Iubito, vine toamna de Adrian Paunescu

Iubito, vine toamna peste toate

Bacovia reintra în portrete

Cad frunze picurînd singuratate

Si tu ai gesturi parca mai încete.

Si te iubesc la echinox si dupa

Iubito, vine toamna sa decline

Sa macine, sa naruie, sa rupa

Al lumii apogeu de feminine.

Cum tu ramîi la tarmure de mare

Eu plec s-astept si crivat si omaturi

Si sa ma-mbat la mese singulare

Cu umbra lui Bacovia alaturi.

Iubito, vine toamna dinspre munte

Cu ghilotine si anestezie

Tot omul e un snop de amanunte

Care ameninta esenta vie.

Cu hachite si mofturi si-alte alea

Îmi esti pedeapsa, dar îmi esti si doamna.

De pomi sinucigasi se umple valea

Iubito, te iubesc si vine toamna.

Natura se închide ca un templu

Cu lacate de fosfor si rugina

Eu mortii mele te voi da exemplu

Cît esti de disperata si senina.

Iubito, vine toamna pîna-n oase

O simt în mîna care ti se-ntinde

Priveste, ies fumuri peste case

Iubito, dupa toamna vin colinde.