"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

luni, 31 august 2009

Spanzuratul, de Marin SORESCU

Mitrele, ori de câte ori se certa cu muierea,
Îşi lua betele să se spânzure în vale la sălcii;
Să vadă şi ea, fir-ar a relelor,
Ce-nseamnă el în casa asta, na!

Săriţi lume, striga Leana.
Nea Dumitre, Nea Ioane,
Duceţi-vă, daţi fuga-n vale după ăl nebun.
Ţicu, Bag’Samă, Cazaca, Mitrănoaia, tot cătunul
Se strângea la panoramă.

Mitrele mergea înainte, considerându-se de pe
Acum mort,
Vedea negru-naintea ochilor şi aştepta să sune
Goarna de apoi
Pe podul lui Giurcă.

Spânzurătorile lui fiind mai dese în anii de secetă
Şi sărăcie,
Îndulceau întrucâtva atmosfera,
Adică n-o fi nici dracul chiar atât de rău,
Nu moare omul cu una cu două nici de foame, nici de nimic.
Nu vă uitaţi la Mitrele?!
Ajunsese să fie dat exemplu de longevitate.

Lega betele înflorate, ţesute cu drag de muiere, asta
El o uita întotdeauna,
Trebuia să-i aducă ea aminte, cu târnul,
Le înnoda de-o creangă, scuipa spre Leana şi-şi
Băga capu-n ştreang.
Când îşi da drumul, altul, suit din vreme pe salcie,Jap!
Cu securea tăia ori creanga, ori betele şi
Spânzuratul buf jos.
Leana venea repede cu găleata de apă rece de la
Fântână şi turna pe el, să-nvie.
Conta cât era de mort: alteori numai îi dădea de băut din căuc.

Da’ să-l mai fi lăsat fă o ţâră s-atârne, se văieta una,
Să fi apucat măcar să scoaţă limba, aşa venirăm degeaba,
Aoleo, mi-o fi dat şi laptele în foc.

Mă, omul lui Dumnezeu, îl încuraja
Ţicu pe Mitrele, care
Se arăta mahmur ca
Lazăr după înviere, nu ştia ce
Atitudine să ia,
Îi era ruşine şi necaz, toţi ne mai certăm cu muierile,
Alaltăieri io nu i-am aruncat alei mele masa-n bătătură?
Nu mi-a făcut mâncare bună; am luat masa de margini,
Cu tot ce era pe ea
Şi-am dat-o zdup! peste prispă.
Păi ce, cu mine să nu se pună.
Muierii nu trebuie să-i verşi laptele-n păsat.
Dar ce, să mă omor?
Mai bine o fac vânătă pe ea.

- Ăsta cu spânzuratul lui a ciuntit toate sălciile –
Râdea unu’.
- Oricum, de murit în pat n-o să moară.
- Cine ştie ce-o fi în casa lui, de-ajunge el până acolo.
- Da’ din ce vă luarăţi, fă, întrebă Veta.
- Ei lasă, ce să mai… hai omule acasă!

Mitrele se scutura de paie şi pornea bombănind pe
Coastă-n deal, Leana mergea în urmă cu vadra de apă-n cap.

Noi copiii rămâneam ultimii la sălcii,
Ne-ar fi plăcut să vedem un om spânzurat şi să ne speriem.
Unii dintre noi de-abia aşteptau să se facă mari şi să-şi pună ştreangul de gât
Ca să se strângă lumea şi să vadă cum o fac ei pe grozavii,
Morţi şi cu ochii beliţi.
Cine spunea asta acasă se pomenea cu palma peste gură:
- Mă, zăltatule, tu ştii ce lozăşti?
I-auzi la ăştia mici, altceva mai bun n-are de-nvăţat de la ăi mari!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu