"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Festivalul Tuicii de la Valenii de Munte


In ultimii 4 ani, la sfarsitul lunii octombrie, oraselul Valenii de Munte devine locul unde se astampara setea de cultura si de…bautura. Anul acesta am semnat si noi act de prezenta la Festivalul Tuicii, editia 2009.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/FestivalulTuicii

Datorita orei la care ajungem in Valenii de Munte, prima oprire o facem la Casa Memoriala Nicolae Iorga. Aici gasim incaperile in care a trait savantul vreme de 30 de ani. Muzeul memorial omagiaza personalitatea marelui savant roman Nicolea Iorga (1871 - 1940), istoric de renume mondial, memorialist, dramaturg, critic si istoric literar, care a locuit in casa devenita muzeu in 1965 si construita in sec. al XVIII-lea, in stil brancovenesc, de catre un boier local. Biroul si salonul de primire pastreaza cadrul intim al perioadei traite aici de Nicolae Iorga, putand fi admirate picturi pe sticla, pe lemn sau panza, ultimele semnate de mari artisti ca: Nicolae Grigorescu, Severo Burada, Catul Bogdan, precum si manuscrise, fotografii si diferite acte originale sau in copie.
Muzeul adaposteste, de asemenea, si o expozitie documentara referitoare la activitatea savantului in tara, peste hotare si la Valenii de Munte, unde acesta a infiintat si patronat cursurile Universitatii Populare de vara care ii poarta numele (pe vremuri, timp de 1 luna, aici erau tinute cursuri unde veneau studenti din intreaga lume; Nicolae Iorga cunostea importanta informatiei in formarea unui tanar, astfel ca in cadrul cursurilor erau prezentate cele mai noi descoperiri in toate domeniile stiintei; insusi Nicolae Iorga a scris o carte despre istoria fiecarei discipline in parte).
Toate obiectele sunt originale: mapa pentru documente din piele de Cordoba, pana de gasca si calimara, covoarele moldovenesti. D-na muzeograf Doina Popescu ne ofera detalii foarte interesante despre Nicolae Iorga; vorbeste despre savant intr-un mod in care iti da senzatia ca acesta este inca prezent in modesta casa.
Poate unii dintre voi cunosc detalii despre geniul savantului Nicola Iorga, dar as dori sa amintesc aici numai cateva dintre acestea: s-a născut la Botoşani în 1871, clasele primare le-a făcut în oraşul Botoşani, iar liceul şi universitatea le-a făcut la Iaşi. A absolvit Universitatea într-un singur an de frecvenţă. La 3 ani vorbea si scria perfect in limba franceza, la 10 ani dadea meditatii la limba franceza pentru a intregi veniturile familiei. La 18 ani a fost numit profesor de limba latina la Ploieşti, la Liceul Sf. Petru şi Pavel de unde a plecat în Germania, şi-a luat doctoratul în istorie la 23 de ani si s-a întors în ţară, fiind numit profesor universitar în Bucureşti, la catedra pe care a condus-o timp de 50 de ani. «Eu nu am învăţat a ceti şi a scrie. Acestea sunt lucruri care mi-au venit de la sine», scria el în «O viaţă de om, aşa cum a fost».
A scris 1. 259 de lucrări, 25. 000 de articole. A vorbit în 16 limbi straine si a scris în 7 limbi straine, iar biblioteca savantului a numărat 80. 000 de volume, «Biserica celor 80. 000 de glasuri», cum îi plăcea profesorului să spună. Unui om obisnuit i-ar trebui 60 de ani ca sa citeasca toate cartile citite de savantul Nicolae Iorga. A parasit aceasta casa in data de 11 noiembrie 1940 (calendarul din acele zile ce inca mai exista in casa arata aceasta data, de 11 noiembrie 1940), dupa ce a fost puternic avariata de cutremurul ce a zguduit Romania in noaptea de 9-10 noiembrie 1940. In noaptea de 27 noiembrie 1940 savantul Nicolae Iorga este impuscat de un grup de legionari in padurea de la Strejnic, langa Sinaia.
Din cate aflam, turistii francezi si italieni sunt fascinati de personalitatea savantului si de tot ceea ce inca se pastreaza in Casa Memoriala (picturile originale ale lui Grigorescu “ Pe valea Campinitei” si ”Florile de Mar”, precum si mobilierul lucrat in lemn de paltin in Bucovina, si decorat cu motive policrome in culorile tricolorului: rosu, galben si albastru). Foarte frumoasa si interesanta este si expozitia temporara de ceasuri gazduita la Casa Memoriala Nicoale Iorga in colaborare cu Muzeul Ceasurilor din Ploiesti.

De aici mergem alaturi, la Muzeul de Etnografie al Vaii Teleajenului din Valenii de Munte: exponatele sunt destul de putine, insa ingrijite si reprezentative pentru zona Prahovei. Inaugurat la 31 octombrie 2002, Muzeul Etnografic al Vaii Teleajenului functioneaza in cladirea anexa a "Scolii de Misionare", infiintata de Nicolae Iorga in anul 1922.
Muzeul este consacrat unui domeniu traditional si anume acela al ocupatiilor si mestesugurilor. Expozitia permanenta a muzeului este structurata astfel incat vizitatorul sa poata parcurge cu privirea toate etapele de prelucrare din industria casnica traditionala.
Valea Teleajenului are un fond folcloric extrem de bogat si de variat. Caile comerciale prin care se realizau schimburile de marfuri intre Transilvania si Tara Romaneasca au atras oameni veniti din diferite regiuni geografice, cu timpul aici realizandu-se o interferenta de datini, traditii si conceptii ce au determinat o bogata viata spirituala.
Una dintre principalele preocupari ale muzeului este aceea de a valorifica "memoria locurilor" punand in circulatie publica tezaurul de marturii pe care il detine.
In societatea traditionala locuitorii comunitatilor rurale au avut si inca au doua tipuri de ocupatii:
- primare: agricultura, cresterea animalelor, pomicultura si viticultura;
- secundare: vanatoara, pescuitul, albinaritul, exploatarea padurii, mineritul, mestesugurile traditionale. Pentru a avea o reprezentare cat mai obiectiva a structurii ocupationale in Valea Teleajenului, Muzeul de Etnografie are in componenta expozitiei de baza majoritatea acestor ocupatii.
Fiindca pastoritul in zonele inalte ale Teleajenului este o practica veche, s-a realizat o parte importanta a unei stane, "fierbatoarea", in care baciul prepara produsele lactate dupa retete vechi. Acestora li se adauga activitati adiacente, ce tin in special de prelucrarea productiei agricole obtinute, ilustrate in expozitie prin: morarit, fabricarea uleiului, a tuicii, a vinului si practicarea mestesugurilor (prelucrarea firelor de origine vegetala si animala, prelucrarea lemnului si a metalelor).
Daca seria uneltelor de munca impresioneaza prin ingeniozitate, incepand cu cele de o mare arhaicitate (ca de pilda drisca de treierat) pana la mai "noua" instalatie de curatat stiuleti de porumb, produsele mestesugaresti se disting prin armonia formelor de decor si cromatica (covoare, ceramica, piese de mobilier etc.) fiind marturii ale simtului artistic deosebit al mesterilor populari.
Ne incheiem vizita cu o ultima oprire, la Muzeul de Arta Religioasa unde admiram, in cele patru incaperi, icoane pe lemn din sec. XVIII - XIX, sfesnice de argint, vesminte preotesti si frumoase obiecte bisericesti preluate de la biserica din localitate. Nu se cunoaste locul unde au fost lucrate, se stie doar ca dateaza din sec. al XVIII-lea.
Situat intr-o regiune pitoreasca, veche vatra folclorica, orasul rasfirat pe malurile paraului Valeanca si pe malul drept al Teleajenului, cu case ascunse in gradini, a fost locul care l-a fermecat pe savantul Nicolae Iorga cand a poposit aici in anul 1907. Savantul semnalase, inca din 1906, absenta muzeelor din orasele de provincie ale tarii. La indemnurile acestuia, in perioada interbelica, se incearca deschiderea la Valenii de Munte a "unui muzeu istoric al orasului", care sa aminteasca generatiilor viitoare despre tot ce se leaga de traditia acestui oras. In 1923, Nicolae Iorga deschide Muzeul de Arta Religioasa, in cureta bisericii "Nica Filip" (monument ridicat in anul 1808 de tetralogofatul Filip), intr-o casa veche - cu patru incaperi - ce apartinuse dascalului acestei biserici. Muzeul detinea peste 300 de exponate, adunate de profesorul Nicolae Iorga din donatii ale localnicilor si ale celor aflati in zona inconjuratoare orasului. Presa vremii semnala si aprecia contributia savantului, afirmand ca dintre asezamintele ctitorite de Nicolae Iorga "cel dintai ese muzeul regional pe care-l ingrijeste cu osardie deosebita si cu nobil devotament".
In 1940, la cutremurul din 9/10 noiembrie, cladirea acestui muzeu a fost grav avariata. La 19 august 1922 a fost infiintata Scoala de Misionare Morale si Nationale "Regina Maria", intr-o veche casa boiereasca din sec. al XIX-lea, pe care banca Almasanu a oferit-o in acest scop domnului Iorga.
Tinerele invatatoare, alese dintre cele mai bune din toate regiunile tarii erau educate timp de 1 an in spirit pedagogic nou (programa era speciala, intalnita chiar de catre Nicolae Iorga: nu se trecea la o materie noua pana nu era bine aprofundata materia actuala), stiintific si patriotic (uniforma tinerelor invatatoare era costumul popular al zonei din care proveneau). Misionarele cultivau la sate un suflet romanesc.
Ca o continuare a traditiei, astazi aceasta cladire adaposteste o expozitie de arta religioasa, ea cuprinzand in cele patru sali exponate de valoare deosebita, incepand cu icoane pe lemn din sec. al XVIII-lea - al XIX-lea, sfesnice din argint si alama, diverse tipuri de cruci, vesminte preotesti (mitra, zelon, manecute, epitrahil, brau), acoperitoare de potir din sec. al XIX-lea, carte veche bisericeasca, scoarte de lana etc.
Doua camere sunt destinate prezentarii bogatului patrimoniu local, reprezentand obiecte din sec. al XVIII-lea si al XIX-lea: icoane pe lemn, carte bisericeasca, vase de cult, chivot de manastire, piese de o valoare deosebita ce ofera o imagine a vietii religioase locale.
Pentru ca am primit calde recomandari de a vizita si Muzeul de Stiinte Naturale Cultura Prunului, deschis in urma cu 2 luni, mergem si acolo: intr-o singura incapere este amenajat un colt de padure in care se aud zgomotele animalelor salbatice, cantecele pasarilor, si sunt reprezentate flora si fauna de pe Valea Teleajenului. Impresionante sunt insa trofeele cinegetice: colti enormi de mistreti si coarne uriase de cerbi.

Cum se apropia ora de inchidere a muzeului, ne indreptam spre parcul din centrul orasului unde, ce sa vezi: fum cu miros de mici si de pastrama, aglomeratie, tineri si copii in costume populare. Incercam sa acoperim “sistematic” zona de tarabe, de la un capat la celalalt. Ne amestecam in multime si trecem rapid de vanzatorii de chiciuri, imitatii si altele asemenea. La tot pasul dadeau in fiert cazane cu porumbi, peste tot mirosea a zahar ars de la vata pe bat; dar unde sunt producatorii de vin si tuica, unde sunt oierii?

Abia pe ultimele doua randuri ajungem in sectorul de produse traditionale. Aici trebuie sa vii cu burta goala si cu portofelul plin, caci oferta este foarte tentanta si variata. Licorile bahice curg in pahare pentru degustatorii de ocazie. Tuica aurie, vin alb, vin rosu, must – totul este pe alese, dar mai ales pe gustate. Probabil unii dintre cumparatori se decideau mai greu, pentru ca incercau cu spor ofertele alcoolice ale producatorilor. Cu greu rezistam catorva oferte si tentatii, in schimbul surprinderii a cat mai multe cadre de la Festivalul Tuicii. Oamenii sunt prietenosi si se bucura sa fie in centrul atentiei, ca modele. La urma urmei, vorba unuia dintre ciobanii de la taraba: daca vanzare nu e, macar poze sa ne facem! Ba chiar unul dintre ei se suparase ca nu-l pozase nimeni toata ziua. Asa ca am facut hatarul omului si ne-am aliniat, cativa fotografi, sa-i facem portretul. Cum langa un pahar de tuica si unul de vin se potriveste bine si ceva de mancare, pe tarabe gaseai cam tot ce iti poftea inima: pastrama cu boia si cimbru, carnati de oaie afumati, cas, urda, branza afumata in coaja de brad.

Preturile mi s-au parut accesibile, fata de alte targuri la care am participat, asa ca am umplut rucsacul cu fel de fel de produse traditionale. Si cum umorul si ironia nu pot lipsi de la astfel de sarbatori populare, puteai cumpara miere de albine de la firma “Trantorul SA”; pentru ca trebuie spus ca si oferta de produse apicole era foarte bogata!
Dupa ce ne-am luat cate o portie de pastrama cu mamaliga si vin fiert am mers in fata scenei, unde cativa dansatori in costume populare jucau o perinita. Treptat insa atentia ne-am indreptat-o catre grupul de petrecareti care incinsese o hora chiar langa noi: cum eram in a doua zi de Festival al Tuicii nu deranja pe nimeni daca isi mai dadeau cu stangu-n dreptu’…ritmul dansului tot vioi ramanea! Se vedea ca oamenii uitasera cu totul de griji si voiau doar sa se simta bine: pana la urmatoarea recolta de prune mai e un an! Asa ca asteptam si noi, cu pofta si interes, editia viitoare a Festivalului Tuicii!


Cristina si Cristin DUMITRU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu