Vacanta 2011, ziua 1

Asadar:

Ziua 1, 13 august 2011:
Bucuresti-Targu Jiu-Defileul Jiului-Manastirea Lainici-Pestera Bolii-Rezervatia de zimbri din Hateg-Biserica Strei-Brad
Fotografii:

https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011DeLaTarguJiuLaStrei

La Targu Jiu am vizitat Ansamblul Monumental Brancusi, ansamblu propus a face parte din patrimoniul UNESCO, si care cuprinde: Coloana Infinitului, Poarta Sarutului, Aleea Scaunelor si Masa Tacerii. Acestea au fost ridicate sub directa supraveghere a sculptorului si sunt singurele opere ale lui Brancusi expuse in aer liber.

Prima oprire am facut-o la Coloana Infinitului. Dupa 22 de ani am revazut-o, in mijlocul unui parc si inconjurata de gazon verde crud. Langa ea se afla un grup de tineri basarabeni, ce mergeau la Rosia Montana la FanFest pentru a-si exprima pozitia fata de proiectul de exploatare a aurului in acea zona. De apreciat mobilizarea lor si insufletirea de care dadeau dovada!
Despre Brancusi sau Coloana Infinitului...nu stiu ce as putea spune, avand in vedere toate cele scrise si spuse pana acum. Nu pot decat sa ma bucur ca este foarte bine pusa in valoare, foarte bine intretinuta si pastrata. Cateva informatii preluate de pe Wikipedia:
"Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o inaltime de 29,35 metri si este compusa din 15 moduli octaedrici suprapusi, si cate o jumatate de modul la extremitatile inferioara si superioara. Modulii erau numiti „margele” de catre autorul lor, Brancusi.
Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului Romaniei. Denumirea originala era „Coloana recunostintei fara sfarsit” si a fost dedicata soldatilor romani din Primul Razboi Mondial cazuti in 1916, in luptele de pe malul Jiului."
Mai multe detalii: http://www.judetulgorj.info/opere-brancusi-tg-jiu/731-coloana-infinitului.html


De aici am pornit apoi catre parcul unde am vazut si fotografiat prima data Poarta Sarutului.
Foarte multi turisti si copii de gradinita insotiti de educatoare vizitau Ansamblul Monumental Brancusi. Asa ca a trebuit sa asteptam ceva vreme pana am reusit sa facem cateva fotografii.
Poarta Sarutului pare ca rasare din pamant, atat este de potrivita si integrata acelui loc. Sincer, am invidiat toate miresele care au trecut pe-aici in ziua nuntii lor!
Iata si cateva informatii preluate de pe Wikipedia:
"Poarta Sarutului, care se afla amplasata pe aleea de la intrarea din parcul orasului, este daltuita din piatra poroasa, extrasa din carierele aflate in imprejurimi, fiind alcatuita din coloane groase, paralelipipedice, ce sprijina o arhitrava cu dimensiuni mai mari decat ale coloanelor, avand latimea de 6,45m, inaltimea de 5,13m si grosimea de 1,69m.
Pe fetele fiecarei coloane se regaseste simbolul sarutului, doua jumatati ale unui cerc, atat de caracteristic operei lui Brancusi. Lucrarea Poarta Sarutului a fost amplasata pe locul ei in luna octombrie 1937 si a fost sculptata in prima parte a anului 1938, fiind finalizata la 20 septembrie 1938."

Strabatem apoi Aleea Scaunelor. Asa cum spune si numele, aleea ce duce de la Poarta Sarutului catre Masa Tacerii este strajuita, de o parte si de cealalta, de 30 de scaune (15 pe partea dreapta, si 15 pe partea stanga).


Ajungem apoi si la Masa Tacerii, ultimul obiectiv pe care voiam sa-l vedem din cadrul Ansamblului Monumental Brancusi.
Masa Tacerii este lucrata în calcar si este inconjurata de 12 scaune-clepsidre, care par sa masoare timpul.
Dincolo de ea, salcii plangatoare si in spatele lor, Jiul.

Ansamblul Monumental ridicat la Targu Jiu intre 1937 - 1938 de catre Constantin Brancusi (1876 - 1957) este definit de catre exegeti drept "Singura sculptura a timpurilor moderne care poate fi comparata cu marile monumente ale Egiptului, ale Greciei sau ale Renasterii", imbinand sculptura, arhitectura si peisajul.
Ansamblul se intinde pe o axa est-vest care traverseaza orasul, pornind de la malul Jiului, din parcul municipal, unde se afla lucrarile din piatra (Masa Tacerii, Aleea Scaunelor si Poarta Sarutului), continuand apoi cu strada Calea Eroilor unde se afla biserica Sfintii Apostoli si culminand cu Coloana fara Sfarsit, din fonta alamita si otel, inaltata in mijlocul unui parc, pe un promontoriu.
Ansamblul a fost comandat si finantat de Liga Nationala a Femeilor Gorjene, prezidata de Aretia Tatarescu, sotia premierului Gheorghe Tatarescu, si donata orasului "pentru a preamari memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit in razboiul de intregire" a Romaniei dintre anii 1916 - 1918. A fost inaugurat la 27 octombrie 1938.
Lucrarile au fost restaurate in perioada 2000 - 2003, cu sprijinul Bancii Mondiale, a Fondului Mondial al Monumentelor, Ministerul Culturii si Cultelor, si Consiliul Local al Municipiului Targu Jiu.

Nu ma pricep la interpretari sau la aprecieri artistice sau de alta natura. Cat despre opera lui Brancusi, nu sunt deloc in masura sa fac observatii; cu siguranta tot ce s-a scris si s-a publicat pana acum, in biblioteci sau on-line, reprezinta parerile si studiile unor oameni mult mai avizati decat mine. Daca ar fi corecturi de facut celor afirmate mai sus, am rugamintea de a mi le transmite.

Cert este ca o vizita la Ansamblul Monumental Calea Eroilor merita orice efort!


Din parcul municipal am pornit catre Catedrala Sfintii Voievozi din Targu Jiu, biserica monument istoric. Construita in sec. al XVIII-lea, biserica si ansamblul de cladiri ce o deserveau au constituit in timp un reper pentru dezvoltarea localitatii. In timp, biserica a ramas o silueta singurala in centru orasului, mai precis in Piata Revolutiei: ansamblu arhitectural construit pentru a deservi atat scopuri religioase, cat si scopuri sociale ale comunitatii a disparut, rezultat al unei sistematizari ce a distrus centrul vechi al orasului.
Vizavi de biserica se inalta cladirea Prefecturii, totul fiind frumos completat de piata larga, plina de flori si de fantani arteziene.
Cateva informatii istorice despre Catedrala Sfintii Voievozi: documente anterioare sec. al XVIII-lea atesta prezenta unei vechi biserici domnesti la Targu Jiu. In 1717 este mentionata o biserica de lemn cu hramul "Sf. Gheorghe si Dimitrie", denumirea de "domneasca" venind de la acordarea unor privilegii domnesti.
Intre 1749 - 1764 se construieste o noua biserica domneasca, pe locul cele vechi, cu hramul "Sfintii Mihail si Gavriil", mostenind si vechii patroni "Sfintii mucenici Gheorghe si Dimitrie". Noua biserica este cunoscuta si sub denumirea de "biserica de la Jii". Ctitorii au fost fruntasii negustori din Targu Jiu.
In anul 1772, intr-o insemnare apare denumirea de "biserica domneasca", iar in 1779 apare cea de "biserica negustorilor".
La 20 septembrie 1793 un hrisov al domnitorului Alexandru Moruzi vorbeste despre distrugeri la biserica: "biserica era pustie, parasita, darapanata si lipsita de toate cele trebuincioase..." Cauzele stricaciunilor au fost produse de razboiul turco-austriac din 1788, purtat si la Targu Jiu. Se iau masuri pentru refacere, dandu-se sprijin domnesc.
Un alt hrisov, din 25 mai 1813 al domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, mentioneaza iarasi prapad la biserica domneasca si la scoala de langa ea, ca urmare a razboiului ruso-turc din 1806-1812: "din trecuta razmerita scoala si odaile au fost arse cum si toate odoarele bisericii prapadite". Se hotarasc reparatii la amandoua, sprijinite prin acordarea de privilegii domnesti.
In anul 1830 apare in diferite documente cu numele de "biserica gospod".
Pe 18 aprilie 1832 isi inceteaza activitatea vechea scoala ce functiona pe langa biserica, si isi incepe activitatea noua scoala normala (primara), iar in anul 1855 se fac ample lucrari de restaurare.
Pe data de 13 ianuarie 1893 apare pentru prima data titulatura de "catedrala".
Intre 1901-1902 se fac iarasi lucrari de restaurare, iar in 1933 se incearca readucerea bisericii la aspectul arhitectural initial. Intre 1939 - 1940 a fost refacuta pictura interioara.
In anul 1960 biserica este inchisa, fiind redeschisa dupa 30 de ani, in 1990. Intre 2002 - 2006 sunt efectuate lucrari de intretinere, atat la interiorul cat si la exteriorul catedralei.
Ce este foarte interesant la aceasta biserica este pictura exterioara, ce infatiseaza diversi filozofi: Plutarh, Aristotel, Pitagora, Socrate si altii.

Din Targu Jiu traseul nostru ar fi trebuit sa aiba inclusa o vizita la Muzeul Arhitecturii Populare Gorjene de la Curtisoara, insa am preferat sa amanam pentru alta data si, in schimb, sa petrecem doua ore la o terasa, alaturi de o prietena si colega din facultate, Renata. Nu ne mai vazusem de ani buni, asa ca ne-am bucurat de momentul revederii. Mi-a facut placere sa o regasesc neschimbata, insotita de fetita ei (o strengarita de 4 ani). Ne-am reamintit de colegii din facultate, am povestit despre intalnirea de anul trecut ce a marcat 10 ani de la absolvire, apoi am trecut la subiectele abordate de cei trecuti de 30 de ani, ca noi: copii, locuri de munca, rate, case, franci elvetieni...

Dupa ce ne-am despartit (cu promisiunea unei apropiate si mai indelungi revederi) am pornit prin Defileul Jiului, mergand dinstre targu Jiu spre Petrosani. Peisajul nu-i spectaculos, insa este prezenta multa vegetatie, si asta ne-a bucurat pentru ca a adus umbra si peste noi, intr-o zi torida de vara. Defileul Jiului a fost teatrul unor lupte crunte intre soldatii romani si germani, in timpul Primului Razboi Mondial.
La intrarea in defileul Jiului se vad ruinele Manastirii Visina, ctitorie a domnitorului Mircea cel Batran (1386 - 1418) care are ca hram Sfanta Treime. Din pacate, noi ne-am luat cu vorba si, desi trebuia sa vizitam si aceste ruine, ne-am dat seama cam tarziu ca am trecut de locul unde se aflau. Desi sunt probabil aproape de sosea, nu sunt vizibile din masina pentru ca s-au construit acolo cateva pensiuni si restaurante. Exista un panou ce semnaleaza prezenta ruinelor insa, cum spuneam, pur si simplu am ratat momentul. Ok, inca un obiectiv a carui vizitare am amanat-o pentru data urmatoare, pentru ca din drum nu ne-am mai intors.


Urmatoarea oprire am facut-o la manastirea Lainici. Se afla la 25 km distanţă de Petroşani şi la 32 km de Târgu Jiu, si aparţine de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei.
Iata cateva informatii preluate de pe http://www.manastirealainici.ro/
"Denumirea de Lainici este invaluita intr-un mare mister. S-au emis diferite ipoteze etimologice, privind toponimia, dar au ramas incerte la nivel interpretativ. O interpretare etimologica a cuvantului Lainici il considera de origine greceasca: in greaca veche, lainos inseamna "de piatra", in cazul nostru - "trecatoare prin munti de piatra". Alta interpretare, mai plauzibila, ar fi aceea ca termenul ar deriva de la numele unui trib geto-dac, al Lailor, care este binecunoscut prin secolele al IV-lea al V-lea impreuna cu al bessilor in zona Sarmisegetuzei, la circa 80 km distanta de Lainici. Adevarul ramane inca nedescoperit, multumindu-ne cu frumoasa denumire de LAINICI. Vechimea Sfintei Manastiri Lainici se pierde in negura vremii, necunoscandu-se oficial si istoric inceputurile sale. Dupa traditie, Sfantul Nicodim, marele ctitor de lacasuri sfinte din tara, ar fi construit dupa Visina si un schit din lemn aici, la Lainici. Prigoana imparatesei imperiului Austro-Ungar Maria Tereza, care a distrus majoritatea manastirilor ortodoxe din Ardeal, la jumatatea sec. al XVIII-lea, se pare ca ar fi ajuns pana aici. Biserica ctitorita din sec. XIV-lea al XV-lea ar fi fost distrusa in acea perioada. Cert este ca din a doua jumatate a sec. al XVII-lea si inceputul sec. al XVIII-lea incep sa apara documente istorice ce fac referire la Manastirea Lainici. Schimnicul Atanasie vine de la Tismana la Lainici, in 1780 si se pomeneste intr-un sinet in care doneaza manastirii o mosie."
Prima data am vazut-o prin 1989, dar nu-mi mai aminteam mare lucru. Asa ca m-a impresionat frumusetea arhitecturii si a picturii exterioare a manastirii Lainici. Curtea plina de flori si de aromele acestora - ca la mai toate manastirile romanesti pe care le-am vazut. Lume multa - se vedea ca perioada concediilor e in toi! Am ajuns si in spatele manastirii, la Jiu. Jur-imprejur meri cu crengile mai-mai sa se rupa sub greutatea fructelor.


Drumul ne-a purtat apoi catre Pestera Bolii, care este situata la 6 km de Petrosani, pe DN 66, drumul spre Hateg, in comuna Banita. Coordonate GPS: 45.4541703N; 23.3915234E.
Pana la organizarea excursiei nici macar nu aflasem de existenta ei. Iar o vizita la aceasta pestera este de recomandat! Interiorul ei nu este spectaculos, cu stalactite si stalagmite numeroase; nu se apropie nici pe departe de Pestera Ursilor, spre exemplu. Insa este foarte frumos amenajata in interior, cu trei poduri de lemn suspendate peste raul ce o strabate. Si primirea a fost pe masura, doamna care ne-a dat biletele pentru vizita (costul unui bilet pentru adult este de 5 lei) ne-a oferit si un pliant, dar si informatii despre pestera.
Iata cateva informatii care, sper eu, va vor determina sa includeti o vizita la Pestera Bolii in drumurile voastre. Detaliile de mai jos sunt preluate de pe pliantul despre care am amintit mai sus si apartin d-lui Ovidiu Rizopol, Petro-Aqua Petrosani:
"Parte componenta a Parcului Natural Gradistea Muncelului - Cioclovina Pestera Bolii poate fi incadrata, datorita unor trasaturi distincte, in tipul de pestera numit si carstul barelor calcaroase, caracterizat prin strapungerea unor bariere de calcar de catre paraie venite din munti.
Este una dintre putinele pesteri din tara unde se poate observa strapungerea obstacolului calcaros de catre o apa curgatoare, putand fi parcursa fara dificultate de orice turist.
Sapata in calcarele jurasice ale dealului Bolii de catre paraul Jupaneasa, pestera are forma unui tunel si se afla la altitudinea de 720 m. Deschiderea pesterii la intrare are inaltimea de 10 m si largimea maxima de 20 m. Lungimea actuala a tuturor galeriilor este de 1.400 m, existand un potential de dezvoltare de peste 2.000 m. Largimea maxima de 45 m a terasei superioare se gaseste la 75 m de la intrare, avans o inaltime de 2-3 m deasupra apei. Terasa este acoperita cu argila fina, amestecata cu guano, acest fapt confirmand adapostirea temporara a unor colonii de lilieci (Myotis Myotis). Fauna actuala este reprezentata de cateva nevertebrate, putin interesante.
O contributie insemnata la cercetarea pesterii au avut si membrii cercului speologic "Piatra Rosie" din Petrila care, in anul 1975, au descoperit la Pestera Bolii o alta pestera aflata deasupra cursului subteran al paraului Jupaneasa.
Exista numeroase marturii despre viata oamenilor in aceste locuri, in epoca preistorica, geto-dacica, romana si slavo-romana. Din paleolitic au fost gasite aici margele de lut colorate, obiecte de os, coarne de cerb, vase de lut. Din neolitic in spatiul de la pestera si pana la hotarul cu zona Petrosani, s-au descoperit mai multe securi si unelte de piatra, dinti de urs gauriti, cat si numeroase materiale ceramice.
Numele pesterii provine de la familia Bolia ce apare pentru prima data mentionata in anul 1404, intr-un act de donatie al regelui Sigismund de Luxemburg (1387 - 1437), prin care voievodul Bolia din Zarand primea proprietati de pamant si paduri in zona.
Mai tarziu, intr-o cronica romantica din sec. al XVII-lea, in perioada domniei voievodului transilvan Mihail Apafi (1661 - 1690) se descrie o scena de lupta la "Csetatye Bolii"intre o banda de tatari ce inconjurase zona si un grup de luptatori in uniforma adapostiti in pestera.
Beneficiind de interiorul spatios, asociat orizontalitatii si slabei ramificatii a pesterii, precum si accesibilitatii deosebite, in vecinatatea ei sau in interior, pe cea mai mare terasa supranumita la inceputuri "sala de concert si dans", in perioada interbelica incepand cu anul 1920 au fost organizate manifestari culturale printre care concerte ale formatiilor corale si fanfare din Valea Jiului.
De-a lungul timpului numeroase personalitati au vizitat pestera sau s-au aflat in vecinatatea ei. Jurnalul de Calatorie al imparatul Iosif al II-lea consemna, la data de 22 mai 1773: "Dupa trei ceasuri de drum calare de la Livadia la Vulcan prin Pasul Vulcan, schimba caii, merge patru ceasuri si jumatate (dus-intors) pe muntii granitei romanesti, schimba caii si continua drumul pe Jiul Transilvan, apoi pe Valea Banita, (Pestera Jupaneasa), Crivadia, revenind pentru popas de noapte la Livadia dupa 15 ceasuri calare". De remarcat mantionarea expresa a Pesterii Bolii, denumita in Jurnal Pestera Jupaneasa dupa numele paraului care o strabate.
Elisee Reclus (1830 - 1905), cunoscut geograf francez, a efectuat numeroase calatorii in Europa si America. Intre 1854 - 1858 a vizitat de mai multe ori Valea Jiului, cercetand ruinele cetatii dacice Banita si pestera, facand o descriere amanuntita a zonei care a fost publicata in monumentala lucrare "Nouvelle Geographie Universale", aparuta intre anii 1875 - 1894 in 19 volume in Franta.
Carol Popp de Szathmary (1812 - 1888) pictor si grafician, considerat primul fotograf de arta din Romania, a vizitat in anul 1841 cetatea dacica si pestera, realizand si 3 schite cu imaginile cetatii din acele timpuri.
Apreciind Pestera Bolii ca cea mai potrivita locatie, studiourile germane ZDF Germania au realizat doua filme documentar-artistice:"Cantecul Nibelungilor" capodopera a literaturii medievale germane, si "Codul Zeilor" avand ca scenariu viata triburilor preistorice.
In perioada actuala Asociatia de Ecologie Petro Aqua (ce are in prezent administarea acestui sit) si Fundatia Salvamont Lupeni, intreprind ample actiuni si lucrari de reabilitare pentru depline redare a pesterii catre circuitul turistic."
Una dintre atractiile pesterii o reprezinta o formatiune aflata in zidul pesterii ce se aseamana cu Fecioara Maria cu pruncul in brate. Nu este semnalata in mod special, tocmai pentru a fi protejata de unii "turisti", insa este o adevarata provocare pentru toti vizitatorii pesterii sa o zareasca.

In traseul nostru ar fi trebuit sa vizitam si Cetatea Dacica de la Banita, insa, dupa o discutie cu d-na ghid, care ne-a spus cat dureaza traseul, precum si necesitatea echipamentului montan (zona nefiind amenajata inca, drumul parcurgand pieptis padurea), ne-am hotarat sa ne continuam drumul.

De aici am pornit mai departe, prin Santamarie Orlea, revazand turnurile castelului si cel al bisericii vizitate in urma cu cativa ani.

Am ajuns la Rezervatia de Zimbri Slivut, din Hateg. Atentie la indicator, sa nu-l ratati, pentru ca este pus in curba, mai ales daca veniti dinspre Samtamarie Orlea, cum am facut noi.
Programul de vizita este zilnic, 08.00 - 20.00, iar costul unui bilet pentru adulti este de 4 lei, iar pentru elevi si studenti este de 3 lei.
Cand am ajuns noi, zimbri isi faceau siesta: se tolaneau care prin iarba, care prin namol...principalul era sa se racoreasca si ei! Au venit apoi la manance si sa se adape, asa ce i-am putut admira in toata splendoarea lor. Am incercat sa-mi imaginez cum ar fi sa intalnesti un astfel de animal in salbaticie, fara garduri in jurul lui! Chiar si in rezervatie sunt impresionanti, mai ales cand vin aproape si le poti simti respiratia sau le poti prinde privirea.
Iata si cateva detalii despre Rezervatia de Zimbri Slivut din Hateg: este primul loc de pe teritoriul Romaniei unde zimbrul european si-a facut reaparitia acum aproape 53 de ani, la 12 noiembrie 1958, cand o pereche de zimbri a fost adusa din Polonia.
In anul 1963 au mai fost aduse alte doua exemplare de zimbri, tot din Polonia, astfel ca s-a ajuns in anul 1966, prin inmultire, la un efectiv de 8 exemplare.
Avand in vedere ca in perioada 1966 - 1982 acestia au prosperat in aceasta rezervatie, acest lucru a facut posibil transferul unor exemplare catre alte locatii din tara.
La ora actuala exista un numar de 6 exemplare: 3 femele, 1 mascul si 2 vitei.
Tarcul de zimbri are o suprafata de 5 ha si este impartit in doua compartimente: unul de 1,5 ha teren deschis cu umbrare pentru vizitare, si al doilea tarc de 3,5 ha acoperit cu vegetatie forestiera unde zimbri innopteaza.
Zimbri din rezervatia Slivut sunt reprezentanti ai Zimbrului European - Bison Bonasus. In prezent, Zimbrul European se gaseste doar in captivitate pe teritoriul tarii noastre, si anume in 3 rezervatii apartinand RNP Romsilva: Vanatori - Neamt, Slivut - Hateg si Neagra - Bucsani.
Zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat: greutatea masculilor variaza intre 440 - 920 kg, in timp ce inaltimea la umeri poate atinge 188 cm. O caracteristica a masculilor o reprezinta disproportionalitatea dintre partea din fata a corpului si crupa relativ mica. Femelele sunt mai mici, cu greutatea cuprinsa intre 320 - 640 kg si partea din fata a corpului nu atat de masiva. Corpul Zimbrului European este acoperit cu par gri-maro care se armonizeaza perfect cu peisajul inconjurator. Partea din fata a corpului este acoperita cu par lung ce formeaza asa-numita barba in partea de jos, iar parul de pe spate este scurt. La nastere puii au par de culoare rosiatica si au in greutate intre 16 - 35 kg. Perioada imperecherii este august, septembrie, cand in salbaticie masculii isi fac aparitia in cirezile de femele si vitei, iar puii se nasc primavara.
Zimbri sunt adaptati sa se hraneasca cu o mare diversitate de plante si sunt animale rumegatoare.
In captivitate traiesc aproximativ 28 de ani, dar in salbaticie mai putin.


De aici am pornit catre Biserica Strei. Nu-i foarte usor de gasit, pentru ca singurul indicator ce arata directia catre biserica este ceva mai laturalnic, ruginit si indoit pe ici pe colo. Insa ne-am dorit neaparat sa o vedem, asa ca nezarind indicatorul, ne-am intors din drum si l-am gautat pana l-am gasit. Si bine am facut!
La capatul unei ulicioare se afla o poarta dincolo de care drumul se continua printre gradinile oamenilor pana la cimitir. Odata ajunsi aici, am fost departe de orice inseamna zgomot sau sunet al civilizatiei: din cand in cand se auzeau cantand cocosii, cotcodacind gainile sau latrand cainii de prin curtile oamenilor. Iarba cosita mirosea ameritor, aroma ei amestecandu-se cu cea a florilor de pe morminte. Daca nu eram pe graba, nu stiu cat as fi stat aici. Biserica este de o rara frumusete, data mai ales de simplitatea ei. Mi-a amintit de cea din Densus, mai ales datorita formei turnului. Nu am vazut-o si la interior, pentru ca era incuiata, insa exteriorul si intreaga atmosfera din jur ne-au multumit pe deplin sufletele la plecare.
Iata cateva detalii despre micuta biserica, aflate pe un panou ce se zarea printre frunzele prunilor:
"Biserica monument istoric din Strei, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" este unul dintre cele mai vechi monumente ale arhitecturii romanesti medievale, datand de la sfarsitul sec. al XIII-lea. Biserica ortodoxa, cladita din piatra, prezinta un turn clopotnita pe fatada de vest, o nava scurta cu plafon de scanduri si un altar dreptunghiular boltit in cruce pe nervuri.
Pictura acestei ctitorii cneziale dateaza de la mijlocul sec. al XIV-lea, fiind realizata de un grup de pictori, numle mesterului principal fiind identificat in absida altarului unde isi are portretul, insotit de inscriptia "Grozie (fiul) mesterului Ivanis a pictat biserica". Pictura este de traditie romano-gotica, avand un stil linear, caligrafic si cu remarcabile calitati coloristice, precum si un profund simt al decorativului.
Din aceeasi perioada dateaza si picturile murale exterioare, astezi neidentificabile.
Ansamblul mural este deosebit de valoros, el ilustrand ambianta artistica romaneasca din provincia intracarpatica, aflata intr-o zona de interferenta a sferelor culturale.
Pe locul unde se ridica monumentul medieval si in preajma au fost descoperite vestigiile unei Villa Rustica romana."
Explicatiile sunt probabil complete, insa sunt destul de reci fata de frumusetea si intimitatea locurilor, fata de senzatia pe care mi-a lasat-o bancuta de lemn invechita de sub pruni, de capita de fan de langa biserica, de lumina calda a apusului ce invaluia turnul acesteia. Asadar, oricand veti ajunge in zona, sa nu ratati o vizita la biserica Strei.

In cele din urma, dupa o zi lunga si grea, am pornit catre Brad. Aici urma sa ne petrecem noaptea; ne-am cazat la Pensiunea Irina: http://www.pensiuneirina.ro/index.html si pentru o camera curata si cu dus am platit 60 de lei pentru o noapte, fara mic dejun. Are afara, sub umbrar, masa si loc de facut gratar sau de pregatit o salata, chiuveta si tot ce mai trebuie ca sa nu trebuiasca sa fie facute multe drumuri. Sunt locuri de parcare in curte, iar in 20 de minute am ajuns pe jos pana in cetrul orasului Brad. Unde era o adevarata nebunie: Zilele Orasului se continuau cu cea de-a doua editie a Festivalului Virslilor. Virsli sunt niste carnati deliciosi! Noi i-am mancat numai fierti in sos la cazan. Prima data am mancat pe saturate si gratis la Sarmisegetuza, cand, la Ziua Recoltei, primarul localitatii a facut cinste cu virsli la cazan. Apoi am mancat virsli la Bucuresti, la Romexpo, unde se organizase Indagra.
Cand am vazut noi ca-i si Festivalul Virslilor...perfect, la ce foame aveam...Numai ca la mese nu aveai loc sa arunci un ac, daramite sa gasesti doua scaune libere! Bine, majoritatea stateau doar cu un pahar de bere in fata, pe jumatate gol, si cam atat...dar tot nu-i puteam ridica de la masa! Pana la urma ne decidem sa cumparam virsli, mici, bere si paine si sa mancam pe scarile BCR-ului din apropiere. Dar avem noroc si se elibereaza chiar sub nasul nostru doua locuri. Asadar savuram in mod civilizati micii si virslii, ne bem berea si facem cateva fotografii de noapte in zona.

Cum vazusem un banner ce anunta Expozitia Bratarile Dacice la Casa de Cultura din Brad. Avand program prelungit deoarece se sarbatoreau Zilele Orasului, ne-am gandit ca ar fi bine sa mergem sa le vedem si noi, sa nu mai amanam pe a doua zi. M-am bucurat sa le revad: prima data le-am vazut in urma cu ceva timp la Muzeul de Istorie din Bucuresti. Am sa redau mai jos cateva informatii regasite in pliantul pe care l-am primit la inceputul vizitei noastre:
"Initiativa Expozitiei Bratarile Dacice la Brad a apartinut Primariei municipiului Brad, locul unde mineritul aurului a fost practicat timp de mii de ani si de unde provine o parte insemnata a aurului lumii.
In cursul anilor 1996 - 2001, in mediile numismatice si arheologice din Romania si din strainatate, au inceput sa circule o serie de zvonuri despre descoperirea unor mari tezaure de monede de aur dacice si grecesti, monede de argint romane republicane, precum si a unor bratari masive de aur, asemanatoare cu cele de argint, de tipul celor polispiralice, cu terminatiile in forma de capete de sarpe.
Conform acestora, monedele si bratarile de aur fusesera descoperite de catre bande organizate de braconieri arheologici, care operau in zona Sarmizegetusei Regia.
Din anul 2007 pana in mai 2011 au fost recuperate, atat din tara, cat si din strainatate, un numar de 13 bratari.
Datele acumulate, pana acum, in cursul investigatiilor judiciare, converg spre ideea ca cele 13 bratari de aur reprezinta, de fapt, doar o parte a unui grup de circa 24 de obiecte similare, descoperite in mai multe locuri, situate in padurile care acopera zona Sarmizegetusei Regia, ultima capitala a Regatului dacic.
Bratarile descoperite pana acum au greutati intre 682.30 gr (bratara nr. 9) si 1196.03 gr (bratara nr. 9); au si lungimi variate, cea mai scurta avand 177.20 cm (bratara nr. 6) si 288 cm (bratara nr. 1).
Rezultatele analizelor compozitionale efectuate asupra bratarilor au evidentiat faptul ca acesteau au fost lucrate dintr-un aliaj de Au+Ag+Cu destul de neomogen, rezultat din topirea incompleta a mai multor loturi de aur nerafinat. Urmele de cositor si stibiudescoperite sunt rezultatul prezentei unor particule fine de minerale, continand asemenea elemente in aurul aluvionar. Acestea erau imposibil de depistat si indepartat prin tehnologiile metalurgice disponibile in Dacia sec. II-I i.e.n., in atelierele implicate in producerea bijuteriilor.
Bratarile au fost realizate din aur aluvionar nerafinat (pulbere de aur si mici pepite), recoltat din albiile raurilor si paraielor. Prezenta constanta a unor cantitati semnificative de cositor si stibiu, ca si in aurul aluvionar sau primar transilvanean, analizate pana in prezent, ofera indicatii temeinice care dovedesc faptul ca bratarile au fost realizate din aur local nerafinat, spalat din vechi "bai" localizate in raurile din zona Brad si Valea Ariesului, din "cadrilaterul de aur transilvanean".
Baterea la rece dintr-un lingou si modelarea prin ciocanire a capului de animal de la capatul bratarii si a firului spiralei folosind ciocane de lemn si ciocane metalice imbracate in piele, nicovale de lemn si un cilindru de lemn, pentru a rula bratara.
Bijutierii care au realizat bratarile erau capabili sa compenseze, in mare masura, dotarea lor tehnologica saracacioasa cu o indemanare iesita din comun in modelarea metalului, prin ciocanire la rece, si printr-o fantezie nelimitata, in combinarea unui repertoriu redus de elemente decorative.
Dispunerea descoperirilor de bratari din aur in jurul sanctuarului si in anumite locuri situate in apropierea acestuia, indica faptul ca avem de-a face cu ofrande de o exceptionala valoare si semnificatie, dedicate zeilor in momente de mare cumpana sau de multumire pentru bunavointa aratata. Acest lucru este sugerat si de faptul ca majoritatea pieselor nu au fost utilizate. Depunerile de bratari de aur au fost asociate cu alte ofrande pretioase - monede de aur si argint, sau podoabe de argint.
Aceasta utilizare sacra nu exclude insa si folosirea lor ca podoabe profane, aulice. Ele au constituit, de asemenea, insemne ale unei pozitii sociale si politice prestigioase. Aceste fapt sunt indicate de ajustarea unor bratari (bratara nr. 12) la masura unor purtatori anume, in unele cazuri, femei sau adolescenti.
Versiunile in argint ale acestui tip de bratari au apartinut, probabil, unor membri ale unor clanuri conducatoare pe plan local."

La intoarcerea catre pensiune ne-am luat un colac secuiesc, fiebinte, cu zahar, nuci si scortisoara. L-am savurat pe o banca, langa o fantana arteziana.
Cand am ajuns la pensiune am facut un dus si la culcare!

A doua zi, cum am lasat geamul deschis, ne-am trezit de la cantecul unul cocos pitic si voios nevoie mare! Oricum, ne programasem o trezire matinala...desi nu chiar atat de devreme, dar a fost ok: numai bine sa avem timp de mic dejun si sa ne pregatim pentru o noua zi de vacanta!

Va urma,
Cristina si Cristin DUMITRU