"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

duminică, 17 ianuarie 2010

Vacanta in Bavaria si Tirol (partea V)


http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/MunchenSiImprejurimi#

Ziua de 04 ianuarie 2010 a fost ultima si singura zi petrecuta doar in Munchen. Am inceput-o dimineata devreme, cu un mic dejun destul de copios: aveam nevoie de energia pentru ziua ce urma.

Prima oprire am facut-o la Palatul Nymphenburg.
http://www.schloss-nymphenburg.de/index.htm
http://www.schloss-nymphenburg.de/englisch/palace/index.htm

Palatul a fost construit pentru a sarbatori nasterea in 1662, a mult asteptatului urmas la tron, Max Emanuel, fiul principelui elector al Bavariei Ferdinand Maria si al sotiei acestuia Henriette Adelaide de Savoia dupa aproape 10 ani de casnicie. Locul ales pentru construirea palatului era destul de departe de centrul orasului, la acea vreme. In anul 1664 a inceput construirea acestuia, dupa planurile arhitectului nord-italian Agostino Barelli (acesta a proiectat si biserica Theatine). Initial resedinta de vara, Palatul Nymphenburg era un impresionant pavilion cubic, flancat pe parti de curtea unei biserici, de cateva cladiri anexe si o gradina mica, geometrica, imprejmuita cu gard. In anul 1679 palatul, in prima sa aparitie, era aproape gata. In vremea printului elector Max Emanuel (care a domnit intre 1679 – 1726) palatul capata dimensiunile sale actuale. Sub supravegherea arhitectului Henrico Zuccalli, au fost construite doua pavilioane, de o parte si de alta a corpului principal. Incepute in 1701, cele doua pavilioane au fost conectate prin galerii cu edificiul central. Razboiul Spaniol pentru succesiune a pus capat lucrarilor la palat, deoarece principele Max Emanuel a trebuit sa stea departe de Bavaria intre 1704 – 1715. La revenirea sa in Munchen, in anul 1715, a fost insotit si de numerosi artisti si arhitecti francezi (precum Joseph Effner, Dominique Girard si Jacopo Amigoni), care vor adauga palatelor vremii elemente din moda franceza de ultima ora. Pictori locali, precum Cosmas Damian Asam, au fost angajati pentru diverse lucrari. Astfel curtea imperiala de la Munchen s-a transformat in cele dintai centre de arta din Europa.
In jurul anului 1715 arhitectul Curtii, Joseph Effner, impreuna cu peisagistul francez Dominique Girard, au facut planul intregului complex de la Nymphenburg si toate celelate lucrari au fost executate conform lui. Printre cele mai importante masuri ce au fost trasate prin acest proiect ar merita amintite: pavilionul central a redevenit punctul focal al intregului ansamblu, apartamentele regale si spatiile de locuit au fost mobilate si decorate, cladirile – anexe au fost reconstruite si au devenit resedinte ale oficialilor curtii. Intregul complex a devenit un simetric “oras ideal” locuit de personaje regale. Dupa anul 1715 si conform planurilor lui Dominique Girard si Joseph Effner, este reamenajat si marit parcul palatului, care capata proportiile si stilul baroc vizibile astazi. Karl Albrecht intai in calitate de print elector al Bavariei, apoi de imparat sub numele de Carol al VII-lea (incepand cu anul 1742), continua lucrarile incepute de tatal sau la Nymphenburg. Cea mai importanta mostenire pe care el a lasat-o este Amalienburg, in parcul palatului. Cu aceasta bijuterie rococo, Francois Cuvilles Senior (architect scolit la Paris) a dus arta de la curtea regala din Munchen pe cele mai inalte culmi. Amalienburg este si acum printre cele mai incantatoare constructii europene. In perioada printului elector Maximilian al III-lea Joseph (suveran intre 1745 – 1777), Marea Sala din palatul Nymphenburg capata opulenta si decoratiunile de astazi. Aici Johann Baptist Zimmermann si Francois Cuvilles Senior au creat o importanta lucrare de arta rococo. In aceasta perioada acoperisul boltit al capelei este refacut, iar fabrica de portelanuri Nymphenburg se muta in cladirile din fata palatului, unde se afla si astazi. Printul elector Karl Theodor, care a domnit in Bavaria intre 1777 – 1799 a schimbat putin palatul. In 1792 el a deschis pentru public portile gradinilor regale de la Nymphenburg.
Cand Bavaria a devenit regat, la inceputul secolului al XIX-lea, Nymphenburg si-a pastrat rolul de palat imperial. Primul rege al Bavariei, Maximilian I Joseph (1806 – 1825) a comandat refacerea unor camere si remobilarea lor cu mobilier neoclasic. Supraveghetorul gradinilor imperiale, Friedrich Ludwig Sckell a transformat simetricele gradini ale palatului, de data aceasta in stil englezesc. In anul 1825 imparatul Maximilian I Joseph moare la Nymphenburg. In anii ce au urmat, Palatul a ramas resedinta preferata a familiei regale bavareze. Muzeul Trasurilor si Saniilor a fost amenajat in cladirea ce adapostea fostele grajduri imperiale. Pavilionul pentru trasuri a fost construit de catre printul elector bavarez Maximilian I (1597 -1651) in partea de est si a fost folosit pentru trasuri si harnasamente de catre familia Wittelsbach timp de secole. In anul 1923 aceasta substantiala colectie (ce apartinea Fundatiei Wittelsbach) a fost pentru prima data expusa in fost curte a scolii de calarie din Marienplatz. La inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial s-a decis ca muzeul sa fie mutat in Cladirea Cavaleriei de la Palatul Nymphenburg. Acest lucru s-a intamplat abia in 1941, dupa ce scoala de calarie a fost aproape in totalitate distrusa de bombardamentele asupra Germaniei. In 1952 la Palatul Nymphenburg s-a deschis Muzeul Trasurilor si Saniilor. In 1986 cladirea a fost renovata aproape in intregime si toata colectie a fost rearanjata si expusa mare parte in forma pe care o vedem astazi. Au fost deschise pentru public si camere la etajul superior, unde au fost expuse pretioase piese de harnasament (inclusiv doua dintre cele folosite la trasurle de incoronare in 1813 si 1818). In 1994 trasuri, harnasamente si portrete ale cailor de calarie ce au apartinut imparatului Ludwig al II-lea au fost incluse in expozitia permanenta de la Muzeul Trasurilor si Saniilor. Acest muzeu reprezinta o impresionanta colectie de trasuri si sanii din sec. al XVIII-lea si al XIX-lea si este unul dintre cele mai importante de acest gen din Europa, stand alaturi de Picadeiro (fost scoala de calarie din Lisabona) si Muzeul Trasurilor de la Palatul Schonbrunn din Viena.
Istoria Fabricii de Portelanuri Nymphenburg este legata de cea a Palatului; colectia de portelanuri a familiei Bauml este celebra printre cunoscatorii si colectionarii din intreaga lume. Incepand cu anul 1986 aceasta a fost expusa pentru public sub numele de “Muzeul de Portelanuri Nymphenburg – colectia Bauml”. Colectia, completata cu exponate de la muzeul Residence Munchen, este o imagine aproape completa a productiei Fabricii de Portelanuri Nymphenburg, din anul 1747 cand a fost fondata de catre printul elector Max al II-lea Joseph, si pana in anii 1920. Cuprinde lucrari ale celor mai celebri artisti in portelan din sec. al XVIII-lea: Franz Anton Bustelli, Dominikus Auliczek, Johann Peter Melchior si Joseph Wackerle.

De aici am pornit catre centru orasului. Apa din Schlosskanal era inghetata tun, asa ca zeci de oameni erau cu patinele si se bucurau de vremea insorita, dar destul de rece.
Pentru ca lumina este destul de buna, am urcat in Turnul bisericii Sf. Petru (Peterskirche) pentru a avea o imagina panoramica asupra orasului: Fraukirche, Alten Rathaus, Neues Rathaus, Marienplatz, Allianz Arena, totul se vedea perfect. Turnul clopotului este unul dintre simbolurile orasului, si a fost adaugat mai tarziu, in sec. al XVII-lea. Are o inaltime de 91 de metri, iar imaginea asupra orasului pe care o ofera vizitatorului este extraordinara.

Am vizitat apoi si biserica Sf. Petru (Peterskirche) sau Batranul Petru. Este cea mai veche biserica parohiala din Munchen. Originile sale preced, probabil, aparitia orasului deoarece se crede ca exista inca de pe vremea calugarilor ce au dat numele capitalei bavareze. Actuala biserica asa cum o vedem dateaza din sec. al XIV-lea si a fost masiv transformata in sec. XVII-lea. La scurta distanta de biserica Sf. Petru se afla Piata de Alimente (Viktualienmarkt). Acesta este locul in care se comercializeaza alimente inca din sec. al XIX-lea.
Biserica iezuita Sf. Mihail este cel mai mare lacas de cult in stil renascentist de la nord de Alpi. A fost construita in sec. al XVI-lea si a avut numeroase probleme, inclusiv prabusirea turnului in 1597, inainte de deschiderea oficiala.

Marienplatz – pana in sec. XIX aceasta piata era locul celui mai mare targ de cereale ce avea loc aici din 1158. Acesta era locul in care se tineau turnirurile si targurile de legume, fructe si cereale. Astazi continua sa fie un loc aglomerat, desi fermierii si negustorii au cedat locul plimbaretilor care admira zilnic ceasul Primariei sau degusta un carnat alb si o halba de bere. Piata si-a primit numele dupa Coloana Mariei, ridicata aici in anul 1638 de catre imparatul Maximilian I pentru a sarbatori sfarsitul ocupatiei suedeze in perioada Razboiului de 30 de Ani. Coloana are in varf statuia fecioarei Maria cu Pruncul (creata in anul 1590), iar cele patru statui feminine de la baza infatiseaza Razboiul, Ciuma, Erezia si Foametea.

Cea mai impunatoare cladire din Marienplatz este Noua Primarie (Neues Rathaus). A fost construita in stil gotic, in 42 de ani (intre 1867 – 1909) de catre arhitectul Georg von Hauberrisser, ocupa 9159 m. patrati, are 400 de camere si a fost motivul unor nenumarate controverse, deoarece multi locuitori se temeau ca turnul sau, inalt de 85 de metri, va eclipsa silueta maretei catedrale din apropiere (Fraukirke). Din turnul primariei vizitatorul are o excelenta imagine panoramica asupra intregului oras. Principala atractie a turnului este faimosul mecanism cu 43 de clopote si 32 de figurine. La ora 11.00 si 12.00, precum si dupa-amiza la ora 17.00 (din mai pana in octombrie), un mecanism porneste dansul a doua figurine. Deasupra acestora, alte papusi redau turnirul ce a avut loc in anul 1568 cu ocazia casatoriei ducelui William al V-lea cu Renata de Lorena. Mai jos alte figurine executa Dansul lui Cooper ce aminteste de sfarsitul epidemiei de ciuma care a devastat orasul intre 1515 – 1517.

Tot in zona Marienplatz intalnim si Primaria Veche (Altes Rathaus). Documentar este amintita prima data in anul 1310, ca sediu al Consiliului Orasenesc. Holul central a fost construit intre 1392 – 1394. A fost reconstruita in ultima parte a sec. XV-lea de catre Jorg von Halsbach (intre anii 1470 – 1480) si este complet renovata dupa ce a fost distrusa de bombardamente in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial. In anul 1874 municipalitatea se muta in sediul Noii Primarii.

Mergem apoi la Fraukirche. Cu turnurile vizibile din aproape orice punct al orasului, Biserica Doamnei Noastre din Frauenplatz merita vizitata. Este cel mai cunoscut simbol al orasului Munchen si o extraordinara piesa de arta gotica din intreaga Germanie, cu cele doua turnuri cu acoperis verde, in forma de ceapa (a fost prima biserica din Bavaria cu o astfel de forma a acoperisurilor). A fost construita din caramizi rosii intre 1468 – 1494, cu donatiile locuitorilor Munchenului dar si cele ale pelerinilor. Are o lungime de 109 metri si o latime de 40 metri. Arhitectul Jorg von Halspach a finalizat constructia ei in mai putin de 30 de ani. Cele doua turnuri, initial fara acoperis, au fost acoperite in anul 1525 cu domuri de o forma neobisnuita, inspirate de arta renascentista italiana. Considerate initial o solutie provizorie, inlocuirea lor a fost repede uitata. Austera si maiestuoasa prin proportiile sale, si-a pierdut o parte din ornamente in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. In ciuda acestor evenimente, inca putem admira astfel de ornamente create de Erasmus Grasser in 1502 in zona corului bisericii, si mausoleul de marmura neagra al imparatului Louis al IV-lea al Bavariei. Legenda spune ca urma de picior de langa usa ce asigura accesul in biserica apartine Diavolului.

De aici pornim catre palatul Residenz.
http://www.residenz-muenchen.de/index.htm
http://www.residenz-muenchen.de/englisch/residenc/index.htm

Neuveste, castel ridicat in anul 1385 in timpul ducelui Stephan al III-lea (1375 – 1392), reprezenta coltul de nord-est al Munchen-ului, la acea vreme nucleul actualului Residenz: duci, printi electori si regi ai Bavariei au marit castelul pana cand acesta a devenit un complex de cladiri grupate in jurul catorva curti. Intre 1568 – 1571, in perioada ducelui Albrecht al V-lea (1550 – 1579) este construita sala Antiquarium, proiectata de Jacopo Strada si Simon Zwitzel pentru a adaposti colectia ducala de sculpturi. Este ridicata sala de bal; doar boltile pivnitei supravietuiesc. Intre 1581 – 1600, pe timpul ducelui Wilhelm al V-lea (1579 – 1597) sala Antiquarium este mult mai pompos mobilata si decorata. Intre anii 1581 – 1586 este construit Grottenhoff. In anul 1920 Residenz (resedinta familiei Wittelsbach) este deschis publicului si este si astazi unul dintre cele mai rafinate palate-muzeu din Europa. A fost puternic afectat de bombardamente in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si reconstructia lui a inceput in anul 1945, iar operele de arta au fost repuse, pe cat posibil, la locul ocupat inainte. Apartamentele, camerele de ceremonie si capelele ce au apartinut candva conducatorilor Bavariei ofera vizitatorilor ocazia unica de a vedea diferite stiluri arhitecturale. Muzeul ofera imaginea vietii din acele vremuri si arata cum incercau conducatorii sa isi arate puterea si maretia prin arhitectura. De-a lungul secolelor, familia Wittelsbach a colectionat lucrari din portelan si argint, picturi si miniaturi. Vizitatorii le pot admira, alaturi de alte impresionante opere de arta. “Comorile” sunt reprezentate de sculpturi ale antichitatii clasice, sculpturi in bronz din secolul al XVI-lea pana in cel de-al XIX-lea, tapiserii magnifice, piese rare de mobilier, ceasuri si candelabre din diferite secole.
Sala Antiquarium este cea mai veche din muzeul Residenz Munchen. Are o lungime de 66 metri si reprezinta interiorul renascentist cel mai fastuos si mai mare din nordul Alpilor. Ducele Albrecht al V-lea a construit-o intre 1568 – 1571 pentru a gazdui colectia sa de sculpturi antice – de unde si numele salii. Intre 1581 – 1600 urmasii ducelui Albrecht al V-lea, si anume ducele Wilhelm al V-lea si fiul sau Maximilian I, au transformat aceasta incapere in sala de bal: au coborat podeaua, au construit o platforma cu balustrada la unul dintre capete si un semineu. Din aceasta perioada dateaza picturile de pe plafonul si zidurile salii. Cele 16 picturi de-a lungul plafonului sunt opera artistului curtii din Munchen, Peter Candid, si reprezinta alegorii ale Faimei si Virtutii. Boltile de deasupra ferestrelor si canaturile acestora sunt decorate cu 102 imagini din orasele, pietele si palatele din Ducatul Bavariei. Statuile din sala sunt opere originale din antichitate sau copii din perioada Renasterii; altele au fost adaugate in sec. XVII – XVIII.
Trezoreria de la muzeul Residenz este o expozitie de bijuterii, opere de arta ale mesterilor aurari, emailuri, obiecte de cristal si fildes ce au apartinut lacomilor conducatori ai Bavariei. In testamentul sau din 1565 ducele Albrecht al V-lea prevedea ca bijuteriile mostenite ale dinastiei sa fie reunite intr-o trezorerie ce nu va putea fi niciodata instrainata. Creata in acest fel de catre cel mai mare conducator si colectionar de arta din familia Wittelsbach, trezoreria a fost marita de catre fiul acestuia, ducele Wilhelm al V-lea, si nepotul sau, printul elector Maximilian I, si a fost pastrata ca atare de catre printii electori Maximilian Emanuel, Karl Albrecht si Maximilian Joseph al III-lea. Cel care a marit colectia a fost printul elector Karl Theodor. Colectia a atins punctual sau culminant la inceputul sec. al XIX-lea, prin adaugarea insignelor regale ale noului Regat Bavarez, si prin cateva impresionate opera de arta medievala, aduse aici dupa ce au fost confiscate din proprietatea bisericii. Alaturi de operele de arta, trezoreria adaposteste si valoroase racle in care erau pastrate moastele sfintilor; aceste comori sacre au fost procurate la inceputul sec. al XVII-lea de catre Wilhelm al V-lea si Maximilian I pentru capela Curtii din Residenz. Ca tezaur profan, Trezoreria a fost intretinuta de conducatorii familiei Wittelsbach, si marita la inceputul secolului al XIX-lea cu cateva obiecte de arta medievale lucrate de mesterii aurari in Evul Mediu si care au fost confiscate din proprietatea bisericii. In anul 1897 colectia de bijuterii (profane si sacre) a fost deschisa publicului. Muzeul Residenz a fost restaurant dupa bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial, astfel ca expozitia a fost redeschisa publicului in 21 iunie 1958.
Din lipsa de timp nu am vizitat decat Palatul si Trezoreria, nemaiavand acces si la Sala de Spectacole.

Seara ne-a prins la biserica Theatine (Theatinerkirche). A fost construita in sec. al XVII-lea, ca biserica regala, pentru a sarbatori nasterea lui Max Emanuel, fiul printului elector. Arhitectii bisericii, italienii Barelli si Zucalli, au urmat stilul baroc ce era predominant in tara lor de origine. Decoratiunile exterioare in stil rococo au fost adaugate ulterior de catre Cuvilles si fiul acestuia. Atat fatada exterioara cu cele doua turnuri stilizate si frumosul dom inalt de 71 de metri, cat si interiorul elegant si auster, au servit mai tarziu drept model pentru alte biserici din Bavaria.

Seara ne-am incheiat-o, si de aceasta data, in Gara, la carnati si covrigi cu sare!

Ziua urmatoare, pe 05 ianuarie 2010, urma sa plecam din Munchen catre Innsbruck! Si abia asteptam!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu