"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

miercuri, 27 octombrie 2010

Domeniul Stirbey


Cum va spuneam ieri, mini-excursia in doi de duminica s-a incheiat la Buftea, la Domeniu Stirbey. Si aici...fotografiatul interzis (chiar ni s-a spus sa ne lasam aparatele foto la poarta...cum sa nu...). Bine, ulterior ni s-a spus ca "Fotografiatul este aproape interzis, ca au aparut articole in presa despre domeniul Stirbey".
La urma urmei, daca nu apar fotografii si informatii utile in presa, pe bloguri, in reviste...cum sa afli de astefel de locuri?! Din gura in gura?! Prin haulituri din deal in deal?!
Am vazut un singur semn, minuscul, cu "Fotografiatul interzis": era batut in cuie intr-un copac din padocul ratelor si gastelor.

In fine...sa nu ma mai enervez...si sa va trimit mai bine cateva informatii de pe site-ul Domeniului Stirbey.

“Buftea era un domeniu foarte bine orânduit, aproape de tot de Bucureşti, iar prinţul Ştirbey croise în pădure lungi alei pe care le puteai goni în galop, pe un drum bătut, lungime de mai mulţi kilometri. Atât prinţul cât şi trei dintre fiicele lui erau călăreţi cât se poate de buni şi petreceam de minune împreună. Mi-era dragă acea pădure cu covorul ei de flori ce se schimbă după anotimp, de la mica brânduşă galbenă până la floarea de măzărică din mijlocul verii, de un vânăt adânc, care-şi întindea minunatele mănunchiuri peste tot pământul. Când închid ochii parcă simt mirosul pătrunzător al tufişurilor de stejar care îşi răspândesc îndeosebi aroma spre seară şi par a-şi revărsa până şi fundul sufletului în ceasurile răcoroase ale amurgului” mărturiseşte Regina Maria despre domeniul de la Buftea al familiei Ştirbey.

Barbu Ştirbey, domnitor al Ţării Româneşti între iulie 1849 - octombrie 1853 şi între octombrie 1854 - iunie 1856, a moştenit Domeniul Ştirbey de la părintele său adoptiv, marele vornic Ştirbey. Având o formaţie intelectuală modernă, pe care i-o asiguraseră şi studiile la Paris, domnitorul s-a consacrat preocupărilor sale politice, intervenind destul de puţin asupra Domeniului, pe care l-a lăsat la rândul său moştenire fiului său, Principele Alexandru Ştirbey (1837-1895).
Mai puţin preocupat de politică, Principele, născut şi educat la Paris, a fost în schimb o fire dinamică, cu o înţelegere excelentă a timpului său, care, la îndemnul tatălui său, Domnitorul Barbu Ştirbey, a dezvoltat puternic Domeniul Ştirbey, dându-i o dimensiune industrială şi comercială. Principele a amenajat parcul, a construit Palatul şi Biserica, precum şi numeroase obiective funcţionale, doar parţial prezervate astăzi.

Barbu Alexandru Ştirbey (1872-1946) a moştenit Domeniul de la tatăl său la doar 23 de ani. Om politic şi, deopotrivă, un întreprinzător abil şi pasionat, educat şi el la Paris, Prinţul Ştirbey a dat Domeniului strălucirea conferită de generozitatea spaţiului şi fericita amplasare, valorificând la maxim potenţialul său economic dar, mai ales, introducându-l în circuitul înaltei societăţi bucureştene.

Prinţul Ştirbey s-a aflat în relaţii apropiate cu Familia Regală îndeplinind pentru un timp funcţiile de Administrator al Domeniilor Regale şi consilier al Regelui Ferdinand.

Figuri dintre cele mai importante pentru România modernă au fost adesea oaspeţi preţuiţi ai Domeniului Ştirbey: Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, George Enescu, Lascăr Catargiu, Petre Carp, Teodor Rosetti, Mihai Şuţu, Titu Maiorescu, generalul Ion Argetoianu, Carol Davilla, Gheorghe Gheorghiu Dej, Hruşciov, Jean Marais, Belmondo

În 1917, în Palatul rechiziţionat de armata germană şi-a stabilit locuinţa Mareşalul August von Mackensen şi tot aici a fost negociată pacea cu Puterile Centrale, semnată la 5 martie 1918.

La puţin timp după moartea tragică, în circumstanţe bizare, a Prinţului Ştirbey, în 1946, întregul domeniu a fost expropriat şi preluat de către Gospodăria Partidului Comunist.

Chiar dacă nu în regim privat, obiectivele economice ale domeniului au continuat să funcţioneze, la acestea adăugându-se studiourile de film Buftea, în care s-au filmat coproducţii care au adus la Domeniul Ştirbey actori celebri, ca Jean Marais sau Belmondo.

Domeniul a continuat să fie un loc al unor importante decizii politice, precum şi de vizite şi discuţii pentru liderii politici comunişti, printre care şi Gheorghe Gheorghiu Dej. La Palatul Ştirbey, Hruşciov a semnat, în 1964, documentele legate de retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României.

În 1973, lotul de tenis al SUA a fost găzduit la Palatul Ştirbey şi s-a antrenat pentru finala Cupei Davis pe terenurile de tenis ale domeniului.

Începând din 1990, Domeniul a fost preluat în administrarea Ministerului Culturii, apoi de către RAAPPS, fiind în cele din urmă câştigat în instanţă de către moştenitorii familiei Ştirbey şi astfel ieşind complet din circuitul public.

La 6 iunie 2007, Domeniul Ştirbey a fost achiziţionat de la moştenitorii familiei Ştirbey de către Bucharest Arena, care l-a redeschis publicului, păstrându-i caracterul de parte a patrimoniului cultural şi istoric naţional şi totodată adăugând noi construcţii care să vină în întâmpinarea aşteptărilor publicului contemporan.

Timp de un secol şi jumătate, Domeniul Ştirbey a evoluat constant, adaptându-se schimbărilor economice, fiind martor tăcut la decizii şi schimbări politice, ocrotind o familie de domnitor, primind oaspeţi de seamă, şi rămânând totuşi neschimbat în ceea ce poate de la început i se destinase: o eleganţă simplă, naturală, aerul romantic al parcului, cu arborii săi seculari, un sentiment de libertate, moderată de bun gust, care fac ca vizitatorii să îl simtă familiar, intim, în ciuda istoriei sale copleşitoare, care impune mai curând un respect cald, decât o reverenţă insurmontabilă.

Biserica şi capela
Construită într-un stil arhitectural eclectic la sfârşitul secolului al XIX-lea, biserica este pictată la interior de Tătărăscu. Capela este un monument istoric care adăposteşte osemintele familiei Ştirbey.

Sursa http://www.domeniulstirbey.ro/ro/home

Cel mai mult ne-au placut biserica si capela; din pacate, nu am reusit sa-i vizitam si interiorul. Aritectura, scarile gratioase si parcul cu alei si copaci ingalbeniti m-au facut sa-mi doresc sa revin. Cred ca este unul din acele locuri care au un farmec deosebit indiferent de anotimp.

Si am facut si cateva fotografii...pentru ca, bineinteles, nu ne-am lasat aparatele foto in masina!

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/DomeniulStirbey#

Cele bune,
Cristina si Cristin DUMITRU

marți, 26 octombrie 2010

Ciorogarla: Conacul Gigurtu si Manastirea Samurcasesti


Daca ramanem in Bucuresti duminica inseamna ca avem de rezolvat "chestiuni administrative": de facut mancare si curatenie. Cam asa incepuse si duminica trecuta... pana putin dupa pranz, cand ne-am hotarat sa iesim din casa pentru ca prea era frumos afara!

Destinatia: Ciorogarla!

Prima opriere am facut-o la Conacul Gigurtu. Pe care l-am gasit mai greu, cu ajutorul (substantial) al unor localnici. Nu exista nici un fel de indicator, si cand am ajuns la conac am inteles si de ce: cladirea este intr-o paragina totala, inconjurata de buruieni, ciulini, zdrente, pet-uri si oase de animale (!!!).
Conacul se afla langa biserica Sf. Gheorghe (biserica satului, inconjurata de cimitir) si a apartinut renumitei familii Gigurtu.
A fost construit in secolul al XIX-lea si este considerat de specialisti monument istoric. Datorita starii precare a cladirii, oricand existand pericol de prabusire (conform avertismentelor de pe peretii acesteia), conacul nu se viziteaza.
Conacul mosierilor Gigurtu, politicieni cu greutate in perioada interbelica, a fost, in perioada comunista, "renovat" si transformat in scoala primara si casa de nasteri in anii '60, apoi saivan pentru oi si capre. Din pacate, astazi, cladirea sta sa se prabuseasca.

Am ajuns apoi la Manastirea Samurcasesti, tot din Ciorogarla.
Lacasul a fost ctitorit de boierii Samurcasi si, la inceputul secolului trecut, reprezenta un ideal popas de reculegere pentru locuitorii Capitalei care obisnuiau sa se plimbe cu trasura pe soseaua ce duce spre Bolintin. Astazi acest complex manastiresc continua sa atraga credinciosii, dornici sa se roage intr-un loc curat si linistit, incarcat de istorie, ale carui ziduri marete impun respect vizitatorului. Lacasul are trei hramuri: Sfanta Treime, Adormirea Maicii Domnului si Cuvioasa Parascheva.
Inca din anul 1808, vornicul Constantin Samurcasi, care avea origini grecesti, incepe sa zideasca pe mosia sa o biserica sateasca cu hramul Sfantului Nicolae. Vornicul era casatorit cu Zoe Vranceanu, stranepoata lui Constantin Brancoveanu, si detinea averi impresionante in zona. Cand biserica a fost gata, boierul a mers in Grecia, la Sfantul Munte Athos, si a adus de acolo moastele mai multor sfinti si mucenici, printre care: Sf. Mc. Teodor Tiron, Sf. Teodor Stratilat, Sf. Ierarhi Ioan Gura de Aur, Modest si Silvestru, Sf. Ap. Andrei, Sf. Arhidiacon Stefan, Sf. Mc. Ermin, Sf. Mc. Dimitrie. Implicat in viata politica a vremii, vornicul Samurcasi a fost de 6 ori seful Divanului de la Craiova. Prieten bun la inceput cu Tudor Vladimirescu, l-a ajutat adesea pe acesta cu sume de bani si arme pentru revolutie. Nu de putine ori, Tudor si pandurii lui au poposit la Sfanta Manastire Samurcasi ca sa discute cu boierul despre afacerile lor secrete. Din cand in cand, un pandur se cocota in bradul ce se inalta in cimitir si scruta departarile. In cazul in care erau atacati, dadea imediat semnalul de fuga. Cu timpul, insa, vornicul Samurcasi si-a dat seama ca Tudor ura fanariotii greci si nu i-a mai oferit armele promise pentru revolutie, lucru care l-a suparat foarte tare pe Vladimirescu si prietenia lor s-a racit. Nu trece multa vreme de la aceste intamplari si vornicul Samurcasi trece la cele vesnice, inainte sa lase in seama cuiva intretinerea lacasului, astfel incat de-abia dupa o jumatate de secol clucerul Alexandru pune la dispozitia bisericii vatra si pamantul dimprejur. Zidurile interioare au fost pictate de Gheorghe Tattarescu. La cutremurul din 1940 biserica a fost grav avariata. Au ramas in picioare cativa pereti si catapeteasma, care exista si in zilele noastre. Maicutele erau disperate. Cu lacrimi in ochi priveau daramaturile, rugandu-L pe Bunul Dumnezeu sa faca o minune. Si minunea n-a intarziat. Intre anii 1941-1943, cu ajutorul generalului Teodor Ciurea, prefect de Ilfov in guvernul Antonescu, pe locul fostei biserici se incepe reconstructia celei de astazi, care pastreaza forma initiala, cu 3 altare. Arhitectura este in stil brancovenesc, lacasul fiind placat pe exterior cu caramida aparenta si ceramica.

Ce l-a determinat pe generalul Ciurea sa inceapa aceasta grandioasa constructie? O promisiune facuta cuvioasei Parascheva in timpul Primului Razboi Mondial. Ostasul se afla pe campul de lupta cu tovarasii sai de arme cand au fost atacati din toate partile de inamic. Cadeau bombele ca grindina peste trupurile lor, sfartecandu-le. Toti colegii lui de arme mureau unul cate unul. Disperat, Teodor Ciurea a inceput sa o strige pe Sf. Parascheva: „Ajuta-ma, sfanta mucenita, ca daca scap de aici iti voi ridica o biserica frumoasa!“. Si Sfanta Parascheva l-a ajutat. Nu numai ca a ramas in viata, dar nu a avut o singura zgarietura. Razboiul s-a sfarsit, dar, cum se intampla adeseori in viata, Teodor a uitat de promisiunea facuta sfintei. Au trecut anii, ofiterul s-a casatorit si a fost inaintat in grad, devenind general. Totodata, indeplinea si functia de prefect al judetului Ilfov, in guvernul Antonescu. Era in anul 1941. Abia atunci cand pe birou i-a fost adusa cererea maicutelor de la Samurcasesti, care solicitau refacerea manastirii distruse in timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940, generalul Ciurea si-a amintit ca avea de indeplinit dorinta Sfintei Parascheva. N-a mai stat o clipa de ganduri. „In momentul in care am citit memoriul, am simtit un fior de foc ca trece prin mine“, ii marturisea el ulterior unei maicute de la Samurcasesti. „Nu stiu cum am putut sa uit atatia ani ca am ramas in viata datorita Sfintei Parascheva! Mi-a parut rau. Imediat am dat ordin sa se faca rost de bani de la prefectura si, daca n-au fost suficienti, am pus de la mine“. Si, de data asta, generalul s-a tinut de promisiune. Manastirea a fost refacuta, iar unul dintre hramuri a devenit cel al sfintei Parascheva. Cele trei hramuri erau acum: hramul Sfintei Treimi, hramul Adormirii Maicii Domnului si hramul Sfintei Parascheva. Generalul Ciurea devenea astfel al doilea ctitor al Manastirii Samurcasesti. Intre anii 1951-1953 biserica actuala a fost pictata de Ghita Popescu, in fresca. Patriarhul Iustinian Marina s-a ingrijit indeaproape de intregul ansamblu manastiresc si, timp de 7 ani, intre 1951-1958, a refacut toate chiliile si iconografia exterioara a bisericii, realizata din ceramica.
Sursa: www.crestinortodox.ro

Manastirea Samurcasesti este intr-adevar un loc frumos, curat si linistit. Zgomotul pasilor pe aleile din jurul manastirii se infunda in frunzele galbene si uscate. Interiorul biserii este si el uimitor: pictura impodobea peretii ca o dantelarie. Ne-am dorit sa facem cateva fotografii, pentru a le putea arata si altora. Din pacate, in momentul in care am deschis aparatele, preotul care era in altar a protestat foarte vehement. Initial nici nu stiam cine ne vorbeste, pentru ca statea in altar; in plus, la intrarea in biserica erau destule semne care avertizau clar: "Fotografiatul interzis in timpul slujbelor". Degeaba am incercat sa-i explicam acest lucru... in fata replicilor domniei-sale: "Nu-i adevarat ce scrie afara, si oricum nu conteaza! De ce credeti ca stau eu aici?! Ca sa nu dau voie sa fie facute fotografii in biserica!" am ramas fara cuvinte... Bun, daca asta-i menirea domniei tale aici... noi plecam...desi cu un gust amar.
Asadar, credeti-ne pe cuvant ca interiorul bisericii este foarte frumos...si chiar merita sa cumparati ilustrate...si chiar merita sa contribuiti cu un banut la frumusetea si bunastarea lacasului...

Mai multe nu avem cum sa va aratam, decat fotografiile de mai jos:

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/CiorogarlaConaculGigurtuSiManastireaSamurcasesti#

Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU

Targul de Sfantu' Dumitru la Muzeul Satului din Bucuresti


Ca in fiecare an, am asteptat si in acest octombrie capricios Targul de Sfantu' Dumitru de la Muzeul Satului. Vremea a tinut cu noi, asa ca am prins cateva zile insorite si caldute.
Toamna a adus, si in acest an, mii de culori pentru copacii din muzeu: la plecare am strans un buchet enorm de frunze galbene, maronii, rosii, verzi, pentru a-mi amenaja acasa un colt cu miros si culori ale anotimpului.
In muzeu este o casuta ce mi-as dori sa fie a mea: inconjurata de copaci, alba si totusi plina de culoarea toamnei din jur, sta dincolo de gardul de nuiele, cu prispa maturata, camerele aerisite, si parca doar asteapta o familie de tarani sa-i treaca pragul, in costume populare si plini de veselia apropierii de natura si de pamant.
Peste tot, ultimele flori isi etalau culorile: craite, crizanteme, dalii. De pe scena mai ajungeau uneori, pana la noi, sunetele unui caval si strigaturile unui cantec teleormanean. Iar din cand in cand, narile ne erau "dezmierdate" de mirosul de pastrama si de carnati afumati.

Targovetii venisera care mai de care cu oua incondeiate, covoare, linguri, strachini, margele, icoane, turta dulce sau masti si figurine ce inchipuiau personaje de poveste. Ici si colo cate o pisica parea lovita si ea de nebunia unei zile atat de frumoase si se catara prin toti copacii; iar familia de gaini vana si ultimele gaze ale verii.
O placere sa te plimbi pe aleile muzeului: atata liniste, pace si culoare pareau de-a dreptul ireale.
Cu o parte dintre expozanti ne cunoastem deja de-acum (d-na Veturia Suciu, despre care v-am povestit cu alta ocazie), dar cu altii abia acum incepem sa ne imprietenim si speram sa ne revedem (doamna de la care mi-am cumparat siragul de margele).

Dar decat sa ma mai lungesc cu vorba, mai bine va invit sa vedeti fotografiile facute de noi:

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/TargulDeSfantuDumitruLaMuzeulSatuluiDinBucuresti#


Cele bune,
Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 25 octombrie 2010

Palatul Mogosoaia


Dupa cateva zile mai reci si cu cerul acoperit, la sfarsitul saptamanii trecute a aparut un soare tomnatic, stralucitor si caldut. Oricum voiam sa iesim din casa si sa trecem pe la Targul de Turism al Romaniei. Nu de altceva, dar la targ isi anuntasera prezenta numeroase ambasade si reprezentante diplomatice, dornice sa incurajeze turismul in tari ce sunt si pe lista noastra pentru anul viitor: Republica Moldova, India. Pe langa acestea, si tari precum Iran, Arabia Saudita, Republica Dominicana si, bineinteles, Bulgaria si Egipt, au fost bine reprezentate.
Cat priveste Romania, au fost bine reprezentate judetele din partea de vest a tarii.

De la Targ am ajuns la Muzeul Satului, ca in fiecare an, la Targul de Sfantu' Dumitru. Despre el am sa povestesc ceva mai tarziu.

Ultima parte a zile am petrecut-o la Mogosoaia. Nu mai vizitasem palatul de cativa ani, asa ca am profitat de vremea frumoasa si am mers acolo pentru cateva fotografii.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/PalatulMogosoaia#

Aleea marginita de castani ce te insotesc pana la poarta cu turn de veche este scaldata intr-o lumina aurie. Un frumos peisaj de toamna, cu un palat din caramida rosie, cu pomi ce par in flacari, ni se dezvaluie dincolo de poarta impunatoare. Dincolo de palat este lacul, marginit acum de trestii uscate; luciul sau este tulburat, cand si cand, de bulbucii broscutelor sau pestilor ce-l populeaza. Pe malul celalalt vile impunatoare, masive chiar unele dintre ele. Singurul lucru care mi-a placut erau sunetele ce veneau dinspre ele si parca aminteau putin de lumea unui sat.
La palat era destula galagie: niste copii venisera cu parintii (care ramasesera la restaurantul din curtea castelului), asa ca aproape orice loc liber era terenul lor de joaca; insa dupa ce au plecat, iarasi s-a asternut linistea peste acest minunat loc. Aproape ca-ti venea sa motai pe una dintre bancile de sub copaci, si sa astepti doar sa treaca timpul. Si daca te stradiai doar putin, reuseai sa uiti de mai toate grijile si sa nu te mai impresioneze nimic altceva decat lumina unei toamne atat de linistite.

Dar acum, sa vedem si cateva data concrete despre Palatul Mogosoaia: este situat la circa 15 km de Bucuresti, in comuna Mogosoaia, judetul Ilfov. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogos care detinea pământul pe care a fost construit.

Cateva date istorice:
Palatul a fost construit intre 1698 - 20 septembrie 1702 (conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului) de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinatie de elemente venetiene cu elemente otomane, stil utilizat anterior si la un alt palat al domnitorului, construit anterior de acesta la Potlogi. Data începerii constructiei nu este cunoscută, dar se stie că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681.
După 1714 palatul a fost transformat în han (Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol împreună cu întreaga sa familie si averea sa a fost confiscată de otomani).
Răscumpărat de domnitorul Stefan Cantacuzino, palatul a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului si a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea.
Palatul a fost devastat de otomani în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, deoarece marele ban Nicolae Brâncoveanu tinuse partea rusilor în conflict.
La revolutia din 1821 palatul este iarasi devastat: ultimul urmas al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a fugit la Brasov si clădirea a fost ocupată de panduri.
După moartea lui Grigore în 1832, palatul a rămas mostenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat si, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia.
Palatul a fost renovat între 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit si cavoul familiei în parcul palatului, si vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă iar clădirea veche a rămas nelocuită.
In 1911 Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă sotiei acestuia, Martha.
Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912.
În timpul Primului Război Mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupatiei germane a Bucurestiului si a sudului României, printesa Martha Bibescu a rămas în capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria si locuind o vreme chiar în palat.
Revenită în tară după ce plecase la Londra, acuzată fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind mare parte din averea adunată din cărtile pe care le-a scris.
Palatul a fost reinaugurat în 1927, unele lucrări interioare continuând, însă, până în 1935.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, palatul a fost loc de întâlnire al diplomatilor aliati, fiind, pentru câteva luni, închiriat legatiei elvetiene din România.
După 6 martie 1945, mosia a fost nationalizată fortat de guvernul comunist, Martha Bibescu obtinând de la autorităti declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai detinea. Printesa a plecat însă definitiv din tară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina si sotului ei, Dimitrie Ghika-Comănesti.
În 1949, palatul a fost si el nationalizat, Valentina si Dimitrie Ghika-Comănesti fiind arestati. Până în 1957, clădirea a fost devastată si devalizată, colectiile de artă fiind furate si dezmembrate.
Abia în 1957 palatul a devenit sediul sectiei feudale a Muzeului National de Artă, fiind restaurat începând cu 1977.
În prezent, Palatul Mogosoaia adăposteste Muzeul de Artă Brâncovenească si este un important punct de atractie turistică.


Complexul Mogosoaia contine clădirea propriu-zisă, curtea si turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeti, ghetăria si cavoul familiei Bibescu, precum si biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curtii.

Palatul a fost construit de Constantin Brâncoveanu, având apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe fatadă. Parterul palatului contine camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivnită cu un tavan format din patru domuri. Fatada dinspre lac este si ea una aparte cu o logie de inspiratie venetiană, cu trei arcade.
Cuhnia (bucătăria brâncovenească) se află în curtea palatului, având patru turnuri de aerisire.
Turnul portii străjuieste intrarea în curte. În el se poate urca pe o scară exterioară. Atât turnul portii, cât si cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu între 1922 si 1930.
Capela Gheorghe Bibescu, construită după 1880 adăposteste mormintele familiei Bibescu, inclusiv ale printilor Mihai si George Basarab-Brâncoveanu, aviatori morti în timpul celui de-al doilea război mondial.
Serele au fost construite după 1890, de arhitecti francezi si sunt încă folosite pentru cultura florilor si ca atelier de educatie plastică pentru copii.
Ghetăria servea la stocarea pe timpul verii a ghetii aduse din lacul Mogosoaia, aflat în apropiere.
Biserica „Sfântul Gheorghe” se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul portii. Ctitorită de Constantin Brâncoveanu si terminată în 1688, cu putin timp înainte ca ctitorul ei să devină domnitor, ea adăposteste mormântul lui George-Valentin Bibescu, precum si tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu si pe cei patru fii ai săi.
Sursa: wikipedia

Acum cateva zile am citit in "Formula AS" un interviu dat de d-na Sanziana Pop, directoarea generala a publicatiei; dansa povesteste despre perioada petrecuta la Mogosoaia si despre intalnirile pe care le-a avut acolo cu scriitorul Marin Preda. Printre multe altele, imi vine acum in minte unul dintre momentele evocate de d-na Sanziana Pop: Marin Preda, inaltand un zmeu si alergand cu el prin curtea Palatului Mogosoaia.

Pentru oricine isi doreste o plimbare in afara Bucurestiului, in orice zi si pe orice vreme, o plimbare la Mogosoaia nu poate fi decat placuta!

Cristina si Cristin DUMITRU

joi, 14 octombrie 2010

Despre Crina Coco Popescu si expediţia „Antarctica decembrie 2010 – ianuarie 2011”




Dragi prieteni,

despre Crina Coco Popescu am aflat intamplator, in timp ce cautam anumite informatii pe internet, cu ceva timp in urma. Am incercat sa-i urmaresc de atunci cariera de alpinista pe care o are la cei 15 ani ai sai.
Apoi ne-am "imprietenit" pe Facebook si, ulterior, i-am cerut permisiunea de a publica aceasta postare - si a fost de acord, spre bucuria mea!!!

Pentru ca urmatoarea sa expeditie este o extraordinara provocare din mai multe puncte de vedere, pentru ca are nevoie de sprijinul si incurajarile noastre, ale tuturor, si pentru ca acest articol pe blog este, din pacate, singurul mod in care si noi o putem sustine, va invit sa parcurgeti paginile site-ului:

http://www.celmaisus.ro/

si

si http://www.cocopopescu.com/




Cele bune,
Cristina si Cristin DUMITRU

luni, 11 octombrie 2010

Festivalul Culturii Indiene la Bucuresti






Intre 9 - 16 octombrie 2010 in Bucuresti are loc Festivalul Culturii Indiene. Sambata, 09 octombrie 2010, am fost si noi prezenti la Afi Palace Cotroceni unde erau prezenti artizani, bucatari si artisti indieni.
Spatiul a fost insa destul de mic pentru desfasurarea tuturor felurilor de mancare, tesaturilor, sariurilor si bijuteriilor ce incantau vizitatorii.
Personal am ramas incantata ca am vazut elefanti ornamentali realizat cu tehnica "pietra dura".

Pentru ca Festivalul Culturii Indiene contnua si zilele urmatoare, va sugeram sa vizitati http://namasteindia.ro/ pentru detalii despre programul acestuia.

Pana anul viitor, ne vom bucura, alaturi de voi speram, de imaginea Indiei in fotografii:

http://picasaweb.google.ro/cristinadumitru1977/FestivalulCulturiiIndieneLaBucuresti#

Numai bine,
Cristina si Cristin DUMITRU

Impresii de Vacanta

http://www.intercraft.ro

Persoane interesate

Zborurile mele

Alaskan Malamut

Articole bucuresti vechi

Ce carti mai citim

  • "O moarte care nu dovedeste nimic. Ioana. Jocurile Daniei" de Anton Holban

Ce muzica mai ascultam


For more widgets please visit www.yourminis.com

all blogs
Blog
PromBlog

Nu uitati de Dragobete!

20 martie - Echinoctiul de primavara si inceputul primaverii astronomice

Paste

21 iunie - Solstitiul de vara si inceputul verii astronomice

22 septembrie - Echinoctiul de toamna si inceputul toamnei astronomice

Craciun

Follow this site

free counters

Nu uita!

Adopta un catel!
Caini - Anunturi adoptii caini
Credincios, jucaus, prietenos