Ziua 8, 06 ianuarie 2012: Letonia, prin Riga

Ultima noastra zi in Letonia a fost o hoinareala prin Riga. Mai multe fotografii gasiti: aici

Am profitat de plimbarea de cateva ore ca sa luam cate ceva pentru cei de acasa. Asa ca n-am putut rata cateva sticle de Balsam si cateva cutii de bomboane Laima.

Si cum sunt produse traditionale, profit de ocazie sa dau cateva detalii despre ele.

Primul contact cu Balsam Negru de Riga l-am avut chiar in prima seara petrecuta acolo: dintr-o cana de pamant am baut o licoare calda, in care pluteau o felie de lamaie si un baton de scortisoara. Gustul: excelent, desi greu de descris. A doua intalnire cu aceasta bautura a fost cu ocazia degustarii unor bomboane de ciocolata, umplute cu Balsam Negru: de data asta, gustul mi s-a parut gretos! Va urma si a treia intalnire, pentru ca am luat si pentru acasa la noi o sticla de Balsam, dar inca nu am desfacut-o... spre rusinea noastra! Probabil aceasta va fi si cea mai relevanta, asa ca voi avea grija sa va povestesc la momentul potrivit.
Asadar, cateva detalii despre Balsamul Negru din Riga: este un lichior de plante, ingredientele naturale fiind distilate in alcool pur. Poate fi consumat ca atare, sau amestecat cu ceai, cafea, apa minerala, sucuri, poate fi baut rece sau cald, poate fi folosit la cocktail-uri. Mai este folosit si ca topping la inghetata.
Bautura in sine este de culoare neagra si are un gust dulce-amarui (destul de poetic, nu?).
Reteta acestei bauturi a fost creata de Abraham Kunze, un farmacist din Riga, si are la baza 24 de plante, flori, muguri, sucuri, radacini, uleiuri si fructe, pentru prepararea ei folosindu-se butoaie de stejar. Este servita in cani de pamant. (am cautat peste tot prin Riga aceste cani, pe care le-am vazut la un restaurant; se gasesc in magazinele ce comercializeaza Balsam Negru de Riga, insa, desi le-am luat pe toate la rand, nu am reusit sa gasim!).
Balsamul Negru de Riga este considerat si o bautura tamaduitoare, un remediu impotriva racelilor, dar si impotriva bolilor digestive. In Riga se produce din sec. al XVIII-lea, de efectele ei benefice profitand si Ecaterina cea Mare a Rusiei cand, in timpul unei vizite la Riga s-a imbolnavit.

Acum sa va spun si despre bomboanele Laima: cu o varietate de forme, culori, arome, umpluturi, ele poarte numele Zeitei Destinului din mitologia letona. Da, recunosc, nu am rezistat niciodata dulcegariilor... la propriu. Asa ca toata sederea noastra in Tarile Baltice a fost indulcita de dropsuri si ciocolate. Fara sa glumesc, timpul si ora exacta depind tot de Laima: in zona centrala a orasului exista un ceas mare, inscriptionat "LAIMA" si care a fost ridicat in anul 1924 pentru a ca muncitorii sa stie ce ora este.
Originile fabricii de dulciuri Laima dateaza din sec. al XIX-lea, cand apartinea lui Theodor Riegert: era cea mai mare fabrica de acest gen din provinciile baltice care apartineau Rusiei. Dupa independenta Letoniei castigata in anul 1918, fabrica de dulciuri Laima a continuat sa-si mentina pozitia fruntasa intre companiile letone. Numele si l-a capatat abia in anul 1925, dupa o fuziune cu o alta companie ruseasca. Si in perioada sovietica, Laima a fost principala fabrica de ciocolata si de dropsuri. Produsul care a ramas neschimbat inca din anul 1937 este ciocolata "Serenade".
Am gasit si ciocolate ce puteau fi trimise, prin posta, oriunde in lume: aveau un spatiu special pentru a scrie adresa destinatarului si cea a expeditorului, dar aveau si un ambalaj special. Totusi, in tara am trimis doar vederi... ciocolata a fost de-a dreptul irezistibila!

Si acum ca tot a venit vorba despre aceste "delicii devenite suplicii" (o colega de facultate, daca citeste aceasta postare, cred ca zambeste), sa spun ca in Tarile Baltice se mananca bine. Foarte bine! Si acceptabil ca pret. Oricum, sistemul de auto-servire pe care l-am vazut la restaurantele Lido mi s-a parut demn de lauda. Dar nu va duceti acolo atunci cand va este foame, cum am facut noi... Sincer, daca am fi avut mai mult timp, am fi testat si mai multe mancaruri si preparate locale.

Berea mi s-a parut foarte buna; mai ales alaturi de hamsii sarate si uscate luate din supermarket din Riga si care aveau scris pe eticheta tara de provenienta: Vietman, produs distribuit de o firma din satul Bacaoani, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui! Nu-mi venea sa cred ca intr-un magazin din Riga inteleg ce scrie pe o eticheta: chiar sa fi invatat limba asta ce mi se parea aproape imposibila?! A, nu, scria in limba romana!

Am incercat sa beau si cidru: nu mi-a placut deloc. Dar nu pot sa uit deliciosii biscuiti cu piper si excelentele muraturi.

Am trecut iarasi prin Pietele de Craciun din Riga si ne-am plimbat pe strazile de acum cunoscute.

Am reusit sa intram si in Domul din Riga (de neratat, este impresionant!). Extraordinara constructie a fost ridicata intre anii 1883 - 1884 si se remarca prin orga uriasa, cu 6828 de tuburi.

Ne-au impresionat si frumoasele modele traditionale letone, combinatia de culori din tesaturile realizate manual, pe care le-am regasit si pe ambalajul ciocolatelor Laima, si pe tricouri si pe multe alte obiecte ce puteau fi un frumos suvenir.

Merita sa amintesc si aici de bijuteriile din chihlimbar, unele mai frumoase decat altele, in forme si nuante ce ne uimeau de fiecare data, oricat de multe am fi vazut.

Am incercat sa redau, prin povestile si fotografiile noastre (postate destul de rar in ultima vreme, e adevarat), atmosfera din Tarile Baltice asa cum am simtit-o noi. Nu ni s-a parut o destinatie spectaculoasa, cu peisaje care iti taie respiratia, dar este un loc unde transportul este bine pus la punct, unde turistii sunt respectati si au acces la informatii si, astfel, la obiective turistice interesante. Tarile Baltice merita vizitate si vara, sunt mult mai multe activitati pentru timpul liber, insa nu este de ratat o cursa cu bobul, pe o pista adevarata!

Asadar, aici se incheie amintirile noastre scrise, din Tarile Baltice. Speram ca v-au placut, ca v-au inspirat si ca vor fi de folos daca veti ajunge acolo!

Cele bune,
Cristina si Cristin DUMITRU

Ziua 7, 05 ianuarie 2012: Letonia, vizita la Cesis, Turaida si Sigulda

Cum vacanta noastra se apropia de sfarsit, am avut bucuria de a vedea doua dintre cele mai frumoase castele din Letonia: Cesis si Turaida.

Ceva mai multe fotografii aici

Prima vizita am facut-o la Cesis. Din Riga se ajunge usor, pentru ca, asa cum ne-am obisnuit, mijloacele de transport in comun sunt foarte eficiente in Tarile Baltice. Asadar, din Riga am mers cu un autobuz pana in Sigulda, iar de aici cu un altul pana la Cesis. 

Castelul Cesis isi are inceputurile in anul 1209, in timpul lui Wenno von Rorbach, conducator al Ordinului Fratilor de Sabie. A fost construit ca un important punct strategic militar, cu rol atat defensiv cat si ofensiv. Dupa ce luptatorii Ordinului au fost infranti in batalia de la Saule din 1236, o ramura a Ordinului Cavalerilor Teutoni s-a stabilit in Tarile Baltice: Ordinul Livonian. Primul conducator al acestuia, Hermann Balke, si-a ales castelul Cesis ca resedinta. Dupa aceasta data, castelul a devenit locul de intalnire al membrilor din conducerea Ordinului. Treptat, orasul a crescut in jurul castelului: desi in anul 1221 cronicile mentioneaza existenta unui sat langa castel, in documente apare denumirea de "oras" abia in 1323.  

Reconstruit si refacut de cateva ori, Castelul Cesis si-a capatat arhitectura actuala abia la inceputul sec. al XVI-lea. Intreaga constructie a fost adaptata scopurilor militare si defensive, aparitia armelor de foc determinand transformari importante in acest sens.

Primele distrugeri majore au afectat Castelul Cesis in perioada Razboiului Livonian (1558 - 1583). Dupa Razboiul Nordic, si dupa anul 1703, castelul a fost abandonat, urmand ca niciodata dupa aceea sa nu mai fie folosit in scopuri militare. Degradarea definitiva a Castelului Cesis a fost marcata de incediul care l-a distrus, in anul 1745, cand acesta a ars, impreuna cu orasul. Nelocuit si abandonat, castelul a devenit treptat o ruina, folosit doar ca sursa de materiale de constructie. 

In zilele noastre Castelul Cesis este un important monument istoric, dar si o destinatie perfecta pentru plimbari romantice, indiferent de anotimp.

  

Dupa plimbarea prin gradina castelului, am strabatut stradutele orasului: intortocheate si pustii, ne poarta pasii catre piata centrala unde, bineinteles, trona frumos impodobit bradul de Craciun. Zapada proaspat asezata ne provoaca si lasam cateva urme prin ea, inainte de a ne intoarce catre autogara, iar de acolo luam un autobuz pentru a reveni la Sigulda.

De aici luam un microbuz care, in cateva minute, ne duce la poarta Castelului Turaida. La intrare sunt multe magazine cu suveniruri, dar odata ce trecem de portile castelului suntem primiti intr-o incapere calduroasa, suntem intampinati cu biscuiti cu piper si primim, alaturi de biletele de vizitare, si harti ale complexului castelului Turaida.

Castelul a fost construit in anul 1214, de catre Albert, arhiepiscop de Riga, pe locul unui castel de lemn, distrus. Cosntruirea si dezvoltarea complexului a continuat de-a lungul timpului pana in sec. al XVII-lea, cand si-a pierdut rolul sau strategic, militar. A fost foarte grav afectat de incendiul din anul 1776, nefiind reconstruit dupa aceea si ajungand o ruina.

Restaurarea castelului a inceput in anul 1970, iar in zilele noastre castelul este piesa de rezistenta a Rezervatiei Muzeale Turaida, alaturi de una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Letonia.

Numele "Turaida" s-ar traduce prin "Gradina lui Dumnezeu", sintagma ce spune multe despre frumusetea locurilor. In anul 1996 Muzeul complexului Turaida a fost inclus in lista Muzeelor Europene ale Anului.

Vizita noastra la Turaida s-a prelungit pana seara tarziu, pana cand au fost aprinse luminile la castel si pana cand intunericul s-a lasat peste turnurile zvelte ale acestuia.

Ne-am intors in Sigulda si, cum parca nu prea ne venea sa ne intoarcem in Riga, i-am rugat pe cei de la punctul de informare turistica sa ne indrume catre Muzeul Chihlimbarului. Este vorba, de fapt, despre o combinatie intre muzeu - atelier - casa particulara. Oricum, vizita a meritat pe deplin din mai multe puncte de vedere. In primul rand, am cunoscut un artist extraordinar, care, cu un cuvant in engleza, unul in germana si altele de neinteles pentru noi, a incercat sa ne faca sa intelegem detaliile muncii sale. Pasiunea si rabdarea cu care ne-a aratat toate etapele parcurse de o simpla si urata piatra pana cand ajunge o bijuterie eleganta si stralucitoare. La sfarsitul vizitei noastre mi-a facut cadou chiar bucatica de chihlimbar pe care mi-am ales-o dintr-un sertar, pe care a slefuit-o in fel si chip, transformand-o, sub ochiii nostri, intr-o frumoasa piatra se-mi-pretioasa (desi nu-i un mineral, nu prea stiu cum sa-i spun).

Ne-a aratat chihlimbar adevarat si falsificat si cum putem face diferenta intre ele, ne-a aratat chihlimbar lucrat de tatal sau, ne-a aratat bijuteriile lucrate de el si pe care le vondea in micul magazin de langa atelier.

In cele din urma, ne-am indreptat catre autogara din Sigulda pentru a ne intoarce la Riga. Se intunecase de-a binelea si incepuse sa ninga usor. 

 Pana data viitoare, numei bine!

Cristina si Cristin

Ziua 4, 02 ianuarie 2012: Letonia, prin Riga si Jurmala

Dragi prieteni,

dupa o perioada grea pentru noi, revenim, incet-incet, la normal. As vrea sa multumesc tuturor celor care ne-au scris, care ne-au incurajat si care ne-au fost alaturi! Buna parte din probleme noastre si-au gasit rezolvarea, in cele din urma.

Vom incepe cu reluarea povestilor din calatoria noastra in Tarile Baltice.

Ceva mai multe fotografii:
aici

Ziua de 2 ianuarie 2012 se arata mohorata inca de la primele ore ale zilei. Si nu s-a schimbat prea mult, din pacate. Insa noi ne-am tinut de planurile pe care ni le facusem din timp. Asa ca, dupa micul dejun de la hotel, am plecat la piata. In majoritatea oraselor pe care le vizitam, piata este un obiectiv important: acolo intri in contact cu oameni obisnuiti si, mai ales, cu produse si mancaruri specifice zonei.

Piata Centrala din Riga ne era destul de cunoscuta din pliantele pe care le consultasem atunci cand ne-am facut programul excursiei si nu ne-a dezamagit: foarte mare si foarte bine organizata. Considerata cea mai mare piata din zona baltica, a fost inaugurata in anul 1930 si este reprezentata de cinci hangare sau pavilioane imense, fiecare avand un anumit specific precum piata de peste, piata de produse lactate, piata de legume si fructe, apoi cea de carne si tot asa. Unele dintre pavilioane comunicau intre ele, in aceste zone cumparatorii gasind produse cosmetice, de curatenie, sau dulciuri si produse apicole. O vizita la Piata Centrala din Riga este o experienta extraordinara: bogatia de culori, arome, forme este greu de descris. Oamenii se uitau destul de insistent la noi care, in loc sa facem cumparaturi, fotografiam piata. La un moment dat o batrana vine la mine si-mi intinde un mar; s-a apucat apoi sa gesticuleze ca sa-mi dea de inteles ca trebuie sa-l spal inainte sa-l mananc. Ce m-a uimit cel mai mult au fost gramezile uriase de varza murata, tocata, gata de consum. Iar ce mi-a placut cel mai mult a fost zona in care se vindea peste, atat proaspat, cat si afumat: atatea varietati nu imi amintesc sa fi vazut vreodata!

Trecem si pe la piata de flori: nu putea rata o asemenea bogatie de culori!

Si dupa ce ne-am umplut narile cu toate aromele si mirosurile posibile intr-o piata atat de mare, ne-am indreptat catre Gara.

De aici urma sa luam un tren catre Jurmala (se pronunta "iurmala"). Biletul a costat 1,60 lat/persoana/sens, si am prins trenul exact in momentul in care se punea in miscare. Din cetrul orasului Riga si pana in Jurmala sunt 25 km. Cum trenul cu care am ajuns noi era un fel de personal tarait si fara caldura, cele aproximativ 25 de minute cat a durat calatoria noastra ni s-au parut destul de lungi... Am coborat la statia Majori pe o ploicica asa, mocaneasca...ce nu dadea semne sa se opreasca prea curand. Totusi, picaturile s-au rarit si am avut parte de o frumoasa zi de plimbare prin Jurmala.

Trecem prima data pe langa Hotel Majori. A fost construit in anul 1925 si a avut initial 100 de camere iar in jur un parc si fantani arteziene. Datorita crizei din anul 1932 a fost scos la licitatie iar piesele principale de mobilier au ajuns la castelul din Sigulda. Acum este renovat. Tot aici se afla si restaurantul "Orientas - Sultans". Pe locul acestuia se afla, la inceputul sec. XX, o casa de vara care a ars pana in temelii. Ulterior, in locul acesteia, a fost construit un magazin ce a devenit, in anul 1930, depozit pentru o fabrica de bere. In anul 1950 a redevenit magazin, in zilele noastre fiind transformat in restaurant.

Strada Jomas mi s-a parut incredibil de frumoasa: cladirile cochete si brazii inalti in dadeau aerul unei elegante statiuni de vacanta, chiar in ciuda vremii. Foarte multe constructii de lemn la geamurile carora straluceau podoabele de Craciun. Ici-colo cate un restaurant prin geamurile caruia razbatea o lumina galbuie, calda, iar inauntru zaream oameni la o cana de ceai sau de ciocolata fierbinte. Este una dintre cele mai vechi strazi din Jurmala (numele ei insemnand "linii paralele pe dune de nisip"). Vara aici rasuna acordurile muzicii live. Desigur, nu era cazul in perioada in care noi am ajuns sa vizitam Jurmala...

Trecem pe langa Casa Memoriala a poetilor Rainis si Aspazija; a fost construita la sfarsitul sec. IX si a fost locuita de cei doi scriitori intre anii 1927 - 1929. In zilele noastre este muzeu si adaposteste obiecte personale si carti ce au apartinut celor doi.

Facem apoi cateva fotografii langa Globul Jurmala. Este realizat din cupru si este considerat cel mai mare din Letonia. Este, bineinteles, un loc facut celebru prin numarul mare de fotografii realizate aici.

Un alt loc de oprire foto este in fata Hotelului Castelul lui Pegasus. A fost constuit la inceputul sec. XX in stil "art-nouveau" tarziu, arhitectul care l-a proiectat fiind necunoscut.

Mergem apoi si la plaja. Jurmala este renumita tocmai pentru ca este o statiune preferata de turisti vara, cu plaja si multe spa-uri, cu terase, restaurante si muzica live. Vreau sa spun ca si iarna este absolut superba! Pe plaja erau plimbareti, ca si noi. Mi-e greu sa transpun in cuvinte farmecul ciudat al nisipului si al valurilor, al pescarusilor si al picaturilor de ploaie! Din loc in loc erau scoici si alge... iar noi umblam in bocanci printre valuri!

Ajungem, mergand pe plaja, si pana la fosta baie publica. A fost construita intre anii 1911 - 1916 si, indiferent de anotimp, oferea vizitatorilor servicii medicale si spa, fiind un renumit centru balnear. Trecem si pe la Pavilionul Marii. Construit in anul 1909, a fost unul dintre cele mai cunoscute locuri de recreere ale sec. XX: avea restaurant si ring de dans. Una dintre cele mai celebre personalitati care i-au trecut pragul a fost regele Suediei, Gustav V, care a fost aici in vara lui 1929.

Desigur, ne asteptam randul, alaturi de alti turisti, si ne fotografiem la frumoasa Testoasa! Este, probabil, cel mai fotografiat loc din oras. Simbolizeaza viata indelungata si cred ca nici un turist nu rateaza o vizita aici.

Mergem apoi pana la Casa celebrei poete letone Aspazija. Casa frumoasa si cocheta din lemn a fost construita in anul 1903 si atrage prin fatada frumos decorata. Incepand cu anul 1996 aici se afla un muzeu. In Jurmala am decis sa nu vizitam case memoriale sau muzee; pur si simplu am vrut sa ne plimbam pe strazi si sa mergem la plaja, in ciuda vremii. Am ramas cu amintiri frumoase, dar mai ales cu senzatii extraordinare dupa ce am mers cu bocanci la plaja. Casele - absolut superbe, cu fatade elegante, in spatele pinilor inalti. O vizita la Jurmala nu trebuie ratata daca ajungeti in Letonia!

Spre sfarsitul zilei ne indreptam spre Gara Majori. Ploaia de intetise, asa ca am stat in sala de asteptare si in trenul personal cu care ne-am intors in Riga alaturi de trei japonezi ce stranutau din toate puterile, dar care faceau fotografii la minut; erau doi bunici si o nepoata (aceasta din urma descaltandu-se in sala de asteptare si stergandu-si sosetele cu servetele, atat era de "murata"). Cu ei urma sa ne vedem prin Riga, zilele urmatoare.

Seara ne-am rezervat-o pentru masa la Restaurantul Lido, din Riga. Se mananca excelent si accesibil ca pret. Afara, in fata restaurantului, era plin de brazi, beculete, tot felul de alte ornamente de Craciun. Poate unora li se pareau de prost gust, insa noua ne-au placut: asa ca ne-am luat timp nelimitat pentru fotografii.

Odata intrati inauntru, ne-au inmuiat caldura si mirosul de mancare!!! Era un fel de "impinge tava": la intrare inti luai o tava si tacamuri, apoi dadeai ocol tuturor vitrinelor, tavilor, gratarelor si oalelor in care se fierbeau, se prajeau sau se frigeau fel de fel de bunatati! N-as putea spune ce am amncat, cu exactitate... insa a fost totul delicios! Cel mai mult m-a atras un fel de "grenada" (si calorica, si ca aspect): o combinatie exploziva de carne de pui, afumaturi si sosuri.... Partea proasta a fost ca ni s-au aburit lentilele aparatelor foto... asa ca nu am surprins prea multe minunatii culinare din Lido! Si cam asa a trecut si ziua de 2 ianuarie 2012... Va urma, Cristina si Cristin DUMITRU