Vacanta 2011, ziua 9

Ziua 9, 21 august 2011:
Statiunea Baile Herculane-Parcul National Domogled-Valea Cernei (Cheile Tasnei-Cheile Corcoaia)-Izverna-Ponoare

Cateva fotografii:
https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011DeLaBaileHerculaneInCheileTasneiSiCheileCorcoaia#

https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011DePeValeaCerneiLaPonoareSiHobita#

Plecam din Camping 7 Izvoare din Baile Herculane nu foarte devreme, desi initial asa ne propusesem. Din pacate nu avem timp de zabovit pe cararile traseelor ce pornesc din statiune.
Cu cei 10 lei in buzunare pornim plini de voiosie, de altfel, catre cea mai frumoasa zi a vacantei noastre: ziua in care vom vedea minunile din Cheile Tasnei si Cheile Corcoaia.


Pe marginea dreapta a drumului, cum veneam dinspre Baile Herculane, vedem pensiunea Dumbrava. Vizavi este o parcare gratuita, unde am lasat masina. De langa pensiune porneste traseul pe care il vom urma si noi in Cheile Tasnei. Chiar la inceputul drumului ne-am intalnit cu o familie de tineri pensionari, care coceau pe un gratar vinere si ardei capia... ce de arome!!!! Bineinteles, stam cateva minute de vorba: domnul lucrase la ocolul silvic (iarasi, ce noroc pe noi!), asa ca stia ca in palma drumurile; doamna era tare simpatica, la plecare ne-a dat doua pere de munte sa ne mai racorim pe drum si ne-a povestit cate ceva despre satul ei de dincolo de munti. Ne-au povestit cu multa insufletire despre frumusetile pe care urma sa le vedem. Cred ca totusi pe chipurile noastre era destul scepticism... adica, dupa celebrele Chei ale Nerei, ce putea fi mai frumos?!
Cateva minute poteca urca lin, intrand in padurea de foioase. Apoi, brusc, incepe un urcus abrupt de aproximativ 30 minute. Si cand zic abrupt, inseamna abrupt. Bine, nu va imaginati ca este vertical sau ca trebuie coarda pentru escaladare! Mie mi-a trebuit doar Cristi, care m-a ajutat sa nu o iau de-a busilea... Poteca este foarte bine marcata (cruce albastra) si pentru parcurgerea ei ne-am ajutat de radacinile copacilor si de bolovani; a carat Cristi rucsacii, aparatele foto si pe mine, bineinteles. Cica o sa ne luam bete de trekking data viitoare...
Dupa jumatate de ora poteca iese in stancarie, se ingusteaza si iti deschide in fata privelisti de o rara frumusete! Se pare ca ar fi fost sapata de legionarii romani. Interesanta poveste, insa cu prea putine detalii!
Inaintam cu grija, avand in stanca zidul muntelui, iar in dreapta prapastii carora nu le vedem sfarsitul.


Foioasele devin din ce in ce mai rare, facand loc extraordinarului Pin Negru de Banat. Este prima data cand vedem un astfel de copac la noi in tara si ne-a surprins exotismul lui. Unicat in Romania, se regaseste doar in cateva zoe din Banat si Oltenia. Este foarte frumoasa coroana lui, care atunci cand arborele trece de maturitate incepe sa se lateasca. Pe cele mai inalte stanci, pe colturi de piatra, il vedeam la orice pas, dand imaginilor ce ne apareau in fata ochilor un aer de veche pictura chinezeasca. Cu o silueta delicata, ne miram de fiecare data cand il vedeam agatat de vreun stei, parca fara radacini, ci pur si simplu aparut din piatra seaca.
Ajungem la un moment dat la o cotitura a potecii, marcata de o cruce; ne oprim din nou pentru fotografii. Drumul se ingusteaza uneori, alteori serpuieste domol sau urca accentuat pe langa prapastia din care ar fi trebuit sa auzim susurul paraului Tesna. De cateva ori poteca a iesit in zone cu putina umbra si verdeata, si atunci am vazut albia secata a apei.
Zona este salbatica si de o rara frumusete. Sincer, noua ne-au placut mai multe Cheile Tasnei decat Cheile Nerei. Cu varfuri ascutite, cu pini atarnati de ele desupra haurilor, ne-a impresionat mai mult decat am fi crezut ca o vor face. Acum vorbele si descrierile familiei cu care ne-am intalnit inainte de pornirea pe traseu capatau inteles si justificare.
Noi am ajuns pana la Gaura Fetii. Nu mai aveam mult si ajungeam la Moara Dracilor, iar de acolo poteca se continua pana intr-o poiana, unde era si stana ale carei oferte le gasisem mai jos. Din pacate pentru noi soarele si caldura ne-au ingreunat mult mersul, si ca "peisajul" sa fie complet, am avut o cadere de calciu si a trebuit sa ne oprim. Am savurat perele pe care le primisem, ne-am tras putin sufletul si am facut cale intoarsa. Bineinteles, iarasi cu multe opriri pentru fotografii si pentru a sta cu picioarele in firicelul de apa care era paraul Tesna si care pana mai jos disparea lasandu-si albia goala si complet uscata.


Intr-una dintre opriri am avut si o intalnire mai putin asteptata: cu un scorpion negru si care voia sa ne evite! L-am retinut cateva minute pentru fotografii cu un bat de care apuca furios cu clestii si pe care incerca sa-l intepe cu acul din coada. Bineinteles, dupa ce ne-am ales cu cateva cadre in prim-plan, i-am dat drumul: veninul lui nu ucide un om, insa nici sanatos nu-l lasa... Ne-a facut placere sa-l vedem, mai ales ca noi tot asteptasem sa zarim macar coada unei vipere...dar sa vedem un scorpion in intregime a fost chiar interesant!
Si la intoarcere portiunea cea mai dificila a fost abruptul din poala padurii: cu ajutorul lui Cristi nu am mai luat-o la vale pe fund, asa ca nu mi-am mai sacrificat si cea de-a doua pereche de pantaloni! Familia Brandusoiu, cu care statusem de vorba la plecare, erau tot acolo: terminasera de copt vinetele, mai aveau cativa ardei, asa ca ne-a poftit sa mai stam de vorba, eventual si la o cafea. Bineinteles, le-am spus cat de impresionati eram de frumusetea celor vazute: in spatele padurilor de foiase, sa descoperim asa stanci, varfuri si, mai ales, pini de Banat!
Cele doua ore de drumetie petrecute in Cheile Tasnei au fost cele mai frumoase din toata vacanta asta! Deja ma gandesc la o revenire in zona, insa cel mai bine ar fi o cazare la pensiunea Dumbrava de la inceputul traseului ceea ce ar permite o plecare pe traseu dimineata devreme si astfel am evita caldura ce vine si de sus si de jos de la pietrele fierbinti. Mi-a parut rau ca n-am putut ajunge pana la stana, insa am preferat o scurtare de traseu in locul unei imprudente (nu aveam nici semnal, in cazul ca s-ar fi intamplat ceva de rau).
Cu familia Brandusoiu am schimbat date de contact, mai ales ca ne-au rugat sa-i sunam cand mai ajungem in zona, ba chiar voiau sa ne trimita un brad de Craciun, sau sa ne vanda o casa pe care tocmai o terminasera de construit si copiii lor nu voiau sa o ia in primire ca "era la tara".
Ma gandesc atunci la cei 10 lei pe care ii mai aveam...


Sa nu uit: ne-a placut foarte mult invitatia ciobanilor de la stana pe care ar fi trebuit sa o vizitam daca reuseam sa parcurgem tot traseul pe care ni-l propusesem in Cheile Tasnei!


Nu mai zabovim multa vreme, si pornim catre Cheile Corcoaia. Ajungem in Cerna Sat, un loc parca uitat de lume. Drum neasfaltat, case langa care leneveau capite de fan, flori salbatice pe marginea drumului si multa, multa liniste.
Tinem drumul si la un moment dat, nu departe de locul unde se termina casele, vedem panoul ce ne indica faptul ca am ajuns la Cheile Corcoaia sau Cheile Corcoaiei. Se pare ca numele acestei forme de relief vine de la o fiinta mitologica, un balaur care si-a lasat in piatra urma cozii, cand a trecut pe-aici.
O alta legenda povesteste despre Iovan Iorgovan, un tanar puternic si frumos, care a dus aici o lupta crancena cu un balaur cu sapte capete, care voia sa-i rapeasca iubita si care teroriza oamenii locului. In Cheile Corcoaiei a avut loc ultima lupta dintre cei doi, incheiata prin uciderea balaurului de catre viteazul Iovan Iorgovan. Acesta din urma, vrand sa ucida balaurul, a lovit cu sabia locul unde banuia a fi ascuns monstrul, si a despicat muntele, creand astfel Cheile Corcoaia.
Cu o lungime destul de mica (cca 300 m), unde este permis accesul vizitatorilor, cheile sunt destul de bine amenajate: un fel de tunel cu o lungime de aproximativ 50 de m, prin care se poate merge, este marginit pe o parte de stanca, iar in cealalta parte de un abrupt ce se termina in apa raului. Aceasta zona este insa delimitata de o balustrada care se intrerupe brusc, fiind rupta; bineinteles, erau destui viteji care fie treceau dincolo de ea, fie treceau dincolo de zona unde aceasta era rupta. Sunt impresionante si foarte frumoase: nu se compara cu celelalte chei pe care le-am vazut pana acum in tara. Mi-a parut rau ca au fost atat de scurte, insa merita orice efort pentru o vizita!
Din pacate, cateva grupuri de grataragii afumau atmosfera, si la propriu, si la figurat...Ba mai si pescuiau, desi aceasta activitate este interzisa. La iesirea din chei este si un excelent loc de campare.

Acum, spre final, cateva detalii despre Parcul National Domogled-Valea Cernei: cu o suprafata totala de 61.211 ha, se intinde pe suprafata a trei judete: Caras-Severin, Mehedinti si Gorj. Cateva reguli de comportament obligatorii pentru toti cei ce viziteaza zona, aplicabile pentru a mentine biodiversitatea, a conserva valorile naturii si a pastra integritatea ecosistemelor trebuie sa respectam niste reguli fara de care aceste valori ar fi distruse:
- accesul pe traseele nemarcate si pe cele de alpinism se face cu acordul prealabil al Administratiei Parcului National Domogled-Valea Cernei;
- intretinerea marcajelor turistice,deschiderea de noi trasee si amplasarea panourilor indicatoare si informative se face numai cu acordul Administratiei Parcului National Domogled-Valea Cernei;
- camparea este permisa in zonele special amenajate si in alte locuri marcate;
- saparea de santuri in jurul corturilor este interzisa;
- focul este interzis pe teritoriul Parcului National Domogled-Valea Cernei, exceptie facand locurile amenajate pentru campare;
- pentru foc se foloseste material lemnos pregatit, in prealabil, la locul de campare;
- este interzisa abandonarea deseurilor de orice fel pe teritoriul Parcului National Domogled-Valea Cernei; turistii au obligatia de a evacua deseurile pe care le genereaza;
- se interzice colectarea de specii de flora si fauna;
- se interzice distrugerea panourilor informative sau a altor obiective de interes turistic.
Camparea pe teritoriul Parcului National este permisa in zonele special amenajate si in alte locuri marcate cum sunt: Poiana Cociului, situata la confluenta Cernei cu Ogasu lui Roset; Poiana Musuroaie (Musuroane); de asemenea sunt locuri bune de campare pe malul stang, in Poiana Tesnei, inainte ca paraul Tesna sa ajunga la sosea, dar si pe malul Cernei, la circa 150 de metri in aval de panoul ce delimiteaza judetele. Chiar langa locul de unde incepe traseul in Cheile Tasnei exista si o imensa poiana proprietate privata, loc unde se poate campa cu acordul proprietarilor.
Si mai multe informatii puteti gasi aici: http://www.domogled-cerna.ro/index.htm


Parasim Cheile Corcoaia si mai facem o oprire scurta in Cerna Sat, ca sa vedem lacul cu nuferi roz; nu este vreo ciudatenie a naturii, ci este creat de mana omului, insa asta nu inseamna ca nuferii sunt mai putin frumosi, sau mai putin delicati...ci sunt absolut superbi! Mai facem cateva fotografii si unor case care ne-au placut in mod special, ca asezare si ca arhitectura taraneasca.
Parasim astfel zona Parcului National Domogled-Valea Cernei, pentru a patrunde intr-o regiune ce ne va surprinde din nou, prin frumusetea oamenilor si locurilor.

Pornim mai departe, cu ochiii pe bordul masinii, sa vedem cam pana unde putem ajunge cu benzina pe care o aveam in rezervor. Strabatem sate ce ne incanta privirea si sufletul: trecem de Izverna si ajungem in Ponoare. Aici facem o oprire mai lunga, pentru ca avem de vazut cateva ciudatenii ale naturii.


Nu este greu de gasit Podul lui Dumnezeu: o uriasa arcada de piatra peste Valea Pragului, masiva (30 m lungime, 22 m inaltime, 9 m deschiderea arcadei), reprezinta unul dintre cele trei poduri naturale din lume, cel mai mare pod natural din Romania, al doilea ca marime din Europa si unicul functionabil, fiind traversat de drumul judetean Turnu Severin - Baia de Arama.
Legenda spune ca de mult aici locuia Necuratul, chiar in pestera Ponoare. Saturandu-se de raul pe care acesta il facea, oamenii i-au cerut lui Dumnezeu sa-i scape de el. Astfel Dumnezeu a lovit cu palma tavanul pesterii si acesta s-a prabusit peste intrare.
Cu toate acestea, Necuratul a scapat, iesind pe sub deal, pe cealalta gura a pesterii, cea care duce spre Lacul Zatonul Mare. Nervos, Aghiuta s-a agatat cu ghearele de varful Dealului Pesterii, formand santuri in calcar, locurile numindu-se Campiile de lapiezuri Afrodita si Cleopatra. Dracul s-ar fi urcat apoi pe Stanca Diavolului, loc de unde vegheaza la oamenii care intra in pestera si pe care uneori ii ineaca in Lacul Zatonul Mare.
Alte legende spun ca podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfantul Nicodim sa treaca spre Tismana dupa ce oamenii l-au alungat din comuna, loc unde a vrut sa construiasca o manastire. Legenda lui Nicodim chiar se potriveşte intr-o oarecare masura. Calugarul Nicodim cauta cascada care i s-a aratat in vis, deasupra careia trebuia sa construiasca o manastire. S-a oprit la Ponoarele, la izbucul de unde izvoraste acest parau, insa doua familii l-au facut sa plece. I-au pus in traista o gaina taiata si un cutit, apoi l-au acuzat de furt. A trebuit sa plece rusinat de pe aceste meleaguri. A lasat in urma un blestem: ca apa sa se zbuciume, sa fie fara pesti si sa o inghita pamantul. Lucru care s-a si intamplat: de-a lungul ei s-au construit opt mori care au fost abandonate, iar in apa nu traieste nici o vietate. Apa este inghitita la propriu de pamant: este inghitita de pestera, care o aruncă afara atunci cand ploua indelungat.
Alte legende vorbesc despre faptul ca podul ar fi fost construit chiar de legendarul Hercule sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmarea balaurul ce-i rapise iubita.
Frumoase legende, unele cu un sambure de adevar...


De aici coboram pana la una dintre intrarile in Pestera Podului. Aceasta este o rezervatie speologica a Academiei Romane, cu o lungime totala de 734 m. Face legatura intre Podul lui Dumnezeu si Lacul Zaton, gazduind si o importanta colonie de lilieci ce este alcatuita din doua specii unice in Europa.
Din pacate, intrarea in pestera dinspre Podul lui Dumnezeu este un fel de loc de aruncat gunoiul: multe pachete de tigari, hartii, si multa, multa hartie igienica... Datorita mirosului, dar si faptului ca nu exista iluminat in pestera sau indicatoare, nu am vizitat-o.

Am urmat indicatorul si am urcat dealul pentru a ajunge la Campurile de Lapiezuri. Nu le-am gasit din prima, mai ales pentru ca ni le imaginam altfel: am urmat indicatorul si am tot mers, pana am ajuns pe un platou scaldat in soare. Cand ne-am intors si am privit in spatele nostru, am zarit si minunatele lapiezuri.
Lapiezurile sunt forme de suprafata, incretituri ale calcarelor, caneluri adanci de pana la 1 m; sunt unice in Europa, formate fiind sub altitudinea de 600 m.
Deasupra galeriei de la iesirea din pestera spre Zaton se afla mai multe campuri compacte orientate in directia nord-est si sud-vest cu caneluri adanci de 5-10 cm, chiar de peste 1 m.
"Campul Cleopatrei, cel mai compact si mai frumos camp de lapiezuri este situat acolo unde panta este mai inclinata, campul avand aspectul unei adevarate cetati. Are o parte de lapiezuri adanci de 1,5-2 m, printre care a izbucnit vegetatia. Prin aceste adancituri apa incarcata cu calcar dizolvat coboara in tavanul Pesterii Ponoarele, regasindu-se in diferite concretiuni.
"Campul Afroditei" este cel de-al doilea camp de lapiezuri, aflat la o distanta de circa 200 m spre sud, pe un teren plin de vegetatie, nu atat de compact si de extins ca cel al Cleopatrei. Unele caneluri au o adancime de peste 2 m. Lapiezurile sunt orientate dupa inclinatia pantei.


De pe coasta dealului cu lapiezuri am vazut foarte bine Lacul Zaton, sau Depresiunea Zaton este sapata sub nivelul de 350-370 m si se desfasoara pe o suprafata de aproape 2 kmp. Toponimul "a zatoni" in limbajul local desemneaza oprirea curgerii unei ape, baltirea apei.
Depresiunea Zaton este localizata in sud-vestul Dealului Pesterii, formata la jonctiunea calcarelor cu granitele de Tismana. Ca fenomen carstic, Lacul Zaton este cel mai mare lac carstic din Romania. In primaverile ploioase, imediat dupa topirea zapezilor, el poate atinge dimensiuni impresionante: 2 kmp, 2,5 km lungime, 20 m adancime in punctul cel mai adanc al sorbului. Lacul prezinta un sistem complex de drenare in forma unei palnii ce cuprinde cateva avene si pesteri.
Vara, peisajul devine dezolant prin ariditate, iar Lacul Fantoma cum a fost numit de catre Cristian Lascu, seaca, pe fundul sau afluentii sapand in substratul argilos meandre adanci (-10 m in apropierea ponorului), in timp ce in partea terminala a depresiunii apar palnii de 10-20 m. Calcarele inchid depresiunea printr-o vale in fund de sac cu pereti abrupti ce prezinta numeroase pesteri (Pestera Zaton, Pestera Podului). Acesta, in functie de sezon, uneori e plin cu apa, oferind privirii oglinda unui lac brazdat de carduri de rate, alteori e sec, pustiu, uscat si rosiatic - un peisaj asemanator planetei Marte, datorita oxizilor de fier. Lacul isi pastreaza apa si in perioada iernii, cand ingheata.
Lacul Zaton comunica permanent prin nivelul subteran cu partea aflata dincolo de pod, numita Depresiunea Ponoarele.

Dupa ce am terminat noi de vazut una-alta, am inceput sa ne gandim unde am putea ramane peste noapte. Cu fabulosul nostru buget de 10 lei, era clar ca nu puteam sta decat cu cortul. Dar unde sa campam, ca nu vedeam pe nicaieri vreun rau, ca sa putem avea o sursa de apa. Chiar unde incepe Podul lui Dumnezeu si unde sunt toate indicatoarele catre celelalte atractii din zona, am gasit o pensiune si am intrat sa vedem unde am putea gasi un loc de campare. Ne-a primit un domn in varsta, foarte amabil si care ne-a cam retezat sperantele... nu prea erau locuri de pus cortul, mai ales langa o apa unde am fi putut si noi sa ne spalam putin dupa o zi in care ne prafuisem bine de tot! Domnul respectiv se uita la noi, ne intreaba de unde venim, incotro mergem... si ne ofera o camera la pensiune. Bineinteles, nici n-am intrebat cat costa, pentru ca noi nu aveam decat 10 lei in buzunar. Pana la urma l-am refuzat politicos si i-am spus si motivul pentru care nu am fi putut ramane peste noaspte la pensiune: nu mai aveam bani. Cand a auzit, ne-a spus ca nu ne va costa nimic daca stam o noapte la pensiune, ca avem unde sa facem un dus cu apa calda, plus acces la bucatarie sa ne pregatim ceva de mancare. Am ramas perplecsi: pai stiti, noi chiar nu avem bani, nu putem sta gratis... Ne-a spus insa ca si dansul este intelectual, ca intelege situatia si vrea sa ne ofere un ajutor. I-am cerut un numar de cont unde sa-i putem achita contravaloarea cazarii la intoarcere; ne-a spus ca dansul are un singur cont, obrazul! Ne-a dus la mansarda pensiunii, sa vedem camera, sa fim multumiti, ne-a dat cheia de la camera dar si de la usa mansardei pentru ca doar noi stateam acolo, apoi ne-a dus la bucataria complet utilata si ne-a lasat cheile si de acolo. Camera era peste asteptarile noastre, normal... cu vedere spre Podul lui Dumnezeu si Pestera Podului, complet imbracata in lemn, cu acces pe terasa (unde am si mancat, la aer), cu acces la baie si dus (comune pentru toate camerele de la mansarda). Ne-a dat gratuit si pliantul localitatii Ponoarele, unde am gasit detalii despre toate atractiile din zona.
Ce sa mai spunem, am ramas fara cuvinte! Chiar nu ne-am fi asteptat la un astfel de gest! La Podul lui Dumnezeu omul lui Dumnezeu.
L-am intrebat cum il cheama... ne-a spus ca-i regasim numele pe pliantul pe care ni l-a dat: noi credem ca este vorba despre d-nul Vasilica Borloveanu.
Seara ne-am petrecut-o la terasa mansardei: conserve si bere mai aveam in masina, asa ca n-a trebuit sa mai cheltuim vreun ban.
Dimineata, o placere sa luam micul dejun in bataia primelor raze ale soarelui. In sat, oamenii isi manau animalele la pascut, cantau cocosii...Am coborat din nou la Podul lui Dumnezeu, pe partea pe care nu o vazusem cu o seara inainte: era scaldat in lumina soarelui si oferea o priveliste excelenta pentru fotografii.

Am multumit apoi, din nou, d-lui Borloveanu, care ajunsese la pensiune. Ne-am incarcat masina si am plecat mai departe...urma momentul adevarului: sa ajungem la un bancomat si sa vedem daca nu cumva imi intrase salariul pe card. Ca altfel, urma sa vedem ce putem face ca sa castigam un ban si sa ne continuam drumul...

Cristina si Cristin DUMITRU