"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Vacanta in Bavaria si Tirol (partea III)



http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/OZiLaSalzburg#

Ziua de 02 ianuarie 2010 ne-am inceput-o in Gara din Munchen, in fata sediului agentiei de turism Radius Tours, pentru a porni intr-o excursie catre un alt monument UNESCO: orasul Salzburg. Excursia am cumparat-o de pe site-ul www.viator.com pentru suma de 35.00 euro / persoana. Pretul a inclus bilet de tren pe ruta Munchen - Salzburg - Munchen, harta a orasului Salzburg si ghid. Intalnirea cu grupul si ghida a fost la 09.15 si a durat aproape 10 ore.

In Salzburg am mers impreuna cu ghidul aproape o ora si jumatate, dupa care timp liber, urmand ca la o anumita ora sa ne intalnim si sa pornim cu trenul inapoi catre Munchen. Programul a fost foarte bine alcatuit, ca timp, continut si prezentare. Ghida a fost foarte draguta, bine informata si ne-a aratat cam tot ce puteam vizita in timpul in care am fost lasati pe cont propriu.

Oraşul Salzburg a fost populat încă de timpuriu, din perioada neolitică, în mare parte datorită salinelor din zonă. Săpăturile arheologice au scos la iveală relicve preistorice: în aproximativ 1000 î.C. se găsea aici o colonie destul de numeroasă de iliri, atrasă de exploatarea salinelor de pe Dürnberg, lângă Hallein. După 400 de ani locul este ocupat de celţi. Începând cu 15 î.C. micile comunităţi umane din zonă formează un oraş pe malurile râului Salzach. Romanii îl denumesc în timpul împaratului Claudius (41-45 î.C.) Juvavum şi îl recunosc ca municipiu, fiind unul din cele mai importante oraşe ale provinciei Noricum.
Următorul moment semnificativ în istoria Salzburg-ului o constituie, în anul 700 d.C., venirea misionarului Rupert în oraş. Acesta construieşte o biserică închinată apostolului Petru (Peterskirche) şi renovează mânăstirea (Peterskloster) existentă. De asemenea, pune temeliile unei mânăstiri de măicuţe pe muntele Nonnberg. Rupert este considerat întemeietorul oraşului Salzburg.
În secolul al VIII-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, Salzburg devine capitala domnitorilor bavarezi, este numit dioceză şi arhidioceză şi deţine proprietăţi vaste împrejurul oraşului. În anul 1077 începe construcţia fortăreţei de la Salzurg, Festung Hohensalzburg, pe ruinele uni castel roman. Între sec XIII-XVII se construiesc zidurile oraşului.
Imaginea barocă actuală a oraşului datează din secolul al XVII-lea, când arhiepiscopii Wolf Dietrich von Raitenau, Markus Sittikus von Hohenems şi Paris Lodron pun în aplicare concepţia ahitecturală a lui Wolf Dietrich.
În 1816 Salzburg trece sub administraţia Austriei. Doi ani mai târziu, în urma unui incendiu puternic, oraşul nou este distrus în întregime.
În anul 1920 se pun bazele festivalului oraşului (Salzburger Festspiele), importantă manifestare culturală anuală, a cărei tradiţie s-a păstrat până în zilele noastre. În anii 1960 se construieşte un spaţiu destinat acestor festivităţi (Festspielhaus).
În 1997 oraşul vechi Salzburg este inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Orasul primeste aproximativ 350.000 de turisti anual, ceea ce inseaman jumatate din locuitorii sai permanenti.
In plimbarea noastra am trecut si pe langa Cafeneaua Tomaselli, care este cea mai veche din Salzburg: dateaza din anul 1703.

Salzburg este cunoscut si sub numele de "Orasul lui Mozart". Se pare ca are si copy-right asupra numelui compozitorului, astfel ca oric folosire a numelui Mozart trebuie intai aprobata de autoritatile din Salzburg. In oras exista doua muzee Mozart: primul dintre ele este axat mai ales pe opera compozitorului, in vreme ce al doilea este chiar in apartamentul in care el s-a nascut si pastreaza inca piese de mobilier originale.
Wolfgang Amadeus Mozart(născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus Teophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană (după 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatăl lui, Leopold Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la curtea prinţului arhiepiscop din Salzburg, şi era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, şi-a luat numele de "Amadeus", traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitorul de Dumnezeu”).
Încă de mic copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a şti să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. La 12 ani a transcris in note, cu perfectiune, o arie muzicala necunoscuta, auzita pentru prima data. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru "a arăta lumii acest miracol". Acest turneu va dura 9 ani! Prima apariţie are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în faţa prinţului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în faţa familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris şi Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franţa, Elveţia şi Bavaria. Între decembrie 1769 şi martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florenţa, Roma şi Napoli au fost principalele staţiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.
Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlineşte 16 ani şi pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), renumit pedagog în arta compoziţiei. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcţie rămane timp de şase ani, deşi relaţiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l de servitor şi interzicându-i să părăsească oraşul Salzburg. Nemaiputând suporta umilinţele, Wolfgang îşi dă demisia în 1777 şi pleacă, însoţit de mama sa, la München, unde solicită un angajament la curtea prinţului elector Maximilian III. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereuşită la Mannheim, se hotărăşte să-şi încerce soarta la Paris, unde - în timpul turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul parisian nu-şi mai amintea însă de copilul minune de atunci şi Mozart se loveşte de multe greutăţi. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoţise peste tot. Starea lui morală se ameliorează cu greu, compoziţiile sale încep să fie apreciate la curtile domnesti. Lipsurile materiale îl constrâng totuşi să părăsească Parisul şi iată-l la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomenea, cu care înregistrează un mare succes. Se decide totuşi în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului si, în acea epocă, capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârşit independent şi îşi creează un cerc de relaţii, conştient de faptul de a fi un virtuos fără egal al pianului. Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuşi împăratul Iosif II cu cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă numeroase concerte publice şi private, executând din propriile compoziţii, improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele lui Bach şi Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.
La 4 august 1782 se căsătoreşte cu Constanze Weber. La 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care - până atunci foarte reticent - constată cu satisfacţie reuşita lui Wolfgang. Este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: "Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut". La sfârşitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif - prezent în sală - se ridică în picioare agitându-şi pălăria şi strigând "Bravo Mozart!". În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobişnuit, lucrează cu obstinaţie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn şi la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluţionară, ca muzică şi conţinut istoric, reuşind să depăşească dificultăţile din partea nobilimii.
În timp ce Mozart termină compoziţia operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.
Între 1784 şi 1786, Mozart realizează în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga şi este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puţin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise şi protectorul său, împăratul Iosif II, care îl numise compozitor al curţii imperiale.
În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune încă opera "Flautul fermecat", cu care obţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Speculaţiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziţia Requiem-lui, pe care nu va reuşi să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai tîrziu identificată-acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenţia de a se interpreta Requiemul compus de Mozart cu ocazia încetării din viaţă a soţiei sale, reclamînd creţia drept compoziţie proprie. Despre această întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica şi-o scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ştefan din Viena, trupul neînsufleţit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoţitori (se pare că aşa era tradiţia la Viena), la cimitirul Sankt Marx. Mottoul lui a fost " Mă simt cuprins de muzică. Muzica este in mine".
Din cate am aflat de la ghidul nostru, se pare ca Mozart, obisnuit sa castige bani si sa cheltuiasca fara masura, a murit falit. Pentru ca familia nu avea bani de inmormantare, el a fost ingropat intr-o groapa comuna, asa ca practic nu se stie unde este trupul sau - cu siguranta nu este in mausoleul ce i s-a inaltat in cimitirul din Viena. Mai mult chiar, este posibil ca Mozart sa fi murit de sifilis, sau otravit de rivalii sai (toata viata el s-a temut ca va fi otravit).

Numele orasului Salzburg este legat si de cel al filmului "Sunetul Muzicii" ("Sound of Music"), un muzical din anul 1965, care i-a avut in rolurile principale pe Julie Andrews si Christopher Plummer. Se pare ca actiunea filmului nu este chiar atat de cunoscuta in Austria si Germania, dar muzica si numele da. Toate magazinele de suveniruri din Salzburg redau imagini si melodii din filmul "Sunetul Muzicii". Multi turisti cred ca este imnul national al Austriei tema muzicala a filmului - ceea ce ii deranjeaza destul de tare pe localnici. De fapt, in Salzburg, actrita Julie Andrews aste mai cunoscuta din rolul sau din filmul "Mary Poppins".

Impreuna cu ghida noastra am strabatut Gradinile Castelului Mirabell. Aceasta capodopera in stil baroc a fost denumita initial “Castelul Altenau” si a fost construita de catre printul arhiepiscop Wolf Dietrich von Raitenau drept cadou pentru amanta sa Salome Alt, in anul 1606. Desi a fost o legatura amoroasa interzisa, arhiepiscopul nu a tinut-o secreta; au avut impreuna 6 copii.
Castelul Castelul este faimos pentru gradinile sale. Succesorul sau, printul arhiepiscop Markus Sittikus a redenumit castelul in “Mirabell” ceea ce se traduce prin : “priveliste frumoasa”. Printul arhiepiscop Franz Anton Harrach a reconstruit castelul mai mult sau mai putin dupa schitele lui Johann Lukas von Hildebrandt, intre anii 1721 – 1727.
In timpul incendiului din Salzburg, din 1818, palatul Mirabel a fost serios avariat si a trebuit reconstruit in anii urmatori conform planurilor lui Peter Nobile. Maretul turn din mijlocul aripii de vest a castelului a fost distrus iar fatadele decorate in stil neo-clasic.
Putul pentru cai, parte a castelului, a fost distrus in anul 1823. Pegas, unicornii si leii care sunt acum in gradinile Mirabell au fost initial parte a putului. Palatul Mirabell este proprietatea orasului Salzburg din anul 1866 si este sediul administratiei orasului, inclusive al primarului si altor oficialitati, inca din anul 1947.
Cea mai impresionanta curte a castelului este cea din aripa vestica, fatada fiind bogat decorate. Podeaua acesteia este din mozaic cu influente rustice, exprimand astfel tendintele spre linistea pastorala.


Dupa ce ne-am despartit de grup si fiecare a avut timp pe cont propriu, am facut o prima oprire la Abatia benedictina Sf. Petru. Se afla in cel mai vechi cartier al orasului. A fost decorate cu elemente baroce la inceputul sec. al XVII-lea, in vremea abatelui Beda Seeauer. Este una dintre numeroasele cladiri din Salzburg ce contine elemente arhitecturala romanice si rococo. Prima biserica pe aceste locuri a fost probabil construita la scurt timp dupa moartea Sf. Rupert, dar numai parterul turnului de vest a ramas din aceasta. Dupa incendiul din 1127 a fost construita actuala basilica in vremea abatelui Balderich, in jurul anului 1130. Nava principala a bisericii adapostea si altarul Rupert, acesta fiind chiar mormantul Sf. Rupert. Cateva oase ale sfantului sunt pastrate intr-un cosciug din altarul celei de-a doua nave, majoritatea moastelor ramanand insa intr-un giulgiu sub altarul principal al bisericii. Am mers si in catacombe si ne-am plimbat putin pe aleile cimitirului, acesta din urma fiindu-ne recomandat de ghid spre a-l vizita; foarte interesante decoratiunile criptelor si crucilor de la morminte.

De aici am pornit catre Castelul-Fortareata Hohensalzburg.
Mareata fortareata din Europa Centrala, un castel puternic asezat in varful unui munte, este cu siguranta principala atractie a Salzburgului si totodata trasatura dominanta a orasului. Prima mentiune a unei fortificatii in aceasta zona ar fi din timpurile romanilor, darn u se stie cu certitudine. Ar avea sens totusi: din locul unde este amplasat castelul se vad imprejurimile Salburgului si raul Salzach mai bine decat din orice alt punct al orasului. Printul arhiepiscop Eberhard (1060 – 1088) a construit primul castel pe Festungberg in anul 1077. Initial a fost ceva mai mult decat o simpla curte interioara cu ziduri de lemn, si servea mai mult pentru protectia trupelor militare ale Sfantului Imperiului Roman. In timpul luptei pentru putere intre Papa Gregor al VII-lea si imparatul Henry al IV-lea, printul arhiepiscop Eberhard a decis sa il sustina pe Papa.
In timpul Printului Arhiepiscop Konrad I (1106 – 1147) a fost construit un turn de piatra si in cursul anilor ce au urmat, de-a lungul sec. al XII-lea si al XIII-lea zona fortificata a castelului s-a tot marit. Desi se finalizase si dispunta intre Imparat si Papa, au inceput noi conflicte intre Bavaria si Austria ce au adus noi amenintari asupra Salzburgului, astfel ca fortareata a trebuit intarita. In vremea printului arhiepiscop Bernhard von Rohr (1466 – 1481) a fost construit bastionul von Rohr, mai ales ca era un conducator cu probleme: minerii din sudul Salzburgului erau din ce in ce mai nemultumiti de situatia in care se aflau, iar bogatasii orasului voiau tot mai multa putere; invazia turceasca ameninta orasul dinspre rasarit. Un castel mai puternic trebuia construit.
Abia in vremea printului arhiepiscop Leonhard von Keutschach (1495 – 1519) scopul strict militar al castelului s-a transformat intr-unul de imagine: minele din partea de sud a orasului aduceau un venit destul de mare, reprezentand 10% din productia global de aur din acele vremuri, precum si argint si, desigur, sare (“aurul alb” al orasului). Pentru a transforma fortareata intr-un placut castel, Leonhard von Keutschach a cheltuit importante sume de bani pentru decoratiuni, modernizari si extinderi.
Von Keutschach a modelat castelul intr-o forma ce nu a mai suferit modificari substantiale pana in ziua de azi. A fost de asemenea cunoscut si pentru temperamental sau dificil. A fost chiar invinovatit de confiscarea averii unuia dintre oamenii cei mai bogati din oras, Georg von Wisbeck – cel putin asa se povesteste. Se spune chiar despre aceasta intamplare ca cearta dintre cei doi a fost atat de puternica, incat printul arhiepiscop von Keutschach, inalt si puternic, l-a apucat de guler pe von Wisbeck si l-a tinut atarnat pe fereastra pana cand acesta a recunoscut ca a gresit cand l-a facut “hot”.
Singurul asediu asupra castelului a fost in anul 1525, cand minerii protestanti razvratiti si fermierii au format o coalitie impreuna cu cativa bogatasi din Salzburg, fortandu-l pe printul arhiepiscop cardinal Matthaus Lang sa se refugieze in fortareata. Din castel li s-a ripostat pe masura. Existau tunuri ce purtau fiecare cate un nume. Astfel, “Marele Puffl” folosea ghiulele de peste 200 kg, in vreme ce tunuri precum “Cantaretul”, “Micul Dragon” si “Scorpion” aveau un calibru ceva mai mic. Nu e nevoie sa mai spunem ca razvratitii au fost invinsi, iar pana la urma au incheiat o intelegere cu Printul Arhiepiscop.
In timpul Razboiului de 30 de Ani printul arhiepiscop Paris Lodron (1619 – 1635) a modernizat castelul. Dupa razboaiele lui Napoleon, cand Salzburg a devenit parte a Austriei in 1816, castelul a fost folosit ca inchisoare si tabara militara. In 1891 a fost cinstruit un ascensor, pentru a deservi turistii in numar tot mai mare in Salzburg. In timpul Primului Razboi Mondial castelul a fost folosit drept inchisoare pentru ofiterii italieni luati prizonieri. Dupa anul 1933 Salzburg a devenit una dintre zonele cel mai des semnalate drept teritoriu al nazistilor; unii dintre acestia au fost de fapt prizonieri aici. In ultima vreme, castelul Hohensalzburg a fost masiv renovat si priveste astfel spre un viitor stralucitor.
Pentru urcare si coborare la castel am mers pe jos, desi aveam ca optiune si telecabina. Insa am facut bine, pentru ca, desi a durat ceva mai mult, am avut o frumoasa panorama asupra Salzburgului. Din pacate nu am reusit sa urcam in Turn, pentru ca timpul ramas pana la ora de intalnire cu restul grupului era cam scurt. In schimb am vizitat Muzeul Papusilor din incinta castelului - foarte frumos si interesant.

De aici urmatoarea oprire a fost la Domul din Salzburg. Piata Domului (sau Piata Catedralei) este marginita de Castelul Residenz si de Abatia Sf. Petru. In noiembrie si decembrie este locul Pietei de Craciun si atrage mii de vizitatori. Locul pe care se afla amplasat in zilele noastre Domul din Salzburg era probabil vechea locatie a ritualurilor si sacrificiilor religioase din timpul romanilor. Este cunoscut faptul ca primul Dom a fost construit sub intrumarea Sf. Virgil care este posibil a fi folosit fundatiile puse de Sf. Rupert. Primul Dom din Salzburg este mentionat in anul 774. In acest an, moastele Sf. Rupert au fost transferate la Dom din Abatia Sf. Petru. Asa-numitul Dom Virgil din Salzburg a fost construit intre 767 – 774, avea o lungime de 66 metri si o latime de 33 metri, astfel ca era, in acele vremuri, unul dintre cele mai mari constructii sacre din Europa. Arhiepiscopul Arno (785 – 821) a fost primul care a organizat schimbari si renovari in Dom, care au rezistat mai putin de 70 de ani: in anul 842 Domul a ars in intregime dupa ce a fost lovit de fulger. Trei ani mai tarziu a inceput reconstructia catedralei.
Sub conducerea arhiepiscopului Hartwig au fost construite un cor cu cripta si o extensie a catedralei a fost reconstruita spre vest intre anii 1000 – 1020. In vremea arhiepiscopului Konrad I au fost construite doua turnuri de vest intre 1106 – 1147. In anul 1167, Domul Virgil din Salzburg a ars din nou, fiind chiar mai grav afectat de aceasta data. A fost reconstruit in vremea arhiepiscopului Konrad al III-lea. Rezultatul a fost cea mai mare biserica ce a fost vreodata construita in Salzburg: 122 de metri lungime, 48 de metri latime si o suprafata totala de 5.200 metri au facut ca Domul sa fie cea mai mare catedrala din intregul Imperiu Roman. In jurul anului 1200 noul Dom din Salzburg a fost deschis official, cu o ceremonie. De-a lungul secolelor a ars de mai multe ori – de fapt cel de-al optulea incendiu din 1598 a fost cel care a pus definitiv capat existentei sale si a adus sfarsitul fundatiilor puse de Virgiliu. Acoperisul s-a prabusit iar fundatia a fost afectata atat de tare incat printul arhiepiscop Wolf Dietrich von Raitenau a ordonat demolarea completa a batranei catedrale. Munca a durat 7 ani si nu au mai ramas din vechea catedrala decat parti din cripta. Pentru a reconstrui Domul din Salzburg intr-o forma mai elaborate decat pana acum, Wolf Dietrich l-a angajat constructorul Italian Vincenzo Scamozzi. Planurile originale ale acestuia reprezentau un Dom in care ar fi incaput 16.000 de oameni – adica toata populatia Salzburg-ului de atunci. Chiar si un obsedat de pompa precum arhiepiscopul Wolf Dietrich von Raitenau a trebuit sa refuze aceste planuri, astfel ca lucrul pentru o catedrala mai mica au inceput in 1611.
Conflictul cu Bavaria din 1612 l-au determinat de Wolf Dietrich sa dispara intr-o vagauna (adica un apartament luxos din fortareata sa) si lucrarile au fost intrerupte. Urmasul sau, printul arhiepiscop Markus Sittikus, l-a angajat in 1614 pe Santino Solari pentru terminarea constructiei. Dupa moartea lui Sittikus Domul a fost aproape terminat in timpul printului arhiepiscop Paris Lodron care a deschis catedrala in 1628. Turnurile au fost terminate intre 1652 – 1655.
De atunci, Domul din Salzburg a fost grav avariat in doua ocazii: in timpul lucrarilor de renovare din 1859 Domul a luat foc, si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial cand a fost bombardat de aviatia americata atat de grav, incat s-a prabusit. Din 1945 pana in 1959 Domul din Salzburg a fost reconstruit in forma sa initiala si redeschis de catre arhiepiscopul Andreas Rohracher.
Cele doua turnuri sunt divizate in trei parti. In ele se afla ceasurile si clopotele Domului din Salzburg. Acestea au fost prezentate in timpul unei ceremonii tinute de catre printul arhiepiscop Paris Lodron, in anul 1628. In timpul razboiului toate, mai putin doua, au fost mutate, pana in 1961. De atunci sunt 7 clopote in Dom. Cel mai mare este “Clopotul Salvarii” si are 14.256 kg. Este al doilea clopot ca marime din Austria. Domul catedralei are o inaltime de 71 metri si este, fara indoiala, elementul reprezentativ al acesteia.
Orga ce se foloseste in zilele noastre a fost construita in anul 1988, insa vechiul instrument al Domului din Salzburg este foarte important, fiind construit in anul 1703 de catre faimosul creator de orgi Josef Christoph Egedacher.

Ultima parte a timpului liber ramas ne-am petrecut-o pe stradutele impodibite din Salzburg. Atmosfera de Craciun inca se mai pastra in vitrine, desi in piata incepusera a se demonta casutele ce alcatuisera celebra Piata de Craciun. Peste tot vitrinele incarcate cu strudele, covrigi cu sare si alte bunataturi te imbiau si era cam greu sa le refuzi... Stradutele din Salzburg au un farmec deosebit si datorita semnelor ce sunt atarnate in fata fiecarui magazin: semne din fier, colorate, si care arata specificul pravaliei respective. Aceasta este traditia pastrata din vremuri mult mai vechi, cand locuitorii orasului nu stiau sa scrie sau sa citeasca, astfel ca fiecare mestesugar a fost obligat a atarna la intrare un simbol al activitatii pe care o desfasura.
Frumusetea stradutelor este data si de casele foarte inguste: din lipsa de spatiu, au fost folosite chiar si culoarele dintre cladiri pentru construirea de case sau magazine. Astfel, am trecut pe langa o astfel de mini-constructie, un magazin de suveniruri inghesuit, care avea numarul 10a (cum initial acolo nu existase o constructie, numarul a fost creat ulterior).
Foarte frumoase sunt si magazinele specializate. Magazinul de dulciuri Furst: faimosul cofetar Paul Furst a creat, in anul 1890, celebrele bomboane de ciocolata cu martipan Mozart. A primit medalia de aur pentru acest produs, la Expozitiei de la Paris din anul 1905. In prezent Norbert Furst este proprietarul magazinului si produce in continuare originalele bomboane de ciocolata cu martipan Mozart dupa o reteta ce i-a fost lasata de strabunicul sau.
Mai sunt apoi magazinele "Paste la Salzburg" si "Craciun la Salzburg"ce vand tot anul, sapte zile pe saptamana, decoratiuni pentru Paste sau pentru Craciun.
Am intrat si noi in ele si n-am iesit cu mana goala: bomboane Mozart, oua decorate de Paste si cateva ornamente pentru pomul de Craciun.

La intoarcere am dormit in tren...era cald si bine, iar noi destul de obositi dupa asa o zi plina. Si cum ne-am odihnit putin, cand am ajuns in Munchen am pornit la plimbare prin centrul orasului. Am facut o oprire mai lunga in fata vitrinelor Magazinului de jucarii Max Krug, apoi in Marienplatz pentru a mai face cateva fotografii, am ajuns la biserica Asam care era inchisa si ultima oprise am facut-o in zona Primariei Vechi, la Viktualienmartk sau Piata de Alimente. Am facut cateva fotografii si, cum era intuneric si destul de tarziu deja, ne-am indreptate catre Gara (la mancat de carnati si covrigi) si apoi la hotel Ludwig. Ziua urmatoare urma sa fie fooooarte interesanta: urma sa facem turul a doua castele regale!!!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu