Itinerarii buzoiene

Este vineri, 13 (noiembrie 2009); sa fim sau nu superstitiosi?! Hai sa fim, dar hai sa si pornim la drum! De data aceasta spre Buzau, o zona putin cunoscuta, dar care va deveni tinta noastra in urmatoarele iesiri mai scurte din Bucuresti.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/ItinerariiBuzoiene##

Prima oprire este la Herghelia Rusetu. Aici sunt crescuti cai din rasele Trapas si Semigreu Romanesc. Prima data vizitam grajdurile unde sunt armasarii de monta din cele doua rase mai sus amintite, si caii din rasa semi-greu romanesc ce aveau 3-4 ani si erau antrenati pentru trasul carutelor. Mergem apoi afara pentru a vedea tarcurile unde sunt iepele si manjii tocmai intarcati. Apoi vedem si tarcul unde sunt manjii mai mari, de vreo 2 ani.

Cateva cuvinte despre caii pe care i-am vazut acolo: din rasa Trapas sunt extraordinar de frumosi armasarii Rutinat si Nurofen. Rutinat este armasarul detinator al recordului de 1 min.si 20 sec. la distanta de 3300 m. Nurofen este si el un frumos armasar de 14 ani, negru, castigator a numeroase competitii.

Trapasul este o rasa care se comporta foarte bine atat pe hipodrom in curse de trap inhamat la sulki, cat si la tractiune usoara si calarie , caracterul bland si docil facandu-l apt si pentru transport de persoane si agrement. Trapasul romanesc s-a consolidat ca rasa in ultimele decenii, la formarea sa participand in principal trapasul american in proportie de 85%, trapasul Orlov in proportie de 10%, trapasul francez in proportie de 5%. Este foarte gratios in miscari si bine proportionat. Inceputurile cresterii acestei rase in cadrul Hergheliei Rusetu dateaza inca din anul 1927, cand in herghelie ajung cateva exemplare provenite din cumparari de pe hipodrom. In momentul de fata aceasta rasa se creste si se selectioneaza in hergheliile Rusetu si Dor Marunt, probele pentru testarea performantei se dau pe Hipodromul de trap de la Ploiesti.

Avem parte de cateva minute de o demonstratie ecvestra cu trapasii Rutinat si Nurofen, absolut superbi!

Urmeaza apoi demonstratia ecvestra a lui Ursulica, din rasa Semigreu Romanesc. In vederea obtinerii acestei rase s-a procedat la incrucisarea rasei grele Ardeneze (cateva exemplare ale acestei rase am vazut la arbatoarea Junii Brasovului) cu rasa Trapasa. Rasa Semigreu Romanesc a inceput sa se contureze in jurul anului 1960, ca rasa pentru tractiune grea. Brevetarea acestei rase a avut loc in anul 1985 si s-a obtinut un cal capabil sa tracteze de patru ori greutatea sa corporala in conditii variabile de teren si clima. Probele de calificare la aceasta rasa se dau la varsta de 3-4 ani, cu o greutate de 1300 kg greutate tractata pe distanta de 10 km in alura de pas, baremul fiind de 60 minute. Recordul de tractiune la proba demarajului inregistrat la aceasta rasa a fost de 19.165 kg , pe distanta de 195 m. timp de 1 min. si 46 sec., record realizat de iapa Ada.

La varsta de 5-6 luni manjii sunt insemnati cu fierul rosu, trapasii pe partea stanga si semigreii pe partea dreapta. Mai sunt apoi lasati o saptamana langa iepele-mame, urmand ca apoi sa fie intarcati. Initiala numelui calului reprezinta initiala numelui mamei acestuia. Toti cei 300 de cai din Herghelia Rusetu au cate un nume, pe care il primesc dupa nastere. Herghelia are o suprafata de aproximativ 600 ha, suprafata ce asigura necesarul de hrana pentru cai, dar si spatiul pentru grajduri, tarcuri, spatiu de pasunat.

Caii sunt tinuti in conditii foarte bune, iar primirea ce ni s-a facut a fost deosebita! Am vizitat toate grajdurile, am avut si o demonstratie ecvestra cu doi trapasi si un semi-greu romanesc, iar la final am si calarit putin, iapa Lipia fiind foarte blanda! Bineinteles, am avut oarecare nedumeriri legate de cum o sa incalec pe ditamai namila de animal...cum scara nu mi s-a pus la dispozitie, am reusit pana la urma sa incalec, mai trasa, mai impinsa...Dar ce senzatie, cat de usor mergea si cata siguranta inspira! Sincer, imi doresc tare mult sa pot calari mai des...In fine...

Aceasta herghelie a luat fiinta in anul 1919 prin aducerea din strainatate a aproximativ 300 de cabaline Nonius, cabaline care in anul 1924 sunt transferate la Parta, Timisoara. In acelasi an sunt aduse la Rusetu cabaline Ghidran de la Herghelia Radauti, care au fost crescute la Rusetu pana in anul 1941, cand sunt transferate din nou la Herghelia Radauti de unde se aduce rasa araba, crescuta la Rusetu pana in anul 1964 cand aceasta rasa este transferata la G.A.S. Slobozia. Dupa nationalizarea hipodromului din Bucuresti in anul 1948, la Rusetu se aduc exemplare foarte bune de cabaline din rasa Trapasa, care au constituit baza de plecare pentru nucleul foarte valoros de cabaline trapase care se cresc si in prezent in herghelie. Din pacate astazi mai sunt aici 8 exemplare ale acestei rase: exista valorosi armasari de monta, insa nu mai exista concursuri si hipodrom pentru ca iepele sa atinga standardele impuse de rasa si sa fie astfel folosite pentru reproducere.

Hergheliile din tara noastra au fost preluate de catre Romsilva, ceea ce a fost un lucru cat se poate de benefic; sa speram ca vremurile ce vin vor fi din ce in ce mai bune pentru hergheliile din tara noastra!
Multumiri si pe aceasta cale d-lui Romica Bazu!

De la Herghelia Rusetu am pornit catre Herghelia Cislau. Aceasta s-a infiintat in anul 1894 cu scopul de a produce armasari si iepe de prasila. In anul 1898 institutia se desfiinteaza si ia nastere Depozitul de Remonta al Armatei , care functioneaza pana in anul 1916 , an in care din cauza razboiului se refugiaza in Moldova. Revine la Cislau in anul 1919 si functioneaza pana in anul 1945 cand ferma este preluata de Ministerul Agriculturii care infiinteaza Herghelia de Pur Sange Englez. Rasa Pur Sange Englez este o rasa culturala cu un inalt grad de specializare pentru viteza. Inceputurile constituirii rasei se inregistreaza in sec. XIV , insa bazele regulamentelor de alergari se pun de abia in anul 1605, in Newmarket. Primele alergari oficiale s-au organizat in Anglia in 1634, la concursul GOLD CUP, concurs important si in zilele noastre.

Herghelia Cislau este una dintre cele mai vechi herghelii din tara care in ciuda tuturor transformarilor suferite reuseste si astazi sa-si pastreze scopul initial: de a produce si creste cai de rasa in conditii optime de clima si relief.

Rasa Pur Sange Englez a fost introdusa in tara noastra dupa anul 1870 , la inceput prin importuri sporadice, de catre unii mari propietari crescatori de cai. Mai tarziu, pentru a asigura armatei cai corespunzatori pentru cavalerie si artilerie, Statul Roman se implica in importuri de armasari Pur Sange Englez, socotiti cei mai potriviti pentru nevoile armatei de la acea data. Asemenea importuri s-au facut cu regularitate mai ales dupa 1872, cand Ministerul Armatei a infiintat o herghelie de Pur Sange Englez la Nucet (Dambovita). Aceasta rasa este principala furnizoare cai de curse de galop , exemplarele deosebite fiind folosite cu succes si in concursuri hipice de sarituri peste obstacole.

Si aici vizitam grajdul cu armasarii de monta si pe cel cu manjii de 4-5 luni. Iepele erau toate pe pasune, asa ca le vedem doar in trecere catre varful dealului. Zona este de o rara frumusete: inconjurata de dealuri, ofera numai liniste si relaxare.

Multumiri d-lui Mihai Dumitru si d-lui Nicu!

Mai multe detalii gasiti aici: http://dsbuzau.rosilva.ro/herghelii.html

Am pornit apoi catre Lopatari, incercand sa ajungem la Focul Viu seara, dupa lasarea intunericului. Stiam ca drumul va fi dificil, dar totusi merita incercat. Varianta prin Bisoca, recomandata de GPS, ni s-a parut cam lunga pentru timpul pe care il aveam la dispozitie, asa ca....lenesul mai mult alearga, dupa cum se va vedea. Pe prima varianta de drum pe care ne-am gandit sa mergem, prin Nehoiu, am fost intorsi de un grup de sateni care ne-au spus ca drumul este impracticabil. Pe ce-a de-a doua varianta aleasa, prin Odaile, am ratacit atat de tare drumul, din lipsa indicatoarelor, incat se lasase deja intunericul cand ne-am decis sa abandonam expeditia pentru acea seara si ne-am cautat cazare. Citisem pe net despre pensiunea La Butoaie, din Pietroasele; asta insemna sa dormim o noapte intr-un butoi de vin. Zis si facut, sunam, este disponibil un butoi pentru doua persoane, il rezervam si mergem apoi undeva in Buzau sa mancam.

Cu greu ajungem apoi si La Butoaie: mai ratacim de vreo doua ori drumul, mai urcam pana in varful dealului pe niste drumuri desfundate, de ne-am umplut de namol si pietris (de, era vineri, 13...si ne iesisera in cale numai oameni cu galeti de apa goale...). Insa ce am gasit cand am ajuns La Butoaie...a intrecut orice imaginatie. Tinerii soti Rosca (contact 0744938038) amenajasera 6 butoaie de vin, imense, in locuri de dormit pentru turisti; parca erau casute pentru pitici, din povesti...La noi in butoi fusese pus un radiator asa ca era cald si bine...incat a intrat si motanul Tomy...si n-a mai iesit, drept pentru care am dormit cu el in pat. Am fost apoi invitati la o degustare de vinuri in crama familiei Rosca: excelent vinul Tamaioasa seaca si demi-seaca (un produs propriu al familiei, pentru ca de obicei tamaioasa este dulce); am stat ceva vreme de vorba, urmand ca a doua zi sa luam micul dejun si sa pornim catre Focul Viu. Dupa cum spuneam, noaptea am dormit impreuna cu Tomy in butoi, motanul somnoros continuandu-si somnul si dupa ce ne-am trezit noi. Am luat micul dejun impreuna cu dna Daniela Rosca, mai discutand despre sprijinul si actiunile ANTREC, despre concursurile castigate de pensiunea La Butoaie...asa ca nici nu am simtit cum a trecut timpul!

Ne-am asternut la drum catre Focul Viu din Lopatari. In drum am oprit langa Piatra Alba de la Grunj, o formatiune ciudata de tuf vulcanic atacitic, de culoare alba, aflata la confluenta raurilor Slanic si Jgheab. Facem cateva fotografii si pornim mai departe, catre Muntele de Sare. Langa sosea, peretii abrupti ai versantului nu sunt din stanca golasa, cum ne-am fi asteptat, ci din sare. Peisajul este parca din alta lume, iar culorile sunt extraordinare. Aici facem si un mic popas pentru a culege catina, arbustii plini de spini si de vindecatoare bobite portocalii fiind omni-prezenti. Peisajul satului romanesc este completat de carele cu boi. Atat de multe nu cred ca am vazut intr-o alta zona a tarii!

Prin namoale si gropi am ajuns la Lopatari, sa vedem Focul Viu. Am mers pana cand am gasit o punte rudimentara ce traversa raul, iar in dreptul ei era o bucata e lemn pe care cineva scrisese: "spre Focurile Vii". Daca un copil din sat nu ar fi acceptat sa ne insoteasca, nu am fi putut continua drumul: dupa ce se trece puntea nu mai exista nici un indicator, ci doar garduri ce delimiteaza curtile oamenilor. Ei bine, trebuie sa intri dincolo de garduri si sa urci dealul pieptis, pe o poteca formata la inceput de rotile carelor si carutelor, iar mai apoi de piciorul celor ce se avanta pana aici. Poteca strabate in aceasta ultima parte o livada de pruni (unde se pare ca mai apar uneori si animale salbatice: vulpi, iepuri, mistreti, ursi), iar aproape de varful dealului se opreste in dreptul unui loc parjolit. Aici am ajuns si noi, insa, spre dezamagirea noastra, am gasit focurile stinse. Focul viu este un fenomen natural: din pamant ies gaze si ard continuu....sau aproape continuu...Cand am ajuns noi cateva din gropile in care ard flacarile erau pline cu apa. In aer se simtea un miros puternic de gaz, insa cum nu am avut la noi nici chibrituri, nici bricheta....ne-am lasat pagubasi. Marius, baietelul ce ne-a fost ghid, a incercat inclusiv cu lupa sa aprinda o flacara...nici vorba! Insa tot el ne-a povestit destul de multe despre locurile din jur: cum a vazut ursul in livada, la prune, cum se dau cu sania pe deal imediat ce se asterne zapada; era in clasa a saptea, dar nu stia daca tatal sau il va da la licei...din cate am vazut, nici nu-l prea tragea inima sa continue scoala, tare mult il incanta meseria de sofer!

Pana la urma, nu am facut degeaba calatoria: am avut ocazia sa fotografiem cateva care cu boi si cateva peisaje extraordinar de frumoase! In plus, cred ca e mult mai bine sa prindem noaptea in zona focurilor, atmosfera este parca din alta lume din cate am vazut in fotografiile altora.

De la Lopatari am mers apoi la Meledic. Prima oprire am facut-o la pensiunea Meledic: foarte bune conditii de cazare; din pacate nu au avut ciorba pentru noi... Vizavi de pensiune este Lacul Meledic, sau Lacul fara Fund. Lacul este unic in lume deoarece are apa dulce, insa este situat pe un masiv de sare. Se pare ca nu s-ar fi gasit fundul lacului, si se presupune ca el comunica in subteran cu pestera din imediata vecinatate. In timp insa pe fundul lacului s-ar depus aluviuni care au intrerupt comunicarea cu pestera, dar si cu masivul de sare, astfel ca lacul, cu o suprafata de aproximativ 1 hectar, a fost alimentat doar de ploi si zapezi. Din cate am aflat, totusi adancimea maxima a lacului ar fi de 20 metri...insa e mult mai incitant sa ne gandim la el ca la un lac fara fund. Cat despre Pestera Meledic sau Pestera Sasei Iezi: aceasta are intrarea surpata, datorita unor alunecari de teren. Este o pestera de sare si are o lungime de 3234 de metri, fiind, dupa unii, cea mai lunga pestera in sare din lume, dupa altii fiind a doua in lume dupa o pestera din Israel. Pestera de la Meledic a fost descoperita in 1980, detinand recordul modial, desi lungimea sa era estimata la doar 1257 de metri. Asa ca eu cred totusi ca pestera in sare de la Meledic este cea mai lunga de acest fel din lume! Tot pe platoul de aici se afla si Tabara de Sculptura de la Meledic, unde am fost inconjurati de diferite statui de lemn, cat se poate de expresive si de bine realizate!

Si asa a venit momentul sa lasam in urma galbenii mesteceni, caii focosi, lacurile si pesterile misterioase... locuri ce ar putea fi pe primul loc in lume in aproape orice domeniu, daca ar fi si cunoscute... Noi intentionam sa mai mergem in zona, mai ales ca au ramas atatea de vazut si....fotografiat!

Cateva informatii utile:

1 ora de calarie costa 10 euro / persoana, iar vizitarea hergheliei costa 1,5 - 1,0 euro / persoana. Ar fi bine sa sunati cu cateva zile inainte, pentru ca antrenorul sa fie acolo cand mergeti.

Iata si cateva date de contact:
Pensiunea "La Butoaie" - fam. Rosca: 0744938038

- herghelia Rusetu - 0238/533151

sef herghelie - th.Bazu Romica - tel.0730653696;

- herghelia Cislau - 0238/553590

sef herghelie - ing.Dumitru Mihai - tel.0730653694.

Vacante placute,

Cristina si Cristin DUMITRU