"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

vineri, 25 septembrie 2009

Parada Baloanelor cu Aer Cald



De la un amic ce ne cunoaste pasiunea pentru calatorii am aflat despre Parada Baloanelor cu Aer Cald de la Campu Cetatii. Evenimentul a fost organizat de Fundatia Aeronautica AUREL VLAICU Tg-Mures si Asociatia Sportiva Nyarad-Eremitu si in 25 - 27 septembrie 2009 a avut loc editia cu numarul IV. La cat mai multe editii!
Cum nu puteam lipsi, ne-am asternut la drum intr-o vineri dimineata, in jurul orei 06.00.
Drumul pana acolo nu-l puteam face fara opriri, ne abatem prima data catre biserica fortificata din Homorod. Mai avusesem o tentativa de vizitare a ei in urma cu cativa ani, intr-o iarna; dar am gasit-o incuiata si am facut cale-ntoarsa. De data asta gasim persoana ce avea cheia (un batran sas, de 83 de ani, amator de musafiri, de explicatii si de povesti din veacul trecut) si o vizitam. Biserica fortificata Homorod este una dintre bisericile medievale fortificate ale Romaniei si poseda una din foarte rarele biserici-sala romanice ce dateaza din ultima treime a secolului al XIII-lea, cand localnicii au început construcţia bisericii romanice de tip sală, o raritate faţă de planul cu trei nave al celor mai multe biserici săseşti. Constructia de aparare propriu-zisa a bisericii din Homorod este insa monumentalul turn-donjon, ridicat din blocuri de piatra deasupra corului, pe plan patrat de 11 metri lungime a unei laturi, cu ziduri groase de 3 metri la baza si de 2 metri la inaltimea catului al patrulea. Lipsa de spatiu pentru comunitatea in crestere a obligat in 1784, la crearea unui nou cor prin spargerea peretelui de sud al salii, distantat doar cu 1 m de zidul incintei, solutie unica in Transilvania. Inaintea acestei modificari s-au augmentat locurile in biserica prin doua galerii suprapuse, adosate de peretii salii, pe peretele de vest ridicandu-se chiar trei. In cea superioara, numita "Cetatea viteilor", isi aveau locul baietii in anul de dupa "confirmarea" lor; in al doilea an se puteau aseza si in tribuna mijlocie, in randul flacailor mai mari. Barbatii pana la 50 de ani sedeau in tribuna inferioara a peretelui de nord, batranii in stranele de-a lungul peretilor in parterul salii, iar femeile in centrul navei. Sala a primit ulterior un tavan plat de lemn, ce poarta intr-un medalion ornamentat inscris anul 1792. Turnul din nord-est a fost demolat, in cor s-au pastrat cele mai vechi picturi murale transilvanene, unde s-au contopit elemente romanice cu elemente gotice, picturi executate desigur curand dupa terminarea constructiei, catre sfarsitul secolului al XIII-lea. Pe un fundal albastru-gri, figurile sunt obtinute din tonuri de ocru si brun, puternic si clar conturate. Fortificaţia care înconjoară biserica evanghelică nu a fost niciodată cucerită.

Lasam in urma biserica, ghidul ei si grupul de olandezi si ne indreptam catre biserica fortificata Mercheasa. Biserica este incuiata si, in ciuda eforturilor noastre, nu am gasit pe nimeni care sa ne deschida. Dar am gasit despre ea cateva informatii: a fost construita in sec. XIII ca o bazilica romanica si a fost renovata in sec. XVII. Bastioanele cetatii taranesti de la Mercheasa, concepute in forma patrata, au ca date anii 1517 si 1541, oferind astfel indicatii precise despre perioada in care au fost executate lucrarile de fortificare. In ceea ce priveste biserica din interiorul cetatii, navele laterale au fost eliminate in intregime. Totodata au fost astupate si arcadele navei centrale. Nava principala si spatiul corului au fost pastrate din vechea biserica. Turnul cu clopot a fost ridicat intre anii 1848 si 1858. Altarul si orga, ce dateaza din a doua jumatate a secolului XVIII, apartin stilului baroc. Biserica este inconjurata de ziduri de aparare in forma patrulatera, cu turnuri in colturi. In corul bisericii inca se mai pastreaza ramasite de picturi murale, iar in altar, un Crucifix cu inaltimea de 1,61 m, din perioada de tranzitie de la Gotic la Renastere.

Pe o vreme extraordinar de frumoasa, am pornit mai departe, catre biserica fortificata Cata. Nici aici nu reusim sa gasim persoana care avea cheia de la biserica, asa ca ne multumim doar cu un ocol prin exterior si reusim sa intram si intr-o curte interioara, de care nu stiu daca apartinea bisericii sau vreunui satean. Iata cateva detalii despre frumoasa biserica: ridicarea bazilicii romanice cu trei nave, deschizând din nava centrală trei arcade semicirculare spre colaterale, având un cor pătrat, absidă semicirculară şi clopotniţă flancată de colaterale, poate fi datată curând după anul 1250. Deasupra intrării în cetate se înalţă cele trei caturi ale turnului porţii, încoronat de un coridor de apărare scos în consolă pe bârne. Pe latura către curte se deschid cele trei intrări spre nivelele turnului, accesibile odinioară numai prin scări mobile, azi prin scări din lemn cu un mic acoperiş, refăcute în 1969. În timpul invaziei tătarilor din 1658, locuinţele din Caţa au fost arse până la temelii. Prăpădul acesta a determinat sătenii din Caţa să-şi încercuiască cetatea cu o a doua curtină ce cuprinde o mare suprafaţă, în nord şi sud-est fiind susţinută de câte un turn. Cel din nord s-a demolat, cel din sud-est, turnul preotului, este de plan pentagonal, cum sunt cele mai multe turnuri de apărare ridicate pe la mijlocul secolului XVII. În timp de asediu turnul folosea preotului şi familiei sale drept locuinţă, cele trei nivele superioare putând fi încălzite, un horn străpungând zidul vertical. Pe fundul unei alte nişe e scris în germană cu caractere gotice: "Doamne apleacă-te iar spre noi şi fii milostiv cu slugile tale" şi în continuare: "o felices vos, qui in pace de bello et in bello de pace cogitatis". ("Ferice de voi care în timp de pace vă gândiţi la război şi în timp de război la pace. "). În 1706, întregul sat a fost incendiat în luptele cu oastea curuţilor. Un an mai târziu se restaurează cetatea, contribuind şi comuna Viscri cu o donaţie.

Drumul ne poarta apoi catre biserica fortificata Drauseni, printre coline pline de branduse atat de mari si de frumoase cum nu mai vazusem de foarte multa vreme! Biserica era in renovare, dar chiar si asa era foarte frumoasa: ornamentele si intregul complex ne-au ramas in inima! Lucratorii ne-au lasat sa ocolim biserica si asa am avut o imagine a intregului ansamblu. Merita vizitat cand va fi gata procesul de restaurare. Biserica este puţin cunoscută, desi este una dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură din România. Localitatea este atestată încă din 1224 în diploma regelui maghiar Andrei al II-lea, prin care se stabileau drepturile şi obligaţiile saşilor. Drăuşeni e menţionat în acest document ca punctul extrem nord estic atins de colonizarea saşilor (Pamântul Crăiesc). O legendă săsească spune că atunci când primii colonişti germani au ajuns, pe Cibin, să întemeieze prima aşezare (Sibiu), au ales loc de biserică unde cei doi greavi (conducători şi lideri, din care unul Hermann) au jurat pe spadele lor înfipte încrucişat în pamânt ca neamul lor să apere şi să cultive pe veci acest pământ. Apoi cele două spade de jurământ au fost trimise în localităţile extreme ale pamântului regesc oferit lor: Orăştie şi Drăuşeni. Si au mai profeţit că atunci cand cele două spade vor disparea, va pieri şi neamul lor. Se spune că spadele s-au păstrat în bisericile celor două localităţi secole de-a rândul. Cea din Orăştie a dispărut la un moment dat, nimeni nu ştie când. Şi cea de la Drăuşeni a fost pierdută dar a fost rapid înlocuită cu o alta, o impozantă spadă de două mâini din veacul al XVII-lea. Din păcate şi această spadă a dispărut în 1944, probabil în tumultul războiului. Ceea ce mai aminteşte de această legendă sunt spadele încrucişate de pe stemele Sibiului şi Orăştiei.

De aici pornim mai departe, catre biserica fortificata Darjiu, monument UNESCO. Ne-a impresionat de cum am vazut-o! In interior erau pregatiri pentru o nunta ce avea loc a doua zi, sambata. Strugurii atarnau, copti si parfumati, in vita-de-vie ce inconjura biserica. In anul 1999, biserica fortificata a fost declarata monument UNESCO. Biserica din Darjiu adaposteste un valoros ansamblu de pictura murala, in parte distrus, dar care trebuie sa fi avut o conceptie la fel de ampla ca cel de la biserica din Ghelinta. Incinta este de plan patrat. Curtinele sale au o inaltime de 5 metri si sunt prevazute cu bastioane dispuse oblic si iesind in afara zidurilor in cele patru colturi. Un bastion asemanator este amplasat in mijlocul laturii de vest. Daca nu ne grabea inserarea, nu stiu cat as mai fi stat asa, la soare, pe scarile de lemn ce urcau in turn.

Dar a trebuit sa plecam mai departe, catre biserica fortificata Archita. Drumul pana la biserica nici nu stiu cum sa-l descriu: masina cu lapte (o Dacia) il putea strabate. Cel putin asa ni s-a spus cand am intrebat localnicii… Si ne pornim la drum si noi, cu Corsa…Asa hartoape de multa vreme nu mi-a mai fost dat sa vad! Sic and nu erau hartoape, era un praf care se tinea scai de noi…si care se asternea pe masina ori de cate ori incetineam. Eh, drum prost, dar bine ca nu erau namoale; ca nici ca mai ieseam de-acolo decat trasi de un tractor. La urma urmei, ne cam facusem socotelile: daca ramaneam prin vreo groapa, puneam cortul peste noapte pe-acolo. In fine, ajungem si la Archita: sat linistit, intre dealuri, miros de balega si fan, cativa batrani la un birt, in colt. Suntem repede acostati de o copila care ne duce la familia ce avea cheia bisericii. Dupa cateva insistente, le convingem sa mearga cu noi sa vedem biserica. Si cum nu mai aveam graba, fiind ultima noastra oprire pe drumul catre Campu Cetatii, am avut timp destul. Ansamblul de la Archita se afla in centrul comunei si este bine conservat. Ea a fost transformata in jurul anului 1500 intr-o biserica-sala gotica, moment in care s-a inceput si fortificarea. Incinta dubla are o forma dreptunghiulara, caracteristica inceputului secolului al XVI-lea, si sapte dintre cele noua turnuri initiale, precum si drumul de straja al curtinelor exterioare. Incinta interioara are turnurile pe colturi. Zidurile sunt inalte de 7 metri si aveau la inaltimea de 4 metri un drum de straja sprijinit pe console din lemn. Meterezele au fost in mare parte zidite. Turnurile aveau fiecare cate o intrare separata dinspre curte, prin drumul de straja sau pe scari mobile.

Cu multumirile de rigoare ne luam la revedere de la fete si pornim catre Campu Cetatii, unde urma sa campam la Mustang Camping. Ajungem cand era deja intuneric si, printre zecile de rulote, punem cortul la farurile masinii. Eram in marginea padurii, langa rau – absolute superb! Stam insa ceva timp de vorba cu proprietarii, si ei pasionati de calatorii si fotografii (nu blogul nostru, ci asa, in general) si ne-am stabilim traseul pentru ziua urmatoare.

A doua zi dimineata la 6.00 trezirea, la 7 eram deja peste drum de camping, in locul unde incepea Parada Baloanelor cu Aer Cald. Deja se umflau baloanele, unii le si ridicasera, altii abia soseau…mai erau si cativa temerari cu dispozitive si elice speciale in spinare…altii erau agatati de nacela cate unui balon cu aer cald si isi dadeau drumul de sus pentru a pluti cu parapanta. Era clar: principalul lucru era sa zbori cumva! Eu una am ramas incantata de cele 10 baloane cu aer cald, de parapantisti si de tot ce se intampla acolo. Era o incantare sa admiri pe cer atatea baloane, care mai sus, care mai jos, care mai la stanga, care mai la dreapta. Le-am urmari pana cand, incet incet s-au facut din ce in ce mai mici si au disparut in zare. Abia atunci ne-am intors in camping.
Am pornit apoi catre Salina Praid. Este una dintre cele mai mari mine de sare din tară si Europa. Exploatarea zacamintelor de sare de aici datează din epoca romană. Mai apoi, prin exploatari masive de sare, au ramas goluri subterane de mari dimensiuni, unde s-a individualizat un microclimat de salina, cu temperaturi relativ constante, intre 14-16 C, umiditate scazuta 66 – 70 % si presiune mai mare decat la suprafata in medie de 735-738 mmHg.Aerul este puternic ionizat, deosebit de eficient in tratarea afectiunilor respiratorii. Aici s-au amenajat sanatorii subterane iar programul de tratament medical subteran a inceput prin anii 1960, in mina Gh. Doja. In 1980, baza de tratament a fost mutata la "orizontul 50", care se afla la o adancime de 120 m de la suprafata avand o latime de 20m, inaltime de 14 m si lungime de mai multe sute de metri. Pe o distanta de 1250 m de la intrare pana la baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei. Salile din subteran sunt dotate cu un sistem de iluminat, terenuri de joaca pentru copii, o capela ecumenica, bufet, biblioteca, mese de biliard, toate acestea avand menirea de a oferi o recreere pentru bolnavii, care in mod obligatoriu trebuie sa petreaca aici zilnic 4 ore. Cred ca am stat aici 2 ore si ceva…pana cand a trebuit sa plecam pentru a ajunge la Corund. Pe drum oprim si luam masa in aer liber, pe camp – foarte gustoase conservele de peste…deci este adevarat ce se spune: foamea este cel mai bun bucatar!
Corund este una dintre cele mai celebre si populare locatii din Transilvania, totodata centrul de olarit popular. Productia de ceramica din Corund este de nelipsit din viata de zi-de-zi a satului. Ceramica traditionala este cu decor albastru dar si monocroma: maro sau verde. Reusim sa gasim un mester olar, Jozsa Janos, care este destul de amabil sa ne arate magazinul sau, dar si atelierul, cuptoarele pentru ars ceramica (cel traditional, cu lemne, dar si cel nou, electric). Foarte atragatoare toate lucrurile din jur: vase de ornament, farfurii, ghivece de flori…tot ce-ti dorea inima lucrat in ceramica! Vasele erau frumoase chiar inainte de a fi arse in cuptor.

Din Corund apucam drumul catre Criseni: la fel de prost si de prafuit! Pe drum luam cu masina un batranel care ne arata drumul pana la urmatoarea noastra oprire: Muzeul Palariilor de Paie. Szőcs Lajos, al cărui familie de trei generaţii se ocupă de fabricarea de pălării de paie, s-a hotărât să înfiinţeze primul Muzeu de Paie din ţară la Crişeni. Muzeul a fost înfiinţat într-o casă ţărănească tradiţională renovată. În prima încăpere pot fi văzute toate modelele de pălării de paie din ţară, în încăperea din mijloc sunt amplasate diferite obiecte de uz şi decoraţie, ear în ultima încăpere este prezentată tehnica de fabricare al pălăriilor de la seceratul paielor până la pălăria gata făcută. Tot aici poate fi văzută şi chiar încercată cea mai mare pălărie purtabilă din ţară, cu diametrul de doi metrii şi greutatea de 2,65kg. La fabricarea ei s-au folosit 500m de împletitură de paie şi 1,5km de aţă. În curtea Muzeului, vizitatorul poate admira o extraordinară colecţie. Mai mult de 600 de pietre sculptate de natură, având forme deosebite, ca de exemplu: raţă, porumbel, şapcă etc. Tot în curte se găsesc o pălărie de cinci metri si mai multe panouri cu indicatoare catre zeci de orase ale lumii, orase din care erau fostii vizitatori ai muzeului.
Atata liniste era in jur si vremea atat de frumoasa...dar mai scuturam ceva din praful de pe masina si pornim mai departe, pe un drum ce ne dezvaluie peisaje extraordinare: urmatoarea oprire satul scufundat Bezid. Pe toate hartile apare acest sat dar practic el nu mai exista. In '88 sau '89 regimul comunist l-a inundat pentru a crea lacul Bezid, iar locuitorii au fost stramutati. Apa raului Cusmed si cea a Nirajului inundau an de an localitatile din aval,asadar trebuia construit un baraj si un lac de acumulare. Satul Bezid avu ghinionul sa fie situat intr-o caldare naturala, loc ideal pentru o acumulare de apa. Satenilor li s-au acordat cativa ani pentru a se muta pe un alt teritoriu ce avea sa se numeasca "Bezidul Nou", sau in satele din jur. Apele paraielor din jur au inundat apoi ograzile, casele, scoala, gradinita, dispensarul medical si primaria. Doar turla biserici catolice a ramas la suprafata apei si crengile catorva copaci situati mai sus, pe un deal. De aceste crengi, ce apar din strafunduri, pescarii isi leaga azi barcile si-si arunca unditele prin desisul padurii scufundate plina de cleni,lipani, somni si crapi. Unii dintre sateni, nostalgici, inchiriaza o barca si mai fac o plimbare de-a lungul sau mai bine zis "deasupra" ulitei principale pana la casa lor ai carei pereti fantomatici si miscatori se mai distig la cativa metri sub apa. Apele lacului alimenteaza orasul Tarnaveni si sunt si o sursa de energie electrica. Ba mai mult, inundatiile satelor din aval au incetat. Trecand peste nostalgia si durerea oamenilor din satul scufundat, se pare ca lacul de acumulare era necesar. Gasim cu oarecare dificultate biserica ce a ramas si fara turla. Pe malul celalalt al lacului erau cativa pescari, insa noi am stat ceva vreme fara sa fim deranjati de nimeni si de nimic exact langa ruinele bisericii. Scoici uriase se deplasau ca vitezomanele prin apa mica de la mal, lasand brazde adanci in nisip. Dupa ce ne linistim catva timp acolo, ne intoarcem iarasi la drumul plin de gropi, hartoape si, pe alocuri, namoale!

Ajunsi la Mustang Camping pe inserate, baloanele erau gata pregatite pentru zborul de seara. De aceasta data se ridicau insa doar la mica inaltime, si numai ancorate. Acum, seara, se puteau urca si turistii si, pentru cateva minute, pluteau deasupra intregii multimi. Imaginile surprinse sunt minunate: siluetele baloanelor pe cerul rosu al apusului, sau lumina flacarilor ce le faceau sa se inalte au fost absolute superbe! Am stat pana s-a intunecat de-a binelea! Abia atunci, manati de frig si, mai ales foame, am pornit catre pastravaria de la capatul satului. Nu gasesc cuvinte sa descriu supa de gulas si pastravul la cuptor! Absolut divine! Atmosfera placuta, cam racoroasa insa pana cand am ajuns inapoi la camping, am facut un dus fierbinte si ne-am bagat in cort!

A treia zi dimineata, dupa cana de lapte cu musli, ne-am infiintat la Parada Baloanelor cu Aer Cald: lumina era mult mai buna fata de dimineata anterioara, insa lipseau vreo 2 echipaje. Oricum, baloanele noastre preferate erau acolo si le-am urmarit cu mare drag! Mai ales ca abia anul urmator le mai putem vedea!
Si dupa ce toate baloanele au fost in aer si din ce in ce mai mici ne-am indreptat catre padure, ca sa mergem sa vedem Lacul cu Arini. Drumul a fost foarte lejer si, mai ales, foarte placut: dimineata era calduta si toti copacii din padure si de pe dealurile din jur erau colorati in toate nuantele toamnei. Absolut superb peisajul! Dam un ocol lacului, cu speranta ca vom vedea si cateva pasari salbatice; am avut ghinion, din pacate, si n-am zarit decat o rata salbatica in zbor, pe drumul de intoarcere.
Cand am ajuns la Mustang Camping incepea un fel de parada cu cai si calareti in costume populare. Foarte frumos si interesant: costumele superbe, caii la fel!
Am asistat si la acest mini-spectacol, dupa care ne-am strans calabalacul si am pornit catre Bucuresti, via Targu Mures.
Dupa ce trecem de Catedrala Invierea Domnului (care era incuiata), ajungem la Gradina Zoologica din Targu Mures. Punctul zoologic din Tirgu-Mures infiintat în anii '60 si prezinta un loc de atractie pentru populatia locala si pentru turisti. La infiintare gradina avea o suprafata de 600-700 m2, care în 1965 s-a marit la 20 hectare. La deschiderea portilor au fost numai zece animale: 3 lupi, 2 ursi, 2 mistreti, 2 fazani si o caprioara. Acest numar a crescut mult pana in anul 2002 si astfel in prezent sunt in jur de 500 de animale apartinand la 120 de specii, atat de fauna locala, cat si exotica. In momentul actual gradina este impartita in cinci sectoare, fiecare sector avand ingrijitori specializati, in numar de 31, care asigura munca de zi de zi. Anual Zoo Tirgu-Mures este vizitata de un numar de 100 000 de vizitatori. Ce mi-a placut: numarul mare de specii de animale. Ce nu mi-a placut absolute deloc: mizerie in custi, iar vizitatorii erau lasati sa hraneasca animalele cu popcorn, bomboane si Coca-Cola! Inadmisibil!
Ne intoarcem apoi in centrul orasului, unde fotografiem Biserica Romano-Catolica Sfantul Ioan Botezatorul. Stabiliţi în 1702 în oraş, iezuiţii construiesc într-o primă etapă, o bisericuţă din lemn, vizitată în 1707 de principele Rákoczi Francisc al II-lea. În 1733 ordinul iezuit este dizolvat şi biserica trece în stăpânirea catolicilor. Biserica a fost construită între anii 1728-1750, meşterul acestei construcţii este Ronnrod din Schwalbach. Planul realizat de el pentru această biserică a fost ulterior de referinţă la construcţia bisericilor catolice din Transilvania. Faţada bisericii este dominată de două turnuri care se termină cu elemente bulbiforme tipice pentru stilul baroc, aceste turnuri sunt şi un element de identitate şi unul care înfrumuseţează urbanistic municipiul. Între cele două turnuri frontispiciul principal este închis şi este încadrat de un atic sub formă de volută. Două uşi practicate în zidul celor două turnuri au rol funcţional pentru a ajunge la clopotele din turnuri care au o rezonanţă de mare frumuseţe, iar nişele de deasupra intrărilor au amplasate statuile a două personalităţi importante ale ordinului iezuit: Sf. Francisc de Xaver şi Sf. Ignat. Biserica a fost pictată în 1900 de Szirmai Bela, motivul principal este o copie după Paolo Veronese, „Adorarea Magilor”.
Catedrala Ortodoxa Inaltarea Domnului si Piata Trandafirilor au fost extraordinar de frumoase in lumina calda a zilei: oamenii iesiti la plimbare, biciclisti, copii…majoritatea cu cate o inghetata in mana, asa ca nici noi nu am rezistat tentatiei!!! Catedrala a fost realizată între anii 1925-1934 ca o necesitate stringentă în viaţa spirituală a românilor din oraş, care datorită vicisitudinilor timpurilor şi dominaţiilor trecute au fost lipsiţi de dreptul de a construi un alt lăcaş de cult adecvat. Vechea biserică de lemn, construită în 1793-1794 nu mai putea satisface cerinţele celor peste 5.000 de credincioşi români, al căror număr era într-o continuă creştere. In cealalta parte a Pietei Trandafirilor vedem Palatul Culturii, absolut impresionant! Datorita orei, nu l-am putut vizita, dar l-am trecut pe lista pentru anul viitor! La exterior, palatul este împodobit cu mozaicuri şi basoreliefuri în bronz şi piatră, fresce şi vitralii de o reală valoare artistică. În interior, în Sala oglinzilor există două grupuri de trei oglinzi mari de cristal şi 12 vitralii viu colorate care ocupă întreg peretele dinspre stradă. Vitraliile au fost propuse să reprezinte Europa la expoziţia de artă decorativă de la San Francisco din 1914, dar datorită izbucnirii Primului Razboi Mondial doar schiţele acestora, care au fost şi premiate, au fost trimise la expoziţie. În timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial vitraliile au fost depozitate în subsolul clădirii pentru a fi ocrotite. Holul interior este impunător, fiind lung de 45 de metri, realizat din marmură de Carrara şi delimitat de două oglinzi veneţiene.
Foarte frumoasa si merita vizitata este Catedrala Catolica Buna Vestire, cunoscută de localnici şi sub denumirea de Catedrala mică (spre a o deosebi de Catedrala ortodoxa aflată în partea opusă a Pieţei Trandafirilor), a fost construită între anii 1926 - 1936 după modelul Bazilicii Sf. Petru din Roma. Biserica a fost sfinţită pe data de 08 septembrie 1936 de mitropolitul greco-catolic Alexandru Nicolescu al Arhiparhiei de Alba Iulia. În anul 1948, după interzicerea Bisericii Romane Unite cu Roma, autorităţile comuniste au instalat în Biserica Buna Vestire din Târgu Mureş o parohie a Bisericii Ortodoxe Romane, care foloseşte lăcaşul până în prezent. Am mers apoi si la Cetatea Medievala din Targu Mures. Se află în centrul municipiului iar complexul cetăţii are o suprafaţă de 4,3 ha şi este format dintr-o incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri. În interiorul fortificaţiei se găseşte Biserica Reformata Calvina şi Clădirea Manutanţei. Biserica Reformata Calvina este cea mai veche clădire din oras. Până în sec. al XIX-lea a purtat numele Biserica Mare în comunitate, deoarece are dimensiuni mari. Biserica a fost construită în sec. al XIV-lea de ordinul franciscan din targu Mures, dar a fost finalizată în totalitate abia în 1490. În timpul reformei protestante, populaţia oraşului a devenit în majoritate reformata, motiv pentru care fost schimbat şi cultul bisericii.
Din această perioadă se păstrază o legendă care spune că crucifixul făcut de Veit Stoss a fost aruncat în râul Niraj şi aşa a ajuns în Valea Nirajului, în Eremitu. Această regiune a purtat şi numele de Sfantul Pamant deoarece o parte din secui şi-au păstrat religia şi n-au devenit protestanti.

Ultima oprire am facut-o cand se inserase de-a binelea, undeva pe un camp, sa mancam; ne-a priit masa in aer liber, ca sa mai zic...Abia astept anul viitor: ne-am dori tare mult sa mai ajungem inca o data la Parada Baloanelor cu aer cald!
Numai bine,
Cristina si Cristin DUMITRU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu