Vacanta 2011, ziua 4

Ziua 4, 16 august 2011:
Orastie, Arsenal Park-Densus-Resita-Secu-Crivaia-Semenic-Garana-Trei Ape-Camping Trei Ape

Fotografii:
https://picasaweb.google.com/113624766008335450942/Vacanta2011DeLaDensusInSemenic

Ziua a patra de vacanta a fost"rezervata" vizitarii unor statiuni despre care nici macar nu auzisem. Dar sa o luam pe rand.
Dupa ce am salutat militareste la plecarea de la comandament, am parasit Unitatea Militara de Vacanta "Arsenal Park" si am pornit mai departe la drum.


Prima oprire am facut-o la biserica din Densus. Am regasit-o neschimbata, dupa cei 4 ani trecuti de la ultima noastra vizita. Scaldata in lumina diminetii si inconjurata de flori, mi s-a parut frumoasa, misterioasa... pur si simplu perfecta. Am petrecut ceva timp in jurul ei, pana cand au mai venit cativa turisti si preotul care ne-a descuiat si ne-a permis vizitarea interiorului. Cumva abia asteptam sa revad pictura murala invechita ce il infatiseaza pe Isus in costum popular romanesc. Dupa mine este una dintre cele mai frumoase si mai interesante reprezentari ale Mantuitorului, prin unicitatea ei si prin ceea ce transmite vizitatorului roman. Nu stiu ce simt strainii care viziteaza biserica, dar mie mi se pare ca divinitatea este mai aproape de poporul nostru in biserica Densus.
Una dintre cele mai vechi biserici din Romania, biserica Sfantul Nicolae din Densus a fost ridicata in secolul al XIII-lea in stil romanic, pe ruinele unei constructii din antichitate (sec. IV). Valoroasele fragmente de pictura murala, datand din 1443, opera unei echipe de maestri in frunte cu Stefan (unul din primii zugravi romani cunoscuti), vadesc stranse legaturi stilistice cu picturile de epoca din Tara Romaneasca.
Pacat ca fotografiatul in interior este cu desavarsire interzis... insa credeti-ne, oricant de lung vi s-ar parea drumul, o vizita la biserica din Densus nu va va dezamagi!


Mai departe am pornit catre Resita. Sincer va spun, nu mi-a placut deloc, atat cat am reusit sa vedem. Oras industrial, cu fabrici si turnuri de metal ce se inaltau dusmanoase parca spre cerul ce abia se mai zarea din praful ce urma sa inghita totul; cu oameni prafuiti care asteptau in statii prafuite autobuze pline de praf. Deci asta este singurul cuvant prin care as descrie orasul: praf. L-am simtit in nari, in gura, in ochi!


Am facut o singura oprire, la Muzeul Locomotivelor cu Abur. Muzeul este in aer liber, vizitarea lui este gratuita, si se afla pe Calea Timisoarei, zona triaj.
Toate cele 16 locomotive sunt foarte bine intretinute. Catorva dintre ele rotile le-au fost napadite de ierburi cataratoare, insa nu este un aspect deranjant, dupa parerea mea: chiar se pot face fotografii interesante cu rotile de inaltimea unui om printre care s-au impletit ramuri de iedera sau vita canadiana.
Cateva detalii despre istoricul muzeului, preluate de pe: http://www.caras-severin.djc.ro
"Muzeul a fost realizat in anul 1972 prin eforturile ing. Mircea Popa, pe atunci director al Uzinelor resitene, la aniversarea unui secol de productie de locomotive cu aburi la Resita. Cuprinde 16 exponate din diverse epoci de constructie, cel mai important fiind locomotiva RESICZA, una dintre cele trei prime locomotive cu aburi construite in spatiul sud-est european, la Resita, intre 1872-1873. Celelalte doua („Bogsan” si „Hungaria”) au fost casate in anul 1937. Locomotiva „Resicza” a fost recuperata, in anul 1961, de la Campia Turzii, unde era garata pe o linie de manevra. Proiectata de John Haswell (1812 – 1897), originar din Scotia dar stabilit la Viena , piesa este o locomotiva tender cu doua roti cuplate, care se poate inscrie in curbe cu raza de maxim 45 m, are o forta de tractiune de 1125 kg si 45 CP la viteza de 11 km/h. Lungimea locomotivei este de 4,48 m si greutatea in serviciu de 11,5 t. A fost construita in conditii improvizate in atelierele uzinelor StEG Resita, iar in perioada 1961-1972 a fost garata pe o linie de manevra in fata Fabricii de Locomotive (1923) din complexul uzinal local. Fabricatia locomotivelor cu aburi la Resita se incheie in anul 1964, cu 10 locomotive de ecartament normal, din seria 150.000, destinate exportului. Cu doua exceptii, cele 16 piese din Muzeul de astazi concentreaza istoria de aproape un secol a acestei importante componente a industriei constructoare de masini".
Muzeul ne-a placut foarte mult, asa ca pana la urma am trecut cu vederea senzatia neplacuta pe care ne-a lasase orasul.


Urmatoarea oprire in traseu era statiunea Secu. Drumul cu asfalt spart pe ici pe colo serpuia prin padure, asa ca ne-am bucurat cat am putut de aer curat. Am oprit la un moment dat cand, printre copaci, am zarit un loc bun de unde puteam vedea lacul Secu. Am coborat pana la mal si am facut cateva fotografii ale zonei. Erau si cativa turisti pe-acolo, unii la gratar, altii la plaja, altii cu salteaua pe lac. Statiunea se intinde pe partea stanga a lacului de acumulare Secu, aflandu-se in aval de Valiug. Se afla la o altitudine de 280 metri, intr-o zona cu dealuri impadurite. Pana aici, toate bune si frumoase... numai ca mai aflasem despre statiunea Secu faptul ca este renumita in randurile turistilor pentru spracticarea sporturilor nautice si pentru plaja. Asa ca lasam oamenii sa-si vada linistiti de gratar pe marginea lacului si pornim mai departe, convinsii fiind ca la un moment dat vor descoperi agitatia si zbuciumul turistilor. Vreau sa va spun ca ne-am continuat drumul pana cand am ajuns la un complex turistic privat, si n-am intalnit alti turisti... amatori de sporturi turistice nici atat... Liniste si pace jur-imprejur. Bun... poate la hotelul privat sa fi fost adunati toti, dar n-am avut curiozitatea sa aflam.


Asa ca am pornit mai departe, catre statiunea Crivaia. Nu prea stiam la ce sa ne asteptam, avand in vedere experienta cu "statiunea" Secu. Insa ceea ce am gasit aici ne-a intrecut asteptarile! Situata la 30 km de Resita si la o altitudine de 650 m, Crivaia ne-a placut foarte mult, mai ales datorita posibilitatilor de relaare pentru turisti. Inot, pescuit, dar si relaxare si aer curat pentru diferite afectiuni endocrine si respiratorii, statiunea aflandu-se pe malul lacului de acumulare Valiug. Cel mai mult ne-a placut cum era amenajata pentru plaja terasa "La Ponton": cu sezlonguri, dar si cu paturi cu baldachin, unele dintre acestea la oare, altele la umbra pinilor. Totul in combinatii de alb si maron, avand un aer rafinat, elegant si relaxant.
Foamea insa ne-a impins catre restaurantul de vizavi, ce apartinea tot de terasa superba de la mal. La restaurant ne-am comandat o ciorba de vacuta eu si o supa de pui Cristi. Pentru 7 lei am primit fiecare cate o farfurie plina, plus un castron intreg din care ne puteam pune supa sau ciorba pe saturate!

href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEix5Y1UD8S1exW6rxRty_Y69Xzyy33PSRHFcXgGbMmYGZGQ4BJDzPg8AY8Yh6PKeYfgOiBXoNaUAIqhYgnFnl_VTk8cOEZOBbFfpEqN8NyZfnJpwKmjmKnOKoxAohBnyDdf0DrQrxsgmI4/s1600/DSC_5421.JPG">
La plecare am transmis felicitari bucatarului si am pornit mai departe, catre Semenic. Drumul pana acolo a fost superb: brazi in spatele carora se intindeau pasuni a caror culoare ca mierea arsa contrasta placut cu cerul albastru. Ici-colo zaream turme de oi. Totul era atat de calm, de cald si de linistitor, ca parca timpul se oprise in loc si noi nu trebuia decat sa trecem pe acolo si sa privim in jur. Am oprit de cateva ori si am incercat sa prelungim cat mai mult pauzele.
Muntii Semenicului reprezinta cea mai importanta subunitate a Munctilor Banatului si fac parte din grupa sudica a Carpatilor Orientali. Se disting varful Piatra Goznei (1.447 m) si varful Semenic (1.445 m). Complexul turistic se gaseste intre cele doua varfuri, la altitudinea de peste 1.400 m; denumirea de "complex turistic" mi s-a parut foarte pompoasa, mai ales pentru aspectul exterior al unitatii turistice, ca sa-i spun asa. In afara de noi doi, mai erau doi turisti francezi, o femeie si un copil mic ce s-au retras inauntru cand am ajuns noi si undeva, in departare, 2-3 muncitori ce lucrau la o cabana. Ne-a intampinat un ciobanesc mioritic cu care bineinteles ca m-am jucat putin, si apoi am mers catre varful Piatra Goznei. Accesul e mai mult decat facil, asa ca nu am povesti despre "ascensiune". Insa am ce povesti despre tufele cu afine pe care le-am gasit acolo, coapte exact cat trebuie!!!! Peisajul vazut jur-imprejur este superb! Nu vezi cabane, vile, si altele asemenea; doar spinarile muntilor Semenic, domoale si line, iar pana departe se contureaza munti si dealuri pe cerul albastru. Cum sa mai vrei sa pleci de-acolo?! Pur si simplu creierele noastre au dat "delete" oricarui gand despre problemele de zi cu zi. Ne-am bucurat minute in sir de frumusetea zonei, de gustul afinelor si de toata senzatia de libertate ce ne-a cuprins.


In drumul nostru mai departe am trecut pe langa sculpturile in lemn de la Garana. Un sat de munte, cunoscut pentru festivalul de jazz (care se organizeaza aici din 1996), iar de curand si pentru festivalul de folk si tabara de sculptura. Lucrarile realizate in drum sunt asezate ici-colo pe coastele dealului si trezesc, zic eu, interesul oricarui calator, oricat de grabit ar fi el!


Ziua s-a apropiat de sfarsit cu o vizita in statiunea Trei Ape. Destul de prafuita, are totusi un farmec aparte. Situata la altitudinea de 850 de metri, pe malul lacului de acumulare Trei Ape (datorita raurilor Semenic, Brebu si Gradiste), statiunea este potrivita pentru petrecerea timpului in aer liber, pentru practicarea de sporturi nautice, sau pur si simplu pentru leneveala la soare. Se pare ca statiunea este renumita si pentru sporturile de iarna, insa nu am cum sa confirm acest aspect...din pacate... Dar poate ca intr-o iarna vom ajunge pe-aici si vom putea spune mai multe!


Pentru noapte ne-am cazat la Camping Trei Ape.
Este un camping micut, punand la dispozitia turistilor doar cateva locuri de pus cortul, dar au cabane de lemn pentru cel mult 4 persoane. Ce mi-a placut foarte mult a fost curatenia: si la locurile de gratar, si la terasa, si la baia. Si inca un aspect pe care nu l-am intalnit nici macar la campingurile pe la care am fost in strainatate: bucatarie complet utilata, cu vesela de toate marimile si formele, cu doua aragazuri ce straluceau de curatenie, cu frigider si multe alte lucruri utile.
Daca doriti sa ii contactati pentru detalii si rezervari, ii puteti face la numarul: 0724.910.270. Pentru o noapte am platit 24 de lei: loc de cort, parcare, curent electric, apa calda. Ce sa vrei mai mult?! Aer curat, lacul Trei Ape la o zvarlitura de bat, si in spatele campingului o faneata de toata frumusetea. In plus, am avut norocul de a-l cunoaste si pe proprietarul campingului: un neamt care vorbea romaneste aproape perfect, si in plus mare iubitor de plimbari in natura si pe munte. Drept pentru care ne-am permis sa-l retinem pentru a discuta cu dansul detalii despre traseul pe care avem sa-l urmam in zilele urmatoare. Am retinut, si eu si Cristi, o fraza a dumnealui: "Daca noi aveam in Germania ce aveti voi la Cheile Nerei, faceam autostrada pa acolo, hoteluri si pensiuni unde se termina autostrada, iar la intrare in chei puneam taxa de vizitare." Adevar a grait...in Germania!

Seara ne-am petrecut-o pe malul lacului, iar mai apoi cu doua beri reci langa cort.

Noaptea insa...cea mai prost dormita in toata vacanta asta! Doar ce ne-am bagat in saci, si am inceput sa aud un fosnet pe langa cort...apoi un rontait...apoi niste lipaieli, din ce in ce mai aproape. Bineinteles, ii dau un cot lui Cristi: vezi ce foscaie pe-afara, sa nu ne roada cortul pana dimineata. Iese el...nimic: liniste instantaneu! Intra, ne bagam iar in sacii de dormit si cand sa vina si Mos Ene pe la gene, iar se-aud zgomote pe langa cort! Stau cu urechea la panda...parca era chiar la noi in cort jivina! Mai mult: din somn, Cristi se trezeste si brusc incepe sa loveasca in cort, in zona de pe unde veneau zgomotele... Eeeee, stai ca ies eu! Bineinteles, smecherul se ascunsese, ca nici urma de vreo vietate prin jur. Pana la urma, somnul m-a invins, dar m-am bucurat ca sforaie Cristi: poate totusi il sperie pe infractorul nocturn!
A doua zi dimineata ne-au trezit pitigoii care zbarnaiau pe langa cort! Si tot pe langa cort am gasit niste urme de labute... probabil vreun rozator sau vreun pui de vulpe coborat dupa mancare din faneata din spatele cortului nostru. Asa ca am luat o decizie: am sa ma apuc de invatat detalii despre animalele salbatice din zonele pe unde ne vor purta pasii de acum inainte!
Iar drumurile noastre, in aceasta vacanta, vor fi din ce in ce mai frumoase si mai spectaculoase, dupa cum aveam sa descoperim noi si dupa cum va vom povesti in zilele urmatoare, pentru ca odata ajunsi in zona resitei, am patruns pe taramul Parcului National Semenic - Cheile Carasului.


Cu drag,
Cristina si Cristin DUMITRU