"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

duminică, 20 septembrie 2009

Bucuresti - 550 de ani

In perioada 12 - 20 septembrie 2009 a avut loc in Bucuresti o multime de manifestari prin care s-a marcat implinirea a 550 de ani de atestare documentara a Bucurestilor.
De fapt, iata ce s-a sarbatorit: exista un document, scris pe pergament, în care apare, pe ultimul rand, "emis din cetatea bucuresti în septembrie 20".
Pergamentul dateaza din 1459 si e vorba de o întărire a unor proprietăţi acordată unor boieri din Vâlcea. Important e că a fost emis in Cetatea Bucuresti.
Am incercat si noi sa urmarim o parte din aceste manifestari, si, mai ales, sa facem fotografii:

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/Bucuresti550DeAni#

Mai jos postez cateva date istorice despre Bucuresti, si informatii despre cladirile ce apar in fotografiile noastre; voi incerca sa mai adun si altele, pentru ca sunt tare frumoase si interesante.

Potrivit lui Constantin C. Giurescu, pe malurile Dambovitei si ale Colentinei este atestata cultura paleolitica si neolitica. Pana in 1800 i.Hr., apar dovezi ale unor asemenea comunitati stravechi in zonele Dudesti, Lacul Tei si Bucurestii-Noi de astazi.
Primele locuinte de dupa retragerea aureliana din 273 d.Hr. sunt atestate in secolele III-XIII.
Legenda spune ca asezarea Bucuresti a fost fondata de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante, mai probabile, Bucurestiul a fost intemeiat de catre Mircea cel Batran, la sfarsitul secolului al XIV-lea.
La 13 iunie 1458, Vlad Tepes da un act in latineste, in care foloseste expresia "juxta fluvium acque Domboviche" - adica "langa cursul apei Dambovita" -, ce se refera, dupa toate probabilitatile, la Bucuresti.
Primul document care atesta in mod precis si clar Bucurestiul ca resedinta domneasca apartine tot cancelariei lui Vlad Tepes. E vorba despre un hrisov scris in slava si emis la 20 septembrie 1459.
Cetatea Dambovitei, cum mai apare in primii ani orasul, avea rol strategic, urmand sa vegheze asupra drumului ce se intindea de la Targsor la Giurgiu, unde se afla o garnizoana otomana.
In scurt timp, la 14 octombrie 1465, Bucurestiul este ales de catre Radu cel Frumos (om prea plecat turcilor, fratele si dusmanul lui Draculea) ca resedinta domneasca.
In vremea lui Vlad Vintila (poreclit si Braga Voievod) si in aceea a lui Radu Paisie (1535-1545), sunt emise in Bucuresti foarte multe documente.
In anii 1558-1559, la Curtea-Veche este construita Biserica Domneasca, ctitorie a domnitorului Mircea Ciobanul. Biserica e cel mai vechi lacas de cult pastrat in forma sa initiala in Bucuresti.
In 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucurestiul devine capitala Tarii Romanesti si incepe sa fie modernizat.
La 1661, apar primele drumuri pavate cu piatra de rau, iar la 1694 se infiinteaza prima institutie de invatamant superior, Academia Domneasca.
La 1702, Constantin Brancoveanu construieste palatul Mogosoaiei, actualul Muzeu de Arta Feudala Brancoveneasca. Palatul, dar si atenantele sale, gazduiesc astazi si expozitii de arta contemporana.
La 1704 ia fiinta, la initiativa spatarului Mihai Cantacuzino, Spitalul Coltea. In scurt timp, Bucurestii se dezvolta din punct de vedere economic si se inregistreaza o crestere semnificativa a numarului mestesugarilor, organizati in bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, panzarilor, salvaragiilor, zabunarilor.
Sunt create primele manufacturi si cismele publice, iar populatia creste necontenit, prin aducerea de locuitori din intreaga Muntenie (in 1798, sunt consemnati 30.030 de locuitori, in timp ce in 1831 pot fi numarate 10.000 de case si 60.587 de locuitori).
Se deschide Hanul lui Manuc, unde se va semna, in 1812, Tratatul de la Bucuresti, intre Rusia si Turcia.
Dupa Unirea Principatelor, cele doua Camere sunt prorogate si convocate impreuna in Bucuresti, pentru ziua de 24 ianuarie 1862. In loc de doua capitale, ramane acum una singura: cea de pe malurile Dambovitei.
De-a lungul secolului al XIX-lea apar o serie de institutii de mare interes (Teatrul National, Gradina Cismigiu, Societatea Academica din Bucuresti, Societatea Filarmonica, Universitatea, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, ziarul Universul, cafenele, restaurante, Gradina Botanica, Ateneul Roman, Banca Nationala), plus inovatii in materie de tehnologie si cultura (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai pe ruta Obor-Cotroceni, iluminatul electric, primele linii telefonice).
Intram in secolul vitezei: la 1910 se monteaza Podul Grant. Pe 4 august 1916 se semneaza, la Bucuresti, Tratatul de alianta intre Romania si Antanta.
Anul 1920: se da in folosinta o centrala telefonica automata cu 3.000 de abonati. In 1925, pe ruta Piata Sf. Gheorghe - Bariera Calarasilor, este data in functiune prima linie de autoboze urbane. In 1933, este construit Palatul Telefoanelor.
O revenire la vitezele de altadata: sociologul Dimitrie Gusti infiinteaza, in 1936, Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume. In acelasi an, pe o suprafata de 187 ha, se amenajeaza parcul Herastrau.
Mai apoi, in 1940 si in 1977, doua cumplite cutremure de pamant darama centrul Capitalei.
In afara de aceste sinistre naturale, au existat si calamitati ce pot fi puse pe seama sindromului dictatorial: la 30 decembrie 1947, 8 zile dupa sosirea Regelui Mihai la Bucuresti, are loc lovitura de stat ce schimba soarta orasului. Guvernul Dr. Petru Groza si Partidul Muncitoresc Roman confisca puterea in numele poporului. Are loc nationalizarea, sunt construite numeroase blocuri cutii-de-chibrit, iar in anii '80 Ceausescu darama deliberat centrul vechi al Bucurestiului, ca sa faca loc Casei Poporului si proiectelor de sistematizare a orasului.

Marile personalitati ale Bucurestilor de altadata

Constantin BRANCOVEANU (1654 - 1714) A domnit intre 1688 si 1714. In 1694, la indemnul carturarului Constantin Cantacuzino Stolnicul, a initiat infiintarea Academiei Domnesti, in cladirile vechii manastiri Sf. Sava, pe locul carora se afla astazi cladirea si Piata Universitatii. Au fost puse astfel in Bucuresti bazele invatamantului superior, fundamentat pe studiul clasicismului greco-latin.

Carol Popp de SZATHMARY (1812 - 1887) Desi nascut la Cluj, este cel dintai cronicar in imagini, exact si pasionat, al Bucurestiului. Pictor si grafician, cel dintai fotograf de arta de la noi, Carol Popp a alcatuit, sub Cuza Voda, primul album de fotografii dedicat Capitalei. Ajuns raritate bibliografica, a fost retiparit in volumul Bucurestii in imagini (Ed. Fundatiei Pro, 2006).

Mihail KOGALNICEANU (1817 - 1891) La sfarsitulul anului 1859, a sustinut ideea ca Bucurestiul sa devina capitala a Principatelor, spunand printre altele: "Aproape de arterul principal al comerciului, al bogatiilor Principatelor Unite, Dunarea, pe drumul cel mare al Occidentului catre Orient, cu o populatiune numeroasa, compacta si eminamente romaneasca, Bucurescii este apoi singurul oras care are elementul cel mai puternic al unei tari, clasa sau starea de mijloc. Nicaieri opiniunea publica n-a putut a se dezvolta si domni mai mult decat in Bucuresci."

Grigore al IV-lea GHICA (1822 - 1828) A fost primul domnitor pamantean din Tara Romaneasca dupa epoca fanariota. A initiat o serie de lucrari de majora semnificatie edilitara si urbanistica: pavarea cu piatra a celor patru drumuri principale ale orasului (Podul Targului de Afara, Podul Mogosoaiei, Podul Calicilor si Podul Serban Voda), construirea de palate, biserici si cazarmi.

Pake PROTOPOPESCU (1845 - 1893) A avut temeinice studii juridice, fiind doctor in drept al Universitatilor din Paris, Bruxelles si Geneva. In 1888, a devenit primar al Capitalei si a exercitat aceasta functie pana in decembrie 1891. Este considerat unul dintre cei mai importanti edili bucuresteni, autor al unor importante opere de sistematizare.

Albert GALLERON (1847-?) Unul dintre primii arhitecti francezi care au lucrat in tara noastra. Principala sa creatie romaneasca ramane Ateneul. Alaturi de Cassien Bernard, a realizat Palatul vechi al Bancii Nationale, dar si diverse vile bucurestene: Casa Negruzzi, Casa Slatineanu, Casa Ioseph Fermo sau Azilul Elena Slatineanu.

Franz MANDY (1848 - 1910) A debutat in preajma Razboiului de Neatarnare. Devenit artist indepedent, si-a facut propriul atelier si a devenit "Fotograf al Curtei Domnesci" si al reginei Elisabeta. A nemurit Capitala intr-o serie de fotograme ce au devenit ulterior si carti postale.

Ion MINCU (1852 - 1912) Isi leaga numele de aparitia unei scoli nationale in arhitectura. Studiaza patrimoniul artistic medieval, descoperind repertorii ornamentale, solutii stilistice si tehnice, pe care le preia intr-o sinteza originala. Printre cele mai izbutite creatii ale sale amintim: Casa Lahovary si "Bufetul" de la Sosea, Casa Monteoru, Casa Vernescu, Casa Robescu, Casa N. Patrascu.

Barbu Stefanescu DELAVRANCEA (1858 - 1918) Scriitor, orator si avocat, membru al Academiei, ramane in literatura, intai de toate, prin nuvela Hagi Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca din care face parte Apus de Soare. Intre iunie 1899 si februarie 1901, a fost primar al Capitalei.

Dem. I. DOBRESCU (1869 - 1948) Primar al Bucurestiului intre 1929 si 1934. Autor al celei mai radicale modernizari a Capitalei. Despre el, Arghezi scria: "Haina domniei sale, orasul, pe care o purta cu dunga si fagaduise sa o calce in fiecare zi, macar o data, se sifoneaza." In rest, numai de bine…

Alexandru ANTONIU(? - 1925) Este considerat fotograful Micului Paris, autor al unor "vedute" de mare prospetime ale palatelor si bulevardelor bucurestene. A primit medalia de bronz la Expozitia Universala de la Paris din 1900, pentru un album fotografic cu o ampla sectiune dedicata capitalei Romaniei.

Horia CREANGA (1892 - 1943) Nepot al lui Ion Creanga, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice romanesti. Doar in Capitala a proiectat peste 70 de imobile. ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru, Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele sale.

Simbolurile - cult ale orasului

FANTANA MIORITA Asezata la portile de nord ale orasului, pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti (DN1), in fata Muzeului Minovici, Fantana Miorita a fost, vreme indelungata, simbolul orasului. Monumentul este executat din granit de Dobrogea si e inconjurat de un bazin eliptic de proportii, diametrul mare fiind de 50 de metri, iar cel mic de 20. Fantana, amplasata in mijlocul bazinului, este compusa din doua ziduri voluminoase si paralele, cu lungimea de 16 metri. Intre cele doua ziduri a fost construita o panta din piatra, cu latimea de un metru. Mozaicurile cu care este placat monumentul, realizate intr-un subtil joc alb-negru de catre Milita Patrascu, sunt o ilustrare a baladei Miorita, unul dintre miturile intemeietoare ale poporului roman. Fantana dateaza din 1936.

PARCUL CAROL Creatie a arhitectului francez Eduard Redont, a fost proiectat in anul 1900 si inaugurat in 1906, pe Dealul Filaretului, cu ocazia Expozitiunii Universale organizate in Bucuresti. Printre multele opere artistice si atractii culturale ale parcului (Fantana Cantacuzino, Fantana cu Zodiac, Muzeul National Tehnic sau Arenele Romane) se afla, dispuse de o parte si de alta a axului central, doua statui de mari dimensiuni. Este vorba despre Titani (sau Giganti, cum mai sunt numiti), personaje care tasnesc din piatra emanand o forta colosala, precum sclavii lui Michelangelo. Primul este opera lui Dimitrie Paciurea, iar pandantul sau ii apartine lui Frederick Storck. Comisarul general al organizarii parcului a fost omul de ştiinţăConstantin I. Istrati (1850 - 1918), profesor universitar şi academician. Suprafaţa iniţială a parcului a fost de 36 ha, pe 2 ha din suprafaţa totală a fost amenajat un mic lac de agrement. Parcul este amenajat în stil mixt, cu o latură peisagistică dominantă, vegetaţia fiind amplasată în jurul Aleii Centrale - construită într-un stil geometric. La amenajarea parcului au fost folositi 4.206 de arbori mari, 5.983 arbori coniferi, 48.215 arbuşti precum şi numeroase plante şi flori. Parcul conţinea şi câteva pavilioane expoziţionale şi clădiri anexate acestora. Conform planurilor întocmite de Stefan Burcus, Victor G. Stefanescu, I. Berindei, a fost construit un castel de apă, denumit Cetatea lui Vlad Ţepeş. În faţa Palatului Artelor, devenit ulterior Muzeul Militar până în 1938, an în care palatul a luat foc şi a fost demolat după cutremurul din 1940, a fost construită o cascadă mare, străjuită de 3 sculpturi efectuate de Filip Marin, Dimitrie Paciurea şi Karl Storck, sculpturi ce infatisau Frumoasa adormită şi 2 sculpturi care reprezintă 2 tineri nud, cunoscute sub denumirea de Gigantii. După construirea Mausoleului, giganţii au fost mutaţi pe marginea aleei Centrale a parcului, pavilioanele expozitionale au disparut, moscheea si Turnul lui Tepes-Voda au disparut si ele.

FANTANA CU ZODIAC A fost conceputa de arhitectul Octav Doicescu, care a conlucrat cu Mac Constantinescu, Dorin Pavel si August Schmeidegen, acestia trei din urma realizand frumoasele mozaicuri cu zodiile. Fantana a fost inaugurata in 1935, in Piata Maresal Joffre din fata Parcului Carol I. Una dintre aleile parcului merge de-a lungul Muzeului Tehnic "Dimitrie Leonida." Inaugurat in 1909, muzeul dispune, printre altele si de o bibiloteca si de o fonoteca de stiinta si tehnica.

MUZEUL AVIATIEI Este situat pe strada Fabrica de Glucoză, la numerele 2-4, pe amplasamentul fostului Aeroport Pipera. Primul care a lansat ideea unui muzeu al aviaţiei române a fost însuşi marele istoric şi om politic Nicolae Iorga. Apoi, după primul război mondial, Liga Naţională Aeronautică a făcut primele demersuri concrete, reuşind să adune într-un punct muzeistic materialul de război capturat de armata română pe timpul ostilităţilor militare. După 1970, graţie eforturilor generalilor Aurel Niculescu şi Gheorghe Zărnescu, aflaţi, în acea vreme, la comanda Aviaţiei Militare, la Boboc şi Mediaş s-au pus bazele viitorului muzeu. Însă, în urma încheierii unui protocol, patrimoniul acestora a trecut în zestrea secţiei de aviaţie a actualului Muzeu Militar Naţional. După 1989, procesul realizării Muzeului Aviaţiei s-a accelerat. Guvernul României a aprobat, la 2 martie 1990, înfiinţarea instituţiei, însă lucrurile au trenat iar muzeul a funcţionat, mai bine de un an, în corturi, în cadrul Bazei 90 Transport Aerian. Abia după aceea Muzeul Aviaţiei a primit un spaţiu relativ corespunzător, pe Aeroportul Băneasa, pentru ca la începutul lui 1990, să se mute în locaţia prezentă. Suprafaţa actuală a spaţiului muzeistic este de circa 60.000 mp, din care 6.800 mp o reprezintă suprafaţa construită (inclusiv Secţia Hermann Oberth, de la Mediaş).

CERCUL MILITAR NATIONAL Este o clădire ce găzduieşte instituţia centrală de cultură a Armatei române. Lucrările pentru construcţia Palatului Cercului Militar Naţional au început în anul 1911, deşi terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Naţional a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ştefănescu şi E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, organizaţie a ofiţerilor români înfiinţată în 15 decembrie 1876.Fondurile necesare au fost adunate din donaţii, subscripţii şi cotizaţii ale ofiţerilor (circa 80%), precum şi din subvenţii de stat şi împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Naţional a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăştinos.

CURTEA DOMNEASCA Coborand strada Lipscani spre Dambovita, prin strada Selari sau Smardan, arheologii au scos la lumina in ultimii ani multe marturii privitoare la Curtea Domneasca. Cladirile aflate in perimetrul acesteia au fost restaurate (in primul rand Hanul lui Manuc), alaturandu-se Bisericii Curtea-Veche, ctitorie a lui Mircea Ciobanu. Aceasta a servit pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea drept capela a celei dintai Curti Domnesti din Bucuresti, cunoscuta, dupa ce a fost parasita din cauza ruinarii sale, sub numele de Curtea-Veche, "spre deosebire de noua asezare domneasca din Dealul Spirei, care se chema Curtea-Noua." (Grigore Ionescu, Bucuresti, ghid istoric si artistic, 1938).

HANUL LUI MANUC Manuc bei construieste, incepand cu 1806, un han, probabil cel mai mare si mai important al urbei, pe care-l va ispravi in 1808. Daramat si renovat in numeroase randuri (ultima restaurare dateaza din 1991-1992), Hanul lui Manuc a fost martor al unor evenimente cruciale: aici s-au reunit demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau sa puna capat Razboiului Ruso-Turc (1806-1812), dupa ce tot aici avusesera loc convorbirile preliminare. Sala Dacia a gazduit intalnirile politicienilor care doreau intrarea in Marele Razboi si unirea Regatului cu Transilvania si Bucovina. Unul dintre cele mai frumoase exemple ale vechii arhitecturi urbane valahe, Hanul si-a pastrat atmosfera si stilul pana in prezent.

CAPSA In 1852, fratii Capsa, Anton si Vasile, inaugureaza primul lor local, cu firma "La doi frati", intr-o casa unde, mai tarziu, s-a cladit Hotel de France. La 1868, erau pomenite ca iesind de sub mana celor de la Capsa nu mai putin de 36 de feluri de dulceata. Gloria si banii le ingaduie fratilor sa-si cumpere, in 1871, sediul din casele Slatineanu (Calea Victoriei, colt cu str. Edgar Quinet), unde functioneaza si azi. In 1873, cofetaria este medaliata la Viena si organizeaza primul dineu de gala dat de Carol I la Palatul Domnesc. Adorata de artisti, dar si de politicieni (in perioada interbelica era numita Parlamentul Bicameral al Romaniei, pentru ca aici liberalii si taranistii faceau si desfaceau guverne), Casa functioneaza si in perioada "democratiei populare", ca restaurant-cafenea. Dupa Revolutie, a devenit hotel de 5 stele.

ATENEUL ROMAN Situat in Piata Palatului Regal (actualmente, a Revolutiei), Ateneul Roman a devenit in timp emblema culturala a Bucurestiului. A fost construit in 1886, dupa planurile arhitectului francez Albert Galleron, pe un teren ce fusese proprietatea familiei Vacarescu, astfel incat sa poata folosi fundatia deja turnata a manejului inceput de "Societatea Equestra Romana". Aici se afla sediul Filarmonicii George Enescu si tot aici se desfasoara concertele-cheie ale fiecarei editii a Festivalului Enescu. Candva, aici s-a aflat si Piancoteca Statului. Locul unde s-a ridicat Ateneul Roman aparţinea familiei Văcăreştilor. În 1886 a început construcţia actualului edificiu; o parte din fonduri au fost adunate prin subscripţie publică, la îndemnul “Daţi un leu pentru Ateneu”. Planurile clădirii au fost concepute de arhitectul francez Albert Galleron astfel încât să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Ecvestra Română”. Clădirea este precedată de un peristil, sprijinit pe şase coloane ionice. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai ţării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I, Vasile Lupu şi Matei Basarab. Construcţia se termină cu o cupolă bogat decorată. În interior, sala de concerte are 600 de locuri la parter şi 52 de loje (în total aproximativ 794 de locuri). Deasupra lojelor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepţia locului unde se află scena, se desfăşoară o frescă lată de 3 metri şi lungă de 70 de metri, operă a pictorului Costin Petrescu. Fresca este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României. Altădată, în Ateneul Român se afla şi Pinacoteca Statului. Fondul de tablouri a fost preluat de actualul Muzeu National de Arta al Romaniei.

CASA POPORULUI Cu pretul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova si Antim, mutarii de biserici si distrugerii de vieti, a luat nastere un megasimbol hipercontroversat al orasului. Este vorba despre ansamblul Casa Poporului, intocmit dupa un proiect al arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului Romaniei. Lucrarile la acest edificiu, care se intinde pe o suprafata de 350.000 m², au inceput in anul 1984. Ca ne place sau ba, turistii aflati in trecere prin Bucuresti sunt adusi aici direct de pe Dealul Mitropoliei sau de la Manastirea Stavropoleos, ca sa contemple un record de Guinness Book. Gurile rele zic ca ansamblul este inclus in categoria prost-gust. Palatul Parlamentului, cunoscut sub numele de Casa Poporului înainte de Revolutia din 1989, măsoară 270 metri pe 240 metri, 86 metri înălţime, şi 92 metri sub pământ. Are 12 nivele la suprafaţă şi alte 8 subterane. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureştiului (în sectorul 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest şi nord-vest, Bulevardul Naţiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertăţii la est şi Calea 13 Septembrie la sud. Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creaţie a naturii, având o înălţime iniţială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertăţii este înălţată în mod artificial. Construirea Palatului Parlamentului a început în anul 1983, ceremonia aşezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984. Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 330.000 m², înscriindu-se în "Cartea Recordurilor" la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spaţiale de la Cape Canaveral din Florida şi după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparaţie se poate menţiona că această clădire depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt.

MEMORIALUL RENASTERII – Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Este un ansamblu monumental situat în Piata Palatului din Bucuresti, ridicat în memoria victimelor Revolutiei Romane din 1989. Autorul lucrării este Alexandru Ghildus. Ansamblul memorial are 25 de metri şi a costat 50 de miliarde de lei. In 15 decembrie 2004, preşedintele Ion Iliescu şi Traian Basescu au pus piatra de temelie a monumentului. Memorial este format din mai multe elemente, numele acestor elemente fiind simbolice având menirea de a sublinia importanţa revoluţiei din 1989 pentru istoria României.

HOTELUL INTERCONTINENTAL Este un hotel de 5 stele, amplasat în Piata Universitatii şi totodată un simbol al capitalei. Clădirea este construită între anii 1968 - 1970, după planurile arhitecţilor Dinu Hariton, Gheorghe Nadrag, I. Moscu, şi este una dintre cele mai înalte clădiri din oraş şi din Romania. A fost cea mai înaltă clădire din Bucureşti până în 2004. Hotelul Intercontinental este singurul din Bucureşti cu o sală de conferinţe şi un centru de sănătate cu piscină aflate la 80 de metri înălţime. Cele 283 de camere şi apartamente sunt spatioase si elegante. Apartamentul Imperial este singurul în Bucureşti dotat cu saună şi pian. La etajul al 19-lea, se află Apartamentul Imperial, devenit cunoscut în 1979 cand în acest apartament s-au filmat scene pentru filmul Nea Mărin Miliardar. Apartamentul cu o suprafaţă de 240 mp dispune de două dormitoare şi oferă o vizibilitate unică spre Piaţa Universităţii. Mobila ce utilează acest apartament este albă din lemn de nuc, poleită cu aur şi obiecte de iluminat din sticla de Murano. Cu cele 22 de etaje ale sale, hotelul înalt de 90 de metri are o formă ce ofera oaspeţilor o panorama unică. Hotelul Intercontinental este primul hotel de 5 stele construit în Romania şi una dintre cele mai înalte clădiri ale capitalei.

TEATRUL NATIONAL DIN BUCURESTI În aprilie 1836, "Societatea Filarmonica" – înfiinţată de Ion Heliade Radulescu şi Ioan Campineanu – cumpără Hanul Cîmpinencii pentru a construi în acel loc clădirea Teatrului Naţional şi începe colectarea de bani şi materiale pentru acest scop. În 1840, "Obşteasca Adunare" propune domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru construcţia Teatrului Naţional cu cheltuiala statului. Proiectul este aprobat la 4 iunie 1840 in noua locaţie: fostul han Filaret care, după cutremurul din 1838, suferise pagube importante şi trebuia dărâmat. Bibescu considera „clădirea Teatrului în oraşul Bucureştilor fiind un lucru care priveşte nu numai la folosul acestui oraş, dar a totului neamului Românesc, prin influenţa izbăvitoare ce va avea atât asupra bunelor năravuri cât şi asupra desăvârşirii limbii Naţionale şi dezvoltării literaturii Româneşti.” Pentru construire este preferat planul Villacrose, asupra căruia arhitectul vienez A. Hefft, chemat în1846, îşi dă acordul. Spre sfârşitul anului 1847, comisia se modifică din nou iar din 1848 încep lucrările la ridicarea teatrului, lucrări întrerupte de evenimentele revolutionare din iunie 1848. La 31 decembrie 1852 are loc inaugurarea Teatrului Naţional, cu piesa "Zoe sau Amantul împrumutat", vodevil cu cântece. Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc în cea mai mare parte, avea un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foier luxos cu scări de marmură de Carrara şi o mare galerie, unde aveau acces studenţii şi elevii, în mod gratuit. În primii doi ani de la deschidere, teatrul a fost luminat cu lumânări de seu iar din 1854 s-au folosit lămpi cu ulei de rapiţă. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz aerian şi apoi, cu lumină electrică. În 1875, Teatrul cel Mare din Bucureşti devine Teatru Naţional, sub directoratul scriitorului Alexandru Odobescu. În 1944 clădirea Teatrului Naţional este bombardată, terenul vechiului Teatru National ramanand viran până în anii 1990, cand s-a construit acolo Hotelul Novotel. Porticul de intrare al clădirii dispărute in 1944 a fost reconstruit, simbolic, devenind portalul de intrare în noua construcţie cu faţadă de sticlă a hotelului.

TEATRUL NATIONAL I. L. CARAGIALE Clădirea teatrului a fost inaugurată în versiunea ei originală în decembrie 1973, şi modificată apoi în 1983-84. În anii 1980, la cererea lui Nicolae Ceauşescu, clădirea a fost complet remodelată la exterior şi parţial la interior (s-au păstrat parţial din versiunea originală foaierele). Clădirea, concepută de Horia Maicu a fost remarcabilă la vremea ei, cu o expresie care se înscria în modernismul anilor '60, dar a rămas neterminată la exterior - fresca cu istoria teatrului, care trebuia să acopere trei faţade ale teatrului, nu a fost niciodată realizată, lăsând corpul teatrului în zidarie de cărămidă aparentă, sub "pălăria" de beton armat, elegantă, care îi devenise simbol şi care i-a fost totodată fatidică (faptul că forma clădirii nu amintea de o "casă" în sens clasic şi aducea cu o pălărie, pare să fi fost cauza pentru care Ceauşescu a cerut remodelarea ei). În prezent, Teatrul Naţional Bucureşti îşi prezintă spectacolele în patru săli: Sala Mare (1.155 locuri), Sala Amfiteatru (353 locuri), Sala Atelier (fără scenă fixă, 94-219 locuri) şi Sala Studio 99 (fără scenă fixă, 75-99 locuri).

CIRCUL DE STAT DIN BUCURESTI Este sediul Circului Globus, construit în 1960 după planurile arhitecţilorNicolae Porumbescu, Nicolae Pruncu, Constantin Rulea. Clădirea este rezultatul conceptului de culturalizare a cartierelor muncitoreşti şi de creare a unor spaţii recreative, adoptat de regimul socialist din România. Deasupra intrării artiştilor în arenă este amplasată o platformă pe care este aşezată orchestra. De cupola amplasată deasupra scenei circulare sunt amplasate diferite instalaţii folosite de artiştii „zburători”. Sala de spectacole are o formă concentrică şi este realizată în aşa fel încât toată atenţia este îndreptată spre arena circulară în care evoluează artiştii. Diametrul arenei este de 13 m şi este prevăzută cu diverse utilaje mecanice care fac posibilă reamenajarea acesteia. Datorită angrenejelor folosite, arena permite intrarea animalelor şi din subsol.

PALATUL DE JUSTITIE In Bucuresti exista deja un „Tribunal”, al carui sediu era un conac mai aratos de pe malul Dambovitei. Era perioada in care raul curgea pe langa zidurile Hanului lui Manuc. Cladirea Judecatoriei se afla acolo unde Podul Calicilor (ulterior Podul Rahova, astazi disparut) traversa Dambovita. Locul era central, langa principala piata de desfacere si langa ceea ce este astazi Centrul Istoric. Vechea Curte Judecatoreasca devenise necorespunzatoare pentru un Regat tanar cum era Romania, Regele Carol I a luat decizia de a construi un Palat demn de o Capitala regala. Vechiul sediu a fost demolat si s-au demarat lucrarile de constructie pentru Palatul Justitiei, in 1890. Regele l-a desemnat pe arhitectul Albert Ballu pentru a alcatui planurile pentru exteriorul cladirii; acesta concepuse si Palais de Justice din Paris. De interioare s-a ocupat arhitectul roman Ion Mincu, care a conceput sali de sedinta si birouri, precum si doua scari monumentale din marmura. De departe, cea mai interesanta incapere sala este Sala Pasilor Pierduti. In 1895, pe Splaiul Regele Carol I (astazi Splaiul Independentei), a fost inaugurat Palatul Justitiei din Bucuresti, una dintre cele mai frumoase cladiri de acest gen din Europa acelei perioade, dupa cum notau reporterii straini prezenti la eveniment.

PALATUL CEC Construit în stil eclectic se termină cu o cupolă de sticlă şi metal. Intrarea este încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil compozit. Cele patru volume de colţ, decorate cu frontoane şi steme, sunt acoperite de cupole în stil renascentist. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care funcţionează diferite ghişee ale instituţiei. Decoraţia faţadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un interesant monument de arhitectură a oraşului. CEC-ul ca instiţutie a fost înfiinţat în anul 1864 printr-o lege iniţiată de către Alexandru Ioan Cuza. La inceput a funcţionat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început construirea unui sediu propriu. Pe locul în care se află azi CEC-ul se găsea atunci biserica Sfântul Ioan cel Mare, care a fost demolată pentru a face loc primei construcţii. CEC-ul se dezvoltă rapid, astfel încăt vechiul sediu devine neîncăpător. Se hotărăşte demolarea lui şi pe acelaşi loc s-a inceput construcţia actualului sediu, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Începutul lucrărilor a fost marcat printr-o ceremonie care a avut loc la 8 iunie 1897. Printre participanţi se număra familia regală, membri ai guvernului, membri din consiliul de administratie CEC şi arhitectul Paul Gottereau. Construcţia a fost terminată în anul 1900 şi de atunci CEC-ul a funcţionat în această clădire fără a se face alte modificări notabile.

MAGAZINUL UNIVERSAL UNIREA Clădire de magazine ce a fost realizată de către arhitectul Gheorghe Leahu în anul 1976. Iniţial, într-o formă redusă la faţada dintre Piaţa Unirii, magazinul a fost ulterior extins în anii '80 cu 2 aripi (Călăraşi şi cea dinspre Bulevardul Unirii). În anii 2000, magazinului i-a fost adaugată o parcare supraterană etajată.

PALATUL ELENEI KRETZULESCU Situat pe strada Ştirbei Vodă la numărul 39, are o faţadă îndreptată spre Grădina Cişmigiu. Descendentă a două mari familii boiereşti, Filipescu şi Kretzulescu, Elena Kretzulescu (1857-1930) va moşteni casele din Bucureşti ale tatălui său, construite în 1718, şi le va transforma în 1902 într-un somptuos palat, realizat după planurile arhitectului Petre Antonescu. Perfect adaptat naturii în care se integrează, palatul Kretzulescu este construit în stil romantic, cu elemente decorative ce aparţin Renaşterii franceze şi care, prin varietatea şi bogăţia lor, fac din acest castel în miniatură o adevărată bijuterie arhitectonică a Capitalei. Remarcabilă este faţada dinspre Grădina Cişmigiu, care se particularizează prin turnul său şi prin monumentala scară exterioară. În jurul palatului, Elena Kretzulescu a amenajat un parc cu fântâni arteziene, bazine, izvoare şi poduri, care azi este inclus în grădina Cişmigiu. Mare iubitoare a naturii şi florilor, Elena Kretzulescu a construit în aripa dreaptă a palatului o seră. Vândut înainte de 1930 Primăriei Bucureştiului, Palatul Kretzulescu va găzdui până în 1948 un Muzeu de Artă Religioasă, iar azi aici îşi are sediul Centrul european UNESCO pentru învăţământul superior.

PARCUL HERASTRAU sau Parcul Naţional Carol al II-lea A fost construit în 1936 pe malurile Lacului Herastrau (74 ha) şi este cel mai mare parc al Bucurestilor. Face parte din lanţul de lacuri al râului Colentina. În prezent, Parcul Herăstrău are o suprafaţă de cca 110 ha. Înainte de 1930, zona pe care se află astăzi parcul era o zonă mlăştinoasă care a fost asanată în perioada 1930-1935.

PARCUL CISMIGIU Cea mai veche grădină publică din Bucuresti este Cismigiul. În 1779, domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti, a poruncit construirea a două cişmele în Bucureşti. Prima cişmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Ştirbei Vodă. Balta apărută era un focar de infecţie în mijlocul oraşului. În vecinătatea acestei cişmele şi-a ridicat o reşedinţă Dumitru Siulgi-basa, şeful lucrărilor peste cişmelele oraşului, numit şi "marele cişmigiu". El avea ca principală însărcinare supravegherea curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban apare numele "lacul Cişmigiului". În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălţii şi transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gh. Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, şi însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Stirbei, hotărăşte să se sape un heleşteu şi un canal de legătură cu Dambovita. Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852: s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de "canapele" (laviţe) fără rezemătoare, din lemn de stejar şi lungi de un stânjen. În iarna anului 1883, lacul din grădină a îngheţat şi s-au organizat concursuri pe gheaţă. Primăria oraşului a cumpărat un teren din fosta grădină a familei Creţulescu, mărind astfel suprafaţa grădinii Cişmigiu cu 15.000 de metri pătraţi. Au fost aduse lebede şi pelicani. În partea dinspre Schitu Măgureanu s-a amenajat o rotondă, unde au fost expuse busturile marilor scriitori romani. Lucrările de înfrumuseţare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut şi inaugurarea oficială a grădinii Cişmigiu.

LACUL MORII Lac de acumulare executat pentru protecţia municipiului Bucureşti împotriva inundaţiilor, realizat printr-un baraj de 15 m înălţime, cu un corp central de beton, prelungit cu diguri de pământ longitudinale cu o lungime totală de 7 km. În subsidiar permitea realizarea unei zone de agrement în cartierul Crangasi. Suprafaţa lacului este de 246 ha, iar volumul lacului este de 14,7 milioane m³, având o tranşă de atenuare a viiturilor de 1,6 milioane m³, peste nivelul normal de retenţie. Volumul efectiv pentru atenuarea viiturilor poate fi mărit prin realizarea de pregoliri, în perioadele în care se prognozează aparitiţia unor viituri. Realizarea lacului în apropierea unei zone urbane a necesitat dezafectarea unor folosinţe existente, demolarea unei biserici În nord, Lacul Morii are o insulă artificială, amenajată cu debarcadere care din păcate nu au funcţionat niciodată.

SPITALUL CLINIC COLTEA Unitate medicală cu tradiţie, spitalul a fost locul în care au profesat mari nume româneşti în domeniul medical precum Nicolae Cretulescu, cel care a pus aici bazele şcolii de microchirurgie. Spitalul Colţea a fost una din primele baze de învăţământ medical din România. A fost primul spital din Bucuresti, construit la 14 decembrie 1704, din iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino, pentru a fi un spital pentru săraci. Organizarea şi funcţionarea spitalului s-a făcut după modelul spitalului Ospedale di S. Lazzaro e Mendicanti din Venetia.

PASAJUL VILLACROSSE Acoperit cu sticlă şi în formă de potcoavă alungită, proiectat de arhitectul Felix Xenopol, a fost terminat în 1891. El are două ramuri care pornesc din calea Victoriei, care se unesc înainte de ieşirea în strada Eugen Carada. Ramura dinspre strada Lipscani a fost numit pasajul Villacrosse, în amintirea arhitectului catalan roman, Xavier Villacrosse, care fusese arhitect şef al Capitalei în anii 1840 - 1850, iar cel de al doilea pasajul Macca după numele lui Mihalache Macca, cumnatul constructorului pasajului. Pasajul menirea de a lega Banca Nationala de cea mai intens circulată arteră comercială din acea vreme. În acelaşi timp pasajul avea la parter locuri pentru mici magazine. Pasajul a fost acoperit cu sticlă gălbuie, dând un aer de intimitate şi confort, Pasajul mai avea şi un rol pragmatic, de a evita aglomeraţia dintre cele două artere comerciale importante ale Bucureştilor : Calea Victoriei si Strada Lipscani. La intrarea din spre strada Eugen Carada este realizat un portal monumental. De asemenea clădirile din pasaj sunt prevăzute cu ornamente din stuc. Rotonda de după intrare are un acoperiş vitraliu de sticlă.

BISERICA BUCUR În trecut biserica se afla pe acelaşi deal împreună cu mănăstirea Radu Vodă. La mijlocul secolului XVIII dealul a fost împărţit în două datorită unor lucrări edilitare, astfel că în prezent cele 2 lăcaşuri de cult se află pe două ridicături de pământ despărţite de o stradă. Deşi biserica este pomenită în textele mai multor autori români şi străini ca fiind construită de întemeietorul Bucureştilor, ciobanul Bucur, unele cercetări ulteriore au concluzionat că edificiul este construit în secolul al XVII-lea, fiind refăcută în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Alte cercetări au stabilit că biserica a fost construită în prima jumătate a secolului XVII, pentru a folosi ca paraclis al mănăstirii Radu Vodă. Există şi opinii ale cercetătorilor care susţin că biserica a fost zidită în anul 1416, de către Mircea cel Batran. Biserica este renovată între anii 1909 - 1910 şi i se aduc unele modificări la exterior.

CLOPOTNITA DIN DEALUL MITROPOLIEI La momentul zidirii clopotniţei complexul mănăstiresc era înconjurat de ziduri, construcţiile mănăstireşti fiind amplasate în interiorul curţii delimitate de aceste ziduri. În anul 1698 Constantin Brancoveanu dispune construirea unei porţi de intrare în interiorul mănăstirii conform tradiţiei, adică sub forma unei clopotniţe. Sub această clopotniţă este împuşcat în 8 iunie 1862, ora 17, Barbu Catargiu, venit pe Dealul Mitropoliei pentru a ţine un discurs în şedinţa Adunării Deputaţilor, desfăşurată în incinta Camerei Deputaţilor din complexul de pe Dealul Mitropoliei. Clopotniţa a fost restaurată între anii 1956-1958.

MAUSOLEUL DIN PARCUL CAROL Este un monument amplasat în Parcul Carol I, pe Dealul Filaretului. Monumentul este construit pe platoul care domină Parcul Libertatii, în locul în care se afla Palatul Artelor. Are o înălţime de 48 metri şi a fost inaugurat la data de 30 decembrie 1963. În anul 1991 mausoleul a fost dezafectat, au fost exhumate osemintele reprezentaţilor comunişti şi au fost mutate în alte cimitire. În locul acestora au fost aduse osemintele ostaşilor căzuţi în al doilea război mondial, din Mausoleul de la Marasesti. Mausoleul şi monumentul din faţa acestuia au fost închinate în cinstea memoriei eroului necunoscut.

Trebuie sa detii cunostintele si privirea cutezatoare a arheologului, rabdarea inteleptului si tandretea indragostitului ca sa intelegi frumusetea tainica a acestor locuri si sa ajungi sa le pretuiesti (si) asa cum sunt.

Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu