"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

marți, 17 ianuarie 2012

Lumi paralele

Astazi se implinesc 141 de ani de la nasterea lui Nicolae Iorga. Dupa cele cateva zile agitate petrecute aici, in Bucuresti, m-am gandit sa punctez momentul cu un citat care ii apartine: "Neam parasit la rascrucea furtunilor care bat aici din veac in veac si vor bate totdeauna in aceste locuri de ispititor belsug si de trecere a ostilor... Apti pentru cea mai inalta civilizatie si siliti de a trai de la o bejenie la alta. Oricare altii s-ar fi risipit in lume... Noi am ramas. Cu sabia in mana de straja la toate zarile, iar, cand s-a frant o clipa, ca sa se lege din nou, tainic, otelul, am intins brutalitatii arma subtire a inteligentei noastre. Si, iata, suntem tot acasa."

Dar si cu ceea ce ne-a fost dat sa vedem, de vineri incoace. Pur si simplu, am trecut prin lumi paralele.

Vineri, 13 ianuarie 2012, la finalul unei saptamani destul de grele (revenirea la serviciu din concediu imi aduce pe la urechi barfe, minciuni si altele asemenea...), primul gand a fost sa stam acasa, pe canapeaua din sufragerie si sa vedem un film. Nu voiam decat sa ma desprind de toata atmosfera incarcata de rautate si negativism. Pana una-alta, urmarim Antena 3 on-line si vedem ce se intampla in Bucuresti: proteste spontane pentru sustinerea SMURD. Oamenii se indreapta catre Palatul Cotroceni. Nemultumirea tuturor se indreapta si catre politicieni. Urmarim cu interes imaginile si, la un moment dat, ne dam seama ca si locul nostru este tot acolo! Ne imbracam in graba si fugim la Cotroceni. Iesim la metrou Politehnica si pornim in jos, catre Gradina Botanica. In jurul nostru lumea circula, ca si cum nimic nu se intampla. Chiar ne gandeam ca am ajuns si noi la spartul targului! Insa, treptat, vedem grupuri de tineri care se indreapta, ca si noi, spre intrarea Palatului Cotroceni dinspre Gradina Botanica. Toata zona este impanzita de jandarmi si masini. Dube ale jandarmeriei sunt pana la cinema Glendale. Nu avem voie sa circulam pe trotuarul din jurul palatului: ramanem printre protestatari, vizavi. In spatele nostru doua femei de vreo 40 de ani, in stanga noastra o fata, un baiat si tatal unuia dintre ei. Nu ne-am dat seama cat suntem de multi, pentru ca nu mai putem inainta. Scandam. In fata noastra, doua cordoane de jandarmi. La un moment dat langa noi se opreste un batran si ne priveste cu admiratie. Cu lacrimi in ochi, ne spune despre greutatile cu care se confrunta.
Sunt greutatile lumii din care fac parte si batranii nostri: pensii mizere, medicamente, boli, ignoranta si multa singuratate. Imi amintesc de bunicul meu, veteran in al II-lea Razboi Mondial si de prizonieratul lui in Siberia.

Sambata trebuie plec din Bucuresti la ai mei, la Rosiori-de-Vede, iar Cristi merge la un curs de fotografie pe film. Urmarim cu sufletul la gura ce se intampla in Bucuresti.

Duminica ajung la Bucuresti si, dupa ce-mi desfac bagajele, vazand ce se intampla in Piata Universitatii, hotaram sa mergem si noi acolo. La metrou, o mare de oameni, de toate varstele si, daca ar fi sa ne luam dupa haine, din toate categoriile sociale.
Iesim la Teatrul National. Ajungem undeva in zona din mijloc. Atmosfera vuieste in jurul nostru. Toata lumea scandeaza. Protesteaza impotriva actualului regim politic. Este un moment emotionant cand se canta o parte din Imnul National. Alaturi de noi, o doamna cu fiica ei de vreo 15-16 ani. Ne spune cum a fost la Revolutia din '89: se refugiase in zona fantanii de la Universitate si de acolo a vazut tab-urile trecand peste oameni. Deasupra capului ii suierau gloante. In partea cealalta scandeaza, alaturi de noi, doi pensionari. Incerc sa fac fotografii, cu mana ridicata deasupra capului. Pe statuile din fata Teatrului National sunt urcati tineri cu steaguri. Tot pe statui, undeva mai jos, vad un banner: "Jos taxa auto!"
Este un protest venit din lumea celor care au revendicari imediate, palpabile; pentru care stabilitatea unui loc de munca, libertatea de exprimare, adevarul, sunt cam lipsite de continut.

La un moment dat din randurile din fata se aud strigate, se huiduie si se fluiera. Nu reusim sa vedem ce se intampla. Suntem impinsi cativa pasi in spate si se scandeaza : "Voi aveti bastoane, noi mainile goale". Vedem ca ceva incepe sa arda, in zona carosabila, aproape de primele randuri. Cateva secunde mai tarziu se aude o explozie scurta si vedem fum dens ridicandu-se: in scurt timp incep sa ne usture nasul si gatul. Gaze lacrimogene. Ne punem fularele pe fata, in timp ce cladirea Universitatii se lumineaza de la focul ce continua sa arda. Este ora 19.30 - scenariul din seara anterioara se repeta... In cateva minute jandarmii intra in multime. Incepem sa fugim spre Piata Rosetti, in timp ce altii fug spre intrarea teatrului sau spre Intercontinental: zona din fata Teatrului National se elibereaza greu pentru ca si in spatele nostru erau cordoane de jandarmi, iar trotuarul era marginit cu garduri de protectie. Ajungem la Rosetti si, impreuna cu altii, iesim la Spitalul Coltea. Aici vedem ca circulatia dinspre Unirii a fost oprita. Sunt multi protestatari in zona gurii de metrou dinspre Coltea, multi pe carosabil si multi pe trotuarul de langa Muzeul Municipiului Bucuresti. Oamenii din blocurile de pe bulevard ies la balcoane si incep sa faca poze; se scandeaza: "Nu stati la balcoane, ca muriti de foame!" Din cand in cand, in aplauzele oamenilor, trec ambulante SMURD. Noi apucam langa cateva femei: intre doua varste, foarte bine imbracate. Una dintre ele povesteste cum si-a frant piciorul la Revolutia din '89. Alta despre trasoare si tab-uri.
De ce au iesit, din nou, in strada? Pentru ca fac parte din lumea celor care nu suporta minciuna, dictatura, umilinta.

Intre timp, cordoanele de jandarmi se repliaza pe carosabil si intra iarasi in multime, asa ca fugim pana in zona pasajului pietonal Sfantu Gheorghe. Intram pe o straduta laterala, impreuna cu alte cateva cupluri, pana suntem depasiti de multimea care venea fugind din spatele nostru.
Doi-trei pusti, slabi, maruntei, cu caciuli, geci de piele si blugi desprind cativa bolovani din pavaj. Impreuna cu Cristi, incercam sa-i oprim sa nu arunce cu ei spre jandarmi. Degeaba, ei nu vad, nu aud. Cum circulatia era oprita, traversam bulevardul pentru a ajunge in Centrul Vechi, cu intentia de a ne intoarce la Universitate. Incercam sa facem fotografii. Situatia pare sa scape de sub control. Apar din ce in ce mai multi baieti de cartier, cu cagule, fulare sau caciuli trase pe fata. Aerul este irespirabil pentru ca se folosesc incontinuu gaze lacrimogene. Se arunca bolovani si pietre spre jandarmi. Incepe un fel de "joaca" intre cele doua grupari: cand inainteaza jandarmii, se retrag huliganii, cand se retrag jandarmii, inainteaza huliganii. Refuz sa-i numesc pe acestia din urma "protestatari". Nu au avut nici o legatura cu ce s-a intamplat pana atunci. Insa nu refuz a vorbi despre ei, fara manie!

Pe straduta din Centrul Vechi pe care reusisem sa ne refugiem se plimbau, la brat, doua-trei cupluri. Cum au aparut, asa au si disparut... In lumea lor.

In cele din urma ajungem in zona magazinului Unirea. In cele din urma, impreuna cu alte cateva persoane, ne retragem la metrou. Dinspre Universitate veneau jandarmii, cu scuturi si gaze lacrimogene. La Unirea mai ramasesera huliganii: tineri, si baieti, si fete, cu fetele acoperite, care aruncau bolovani si diverse alte obiecte spre fortele de ordine. Ei sunt din lumea de care noua cel putin, ne este frica. Lipsiti de educatie, lipsiti de sansa la educatie, lipsiti de orice respect si lipsiti de sansa de a fi vreodata respectati, dar tineri, ei sunt o parte din viitorul acestei tari. Sunt cei a caror singura sansa este furia!
Cei din lumea lor ne provoaca spaime cand iesim pe strada sau ajungem prizonieri in propriile noastre case carora le punem gratii la geamuri si zeci de lacate la usi. Este lumea pe care ar trebui sa o schimbam, fiecare cum putem. Inchiderea scolilor, lipsa unui sistem de invatamant adecvat... da, toate acestea au schimbat lumea din care fac parte cei de mai sus: sunt si vor fi mai numerosi!

Ajunsi acasa, vedem cum degenereaza totul in lupte de strada, baricade, raniti, tunuri cu apa.

Luni, dupa serviciu, merg la o intalnire de afaceri la hotel Radisson Blu. Interiorul acestuia este absolut superb. Lumini difuze, susur de apa, oameni relaxati fumand tigari scumpe si purtand haine la pretul carora mi-e frica sa numar zerourile. Intre timp, in plasmele din jur vad imagini fara sonor de la evenimentele din ziua anterioara. Dedesubt, subtitrari care mai de care: "Revolutia ultrasilor" este doar unul dintre ele, sub imagini care infatiseaza cativa baieti de cartier. Dar noi, noi astia care am mai fost si pe la scoala, am mai citit si cate o carte, ne-am strigat nemultumirile cu steaguri in mana...noi unde suntem?! Astept finalul intalnirii pentru a merge inapoi in piata. La plecare, domnul cu care discutasem imi atrage politicos atentia sa am grija pe unde umblu, cu manifestantii astia...
Plec grabita din lumea celor fara griji, fara lipsuri, fara nemultumiri si fara proteste. Trec pe langa toti acei oameni ca pe langa niste simple obiecte.

Ajung acasa, ma schimb, il sun pe Cristi si ne intalnim in metrou la Unirea. Intre timp, auzim fel de fel: ca metroul nu mai opreste la Universitate, ca toti cei de pe strada sunt perchezitionati, legitimati si fotografiati.
Metroul opreste totusi la Universitate. In pasaj, plin de scutieri: stateau de vorba la o tigara.
Iesim la suprafata, nimeni nu ne intreaba nimic: protestatarii sunt la Teatrul National si la Universitate si se aud scandari cand dintr-o parte, cand din cealalta.
Ramanem langa zidul Universitatii. Langa noi vin doua doamne in varsta. Bineinteles, intram in vorba. Una dintre ele este cea pe care am vazut-o vineri seara la Antena 3, mai-mai sa fie retinuta de jandarmii carora le spunea ca le da si buletin, si pasaport, dar nu si dreptul ei de a sta pe trotuar. O intreb cum s-a terminat toata tarasenia: cand jandarmii au vazut ca are pasaport american, n-au mai vrut ei s-o ia la sectie, desi dansa ar fi mers daca era nevoie... Da, are dubla cetatenie! Dupa 18 ani in America, s-a intors in Romania, ca nu mai poate de dorul ei. Imi amintesc de batranul din Zimnicele, care a plecat de la oile si vacile lui la Bucuresti, cand a auzit ca sunt proteste; a plecat pe furis de copiii lui de-acasa, doar cu agenda de poezii pe care le scria cand era cu animalele la pascut. Ajuns in Bucuresti, ajunge snopit in bataie de jandarmi.
Ei sunt din lumea adevaratilor intelepti si a celor ce inca mai au coloana vertebrala. Nu mai au pe lumea asta nimic de pierdut, nimic de castigat... vorba aceea: "Si-au trait traiul, si-au mancat malaiul!". Ei sunt cei care au trecut prim mai multe regimuri politice si nu si-au pierdut dragostea de neamul asta, respectul fata de trecut, dorinta de adevar si constiinta ca noi, cei tineri, suntem speranta acestei tari.

Scandarile continua, auzindu-se mai tare cand de pe partea cu Teatrul National, cand de pe partea cu Universitatea. Intre timp, masinile circula pe bulevardul Balcescu. Majoritatea claxoneaza. Multe au scoase pe geamuri steaguri sau panouri cu lozinci anti-putere. Unii au iesit prin trapa masinii si scandeaza odata cu noi. Un autobuz trece si in geamul lui o fata tine o foaie pe care scrie: "Nu vrem sa plecam din tara, vrem locuri de munca in Romania!". O duba mare, alba, trece de cateva ori prin piata, avand scrise pe ea, cu spray negru: "Jos Basescu!", "Jos Guvernul Boc!".
In fata noastra un rand format din scutieri, fiecare plimbandu-si privirea printre noi. In jurul nostru, in momentele in care nu se scandeaza, fiecare isi spune pasul: salarii mici, pensii mizere, umilinte, parinti care duc oala cu ciorba copiilor absolventi de medicina, oameni care se tem de ziua de maine, care nu mai au incredere in ce le spun conducatorii, rate, chirii... Intr-un cuvant, oameni cu din ce in ce mai putine sperante. Oameni din lumea noastra!

O parte dintre cei cu care, de voie de nevoie, intru in contact zilnic, blameaza, dracuie, injura participantii la evenimentele din Piata Universitatii. Nu le spun absolut nimic. Nu cred ca ar avea rost. Poate oamenii "traiesc bine". Sunt dintr-o lume mult prea paralela cu a noastra...

Apoi mai este clasa politica ce ne insulta, fiecare dupa cum il duce capul si vocabularul. Sau pastreaza o liniste ce poate fi dispretuitoare, suspecta sau infricosata. Nici lumea asta nu am sa o comentez.

Diseara ma duc sa cumpar un steag rosu, galben si albastru. Fluier avem. Si vom incerca sa ne pastram sperantele, asa, putine, cate le mai avem.

IMNUL GOLANILOR

Asculta mai multe audio diverse


Sa auzim de bine!
Cristina si Cristin


PS
Piata Universitatii, 17 ianuarie 2012. Noi, "viermii".
S-a scandat: "Romani din toata tara, v-asteapta capitala!"



3 comentarii:

  1. Cristina, am citit acest articol minunat cu ochii in lacrimi!!!
    Cata dreptate ai si cat de frumos ai vorbit despre Lumile paralele...despre ceea ce suntem si depre ce anume ne defineste!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a placut atat de mult citatul lui Iorga , a avut asa un ecou in sufletul meu incat l-am "imprumutat"

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, Ioana! L-am scris cu lacrimi in ochi!

    RăspundețiȘtergere