De cateva zile ma tot gandesc la un post care nu are deloc legatura cu drumetiile sau calatoriile. Are doar putina legatura cu fotografiile si ceva mai multa legatura cu amintirile mele. Si cu ale lui Cristi, dar mai putin.
Oricum, pana la urma m-am decis sa-l scriu, mai ales ca tocmai ne-am petrecut acolo un sfarsit de saptamana: cu borcane de muraturi, compoturi, conserve de iarna de toate felurile si varza pregatita pentru murat. Nu-i un loc turistic, e un loc de suflet...
Desigur, daca vreodata veti dori sa-l vedeti, sunteti invitatii mei!
Este vorba despre locul pe care intotdeauna il voi numi "acasa", si anume la Rosiorii-de-Vede: casa si gradina unde acum ma asteapta mama si bunica... iar pana acum 5 ani, ma mai astepta si bunicul.
La sfarsitul saptamanii trecute am fost iarasi acasa: fiecare anotimp are farmecul lui atunci cand, in fata si in spatele casei, ai si cate o gradina!
La noi e o impartire mai ciudata a locului; in aceeasi curte sunt doua case si trei familii: bunica mea si sora ei mai mare, cu urmasii... Ceea ce a fost un avantaj cand eram toti mici, ca aveam cu cine sa ne jucam.
In curtea din fata casei imi amintesc nucul mare si plecat intr-o parte. In el se catarau toate pisicile, noi insa mai putin ca nu aveam voie! Acum cativa ani insa nucul a inceput sa se usuce si ai mei l-au taiat. A mai ramas din el doar un ciot, o buturuga pe care mai stam si acum, din cand in cand. Dupa disparitia nucului, curtea a inceput sa se umple, treptat, cu flori.
Geamurile camerei dinspre strada se acopera vara cu florile inmiresmate ale Lonicerei Japonica, sau Palma-Maicii-Domnului.
De vreo doi ani am plantat si zorele, asa ca in diminetile de vara soarele razbate in camere printre florile violete si roz, ce dau intregii curti un aspect vesel.
In primele zile de primavara curtea din fata casei este colorata de palcurile de ghiocei si micsunele. Ceva mai tarziu, totul este invaluit in parfumul zambilelor si narciselor. Saxifraga se iteste si ea cand zapada nu-i cu totul dusa.
Iar in apropierea Pastelui intreaga curte este plina de culori si miresme: infloresc toti copacii ornamentali (rosii, galbeni, roz), infloresc discretele si elegantele lacramioare, si, mai ales, infloreste liliacul: si cel mov, si cel alb.
Infloreste si vita-de-vie, bolta sub care stam in dupa-amiezile fierbinti de vara si bem cafea - un acoperis al carui miros te imbata, pur si simplu!
Odata cu apropierea verii, incep sa inloreasca petuniile, regina-noptii, ochiul-boului, garofitele japoneze, nemtisorul, crinii, gura-leului, carciumaresele.
Incep sa se parguiasca si caisele mari, din caisul dinspre strada; copiii sar mereu sa le culeaga, asa ca numai cele din varf ajung sa se coaca.
Din drumetiile noastre am adus acasa fel de fel de seminte de flori, de curte sau de ghiveci. Iar cand nu am reusit sa adunam seminte, ne-am intors cu fotografii si am inceput sa cautam pe la noi prin tara lastarii plantelor respective. Asa se face ca acum, vara, in gradina din fata casei imi infloreste frumoasa si colorata Lantana, iar in casa astept sa infloreasca inca o data Boungavillea. Muscate curgatoare am luat tot in timpul calatoriilor noastre.
Cautarea florilor ne-a adus intalniri cu oameni deosebiti, iubitori de natura, pentru care trecerea dincolo de gardul gradinii cu flori insemna uitarea tuturor problemelor si pasirea intr-o alta lume. De la o astfel de persoana am Boungavillea si multe alte flori, printre care si un trandafir alb, Road-Runner. L-am adus la Rosiori cand deja era planta matura... si caracteristica lui sunt tepii!!!! Multi, foarte multi, de toate marimile (daca vrei sa apuci floarea printre spinii cei mari, nu ai nici o sansa, caci nimeresti in cei mici!), si asezati peste tot! Cu greu am incaput si noi doi in masina, pentru ca era cam toata plina cu fel de fel de plante, inclusiv trandafirul tepos si Boungavillea!
L-am plantat langa cais, in speranta ca va descuraja copiii ce sar gardul sa fure caise!
Serile de vara vin cu farmecul lor... miros de regina-noptii, de noptite, de trandafiri si de canalii. Intotdeauna, cand merg acasa vara, dorm cu geamurile deschise. Dupa cantatul cocosilor imi dau seama cand e miezul noptii si cand se crapa de ziua. Cand eram mica, in fiecare zi de vineri, inainte a se lumina cat de cat de ziua, ma trezeau din somn carutele ce mergeau la oborul de la marginea orasului. Incarcate cu saci de grau, de porumb, cu oi si capre, cu vite legate la spatele carutelor greoaie, treceau fara graba pe drumul catre targ. Imi amintesc de zgomotul rotilor lor pe drumul pietruit, cand inca nu era asfaltat; mai apoi, ne-am modernizat si noi: canalizare si asfalt... insa carutele nu si-au pierdut farmecul. Doar ca acum sunt din ce in ce mai putine. Oamenii mai merg vineri dimineata la targ, insa cu masinile.
In vacantele de vara, dupa ce strada ne-a fost asfaltata, principala distractie era sa umplem baloane cu apa si, dupa ce le faceam un nod strans, le puneam in sir colorat de-a latul strazii. Majoritatea soferilor opreau, amuzati: cei care reuseau sa treaca fara sa sparga vreun balon aveau parte de un ropot de aplauze din partea noastra!
Niciodata nu ne-a fugarit sau injurat vreun sofer, asa cum probabil s-ar intampla acum...
Dar sa continui "plimbarea" pe la mine pe-acasa: un gard desparte gradina cu flori, de cea cu pasari. Cand eram mica nu erau atatea acareturi construite (unele goale acum, deci total inutile....), ci era o gradina mare-mare, umbrita de duzi si salcami. Am crescut printre gaini, rate, gaste si purcei. Cu unele dintre ele in casa: nu am sa uit niciodata gainusele pitice pe care iarna le mai tineam in casa, iar vara, obisnuite asa, intrau si ouau dupa soba!
Cand m-am facut ceva mai mare, mi-am dorit si am avut si caini, si pisici. Si acum mai am: doi caini, pe Labus si Patrocle (sunt de treaba amandoi, numai ca se imprietenesc mai greu cu strainii).
Eu ma inteleg cel mai bine cu Labus: oricat ar fi de greu si de murdar, nu sta decat la mine in poala ori de cate ori ma joc cu el!
Am si doua pisici (pe Maimutica si pe Jimmy), care acum, ca s-a racit vremea, nu-i mai dezlipesti de soba calduroasa! Sunt cu totii niste "figuri", care imi bucura si imi inveselesc sederile acasa!
Cel mai amuzant este Jimmy, care sta ca un bibelou pe masina de cusut a bunica-mii, uitandu-se pe geam...iar dincolo de geam, sare in lant Patrocle, de ciuda ca motanul e in casa la caldura, iar el afara, in frig si in lant!
Acum, duzii au disparut demult...la fel si salcamii, desi inca pastrez in amintire mirosul brebeneilor. Intr-unul dintre salcami a cuibarit o vreme o familie de ciocanitori: prin intrarea perfect rotunda scoteau capul, spre sfarsitul verii, cate doi-trei puisori. O furtuna de vara a retezat partea de sus a pomului, iar cuibul a ramas descoperit. Bine ca puii erau deja mari! Vara ce a urmat familia de ciocanitori si-a disputat "domiciliul" cu o familie de grauri: chiar si in lumea pasarilor se poate intampla sa castige cei cu gura mai mare, drept pentru care la noi in salcam au inceput a cuibari graurii galagiosi si pestriti. Parinti si cantareti desavarsiti, ne incantau in fiecare primavara si vara cu trilurile lor: masculul era cel care venea primul, aranja cat de cat cuibul si apoi se punea pe cantat! Toamna insa, cand se strangeau stolurile de grauri in gradini si incepeau a se pregati de migratie, era o galagie de nedescris! Inca mai este asa, in fiecare toamna.
Acum, ambii salcami au fost taiati: ultimul asta-vara, cand l-a frant in doua o furtuna puternica. Locul lor a fost luat de un cires pus de mama si un visin rasarit cine stie cum.
Gradina pasarilor a devenit pe jumatate si gradina de flori: gardul ce imprejmuieste locul unde stau gainile se umple vara de zorele, si langa ele infloresc tot felul de flori de vara. Acum un an am pus si cativa lastari de liliac alb, batut - au inflorit de Paste! Am prins si un lastar de maces, cu borcanul (asa cum am plantat si trandafirii), iar anul asta e plin de bobite rosii. Abia astept sa vina zapada si sa le vad ca pe niste picaturi de sange! In plus, sper sa atrag si pasarile, sa ciuguleasca macesele inmuiate de ger.
Cat despre gainile noastre...asta e alta poveste: in fiecare inceput de vara sau sfarsit de toamna, in masina noastra se rabateaza bancheta din spate si pornim cu ea la cumparat pui de gaina. E distractie maxima cand se umple cu pui de gaina galagiosi si mai ales cand ii vedem cum se balangane toti la curbe!
Avem un "furnizor" in Mihailesti, de la care am luat anul trecut zece pui mari, frumosi, iar anul asta, desi mama imi spusese sa iau asa, vreo cincisprezece pui, am luat treizeci si cinci de pui de gaina! Acum sunt gaini in toata regula!
Insa personajul care face legea este cocosul Floricel. Maica-mea a pus si o closca pe 17 oua, in vara. Am asteptat cu sufletul la gura sa vedem ce va iesi din gaoci: si a iesit un singur puisor, crescut de maica-mea in poala. O frumusete de cocosel, cu capsor motat si picioare incaltate!
Bine, masina noastra s-a umplut asta-vara si cu pisoi: 12 animalute aduse pentru adoptie de la Rosiori la Bucuresti... Erau efectiv peste tot: pe banchete, pe sub banchete, pe tetiere, pe bord, pe sub pedale, pe mine, pe Cristi...si asta desi nu i-am adus pe toti odata!
Ei, si din gradina pasarilor, ajungem in gradina cea mare, cu zarzavat, flori si pomi fructiferi. Aici fiecare anotimp aduce bogatia lui de culori, miresme, gusturi. In fiecare an astept cu nerabdare ciresele galbene, pietroase, si capsunele gustoase si dulci. Asta-primavara am plantat un cires nou, eu si Cristi. Sa vedem cand va voi sa si rodeasca!
Unul dintre visini e uscat complet, insa mai pastreaza cateva cuiburi de ciocanitori destul de jos incat ma pot uita in ele: sunt perfect cioplite!
Aici avem in fiecare anotimp ceva care ne face sa ne bucure simturile: primavara se coc capsunele! Astea-s in top: multe, colorate, parfumate. Apoi ciresele galbene si pietroase. Apoi visinele, iar acum merele.
Avem si doi meri: unul pus de mama, altul de mine. Avem si un gutui: cu toane, ca nu rodeste in fiecare an...insa reusim sa fotografiem din cand in cand cate o galbena gutuie.
Productia de legume e cam slabuta...desi in fiecare an sapam razoare, si eu si mama (eu de obicei caut si rame, pentru puii de gaina!): cateva rosii, ceva ceapa verde, castraveti, ardei, salata. De anul asta: praz!
Insa aici am si multe flori, adunate de prin toata tara, cumparate, comandate prin posta... Zambile si lalele superbe venite de la Iasi, aconitum albastru si cam intarziat venit de la Bacau, trandafirii rosii si roz de la Brasov. Despre unele dintre ele nu-mi mai amintesc de unde le am. Cert este ca de primavara devreme, si pana toamna tarziu, in gradina infloreste si creste ceva. Pacat doar ca pamantul nu prea e roditor... Zilele fierbinti de vara il usuca si il crapa de fiecare data.
Primavara asta am avut o mare bucurie: au inflorit Muscari. Si tufa de levantica. Iar bujorii au avut flori multe si parfumate anul asta.
Anul trecut am avut un razor cu ardei ornamentali; superbi, in culori vesele: rosu, galben, portocaliu, mov. Anul asta, am avut dovleci ornamentali: catarati pe gard si in pomi, aveau cele mai ciudate si mai frumoase forme pe care le-am vazut vreodata.
De doi ani sunt cu ochiii si pe un pui de tei: in fiecare primavara ma bucur sa vad ca-i dau frunzele. Doar ca e mic-mic, asa ca o sa am destul de asteptat pana cand ma voi delecta iarna cu ceai din florile lui.
Gradina este si locul de unde iau o parte din mirodeniile pe care le folosesc la diverse mancaruri: cimbru, busuioc, leustean, patrunjel, menta, hrean, marar. Pentru ca imi place tare mult sa gatesc: este o placere pentru care renunt la multe altele! Desigur, amandurora ne place sa mancam... nu neaparat mult, dar gustos si bun!
Cu ani in urma, spre sfarsitul vacantelor de vara, stateam sub nucul din gradina, citeam si mancam mieji de nuca pusi in miere. Anul asta sau primavara viitoare probabil il vom taia si pe el: e batran, plin de uscaciuni. Doar legiuni de furnici isi gasesc adapost sub scoarta lui, in fiecare vara. Umbla repede si incarcate cu fel de fel de bobite, in siruri ordonate, pe drumuri bine stiute. Nucul asta si un par sunt in gradina noastra dinainte de a ma naste eu...deci au peste 34 de ani!
In crengile lor si ale celorlalti pomi sunt mereu fel de fel de pasari. Gugustuci, ciocanitori, grauri, sticleti, scatii, pitigoi.
Saptamana trecuta m-am ascuns dupa niste glugi de coceni si am fotografiat cativa dintre guresii vizitatori:un pitigoi cu pieptul galben si dunga neagra (despre ei stiu ca se sinucid daca sunt tinuti in captivitate, bagandu-si ghearele in gat...), o ciocanitoare ce nu cauta larve sub scoarta nucului, ci chiar miez de nuca, un gugustiuc tare curios, si o pasare aproape minuscula si tare bine camuflata, insa cantareata nevoie mare: ochiul-boului.
Acum la mine in gradina nu mai zboara fluturi desupra carciumareselor pestrite, nu mai canta greierii, nu se mai aseaza calugarite si nazicorni uriasi pe frunze, dar incep sa infloreasca extraordinarele crizanteme.
Si visinii...care anunta toamna lunga. Uneori, prin octombrie, cand este foarte cald, infloreste si liliacul!
Acum la mine in gradina este toamna, colorata de macesele rosii ca focul, de cosmosul inalt si mov, de trandafirii tarzii si atinsi de bruma.
Cand va ninge, nu se vor mai zari decat macesele. Si gherutele pasarilor care cauta cu disperare infrigurata ceva de mancare; am sa le pun grau, ca in fiecare an si sper ca ma vor tolera in apropierea lor.
Si promit sa fac inca un om de zapada care sa semene cu toti oamenii de zapada pe care mama mi-i facea iarna, la geam!
Postări
