"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

luni, 31 august 2009

Poezii....de vara

Ultima zi de vara, 31 august...Sa ne amintim in versuri de toate verile care au trecut pana acum, si sa mai adaugam inca o vara amintirilor noastre.

George Toparceanu - Vara la tara

Locuinta mea de vara
E la tara…
Acolo era sa mor
De urat si de-ntristare
Beat de soare
Si parlit ingrozitor!
Acolo, cand n-are treaba,
Orice baba
Este medic comunal.
Viata ce aci palpita
E lipsita
De confort occidental.
Nu exista berarie,
Nici regie…
Doar un hot de carciumar
Care are marfa proasta
Si-o nevasta
Ce se tine c-un jandar.
Cand te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, miscand domol din coada,
Spre livada
Ale satului cirezi.
Si te poarta sub escorta
O cohorta
De tantari subtiri in glas,
Inzestrati la cap c-o scula
Minuscula
Cu pretentie de nas…
Cand se ia cate-o masura,
Lumea-njura
Pe agentul sanitar
Si-l intreaba fara noima:
Ce-ai cu noi, ma?
Pentru ce sa dam cu var?…
Ale satului mari fete
Fara ghete
Ies la garduri pe-nserat…
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Niste fapte
Care m-au scandalizat!)
Langa foc, o baba surda
Si absurda
Spune, ca si alte dati,
Tot povestea cu Ileana
Cosanzeana,
Plina de banalitati.
Doarme-apoi adanc comuna…
Numai luna
Galbena ca un bostan
Iese, mare si rurala,
La iveala,
Dintr-o margine de lan.
Cand si cand un caine urla
Ca din surla…
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit…
Dar in zori incep cocosii,
Pacatosii,
Ca sa faca iar scandal,
Sa te saturi de viata
Si dulceata
Traiului patriarhal!
D-aia zic eu, prin urmare,
Vorba mare:
Ca de-acuma, sa ma tai,
Nu-mi mai trebuie-alta cura
In natura,
Sa ma duceti cu alai!
Mearga pictorii la tara
Ca sa piara
De caldura si de praf!
Mie dati-mi strazi pavate,
Maturate,
Dati-mi cinematograf!
Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce sa mor asa?
Nu mai vreau taranci naive,
Primitive…
Mie dati-mi altceva!
Dati-mi, dati-mi strada-ngusta
Unde gusta
Omul viata mai din plin
Cu trasuri, femei cochete
Si cu fete
Incaltate cel putin!

George Toparceanu - Sfarsit de vara

Daca linistea padurii adormite
Nici o veste de-altadata nu-ti trimite
Si pe freamate pornite de departe
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte,
Vin’ cu mine sa ne pierdem în zadar
Printre galbenele raristi de stejar,
Cu sfioase campanule si sulfine,
Pe carari pe unde nimeni nu mai vine.

Dulce zumzet somnoros si ireal
Sa ne cheme spre poienile din deal.
Taina linistii înalte sa ne furePrin cotite luminisuri de padure
Si la umbra sa ne-mbie mai târziu
O clopotnita de aur straveziu,
Leganând deasupra crestetelor noastre
Licuricii înaltimilor albastre…

Fara gânduri, ca-ntr-un somn abia deschis,
Sa traim în clipe lungi acelasi vis.
Foi uscate-n jurul tau sa cada rar,
La ureche sa-ti descânte un bondar
Si cum stai cu ochii-nchisi pe jumatate,
Soare galben printre ramuri nemiscate
Sa-ti învaluie-n tacere si-n lumina
Fruntea mica de domnita bizantina.

Iar la-ntoarcere, sa trecem prin pasuni
Si prin funduri de livada cu aluni,
Printre garduri fumurii si solitare
Ce se uita-n urma noastra cu mirare…
Si din treacat, ici si colo, sa culegi
Sânziene cu tulpinele întregi,
Margarete, scânteioare si aglice,
Un buchet de flori orfane si calice,
Lung în coada si ghimpos si cu tarâna.
La plecare sa-l tii falnic într-o mâna,
Dar cu vremea, desfoiat, sa-ti para greu
Si la urma sa mi-l dai sa-l duc tot eu…

O sopârla pe carare, lânga noi,
Speriata sa fosneasca dintre foi
Si sa stea, sa va uitati o data bine,
De departe, tu la ea si ea la tine,
Tu de sus si ea din pietrele fierbinti,
Amândoua serioase si cuminti.

Mai încolo o crenguta de malin
Ori un ghimpe sa te-ntârzie putin
Si purtând de-a lungul vailor prin tara
Vestea noua a sfârsitului de vara,
Flutur mic, într-o lucire de-asfintit,
Sa ne-ntâmpine din tarina grabit,
Cu rugina pe albastre aripioare
Ca o vesteda petala de cicoare.

George Toparceanu - Rapsodii de vară

Cine-ar putea sa spuna
Câti secoli au trecut
De-o luna,
De când nu te-am vazut?...
Salcâmii plini de floare
Se uita lung spre sat,
Si-n soare
Frunzisul leganat
Le-atârna ca o barba...
Acolo mi-am gasit
În iarba
Refugiul favorit.
Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineti
Contemplu
O tufa de scaieti.
Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Rasare
Un astru inutil...
Iubito, fara tine
Începe-o noua zi...
Dar cine
Le poate socoti?
Ca zilele-n restriste
Se-nalta si apun
Ca niste
Baloane de sapun...
Cu mâinile sub tâmpla
Cum stau asa culcat,
Se-ntâmpla
Un fenomen ciudat:
Privirea mea distrata
Prin negre ramuristi
Mi-arata
Doi ochi adânci si tristi
Si-n orice strop de roua
Vad doua brate, mici
Ca doua
Picioare de furnici.
Dar daca o lacusta,
Din verdele talaz,
Robusta
Îmi sare pe obraz,
-Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugravit mai sus,
Si-n ochii mei deodata,
Ca-n alte dimineti,
S-arata
O tufa de scaieti...
Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Sa cânte-ncet pe nas.
Prin ierburile crude,
Sub cerul fara fund,
S-aude
Un bâzâit profund
Si pâna la amiaza
Pamântul încropit
Vibreaza
Adânc si linistit.
Sunt gâze si gânganii
Ce sar si fac mereu
Matanii
Când trec prin dreptul meu,
Si-mpreunându-si zborul,
În ierburi îsi ascund
Amorul
Multiplu si fecund.
Si-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare
-Ce face dorul meu?
Iubirea mea nebuna,
De-abia trezita-n zori,
Aduna
Manunchiuri mari de flori.
Se-ntreaba - ce sa faca?
Si far-a pregeta,
Ea pleaca
Întins, la casa ta.
Si nici nu bagi de seama
Cum pasu-i furisat
Cu teama
S-apropie de pat,
Ci doar treasari deodata
Si parca-ti pare rau.
Mirata,
Te uiti în jurul tau...
Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu parul desfacut
La mine,
Sa-mi spuie ce-a facut...
Asa, spre zarea larga,
Pe zi de-atâtea ori
Alearga
Pe drumuri lungi de flori.
Târziu, când peste lanuri
Coboara spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;
Când luminosul crainic,
Luceafarul stingher
Si tainic
S-aprinde iar pe cer
Si cu lumina noua
Sclipeste ca un strop
De rouaPe vârful unui plop,
Iubirea mea fugara
De-abia s-a linistit,
Si-afara,
Ca un copil trudit,
Pe-un maldar de sulfine,
Cu cel din urma gând
La tine,
Adoarme suspinând.

Tudor Arghezi - Buruiana, Nu Stiu Care

Buruiana, nu stiu care
Ti-i porecla de nascare
Si nici nu vreau sa ti-o stiu.
Stiu ca esti pamantul viu
Si ca, orisicum, tu cresti
Far-a sti cum te numesti.
In fiestecare sat
In fiecare urzica
A pus Domnul o margica
Si-a croit tulpini si floare
Dupa soiuri de tipare
Cu osardnica migala,
Sa nu stea tarana goala.
De folos ori nefolos
El vrea-ntai lucru frumos.
Dintr-o ingustime-a stofii
A scos crinii si cartofii.
Cu acelasi fir de ata
Tese, prinde si agata,
Si la fel, cu-aceeasi ravna
Ca scoti floare, ca dai tafna.
Omul insa, capcaun,
Vrea frumos numai ce-i bun,
Impartind pe cate toate
Sant, in feluri de bucate,
Judecata i-o da gura
Si-i da lingura masura.
Nu-i frumos la el ceva
Care nu se poate bea
Si nimic bun si curat
Nu-i, ce nu e de mancat.
Buruieni cu fir aprins,
Nu va caut dupa lins,
Spicul nu-l aleg cu must
Si nici ghimpii dupa gust.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu