"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

miercuri, 27 aprilie 2011

De sfarsit de saptamana: Bujoreni, Toporu si Giurgiu


Pentru ca am fost destul de ocupati cu pregatirile de Paste si altele asemenea, nu am reusit sa povestesc nimic despre excursia noastra din 9 aprilie. O vizita la ferma de capre Caprina s-a transformat intr-o excursie de o zi: ne-am dus dupa lapte de capra si ne-am intors cu lapte, dar si cu povesti si fotografii.
https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/PrinGiurgiuSiTeleorman#

La plecarea din Bucuresti vremea nu se anunta prea buna: deja veneau stropi de ploaie, si cerul era innorat. Am zis totusi sa mergem la ferma de capre, luam lapte si vedem iedutii. Prima oprire am facut-o insa la Bujoreni (jud. Teleorman), la 58 de km de Bucuresti. Aici am intrebat o femeie ce venea de la camp cu furca la spate, cum ajungem la biserica veche. Ne-a indrumat catre cimitirul satului, pe deal. Ajungem acolo si nici urma de bisericuta veche de lemn pe care voiam sa o fotografiem. Intram in cimitir si admiram, de data asta mai de-aproape, biserica noua, cu turle albastre. In partea cealalta a cimitirului zareste Cristi acoperisul de lemn al bisericutei vechi. Strabatem pana acolo cateva randuri de morminte ingrijite si pline de flori. Bisericuta veche este extraordinar de frumoasa: dateaza din anul 1711 si a fost adusa in anul 1868, dintr-un sat de munte al carui nume nu s-a pastrat, incarcata in douasprezece care trase de boi. Inconjurata de pietre de mormant cu litere chirilice abia deslusite, de cruci din lemn ce abia mai amintesc de mormintele din care rasar, bisericuta iti transmite multa liniste. Incepusera sa cada iarasi cateva picaturi de ploaie. Langa bisericuta inchisa, o batrana sapa mormintele: fara timp si fara graba, nevazand nimic in jurul ei, le pregatea astfel de venirea Pastelui. Intram totusi in vorba cu ea, ca sa intrebam cum putem vizita si noi bisericuta: era incuiata, iar cheia era la preotul cel tanar. Apoi incepe sa ne povesteasca de nepotul popei din sat, de oameni si locuri familiare ei si pe care parca si noi trebuia sa le stim de undeva. De fapt asta fac mai toti batranii cu care intram in vorba prin locurile pe care le vizitam: ne spun povesti cu atat de multe detalii despre cele ce le stiu doar ei, incat parca si noi ajungem sa le cunoastem. Interesant cum ajungi sa faci parte din viata unor oameni pe care nu i-ai vazut niciodata si pe care, mai mult ca sigur, nici nu-i vei mai revedea.
De la Bujoreni pornim catre satul Toporu. Si aici voiam sa vizitam o bisericuta de lemn. Vremea deja se schimbase: iesise soarele si odata cu el, si oamenii pe la porti. Asa ca intrebam cum ajungem la biserica veche: tot la cimitir este capatul drumului. Aici insa nici urma de ceea ce cautam noi. Pana la urma decidem sa facem cale intoarsa. Oprim la grupul unde intrebasem de biserica: un barbat vine la masina si, din pacate, nu ne spune nimic nou, decat ca in sat nu este nici o biserica de lemn. De fapt, in sat nu mai este nici scoala, nici gradinita, nici spital. Chiar si asa, ei sunt multumiti ca macar sunt lasati in pace de autoritati. Si sunt multumii cu ceea ce au: aer curat, garlele satului unde se scalda cand vin caldurile. Degeaba ii cheama copiii la oras, sau ii invita in excursii la munte: oamenii nu-si doresc mai mult decat ceea ce au si pentru care multumesc lui Dumnezeu.
Dupa toate astea, mergem la ferma de capre Caprina. La sfarsitul anului trecut comandasem de la ei lapte de capra: cu livrare gratuita la adresa noastra din Bucuresti: http://www.laptesibranzadecapra.ro/
Bun laptele! Apoi a urmat o perioada de pauza, pana acum, in primavara, cand au aparut iezii. Suntem asteptati, ne luam cei 5 litri de lapte si mergem apoi si la grajduri, sa vedem iezii: albi si frumosi, isi striga fiecare dintre ei mama. Iedutele mai mari voiau neaparat sa fie scarpinate intre cornitele abia mijite. Ultimul admirat de noi era si ultimul venit pe lume: un iedut mic si alb, ce avea numai cateva ore de viata.
De aici ajungem la Giurgiu. Si prima oprire: Turnul Ceasornicului (ridicat de turci in anul 1700, folosit ca foisor de observatie). Trecusem de nenumarate ori pe langa el, dar niciodata nu am oprit. Ei, acum i-a venit randul. Nu am reusit sa aflam daca se poate urca in el pana sus: partea superioara, cu geamuri, parea a fi "vizitata" doar de stolurile de porumbei, iar in partea de jos era o terasa-restaurant. Pana la urma ii dam doar ocol si urcam in masina pentru a merge la ruinele cetatii Giurgiu. In oras exista indicatoare catre ruinele cetatii, insa cum de curand circulatia a fost inchisa intr-o zona ce este destinata acum doar accesului pietonal, ne-am invartit ceva vreme pana am gasit indicatorul care trebuie.
Dupa cum ne spune wikipedia, datarea exacta a cetatii Giurgiu este imposibila, dar se presupune ca efortul constructiv s-a desfasurat înainte de anul 1388, intervalul 1388-1389 fiind cel la care turcii otomani cuceresc teritoriile sud-dunarene, in timpul domniei lui Mircea cel Batran. Cert este ca numele ruinelor se leaga strans cu cel al domnitorului, ca lucrari de restaurare nu s-au facut decat mult prea timid si ca, posibil, in curand nu va mai exista nici ceea ce am reusit noi sa vedem. Zona este imprejmuita cu un gard prin ale carui sparturi intra si ies vacile ce pasc in zona. Peste tot aruncate hartii, carpe, obiecte de plastic. Nici vorba de un panou cu detalii istorice, cu o harta cat de cat schitata a cetatii. Cu o istorie zbuciumata, punct ravnit la granita, Cetatea Giurgiu a fost arsa din temelii si reconstruita de aproximativ 9 ori. Din pacate, se pare ca ce nu au facut turcii si alti cotropitori am facut chiar noi...
Tot in Giurgiu mai puteti vedea si Podul Bizet. Construit la inceputul sec. XX si menit a face legatura dintre portul dunarean si Tara Romaneasca peste canalul Sfantu' Gheorghe, acesta trebuia sa asigure o dubla legatura: si sosea, si cale ferata. Geografia locului a impus o solutie extraordinara pentru acea perioada, solutie ce a fost oferita de catre inginerul Ion Ionescu-Bizet (fondatorul revistei Gazeta Matematica...daca o mai tineti minte). Acesta a prezentat planul sau unui alt mare savant, Anghel Saligny: asa a aparut, in anul 1905, primul pod in unghi pe plan orizontal din lume, pod care a fost admirat de specialisti din intreaga lume si care astazi poarta numele celui din ca carui idee a aparut: Podul Bizet.
Mai multe detalii despre prea putin cunoscutul inginer: http://www.agir.ro/univers-ingineresc/ion_n._ionescu-bizet_1324.html
Ultima oprire o facem la Schitul Sfantul Nicolae. Spre rusinea noastra, nu stiam detalii despre acest lacas de cult, dar l-am vizitat pentru ca aveam masina parcata in fata intrarii. Exteriorul este impresionant cu cele doua coloane ce trajuiesc accesul in biserica, iar interiorul este de o rara frumusete. Nu se stie data la care a fost ridicat lacasul de cult ce a avut un trecut destul de zbuciumat: initial a fost geamie, dar a devenit lacas de cult ortodox in anul 1830 (orasul Giurgiu fiind eliberat de sub stapanirea otomana un am mai tarziu), a fost apoi bombardat de turci in 1877 in timpul Razboiului de Independenta, si de nemti in anul 1944 in cel de-al Doilea Razboi Mondial. In anul 2006 a devenit schit.

12 comentarii:

  1. Uite cate locuri interesante sunt la doi pasi de Bucuresti! Multumesc pentru ca m-ati "tras de maneca" sa ma gandesc si la aceste locuri.
    PS: Avem concurs pe Facebook.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cetatea Giurgiu a ajuns groapa de gunoi, si e inundata in fiecare primavara. Ultima data cand am trecut pe acolo era totusi un panou informativ. Din cate imi amintesc, pe panoul de la catedrala scria ca a fost ridicata folosind piatra din zidurile cetatii.

    @VertAnge: si in Bucuresti, si in apropierea lui sunt o multime de locuri interesante, dar de cele mai multe ori le trecem cu vederea (cu mine-n frunte), pentru ca sunt prea aproape.

    RăspundețiȘtergere
  3. Uite de-asta regret ca n-am masina & carnet...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anca: eu am si masina, si carnet...si nu le folosesc. Dar il am pe Cristin...

    RăspundețiȘtergere
  5. putine amanunte despre TOPORU ,LEAGAN DE CIVILIZATIE,sper doar momentan izolat

    RăspundețiȘtergere
  6. TOPORU este cu totul altceva decit denumirea unei unelte.Desii istoricii nu s-au invrednicit sa studieze mai atent zona,atit memoria localnicilor cit si unele realitati dovedesc faptul ca aceasta comuna este una cu un trecut istoric zbuciumat dar in acelasi timp foarte interesant.Trecutul este legat de dominatia imperiului otoman,localnicii fiind nevoiti sa-si mute efectiv stabilimentele din calea diferitelor pericole [razboaie,navaliri ale turcilor,inundatii,epidemii].Cu toate astea pamantul care este bogatia nr1,reuseste sa-i tina linga el pe oamenii care locuiesc pe aici cu miile desi localitatea este izolata de autoritati.

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc de completari, Topy. Zona este frumoasa si interesanta din mai multe puncte de vedere. Din pacate, nu am nici timpul si nici resursele necesare aprofundarii evenimentelor din trecutul sau prezentul localitatii. Informatii pertinente...nu prea am avut de unde culege. Cel mai bine cred eu ca ar fi sa se discute cu oamenii de pe acolo, cu batranii mai ales. Intr-adevar, este o localitate izolata, dar in vremurile astea nici nu stii cum este mai bine: sa fii bagat in seama de autoritati, sau sa fii lasat in pace si sa fii fericit ca mai ai un petic de pamant langa casa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Va multumesc mult pt atentia cu care ati tratat comentariul meu,personal cunosc foarte multe detalii despre aceste locuri,insasi existenta mea sper sa duca mai departe informatiile si detaliile pe care le cunosc despre aceste locuri,asa cum spuneati poate ca izolarea e benefica.Sper sa mai colaboram cel putin pe aceasta pagina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Topy, as dori din rasputeri sa stiu si eu ce stiti dvs, despre aceste locuri, despre Toporu, toata istoria lui! Daca doriti sa vorbim, ma puteti contacta la oana.clapa@gmail.com. Va multumesc!

      Ștergere
  9. Eu as fi interesata sa promovez informatii despre aceasta zona care mie mi-a mers la suflet. Daca aveti un blog...sau orice alta modalitate (edituri, publicatii) prin care intentionati sa faceti publice informatii, v-as fi recunoascatoare daca mi-ati permite sa le fac, la randul meu, cunoscute. Va multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ca fiica a localitati Toporu, va pot spune ca: exista scoala, exista gradinita, (ceea ce nu mai exista sunt COPIII, care sa frecventeze cursurile acestor institutii) exista un dispensar comunal, si sunt oameni niste oameni extraordinari dar batrani din nefericire, care nu mai au putere de munca, nu altceva.

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumim de vizita! Cele scrise de noi despre Toporu sunt relatarile oamenilor intalniti acolo. Pacat ca, aa cum spuneti, copiii si tinerii lipsesc, iar batranii nu mai au putere de munca...

    RăspundețiȘtergere