Vacanta 2011, ziua 2

Ziua 2, 14 august 2011:
Brad - Ribita, Casa memoriala Crisan - Tebea - Geoagiu Bai

Fotografii: https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011DeLaBradLaGeoagiuBai

Cand am inceput organizarea traseului nostru de vacanta, eu am contactat telefonic primariile sau celelalte puncte de interes pentru a afla detalii despre si costul vizitarii si programul de functionare. Bineinteles, ne-am fi dorit sa vizitam si Muzeul Aurului din Brad insa, tot dand telefoane, am aflat ca este inchis accesului turistilor, deoarece se afla in fel de fel de procese de retrocedare, din pacate!

Asa ca vizita noastra in Brad a inceput printr-o plimbare catre Biserica Mare Ortodoxa. De aici urma sa urcam in Mocanita, pentru o plimbare cu trenul.
Nu ma pot abtine sa nu amintesc unele anunturi vazute in drumul nostru: un magazin care se numea "Visul Imaginatiei" pentru haine second-hand si un anunt care spunea ca nu stiu ce magazin s-a mutat vizavi de Casa Alba. Asocieri de cuvinte ce m-au amuzat teribil!
In aproximativ 30 de minute suntem la Biserica Mare si asteptam sa vina Mocanita. Iata cum suna anuntul care ne-a facut sa ajungem pana aici:
"Cu ocazia zilelor Bradului, CFI te invita sa parcurgi un minunat traseu de agrement, care sa iti aduca aminte de vremurile trecute. Asadar zilele de 13 si 14 august iti aduc o plimbare cu trenul. Iar daca tot a venit vorba de tren afla ca va fi compus din Locomotiva cu Abur 100.13, un vagon bar si vagoane calatori.
Preturi: 5 Lei dus-intors pentru adulti si 2,5 Lei dus-intors pentru copii si pensionari
Plecari:
Brad Biserica Mare Ortodoxa: 10.00, 11.00, 12.00, 13.00, 14.00, 15.00, 16.00, 17.00, 18.00
Brad Gara CFR: 10.30, 11.30, 12.30, 13.30, 14.30, 15.30, 16.30, 17.30, 18.30
Informatii suplimentare:
ASOCIATIA PENTRU PASTRAREA LINIILOR FERATE INGUSTE DIN ROMANIA
Str. Uzinei nr. 1, loc. Criscior, cod 337200, jud. Hunedoara
autorizatie: incheierea nr. 548/2007 a Judecatoriei Brad,
C.I.F. 22195450, tel. 0745363780, tel./fax 0254/616211 www.cfi.ro"

Bineinteles ca inainte de a veni la Brad am contactat telefonic Asociatia de mai sus si asa am aflat ca trenul circula doar de Paste, de Craciun si la Zilele Orasului Brad. Mai bine nici ca se putea, noi in 14 august 2011 fiind la Brad. Locomotiva si vagoanele sunt intr-o stare excelenta. Iar drumul cu trenul printre casele din oras are un farmec aparte! Am facut o singura oprire, la Gara veche din Brad, un adevarat monument de arhitectura si care, ca mai toate celelalte monumente de pe la noi, sta sa se prabuseasca!
Bineinteles ca ne-am plimbat prin tot trenul (cel mai mult ne-au placut bancutele din lemn), iar de la geam am salutat toti curiosii iesiti la porti sau in pragul caselor pentru a vedea Mocanita!
Desi la inceput nu prea erau plimbareti in tren, pana la urma s-au strans cativa turisti si cativa nostalgici. Nu-l pot uita pe copilul care astepta Mocanita la Biserica Mare, impreuna cu parintii. Cand a vazut-o ca vine, de dupa o casa, pufaind si sufland din rasputeri, nu se mai oprea zicand: "Vine, nu pot sa cred ca vine1 uite-o ca vine! Nu pot sa cred ca vine!". Bineinteles, si noi asteptasem cu nerabdare sa vina Mocanita, dar cand l-am auzit cu ce entuziasm si emotie vorbea, mai-mai ca mi-a crescut si mie tensiunea instantaneu de nerabdare sa vina odata Mocanita!
Asadar, pentru detalii legate de o plimbare cu trenul pe cale ferata ingusta, nu ezitati sa vizitati site-ul http://www.cfi.ro/news.php si sa ii contactati pentru detalii. In plus, pentru aproximativ 1000 lei, puteti inchiria tot trenul pentru anumite evenimente.
Timpul petrecut in Brad s-a incheiat cu o cafea la terasa din centrul orasului si inca un colac secuiesc.


Am pornit apoi catre localitatea Ribita, comuna Crisan, unde urma sa vizitam Casa Memoriala Crisan. Custodele casei lipsea insa, fiind dus la un meci de fotbal in sat, sotia ii era plecata la o inmormantare si o lasase "de serviciu" pe nora lui. Femeia insa nu avea cheia de la poarta, asa ca am intrat prin curtea unei vecine.
Casa memoriala Crisan este de o rara frumusete: dincolo de gard se inalta bustul lui Crisan pe al carui soclu erau sapate in piatra, de o parte si de alta, numele soldatilor cazut in Primul Razboi Mondial, iar in fundul curtii in panta si plina de flori, se inalta simpla si saracacioasa, acoperita de o gluga imensa de fan, casa memoriala. In spatele ei cativa salcami si varful dealului, iar dincolo de toate cerul de un albastru incredibil. Nu-ti mai venea sa pleci de-acolo!
Cu totii ne amintim de la scoala despre Rascoala lui Horea, Closca si Crisan. Ne amintim desigur si detaliile mortii lor, dar am sa amintesc mai jos cateva date istorice preluate de pe wikipedia:
Gheorghe Crisan (Marcu Giurgiu sau Crisan) (n. 1733 – d. 1785), a fost, impreuna cu Horea si Closca, lider al rascoalei din Transilvania din 1784. S-a nascut in localitatea Vaca, azi satul Ribita. A comandat actiunile taranilor rasculati din Zarand, activand apoi la Campeni, Abrud si Cricau. Din tabara sa a pornit, in numele lui Horea, ultimatumul taranilor (11 noiembrie 1784) ce au luptat apoi impotriva trupelor austriece in Zarand, la Brad si la Halmagiu. Dupa reprimarea rascoalei, a fost prins (30 ianuarie 1785) si inchis la Alba Iulia, unde s-a sinucis, sugrumandu-se cu curelele de la opinci (13 februarie 1785).


De aici am pornit apoi catre Tebea, la Panteonul Motilor, sa vedem Gorunul lui Horea si mormantul lui Avram Iancu.

Gorunul lui Horea este vechi de circa 400 de ani; are inaltimea de 9 metri si a fost partial imbracat in scoarta de ciment si legat cu cercuri de otel pentru a fi protejat impotriva putrefactiei.
Pentru a permite dezvoltarea coroanei, trunchiul arborelui a fost retezat la inaltimea actuala de 9 metri, de unde s-a dezvoltat o creanga laterala.
Coroana gorunului a fost doborata la puternica furtuna care s-a abatut asupra regiunii in iulie 2005.
Sub acest copac, in anul 1784, Horea i-a chemat la lupta pe motii adunati, indemnandu-i la rascoala.
In decursul timpului, in semn de recunostinta pentru eroii motilor si ai neamului romanesc, au mai plantat goruni in Cimitirul Eroilor de la Tebea conducatori ai natiunii cum ar fi Regele Ferdinand I si Regina Maria. In anul 1966, prezent la Tebea, Nicolae Ceausescu a dorit sa planteze si el un gorun la capataiul mormantului lui Avram Iancu, dar acesta nu a prins radacini. Ca sa nu se afle acest lucru, lucratorii silvici au plantat in mare secret un alt puiet, care a avut aceeasi soarta si abia al treilea puiet s-a prins in pamant. Acesta din urma a fost smuls din pamanat, dus in fata fostului Consiliu Popular, taiat si ars in decembrie 1989 de catre localnicii revoltati din Brad, oras situat la mai putin de 10 kilometri de Tebea.

Rascoala din 1784, numita si „Rascoala lui Horea, Closca si Crisan”, a fost o importanta actiune de revoltă a taranimii iobage din Transilvania impotriva constrangerilor feudale la care era supusa. La ea au participat iobagi romani, maghiari, sasi de pe domeniile nobililor si statului, mineri din Muntii Apuseni si de la ocnele din Maramures, mestesugari, preoti etc. Rascoala a pus in discutie statutul de tolerati al romanilor, ceea ce i-a conferit si un caracter national. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, in satul Curechiu, Hunedoara, si s-a incheiat la sfarsitul lui decembrie 1784, cand au fost capturati Horea si Closca de catre autoritati. La 30 ianuarie 1785 a cazut prizonier si Crisan. Arestatii au fost dusi la Alba Iulia. Crisan s-a spanzurat in inchisoare, iar in ziua de 28 februarie 1785 Horea si Crisan sau fost executati prin tragere pe roata.
Ca urmare a rascoalei, imparatului a dat ordinul ca “toti romanii care vor fi neîndoios cunoscuti ca au comis maltratari, sa fie mutati cu vitele si ustensilele lor”; sute de moti au fost stramutati in Banat si Bucovina.
In august 1785 motilor li se acorda libertatea pasunatului, scutirea de carausie, desfiintarea servitutii personale si a legarii de glie, dreptul de a se casatori fara consimtamantul nobilului si dreptul la invatatura.
Rascoala a avut un larg ecou in strainatate. Din Austria pana in Portugalia, din Germania pana in Italia s-au publicat brosuri, calendare, articole de presa, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii rascoalei. Unii oameni de cultura si filosofi au aparat actiunea taranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precadere de catre presa europeana, gandul de a reface Dacia, fiind chiar numit "Rex Daciae".

Conducatorul rascoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta Impăratului nedreptatile la care sunt supusi taranii romani din Transilvania, ultima audienta fiind in aprilie 1784. In drumurile sale, el vorbea taranilor de sub ramurile gorunului de la Tebea.


In apropierea gorunului lui Horea, la circa 30 metri mai la nord, este mormantul lui Avram Iancu.
Nascut in 1824 la Vidra de Sus, decedat la 10 septembrie 1872 la Baia de Criș, pe prspa unui prieten al sau, Avram Iancu a fost un revolutionar roman pasoptist, avocat transilvanean care a jucat un rol important in Revolutia de la 1848 din Transilvania. A fost conducatorul de fapt al Tarii Motilor in anul 1849, calitate in care a comandat armata romanilor transilvaneni, in alianta cu armata austriaca, impotriva trupelor revolutionare ungare ale lui Lajos Kossuth care voiau sa proclame un stat national ungar care sa includa si Transilvania.
Provenind dintr-o familie instarita, parintii si-au permis a tine in scoala pe cei doi baieti: Ioan si Avram. Ioan a ajuns preot ortodox, iar Avram avocat.
In timpl vizitei noastre am avut ghid o doamna extraordinara, care ne-a oferit multe detalii istorice si nu numai. Prezentarea pe care ne-a facut-o noua, vizitatorilor prezenti la Panteonul Motilor, a fost completa din mai multe puncte de vedere: si istoric, si geografic, dar si emotional. In momentul in care ne-a redat ultima dorinta a lui Avram Iancu, Craisorul Muntilor: "Unicul dor al vietii mele fiind ca sa-mi vad natiunea mea fericita...voiesc dara dupa moartea mea...infiintarea unei academii de drepturi...Drepturile natiunii mele", intreaga atmosfera de langa mormantul lui si toate detaliile luptei sale, au facut ca unii dintre vizitatori sa se emotioneze pana la lacrimi.
Date personale despre Avram Iancu nu se stiu cu precizie si nici nu sunt foarte numeroase: nu se cunoaste nici macar ziua cand s-a nascut, ci numai anul; multe din documentele vremii sunt acum in arhivele maghiare, asa ca sunt destul de dificil de consultat. Avram Iancu nu a fost casatorit si nici nu a avut copii. A murit in 1972 pe prispa unui prieten al sau, in urma unei hemoragii cauzate, probabil, de catre o boala la plamani.
Despre Avram Iancu puteti afla mai multe informatii de aici: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Avram_Iancu sau de aici: http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5151789-avram-iancu-povestea-vulturului-ranit
Cel mai rau imi pare ca nu am avut la indemana manualul meu de istorie din liceu! Cred ca altfel as fi inteles si perceput acum unele dintre evenimentele istorice despre care invatam pentru teze si lucrari de control.
Tare mult mi-as dori ca, atunci cand copiii nostri vor fi la scoala si vor invata despre anumite locuri sau despre anumiti oameni ce ne-au marcat, intr-un fel sau altul, istoria, sa fim capabili a alatura lectiei de istorie din scoala o excursie la locul despre care se vorbeste in ea. O experienta din carti mi se pare incompleta fara o experienta din viata.
Am plecat de acolo cu o mana de ghinde adunate de sub gorunii lui Ferdinand, cel al reginei Maria si de sub cel al lui Avram Iancu. Cred totusi ca cea mai puternica impresie mi-a facut-o domnul care a inceput sa planga la auzul ultimei dorinte a lui Avram Iancu!

Cateva cuvinte si despre acest impresionant copac: gorunul - specie de stejar (sau stejar de deal), cu trunchi drept si frunze ovale, ce face drept fructe tot ghinde.


De la Tebea am pornit catre Geoagiu Bai. Aici urma sa ne cazam o noapte si sa facem o baie la complexul termal din statiune.
Forfota si aglomeratia au intrecut asteptarile noastre. Cu greu ne-am strecurat cu masina pana in zona centrala a statiunii: peste tot oameni in costume de baie, cu prosoape si alte accesori de plaja, muzica, vanzatori ambulanti, pepeni, mititei, masini scumpe. Parca am fi nimerit in alta lume, dupa vizita la Panteonul Motilor de la Tebea. Masinile parcate de-o parte si de alta a drumului ne-au atras atentia cu cativa km inainte de a ajunge in statiune si mai apoi am inteles de ce era asa: in statiune nu sunt decat parcari cu plata, plus aglomeratie cat cuprinde. Asa ca oamenii isi lasau masinile si la cativa km de complexul termal si o porneau pe jos, in costum de baie, cu prosopul de gat, cu colacul si salteaua de inot in brate.
Ce sa facem...ce sa facem... Ne intoarcem si noi din mijlocul statiunii in afara ei, la un indicator ce spunea ceva de genul: "Catre zona CASCADEI..." unde (...) inseamna niste litere minuscule si carora nu le-am dat importanta! Greseala noastra!!! Stiam ca este o cascada in Geoagiu Bai si voiam s-o vedem. Numai ca urmand poteca ce-o arata indicatorul citit de noi doar pe jumatate, am ajuns la hidrocentrala si de acolo in niste balarii presarate cu urzici! Facem cale intoarsa plini de basici (si la propriu, si la figurat) si fara sa fi gasit cascada! Recitim indicatorul, care cu literele minuscule spunea ca se merge la micro-hidrocentrala, prin zona cascadei... Da...impardonabil ca niste turisti cu experienta noastra sa nu citeasca toate informatiile de pe indicator, dar uite ca am patit-o si noi!
Revenim la intrebarea "Ce sa facem?" Pai hai sa cautam intai cazare. La hotelurile din zona...exclus sa incercam...la ce masini erau parcate in fata lor... Pe la particulari erau anunturi de genul "Oferim cazare"; cautam pana gasim o poarta unde scria ca proprietarii ofera loc de campare. Perfect! Intram in curte...nimeni, doar o groaza de pisici care isi faceau siesta. Inaintam prin curtea in panta catre casa ce avea usa deschisa. Intre timp, aruncam cate o privire la dreapta si la stanga: niste cearsafuri murdare atarnate pe-o sarma, o plapuma slinoasa agatata intr-un gard, cateva scaune stranbe, niste uluci rupte...hm...inapoi, mai bine dormim in masina decat in decorul asta de film horror! O luam la picior pe strazi, sa cautam cazare: zarim intr-o curte doua corturi si-o rulota. Hai sa vedem care-i treaba. Intram si suntem bine primiti: in toata inghesuiala o doamna si nepotul ei ne asigura ca avem loc sa punem cortul. Costa 20 de lei pe noapte cu totul, acces la wc-ul din curte, dar fara dusuri. Bine si asa, oricum aveam de gand sa mergem la baile termale.

Punem cortul, lasam masina si o pornim pe jos catre Baile Daco Romane. Ajungem in cateva minute si ne luam bilete pentru intrare: 20 lei de persoana (pretul mi s-a parut piperat, avand in vedere ca iti asigura doar accesul la piscinele din interior, nici macar o duda, o maslina...o atentie, ceva...Si cum aveam sa descoperim ulterior, nu avei sezlong la piscina termala, ci doar la cea obisnuita, la care, daca era aglomerat, nu prea aveai unde sa-ti intinzi prosopul). Accesul se facea, pe baza biletului, pana la ora 19.00 si puteai sta inauntru pana la ora 21.00 (in piscina pana la ora 20.00, ca apoi incepeau sa le curete si trebuia sa iesi).


Cum aveam ceva timp la dispozitie, ne-am decis sa vedem intai ruinele bailor termale romane de la Germisara. Aflate in partea dreapta a complexului actual, merita o vizita!
O vechea asezare dacica Germisara (Germi-fierbinte, sara izvor) se intindea in hotarul acestei localitati si a devenit sub romani Thermae Germisara sau Germisara Cum Thermis.
Situl arheologic roman Germisara cuprindea in antichitate castrul militar, asezarea civila si termele. Mamelonul de travertin si tuf calcaros pe care au fost identificate termele are o forma aproape circulara, cu diametrul de 90 - 95 metri.
In perioada romana complexul a functionat in doua faze: una exclusiv de suprafata, iar a doua in subteran si la suprafata. In centrul mamelonului se afla o cavitate naturala, rezultat al apelor termale din subteran.
In peregrinarile lor, romanii au descoperit acest "lac" si au observat efectele benefice ale apelor. Este posibil ca intr-o prima etapa sa se fi scalat chiar in interiorul acestui "lac".
Cu timpul, au inceput amenajarea unei retele de canale de dirijare a apei de la sursa spre bazinele sapate in pamant si captusite cu scandura. Canalele au fost realizate prin cioplire direct in stanca locului, iar in zonele unde aceasta nu permitea traseul a fost completate cu mortar si lemn.
Din acest moment "lacul" devine loc de cult, in interiorul lui descoperindu-se monede de bronz si argint, o frumoasa statuie a zeitei Diana, altare si placute votive dedicate zeitatilor tamaduitoare si protectoare ale apelor termale (Diana, Higia si Nymphae).
Acum sunt doar ruine, bine intretinute de catre autoritati, insa "turistii" le vad si ca pe propriul cos de gunoi: asa ca mai peste tot erau aruncate pet-ui, pachete de tigari, pungi...Pacat!

Ne uitam la ceas...mai aveam timp de-o plimbare inainte de "marea balaceala". Asa ca decidem sa mergem la cascada, de data asta pe alta parte. Gasim indicatorul pe care scrie "Cascada" si urmam drumul, printre casele si gradinile oamenilor. Intrebam o mamaie care dadea iarba la pui daca-i drumul bun (dupa experienta anterioara), si cum primim confirmarea, mergem mai departe, drumul transformandu-se treptat intr-o poteca prin padure.


Ajungem si la Cascada de la Geoagiu Bai. Desi nu prea avea apa (era captata in bazinele micro-hidrocentralei), decat cateva firicele ce cadeau in stropi de lumina pana jos, cascada este tare frumoasa. I se mai spune si cascada cu doua fete" pntru ca, in zilele ei bune, apa curge de o parte si de cealalta a acesteia. Desi cu apa foarte putina, cascada dadea senzatia unor suvoaie pentru ca stancile fusesera modelate astfel incat semanau cu niste caderi de apa incremenite in timp. Asta mi s-a parut spectaculos! In plus, vegetatia luxurianta ce invaluia cascada a fost iarasi o surpriza pentru noi. Cristi a coborat pana in partea stanga a cascadei, insa eu am preferat sa o admir in siguranta de pe marginea potecii inguste. Cum lumina nu cadea tocmai bine pentru fotografiat, ne-am hotarat sa revenim si ziua urmatoare, dimineata.


Asa ca ne indreptam catre Baile Daco-Romane. Trebuie sa recunosc: nici acum nu stiu sa inot, asa ca piscina termala de 1,50 m a fost perfecta pentru o balaceala de o ora si mai bine.
Iata si cateva detalii despre statiune, preluate de pe http://www.geoagiu-bai.ro/:
"Localitatea Geoagiu este situată la confluenţa cursului inferior al râului Geoagiu cu râul Mureş, într-o depresiune formată din ultima ramificaţie a Munţilor Metaliferi. Prin pozitia sa comuna Geoagiu se incadreaza intr-un climat temperat ca urmare a dispozitiei retelei de apa, creandu-se un microclimat deosebit de favorabil culturii pomilor si chiar a unor specii pretentioase - migdalul, castanul comestibil, etc.
In prezent in zona acestor terme, functioneaza statiunea balneo-climaterica Geoagiu-Bai, situata la o altitudine de 350 m, intr-o zona cu impresionanta activitate geologica ce explica formarea izvoarelor mezotermale (cca. 30°C)".

Cateva detalii despre statiunea Geoagiu Bai: temperatura medie anuala este de 9,8 grade C, iar factorii naturali de cura sunt apele minerale alcaline, usor sulfuroase, bicarbonatate, magneziene, mezotermale si termale (29 - 32 grade C), namol de turba, feruginos, climat sedativ, cu indicatii terapeutice precum afectiuni ale aparatului locomotor, boli de nutritie si metabolice.

Pe la ora 20.00 ne-am pregatit sa mergem inapoi, la cort: ne cam prinsese foamea, dar si pofta de un pepene rosu si dulce pe care l-am cumparat de pe marginea drumului. Am vrut ca, dupa ce terminam cu masa, sa ne odihnim in fata cortului cu doua sticle de bere; ne-am gandit sa le racim in izvorul ce trecea prin curtea gzdei noastre...nici vorba sa reusim, apa era calda! Pai daca tot e statiune cu ape termale, sa fie pana la capat! Bineinteles, am racit berile la cismea!

Nici nu stiu cum am adormit...doar ca m-am trezit la un moment dat in bubuieli de artificii: bineinteles, erau Zilele Orasului si tocmai se termina petrecerea...

A doua zi de dimineata dupa o trezire la care am tras de timp cat am putut, ne-am pregatit micul dejun si am pornit sa revedem cascada: de data asta, nu mai era nici firicel de apa...doar stanca golasa.

La intoarcere am stat putin de vorba cu gazdele noastre: d-nul Alin si matusa dansului. Si inevitabil discutia a ajuns si la animale, asa ca suntem invitati sa le vedem pe-ale dansilor: gaini, iepuri (iepurasii cei mici absolut superbi), rate, si porumbeii de rasa (voiajor, voltati, cu pene carliontate, cu gulere imense - de unii dintre ei nici nu stiam ca exista!). Foarte mult ne-am bucurat ca am putut vedea si asa ceva in vacanta noastra!

Si de la porumbei (pasarile ce simbolizeaza pacea) am sa va povestesc despre Unitatea Militara unde ne-am petrecut urmatoarea zi de vacanta. Data viitoare.

Cele bune tuturor,
Cristina si Cristin DUMITRU