"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

miercuri, 2 septembrie 2009

In Delta Dunarii, la Sfantu' Gheorghe


De cate ori am revazut capodopera cinematografica „Operatiunea Monstrul”, cu Toma Caragiu, Octavian Cotescu si Marin Moraru in rolurile principale...nu stiu sa spun. Dar am vazut-o destul de des cat sa invat replici pe de rost si, mai ales, sa-mi doresc sa revad Delta.
Asa ca impreuna cu alti fotografi din Asociatia Bucurestiul meu drag! Pornim catre Sfantu Gheorghe, intr-o dimineata rece de miercuri, 2 septembrie.


Inceput de toamna ca la carte: nori, frig, vant si o ploaie mocaneasca ce ne-a insotit pana la Tulcea. Pe drum am trecut de la pantaloni scurti, la pantaloni trei sferturi si, in cele din urma, la pantaloni de trening.
In Tulcea insa vremea s-a schimbat, a iesit soarele si am revenit la pantalonii scurti. Am inceput calatoria pe Dunare, intr-un vas de tip catamaran. Si am mers, si am mers, si am tot mers, pana la marea cea mare si pana am ajuns la Sfantu Gheorghe (adica vreo 5 ore). Ajunsi aici, ne-am cazat: majoritatea prietenilor nostri la casuta, noi la cort. Cortul nostru cel nou, abia achizitionat, si pe care il vom numi de-acum inainte Capitanul (asta deoarece este un cort Eureka! El Capitain Air Control 3). Incercam sa tinem cont de sfaturile de montare ale corturilor din „Operatiunea Monstrul”: „Betele, unde sunt betele?! De cate ori le caut, nu gasesc un bat!” sau „Cortul meu pus mai de-o parte...N-as vrea ca din cauza sforaiturilor cuiva sa nu pot dormi”. Dupa instalare – fuga la mare.
Peisajul de seara in Delta este absolut superb, cu norii in nuante de galben pana la rosu, iar in departare violet inchis: se vedeau suvoaie de ploaie. N-am intrat in apa, ca era destul de rece, dar am facut cateva fotografii apusului. Marea calma, plaja aproape pustie...exact asa cum ne doream!
Cu greu am pornit de pe plaja ca sa mergem la masa: aveam rezervata pentru toata perioada masa de seara la nenea Iosif si tanti Mihaela, adica familia Axente. Ne-am strans vreo 8 persoane. Oamenii, tare simpatici: lipoveni primitori, nu stiau ce sa ne mai faca sa ne simtim bine. Si incepem sa mancam: icre, primul fel. Delicioase, se spargeau in gura bobitele mici si rosii. Apoi, felul 2: pe trei platouri ne-au adus peste facut pe vatra si cartofi fierti si rumeniti apoi in cuptor, acoperiti cu sos de rosii si usturoi. S-a lasat brusc linistea si primele vorbe ce au urmat au fost la sfarsitul mesei. Ocazie cu care am si stabilit, impreuna cu nenea Iosif, traseul pentru a doua zi: ne-am strans vreo 10 persoane si, in 2 barci, urma sa mergem catre insula Sacalin.
Seara nu stiu de ce a trecut atat de repede: ne-am strans in zona corturilor, cu vin si bere, si nu-mi amintesc decat ca am murit de ras!!!

A doua zi, trezirea la ora 05.00: mergeam la malul marii sa vedem rasaritul. Strabatem drumul de la camping pana la mare prin „cohorte de tantari subtiri la glas” si ajungem cu cateva minute inainte sa rasara soarele. Era cam innorat, dar fotografiile au iesit super! Mai ales cele de grup!!!
Dupa ce am ratacit pe coclauri (ca pierdusem drumul) am reusit sa ajungem cu intarziere la intalnirea cu nenea Iosif, pentru a porni in excursia spre insula Sacalin. Am mers impartiti in 2 barci, dintre care una cu vasle si una cu motor. Noi am nimerit in barca lui nenea Iosif, cu vasle, insa mare parte din drum am strabatut legati ce cealalta barca, cu motor. Dupa ce ne-am despartit de ceilalti s-a facut liniste: nu se mai auzea decat clipocitul vaslelor. Am inaintat usor pe canale inguste, cu vegetatie abundenta: flori mov sau galbene, mult stuf, salcii nenumarate. Nene Iosif a inceput sa ne povesteasca despre vremurile in care pescuia pe mare: s-a rasturnat o singura data in mare, cand plecasera la pescuit cu trei barci, una de doua tone si celelalte de 5 tone. El era in barca de doua tone si s-a rasturnat. Si asa eram eu destul de stresata de calatoria cu barca cu vasle....In fine, frumusetea peisajului m-a facut sa mai uit de frica de apa. Plus ca la un moment dat mergeam prin apa atat de mica, incat ajungea numai pana la genunchi; ba chiar ne-am si impotmolit intr-un banc de nisip. Am ajuns apoi intr-o zona foarte deschisa, cu putina vegetatie, ceva mai departe zarindu-se insula Sacalin. Iniţial Insula Sacalin era formată din două insule mai mici: Sacalinu Mare şi Sacalinu Mic. Însă cu timpul cele două s-au unit şi au format o masă unitară de pământ cu suprafaţă de 21.410 hectare si a fost pusa sub ocrotire in anul 1938.Guvernul României a declarat zona o rezervaţie a biosferei şi a interzis popularea insulei, încă din anul 1938. În prezent este interzis şi accesul turiştilor. În insulă se află o mare varietate de păsări, mamifere şi reptile. Aici se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare şi pelicani creţi, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire şi iernare a acestor specii. Pe insulă au fost recenzate un număr de 229 de specii de păsări. În apele insulei se găsesc peşti rari, sturioni, dar şi plante rare, cum ar fi varza de mare şi canarul bălţii. Am zarit de la oarecare distanta lebede cu pui (dupa cum ne povestea nenea Iosif o lebada matura poate ajunge si la 40 kg), pelicani, egrete, lisite, cormorani (cei mai mari pescari), rate salbatice, chire de balta, pescarusi. Cel mai mult imi placea sunetul pe care il scotea aerul prin penele lebedelor, cand acestea isi luau zborul, sau cum mergeau pe apa lisitele inainte sa decoleze spre cer. Pelicanii mi s-au parut imensi, nu ma asteptam sa fie chiar atat de mari. Nene Iosif ne-a spus ca pelicanii nu se mananca: fiind mari consumatori de peste, carnea lor capata un miros specific si nu-i asa gustoasa; iar lebedele sunt pasari prea nobile pentru a fi mancate...
Tot in aceasta excursie mancam si ciulini de mare: plante semi-acvatice, cu o radacina lunga in apa si frunze de un verde inchis la suprafata apei, au fructele cu miezul invelit intr-o coaja cu spini uriasi. NeneIosif ne-a taiat cativa ciulini si am putut gusta si noi delicatese din Delta. De fapt nu degeaba se spune ca in Delta nu mori de foame.
La intoarcere ne-am „lipit” iarasi de barca cu motor si ne-am reintalnit cu colegii de care ne despartiseram mai devreme. Recolta de fotografii a fost bogata, iar seara la masa (ne-am adunat vreo 13 la masa la tanti Mihaela, care a pus inca o masa in plus, alaturi de cele 3 din seara anterioara), am pus la cale excursia pentru ziua urmatoare: 18 persoane, in 4 barci, urma sa mergem la Caraorman, intr-o excursie de 7 ore. Dupa ce ne-a fost adus borsul de peste si chiftelele de stiuca cu sos...iar s-a lasat linistea.

A treia zi plecarea a avut loc dimineata la ora 09.00, 18 persoane in 4 barci. Cea in care eram eu, Cristi, Ana si Gabi era cea mai inceata, dar si cea mai frumoasa: era o barca traditionala, careia ii pusese proprietarul motor.
Pe un teren nisipos de origine marina s-a dezvoltat o padure de stejari, al carei nume Caraorman inseamna in etimologia turca Padurea Neagra. Stejarii vechi, cu ramuri impunatoare si vegetatia bogata fac o umbra atat de deasa incat exista locuri foarte intunecoase, care au dat numele padurii (padurea neagra). O mare curiozitate sunt lianele (Periploca greaca de origine mediteraneana cu o lungime de 25 de m - unica in Europa) care atinge aici liminat nordica de raspandire. Aceste liane impreuna si cu alte plante agatatoare cum ar fi: vita-de-vie salbatica, iedera, hameiul si curpenul confera acestei paduri un aspect subtropical. In Delta Dunarii au fost observate un numar de peste 1615 specii de plante, reprezentand circa o treime din totalul speciilor cunoscute in flora Romaniei. Dintre arborii din Padurea Caraorman putem enumera: stejari seculari de peste 25 de m inaltime, ulmi, salci, plopi albi si negrii, arini, frasini pufosi, acestia din urma fiind o raritate botanica. Aici cuibareste vulturul codalb.
In padurea Caraorman in punctul cunoscut sub denumirea "Fantana Vanatorilor", acolo unde se gaseste cel mai mare stejar din Delta. Datorita crengilor care s-au intins si pe sol acesta se numeste "Stejarul ingenuncheat" si are o varsta de 400 de ani si o circumferinta de 4.00 m.
In 1940 Padurea Caraorman si Letea au fost declarate monument al naturii, fiind considerate zone strict protejate.
In partea de vest a satului Caraorman, la aproximativ 500 m de acesta, se afla dune de nisip foarte fin, care pot fi intalnite doar in trei locuri din Europa. Herodot si Polybiu amintesc in scrierile lor de mari acumulari de nisip la gurile Dunarii (un banc de nisip de aproape 1000 de stadii (167 km) la o departare de uscat cale de o zi – Polybiu). Aceste dune de nisip din Caraorman sunt asezate transversal pe directia de curgere a Dunarii si impreuna cu cele din Letea reprezinta portiuni din cordonul initial ce a blocat golful Tulcea, transformandu-l intr-o laguna, care ulterior s-a colmatat si a dat nastere Deltei Dunarii. Dunele de nisip de origine marina au inaltimi de pana la 7 – 9 m si sunt semi-mobile, vantul transportand nisipul si grupandu-l in jurul plantelor mai puternice.
Pana la Caraorman am calatorit in remorca unui tractor: a fost mai ceva decat in jeep safari! Hurducati de colo pana colo, plin de praf, cu gurile pana la urechi (ca momentele amuzante se tineau lant), am ajuns si la Padurea Caraorman: pe cararile inguste spatele fiecaruia dintre noi a aflat speciile de copaci ce isi intindeau ramurile. Pare parte din drum l-am parcurs aplecati, dar din cand in cand ne mai “masa” spinarea cate o creanga razleata. Deja cunosteam copacii dupa spini… La intoarcere a fost tare amuzant cand era cat pe ce sa ramanem fara motorina, in apropierea tarmului de la Sfantu Gheorghe: sa punem apa din Dunare in rezervor nu era o solutie viabila, asa ca barcagiul nostru a reusit cu greu sa scurga si ultimele picaturi de benzina de pe furtunul ce alimenta motorul barcii si am reusit sa iesim la liman! Cert este ca noi ne-am amuzat de toata intamplarea...cred ca si el!
Seara – inapoi la masa: am hotarat sa mancam mai incet, ca sa ne putem bucura mai multa vreme de ciorba si pestele cu mamaliga si mujdei bine frecat…aiurea, in putina vreme ne numaram oasele de peste din farfurii! Dupa experienta serii anterioare, luasem cu noi vreo 5 lubenite si cateva sticle cu bere, asa ca am avut motiv sa stam la masa si dupa ce terminasem cu pestele. Si apoi, vorba lui Cotescu, din “operatiunea Monstrul”: “ Dupa arsita asta ar merge o berica”.
Dupa aceea ne-am indreptat catre camping, unde am stat la un film cu impuscaturi, batai si altele evenimente de genul asta (bineinteles, eroul american a salvat situatiile, singur impotriva tuturor) si am savurat dulceata de smochine de la tanti Mihaela.

A patra zi am pornit in cautare de nuferi cu nenea Iosif: aceeasi barcuta cu vasle, cu care am traversat de data asta Dunarea in dreptul pontonului principal din Sfantu Gheorghe (traversare cu ceva emotii…cert este ca unii dintre noi nu ar mai fi traversat inapoi). Prima data am trecut pe la vechea cherhana din Sfantu Gheorghe: lasata in paragina, mai avea inca la locul ei macaraua cu care se ridicau pe vremuri moruni de 200 – 300 kg. Inainte se pescuiau cu current electric: decimarea in masa a uriasilor a facut ca aceasta metoda sa fie interzisa. Inaintam pe canalele cu vegetatie bogata…si pline de tantari: suntem in teritoriul lor. Asta ne spune si nenea Iosif, se tolereaza reciproc, n-ai cum sa-I distrugi sau sa-i alungi. Si ne povesteste despre un doctor venit in vacanta de la Bucuresti la ei: toata ziua a tinut usile si ferestrele deschise: avea leac pentru tantari, nu se temea de ei. Totul a durat pana s-a lasat noaptea…pe care doctorul si-a petrecut-o in curte. Evident, leacul sau nu functionase asa ca a facut noapte alba dupa ce a tinut ziua intreaga usile si ferestrele deschise.
Ne mai povesteste si despre somnul cel mai mare pe care l-a prins vreodata: 110 kg; desigur, vorbeam despre un peste mult mai mare decat cei doi pe care un pescar norocos i-a saltat din barca, sa-i vedem mai bine, in timp ce noi umblam dupa nuferi.
Clar, filmul “Operatiunea Montrul” are o baza reala: ce namile de pesti sunt pe canalele Dunarii…mai rar ti-e dat sa vezi. Si tot ca in film incercam sa identificam pescarii care fumeaza: in film aprinderea unei tigari echivala cu succesul pescarului.
Gasim un golfulet plin de nuferi albi si de broscute. Mai erau si doi pui de lebada care s-au ascuns in stuf cand ne-au zarit.
Ziua s-a continuat apoi la marea cea mare: 2 ore de stat (pe ceas) in apa si in valuri. Daca nu oboseam de la tinut piept curentului din mare cred ca as mai fi stat inca pe-atat: apa era excelenta, calda si cu valuri si, mai ales, deloc adanca (lucru important pentru mine).
Seara, abia asteptam sa se faca ora 18.00 sa mergem la masa: era ultima seara in Delta, din excursia asta. Asa ca ne-am adunat si hai sa mancam: urma sa avem peste si vanat: porc mistret. Si il descoasem pe nenea Iosif despre mistretul din ciorba dreasa cu smantana: ne povesteste cum l-a prins, cu o capcana sapata in padure, cum s-a dus cu toporul cand si-a dat seama ca a prins mistretul…Bineinteles l-am ascultat cu totii si ciorba devenea din ce in ce mai gustoasa. Frumoasa povestea, insa a devenit cu adevarat poveste vanatoreasca dupa ce am gasit in bucata mea un plumb stalciat: cauza decesului mistretului a fost impuscarea! Ca desert am avut smochine proaspat culese din copacelul de langa masa noastra.
Seara am incercat s-o lungim cat mai mult, la un film de desene animate si o bere, in camping. Insa oboseala si-a spus cuvantul…plus ca a doua zi dimineata urma sa plecam la ora 07.00 catre Tulcea.

Dimineata, in ultima zi, a cincea, vreme urata…parca stia ca plecam. Frig si ploaie…care s-au tot intetit pana la Tulcea. Plus ca pe vapor era inghesuiala de nu aveai unde sa arunci un ac: papornite, bagaje, rucsaci, mobile…ca la personalul de Rosiori, nu alta!
Nici in Tulcea nu s-a schimbat vremea in bine, in schimb dispozitia noastra da. Am vizitat frumosul acvariu, dat in folosinta in februarie 2009 si construit cu fonduri europene. Aveai ocazia sa vezi fauna si flora zonei, vestigiile istorice si obiectivele turistice care nu ar trebui ratate!
Bineinteles, am ramas incantati de acvarii: acvariul mare, cu o capacitate de 50 tone de apa, gazduia pestii cei mari. Aveai ocazia sa faci si fotografii superamuzante, prin diferite intranduri ale acvariilor. Zona cu pesti exotici a facut deliciul tuturor!
Apoi am mers la masa, la un restaurant cu auto-servire: ce mancare buna!!!!!
Si apoi, pe ploaie si vant, am pornit cu masinile inapoi spre Bucuresti….Dar cu promisiunea ca ne vom reintoarce in Delta!
Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU

Un comentariu:

  1. Buna seara .

    Aveti un numar de telefon al familiei Axente ? Am vrea sa mergem in delta si sa stam la o familie cumsecade .

    Monica Hutu - Iasi
    monica.hutu@gmail.com

    RăspundețiȘtergere