De sfarsit de saptamana: Posada si Comarnic

Corul vânătorilor - Weber (Corul Radioteleviziunii Române)

Asculta mai multe audio diverse



Mihail Stan - Mistretul cu colti de argint

Asculta mai multe audio diverse



https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/PloiestiPosadaComarnic#

Cum va spuneam, sambata nu am mai ajuns la Sinaia: incepuse sa ninga si noi nu aveam masina echipata corespunzator; desi nu era zapada asternuta, am preferat sa ne oprim la Muzeul Cinegetic Posada. Probabil multi i-am vazut portile deschise in drumurile catre munte, insa nu i-am calcat pragul. De data aceasta, am hotarat sa-l vizitam. Este singurul muzeu cinegetic din Romania.
Se prezintă trofee dobândite de diverşi vânători dealungul anilor intr-o colecţie uimitoare de animale împăiate şi arme de vânătoare. Toate exponatele sunt valoroase şi au obţinut punctaje mari la concursuri, majoritatea fiind medaliate. Printre cele mai de seamă exponate se număra capră neagră vânată în Munţii Făgăraş în anul 1934 (cel mai vechi exponat); din anul 1937, Romania detine titlul de record absolut la coarne de capra neagra, prin celebrul trofeu Hessheimer, obtinut in Muntii Fagarasului. Si-a reluat suprematia mondiala la craniul de urs brun, in anul 1997, si la cerb comun prin trofeul vânat în 2003 medaliat cu aur la expozitii cinegetice.
Primul nostru Muzeu National de Vanatoare a fost creat in anul 1931, fiind situat in parcul Carol I din Capitala. La vremea aceea, el reprezenta al doilea asezamant cultural de acest gen din Europa. Din pacate, dupa mai bine de un deceniu de functionare, muzeul, impreuna cu inestimabila colectie pe care o detinea, a fost mistuit de flacari.
In anul 1996 este inaugurat Muzeul de Vanatoare din Posada.
Capul de zimbru cu care incepe turul muzeului este impresionant! Sub el, un tablou infatiseaza pe Bogdan si pe Molda, catelusa lui, in lupta cu zimbrul.

Redau mai jos cateva versuri scrise de Adrian Paunescu, in poezia "Rezervatia de zimbri":
O mie de ani vanatorii zelosi
Vanatul suprem al padurii-l vanara
Nu porci, caprioare, fazani si cocosi
Ci zimbri, ca ei sunt pe stema de tara.

Maret animal este zimbrul cel mut.
O mie de ani de sageti si rafale!
Dar el, melancolic ca si la-nceput,
La nimeni nu-nchina puterile sale.
(...)
Maret animal si podoaba de pret
El liniste n-are nicicand si niciunde
Din simplul motiv ca e-atat de maret,
Ca el nicaieri nu se poate ascunde."

Intr-adevar, chiar si pe un perete al muzeului, zimbrul are inca puterea sa infioare. Forta, mandria si tristetea ce au ramas pentru totdeauna imprimate pe chipul lui cu ochi de sticla nu cred ca pot lasa pe cineva indiferent.

Si tot din poezia lui Adrian Paunescu, "Rezervatia de zimbri":
"Dar dupa o mie de ani de cosmar
Se sterge surasul si doliul se leaga
Pe-aun munte in Hateg in codrul bizar
Raman zece zimbri din rasa intreaga."

Trecem printre trofeele de Capra Neagra, de Cerb Comun si Cerb Lopatar. Incerc sa-mi imaginez frumoasele animale ce le-au purtat candva prin paduri. Candva cand erau pline de viata. Cand aveau in nari mirosul padurii si prin vine sange fierbinte. Si cand un glonte le-a sters viata din ochi, iar acum noi ne minunam de incredibilele lor podoabe.
Nu sunt de acord cu vanatoarea. Cel putin nu asa, cu arma la ochi, cu luneta pregatita, dintr-un adapost mestesugit camuflat in inima padurii. Numai omul, dintre toate animalele, vaneaza e placere. Asta e... Au trecut vremurile arcului cu sageti, ale buzduganului!
Bine ca macar, daca tot au fost omorate pentru placerea unora, nu zac aruncate in cine stie ce magazie!

Ajungem si la sectiunea repartizata muflonilor, animale superbe, ce au fost aclimatizate in tara noastra in Dobrogea si Tara Romaneasca. Ajungem apoi si la Mistreti...la "Mistretul cu colti de argint". Impresionante animale, de o forta ce parca emana din toate trasaturile corpului lor. Sectiunea Ursilor prezinta exemplare uriase, cranii imense, gheare si colti infricosatori. Imi amintesc de filmul "Infruntarea", cu Alec Baldwin si Anthony Hopkins - l-am vazut de mai multe ori pentru ca imi place enorm Hopkins, dar si pentru ca urmaream cu sufletul la gura scenele in care ursul ii pandea si ii teroriza pe eroii filmului. Imi place mai ales scena in care Hopkins pescuieste, zgribulit de frig, si la un moment dat se simte privit: se intoarce si in spatele lui este ursul care, cu ochiii lui mici, dar atat de expresivi, il evalua ca pe un adevarat adversar! Merita vazut filmul, daca nu l-ati vazut deja!

Vedem apoi si permisul de vanatoare si cateva fotografii sugestive cu Mihail Sadoveanu. Nu stiam ca a fost pasionat de vanatoare!
Ajungem apoi si la sectiunea pasarilor. Impresionante exemplarele de dropii: aminteau de campiile intinse ale Baraganului...campii pe care, din pacate, nu se mai gasesc dropii si astazi. Se pare ca mai exista doar cateva exemplare, in Campia Romana si Campia de Vest; nu stiu cat de actuala este informatia!

In ultima parte a vizitei noastre sunt expuse cateva exemplare din Africa: picioare de elefanti transformate in scaune, trofee de antilopa gnu, de antilopa saritoare si alte cateva exponate foarte frumoase.

Plecam de la muzeu incantati de ceea ce am vazut si multumiti ca, in sfarsit, ne-am facut timp sa-i trecem pragul!

In drumul inapoi spre Bucuresti ne abatem pe la Schitul Lespezi, la recomandarea a doua prietene. Pana acolo insa, mergem pe la o stana, sa vedem mieii. Oile erau stranse ciopor langa faneata, dar cand au inceput sa se dea cainii s-au ridicat toate si au pornit in coltul opus al stanii. Odata cu ele, au tasnit zeci de miei, care mai de care mai patat si mai neastamparat. Sareau in toate partile, isi incordau gaturile si piciorusele. Unii ingenuncheau langa ugerele oilor si incercau sa suga lapte. Caii latrau, insa nu se apropiau foarte tare; s-au tinut dupa noi cand am plecat, cu latraturi si, mai apoi, cu maraieli satisfacute ce parca ziceau: "Hai ca v-am pus si pe voi pe fuga!"

De la stana am mers la Schitul Lespezi. Preotul paroh ne-a descuiat si am intrat in lacasul intunecos, cu peretii afumati pe care abia se mai zareau urmele chipurilor sfintilor.
Schitul a fost ctitorit in 1661, de catre Parvul Draghici si Serban Cantacuzino. Lucrarile de ridicare s-au terminat in 1685, iar de atunci pana in 1695, locasul a fost pictat de Parvu Mutu Zugravul, cel mai mare pictor de biserici din secolul al XVII-lea. Aceasta a fost prima lui biserica pictata. Actuala catapeteasma dateaza din anul 1911 si este a treia pe care biserica a avut-o. Pana la reformele lui Alexandu Ioan Cuza din 1863, privind secularizarea averilor manastiresti, aici a fost un schit de calugari. Incepand de atunci, ctitoria a devenit biserica parohiala. A fost restaurata clopotnita si are forma sa originala de clopot. Acum sunt in pregatire lucrarile de restaurare a frescelor bisericesti.
Se pare ca pe locul actualei bisericute a fost o alta, de lemn. In biserica aceasta de lemn legenda spune ca s-ar fi rugat Basarab I inainte sa porneasca la batalia ce ar fi purtat-o la Posada, impotriva lui Carol Robert de Anjou. Desi locatia exacta nu este cunoscuta, este posibil ca lupta sa fi avut loc in valea dintre munti, la Posada. Celebra este reprezentarea bataliei in Cronica pictata de la Viena.
Parintele ne povesteste despre toate cate sunt legate de restaurarea schitului.
Apoi, la iesire, il intrebam daca are oi...si daca are oi, are cumva si niste miei, sa-i vedem si noi? Pai cum sa nu...asa ca ajungem si la magazia unde ii tine pe micuti: are 3 miei de turcana. Si oile, mari si blande, dau sa iasa pe langa noi din magazie. Parintele iese la lumina cu doi miei (pe unul il cheama Goguta) si ni-i da in brate! Degetele mi se pierd in blanita moale si creata, iar la piept ii simt caldura mielului alb, cu pete negre. Sta cuminte si se lasa mangaiat, il strang in brate si ii cuprind cu mana capul mic si cele doua urechi uriase! Nici ca l-as mai lasa pe jos!
Parintele ne povesteste cum nu a mai venit ursul din 12 decembrie, dinainte de Craciun... cum i-a sarit rasul in fata cu cateva saptamani in urma. La plecare suntem "evaluati" de ciobanescul cu labe uriase si ochii blanzi; mai latra de cateva ori, ca doar trebuie sa vada stapanul ca-si face meseria! Nu ca stapanul n-ar sti ce caine bun e si cat de bine se pricepe sa tina piept ursilor!

Frumos mai e sa vezi locuri...sa cunosti oameni...