Mi-a batut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a batut cu degete de ploaie...
Si la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las sa intre în odaie,
Ca-mi aduce o cutie cu Capstan
Si tigari de foi din Rotterdam...
Am privit în jurul meu si-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,
Doamne!... Cum puteam s-o las sa plece?
Daca pleaca, cine stie când mai vine?
Daca-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urma oara-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."
Si femeia cu privirea fumurie
A intrat suspecta si umila
Ca o mincinoasa profetie
De Sibila...
A intrat...
Si-odaia mea-ntr-o clipa
S-a încalzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipa
Si cu sarutarea Toamnei, care mâine
O sa moara... vai!...
Bolnava de gripa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu