http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/PesteFagarasExcursieFoto#
In urma cu o saptamana, pe vreme asta, ne gandeam la excursia foto pe Transfagarasan in care urma sa mergem sambata, 10 iulie 2010. Eu si Cristi am fost organizatori, propunerea venind din partea Asociatiei "Bucurestiul meu drag!". Ne-am asigurat sa avem listele complete, date de contact, repartizare pe camere la Cabana Balea, plati...toate bune si frumoase. Plecarea ar fi trebuit sa fie sambata, 10 iulie 2010, la ora 07.00. Spun "ar fi trebuit sa fie" pentru ca n-a fost: tocmai noi am fost cei care am dat programul peste cap. Desi ne-am pus doua telefoane sa sune la ora 05.00, a sunat doar al meu...la ora 06.55...adica fix cu 5 minute inainte de ora programata pentru plecare. Cum sa mai ajungem din Dristor la Izvor?! Ce nebunie...nici nu mai stiam unde-mi sunt hainele, ce sa facem mai intai, cum sa recuperam timpul...M-a apucat durerea de stomac si o ameteala care nu mi-au trecut decat tarziu in timpul zilei. L-am sunat pe Andrei Birsan sa-i spunem ce s-a intamplat...si fuga la masina...la 07.20 am ajuns cu Furia Neagra la Izvor. Ce jenant pentru noi...
Am incercat sa recuperam timpul pierdut cu ajutorul celor doi soferi de la cele doua autocare cu excursionisti...pentru ca trebuie sa va spun ca am facut-o lata in stil mare: 100 de oameni ne-au asteptat!
Prima oprire a fost la
Manastirea Curtea de Arges. Am revazut-o dupa cateva luni de zile, pentru ca ultima vizita in zona am facut-o aici in noiembrie 2009.
Ca de fiecare data, ma uimeste dantelaria sculpturii exterioare: cat talent, cata rabdare si prcepere sa ai sa scoti din piatra forme pe care cred ca nici pe hartie nu le-as putea creiona. Manastirea a fost foarte frumos renovata si de la distanta pare o adevarata bijuterie.
Iata cateva repere istorice: http://curteadearges.net/index.php
Datorita descoperirilor arheologice se poate spune ca pe teritoriul orasului Curtea de Arges traia o populatie getica inca din prima epoca a fierului. In jurul celui de-al III-lea secol i.e.n., a avut ca si conducator pe Dromihete, conducatorul getilor impotriva lui Lysimachus, Regele Traciei si fost general al marelui Alexandru Macedon. In timpul celui de-al XIII secol, conform afirmatiilor unor istorici, Curtea de Arges a fost resedinta de scaun a voievodului Seneslau al carui fiu a unit toate voievodatele si cnezatele dintre Dunare si Carpati.
Conform legendei, orasul Curtea de Arges ar fi fost intemeiat de Negru Voda, cel care a pus bazele Tarii Romanesti si a carei independenta va fi intarita de Basarab I Intemeietorul, ce isi avea aici curtea domneasca pana in 1330 cand s-a desfasurat lupta dintre el si regele Ungariei, Carol Robert in faimoasa batalie de la Posada.
La mijlocul secolului al XIV-lea, peste teritoriul orasului Curtea de Arges a domnit fiul lui Basarab I, Nicolae Alexandru care a infiintat prima mitropolie a tarii, dupa care a urmat Vladislav I care a infiintat la Arges prima monetarie a tarii. Iin timpul celui de-al XIV secol, Curtea de Arges a devenit prima capitala a statului ce se intindea de la Dunare la Marea Neagra si Carpati, avand la domnie pe Radu I, Dan I si Mircea cel Batran, in timpul caruia orasul atinge cele mai inalte culmi, fiind considerat un important centru politic, economic si cultural, iar curtea domneasca atingea un nivel european datorita stralucirii si fastului ei. In timpul domniei lui Dan al II-lea, nepotul lui Mircea cel Batran, si succesiv fiii Alexandru Aldea si Vlad Dracul, orasul Curtea de Arges continua sa se dezvolte, chiar daca uneori, capitala Tarii Romanesti se muta la Targoviste.
La inceputul secolului al XVI-lea, Curtea de Arges devenise resedinta temporara a domniei si incepe sa se foloseasca numele actual. Tot in aceasta perioada, Neagoe Basarab ctitoreste biserica manastirii Argesului si scrie un tratat de educatie politica si culturala, cunoscut cu numele de "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie". Dupa moartea sa, ginerele sau, Radu de la Afumati, continua decorarea manastirii.
Curtea de Arges intra intr-o perioada de uitare pana la mijlocul secolului XIX, cand pe tronul Romaniei urca Regele Carol I si orasul reintra in atentie prin constructia parcului Manastirii Argesului si a Palatului Episcopal, unde regele isi petrecea timpul adesea.
In 1934, orasul a fost declarat Statiune Climaterica, iar 1995 a fost declarat municipiu.
Din scoala si din carti stim cu totii legenda mesterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab.Se spune că meşterul Manole şi-a zidit sotia în zidurile acestei mănăstiri deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă pot construi o alta mănăstire, mai frumoasă. Aceştia au răspuns afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcaţi meşterii să fie dărâmate. Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole.
Balada mesterului Manole
Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, 1874
I
Pe Argeş în jos,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece,
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Şi Manole, zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de mănastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergeau
Că-n drum ajungeau
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş,
Şi cum îl vedea
Domnul îi zicea:
,,Mândre ciobănaş,
Din fluier doinaş!
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în jos
Cu turma ai fost.
Nu cumva-ai văzut
Pe unde-ai trecut
Un zid părăsit
Şi neisprăvit
La loc de grindiş,
La verde-aluniş?"
,,Ba, doamne,-am văzut
Pe unde-am trecut
Un zid părăsit
Şi neisprăvit.
Câinii cum îl văd,
La el se repăd
Şi latră-a pustiu
Şi urlă-a morţiu."
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea
Şi curând pleca,
Spre zid apuca
Cu nouă zidari,
Nouă meşteri mari
Şi Manole zece
Care-i şi întrece.
,,Iată zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de mănastire
Şi de pomenire.
Deci voi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Curând vă siliţi
Lucrul de-l porniţi,
Ca să-mi ridicaţi,
Aici să-mi duraţi
Mănastire naltă
Cum n-a mai fost altă,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!"
II
Meşterii grăbeau,
Sforile-ntindeau,
Locul măsurau,
Şanţuri largi săpau,
Şi mereu lucrau,
Zidul ridicau,
Dar orice lucra
Noaptea se surpa!
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucrau în zadar!
Domnul se mira
Ş-apoi îi mustra,
Ş-apoi se-ncrunta
Şi-i ameninţa
Să-i puie de vii
Chiar în temelii!
Meşterii cei mari,
Calfe şi zidari,
Tremurau lucrând,
Lucrau tremurând
Zi lungă de vară
Ziua pân-în seară,
Iar Manole sta,
Nici că mai lucra,
Ci mi se culca
Şi un vis visa,
Apoi se scula
Ş-astfel cuvânta:
,,Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari!
Ştiţi ce am visat
De când m-am culcat?
O şoapta de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soţioară,
Cea-ntâi surioară
Care s-a ivi
Mâini în zori de zi
Aducând bucate
La soţ ori la frate.
Deci dacă vroiţi
Ca să isprăviţi
Sfânta mănastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toţi să jurăm
Şi să ne legăm
Taina s-o păstrăm:
Ş-orice soţioară,
Orice surioară
Mâini în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim
În zid s-o zidim!"
III
Iată-n zori de zi
Manea se trezi,
Ş-apoi se sui
Pe grad de nuiele
Şi mai sus, pe schele,
Şi-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai! Ce zărea?
Cine că venea?
Soţioara lui,
Floarea câmpului!
Ea s-apropia
Şi îi aducea
Prânz de mâncătură,
Vin de băutură.
Cât el o zărea,
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Şi plângând zicea:
,,Dă, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Să facă pâraie,
Să curgă şiroaie,
Apele să crească,
Mândra să-mi oprească,
S-o oprească-n vale
S-o-ntoarcă din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceru-ntuneca
Şi curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Şi umflă şiroaie.
Dar oricât cădea
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea,
Şi s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plângea,
Şi iar se-nchina,
Şi iar se ruga:
,,Suflă, Doamne,-un vânt
Suflă-l pe pământ,
Brazii să-i despoaie,
Paltini să îndoaie,
Munţii să răstoarne,
Mândra să-mi întoarne,
Să mi-o-ntoarne-n cale,
S-o ducă de vale!"
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Şi sufla un vânt
Un vânt pe pământ
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munţii răsturna,
Iară pe Ana
Nici c-o înturna!
Ea mereu venea,
Pe drum şovăia
Şi s-apropia
Şi amar de ea,
Iată c-ajungea!
IV
Meşterii cei mari
Calfe şi zidari,
Mult înveselea
Dacă o vedea,
Iar Manea turba,
Mândra-şi săruta,
În braţe-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Şi, glumind, zicea:
,,Stai, mândruţa mea,
Nu te speria,
Că vrem să glumim
Şi să te zidim!"
Ana se-ncredea
Şi vesel râdea.
Iar Manea ofta
Şi se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la gleznişoare,
Pân' la pulpişoare.
Iar ea, vai de ea!
Nici că mai râdea,
Ci mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Meştere Manole!
Ajungă-ţi de şagă,
Că nu-i bună, dragă.
Manole, Manole,
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Trupuşoru-mi frânge!"
Iar Manea tăcea
Şi mereu zidea.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la gleznişoare,
Pân' la pulpişoare,
Pân' la costişoare,
Pân' la ţâţişoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plângea
Şi mereu zicea:
,,Manole, Manole
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge!"
Manole turba
Şi mereu lucra.
Zidul se suia
Şi o cuprindea
Pân' la costişoare,
Pân' la ţâţişoare,
Pân' la buzişoare,
Pân' la ochişori,
Încât, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid că zicea:
,,Manole, Manole
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge!"
V
Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
,,Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari!
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă mănastire
Pentru pomenire
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândreau
Ş-apoi răspundeau:
,,Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sânt
Pe acest pământ!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă mănăstire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă.
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice.
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească
Ca să putrezească
Colo pe grindiş,
Sus pe coperiş.
Meşterii gândeau
Şi ei îşi făceau
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare,
Apoi le-ntindeau
Şi-n văzduh săreau
Dar pe loc cădeau,
Şi unde picau
Trupu-şi despicau.
Iar bietul Manole,
Meşterul Manole,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit
Care greu gemea
Şi mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!"
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea,
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea,
Şi de pe grindiş,
De pe coperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea,
Ce se mai făcea?
O fântâna lină,
Cu apa puţină,
Cu apă sărată
Cu lacrimi udată!
De aici pornim apoi catre
Cetatea Poienari. Situata in judetul Arges, comuna Arefu, la 4 km de barajul Vidraru, este construita in stanca la o altitudine de 850 m, pe un platou din culmea muntelui Cetatea.
Pentru a ajunge la ruinele cetatii trebuie sa urci 1480 de trepte din beton (nici de aceasta data nu am reusit sa le numar), ce alcatuiesc o poteca serpuitoare prin padure. La capat este o casuta, construita intre anii 1969-1972, in stil argesean. Aici Muzeul orasenesc Curtea de Arges a realizat o expozitie permanenta numita "Cetatea Poienari", expozitie ce prezinta istoria cetatii medievale. Tot aici am gasit si apa de cumparat, pentru ca nu avusesem inspiratia sa ne luam de jos.
Una dintre putinele cetati medievale, Cetatea Poienari apare mentionata pentru prima data in anul 1453 intr-un document prin care Ludovic al V-lea cere localnicilor sa execute lucrari de renovare a fortaretei, pentru a fi pregatita pentru eventualele atacuri dusmane. In alte documente, ca cele ale cancelariei din Valahia, numele cetatii apare mentionat abia in anul 1481. Cetatea a fost construita in doua etape. Prima etapa a fost la sfarsitul secolului al XIII -lea si inceputul secolului al XIV-lea, perioada in care a fost construit turnul dreptunghiular din piatra, cu trei nivele despartite de plansee din lemn. Accesul in turn se facea pe scari mobile. In etapa a doua s-au construit zidurile cu turnuri semicirculare. La constructia zidurilor s-a folosit piatra, iar pe interior au fost dublate cu caramida la partile superioare, grosimea lor fiind de 2-3 metri. Patru din turnurile de aparare aveau forma rotunda si unul era conceput sub forma unei prisme.
Datorita pozitiei si amplasamentului ei, cetatea era greu de observat fiind un loc de refugiu pentru domnitori. Se presupune ca, datorita unui cutremur, cetatea a fost distrusa in totalitate, ajungand o ruina.
In 1456, cand la tronul tarii a venit domnitorul Vlad Tepes, din porunca acestuia, cetatea a fost refacuta complet. Despre refacerea cetatii din timpul lui Vlad Tepes exista o legenda care spune ca domnitorul a pedepsit, pentru tradare, boierii targovisteni pe care i-a pus cu mic cu mare sa reconstruiasca cetatea care la acea data numai era decat o ruina.
Frumuseţea şi sălbăticia peisajului argeşean care înconjoară ruinele cetăţii Poienari au atras, ca vizitatori, numeroase personalităţi ale vieţii spirituale româneşti: Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuţă, Nicolae Iorga şi mulţi alţii.
De aici ajungem in aproximativ 10 min. la
barajul si lacul de acumulare Vidraru.
Lacul Vidraru este un lac de acumulare, creat în anul 1965 prin construirea Barajului Vidraru în judeţul Argeş, pe râul Argeş, pentru producţia de energie electrică.
Situat între Munţii Frunţii şi Masivul Ghiţu, lacul adună apele râurilor Capra, Buda şi ale câtorva afluenţi direcţi (Râul Doamnei, Cernatul şi Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan şi Limpedea), cu un debit total de cca 5,5 m3/s.
Suprafaţa totală a lacului este de 893 ha, lungimea de 10,3 km, laţimea maximă de 2,2km în zona Valea Lupului – Călugăriţa şi o circumferinţă de 28 km.
Adâncimea maximă a apei este de 155 m lânga barajul curbat înalt de 166 m, cu o lungime la coronament de 307 metri. Volumul apei este de 465 milioane ml. Nivelul normal de retenţie este de 830,00 metri deasupra nivelului mării (mdM).
Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani şi jumătate începând în anul 1960. Pentru această realizare, au fost necesari 42 km de tunel subteran, au fost excavate 1.768.000 de m3 de rocă, din care aproximativ 1 milion în subteran, s-au turnat 930.000 m3 de beton din care 400.000 de m3 în subteran şi de asemenea au fost instalate 6300 de tone de echipament electromecanic.
La data de finalizare aceasta s-a situat, masurat la înălţime, aproximativ pe locul 8în Europa şi pe locul al 20-lea în lume.
Pe Barajul Vidraru se poate practica sportul extrem Bungee jumping.
Într-un an hidrologic mediu, uzina de energie hidroelectrică Vidraru amplasată supteran, poate produce energie electrică de aproximativ 400 GWh. Ea are o capacitate instalată de 220 MW.
De la oraşul Curtea de Argeş venind spre DN1 (comuna Cărţişoară, SB), drumul care trece prin faţă uzinei hidroenergetice Vidraru, pe baraj, urmat prin dreapta lacului Vidraru este spectaculosul Transfăgărăşan (DN7C).
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Vidraru
Am vazut ca pe lac se pot face plimbari cu vaporasul, se poate lua pranzul si, uneori, pasagerii se pot delecta cu muzica live. Din pacate nu am luat numarul de telefon pentru informatii si rezervari... Dar data viitoare nu mai "ratam momentul"!
Traseul incepe apoi parcursul pe
Transfagarasan. Drumul DN7C – Transfăgărăşan începe în comuna Bascov, Judeţul Argeş de lângă oraşul Piteşti, în direcţia oraşului Curtea de Argeş şi se termină la intersecţia cu drumul DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara, cu o lungime de 151 km.
Pornit din comuna Bascov, după 61 km dincolo de comuna Arefu începe porţiunea aşa numitului Transfăgărăşan, pe o lungime de aproximativ 91 km.
Transfăgărăşanul (de la prefixul „trans” + Făgăraş) face parte din Drumul Naţional 7C (DN7C) şi este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, numit şi „drumul din nori”, care leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania.
Drumul construit peste Munţii Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România, care face parte din Carpaţii Meridionali, este un drum asfaltat care în apropierea tunelului de lîngă Lacul Bâlea, ajunge la altitudinea de 2042 m. Transfăgărăşanul este situat pe locul al doilea ca altitudine în România după şoseaua Transalpina (DN67C) cu 2145 m din Munţii Parâng, dar aceasta însă nu este asfaltată în totalitate.
Primul segment al Transfăgărăşanului trece prin faţa hidrocentralei de la Vidraru amplasată subteran în masivul Cetăţuia. De aici, în apropierea cetăţii Poenari, drumul urcă pe serpentine şi viaducte, trecând prin trei tunele mai scurte ajungând pe Barajul Vidraru, care cu ai lui 307 m leagă Munţii Pleaşa şi Vidraru. Trecând barajul, drumul continuă în partea stângă de-al lungul lacului Vidraru pînă la începutul acestuia. În continuare drumul începe să urce în serpentine, trecând pe la Cascada Capra, pînă la partea sudică al tunelului de la Capra la Bâlea Lac, unde cu o lungime de 887 m străbate Munţii Făgăraş.
Tunelul Bâlea,
cel mai lung tunel din România, cu o înălţime de 4,4 m, 6 m lăţime şi un trotuar cu o lăţime de 1 m, neiluminat şi neaerisit, face legătura cu partea nordică a Transfăgărăşanului.
În partea nordică a drumului, după Tunelul Bâlea, Transfăgărăşanul trece prin rezervaţia naturală Golul Alpin şi pe langa lacul glaciar Bâlea, urmat de o coborâre abruptă în serpentine. Trece prin apropierea
cascadei Bâlea, care este o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, şi se află la altitudinea de aproximativ 1230 m.d.M.
În timpul iernii, de obicei de la 1 noiembrie până în 30 iunie (sectorul cuprins între kilometrul 104 de la Piscu Negru şi kilometrul 130 la cabana Bâlea Cascadă), când Transfăgărăşanul este închis circulaţiei rutiere, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă” din apropierea cascadei Bâlea.
Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului, este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km. De la Bâlea Cascadă pînă la intersecţia cu drumul DN1 sau şi drumul european E68 în apropierea comunei Cârţişoara, mai sunt 21 km.
Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe, 27 viaducte; pentru construcţia lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit de exemplu: 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea şi multe alte materiale de construcţii.
Transfăgărăşanul a fost construit între anii 1970 – 1974 în timpul lui Nicolae Ceauşescu, care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi. Inaugurarea a avut loc în data de 20 septembrie 1974.
Drumul peste Munţii Făgăraş, s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui. Oficial se vorbeşte de 40 de oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii, dar oameni care după 36 de ani mai sunt în viaţă vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute. Răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: "Numai la baraj au murit vreo 400 de băieţi".
http://ro.wikipedia.org
http://www.transfagarasan.net/
Lacul Balea este un lac glaciar (format in circ glaciar) situat la o altitudine de 2.040m, in Muntii Fagaras, Judetul Sibiu.
Dimensiunile lacului sunt: 360 m in lungime, suprafata de 46508 mp si adancimea de 11,35 m. O suprafata de circa 180 de hectare in jurul lacului Balea a fost declarata rezervatie stiintifica inca din 1932, ce adaposteste numeroase plante (printre care floarea de colt – Leontopodium Alpinum, bulbucii – Trollius Europaeus, Vartejul Pamantului – Pedirularis Oederi) si animelele ocrotite (capra neagra – Rupicapra rupicapra, rasul, acvila de munte).
In anul 2006 a fost construit in apropierea lacului Balea
primul hotel de gheata din Europa de Est.
http://www.descopera.org/lacul-balea-un-lac-in-varf-de-munte/
Cum noi am fost atat de multi (100 de excursionisti si 2 soferi) ne-am cazat la toate cele 3 cabane din apropierea Lacului Balea: Cabana Balea Veche, Cabana Balea Noua si Cabana Paltinu. Toate cabanele sunt renovate, cu mobilier nou, baie cu cabina de dus sau cada la fiecare camera, apa calda. Cabana Paltinu are si sauna.
Micul dejun l-am avut la Cabana Balea Veche.
Pentru informatii si rezervari la Cabana Paltinu: http://www.balea-lac.ro/
Pentru informatii si rezervari la cabanele Balea: http://www.balealac.ro/
La Balea a fost tot timpul o ceata groasa s-o tai cu cutitul. Seara, cand ar fi trebuit sa iesim cu totii la un foc de tabara si o cana de vin fiert, a inceput o ploaie torentiala... Asa ca ne-am multumit cu vinul fiert servit in cabana Balea Veche, la masa cu cativa buni prieteni din grup.
Ziua de duminica, 11 iulie, a inceput la fel cum se terminase ziua de sambata: ploaie si ceata. Nu mai oprim la Cascada Balea, pentru ca nu o vedeam din cauza cetii. In rest, drumul incepe sa serpuiasa pe versantii Fagarasului si soarele isi face timid aparitia: ieseam din nori si reveneam pe pamant.
Prima opriere o facem in
Sibiu. Despre un oras care a fost Capitala Culturala Europeana in anul 2007 cred ca s-au scris pagini intregi pe internet. Eu recomand consultarea site-ului http://www.sibiu.ro/ inainte de a ajunge acolo. Orasul este la fel de curant asa cum il lasasem cu 3 ani in urma, cand am ajuns pentru prima data in Sibiu. Mi s-a parut ceva mai putin aglomerat de data asta, si mai bonom. Piata Mare tot plina de porumbei si de copii. Vanzatori de inghetata peste tot, asa ca n-am ratat ocazia unei "degustari". Din pacate timpul prea scurt pe care l-am petrecut acolo nu ne-a permis, asa cum mi-as fi dorit, sa lenevim la una dintre terasele pe langa care am trecut. Vremea destul de ciudata ne-a mai oprit si ea din drum: 5 minute de ploaie, apoi un soare arzator...si tot asa a fost cat timp am stat in Sibiu. Am reusit totusi sa strabatem cateva dintre stradutele vechi ale orasului, marginite de casele cu muscate la ferestre. Am intalnit in drumurile noastre si femei in costume populare sibiene: erau nuntase, dar respectau si traditia. Foarte mandre ca le-am fotografiat, ne-au multumit in limba germana. Interesanta reactie au mai avut cand le-am raspuns in limba romana!!!
Nu stiu daca fara anul 2007 Sibiul ar fi aratat in zilele noastre astfel, dar cu siguranta "i-a priit": majoritatea caselor renovate, bisericile asemenea (adevarat, la unele inca se mai lucra), strazile curate si parca si oamenii cu zambete mai largi pe buze.
De la Sibiu am ajuns apoi la
ruinele castrului roman de la Arutela. Cred ca 99% dintre excursionisti nu stiau de acest loc, desi este atat de aproape de sosea, vizibil din drum chiar; in plus, foarte multi trecusera pe-aici de nenumarate ori, dar nimeni n-a oprit sa vada mai de aproape aceste minunate ruine. Ba mai mult, unii "profani" chiar se intrebau daca sunt ruine veritabile sau niste falsuri.
Iata si cateva detalii despre istoria locului: Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localităţile Păuşa şi Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă oraşul Călimăneşti, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcţia se găseşte pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia şi în ambianţa complexului hidroenergetic Turnu.
Datarea s-a făcut pe baza unei inscripţii, descoperită în dublu exemplar în faţa a două din porţile castrului, din care rezultă că acesta a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detaşament de arcaşi sirieni (Suri Sagittari), în anul 138din ordinul lui Titus Flavius Constans, procurator şi guvernator militar al Daciei Inferior. Ultima monedă, ca datare, descoperită la Arutela, a fost emisă între anii 220–223 d.C. La Arutela a existat şi o aşezare dacică, care şi-a prelungit existenţa sub stăpânirea romană.
Primele săpături, în punctul „Poiana Bivolari”, s-au făcut de către Ministerul Domeniilor, în anii 1888–1889, pentru captarea apelor termale sulfuroase. S-au descoperit obiecte de metal şi monede romane de la Hadrian, Septimiu Sever, Iulia Doamna şi Caracalla. Între anii 1890–1892, Grigore Tocilescu şi Pamfil Polonic fac săpături parţiale, scoţând la iveală în întregime băile romane şi parţial ruinele castrului. Acesta rămâne cunoscut numai prin materialul epigrafic descoperit aici. Între anii 1897–1902, ruinele castrului Arutela au fost în parte acoperite cu prilejul construcţiei căii ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, în timp ce băile au dispărut în întregime.
În 1967, Muzeul Militar Naţional, mai precis colectivul ştiinţific format din: profesor doctor docent D. Tudor, membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, colonel doctor Cr. M. Vlădescu, E. Palade, doctor Gh. Poenaru–Bordea, L. Popoiu, A. Florea, E. Nicolae , N. Moghior şi V. Ghelmez redeschide şantierul de cercetare până în 1970 şi din nou în 1978, prilej care a permis dezvelirea completă a ruinelor care nu fuseseră distruse la construirea căii ferate.
Pe timpul săpăturilor arheologice s-au descoperit diferite obiecte ca arme, monede, vase şi inscripţii, expuse astăzi la Muzeul Militar din Bucureşti. După terminarea săpăturilor, castrul Arutela a devenit monument istoric trecut în custodia Comitetului Judeţean Vâlcea de Cultură şi a Muzeului de istorie din Râmnicu Vâlcea. Între anii 1982–1983, castrul a fost refăcut după proiectul arhitectului Aurel Teodorescu, întocmit pe baza documentaţiei realizate de Cristian Vlădescu, coordonatorul cercetărilor făcute anterior de Muzeul Militar. Lucrările de construcţie au fost executate de C. Panco. S-a reconstituit pentru prima dată în România poarta pretoriană (porta praetoria) cu cele două turnuri care o flanchează.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Arutela
De aici am mai facut o ultima opriere de 1 ora la
Manastirea Cozia. Aici am mers prima data la vechiul cimitir si bolnita manastirii.
A fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă.
Este inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voevodului Mircea cel Batrân care spunea: „...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimăneşti pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.”
Hrisovul este totodată şi actul de atestare a localităţii Călimăneşti, judeţul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află.
Pictura interioară este făcută între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea şi înfrumuseţarea mănăstirii prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate şi moşii. De asemenea îi va da dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi ţigani care erau folosiţi atât la exploatarea sării, cât şi la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt şi Valea lui Stan de pe Lotru.
La 28 martie 1415 printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân, mănăstirii Cozia i se dăruieşte vama de la Genune. Lăcaşul a primit în continuare noi donaţii din partea diferiţilor domnitori care au urmat. Astfel, până la 1500 sunt date 16 asemenea hrisoave prin care domnitorii întăresc posesiunile sale.
De-a lungul timpului, mănăstirea va fi reparată şi renovată de multe ori de catre domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie, Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare şi consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958-1 ianuarie 1959 de către Guvernul României la intervenţia patriarhului de atunci, Justinian Marina.
De remarcat că în timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care-i poartă numele, iar intre anii 1512 - 1521 s-a refăcut pictura. Constantin Brâncoveanu a construit la 1706 - 1707 pridvorul, în cunoscutul stil numit după numele său „brâncovenesc”. Istoria mănăstirii este strâns legată de istoria ţării. În timpul ocupaţiei austriece a Olteniei, mănăstirea a fost o fortăreaţă redutabilă în calea cotropitorilor.
Aici a slujit preotul Radu Şapcă, participant de seamă la revoluţia burgheză de la 1848 din Ţara Românească, numit curator civil prin decretul nr. 519 din 4 mai 1864 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Este de remarcat cuvântarea sa din 24 ianuarie 1866cu prilejul aniversării Unirii:
„Ştiţi că acest templu este zidit de prinţul Mircea cel Bătrân pe la anul 1384. Acest prinţ viteaz, asemenea şi ceilalţi Vlad al V-lea, Mihai Bravul al Valahiei, cum şi Ştefan cel Mare al Moldovei s-au luptat vitejeşte pentru apărarea acestor ţări, de a scăpa pe străbunii noştri de năvălirile ce veneau din alte părţi.”
Mănăstirea a cunoscut şi momente neplăcute. Astfel, între 1879 - 1893 autorităţile o transformă în puşcărie, lucru ce-l face pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882:
„Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Ţării Româneşti, acela sub care ţara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime cu ţara - ce-a devenit aceasta? Puşcărie!”
Ulterior va fi şi spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici.
Un alt moment greu pentru sfântul lăcaş a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916: „...piatra comemorativă cu inscripţia de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârşire, în biserici băgându-se cai...”
Mănăstirea Cozia a constituit de-a lungul timpului şi un puternic centru de cultură românească. Prin hrisoavele domneşti din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436, 17 aprilie 1448, se atestează că aici funcţiona o „şcoală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, stareţul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, compune versuri şi imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român. Mardarie Cozianul alcătuieşte la 1696 Lexiconul slavo-român necesar şcolii. Despre funcţionarea şcolii pomeneşte la 12mai 1772 şi Arhimandritul Ghenadie, care a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învăţat şi carte”. Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al oraşului Călimăneşti) exista în secolul al XVIII-lea o şcoală sătească, condusă de Barbu, elev al şcolii mănăstireşti.
http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Cozia
Acestea fiind spuse, va recomandam traseul de mai sus pentru vacanta de vara!
Concedii cat mai frumoase,
Cristina si Cristin DUMITRU
frumoasa descriere a excursiei si documentarea excelenta!
RăspundețiȘtergeres.f. din pitesti
Multumim frumos! La urma urmei, noi n-am facut mare lucru... am cautat pe internet informatiile necesare. Oricum, locurile trebuie vizitate, sunt extraordinare!
RăspundețiȘtergereAm fost si noi pe 14.08.2010. Am prins foarte aglomerat pe ultimii 5 km pana la tunel dar am ajuns in jurul orei 18.00 la Bilea Lac. Am prins un apus de soare foarte frumos. Am facut fotografii frumoase, am stat in acea noapte acolo cu cortul, iar a doua zi am vazut Bilea Cascada, muzeul Badea Cartan si Manastirea Sambata de Sus. Sunt locuri foarte frumoase de vizitat in tara noastra.
RăspundețiȘtergere