"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Vacanta in Bavaria si Tirol (partea IV)


http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/MunchenSiImprejurimi#

Pe 03 ianuarie 2010 la ora 08.30 eram in fata magazinului Karstadt, pentru a ne intalni cu reprezentantul agentiei Grayline Sightseeing Munich: urma sa pornim in excursia "Castelele Regale Neuschwanstein si Linderhof". Excursia am cumparat-o de pe site-ul www.viator.com si a costat 49.00 euro / persoana. In pret au fost incluse transportul cu autocar si insotitor de grup. Intrarile la cele doua castele le-am platit separat, dar am avut tarif de grup.

Prima oprire a fost la Castelul Linderhof
http://www.linderhof.de/
Ludwig al II-lea, care a fost incoronat rege in 1864, a inceput sa construiasca in anii 1867/68, prima data redecorand camerele sale din palatul Munchen Residenz si apoi punand piatra de temelie a castelului Neuschwanstein.
In 1868 deja facea primele planuri ale castelului Linderhof ce si-a primit numele de la teiul din fata sa.
Oricum, nici castelul inspirat de Palatul Versailles si care trebuia sa fie amplasat in vale, nici Palatul Bizantin pe care si-l imaginase Ludwig al II-lea, nu au fost niciodata construite. In schimb, noua cladire a luat nastere in jurul casei din padure ce apartinuse tatalui sau, Maximilian al II-lea, si care era amplasata in spatiul deschis din fata actualului castel. Aceasta casa a fost folosita ca si cabana de vanatoare in timpul expeditiilor pe care Ludwig al II-lea le facea in zona, impreuna cu tatal sau. Palatul Linderhof, rezultatul unor lungi perioade de construire si reconstruire, este singura constructie de mari dimensiuni pe care Ludwig al II-lea a apucat sa o vada terminata. In anul 1869 regele a dispus reconstruirea casei de vanatoare, ulterior numind-o “Conacul regelui”. In anul 1870, sub supravegherea conducatorului de constructii al Casei Regale, Georg Dollmann, cladirea a fost extinsa, o noua aripa a cladirii fiind adaugata in anul 1871. In februarie 1873 Ludwig al II-lea aproba planurile dupa care va fi construit castelul in versiunea sa finala: constructia de lemn a fost imbracata in piatra si s-au pus acoperisuri noi. Pe 20 ianuarie 1874 regele a permis mutarea “Conacului” in locatia in care se afla si astazi, adica la o distanta de 200 metri. Abia acum exteriorul palatului capata forma finala. Transformarea “baracii montane” in “vila regala” a avut urmari importante asupra imprejurimilor. In 1874 ultimele plante au fost aduse in parc, sub supravegherea conducatorului gradinilor imperiale, Carl Joseph von Effner. Intre 1885 – 1886 a adut loc ultima reconstructie la palat: dormitorul, ca si camera centrala a complexului, a fost marit si extend spre nord. Aceasta a insemnat o reconstruire majora a palatului si o noua sectiune centrala pentru fatada de nord, inclusiv un acoperis pentru aceasta parte. Nu s-au mai facut alte modificari la palatul care masura 30 X 27 metri dupa ce regele a murit, in 1886. El nu a mai apucat sa vada noua completare a dormitorului.
In Linderhof exista si statuete de portelan ce reprezinta pauni in marime naturala. Paunii, alaturi de lebede, erau pasarile favorite ale regelui Ludwig al II-lea. Atunci cand cei doi pauni de portelan din castel erau afara, de o parte si de alta a intrarii, era semn ca regele este prezent. Culoarea sa favorita era albastru. Inca o preferinta: desi era adeptul modernizarii si tehnicilor inovatoare, ii placea lumina lumanarilor. Astfel in castelul Linderhof existau peste 500 de lumanari, iar unul dintre cele mai mari candelabre (500 kg) sustinea 108 lumanari. In camera unde regele manca am vazut si "masa magica": sub aceasta camera se afla bucataria iar masa era coborata printr-un ascensor special dupa ce regele terminase un fel de mancare, era umpluta cu un alt fel de mancare de catre servitori si ridicata apoi la regele ce asteptase pe scaun in tot acest timp. Regele Ludwig al II-lea a locuit in castelul Linderhof 8 ani in total de-a lungul vietii sale.
Din pacate, fiind iarna, nu am putut admira minunata priveliste si frumoasele statui din gradina castelului.

Am pornit apoi catre Oberammergau.
Este o comună din sudul landului Bavaria, Germania la 90 de Km spre Sud de München şi la 20 de Km spre Nord de una din renumitele staţiuni turistice din Bavaria, Garmisch-Partenkirchen. Oberammergau, alături de Unterammergau la Vest, Bad Kohlgrub şi Saulgrub la Nord, Schwaigen şi Grafenaschau la Est şi Oberau la Sud, sunt comunele care încadrează perfect masivul Ammergau din Alpii Bavariei.
“Scena Patimilor” a fost pentru prima data interpretata in anul 1634: localnicii au jurat sa o interpreteze o data la 10 ani daca Dumnezeu ii va salva de la ciuma bubonica ce facea ravagii in zona in acea perioada. Piesa este interpretata in fiecare an a carui ultima cifra este “0”, exceptie facand anul 1984 care a fost a 350-a aniversare a evenimentului, si a implicat peste 2000 de actori, cantareti, instrumentisti si tehniciei, toti originari din Oberammergau. Aproape jumatate dintre locuitorii din Oberammergau vor lua parte la spectacolul din anul 2010: peste 2.000 de sateni vor aduce la viata povestea lui Isus din Nazaret pentru spectatorii ce vor veni aici din intreaga lume. Spectacolul incepe cu intrarea lui Isus in Ierusalim, va continua cu rastignirea sa si se va incheia in momentul reinvierii. Ca intotdeauna, va fi efortul intregii comunitati. Durata desfasurarii este de la jumatatea lui mai pana la inceputul lui octombrie.
Satul mai este cunoscut si pentru indelungata sa traditie a cioplitului. Strazile din zona centrala a satului sunt pline de zeci de magazine ale cioplitorilor, cu obiecte de redau scene religioase, jucarii si portrete umoristice.
Oberammergau mai este faimos si pentru picturile de pe fatadele caselor, cunoscute in limba germana sub numele de "Lüftlmalerei," sau fresce, cu teme traditionale bavareze, basme sau scene religioase. “Lüftlmalerei” este un nume obisnuit pentru Bavaria Superioara si a derivat de la o casa din Oberammergau numita Zum Lüftl, si care era a pictorului de fatade Franz Seraph Zwinck (1748–1792).
De aici am plecat cu cateva ornamente pentru pomul de Craciun si, binenteles, un ceas cu cuc!!!!

Ultima oprire am facut-o la Castelul Neuschwanstein.
http://www.neuschwanstein.de/
http://www.neuschwanstein.de/englisch/palace/index.htm

La 6 saptamani dupa moartea regelui Ludwig al II-lea, in 1886, castelul Neuschwanstein este deschis publicului. Timidul rege construise acest castel pentru a se putea retrage departe de viata publica – si acum un impresionant numar de oameni venea sa viziteze acest refugiu privat al regelui. Astazi castelul Neuschwanstein este unul dintre cele mai populare palate din Europa. In fiecare an 1.3 milioane de vizitatori trec pragul acestul “castel din povesti”. Vara peste 6.000 de vizitatori pe zi trec prin camerele ce au fost construite pentru un singur locatar. Pozitia castelului nu putea fi mai idilica.
Construirea castelului a inceput in vara anului 1868 si aproximativ 8 metri cubi de stanca s-au excavat pentru a face loc fundatiei. In iunie 1869 a fost terminat noul drum de acces. Piatra de temelia s-a pus pe 5 septembrie 1869 alaturi de planurile constructiei, portrete ale regelui Ludwig al II-lea si monezi din perioada domniei sale, conform traditiei incepute de catre regele Ludwig I. La construirea castelului au fost folosite cele mai noi materiale si tehnici din acea vreme: fundatia a fost cimentata, iar la ziduri s-au folosit caramizi si piatra de calcar usor colorata. Intai a fost ridicata poarta de acces, care a fost gata pentru ceremonia de asezare a acoperisului la 11 iunie 1872 si a fost locuibila din 1873. Timp de mai multi ani Ludwig al II-lea a folosit etajul superior ca locuita temporara cand venea la castel. Construirea palatului a inceput in septembrie 1872; au fost folosite cele mai noi tehnologii ale vremii pentru a incorpora Sala Tronului, a carei construire a fost ulterior ceruta de catre rege. Ceremonia de inaugurare a avut loc pe 29 ianuarie 1880, iar regale s-a mutat aici incepand cu anul 1884. Decoratiunile si dotarile tehnice au fost finalizate doar la mijlocul anului 1884, desi fara detaliile finale. Ludwig al II-lea a vazut acest castel doar ca un santier: Turnul si Piata Turnului, ca versiuni simplificate ale planurilor originale, au fost terminate abia in 1892.
Neuschwanstein ilustreaza cel mai bine idealurile si dorintele lui Ludwig al II-lea. Castelul nu a fost conceput ca o reprezentare a regalitatii, ci ca un loc de retragere. Aici Ludwig al II-lea intra intr-o lume de basm. Picturile din castel au fost inspirate de operele lui Wagner, caruia regale i-a dedicat acest castel. Picturile totusi nu sunt o reprezentare fidela a operelor compozitorului, ci au fost inspirate de legende medievale care la randul lor au stat la baza creatiilor lui Wagner. Picturile de pe zidurile palatului sunt despre dragoste si vinovatie, despre cainta si salvare; sunt reprezentati regi si cavaleri, poeti si amanti. Printre acestia sunt 3 personaje importante: poetul Tannhauser, cavalerul-lebada Lohengrin si tatal sau, regale Parsifal – acestea au fost modelele lui Ludwig al II-lea. Un leitmotiv al interioarelor castelului este lebada. Aceasta a fost pasarea reprezentativa a Contilor de Schwangau, al caror urmas se considera si Ludwig al II-lea. Lebada este si simbolul puritatii crestine, pentru care a luptat si regale.
In planurile castelului au fost folosite idei religioase si politice, lucru vizibil mai ales in Sala Tronului. Aici se observa cum a vazut Ludwig al II-lea domnia sa, prin bunavointa Domnului: ca o misiune sfanta, cu puteri pe care regii Bavariei nu le-au avut niciodata.
In Neuschwanstein Evul Mediu era doar o iluzie: in spatele aspectului medieval erau functionale cele mai moderne tehnologii astfel ca era asigurat comfortul desavarsit. Camerele erau dotate cu sistem central de incalzire, apa curenta era disponibila la fiecare etaj iar bucataria avea atat apa calda cat si apa rece; toaletele aveau un system automat de curatare. Regele avea un sistem de clopote electronice pentru a-si chema servitorii si aghiotantii. La etajele 3 si 4 existau chiar si telefoane, iar pentru ca mancarea sa ajunga la etajele superioare era folosit un lift special. Chiar si in timpul construirii castelului au fost folosite tehnologii de ultima ora: macaralele aveau motoare cu aburi. O alta caracteristica inovatoare sunt ferestrele largi ale castelului, ceva neobisnuit in vremea lui Ludwig al II-lea.
Ludwig al II-lea, rege al Bavariei din 1864, a adresat urmatoarele randuri celui pe care l-a admirat enorm, Richard Wagner: “Am intentia de a reconstrui ruinele castelului Hohenschwangau langa defileul Pollat, in autenticul stil german al castelelor cavalerilor germani, si trebuie sa iti marturisesc ca astept cu nerabdare sa locuiesc in el intr-o buna zi (peste 3 ani); vor exista facilitati si camere pentru oaspeti, cu o minunata priveliste catre mandrul Sauling, muntii Tirolului si pana departe peste campii; stii care este oaspetele pe care imi doresc a-l primi la castel; locul este unul dintre cele mai frumoase care pot fi intalnite, mai sfinte si mai de neatins, un templu pe masura divinului prieten care a adus salvarea si adevarata binecuvantare in lume. Iti va reaminti de “Tannhauser” si “Lohengrin”; acest castel va fi din toate punctele de vedere mai frumos si mai placut decat Hohenschwangau, de mai jos, care este desacralizat an de an de discursurile banale ale mamei mele; se vor razbuna ei, zeii desacralizati, si vor veni sa locuiasca alaturi de noi pe aceste inaltimi ametitoare si sa respire aerul ceresc”.
Ceea ce nu este mentionat este motivul politic al construirii castelului Neuschwanstein: in 1866 Bavaria, in alianta cu Austria, pierduse razboiul de expansiune impotriva Prusiei. Bavaria a fost obligata sa accepte o “alianta defensive si ofensiva”, care lua dreptul regelui de a dispune de armata in caz de razboi. Astfel ca din 1866 Ludwig al II-lea nu mai era suveran. Aceasta limitare a fost dezamagirea vietii sale. Incepand cu anul 1867 a inceput sa-si planifice propriul regat format din castele si palate in care putea fi un adevarat rege.
Tatal sau, printul incoronat Maximilian al II-lea al Bavariei, a reconstruit in stil gotic, in 1832, castelul Schwanstein, aflat in ruine. Tanarul Ludwig a fost fermecat de peisajele montane si castelul a devenit locul sau preferat de petrecere a verii. Hohenschwangau a fost decorat cu scene din legendele medievale si din poezii, inclusiv din legenda cavalerului-lebada Lohengrin. Inca de copil, Ludwig s-a indentificat cu acest personaj, caruia compozitorul Richard Wagner i-a dedicat o opera romantica in anul 1850. Lebada era de asemenea simbolul heraldic al Contilor de Schwangau, al caror urmas se considera a fi. Maximilian al II-lea facuse din lebada leitmotivul castelului Hohenschwangau. Tot el a fost cel care a dispuns construirea de poteci si puncte de observatie in intreaga zona inconjuratoare a castelului, pentru a se putea bucura de peisaj. In anul 1850, drept cadou pentru ziua onomastica a consoartei sale de catarari Marie, a poruncit construirea podului “Marienbrucke” deasupra defileului Pollat. De pe stanca ascutita numita Jugend era o minunata priveliste asupra muntilor si lacurilor, iar Maximilian al II-lea care iubea acest loc planuise construirea unui pavilion aici, in 1855. Pe Jugend mai existau si ruinele a doua mici castele: Vorder si Hinterhohenschwangau. Aici a planuit Ludwig al II-lea sa construiasca “Noul Castel Hohenschwangau” (castelul a primit numele “Neuschwanstein” dupa moartea sa). Acest castel trebuia sa fie o imagine mult superioara a castelului Hohenschwangau: perfectiunea era cheia. Castelul insa nu a fost destul de rapid construit, asa cum isi dorise regele: proiectul era prea complex pentru locul unde urma sa fie construit. Numerosi proiectanti, arhitecti si artisti au pus in practica ideile detaliate ale regelui, insa termenul de finalizare impus ar fi putut fi atins doar daca se lucra zi si noapte. Pe masura ce regele isi limita contactele sociale si crestea demnitatea functiei sale, Ludwig al II-lea a modificat destinatia catorva dintre incaperile castelului: astfel sala de scris a devenit o mica grota, iar sala de audiente a devenit sala tronului.
Scurta biografie a regelui Ludwig al II-lea:
- s-a nascut la 25 august 1845 la Castelul Nymphenburg;
- a fost rege al Bavariei intre 1864 – 1886;
- a murit la 13 iunie 1886 in Lacul Starnberg.

Chiar inainte de a muri, regele devenise personaj de legenda. El spunea guvernantei sale: “Vreau sa raman un etern mister atat pentru mine insumi, cat si pentru ceilalti”. Poetul Paul Verlaine l-a numit pe regele Ludwig al II-lea “singurul rege adevarat din timpurile sale”. Timidul visator ce nu avea deloc insusirile unui rege obisnuit traieste inca, idolatrizat si cunoscut sub numele “Kini”. Palatele sale, care erau ignorate de straini, au fost vizitate de 50 milioane de oameni de la moartea sa. Acestea erau martorii de stanca ai lumii de fantezie pe care regele si-o creease ca refugiu din fata realitatii. Imaginea poetica, istorica si idealista asupra regalitatii, pe care el si-o faurise, i-a adus decaderea. Este posibil ca el sa fi preferat sa moara decat sa revina la realitate.
Ludwig al II-lea s-a nascut in aceeasi zi in care a fost canonizat Ludovic al IX-lea, rege al Frantei si fondator al Casei de Bourbon. De fapt relatia cu Casa de Bourbon a avut o puternica influenta asupra modului in care regele si-a perceput propria viata. Ludwig si fratele sau Otto au fost crescuti cu strictete, cu accent pe simtul datoriei. Parintii lor, Maximilian al II-lea al Bavariei si Maria de Prusia au fost distanti fata de copiii lor. “Lui Ludwig ii place sa se gateasca, sa interpreteze diferite roluri, iubeste picturile si sa faca daruri din ceea ce-i apartine, bani sau alte lucruri” spunea mama sa. Si aceste lucruri nu se vor schimba. Imaginatia bogata, tendinta de a se izola, simtul suveranitatii erau deja vizibile cand Ludwig era inca un copil. In anul 1864 el urca pe tron; avea 18 ani, nu avea deloc experienta de viata sau politica, in schimb era adorat de femei. In 1873, privind inapoi, el se descrie: “Am ajuns rege mult prea devreme. Nu am apucat sa invat destul. Am avut un inceput bun, caci am invatat legile, insa brusc am fost smuls de la cartile mele si asezat pe tron. Ei bine, inca incerc sa invat…” In anul 1866, Ludwig al II-lea a suferit cea mai mare infrangere din viata sa: Prusia, stat aflat in expansiune, a cucerit Austria si Bavaria la capatul “Razboiului German”. De acum inainte, politica externa a Bavariei va fi dictata de Prusia iar regele a devenit vasalul unchiului sau prusac. In vreme incoronarii sale, Ludwig al II-lea era deja fascinat de operele muzicale si scrierile lui Richard Wagner. A dorit sa-l aduca pe compozitor la Munchen imediat ce a devenit rege, si sa realizeze visul sau: un festival de opera. In 1864 l-a chemat pe Wagner si astfel l-a salvat dintr-o serie de probleme financiare. “Astazi am fost dus la el. Din pacate este atat de frumos si intelept, plin de suflet si bun simt, incat ma tem ca viata lui se va pierde in aceasta lume. Nimeni nu-si poate imagina magia privirii lui: daca va ramane in viata va fi un mare miracol!” scria Wagner dupa prima lor intalnire. In anii care au urmat, Munchenul a devenit capitala europeana a muzicii si scena unor premiere precum “Tristan si Isolda” (1865). Wagner a fost insa fortat sa paraseasca orasul la sfarsitul anului 1865 datorita conflictului cu autoritatile. Mai tarziu Ludwig al II-lea a protestat impotriva parerilor antisemitice ale amicului sau. Totusi a continuat sa sustina din plin operele lui Wagner. Monumentalul teatru pentru festivaluri proiectat pentru Munchen a fost construit intr-o forma mult mai simpla in Bayreuth si inaugurat in 1876 cu ciclul “Cantecul Nibelungilor”. In anul 1882 opera “Parsifal” a avut premiera aici. Fara straduintele lui Ludwig al II-lea nu ar fi avut niciodata loc festivalul Bayreuth.
Ludwig al II-lea a fost intotdeauna posedat de ideea unui regat sfant prin Vointa Domnului. In realitate a avut o monarhie constitutionala, un cap de stat cu drepturi, obligatii si foarte putina libertate de miscare. Din acest motiv si-a construit o lume de basm in jurul sau, lume in care, departe de realitate, se putea simti un adevarat rege. Incepand cu 1875 dormea ziua si traia noaptea. Planuri a trei castele (“Noul Castel Hohenschwangau”, “Palatul Bizantin” si “Noul Versailles”) existau deja in anul 1868. Aceasta lume a fanteziilor sale a imbratisat mai multe epoci. Astfel, (“Noul Castel Hohenschwangau” ulterior denumit Neuschwanstein s-a bazat pe regatele crestine din Evul Mediu, “Noul Versailles” (construit incepand cu 1878 la Herreninsel) aminteste de absolutismul baroc al regilor Frantei; castelul Linderhof de la Graswangtal, construit in 1869, imita o varietate de stiluri, cu ajutorul celor mai noi tehnologii ale vremii. Cele mai noi inovatii au fost folosite si la crearea trasurilor si saniilor cu care regele se plimba, mai ales noaptea, imbracat uneori in costume istorice. Ludwig a inceput a petrece din ce in ce mai mult timp in munti, si din ce in ce mai putin timp in Munchen. Lumea sa de fantezie era intretinuta si de spectacolele ce aveau loc la Hoftheater doar pentru el. In timp, s-a indentificat cu Parsifal, legendarul cavaler medieval ce a devenit rege al Graalului prin puritate si credinta. Lupta pentru puritate si eliberare de pacat este evidenta in insemnarile extrem de piosului rege. Aceasta legenda este si subiectul ultimei opere a lui Wagner “Parsifal”, pe care a inceput-o in 1877. Este cunoscut faptul ca Wagner si cercul sau de cunoscuti se adresau regelui cu numele de “Parsifal”.
Insa solitudinea monahala si poetica in care traia regele nu era compatibila, pe termen lung, cu indatoririle sale ca sef de stat. Incepand cu anul 1885 cateva banci straine il amenintau cu confiscarea averii. Refuzul regelui de a avea o atitudine rationala au determinat guvernul vremii sa il declare nebun si sa il detroneze in anul 1886 – procedura ce nu era prevazuta in Constitutia Bavareza. Ludwig al II-lea a fost internat in palatul Berg. Ziua urmatoare a fost gasit mort in lacul Starnberg, impreuna cu medicul ce ii facuse certificatul care il declara nebun. Regele Ludwig al II-lea a locuit in castelul Neuschwanstein 172 de zile in total de-a lungul vietii sale.
Drumul de intoarcere a fost cat se poate de placut: am dormit in autocar aproape tot timpul.

Seara, ajunsi in Munchen, am mers la celebra berarie Hofbrauhaus.
http://www.hofbraeuhaus.de/en/index_en.html
Cunoscuta pentru petrecaretii ce canta in timp ce lovesc cu halbele de bere in masa, ne-a incantat cu atmosfera pe care am gasit-o acolo.
Wilhelm al V-lea, duce al Bavariei intre 1579 - 1597 a avut o familie insetata ce nu era satisfacuta de berea produsa in Munchen. Prin urmare, berea trebuia adusa in aici din orasul Einbeck din Saxonia. Wilhelm a cerut curtii sale regale sa gaseasca o solutia prin care sa imbine in mod corect costurile cu placerea de a bea bere. In 27 septembrie 1589 consilierii sai si membrii curtii C. Strabl, A. Amasmeyr, S. Prew si G. Griesmair, l-au abordat cu o idee: ce-ar fi sa-si construiasca propria berarie? Lui Wilhelm al V-lea i-a placut propunerea si a primit-o cu bratele deschise. Chiar in ziua respectiva l-a angajat maestrul berar Heimeran Pongraz, de la manastirea Geisenfeld pentru a planui, dezvolta si produce prima bere bruna Hofbrauhaus, beraria devenind operationala din 1592. Aici era produsa doar bere bruna.
Fiul si urmasul lui Wilhelm, ducele Maximilian I, a avut gusturi diferite in privinta berii. Nu-i placea in mod deosebit berea bruna, ce era cunoascuta mai ales sub numele de "suc de orz" la acea vreme. Nu era doar un gurmand, ci si un afacerist abil in momentul in care a intrat in finante si marketing. Fara prea mare tambalau, in 1602, a interzis celorlalte berarii sa mai produca bere din grau, asigurandu-si astfel monopolul pentru el si Hofbrauhaus. Asta a insemnat nu doar o importanta sursa de venit, ci si 400 de ani de experienta in producerea berii. Dar sa ai succes nu e usor! Berea de grau pe care o producea Maximilian I se bucura de vanzari atat de mari, incat beraria de la Vechea Curte nu mai putea face fata. Volumul de 1.444 hectolitri de bere (un adevarat ocean de bere in acele vremuri) produs de Hofbrauhaus in 1605 nu mai era de ajuns. Maximilian a hotarat sa construiasca in Platzl beraria Alba Hofbrauhaus, chiar pe locul unde exista inca si astazi; avea acest nume pentru ca aici se producea bere "alba" sau blonda, si nu bruna. Construirea berariei a avut pretul sau. Un adevarat geniu financiar, Maximilian I a cunoscut potentialul berii si a transformat setea oamenilor in bani. In anul 1610 a emis un edict prin care permitea restaurantelor din Munchen sa cumpere bere de la Hofbrauhaus si sa o servesca nu doar celor de la Curte, ci si "oamenilor obisnuiti", desi era vanduta "la negru" si inainte de aparitia decretului, acest lucru nu a fost niciodata sanctionat. Urmasul maestrului berar Heimeran Pongraz, Elias Pichler, era sub presiune: noua berarie din Platzl functiona ca pe roate, dar casa regala mormaia: in trecut avusesera bere buna si tare din Einbeck, iar acum aveau doar bere bruna si bere blonda din fabrica proprie. Voiau ceva mai puternic! Dupa cateva experimente, Pichler a prezentat, in 1614, prima bere in traditia Einbeck. Botezata "Maibock", aceasta bere va salva in curand Munchenul. In 1632, in timpul Razboiului de 30 de Ani cand suedezii au ocupat orasul, au incheiat o intelegere: ca sa nu jefuiasca Munchenul au primit 1.000 de galeti de bere de la Hofbrauhaus, dintre care 361 de galeti Maibock.
In anul 1806, cand Ducatul Bavariei a devenit Regat, Hofbrauhaus a devenit berarie regala. Ca berarie a curtii regale, fabrica de bere bruna Hofbrauhaus a devenit prea mica si a fost mutata la Platzl, in anul 1808. Cand berarii privati din Munchen s-au plans ca oricine are acces la berea regala, regele Ludwig I a fost cat se poate de indulgent: in 1828 a dat un decret prin care a dat acces liber publicului la Hofbrauhaus, transformand beraria in ceea ce este si astazi. In cartea sa "O istorie incantatoare" Johann Mayerhofer povesteste cum mii de cetateni ai orasului au venit sa se bucure de berea proaspat produsa. Chiar si regele a venit la sarbatoare. In 1844 regele Ludwig I a scazut prin decret regal pretul berii, "astfel incat orice muncitor si militar sa-si permita o bautura sanatoasa si ieftina". Actul a avut insa si efecte nedorite: cererea de bere a crescut atat de mult, incat fabricile nu au mai facut fata. Astfel ca, in fiecare an, Hofbrauhaus trebuia sa isi inchida portile o anumita perioada de timp, pentru ca ramanea fara bere. In 1852 berarii privati din Munchen au inceput sa se planga ca Hofbrauhaus le ruina afacerile. Dupa catva timp de gandire, regele Maximilian al II-lea a decis sa privatizeze beraria regala. Insa a uitat sa intrebe si cetatenii orasului,astfel ca s-a pornit o adevarata furtuna! A fost gasita pana la urma solutia: Statul Bavarez a devenit proprietarul berariei regale Hofbrauhaus. Uneori un plagiat este numit un act "de inspiratie" in industria publicitara. Astfel ca au existat berarii din Germania care au imprumutat logo-ul berariei Hofbrauhaus din Munchen. Pentru a pune capat acestui procedeu, directorul berariei, Johann Nepomuk Staubwasser a intregistrat, in 1879, faimoasa marca, mai intai la Curtea Regionala din Munchen si apoi la Oficiul Imperial pentru Inventii din Berlin "pentru a fi folosita exclusiv de catre firma regala Hofbrauhaus din Munchen". Lucrurile au devenit destul de dificile pentru beraria din Platzl: nu mai era la moda sa fie si fabrica si restaurantul sub acelasi acoperis. Printul regent Leopold a decis sa mute beraria si a construit o alta. Ultimul lot de bere a fost fabricat la Patzl pe 22 mai 1896, iar prima bere a fost produsa in noua locatie pe 10august 1896. Cat priveste vechea locatie din Platzl, arhitectul Max Littmann este angajat pentru a o transforma in restaurant. Demolarea vechii berarii incepe pe 2 septembrie 1896. Noul Hofbrauhaus se redeschide pe 22 septembrie 1897,ulterior devenind restaurantul cu acelasi nume.
Pe 8 septembrie 1908 la Hofbrauhaus are loc sacrilegiul: cineva a comandat o limonada. Cum nici unul dintre chelneri nu a dorit sa onoreze comanda, acest lucru a trebuit facut chiar de catre proprietar.
faimoasa berarie nu a scapat de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial. In noaptea de 25 aprilie 1944 primele bombe au lovit-o, iar raidurile care au urmat au distrus-o aproape complet. La sfarsitul razboiului doar sala principala ramasese inca utilizabila. In 1958, la timp pentru cea de-a 800-a aniversare a orasului Munchen, este redeschisa noua Sala de Festivitati din Hofbrauhaus, marcand si sfarsitul lucrarilor de renovare dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
In 1965 bucataria din restaurantul Hofbrauhaus a fost dotata cu cele mai mari cuptoare din lume: cu o lungime de 10 m, cuptoarele au costat 3.000.000 de lire germane, o avere pentru acea perioada.
Pe 3 noiembrie 1997 a avut loc o fastuoasa celebrare a 100 de ani de existenta a cladirii si restaurantului Hofbrauhaus: sute de oaspeti au petrecut in cea mai cunoscuta berarie din lume!
Ne dorim sa ajungem si la Oktoberfest si sa mai dam o raita pe la Hofbrauhaus!!!

http://www.hofbraeuhaus.de/en/index_en.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu