Toamna'n vie, editia 2012

Si anul acesta am facut o excursie "Toamna'n vie", pentru ca nu se putea altfel! Adica peste tot pe unde ne intorceam privirea... pahare cu vin, fotografii cu podgorii de vii in culorile toamnei, piete pline de struguri, iar acasa, sub bolta de vita-de-vie un parfum ce nu poate fi descris in cuvinte...

Incep cu inceputul: inchirierea unui microbuz de la DLS BUS s-a dovedit a fi un fiasco: microbuz ca vai de el, sofer nepregatit... totul s-a lasat cu scandal si cu schimbarea si a microbuzului, si a soferului. Cat despre angajatii firmei si despre domnul Alexandrescu, patronul firmei.... numai "de bine"; noi cu siguranta nu vom mai apela la ei niciodata!

Acum sa trecem la partea frumoasa a excursiei: fotografii aici

Prima oprire a fost la Zimbraria Neagra, din Bucsani. Multumim si pe aceasta cale domnului Daniel Oprea, un excelent ghid, un mare iubitor de natura si, mai ales, un ocrotitor al acestor extraordinare animale. A fost intelegator cu noi (pentru ca a trebuit sa schimbam microbuzul, am ajuns cu aproape o ora intarziere) si ne-a oferit tuturor prezentari ale zimbrariei, dar mai ales ne-a prezentat detalii "din interior", ca sa zic asa.

Mai jos am sa redau cateva randuri din prezentarea zimbrariei.
Zimbrul a disparut din fauna tarii noastre catre sf. sec. al XVIII-lea - inceputul sec. al XIX-lea. Apare din nou in Romania in toamna anului 1958, prin aducerea din Polonia a doi zimbri, un mascul si o femela, intr-un parc de vanatoare de langa orasul Hateg, jud. Hunedoara, unde li s-a imprejmuit un tarc de 10 ha. In anul 1963 a mai fost adusa o pereche. In 1967 din rezervatia de zimbri de la Hateg a fost dusa o pereche de zimbri intr-un tarc de 4 ha din padurea Trivale (langa Pitesti), creandu-se astfel al doilea centru de crestere.
In 1983 se infiinteaza cel de-al treilea centru de crestere in padurea Neagra, din cadrul Ocolului Silvic Bucsani, prin popularea cu exemplare aduse din Polonia si din tara (Hateg si Arges). Ulterior efectivul de zimbri a fost improspatat cu exemplare aduse din Bulgaria, urmarindu-se astfel corectarea raportului intre sexe.
In prezent in Romania sunt 4 rezervatii de zimbri: Neagra Bucsani (jud. Dambovita), Hateg Slivut (jud. Hunedoara), Dragos Voda (jud. Neamt), Vama Buzaului (jud. Brasov).
Rezervatia pentru cresterea zimbrilor Neagra se intinde pe o suprafata de 166 ha, cu arborete de 50 - 160 ani, cu tipul de padure stejar, la altitudinea de 248 m.
Zimbrul are corp masiv si puternic, atingand la maturitate o greutate de 800 - 1000 kg la mascul, si 500-700 la femela. Inaltimea la greaban ajunge la 2,2 m, iar lungimea trunchi si cap este in medie de 280 cm. Coada e scurta si groasa, avand o lungime de aprox. 0,8 m. Pieptul este foarte dezvoltat, iar capul pare a fi contopit cu trunchiul, cu picioarele din spate mai scurte. Corpul este acoperit cu blana deasa si pasloasa de par aspru si scurt. Capul este mare, cu fruntea boltita, mai mult lata decat lunga. Ambele sexe poarta coarne scurte, intoarse inapoi deasupra ochilor mici, cu varfurile ascutite indreptate inainte si in sus, cu lungimea de 45 cm la masculi, in raport cu corpul fiind mici.
Maturitatea sexuala o atinge la varsta de 4 ani, imperecherea avand loc de regula in lunile august - septembrie si dureaza aproximativ 1 luna. La animalele tinute in captivitate nu se pastreaza aceasta constanta. Dupa o gestatie de 39 de saptamani, femela fata un singur vitel. Zimbri sunt animale cu longevitate medie de 20-25 de ani. E un animal sociabil, parand a fi un animal pasnic in relatia cu omul si tolerant cu alte specii. Dar poate avea si iesiri agresive, imprevizibile, dovedind agilitate in ciuda masivitatii corporale.
In zimbraria Neagra efectivul actual este de 47 exemplare. Si cum noi am fost in timp ce erau hraniti, a fost impresionant sa-i vedem pe pajistea din fata foisorului de observatie. Mai ales atunci cand se auzeau crengile trosnind in padure, si ii vedeam aparand, mari si puternici, era o senzatie extraordinara!
Foarte frumos ar fi sa-i vedem si iarna, probabil ca imaginea oferita ar fi impresionanta!
Cabana "Zimbrarie", aflata in imediata apropiere a rezervatiei, ofera spatii de cazare: 5 dormitoare, sufragerie, bucatarie, foisor, spatiu pentru sport, gratar si foc de tabara.
Din pacate, o portiune de aprox. 2 km de drum este prin padure, in urcus, neasfaltat si cu destule gropi - asa ca iarna, Furia Neagra nu ar face fata cu siguranta!
Si pentru ca recomandam cu caldura vizitarea Zimbrariei Neagra, indiferent de anotimp, iata si cateva fotografii:

De la Zimbraria Neagra plecam catre Casa Domneasca de la Brebu, despre care am mai scris aici, pe blog.

Va recomandam cu caldura sa o vizitati! Merita fiecare minut petrecut acolo. Interiorul dezvaluie calatorului bijuterii si la propriu, si la figurat: tablorui originale de Nicolae Grigorescu si Sava Hentia, carti vechi si de o inestimabila valoare, dar si podoabe lucrate cu migala, cu fire de aur si argint sau cu sidef.
De fiecare data este o placere sa o revedem!

Apoi, incepe cu adevarat "Toamna'n vie": facem prima oprire pentru degustare de vin: Domeniile Sahateni. A fost o adevarata placere sa o cunoastem pe doamna Aurelia Visinescu, ce ne-a purtat, de-a lungul celor 2 ore petrecute la crama, atat printre aromele celor 4 vinuri degustate, cat si prin pivnite, pe tancuri si prin depozit!

Seara o incheiem tot pe Dealu Mare, la Crama LacertA. Ca de obicei, o primire calduroasa din partea d-lui Mihai Banita! Si o degustare de 4 vinuri, pe terasa, la apusul soarelui…

Speram ca v-am oferit o placuta plimbare virtuala pe meleaguri romanesti...

Pana data viitoare, numai bine!
Cristina si Cristin DUMITRU


 

Castelul Bran, Cheile si Pestera Dambovicioarei

Ziua 2: 19 iunie 2011

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/CastelulBranCheileSiPesteraDambovicioarei#

Am facut o pauza mai lunga intre postari, dar sper ca nu ati pierdut sirul "evenimentelor": dupa ziua de sambata, ne-am cazat la Vampire Camping in Bran: http://www.vampirecamping.com/
Daca ajungeti cu cortul in zona, nu-l ocoliti: indeplineste toate conditiile unui camping european!
Dimineata, dupa ce am luat micul dejun in aer liber, am pornit sa vizitam Castelul Bran. Taxa de intrare este de 20 lei / persoana si include si taxa foto, ceea ce mi s-a parut foarte bine. Nu trebuie sa faceti parte dintr-un grup pentru a vizita castelul, ci doar sa prezentati biletul la intrare si sa aveti grija sa nu atingeti exponatele.
Am revazut castelul Bran dupa multi, multi ani. L-am regasit destul de schimbat, dar nu in rau...ci pur si simplu, altfel. Toata mobila masiva si eleganta, din care imi aminteam cel mai bine dormitorul regelui Ferdinand, nu se mai afla in castel, ci la muzeul Vama Bran. Putin cam ciudat si destul de neplacut ca, in camera unde altadata era acest dormitor, sa vezi un patut minuscul, fara podoabele demne de un rege. Motivele acestei schimbari le vati afla mai jos.
Mi-au placut mult fotografiile vechi, ce o infatisau pe Regina Maria si Principesa Ileana; absolut superbe, mai ales cele in care Majestatile Lor sunt imbracate in costume populare muscelene.
De fapt, intreaga "tematica" a castelului se axeaza pe aspecte din viata familiei regale. Sunt cateva camere unde exista un arbore genealogic si cateva detalii despre Vlad Tepes si Dracula. Reiese foarte clar diferenta dintre cei doi, ambii intrati in istorie.
Cred ca cel mai mult mi-au placut barnele pictate (cu motive florale si steme) ce sustineau tavanul nora dintre camere: din pacate, in zilele noastre nu mai exista mesteri care sa lucreze astfel de minunatii - barnele afectate de trecerea timpului au fost inlocuite cu unele simple.
Am facut apoi o plimbare in gradina ce inconjoara castelul, inainte de a ne indrepta pre Muzeul Satului Branean.
Iata cateva date cronologice, preluate de pe wikipedia:
Castelul Bran
http://www.bran-castle.com/ro/
În secolul al XIII-lea teritoriul cetății Bran a fost supus jurisdicției comitatului regal de Alba Iulia.
- 19 noiembrie 1377 - Un document emis de regele Ludovic I de Anjou, rege al Ungariei intre 1342-1382, la în Zvolen (Slovacia) confirmă sașilor din Scaunul Brașovului dreptul de a ridica, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran. Cu această ocazie regele promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge "în mâinile noastre", atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o "nouă cetate de piatră", permite deducția că fortificația de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniță mai veche. Această cetate, probabil din lemn, va fi fost ridicată de cavalerii teutoni, desi nici
pâna astazi nu au fost descoperite suficiente dovezi al prezentei acestora în
perioada 1211-1225 în Tara Bârsei..
- 1395 - Sigismund de Luxemburg, împărat german și rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Țara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.
- 1407 - Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) și Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Țării Românești până în 1419.
- 1427 - castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere.
- 1441 - 1442 - Iancu de Hunedoara (1441-1446) înfrânge un corp de armate otomane, se pare chiar sub zidurile cetatii Bran.
- 1448 - în calitate de regent al Ungariei, Iancu de Hunedoara numeste castelan al cetatii Bran pe Nicolaus de Bizere, pe o perioada de 10 ani.
- 1460 - Vlad Tepes a patruns prin pasul Branului, în Tara Bârsei
„atacând sate cetati si orase”, dând foc recoltelor, iar pe cei prinsi tragându-i în
teapa, în apropierea capelei Sfântul Iacob, din Brasov.
Legatura care s-a creat între Vlad Tepes si aceasta cetate a fost conceputa mult mai târziu si nu are legatura cu faptele istorice ale domnitorului muntean ci, mai degraba cu stilul de viata al acestuia care a fost învaluita de cele mai multe ori între mister si legenda.
- 1498 - cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către scaunul Brașovului, pe o perioada de 10 ani si pentru suma de 1000 de florini.
- 1500 - regele maghiar confera brasovenilor veniturile vamii de sare de
la Feldioara si cere voievodului Transilvaniei sa nu mai exercite jurisdictia asupra
taranilor care tineau de domeniul cetatii Bran.
- 2 ianuarie 1508 - regele maghiar Vladislav II Jagello, nu numai ca nu a restituit suma de bani împrumutata dar, a recurs la un nou împrumut de 2000 florini, zalogind cetatea pentru o perioada de înca zece ani. La o oarecare perioada de timp regele a mai solicitat înca 1300 florini astfel ca, în anul 1513 datoria sa catre orasul Brasov a ajuns la 6300 florini.
- 1529 - domnul muntean Moise Voda, presupus adept al ferdinandistilor, trece prin pasul Branului si asediaza timp de câteva saptamâni, fara folos însa, cetatea Bran.
- 14 decembrie 1596 - potrivit însemnarilor facute de castelanul Dominicus Rosenauer, la Bran a fost prezent, timp de trei zile, voievodul Tarii Românesti, Mihai Viteazul si sotia sa, Doamna Stanca.
- 1625 - principele Gabriel Bethlen lasa mai departe brasovenilor posesiunea asupra cetatii si domeniului Branului, cu toate veniturile regale.
- 24 aprilie 1651 - brasovenii reusesc sa redobândeasca drepturile asupra cetatii Bran, de aceasta data definitiv, dupa ce au reusit sa obtina de la principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczy al II-lea (1648-1660), un act de donatie.
- 1 mai 1706 - vama de la Bran este trecuta în administrarea unui vames, functionar al tezaurariatului statului austriac, care pe lânga atributiunile de percepere a taxelor vamale, a preluat de la castelani plaiurile si potecile dintre muntii Bucegi si Piatra Craiului, pentru a împiedica atât activitatea comerciala ilicita cât si
traversarea ilegala a frontierei.
- 1723 - se pare ca a fost renovat castelul. Cetatea a continuat sa-si exercite partial în continuare rolul militar si sa fie mentionata în cronici.
- 1836 - hotarul a fost mutat de la Bran la "Pajura", în Fundata. Odata cu
granita s-a mutat aici si o parte a personalului oficiului vamal.
- Oficiul silvic a detinut cetatea pâna în anul 1918.
- 1920 - Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Regina l-a amenajat și l-a lăsat moștenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea.
- 1948 - După expulzarea din țară a familiei regale, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat și devastat.
- 1956 - Castelul s-a redeschis apoi vizitelor publice, fiind parțial amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală.
- 1987 - Castelul a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.

El a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg și celor două surori ale sale (Maria Magdalena Holzhausen si Elisabeth Sandhofer), în calitate de moștenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinația de muzeu. România și-a asumat și costurile renovării și întreținerii castelului și are un drept de preempțiune pentru achiziția viitoare a castelului.
În luna mai 2006, aceștia au devenit proprietarii castelului și ai domeniului aferent în urma unei decizii guvernamentale de retrocedare. Statul român a păstrat administrarea castelului pentru încă 3 ani, până în 18 mai 2009. Înaintea retrocedării, Ministerul Culturii a dispus mutarea colecțiilor aparținând statului român de la Castelul Bran la Vama Medievală. Pentru a putea redeschide muzeul, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colecția personală. Redeschiderea oficială muzeului s-a realizat la 1 iunie 2009.

Nu am ratat nici o vizita la Muzeul Satului Bran
Este amenajat, incepand cu anul 1960 si din initiativa unuia dintre membrii administratiei locale, in curtea Castelului Bran si cuprinde o serie de gospodarii taranesti din Ţara Bârsei, dar nu numai. Pe langa acestea mai sunt expuse si o serie de anexe gospodaresti sau instalatii folosite in trecut pentru diferite activitati economice (gater de lemn cu apa, moara de apa, valtoare).
Ar fi bine sa vizitati muzeul cat mai curand...pentru ca se zvoneste ca va fi mutat sau chiar desfiintat...de, pentru unii valoarea terenului este mai mare decat valoarea caselor vechi.

Biletul de intrare costa 8 lei, si include si o vizita la Muzeul Vamii Bran.
Aici se afla mobilierul vechi de la Castelul Bran, printre care, bineinteles, si impunatorul dormitor al Regelui Ferdinand. Cand am fost noi era deschisa si o expozitie temporara de ceramica si portelanuri; micuta, dar cu obiecte interesante si frumoase.

De aici am mers putin pe jos pentru a vedea locul unde, in anul 1940, a fost depusa inima Reginei Maria a Romaniei. Nu exista nici un indicator, dar am ajuns acolo in incercarea de a vedea bisericuta ce seamana cu Stella Maris din Balcic.

De la Bran ne-am intreptat catre Culoarul Rucar-Bran, cu pasuni molcome, cu munti semeti in departare, cu case frumoase si multe-multe flori pe marginea drumului. Desigur, am oprit de cateva ori sa admiram peisajul si sa ne mai tragem sufletul dupa durmul numai cu serpentine.

Am ajuns apoi in Cheile Dâmbovicioarei. Cu o lungime de aproximativ 2 km, sunt situate în arealul montan calcaros al „Munților Piatra Craiului”, pe traseul „Rucăr-Bran”.
Dâmbovicioara, care izvorăște pe versantul sudic al Vârfului „La Om” (2230) m din munții Piatra Craiului, este unul dintre afluenții Dâmboviței.
Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător, sapate de Dâmbovicioara în formațiunile de roci sedimentare, calcaroase, conglomerate și gresii, un adevărat canion care, în unele porțiuni, are pereți verticali ce depășesc 200 de m înâlțime. (Wikipedia)
Peisajul este extraordinar si la poalele fiecarei stanci inloresc untul-babei, nu-ma-uita si multe alte floricele colorate. Am oprit si ne-am racorit putin in raul ce curge grabit. Bine, cu greu am gasit un loc unde in apa sa nu fie fel de fel de carpe, zdrente, pet-uri si recipiente de aluminiu. Asta desi este rezervatie naturala si am platit taxa la intrare (2 lei / persoana); bine, nu mai amintesc de cei care isi intinsesera paturile si mancau pe malul raului...

Am ajuns apoi la Pestera Dambovicioarei. Intrarea pentru o persoana adulta costa 7 lei; nu este un orar de intrare in pestera, si nici ghid. Poti intra si poti sta in pestera cat timp doresti. La intrare erau multi copiii si noi am crezut initial ca este un grup, cu scoala. Ei bine, nu: sunt copiii localnicilor care te pot ghida in pestera. Unii dintre ei erau atat de mici, de parca abia invatasera sa vorbeasca...insa in pestera erau adevarati profesionisti. Povesteau despre pestera aceleasi lucruri fiecare in parte, insa aveau si grija sa te atentioneze la trepte sau la stalactice, sa nu te lovesti cu capul! Noi am preferat sa mergem singuri, pentru ca aveam nevoie de timp pentru fotografii. Turul pesterii cu ghizii in miniatura dureaza aproximativ 15 min.
Iata si cateva detalii despre pestera (wikipedia): este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviței), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, județul Argeș. Peștera s-a format datorită acțiunii apelor pârâului Dambovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului. Este o peșteră caldă, cu o temperatură de 10 - 12 °C și cu o umiditate moderată. Peștera este "uscată", pârâul care a generat-o având acum o altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer.
Nu este o pestera spectaculoasa, dar este frumoasa. Mi-a placut mai ales faptul ca la un moment dat am ramas singuri si era liniste deplina in jur...doar din cand in cand se auzeau cazand picaturile de apa.

De aici am plecat catre Sinaia, urmand sa ajungem la Hotel Pestera, via Moroieni si pe la Sanatoriu. http://www.pestera.ro/ro/homepage
Drumul...ca toate drumurile...insa ultimii 29 km i-am facut in 2 ore!!! Si eram doar noi si drumul. Drum forestier, plin de gropi ca nu stiai pe care s-o eviti si in care sa intri in plin! A fost cel mai groaznic drum pe care am mers vreodata: plin de gropi si lung!!! La un moment dat se mai despartea din el un alt drum forestier...si ne gandeam cu frica nu cumva sa-l gresim! Desigur, mai era si cate un indicator catre Hotel Pestera, dar pus "strategic" dupa colt...de-l vedeai abia dupa si rasuflai usurat! Peisajul compensa tot praful, gropile si hartoapele!!! Iar and am ajuns la Hotel Pestera...ce incantare!!!! Am ajuns in jurul orei 20.30, iar la ora 21.00 eram in piscina!!!! Era deschisa pana la ora 22.00 si accesul era gratuit pentru clientii hotelului. De acelasi regim beneficiai si la sauna, si la jacuzzi.
Le-am spus ca abia asteptam sa ajungem la piscina, ca am facut deja masajul pe gropile din drum...si drept rasplata ne-au lasat 30 min. peste program!!!
Camera, absolut superba: curata, nu foarte mare, cu lumanari parfumate si cu un peisaj de la balcon...care iti taia respiratia! Cel putin a doua zi dimineata, cand a rasarit soarele si s-au luminat coastele inverzite ale muntilor...n-as mai fi plecat de-acolo! Micul dejun bogat si gustos. Am platit 200 de lei/noapte/camera dubla cu mic dejun, tarif de saptamana; tariful de week-end este de 220 lei/noapte/camera dubla cu mic dejun. Tarifele cuprind si accesul la piscina, sauna si jacuzzi.
In acest moment se asfalteaza drumul DJ713 care pleca din acelasi drum national (DN71) dar mai aproape de Sinaia (de la cota 1000). Pe acest drum sunt numai 25 km pana la hotel si deja primii 9 km (pana pe platou la Dichiu) sunt aproape gata. Acestea sunt indicatiile d-lui Alexandru Calcan, manager Hotel Pestera si o persoana foarte amabila, caruia i-am transmis impresiile noastre la revenirea in Bucuresti.
Cert este ca Hotel Pestera e o alegere excelenta pentru cei care vor si putina relaxare...si eleganta. Pentru noi a fost o astfel de alternativa dupa noaptea petrecuta in cort. In plus, excursia noastra ar fi trebuit sa continue de la Hotel Pestera catre Varful Omu' si de acolo la Cabana Babele. Noaptea a ploua torential asa ca dupa micul dejun ne-am decis sa mergem la telecabina la Pestera si sa urcam de acolo la Babele. Era luni, urmand ca a doua zi, marti, sa ne intoarcem tot cu telecabina de la Babele la Pestera. Surpriza insa: telecabina de la Pestera este in revizie martea. Deci nu aveam cum sa ne intoarcem decat pe jos de la Babele catre Pestera, iar vremea era cam ciudata...in plus, avand in vedere ca trebuia sa strabatem cei 29 de km in sens invers, dar prin aceleasi gropi si hartoape...pe ploaie...nu era o optiune imbucuratoare. Asa ca ne-am adaptat traseul.
Am coborat de la Hotel Pestera catre Sinaia. Desigur, pe traseu am facut cateva opriri pentru fotografii pentru ca iesise soarele, sclipeau picurii de apa intre acele brazilor si vacile dadeau peisajului un "farmec elvetian" ca sa zic asa. Oricum, era imposibil sa nu opresti si sa tragi in piept aerul curat!

Despre zilele urmatoare...va urma!
Cristina si Cristin DUMITRU

Pe meleaguri dambovitene: Manastirea Dealu si Curtea Domneasca din Targoviste

Prin 2007 am ajuns la manastirea Dealu, de langa Targoviste. Din pacate oprirea a fost mult prea scurt. Mai ales ca in apropiere este si manastirea Viforata, pe care tare mult ne-am fi dorit sa o vizitam.
Abia curand insa ne-am dat seama ca nu am spus si aratat nimic despre un loc atat de minunat cum este Manastirea Dealu. Dar incercam sa "recuperam" timpul pierdut:

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/ManastireaDealuSiTargoviste#

Mănăstirea Dealu, o mănăstire de maici situată pe un deal din apropierea orasului Târgoviste (6 km N). Drumul principal de acces este, pe ultimii 2 km până la mănăstire, o pantă cu înclinatie mare ce serpuieste până în vârful dealului.
O asezare monastică exista la Dealu în anul 1431, asa cum reiese dintr-un document prin care Alexandru I Aldea îi făcea danie mănăstirii două sate. Mănăstirea initială fusese probabil întemeiată de către Mircea cel Bătrân.
Mănăstirea a fost ctitorită de Radu cel Mare în anii 1499-1501.
Constructia ansamblului a fost terminată în timpul domniei lui Vlădut Voievod, între 1510 si 1512.
Aici călugărul sârb Macarie a instalat prima tiparnită din tările române, din ale cărei teascuri a iesit în 1508 prima carte, un Liturghier.
În anul 1598, Mihai Viteazul a depus în biserica mănăstirii jurământul de supunere fată de Rudolf al II-lea.
Matei Basarab a adus aici tiparnita de la Govora în 1644.
În 1863 mănăstirea de călugări a fost secularizată.
În 1877 fosta incintă monastică a fost transformată în lagăr de prizonieri.
În perioada 1879-1883 a functionat aici o scoală divizionară de soldati, înlocuită între 1890 si 1891 de un depozit de munitie.
Din 1902 fosta mănăstire a servit ca scoală a copiilor de trupă
între 1912 si 1940 ea a adăpostit Liceul Militar "Nicolae Filipescu", unde a studiat si Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul nationalismului-crestin românesc. Clădirile acestui liceu, care înlocuiseră edificiile fostei mănăstiri, s-au prăbusit la cutremurul din 1940.
Clădirile actualei mănăstiri si renovarea bisericii datează din perioada 1953-1955.
Prin grija Patriarhului Justinian s-a creat astfel un asezământ de asistentă socială pentru preoti si călugări bătrâni, care a functionat până în 1988.
Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Tara Românească. Edificiul, dispus pe un plan triconc de tip Vodita II, are proportii zvelte; el măsoară 8 metri lătime si 21,20 metri lungime la o înăltime de 24 metri (fără acoperis)[4]. Pe lângă traditionala turlă pe naos apar aici pentru prima oară două turle pe traveea de răsărit a pronaosului prelungit. Această inovatie va fi preluată de bisericile de la Tutana, Brebu si Gura Motrului.
Fatadele sunt în întregime placate cu piatră fătuită si decorate în două registre cu arcaturi de ciubuce. Acest sistem de decorare în două registre separate de un brâu median va caracteriza monumentele de cărămidă ridicate în cursul secolului al XVI-lea în Tara Românească. În decorul turlelor si cel al fatadei vestice se întâlnesc si ornamente caucaziene, care se vor regăsi mai târziu, cu mai mare densitate, pe fatadele bisericii episcopale de la Curtea de Arges.
Pictura care împodobise initial interiorul bisericii, o operă din 1515 a mesterului Dobromir din Târgoviste în colaborare cu Jitian si Stanciu, nu s-a păstrat. În 1985 biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu.
Pronaosul bisericii adăposteste mormântul lui Radu cel Mare si racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 si 1913 de Frederic Storck.

Sursa: wikipedia

De aici am ajuns si la Targoviste - a fost pentru prima data, de atunci am mai venit aici de inca doua ori, ambele ocazii la Pastele Cailor (despre care am scris aici) impreuna cu Asociatia Foto Bucurestiul meu drag!
Prima marturie documentara asupra fostei capitale a Tarii Romanesti, Targoviste, dateaza din 1396 si se gaseste in jurnalul de calatorie al lui Johann Schiltberger, participant la batalia de la Nicopole. Nucleul Curtii Domnesti a fost construit in timpul voievodului Mircea cel Batran, fiind alcatuit dintr-un complex de constructii destinate locuirii familiei domnitoare, a demnitarilor Curtii si a slujitorilor acestora.
Turnul Chindiei este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua sa domnii, iniţial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foişor de foc, dar şi pentru stocarea tezaurului. Actualmente clădirea măsoară 27 de metri în înălţime şi 9 metri în diametru. Între anii 1847 şi 1851 turnul a fost complet restaurat de către domnitorul Gheorghe Bibescu, forma actuală datorându-se acestuia, inclusiv înălţarea sa cu circa 5 metri faţă de construcţia iniţiala.

Intotdeauna imi amintesc de biscuitii Chindia....voi?

Numai bine,
Cristina si Cristin

Pastele Cailor, Targoviste 2010

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/PasteleCailor2010Targoviste#

Comunitatea bulgara din Targoviste sarbatoreste Pastele Cailor, numit de ei si „Tudorita", un obicei care, pe langa elementul religios, simbolizeaza inceputul muncilor agricole de primavara. Pastele Cailor are loc in fiecare an, in prima sambata din Postul Pastelui, de Sfantul Toader, diferit de randuiala amintita mai sus.

Este sarbatoarea primaverii, menita sa pregateasca muncile agricole ale gospodarilor. Acesta sarbatoare intareste legatura dintre gradinar si ajutorul de nadejde, calul. In semn de apreciere gradinarul bulgar considera calul ca facand parte din viata si activitatea lui. Pentru aceasta gradinarul sfinteste la biserica animalul, sa fie sanatos si ascultator tot anul.

In casa, femeile pregatesc o turta numita „konceta", in forma de cal. Dupa ce sunt binecuvantate la biserica, ele se dau proprietarilor de cai, care le mananca impreuna cu caii lor. Dupa acest „desert" stapanii si caii lor merg pe pasune, unde petrecerea si intrecerile parca nu se mai opresc.

Ce fac romanii de Pastele Cailor?

Traditii savarsite pentru cei adormiti. Pe alocuri se tin „Mosii de Ispas", casele si mormintele cimitirului fiind impodobite cu crengi de pom tanar (paltin, nuc), iar la ferestre punandu-se frunze de leustean. Despre leustean se crede ca ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Acum se fac pomeni pentru morti, impartindu-se in mod special paine calda, branza, ceapa verde si rachiu.
Ispas era un om bun si vesel, oamenii cauta in aceasta zi sa fie bine dispusi si sa nu-si caute pricini de suparare.
In ograda casei, animalele au si ele randuiala lor. Acum sunt marcate vitele si taiati unii miei. In aceasta zi, caii nu erau pusi la caruta, primeau fan proaspat pe saturate.

Prilej pentru organizare de targuri si pentru incheierea unor afaceri, afaceri care nu in toate cazurile erau reusite, de aici nascandu-se si expresia „la Pastele cailor".

Ce spun legendele

Atunci cand Maica Domnului l-a nascut pe Mantuitorul Hristos, in ieslea grajdului, animalele au luat si ele parte la maretul eveniment, pline de atentie. Se zice ca pe cat de cuminti erau boii si oile, pe atat de galagiosi erau caii din grajd. Ca mahnire a faptului ca pruncul nu avea liniste, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice ca le-ar fi spus cuvantul ca sa nu se sature de mancare decat o data in an, la Inaltarea Domnului, cand Fiul ei se va fi inaltat la Cer. In ziua in care caii „isi praznuiesc" Pastele, pentru un ceas, ei se satura de pascut iarba campului.

Acest obicei nu este de gasit in alte spatii culturale. Sarbatoarea Invierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, cand ungurii isi serbau Pastele, romanii cereau de la ei caii, ca sa-si lucreze pamantul, iar cand venea randul romanilor sa-si serbeze Pastele, acestia isi imprumutau caii ungurilor. Potrivit calculelor calendarului, se intampla ca o data la 4 sau 7 ani sarbatorirea Pastilor sa cada in aceeasi zi. De aici a venit si vorba „la Pastele Cailor", acest an, in care toti serbau Pastele la aceeasi data, fiind anul in care caii se odihneau.

Anul acesta, ca si anul trecut, Asociatia Bucurestiul meu drag! a dat tonul pentru excursia foto la Targoviste, pe 20 februarie 2010. Si tot ca anul trecut ne-am intalnit dis-de-dimineata in Gara de Nord din Bucuresti si am plecat, cu un tren personal, catre Targoviste (o parte dintre noi, pentru ca vreo 6 persoane au gresit trenul si au ajuns pe la Peris). Surprinzator sau nu, totul s-a desfasurat dupa acelasi scenariu ca si anul trecut: hohote de ras in tren, ploaie si frig cand am ajuns la Targoviste, oprirea la cofetarie pentru toaleta si mic dejun si apoi la taxiuri pentru a ajunge in cartierul Matei Voievod, unde a rasarit soarele. Deosebirea fata de anul trecut a fost marcata de placintele cu branza, cu nuca, stafide si alte bunatati cu care am fost intampinati. Si organizarea a fost mult mai buna decat anul trecut, tocmai pentru a se evita accidentele si neplacerile pentru privitori si fotografi.
Dupa aceea am urcat cu totii in carute si am defilat asa prin tot orasul, pana la Poarta Bucurestilor.
Am participat apoi si la slujba religioasa oficiata de cei 5 preoti pentru proslavirea primaverii, dar si a animalelor ce-l ajuta pe om sa obtina bucatele necesare traiului.
Se pare ca, desi bulgarii sunt organizatori ai evenimentului, romanii au participat si ei. Comunitatea bulgara este destul de numeroasa aici: se pare ca bulgarii erau urmariti de turci si s-au refugiat in aceasat zona. Au fost bine primiti de romanii, unii ar spune din ospitalitate, altii ar spune din interes: bulgarii erau si sunt foarte buni agricultori si cultivatori de legume. Si cum limba bulgara veche se asemana cu cea a sarbilor, pentru a se putea ascunde de turci, ei spuneau ca sunt sarbi pana cand au scapat de prigoana otomanilor.
L-am revazut pe Dimitr, bulgarul ce impleteste cosuri de nuiele. Cum incepuse Postul Pastelui, iarasi ne-a povestit de mancarea cu praz pregatita de sotie. Ne-a impresionat ca si-a amintit de noi doi si ca ne-a dat iarasi ramuri de rachita inmugurite!

Si anul acesta excursia s-a incheiat la o ciorba, o friptura si un desert delicios, apoi inapoi in gara, spre Bucuresti!

Anul viitor intentionam sa ajungem si la manastirile Dealul si Viforata.


Numai bine,
Cristina si Cristin DUMITRU

Pastele Cailor sau Tudorita

Dragi prieteni,

La inceputul primaverii am participat la un eveniment mai putin cunoscut: Pastele Cailor, obicei bulgaresc stravechi, pastrat in comunitatea de aproximativ 2000 de bulgari din Targoviste.

Fotografiile aici:
http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/RomaniaTargovistePasteleCailor#

si povestea lor mai jos:
Cu totii am auzit de expresia:”la Pastele cailor” dar acum aveam si ocazia sa participam la unul! Intalnirea a fost anuntata pentru sambata, 7 martie 2009, la ora 05.15, in Gara de Nord din Bucuresti. Urma sa ajungem la Targoviste unde, in cartierul Matei Voievod, urma sa aiba loc Tudorita sau Pastele Cailor.
Ora matinala nu a descurajat participantii, asa ca in gara ne-am strans vreo 40 de persoane. Trenul personal era deja garat asa ca urcam cu toti si reusim sa ocupam aproape un vagon. Ne lasam bagajele prin compartimente si deja se trag primele cadre. Peste vreo 2 ore urma sa “debarcam” in gara din Targoviste.
Vremea parea ca nu tine cu noi: nori plumburii, stropi de ploaie…cei care sperau sa vada culorile rasaritului nu au avut nici macar o sansa. Totusi, optimistii au banuit ca soarele rasarea cu o viteza mai mica decat cea cu care mergea trenul si pentru ca eram mai rapizi decat soarele, nu aveam cum sa-l vedem. Buuuun, era clar ca toata lumea era gata de distractie.
Trenul mergea ca melcul printer campii, a trecut pe sub un pod…Toata lumea era pe hol, la poze: ne faceam fotografii unii altora, mai pozam garile prin care treceam…. La un moment dat, se aude galagie la unul dintre capetele vagonului: era controlorul de bilete, “nasul” adica. Tipa cat il tinea gura ca el cheama politia feroviara, ca n-avem voie sa filmam in tren (cam 90% dintre noi aveau aparate DSLR…asa ca probabil ii viza pe cei cu Nikon D90 sau compacte, pentru ca celelalte oricum nu filmeaza), ca ce-i cu circul asta, sa intram in compartimente si sa inchidem geamurile si usile.
Bineinteles, toata lumea s-a pus pe ras…Eram ca la scoala, cu diriga: nu miscam in compartimente, dar ne umflasem obrajii de ras. Si cand venea controlorul, ne gasea pe fiecare la locul lui, cu biletul in mana. De fapt, cred ca asta l-a si infuriat: aveam bilete…mai putina spaga pentru el.
Cert este ca cei 8 lei cat a costat biletul de tren la personal pana la Targoviste au meritat: am avut un spectacol pe cinste!
Si apoi au urmat povestile cu experiente amuzante din tren: Ion Parvu povestea cum pe vremea studentiei mergea la munte cu colegii, cu personalul, fara bilete. Si odata au strans bani sa dea spaga la controlor. Bun, au strans de-o bancnota cu mai multe zerouri. Si vine nasul:
- Biletele la control! zice. Unul dintre baieti ii intinde bancnota. Nasul o ia, se uita la ea, si cum le sta in obicei sa faca pe smecherii, intreaba:
- Mai baieti, ce bilet e asta?! Raspunsul nu intarzie sa vina:
- De banca! (Aluzie la faptul ca banilor li se mai spunea si “bilete de
banca”).
Dan Laurentiu Tarcomnicu ne povesteste si el: mergea tot spre munte, cu un grup de fotografi. Vine controlorul, le vede bagajele, rucsacii…probabil e sigur in sinea lui ca va scoate o spaga bunicica, asa ca intreaba:
- Domnii….. e studenti? Si i se raspunde:
- Mai rau: domnii are bilete!
Bietul nas, a dat in balbaiala, ca dupa ce controleaza biletele zice:
- Multumesc foarte important!

Si povestile continua….pana cand ajungem in gara din Targoviste. Case frumoase, unele dintre ele cu vechea arhitectura renovate, fac racoarea diminetii sa nu mai fie simtita de nimeni.
Pornim pe jos catre centrul orasului, unde fotografiem Mitropolia din Targoviste, extraordinar de frumoasa in lumina diminetii.

In 1518 Neagoe Basarab, cerand dezlegarea mitropolitului Nifon, incepe zidirea mitropoliei din Targoviste. Constructia a fost terminata in 1537 in timpul lui Radu Paisie, urmasul lui Neagoe Basarab. Tot acesta o acopera cu tabla de plumb si o zugraveste. Unii istorici considera ca biserica dateaza din timpul lui Radu cel Mare (1495-1508) si ca a fost marita de Neagoe Basarab prin adaugarea pridvorului deschis pe 3 laturi si sustinut de 12 coloane. Aceasta biserica ramane mitropolia tarii din 1520 si pana in 1688 cand se muta la Bucuresti sub domnia lui Radu Leon. Matei Basarab(1632 - 1654), infiinteaza in cladirile mitropoliei Targoviste o tipografie pentru carti in grai romanesc.
Despre minunata biserica, cronica tarii spune ca privind-o se satura ochii tuturor de vederea ei, iar Paul de Alep o descrie ca fiind cea mai mare biserica ce s-a construit pana la acea epoca si mai tarziu in Tara Romaneasca. Sub Constantin Brancoveanu (1688 - 1714) mitropolitul Teodosie a restaurat intreaga cladire, iar mitropolitul Antim Ivireanul reinfiinteaza in cladirile ei vechea tipografie in care se tiparesc carti de slujba si invatatura ortodoxa. Sculptura in lemn a catapetesmei este bogata si aurita. Pictura executata in 1927 de D. Belizarie in stil bizantin pe fond aurit ramane o lucrare de mare valoare a vremii noastre. Din fosta mitropolie se mai pastreaza o icoana de argint aurit cu capul Maicii Domnului si un epitaf din 1828 lucrat in plus rosu cu matase si fir.

Urmatoarea oprire este la o cofetarie, pentru re-alimentare si trezire la o ceasca de cafea.

De aici mergem in cartierul de bulgari Matei Voievod. Aici se va desfasura sarbatoarea Tudorita sau Pastele Cailor.

Programul este bine stabilit: in acordurile muzicii populare bulgaresti aflam ca se va incepe cu inscrierea atelajelor la un concurs de frumusete si abilitati cabaline, apoi se va porni catre biserica unde va avea loc slujba de sfintire a oamenilor si cailor, dupa care se va desfasura concursul propriu-zis: defilarea atelajelor prin fata publicului si a juriului, si premierea cu hamuri, bice si altele asemenea.
Catre biserica pornim cu totii, in carute: asa ne asiguram ca vom fi sanatosi tot anul, conform traditiei bulgaresti. Avem parte de o goana cu multe hurducaturi si ajungem la biserica intr-o caruta trasa de caii Cazac si Breazu: caii sunt alaturi de caii putere ai masinilor! Slujba de sfintire are loc labiserica Sf. Nifon, caii sunt botezati si batranele satului vin cu cosurile pline cu painici. Acestea se numesc konceta si sunt date de pomana oamenilor care o impart cu caii lor, in mod egal.
Astfel este asigurata sanatatea cailor si a stapanilor lor, belsugul recoltelor si bunastarea intregii comunitati. Tudorita sau Pastele Cailor marcheaza si inceputul muncilor agricole de primavara, dar si stransa legatura dintre om si ajutorul sau de nadejde, calul. Este un obicei de sute de ani, din Bulgaria, si care spune ca obligatoriu gradinarul trebuie sa sfinteasca la biserica din comunitate indestructibila legatura dintre om si cal. Are loc in fiecare an, de sfantul Toader, in prima sambata din Postul Pastelui.
Impreuna cu bulgarii din cartier, ne indreptam apoi spre locul de desfasurare a intrecerii. Caii sunt din ce in ce mai nervosa, se ridica in doua picioare, bat pamantul cu copitele si par gata de spectacol. Au participat la concurs 15 atelaje, cu cai frumosi, imposibil de departajat de un ochi ne-experimentat. Pana la urma este ales un castigator, dupa o proba de baraj.
Fotografiem cai, calareti si carutasi, fiecare din unghiuri cat mai dificile, dar efortul este bine meritat! Imaginile sunt extraordinar de reusite! Intram si in curtea unei familii de bulgari, in care indeletnicirea principala era impletitul cosurilor de nuiele.

Pornim apoi pe jos catre Curtea Domneasca din Targoviste.

In drum ne abatem pe la complexul manastirii Stelea ce cuprinde:

- O biserică din veacul al XIV-lea, alta din veacul al XV-lea, un turn-clopotniţă, toate aflate în zona sudică a mănăstirii;
- Mănăstirea ridicată în a doua jumătate a veacului al XVI-lea de negustorul Stelea, menţionată în 1582 de un hrisov prin care Mihnea Turcitul întărea o danie făcută mănăstirii şi, mai apoi, de documentele din 1614, 1617 şi 1623;
- Mănăstirea cu biserica din veacul al XVII-lea ridicată de Vasile Lupu, domnul Moldovei.

Impresionante sunt cele doua turle ale manastirii, frumos impodobite.
Paul de Alep, în însemnările sale, compară Târgovişte (ca mărime), cu Alepul sau Damascul, iar dintre numeroasele ei biserici şi mănăstiri, consideră că cea a lui Vasile Vodă este cea mai frumoasă: "Ea poartă numele Învierii Domnului, dar muntenii o numesc Mănăstirea Stelea. E mare şi îngrădită cu un zid de piatră… Biserica e măreaţă şi înaltă, având două elegante turle cu mai multe cruci, pentru a căror poleire s-a cheltuit, se zice, şapte sute taleri veneţieni. Iconostasul, de artă rusă, este minunat şi are trei uşi". Interiorul este in renovare, insa exteriorul este deosebit de frumos!
Pe strazile Targovistei facem fotografii, pana ajungem la Curtea Domneasca.
Urcam bineinteles in Turnul Chindiei, unde este organizata expozitia "Vlad Tepes-Dracula. Legenda si adevar istoric".
Prima marturie documentara asupra fostei capitale a Tarii Romanesti, Targoviste, dateaza din 1396 si se gaseste in jurnalul de calatorie al lui Johann Schiltberger, participant la batalia de la Nicopole. Nucleul Curtii Domnesti a fost construit in timpul voievodului Mircea cel Batran, fiind alcatuit dintr-un complex de constructii destinate locuirii familiei domnitoare, a demnitarilor Curtii si a slujitorilor acestora.

Turnul Chindiei este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgovişte, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. Turnul a fost construit de către domnitorul Vlad Ţepeş, în timpul celei de-a doua sa domnii, iniţial pentru scopuri militare, clădirea servind drept punct de pază, foişor de foc, dar şi pentru stocarea tezaurului. Actualmente clădirea măsoară 27 de metri în înălţime şi 9 metri în diametru. Între anii 1847 şi 1851 turnul a fost complet restaurat de către domnitorul Gheorghe Bibescu, forma actuală datorându-se acestuia, inclusiv înălţarea sa cu circa 5 metri faţă de construcţia iniţială.
Zarim curcubeul dar si intregul oras.
Apoi, e timpul sa ne intoarcem la gara: drumul spre Bucuresti il parcurgem cu Sageata Albastra; insa intervalul de timp in care ajungem in Bucuresti este acelasi ca la trenul personal....stationeaza intr-o gara...

Si aceasta a fost povestea despre o excursie foto, noi locuri descoperite, noi oameni cunoscuti, noi prietenii...

Cristina si Cristin