
Cateva detalii:
- inaltimea turnului: 50 metri;
- cel mai inalt punct: 250 metri deasupra Innsbruck-ului;
- cel mai jos punct: 650 metri deasupra nivelului marii;
- punctul de start: 778.45 metri deasupra nivelului marii;
- viteza de decolare: 92 km / ora;
- capacitate spectatori: 28.000 locuri;
- linia de aterizare: 120 metri;
- record la competitiile de iarna: 134.50 metri, apartinand schiorului german Sven Hannawald (GER).
Dupa ce am plecat de la Bergisel, am pornit cu tramvaiul 6 catre Igls; tramvaiul porneste din oras, din Innsbruck, si urca apoi muntele, pe serpentine inguste si printre peisaje de o extraordinara frumusete. Cand vom reveni in Innsbruck vom face o plimbare dus-intors doar cu acel tramvai!
Din Igls am mers catre statia Patscherkofel Talstation: am luat telecabina pana la statia Mittelstation, unde am schimbat si am urcat apoi, cu o alta, pana la Bergstation, la altitudinea de 1.952 metri. De aici ar fi trebuit sa mai luam telescaunul pentru a ajunge la statia Patscherkofel, la altitudinea de 2.250 metri, insa cum era frig si trebuia sa si platim biletele (6 euro / persoana) am renuntat. In schimb am ramas uimiti de panorama asupra Alpilor, ce se deschidea in fata ochilor la altitudinea de 1.952 metri. Vai si munti, munti si vai, ici-colo cate un palc de case, multe partii de schi ce brazdau versantii muntilor... Soarele iesea putin din nori si transforma totul intr-un peisaj de o ireala frumusete. Nu stiai incotro sa te uiti mai intai!
Aici, la Bergstation, erau si doua restaurante: Siglu Bar si Panorama Restaurant. L-am ales pe cel de-al doilea pentru a savura o supa de taietei, fierbinte, un vin fiert si un punch! Excelent!!! In fata aveam panorama varfurilor Alpilor, supa ce intrecuse toate asteptarile si o caldura placuta ce ne patrundea in corp dupa paharul de vin fiert....
Ce n-as da sa fie astfel de momente in fiecare vacanta...
Ei, dar a trebuit sa coboram in Innsbruck pana la urma. Prima oprire a fost la Acoperisul de Aur (Golden Roof) si muzeul sau. Acoperisul de Aur este cel mai cunoscut simbol al orasului. Friedrich al IV-lea, arhiduce "de profesie", a avut ideea geniala de a construi un astfel de acoperis. Astfel ca la inceputul secolului al XV-lea si-a inceput realizarea visului, aducand astfel orasului Innsbruck cel mai important simbol al sau. L-a construit in onoarea imparatului sau, Maximilian I. Dupa cum se stie, imparatul a fost foarte incantat de un astfel de cadou, mai ales ca ii placea sa stea inconjurat de lux sub Acoperisul de Aur si sa urmareasca activitatea ce se desfasura in piata de dedesubt.Cum nu existau televizoare, cinematografe si radiouri la acea vreme, Maximilian I se distra de minune urmarindu-si supusii in viata de zi cu zi. Am reusit sa vizitam muzeul, destul de micut, dar placut.
Alaturi de Acoperisul de Aur este si frumoasa Casa Helbling. La origini a fost o cladire in stil gotic ce data din anul 1560, la care au fost adaugat frumoase ornamente rococo in anul 1730.
De aici am mers la Muzeul Arsenalului Zeughaus. Fost depozit de arme al imparatului Maximilian I, astazi este un muzeu ce merita vizitat de intreaga familie, fiind si un muzeu al culturii tiroleze si al istoriei locale. Exponatele sale ne-au purtat din cele mai vechi timpuri pana in prezent; nu au fost doar arme, ci si diferite obiecte ce poarta in ele istoria acestor locuri.
Dupa ce am terminat cam tot ce ne trecusem pe lista pentru penultima zi de vacanta, ne-am dus sa mancam. Din pacate pentru noi, in Piata de Craciun casutele erau inchise, ba mai mult chiar, erau demolate. Pe la restaurante erau preturi ce depaseau bugetul noastru.... asa ca, dupa foarte multa vreme, am ajuns sa mancam la Mc'Donalds...Daca ne-am fi gandit mai devreme, ce bine ar fi fost...regretam acum carnatii cu mustar de fiecare seara (desi, sincer, ni se cam luase de ei...)
Va urma
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu