Targul de Sfantu' Dumitru la Muzeul Satului

Pe 26 octombrie 2009 am fost, pentru a doua oara, la Targul de Sfantu' Dumitru, organizat la Muzeul Satului din Bucuresti.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/TargulDeSfDumitruLaMuzeulSatuluiDinBucuresti#

Vremea a fost extraordinar de frumoasa, iar Targul mai reusit decat multe dintre targurile organizate la Muzeu. Au participat mesteri populari din mai toate zonele tarii, dar si apicultori, oieri, artizani. Poate ca pana la urma, ne vom reintoarcem in timp si vom aprecia ceea ce am avut si (sper eu) inca nu am pierdut!

Mi-au atras in mod deosebit atentia cateva suveniruri si decoratiuni de Craciun facute din mirodenii: tot aerul din jur era parfumat (fara sa fie nevoie de vreun aparat care sa faca puf-puf si sa imprasite cine stie ce substanta in jur). Sunt excelente cadouri, mai ales ca vine perioada Sarbatorilor de Iarna. Iata unde le gasiti: http://bungust.ro/default.html

Ne-am reintalnit apoi cu d-na Mirella Neagoe, coordonatoarea si sufletul Ansamblului Folcloric Creveniceanca din satul Crevenicu, Teleorman.

Foarte interesanta si sectiunea expozantilor de oua incondeiate din Bucovina: cei pasionati puteau primi lectii si sfaturi interesante despre vopsitul oualelor de Paste!

A urmat apoi frumosul spectacol oferit de ansamblul folcloric "Sonte" al Asociatiei Macedonenilor din Romania. Foarte frumoase costumele populare si frumos si finalul spectacolului, cand s-au prins in joc si vizitatorii!

Ne-am continuat plimbarea printre casele Muzeului Satului, pe care nu-l revazusem de un an de zile.

Va prezint mai jos cateva detalii cat se poate de interesante despre acest frumos sat-muzeu: http://www.muzeul-satului.ro/

In 1867, Alexandru Odobescu, eminent om de cultura, propune prezentarea, in cadrul Expozitiei Universale de la Paris, intr-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectura populara.

Ceva mai tarziu, savantul Alex Tzigara Samurcas avea sa preconizeze aducerea unor gospodarii autentice si complete din toate regiunile mai insemnate ale tarii in Muzeul Etnografic, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala din Bucuresti, infiintat de el in 1906. Proiectul sau se va concretiza prin expunerea, in 1909, in acest muzeu, a casei "Ceauru", adevarata bijuterie arhitectonica in lemn, din zona Gorj.
In anii `30, in Europa, existau doar doua muzee in aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) si Muzeul Bigdo din Lillehamer (Norvegia ). In tara noastra, la vremea respectiva, isi avea deschise portile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat in 1929 de catre profesorul Romulus Vuia.
Intre 1925 – 1935, ca sef al catedrei de sociologie din cadrul Universitatii Bucuresti, Dimitrie Gusti organizeaza, cu specialisti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloristi, geografi, statisticieni, medici) si cu studentii sai, campanii de cercetari monografice, cu caracter interdisciplinar, intr-un numar relativ mare de sate (Fundu Moldovei - jud. Suceava, Nereju - jud. Vrancea, Dragus - jud.Brasov, Dragomiresti - jud. Maramures, Clopotiva - jud. Hunedoara, Runcu - jud. Gorj , Rusetu - jud. Buzau etc. ). La incheierea acestor campanii de teren se realizau expozitii, unele chiar in satele cercetate, altele in salile de seminarii ale Universitatii Bucuresti.

Totodata, din initiativa profesorului Gusti si a colaboratorilor sai, intre care H. H.Stahl, Mihai Pop, Traian Herseni, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, Gh. Focsa, au fost organizate, cu obiecte aduse din teren, doua mari expozitii de interioare taranesti: una la sediul Fundatiei Regale "Principele Carol" (1934 ), si cealalta in cadrul Pavilionului Regal din Parcul Carol (1935), ca un preludiu al viitorului muzeu in aer liber din Bucuresti.
Din martie 1936, in numai doua luni, s-a putut cladi o opera muzeografica de exceptie: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti". In acest scurt interval de timp, echipele de specialisti si studenti (aceiasi care participasera la campaniile de teren), conduse de profesorii D. Gusti si H.H. Stahl, au achizitionat din satele cercetate constructii taranesti (case, anexe gospodaresti, biserici, instalatii tehnice) si obiecte de interior (mobilier, ceramica, tesaturi, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.In conformitate cu criteriul autenticitatii, al respectarii traditiilor locale de constructie, in vigoare si astazi, la remontarea constructiilor in muzeu au lucrat, sub supravegherea atenta a specialistilor, in primul rand a lui Henry H. Stahl si Victor Ion Popa, mesteri adusi din satele de provenienta a monumentelor .

Deschiderea oficiala a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptamana mai tarziu, 17 mai 1936.

In discursul inaugural, profesorul D. Gusti sublinia ca Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" este un muzeu original, care nu a fost creat dupa modelul muzeelor in aer liber existente la acea vreme in Europa, acestea fiind, dupa opinia lui, "prea etnografice" si "in mare masura romantice". Noul muzeu trebuia "sa placa nu numai ochiului, ci si sa infatiseze lucruri adevarate", el fiind, in viziunea sa " un muzeu sociologic al satului romanesc de azi" , "un sat-muzeu", sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie.

In etapa sa de inceput, respectiv intre 1936-1940, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" dispunea de 6.5 ha de teren. Pe acest teren au fost amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodaresti, o biserica (din Dragomiresti, jud. Maramures), troite, instalatii tehnice, fantani si un scranciob. Dispunerea lor s-a facut dupa un plan elaborat de dramaturgul si scenograful V. I. Popa. Acest plan, care in buna masura este valabil si astazi, tinde sa reproduca harta Romaniei, prin gruparea monumentelor de arhitectura si de tehnica populara dupa criteriul vecinatatii geografice a localitatilor de provenienta, in sectoare reprezentand marile provincii istorice ale tarii.

Sub aceasta infatisare socializata, Muzeul Satului - sinteza a tot ceea ce era tipic pentru satul romanesc traditional - trebuia sa constituie ,,0 adevarata scoala de cunoastere si de iubire a satului si taranului nostru". Misiunea muzeului era de a servi cunoasterii realitatilor satului, cu alte cuvinte informarii si educarii publicului. La acea vreme, aceste functii se concretizau aproape in exclusivitate prin formele clasice ale limbajului muzeal (expozitii, conferinte etc.).

Concepand Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" ca un muzeu sociologic, Gusti si colaboratorii sai au considerat ca misiunea acestuia era de a infatisa vizitatorilor realitatea, viata satului, asa cum era ea traita de taranul roman. De aceea, Gusti va aduce periodic, sa locuiasca, in casele din muzeu, familii de tarani din satele de origine a monumentelor, la inceput chiar pe fostii proprietari, ca in cazul casei de la Goicea Mica. Acesti "locuitori" au venit la Bucuresti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasari si animale. Gusti nu a prevazut insa urmarile acestei socializari: degradarea monumentelor si a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensa, in conditiile in care, la vremea respectiva, nu existau tratamente corespunzatoare de conservare si restaurare a patrimoniului.

In 1940, ca urmare a inglobarii Basarabiei si Bucovinei si a unei parti a Tinutului Hertei si Bucovinei in Uniunea Sovietica, municipalitatea Bucurestiului a hotarat ca in unele gospodarii din muzeu sa fie gazduite familii de refugiati bucovineni si basarabeni. Faptul ca, ulterior, nu au putut fi gasite alte solutii, a facut ca acestia sa ramana in muzeu pana in 1948. In aceste conditii , muzeul a fost pus in situatia de a nu-si mai putea continua activitatea, de a-si inchide portile. In plus, utilizarea improprie a monumentelor, prin locuirea lor, a dus la distrugerea unui numar insemnat de constructii.

La capitolul pierderi trebuie mentionate si monumentele dezafectate in 1937 (sase mori de vant din Basarabia, o casa de macedoneni, o locuinta din Caliacra, o moara plutitoare si o cherhana), ca urmare a deschiderii santierului pentru ridicarea Palatului Elisabeta.

Anul 1948, cand Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" isi redeschide portile pentru public, iar la conducerea sa este numit Gheorghe Focsa, fost student al profesorului D. Gusti si membru al echipelor de monografisti, marcheaza inceputul unei a doua etape in evolutia institutiei. Prima sarcina pe care Gheorghe Focsa si-a asumat-o, la inceputul directoratului sau a fost de a-i evacua pe locatarii care mai ramasesera in muzeu, pentru a preintampina procesul de degradare a patrimoniului. In acelasi timp, eforturile sale s-au indreptat si in directia dotarii muzeului cu o schema proprie de specialisti, inainte de razboi institutia avand ca angajat numai un administrator.
In prezent, expozitia permanenta cuprinde 121 de complexe distincte, totalizand 338 de monumente, iar patrimoniul mobil insumeaza 53828 obiecte.

Acum asteptam sa vedem daca vor organiza un targ si de Sfantu' Nicolae...ca nu se face sa lipsim!

Sa aveti o toamna frumoasa,

Cristina si Cristin DUMITRU