Vacanta 2011, ziua 8

Ziua 8, 20 august 2011:
Eselnita-plimbare pe Dunare: Tabula Traiana, Cazanele Mici, chipul regelui Decebal, manastirea Mraconia, Cazanele Mari, pestera Veterani, pestera Ponicova-Drobeta Turnu Severin-statiunea Baile Herculane

Cateva fotografii:
https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011DinParculNationalCheileNereiBeusnitaLaCazaneleDunarii

https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/StatiuneaBaileHerculane

"Dimineata pe racoare, eu stau cu fata la soare" - cam asa suna versurile unei melodii interpretate de formatia Zdob si Zdub. Se aplica si in cazul nostru, pentru ca asa ne-am inceput ziua: soare, racoare si racoare pe terasa de la Steaua Dunarii. A, si astepam micul dejun... si asteptam... si asteptam... eram vreo 15-16 persoane (il socotim si pe bebe ala mic ce plangea in bratele maica-sii) si 3 ospatari, care parca se miscau in reluare. Trec 30 de minute... trec 45 de minute... cica la 09.00 urma sa plecam la plimbare pe Dunare. Ei as, pe la ora 09.00 o vedem pe una din ospatarite cu doua farfurii in brate. Cristi o intreaba daca n-ar putea sa ne aduca si noua micul dejun. Cele doua farfurii era pentru noi: un ousor ochi (rece), trei feliute de salam, doua feliute de branza, un sfert de rosioara si o feliuta de ardeias (totul la diminutiv, pentru ca erau foarte, foarte mici, nu de alta!). Deci pentru oul ala asteptasem 45 de minte...ca restul nu era gatit! Ok... pe la 09.45 incepem sa intrebam cand plecam la plimbarea pe Dunare (era anuntata pentru ora 09.00). Sefu' (a se citi postarea anterioara) roaga un ospatar sa se ocupe de organizare. Sincer, m-as fi ocupat eu cu placere...cred ca ne organizam mai bine si mai repede. Inainte de a pune piciorul in barca, sefu' ne intreaba daca mai stam o zi; ii spunem ca nu. Era putin trecut de ora 10.00 si ne spune vadit nemultumit ca in cazul asta trebuia sa eliberam camera, sa faca femeia de serviciu curat... adica pentru 150 lei/noapte in loc de 170 sau 160 lei, trebuie sa eliberezi camera imediat dupa micul dejun... In fine, ne vedem in barca: urma sa achitam 30 lei sau 40 lei / persoana, pretul variind in functie de numarul de persoane. Daca voiam sa inchiriem doar noi doi toata barca, atunci ne-ar fi costat 200 lei. Dar a fost totul ok: ne-am strans 8 persoane (bine, asta nu inseamna ca am platit 25 de lei/caciula), si in final ne-a costat pe noi amandoi 60 de lei.

Plimbarea pe Dunare face toti banii! Daca aveti ocazia sa mergeti, nu ratati si mai ales nu ezitati sa faceti aceasta excursiece dureaza aproximativ 1 ora si 30 min.! Nu stiu cum sa descriu mai bine peisajul, pentru ca pur si simplu nu am cuvinte: cerul senin si albastru, cu cativa nori pufosi ici-colo, de o parte si de alta muntii impaduriti, dar si cu stancarii golase, despartiti de Dunarea verzuie, maloasa, dar linistita.

Barca cu motor incepe sa zboare parca pe suprafata apei (desi viteza era de 40-50 km), si in cateva minute ajungem la punctul unde trebuia sa facem prima oprire: Tabula Traiana.
Imaginea Tabulei o aveam in minte din cartile de istorie de la scoala, insa m-a impresionat puternic sa o vad atat de aproape. Mi s-a parut mult mai mare, mai impunatoare.
Tabula Traiana este un monument realizat de catre imparatul Traian pentru a marca astfel marsul triumfal al oastelor imperiale romane catre Dacia; a marcat totodata si victoriile Imperiului Roman asupra Daciei in urma celui de-al doilea razboi daco-roman din 105-106.
Monumentul ce dateaza da aproape 2.000 de ani se afla pe malul sarbesc, in apropiere de Cazanele Mici si de chipul lui regelui Decebal sculptat in piatra pe malul romanesc. Are lungimea de 4 m si inaltimea de 1,75 m. Pe ea sunt reprezentati doi delfini si un vultur; poarta urmatoarea inscriptie: "IMP. CAESAR. DIVI. NERVAE. F NERVA TRAIANVS. AVG. GERM PONTIF MAXIMUS TRIB POT IIII PATER PATRIAE COS III MONTIBVUS EXCISI(s) ANCO(ni)BVS SVBLAT(i)S VIA(m) F(ecit)" text care in traducerea lui Otto Benndorf inseamna: „Imparatul Cezar Nerva Traian Augustul, fiul divinului Nerva, Germanicus (invingator al germanilor), Pontifex Maximus (cel mai mare dintre preoti), investit de patru ori ca Tribun, Parinte al Patriei, Consul pentru a treia oara, a facut drumul din munti si a folosit barne de lemn pentru acest pod".
Se pare ca in defileu au fost daltuite zece tabule dintre care: Tabula Traiana se mai pastreaza si astazi; patru tabule sunt mentionate in desene si stampe din sec. al XVIII-lea si al XIX-lea, iar in anul 1856 se spune ca erau vizibile daca nivelul Dunarii era scazut; cinci tabule disparute si despre care nu mai sunt informatii.
Si Tabula Traiana a avut de suferit de pe urma intemperiilor naturii si de pe urma oamenilor; pentru a nu fi acoperita de apele Dunarii dupa construirea barajului de la Portile de Fier, a fost ridicata cu aproximativ 30 m cu tot cu stanca pe care a fost fixata.
Stam cateva minute pentru a o admira si fotografia.
Pe malul romanesc exista o copie a Tabulei Traiana, insa nefiind nici un refugiu care sa permita oprirea in dreptul ei, a trebuit sa ne continuam drumul.

Dupa aceea, barcuta noastra isi ia avant si trecem prin Cazanele Mici. Sunt situate intre bazinetul Dubovei si Ogradena, avand o lungime de 3,6 km si o latime de 150–350 m. Ele sunt marginite de Dealul Ciucaru Mic (313 m) pe malul romanesc, si Dealul Stirbatul Mic (626 m) pe malul sarbesc. In Cazanele Mici regasim portiunea cea mai ingusta a Dunarii (150 m), dar si cea mai adanca (aproximativ 120 m). Frumusetea peisajului intrece orice imaginatie, si chiar cele mai reusite fotografii pe care le-am admirat in trecut prin diverse reviste, palesc in fata realitatii!

Urmatoarea oprire o facem la Chipul lui Decebal. Intram in golful format de raul Mraconia inainte de varsarea in Dunare. Aici oprim si fotografiem una dintre cele mai spectaculoase sculpturi cunoscute noua din cartile de istorie, dar si de geografie. Statuia lui Decebal are o inaltime de 55 m si o latime maxima de 25 m, fiind cea mai mare statuie din Europa: are cu 6 m mai putin decat Statuia Libertatii, dar cu 8 m mai mult decat monumentul lui Hristos din Rio de Janeiro.
Finantarea acestui proiect a fost facuta de controversatul istoric si om de afaceri roman Iosif Constantin Dragan (1917-2008), lucrarile au durat 10 ani (1994-2004), au muncit 12 sculptori-alpinisti, s-a folosit o tona de dinamita pentru modelarea stancii si costurile finale au fost de peste un milion de dolari. In timp insa, datorita trepidatiilor, nasul lui Decebal a inceput a se fisura; astfel ca in prezent nasul si mustata statuii au fost remodelate cu armatura de fier si ciment.
Sub chipul lui Decebal se remarca inscriptia latina: "DECEBALUS REX DRAGAN FECIT" (Regele Decebal facut de Dragan).
Statuia este de-a dreptul impresionanta, atat vazuta de departe, de pe Dunare, cat si vazuta de aproape, din golful Mraconiei. Ne-am bucurat ca am putut ajunge sa vedem cu ochiii nostri aceasta extraordinara lucrare! Bineinteles, am profitat din plin de oprirea de cateva minute pentru a face cat mai multe fotografii, dar si pentru a admira, fara lentila aparatului, chipul regelui Decebal.

Cu greu ne desprindem de peisajul superb, si asta doar pentru a ne continua drumul pe Dunare catre o alta priveliste mirifica: cea oferita de Manastirea Mraconia.
A fost ridicata pe locul unui fost punct de observatie si dirijare a vaselor de pe Dunare, loc ce se numea "la balon". Despre Manastirea Mraconia se spune ca a fost atestata documentar la 1453, este distrusa in timpul razboiului ruso-austro-turc dintre anii 1787-1792, fiind refacuta si demolata din nou in 1968 (in anul 1967 fiind construita hidrocentrala de la Portile de Fier I). Manastirea nu a mai primit dreptul de a fi reconstruita in alt loc, fiind cunoscuta de-acum inainte sub numele "Manastirea de sub ape, Mraconia". Dupa anul 1989, Mitropolia Olteniei a avut initiativa reinfiintarii Manastirii Mraconia, a carei piatra de temelie se pune in anul 1993, iar in anul 1995 se reinfiinteaza acest asezamant, lucrarile fiind terminate in 1999-2000. Actuala biserica poarta hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si Sfanta Treime.
Mai multe detalii puteti gasi aici: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-mraconia-67832.html

Ne indreptam apoi catre Cazanele Mari, cuprinse intre bazinetul Dubovei si Plavisevita. Au lungimea de 3,8 km si latimea cuprinsa intre 250-300 m. Sunt marginite de Dealul Ciucaru Mare (318 m) pe malul romanesc si de Dealul Stirbatul Mare (768 m) pe malul sarbesc. Peisajul este si aici spectaculos; e surprinzatoare trecerea Dunarii printre munti: cand zici ca ceva mai frumos de-atat n-ai sa vezi, descoperi un alt colt rupt parca din rai.

Urmatoarea oprire o facem la Pestera Veterani. Este si locul unde coboram pentru prima si singura data din barca. Accesul in pestera se face pe un podet si cateva scari de lemn; suntem intampinati de un ranger al Rezervatiei Naturale Cazanele Mari si Cazanele Mici, care ne este si ghid. Pestera se afla in administrarea RNP Romsilva. Vizitarea, ghidajul si fotografiatul in pestera costa 4 lei/persoana. Pestera nu impresioneaza prin dimensiuni, ci prin istorie: este primul monument carstic din lume cartat (in anul 1692), pastreaza urmele locuirii omului de acum 400.000 de ani, iar din Antichitate pana in Evul Mediu a fost utilizata ca observator strategic militar, de unde se putea controla navigatia pe Dunare sau se tragea cu tunurile impotriva intrusilor care nu plateau vama. Se afla la altitudinea de 73 m, are lungimea de 173 m si a fost considerata un altar al lui Zalmoxis, motiv pentru care insusi imparatul Traian a adaugat-o fortificatiilor romane amplasate pe Dunare.
Mult timp inainte de anul 1972, cand apele Dunarii s-au ridicat in urma construirii barajului de la Portile de Fier I, la intrarea in pestera era amplasat un indicator pe care scria: "Pestera a fost folosita ca adapost de lupta in incaierarile dintre armatele turcesti si austriece, putand adaposti 700 de ostasi. Ea a fost fortificata de Veterani, de la care isi ia si numele, aghiotantul lt. col. Ianovici, comandantul ostirilor austriece din Caransebes. Gura pesterii se putea inchide cu o stanca. Lupte crancene intre trupele turcesti si austriece au avut loc in anul 1692 si apoi in 1788".
Si astazi se mai pastreaza o parte din fortificatiile ridicate de catre Veterani in interiorul pesterii: zidul ce ii delimita cartierul general, jgheabul din care se adapau animalele de povara aduse in pestera si podul natural pe care era scos in gura pesterii tunul, toate acestea datand din lunile in care Veterani si soldatii lui au fost asediati in pestera de catre trupele turcesti. Ne sunt aratate si cele doua mici grote in care soldatii isi pastrau proviziile, acestea pastrand o temperatura mai scazuta. Solutia gasita de catre Veterani pentru a scapa din asediul turcilor a fost ticluirea unei scrisori ca si cum ar fi venit din partea imparatului austriac ce le promitea trupe in ajutor; a trimis apoi un soldat care sa escaladeze zidul cu scrisoarea masluita, soldat ce inevitabil a cazut in mainile turcilor. Acestia din urma, citind scrisoarea, au cazut in capcana intinsa de Veterani si chiar au crezut ca imparatul trimite asediatilor trupe in ajutor. Drept urmare s-au retras, permitand iesirea lui Veterani si a soldatilor lui, dupa cateva luni de asediu.
Din cate am inteles de la ghidul nostru, pestera are trei niveluri, cel mai de jos fiind acum inundat de apele Dunarii.

De aici ne-am imbarcat si am pornit catre Pestera Ponicova, unde urma sa facem ultima oprire din plimbarea noastra pe Dunare. Este cea mai mare din intreg defileul Dunarii, galeriile sale insumand 1.660 m. Pentru vizitare este necesar ca turistii sa fie insotiti de un ghid experimentat. Noi am intrat doar foarte putin in pestera, cu barca, de pe Dunare. Se pare ca, in perioada regimului comunist, in aceasta pestera se ascundeau cei ce voiau sa fuga din Romania in tarile din vestul Europei: asteptau ascunsi in pestera primele raze ale soarelui si apoi treceau Dunarea inot. Nu ne-am putut opri sa nu ne gandim la cei care si-au pierdut viata in apele fluviului!

Drumul de intoarcere l-am facut fara nici o alta oprire: ne-am multumit sa admiram peisajul printre stropi de apa, dar si printre cateva maiestuoase vase de croaziera (desigur, ne-am facut cu mana, noi si ceilalti pasageri).

Cateva cuvinte despre Rezervatia Naturala Cazanele Mari si Cazanele Mici: are o suprafata totala de 215 ha si este amplasata pe teritoriul localitatii Dubova, intre Valea Ogradena si Ogasul Turcului. Prin Cazanele Dunarii se intelege portiunea de defileu cuprinsa intre gurile de varsare a raurilor Plavisevita si Ogradena, fiind formate din doua portiuni distincte: Cazanele Mari si Cazanele Mici, despartite intre ele printr-un golf semicircular, bazinetul Dubova.
Flora din zona Cazanelor contine multe plante ocrotite, precum laleaua banateana, stanjenelul de stanca, fagul oriental, alunul turcesc si stejarul pufos. Dintre vietuitoarele ce sunt protejate amintesc: vipera cu corn, scorpionul, rasul, acvila, broasca testoasa, vulturul egiptean.

Cateva site-uri unde puteti gasi mai multe detalii decat cele oferite de mine si care noua ne-au fost de ajutor in organizarea vacantei:
http://www.clisuradunarii.eu/obiective-turistice-clisura-dunarii.html
http://www.portiledefier.ro/index.html
http://www.cazaneledunarii.com.ro/home.html

Intorsi din plimbarea pe Dunare, am zabovit cateva minute pe terasa pensiunii Steaua Dunarii: achitam 30 lei de persoana si asistam la micul dejun copios al sefului pensiunii (nu dau nume, desi ar trebui!), pe aceeasi terasa unde noua ni se servise un ou ochi rece si ceva branza si salam. Schimbam cateva impresii cu doi dintre turistii cu care fuseseram in plimbarea pe Dunare: si ei erau nemultumiti de serviciile pensiunii, dar se consolau spunand ca asa sunt in toata zona. In fine, predam cheia (nu ni se adreseaza nici macar o privire, sau un "La revedere" sau "Va mai asteptam"...ma rog, ceva...o politete cat de mica) si plecam mai departe, catre Drobeta Turnu Severin. Trecem prin Orsova si gasim la tot pasul oferte de plimbari pe Dunare. Asadar, nu luati teapa pe care am luat-o noi la Steaua Dunarii din Eselnita! Mergeti in Orasova daca vreti sa va plimbati pe Dunare! Si credeti-ma, este o plimbare pe care nu o veti uita!

Buuuun... ajungem la Drobeta Turnu Severin unde facem prima oprire la banca: nu mai aveam nici o para chioara si mie urma sa-mi intre salariul pe card! Perfect pentru a ne continua vacanta fara griji, mai departe! Numai ca, surpriza de proportii: banii lipseau din cont. Sun la banca...banii fusesera depusi vineri, dar dupa ora 16.00, asa ca urma sa-i am in cont abia luni! Ce sa mai spun...stateam amandoi in masina, in fata bancii, incercand stari sufletesti succesive, dar din ce in ce mai intense: furie, stupoare, nervi...dar persista oricum intrebarea: ce facem mai departe. Mancare aveam, cort aveam, dar nu mai aveam bani de benzina si pe bord deja palpaiau toate beculetele cu "fill up". Facem fel de fel de calcule, adunam kilometri pana in diferite puncte... oricum am fi calculat, tot cu minus ne dadea. Si reveneam la stupoare, furie, nervi. Ne adunam toti banii: 130 de lei! Nasol moment, misto coliva!
Pornim la plimbare (pe jos) prin Drobeta Turnu Severin: la urma urmei, oricat ne-am fi stors creierii, buzunarele tot goale ne ramaneau. Asa ca ne plimbam putin prin Parcul Rozelor, mergem la Monumentul Eroilor, inaugurat la 4 iunie 1933 si inchinat memoriei soldatilor cazuti in Primul Razboi Mondial, iar mai apoi ne racorim si ne amuzam sub stropii superbei fantani arteziene.

Mergem apoi sa vedem Cetatea Medievala a Severinului. Din pacate, zona este in restaurare, accesul vizitatorilor fiind restrictionat de un gard de sarma prin care se pot vedea totusi ruinele cetatii.
Iata cateva detalii istorice, preluate de pe: http://www.mehedinti.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=986
"O data cu formarea regatului ungar si a voievodatelor valahe, Cetatea Severinului a constituit prilejul unui razboi purtat de-a lungul mai multor generatii intre voievozii olteni (Litovoi, Barbat, apoi Basarab I) si unguri, razboi incheiat la Posada. Apoi romanii vor lupta cu Imperiul Otoman, ce ameninta zona Dunarii. In acest context s-a inceput refacerea cetatilor de pe malurile fluviului, din zona Portilor de Fier si pana la Calafat.
Cand ungurii au atacat Oltenia si au cucerit Cetatea Severinului, Andrei al II-lea al Ungariei a organizat Banatul de Severin. Primul ban de Severin, Luca, a fost mentionat in anul 1233, an ce poate fi luat ca data de nastere a unei noi cetati peste ruinele Drobetei, sub numele de Severin (Severinopolis). Numele de Severin a fost preluat in amintirea imparatului Septimiu Sever, cel care ridicase Drobeta la rangul de colonie.
In 1247 regatul ungar i-a adus in tara pe Cavalerii Ioaniti, dandu-le resedinta la Severin, unde acestia vor construi cetatea medievala a Severinului (Castrul Zeurini mentionat în Diploma Cavalerilor Ioaniti din anul 1247), puternica fortareata, in incinta careia a fost construita si o biserica gotica, probabil sediul episcopiei catolice de la Severin care s-a aflat aici pana in anul 1502. Cavalerii se vor retrage in 1259, cetatea ramanand in bataia tunurilor turcilor, bulgarilor si tatarilor ce voiau sa treaca Dunarea, respectiv a ungurilor care atacau Oltenia. Cetatea Severinului era cea mai importanta reduta strategica de pe Dunare, cucerirea ei insemnand un cap de pod in regiune si posibilitatea inaintarii spre noi cuceriri. La sfarsitul secolului al XIII-lea regele Stefan al Ungariei a purtat cinci razboaie cu taratul bulgar pentru apararea Cetatii Severinului.
Voievozii romani si-au disputat si ei intaietatea asupra redutabilei cetati cucerind-o sau revendicand-o in rastimpuri. Pentru ea a murit Litovoi, iar Basarab I l-a umilit pe Carol Robert de Anjou la Posada în 1330. Mircea cel Batran a infiintat Bania Severinului, iar in 1406 incheia un tratat de alianta cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. Dupa moartea lui Mircea, Sigismund va elibera Cetatea Severinului ocupata de turci si va face chiar unele concesii manastirilor Vodita si Tismana. Apoi Banatul de Severin revine lui Iancu de Hunedoara, care intareste toate cetatile de la Dunare.
Dupa caderea Constantinopolului in anul 1453, atacurile asupra cetatilor dunarene s-au intetit, Bania mutandu-se la Strehaia, ulterior la Craiova, iar populatia Severinului migrand catre Cerneti, sat la 6 km spre nord, ce va deveni capitala districtului Mehedinti. In 1524, dupa un atac devastator al turcilor lui Soliman Magnificul, din cetatea Severinului a mai ramas in picioare doar un turn, ceea ce a dus la numirea locului de catre mehedinteni cu numele de "Turnul lui Sever". In 1936, prof. dr. Al. Baracila a executat sapaturi la cetate, in urma carora a reusit sa ii reconstituie planul si a recuperat un bogat material arheologic (drugi, fier, arama, ghiulele de piatra, teava unui tun de bronz etc.). Cetatea avea forma dreptunghiulara, avand doua ziduri construite din pietre de rau neprelucrate, lipite cu mortar. In centrul cetatii se afla o capela construita partial cu materiale luate de la castrul roman Drobeta, ce era inconjurata de morminte. Tot in cetate se mai afla un cuptor-vatra ce deservea un atelier de arme. In incinta interioara, spre nord, se gasea un turn cu trei etaje, de aparare si straja, spre est un al doilea, mai gros, la unghiul zidului, iar spre sud, spre Dunare al treilea. Intrarea in cetate se facea printr-o poarta boltita, iar de jur-imprejurul cetatii fusese sapat un sant adanc.
Timp de aproape 300 de ani trupul cetatii a fost rezidit dupa fiecare batalie data aici pentru apararea Tarii Romanesti, impotriva ungurilor si turcilor. Fosta Drobeta renascuse (s-au descoperit ulterior chiar si monumente din epoca antica incastrate in zidurile noii cetati)."
Cu o asa istorie zbuciumata, sper ca cetatea sa fie cat mai curand redata circuitului turistic. Si, mai ales, sper ca acolo cei care o viziteaza sa regaseasca si un ghid, si cat mai multe informatii istorice.

Mai departe pornim catre Muzeul Regiunii Portile de Fier. Il gasim inchis pentru renovare, dar totusi un grup de copii tomai intra.

Ne luam niste fete de catei batuti in strada (nici nu ne-a fost greu, daca ne gandeam la buzunarele goale) si il induplecam pe cerberul de la intrare sa ne lase si pe noi sa vedem piciorul Podului lui Traian. Printre statui si inscriptii latine, ajungem la piciorul de pod ce inca mai impresioneaza. Desi vizibil afectat de vremuri si de oameni, acesta dainuieste de aproape 2.000 de ani! Ceva mai mic si mai deteriorat decat mi-l imaginasem eu, m-a facut sa ma gandesc la toti cei care au participat la ridicarea lui.
Construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, intre anii 103-105 pe Dunarea de Jos a avut drept scop facilitarea transportul trupelor romane conduse de Traian si a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei regelui Decebal.
Locul pentru a construi Podul lui Traian a fost ales de Apolodor din Damasc in avalul Severinului de astazi, deoarece apele Dunarii se calmau dupa iesirea din defileul Cazanelor, iar fundul albiei fluviului era suficient de incarcat cu pietre si stanci purtate de ape din munti, formand astfel un fundament extrem de stabil pentru sustinerea constructiei. Podul masura 1.135 de metri lungime, legand castrul Pontes de pe malul sudic (Serbia de azi) de castrul Drobeta, pe malul nordic. Aceasta din urma devenise posesiune romana dupa primul razboi dacic (101-102 e.n.). Conform lui Dio Cassius podul avea aproximativ 18 m inaltime si 12 m latime, cat sa permita trecerea, ca pe uscat, a unei legiuni de cavalerie in mars. La cele doua capete ale Podului au fost construite arcuri de triumf, porti monumentale, expresie a maretiei si puterii romane imperiale. O alta descriere a constructiei podului a fost facuta de Procopius din Cezareea: pentru a putea pune bazele pilonilor romanii au deviat partial cursul Dunarii folosind albia unui afluent sudic care poate fi vazut si azi, in Serbia, la est de orasul Cladova. Astfel primii 10-12 piloni au fost ridicati pe uscat, pentru constructia celorlalti folosindu-se cofraje din barne de stejar cimentate si sisteme de pompe.
Dio Cassius considera ca Imparatul Hadrianus (117-138) este responsabil de distrugerea partiala a podului pentru a proteja sudul Dunarii de invazia triburilor roxolane. Abandonul si distrugerea totala a podului sunt insa legate de abandonarea definitivă a Daciei (275 d.C). In timpul Renasterii, cand interesul pentru operele de geniu ale Antichitatii era la moda in Occident, regele Francisc I al Frantei a cerut permisiunea Sultanului Soliman Magnificul (care va distruge Cetatea Severinului) sa-i permita demolarea unui pilon al podului pentru a afla secretul compozitiei cimentului folosit.
Ruinele podului au fost studiate amanuntit in perioada moderna in 1689 de catre ofiterul de geniu austriac Luigi Ferdinando, conte de Marsigli care, tinand seama de expansiunea Imperiului Habsburgic, a dorit (fara sa a reusi) construirea unui alt pod alaturi de ramasitele podului lui Traian.

O ipoteza interesanta despre construirea Podului lui Traian am gasit aici: http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/04/cine-construit-podul-de-la-drobeta.html

Ne indreptam apoi catre parcarea unde lasasem masina, mergem si punem de 100 de lei benzina (ramanem cu 30 de lei in buzunare) si ne indreptam catre Baile Herculane.
O statiune superba, cu o arhitectura ce ar putea rivaliza lejer cu cea a statiunii Karlovy Vary, lasata insa intr-o paragina dezolanta. Am lasat masina undeva pe marginea drumului si am pornit la pas printre cladirile de o rara frumusete. Hoteluri cu stucaturi si statui expresive, elegante, balcoane delicate, ornamente si picturi exterioare absolut uimitoare! Ajungem si in Piata Hercules si observam cu bucurie ca unele dintre cladiri incep a fi renovate si restaurate. Nici nu stiu ce as putea spune despre o statiune ce parca asteapta a-i fi suflat praful si molozul de pe cladiri, de pe statui si de pe foisoare, pentru a straluci din nou asa cum, cu siguranta, a facut-o candva.
Redau mai jos cateva date istorice deosebit de importante in evolutia statiunii, preluate de pe wikipedia: "Originea Bailor Herculane se intinde pe o durata de aproape două milenii. Bazele statiunii au fost puse in anul 102 d.Ch. de Imparatul Traian, romanii introducand cultul balnear preluat de la greci, pe care apoi l-au dezvoltat. Numele statiunii vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus si al frumoasei Elena, consemnat in mitologia romana ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii si al echilibrului intre forta fizica si cea spirituala.
Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, bai, monumente si statui, inchinate zeilor Hercules, Aesculap si Hygieia. Atestarea documentara a statiunii dateaza din anii 153 d.C., fapt consemnat intr-o tabula votiva din bai: „Zeilor si divinitatilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimisi ca delegati romani sa asiste la alegerea in calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, intorcandu-se nevatamati, au ridicat acest prinos de recunostinta”. In perioada civilizatiei romane, statiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atractie pentru aristrocatia Romei antice. Impresionati de exceptionala putere tamaduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sositi in Dacia le-au inchinat un adevarat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.
Din timpul romanilor au ramas numeroase vestigii: apeducte, bai, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de multumire aduse zeilor pentru vindecare. Dupa 1718 (Pacea de la Passarovitz) incepe istoria moderna si contemporana a Bailor Herculane, in cadrul Imperiului austriac. Din 1736 incepe reconstructia si modernizarea bailor, a cailor de acces, granicerii banateni construind aici majoritatea edificiilor din statiune, care poarta amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine sa pomenim aici de faptul ca in anul 1999, Termele Romane cuprinse in monumentala constructie a hotelului Roman au fost redate, dupa 2000 de ani, in circuitul turistic astfel incat vizitatorii hotelului au posibilitatea sa urmeze tratamentul balnear in aceleasi conditii cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. Dupa retragerea administratiei si armatei romane, in timpul imparatului Aurelian, sub presiunea populatiilor migratoare, baile au decazut mult comparativ cu perioada de stralucirile din vremea romana. In 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea imparatului Carol al VI-lea, recladeste baile si mentioneaza existenta termelor lui Hercules, Higeea si Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenta sub Hotelul Roman si acolo se inscrie in harta Baia nr. 9. Statiunea este vizitata de-a lungul timpului de mari personalitati, intre care: imparatul Iosif al II-lea, imparatul Francisc I si imparateasa Carolina, imparatul Franz Iosef si imparateasa Elisabeta. In 1852 imparatul Austriei considera Baile Herculane ca fiind „cea mai frumoasa statiune de pe continent”, iar imparateasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim in care Baile Herculane sunt o prezenta distincta si incantatoare.
Existenta neintrerupta de doua milenii a statiunii Baile Herculane a fost favorizata de eficacitatea miraculoasa a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar si de pitoreasca asezare a statiunii intr-o vale adapostita de munti, de o frumusete aparte. Posibilitatile de drumetie si excursii in statiune si pe Valea Cernei, constituie o atractie in plus pentru vizitatorii orasului-statiune balneara Baile Herculane."
Cam acestea ar fi de spus, sumar, despre statiunea aceasta atat de frumoasa inca. Adevarul este ca simti ca te doare sufletul sa vezi atata paragina si delasare, cand tot ce ar trebui facut ar fi renovarea superbelor cladiri si statui!
Cum noi mai aveam doar 20 de lei in buzunar (de 10 lei ne cumparasem vederi si un magnet de frigider) nu am ajuns sa facem o baie...termala.

Seara ne-am cazat la Camping 7 Izvoare; pentru 10 lei pe noapte (1 cort, 2 persoane) am stat in acest camping foarte aglomerat si foarte galacios, conditii de igiena precara atat la grupul sanitar, cat si la pubele. Am reusit sa ne gasim un loc de cort langa rulote ale unor tigani. Prefer denumirea de "tigan" si nu cea de "rrom" pentru ca pentru mine cel putin are un farmec aparte; in plus, am vazut ca majoritate isi spun asa.
Recunosc, avem anumite prejudecati fata de membrii acestei etnii, insa ne-au lasat o impresie extraordinar de buna! Cei cativa puradei care se jucau si tipau intre rulotele lor si cortul nostru ne-au spus "Pofta buna!" imediat ce ne-au vazut ca ne-am asezat la masa. Tigancile mi-au readus in minte imaginile din romanul "Satra" de Zaharia Stancu: unele dintre ele cu trasaturi foarte frumoase, altele "baragladine" cum le numea in roman Zaharia Stancu, insa toate cu fuste largi si colorate, cu basmale lungi, cu cozi impletite cu sfori colorate; cateva dintre ele aveau si bani in par sau in salbe, la gat. Spre seara cateva dintre ele au plecat cu halatele si prosoapele la baie, altele au ramas sa pregateasca masa. Ierarhia era clara insa: barbatii stateau separat, in alte rulote. Mi-a placut ca au adus o culoare exotica vacantei noastre. In plus, aveau foarte mult bun simt, spre deosebire de cativa romanasi de-ai nostri care, in trei locuri diferite din camping, dadusera la maxim boxele in care urlau manele si uneori cantece populare, si toata harmalaia asta a durat pana dupa miezul noptii; mai mult ca sigur consumasera multe bauturi alcoolice, pentru ca au inceput sa rupa copacii din jurul "taberei" lor si sa-i puna pe foc! Ne-am bucurat ca ne-am pus cortul langa tigani: dupa masa de seara s-au retras in rulotele lor, mai putin copiii care au dormit afara, infasurati in cateva paturi. Dimineata ne-am salutat cu tigancile si puradeii, ne-am pregatit micul dejun si incet-incet ne-am pregatit de plecare. Le-am starnit interesul cu cortul nostru, dar si cu aragazul de camping. Ne-am amuzat si noi, dar si cateva dintre tigancile mai tinere, cand unele dintre ele au inceput sa se certe pe o camasa cu dantela! Adevarul e ca era o camasa superba, adusa lor de o doamna in varsta din zona, care le mai adusese si miere, paine de casa si tuica. Ne-am luat "La revedere!" de la ei, iar la poarta campingului am schimbat cateva amabilitati cu tiganul ce parea sa fie un fel de bulibasa, de conducator al grupului. Mi-a parut rau ca n-am stat mai mult de vorba cu ei, sa fi aflat ce fel de tigani erau (lingurari, ursari, costorari...), sau macar sa-i fi rugat sa facem niste fotografii impreuna! Sau sa le fi intrebat daca stiu sa ghiceasca in palma ori in cafea! Chiar daca nu cred in astfel de previziuni, sunt totusi momente care au un farmec aparte! Si acum povestim cu placere prietenilor nostri despre ei, despre hainele lor colorate, cu paiete, despre tigancile tinere si frumoase, dar si despre cele grase si batrane, despre ordinea din comunitatea lor, despre cat de mult mi-au amintit de personajele lui Zaharia Stancu.

Asa am mai asternut cateva din povestile din vacanta, amintiri dragi despre oameni si locuri pe care le-am revedea oricand cu placere!
Cristina si Cristin DUMITRU