Vacanta 2011, ziua 6

Ziua 6, 18 august 2011:
Oravita, Pensiunea Cabana 7 Brazi-Biserica Maria Ciclova-Manastirea Calugara-Parcul National "Cheile Nerei-Beusnita"

Fotografiile sunt aici:
https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011ParculNationalCheileNereiBeusnita


Dimineata am pornit la drum, catre biserica catolica Maria Ciclova. Situata in Ciclova Montana, biserica impresioneaza mai ales datorita asezarii ei pe un colt de stanca. Privelistea pe care o ofera privita de jos in sus este superba! Si odata ajunsi sus, peisajul se deschide in fata ochilor la fel de incantator! Din pacate, biserica este inchisa asa ca nu putem admira si interiorul. Stam insa o vreme in jurul ei si iata ce aflam de pe panourile ce ofera detalii despre istoricul bisericii: "Adorarea Sfintei Fecioare Maria in aceste locuri are o traditie veche deoarece la Ciclova Montana au existat in vechime, inca pe vremea turcilor, pustnici care s-au refugiat in pesterile existente in jurul localitatii, implicit si in cea de sub cleant (stanca). Ei traiau din mila credinciosilor pentru care se rugau. La orele de rugaciune erau prezenti atat localnicii, cat si pelerini din toata regiunea. Aceasta traditie s-a perpetuat in timp astfel ca, dupa anul 1700, primii colonisti de origine germana, printre care si familiile Windberger si Lang au luat contact cu ea. In pestera de sub cleant aceste doua familii credincioase au descoperit o icoana a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul in brate. Traditia spune ca aceasta icoana a fost adusa aici si pastrata cu mare grija de pustnici, multumita carora o putem admira si astazi.
Revenind la istoricul manastirii consemnam faptul ca spiritul crestin al familiilor Windberger si Lang i-a indemnat sa aiba mai departe grija de icoana si sa construiasca un lacas de cult unde sa fie venerata. Astfel a fost ziditia o capela pe stanca, deasupra pesterii, si pusa la loc de cinste icoana Sfintei Fecioare Maria. In anul 1727 capela a fost renovata si extinsa, dandu-i-se numele de "Maria Stancii", iar in data de 2 iulie 1727, cu prilejul sarbatorii mariane "Maria Helmsuchung" sau "Vizita Fecioarei Maria la Elisabeta" a fost sfintita. Excelenta Sa, Ladislau Nadasny, episcop romano-catolic de Cenad, obtine o indulgenta de la Papa Benedict al XIII-lea pentru toti aceia care in aceasta zi viziteaza capela, isi marturisesc pacatele si se impartasesc.
In anul 1737 izbucneste primul razboi cu turcii, fapt care a facut ca populatia germana sa se refugieze, iar capela sa ramana numai in grija unui calugar care a pastrat, cu mare grija icoana Preasfintei Fecioare Maria recunoscuta deja ca facatoare de minuni si celelalte obiecte bisericesti, adapostindu-le din nou in pestera.
In anul 1777 s-a construit actuala cladire a bisericii contribuindu-se la ridicarea prestigiului acestui loc de pelerinaj. Istoria consemneaza dorinta multor pelerini de a construit o biserica pe un loc liber, unde astazi strajuieste o cruce ortodoxa din piatra, in dreptul casei parohiale romano-catolice. Desi materialul de constructie a fost adus la fata locului, acest fapt a fost zadarnicit de faptul ca Icoana Facatoare de minuni a Sfintei Fecioare Maria, scoasa fiind din capela si dusa la locul noii constructii,a fost regasita de fiecare data la locul ei initial. Acest lucru a fost considerat un miracol si astfel s-a inteles ca dorinta Sfintei Fecioare Maria era ca noua constructie sa se ridice pe stanca.
Dintre multele minuni ale Icoanei Sfintei Fecioare Maria Stancii de la Ciclova Montana cea mai elocventa este consemnata in timpul preotului romano-catolic Augustinus Wendeschu pe data de 12 mai 1854. O fetita cu numele de Elisabeta, fiica lui Karol Windberger, epitropul bisericii, a cazut din neatentie de pe culmile stancii. Mama ei a ingenuncheat in acel moment si s-a rugat cu staruinta la Sfanta Fecioara Maria. Fetita Elisabeta a ramas teafara, confirmandu-se astfel ca Sfanta Fecioara Maria a ascultat rugaciunile acestei mame indurerate. Ca multumiri, parintii fetitei au donat Bisericii un tablou in ulei, reprezentand minunea salvarii, tablou ce se poate vedea si astazi in Biserica."

La scurta distanta se afla manastirea Calugara. Este situata la capatul unui drum prin padure, asfaltat, iar accesul cu masina se poate face pana in curtea ei. Cand am vizitat-o noi, interiorul era in renovare si accesul vizitatorilor in interiorul ei nu era permis. Nu era nimeni prin zona, doar ceva mai departe un barbat repara acoperisul unei magazii. Ne-am invartit si noi putin pe langa flori si prin curtea manastirii, ne-am umplut sticlele cu apa de izvor si am facut cateva fotografii. Despre istoricul manastirii nu am aflat foarte multe detalii: la 8 iunie 1830 pastorul Iancu Carsovanul din Ciclova Montana, ce mergea cu caprele prin padurile seculare din Banatul Montan, a auzit cantari bisericesti. Intorcandu-se in sat, povesteste si altor oameni cele intamplate si incepe un adevarat pelerinaj catre locul din padure unde s-au auzit cantarile bisericesti; in copacii din jur sunt atarnate icoane si cruci. In 8 iulie 1858 cantarile bisericesti s-au auzit atat de tare in interiorul stancii, incat credinciosii veniti le-au ascultat in genunchi, iar locul a inceput sa fie venerat.
Teologul Alexie povesteste despre doi calugari care veneau in partile Ciclovei Montane: unul dintre ei se adapostea in pestera de sub stanca ce desparte Ciclova Montana de Ciclova Romana, pe care mai tarziu, in 1727, s-a cladit biserica romano-catolica Maria Fels (biserica Maria Ciclova) si citea rugaciuni pentru romanii bastinasi si pentru nemtii colonisti; celalalt calugar si-a gasit adapost intr-una din pesterile de pe coastele Rol-ului, poate chiar prin locurile pe unde s-au auzit cantarile dumnezeiesti.
Prin eforturile teologului Alexie si cu daniile credinciosilor din satele din jur, la data de 16 mai 1860 se incep lucrarile de zidire a manastirii. Cum fondurile s-au dovedit a fi insuficiente, teologul Alexie merge pana la Viena pentru a cere sprijin. Prin eforturi comune, manastirea este terminata si in ziua de 1 octombrie 1861, Manastirea Calugara a fost sfintita cu mare fast de episcopul Emilian Kengelat din Varset, daruindu-i-se hramul "Acoperamantul Maicii Domnului" - 1 octombrie si "Sfantul Mucenic Procopie", mutat apoi la data de 14 septembrie, la sarbatoarea "Inaltarii Sfintei Cruci".
Mai multe detalii si informatii puteti afla si aici: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-calugara-67911.html

Dupa ce plecam de la manastire ne indreptam catre una dintre cele mai spectaculoase portiuni din traseul nostru: Lacul Ochiul Beului, Cascadele Beusnitei si Cheile Nerei. Dupa cateva drumuri du-te-vino intre Socolari si Potoc, pentru ca indicatoarele nu prea corespundeau cu informatiile oferite de harta, ne iese in cale un batranel pe care il abordam ca sa ne edificam asupra drumului catre Cheile Nerei. Norocul nostru: dansul fusese lucrator silvic in Rezervatia Naturala Cheile Nerei - Beusnita, asa ca ne-a descris traseul in detaliu intregul traseu. Ne calculeaza estimativ si timpul necesar parcurgerii anumitor distante din Chei - o placere sa stai de vorba cu el!

Din Potoc urmam indicatoarele si ajungem la Podul Beului, de unde se poate merge in trei directii despre care voi povesti mai jos.
Aici gasim cativa rangeri ai parcului la care platim taxa de acces de 5 lei si primim informatii si un pliant cu reguli de urmat si trasee din Parcul National Cheile Nerei-Beusnita. Dansii ne recomanda sa vizitam si Tunelurile Romane: acestea nu sunt semnalizate, accesul catre ele facandu-se pe o carare ce porneste din partea dreapta a Podului Beului. Drumul se continua cu traseul catre Cheile Nerei, in vreme ce drumul din partea stanga ne duce catre Cascadele Beusnitei si Lacul Ochiului Beului.

Am sa redau mai jos regulile de comportament regasite in pliantul despre Parcul National Cheile Nerei-Beusnita (desigur, acestea sunt general valabile pentru orice zona turistica si, mai ales, pentru orice turist):
- Utilizati numai traseele stabilite si marcate!
- Campati numai in locurile special amenajate!
- Nu abandonati deseurile, natura nu are nevoie de nimic din rucsacul dumneavoastra!
- Pastrati apele curate, ele reprezinta seva naturii!
- Nu deranjati animalele cu muzica dumneavoastra, va aflati in casa lor!
- Nu rupeti florile, ele arata mai frumos in natura decat in vaza!
- Nu faceti focul decat in locurile amenajate in acest scop!
- Nu produceti pagube in natura!
- Respectati indicatiile personalului autorizat al Parcului!
- Nu lasati copiii nesupravegheati!
- Nu practicati sporturi cu motor pe teritoriul Parcului!
- Nu pescuiti in apele Parcului!

Dintre toate regulile de mai sus, am constatat ca doar cele legate de sporturile cu motor si de muzica erau respectate; restul...erau incalcate cu nesimtire si chiar voluptate. Din pacate, nu era nici un ranger care sa corecteze situatia - probabil erau cu totii la Podul Beului, pentru a colecta taxa de acces in rezervatie...

De la Podul Beului pana la Cantonul Silvic Valea Seaca a Beului si la Pastravarie mergem pe un drum forestier lung de 5 km dar intr-o stare foarte proasta; dureaza 20 - 30 de minute pana ajungem la primul popas. Si cat de simplu ar fi fost ca, fara sa-l asfalteze, sa incerce macar sa-l niveleze, sa astupe gropile... Erau si cativa rulotisti care se deplasau cu si mai mare dificultate de cat noi; in plus, drumul are portiuni foarte mari unde este destul de ingust si nu exista refugii pe marginea lui, asa ca tii degetele incrucisate si speri ca nu cumva sa vina o alta masina din sens invers.
Ajunsi la punctul de oprire gasim aici un spatiu de campare ingradit si cu un foisor in mijloc; nu exista toalete iar singura posibilitate de a face o baie este raul ce curge in spatele celor cativa brazi ce delimiteaza una dintre laturi. Taxa de campare este de 10 lei / cort (nu ne-a cerut-o nimeni, asa ca am stat gratis). Urmeaza cantonul silvic si dependintele sale, iar mai apoi pastravaria ce are accesul permis doar pentru clienti.

Inca nu instalam cortul, dar lasam masina si pornim la plimbare catre Cascadele Beusnitei si Lacul Ochiul Beului. Poteca isi incepe urcusul pe langa districtul silvic si mai apoi coteste brusc la stanga, ocolind astfel intrarea in pastravarie; nu va asteptati sa fie indicatoare! Urca apoi cativa metri pana se intersecteaza cu un drum forestier; aici faceti dreapta si continuati sa mergeti. Ne-am bazat pe o harta printata de pe internet si pe simtul de orietare al lui Cristi: nici aici nu sunt indicatoare, asa ca nu stii daca trebuie s-o iei la dreapta sau la stanga. Odata porniti pe drumul asta, am mers tot inainte, gasind la un moment dat si marcajul: triunghi albastru cu banda alba in jur.
Bineinteles, la un moment dat intalnim si un Audi: desi este interzis accesul automobilelor, probabil ca intrasera prin pastravarie. Incercam si noi sa admiram superba cascada cu trepte de travertin. Culoarea si amplasarea acestora mi se par spectaculoase. Apa formeaza o adevarata dantelarie inspumata si cu greu reusim sa gasim un unghi de unde reusim sa facem cateva fotografii in care sa nu apara si ocupantii masinii care se balaceau si sareau din treapta in treapta stirbind farmecul cascadei.
Ok... mergem mai departe.
Drumul nu ridica nici un fel de dificultate, iar plimbarea este o adevarata placere! In jurul nostru peste tot zboara fluturi, foarte multi fiind cei din specia Brenthis Daphne: culoare portocalie cu model negru. Trecem si pe langa o poiana plina cu flori si, prin urmare, cu fluturi. Ciulinii mai ales erau plini de carabusi aurii (carabusul auriu imi era cunoscut si sub numele de "ileana"); atat de multi intr-un loc nu am vazut niciodata. Sunt considerati insecte daunatoare pentru ca ataca florile pomiblor fructiferi, insa ei sunt preferatii mei din lumea insectelor: ajung pana la 2 cm lungime, fac parte din familia coleopterelor, iar denumirea sa stiintifica este Cetonia aurata. Mie imi place culoarea lor verde metalizat si aspectul dolofan.
Partea neplacuta a fost ca in poiana erau si cativa grataragii care adunau lemne uscate de peste tot si faceau focul exact in marginea poienitei unde iarba incepea sa se usuce.

Ajungem si la Lacul Ochiul Beului, situat in partea dreapta a drumului care se continua pe Valea Seaca a Beului ce serpuieste de-a lungul Beului Sec.
Valea se numeste astfel pentru ca raul are apa numai in perioadele cu ploi abundente, in restul timpului fiind secat.
Aici primeste apele Beusnitei si apele izvorului ce alimenteaza lacul Ochiul Beului. Raul isi continua parcursul, numindu-se Beu, pana la varsarea in Nera.
Lacul Ochiul Beului nu impresioneaza prin marime, ci prin culoarea albastra, limpezimea de cristal si pozitionare. Are diametrul de aproape 15 m, adancimea de 3,6 m si este situat la altitudinea de 310 m. Fiind alimentat de apele unui izvor, nu ingheata iarna. Temperatura lacului este constanta in cursul anului, de aproape 9 grade Celsius - ceea ce face dificil inotatul in apele lui chiar si vara. Lacul are provenienta carstica si forma unei cuve.
Este inconjurat de numeroase legende: se spune ca o fata din partea locului a fost rapita si siluita de un tanar bei (titlu nobiliar al Imperiului Otoman). Fata si-a pus capat zilelor, iar din lacrimile beiului care a plans-o, a aparut Lacul Ochiul Beului.
O alta poveste este despre un bei foarte bogat, plecat la vanatoare si care, ajuns in Poiana Florii, a zarit o fata ce pastea oile. Frumusetea ei l-a facut sa se indragostit pe loc de fata, asa ca venea des sa o vada. Tatal beiului, afland povestea de dragoste a celor doi, a hotarat sa-i desparta: trimite un calau care o omoara pe fata. Tanarul bei si-a gasit iubita injunghiata in locul unde acum este lacul. A plans-o si, de durere, isi pune capat zilelor infigandu-si hangerul în inima. Din lacrimile lui s-a format lacul Ochiul Beului.
Localnicii spun ca in Noaptea de Sanziene aici vin ielele si se spala in apa cristalina, apoi danseaza in jurul lacului.
Inconjurat de legende, lacul te indeamna la visare: pe podul ce-l traverseaza sau pe malurile lui pline de fluturi, ai sta fara sa-ti pese de trecerea timpului, admirand razele de soare ce strapung suprafata nemiscata ca o oglinda a lacului.

De aici continuam poteca se urca tot spre dreapta, un indicator aratand spre Cascadele Beusnitei. In partea dreapta a potecii cascadele se succed; nu au inaltimi sau debite impresionante, insa toate sunt placute si vazului, si auzului. Oprim la tot pasul pentru fotografii. Ajungem in cele din urma la o superba cascada, un indicator din apropiere numind-o Cascada Beusnita 1. Din pacate debitul de apa este extrem de scazut, doar cateva firicele ce apa se preling timid prin muschiul ce imbraca in intregime stanca. Cu o inaltime de 12-15 m sigur spectacolul oferit de aceasta ar fi fost impresionant daca seceta nu ar fi micsorat debitul cascadei. Ramanem aici pentru o serie de fotografii. Se pare ca in partea dreapta a cascadei, pe povarnisul ei, o poteca ar fi urcat pana deasupra acesteia si dupa o succesiune de alte cateva cascade, ar fi ajuns la izbucul Beusnitei. Nu am reusit sa gasim poteca respectiva si neavand nici indicator la dispozitie, care sa ne motiveze a lua in piept povarnisul destul de abrupt, am facut cale intoarsa catre lacul Ochiul Beului si, mai apoi, la cantonul silvic.

Ajunsi aici si timp avand inca destul la dispozitie, am luat masina si am pornit catre Podul Beiului unde odata ajunsi, am lasat masina in parcare si am pornit sa vedem Tunelurile Romane. Trecand Podul Bei parasit drumul forestier si am cotit la stanga (este vorba despre poteca ce cotea la dreapta cand am venit dinspre Potoc si de care am amintit mai sus), se trece prin cele sase tunele sapate in stanca pe vremea romanilor. Din pacate, nu am reusit sa aflu date legate de istoria acestora; rangerii care ne intampinasera la venire si care ne indemnasera sa le vizitam nu mai erau acolo, asa ca nu am avut pe cine sa intrebam.
Poteca ce le strabate se continua, fiind sapata in stanca si situata la 15 m deasupra Nerei, apoi se trece pe puntea suspendata de la Sasca Romana si urmand malul Nerei se ajunge la Sasca Montana. Noi ne-am multumit doar cu strabaterea tunelurilor, pentru ca aveam de gand sa ramanem peste noapte la cantonul silvic. La intoarcere, ne "asteapta" drumul forestier ce 5 km, intre Podul Beului si cantonul silvic Valea Seaca. La aproximativ 2 km dupa ce am plecat de la Podul Beului, pe partea dreapta a drumului, un indicator ne semnaleaza cascada La Vaioaga de la raul Beu. Coboara doar Cristi pentru a face cateva fotografii.

Intorsi la locul de campare de langa Cantonul Silvic Valea Seaca am constatat ca era aproape plin: un grup de cehi cu insotitor roman isi instalase corturile. Era vorba despre o excursie in satele cehesti din Romania, al carei tanar organizator ne-a oferit cateva detalii interesante despre traseul pe care urma sa il parcurgem a doua zi.
Baie am facut in apa ca gheata din raul ce curgea pe langa locul de campare, printre mormoloci, pesti si cehi (de apreciat ca cei varstnici tineau pasul cu cei tineri). Tot acolo am racit noi berea, si cehii vinul. Cei de la canton au dat drumul vacilor la pascut, iar cativa rulotisti au mers la pastravarie si s-au intors cu oua, branza, lapte. Noi ne-am multumit cu ce aveam si am incercat sa ne culcam ceva mai devreme decat de obicei. Doar am incercat, pentru ca pe cehi ii incalzise vinul si s-au pus pe cantat in foisorul din mijlocul camping-ului improvizat. Oricum, nu erau deranjangi, chiar ne-au facut placere: cantecele aveau acelasi ritm monoton, cuvintele oricum nu le intelegeam asa ca am adormit pana a doua zi dimineata cand ne-au trezit mugetele vacilor de la cantonul silvic si zborul repezit al pitigoilor.

Informatii si detalii regasiti si aici:
http://www.infocheilenerei.ro/Turism/trasee-turistice.html

Despre frumoasa zi ce incepea, am sa povestesc data viitoare!
Cu ganduri bune,
Cristina si Cristin DUMITRU