Cercul, de Marin Sorescu

Mergeam pe drum.
Era luna, asa, toamna.
Si ma ajunge din urma si trece pe langa mine
Un cerc.
O tuturiga mare de fier.
Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urma: l-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga...
Nimeni...
Si, la urma, cine sa-l azvarle,
Ca era mare si greu - ca o sina de roata de car.

Ma uit inainte; cercul isi vedea de cale.
Se-nvartea repede, repede si facea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal.
- Il vazusi, ma?
- Il vazui. Si incepe sa se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat,
Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari,
Pleca si se varsa putina...
Ne miram noi asa si ne dam cu parerea.
Asta al lui Calota se facuse alb, il cam speriase
Dracovenia!

Si mai apare si Gligorie.
- Il vazusi, ma?
- Nu-l vazui. Ce sa vad?
- Cercul!
- Care cerc?
Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat
Urma în tarana.
Lasase o urma ca de roata de car.
-E, cate urme de roti nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot satul.
Unii il vedeau, altii nu.
Asa, cam din trei pe langa care trecea,
Doi il vedeau, unul nu...
Stand noi asa, auzim iar:
Vuuuu - vuu! Uuu!Uuu!
Cam cum face o vuva mare...
Si vedem nori de praf...
- Dati-va la o parte, ca vine...
Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin
De-atata alergat, de-atata inspectie în
Comuna Bulzesti...

Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca prin Fratila.
L-am apucat de mana pe Gligorie:
- Il vezi, ma?
- Ce sa vad?
- Cercul!
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe langa noi!
Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste, scoate praf...
- Nu trece nimic.
N-aud nimic.
Nu vad nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: sa fi zis
Ca e roata de cabrioleta?
Nu, ca n-avea spite...
Si prea lumina...
E asa ca o aoreola de sfant...
Ca si când capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit în praf
Si aoreola lui il poarta ca o sina...
Si-l imbraca în stralucire...
Mergea vajaind...
Si se infierbantase de-atata invartit.
Scotea scantei, când se atingea de cate o piatra.
Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului si precis
Voia sa mearga , si-n Natarai la vale...

M-am dat mai aproape si i-am simtit damful: mirosea a
Rotund perfect.
A geometrie... a spuma de geometrie,
Adica esenta esentelor...
Am cazut în genunchi,
Asa de usor si de delicat atingea pamantul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers
Pe luna, tu-i mama masii!
Ma trecusera fiorii si aproape sa-mi dea lacrimile
De atata cinste si minune.

- E, acum il vazusi?
L-am mai intrebat odata
Pe Gligorie, care-si scotea pamantul de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce sa vad?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule!
Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad decât
Ce le arata muierea!
- Hai, ma, il trag pe-al lui Calota...
Avusei noroc mare cu tine,
Ca fusesi aici... ca altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toata lumea,
Ce orbeti sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie
A circulat mult la noi, din gura în gura.
N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea,
Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut pe planul doi

Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l vazusera.