"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

duminică, 23 august 2009

In vizita la bisericile rupestre din Bulgaria: Basarbovo si Ivanovo


In 22 august 2009 am pornit sa revedem locurile prin care trecusem cu 1 an in urma: bisericile rupestre din zona Ruse: Sf. Dimitri Basarbovski, din satul Basarbovo, si rezervatia arheologica monument UNESCO de la Ivanovo.

Am postat cateva dintre fotografii aici:

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/BisericiRupestreDinBulgaria22August2009#
Manastirea rupestra “Sf. Dimitrii din Basarbovo” este situata in pitoreasca vale a raului Rusenski Lom, printre alte manastiri sapate in piatra. Se afla la aproape 10 km de Ruse si poarta numele satului din apropiere.
Cele mai vechi mentiuni despre aceasta manastire dateaza din secolul al XV-lea si se afla in registre de taxe din Imperiul Otoman. Intr-un astfel de registru exista un “timar” adica o descriere a pamanturilor ce erau in proprietatea conducatorului valah Basarab I; fiica sa, Teodora, a fost sotia Tarului Ivan Alexander. Acest “timar” este primul document scris in care este mentionat numele satului Basarabovo “precum manastirea Basarab”. In 1911 o Comisie a Vestigiilor Istorice a fost infiintata la Muzeul National de Arheologie din Sofia , avand ca principala sarcina elaborarea un ei harti arheologice a Bulgariei. Vestitul calator ceh Karel Skorpil care a strabatut drumurile Bulgariei in scop stiintific a fost invitat sa se alature Comisiei. In anul 1912 Skorpil a pornit in calatorie de-a lungul raului Lom, vizitand si descriind manastirea Basarbovo.
Anul in care manastirea a fost lasata fara locuitorii sai permanenti de-a lungul stapanirii Imperiului Otoman, nu este cunoscut. Viitorul episcop de Smolyan, Tihon, a ingrijit manastirea incepand cu 1919, in vreme ce la 1937 calugarul Hadji Hrisant de la manastirea Preobrejenski s-a stabilit aici si a inceput sa reconstruiasca manastirea.
Despre sfant se spune ca, in vremea in care nu renuntase la viata lumeasca, a calcat peste un cuib de pasari, omorand micile fiinte. Remuscarea l-a cuprins si din acel moment s-a hotarat sa devina pustnic.
Momentul mortii sale i-a fost facut cunoscut in vis, astfel ca, atunci cand a stiut ca va muri, s-a culcat pe malul raului Lom iara apa si malul l-au cuprins si l-au facut de negasit. O fetita din sat insa l-a visat, culact intre doua pietre; mai multi sateni au pornit sa caute trupul sfantului si l-au gasit, pe malul celalalt al raului Lom, in dreptul chiliei pe care o sapase in stanca.
In ceea ce priveşte naţionalitatea sfântului lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece multe sate aveau populaţie mixtă iar în perioadele mai agitate, locuitorii lor se mutau pe celălalt mal al Dunării, în Ţara Românească. Acest lucru s-a întâmplat şi cu satul Basarabov, în secolul al XVIII-lea, când, în urma distrugerii lui, localnicii se mută în satul Slobozia de lângă Giurgiu, însă se reîntorc, în parte, spre sfârşitul secolului, formând actualul sat Basarabov.
În timpul războiului ruso-turcesc din anii 1768-1774, sfintele moaşte au fost transportate în oraşul Bucureşti de către generalul Petru Saltikov. Acestea au fost aşezate cu mare evlavie şi bucurie în Catedrala din Bucureşti "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", unde se află până în ziua de astăzi.
În anul 1895, învăţătorul Nicolae Nemtov viziteaza Mitropolia de la Bucureşti şi se închină la moaştele Sfântului Dimitrie, rugând pe mitropolit să-i deschidă racla. Făcând o descriere a veşmintelor şi a înfăţisării sfântului, învăţătorul consemnează că o mână este mai albă, iar cealaltă pare puţin înnegrită din cauza mulţimii închinătorilor care o sărută.
Mânăstirea Sf. Dimitrie din Basarbovo, zona Nicopole, a fost în trecut românească şi posedă icoane pe lemn cu inscripţie în română şi greacă.

Manastirile rupestre de la Ivanovo sunt situate la o distanta de 21 km de Ruse si sunt total diferite de celelalte manastiri de pe teritoriul Bulgariei. Un complex manastiresc traditional este format din 1-2 biserici si o zona rezidentiala, in vreme ce complexul de la Ivanovo reprezinta o retea de bisericute, capele si chilii sapate in piatra, la o inaltime de 32 de metri fata de apele pitorescului canion sapat de raul Roussenski Lom.
Manastirile rupeste de la Ivanovo sunt cele mai vestite altare rupestre din zona datorita frumoaselor picture, foarte bine pastrate.
Pesterile din zona au fost locuite de catre calugari din secolul al XIII-lea pana in secolul al XVII-lea (cele mai cunoscute si bine conservate au fost Capela Gospodev Dol si Biserica Ingropata). In dorinta lor de a fi mai aproape de Dumnezeu, calugarii ermiti au inceput sa se stabileasca in aceasta zona incepand cu secolul XIII, au sapat chilii, biserici si capele in stanca. In perioada de apogeu a complexului manastiresc de la Ivanovo, se pare ca existau aici 40 de biserici in stanca si 300 de chilii locuite de calugari. Din pacate, marea majoritate a acestora nu se mai pastreaza.
Manastirile rupestre de la Ivanovo isi datoreaza inegalabila faima culturala si istorica picturilor murale ce dateaza din secolele al XIII-lea si al XIV-lea, pastrate in cinci dintre biserici. Artisti talentati le-au zugravit cu fresce realiste, cu un colorit rafinat si o compozitie bogata, si le-au transformat astfel intr-o adevarata valoare a picturii bulgare medieval. Picturile murale abunda in motive antice – cariatide goale, coloane cu lei si masti. Ele sunt un exemplu de reinviat interes pentru antichitate si cultura acesteia, interes ce poate fi observat in secolul al XIV-lea in arta crestin – ortodoxa.
Dintre bisericile care inca se patreaza, Gospodev Dol (care se afla in locul cu acelasi nume) este cea mai bogata in picture murale, in vreme ce chiliile calugarilor pastrau secretul conferiunilor scrijelit pe ziduri. Din astfel de scrijelituri ale zidurilor se poate afla ca tarul Ivan Terter (1279 – 1292) si-a petrecut aici ultima parte a vietii, fiind ingropat in manastire.
O alta biserica impresionanta este denumita biserica Ingropata. In ciuda numelui si a interperiilor naturii, frescele din aceasta biserica sunt inca foarte bine pastrate. Unul dintre cei care au facut donatii bisericii a fost tarul Ivan Assan al II-lea, caruia ii placea sa viziteze aceste locuri si sa petreaca aici mult pretuite momente de singuratate. Aceasta pasiune a tarului este demonstrata de portretul sau, gasit in biserica Ingropata, portret in care tine in mana un model al bisericii – ipostaza caracteristica in care erau surprinsi, in picture, donatorii bisericilor.
O a treia biserica ce merita amintita este numita de catre localnici, simplu, Biserica. Despre ea se crede ca a fost ctitorita de catre tarul Ivan Alexandru (1331 – 1371). Are, de asemenea, valoroase fresce care reprezinta scene din Biblie realizate intr-un stil caracteristic, local. Din pacate, valorile manastirii inca mai sunt pradate de catre vanatorii de comori.
Bisericile rupeste ale complexului monahal de la Ivanovo sunt incluse in lista patrimoniului UNESCO.

Calatoria noastra s-a incheiat in Ruse, unde am petrecut aproximativ 6 ore. Am vizitat Muzeul Regional de Istorie, unde am avut sansa sa admiram o expozitie de obiecte din ceramica si argint de origine iraniana, precum si o expozitie de broderii chinezesti.
Am mers apoi prin centru orasului, catre Panteonul Reinvierii, monument inchinat soldatilor bulgari care si-au dat viata in timpul Razboiului de Independenta. Apoi am pornit catre faleza Dunarii si catre restaurantele din zona (manati in primul rand de foame, dar si de dorinta de a vedea Dunarea si malul romanesc). Am revenit apoi in centrul orasului, in Piata Libertatii, unde am mancat o inghetata uriasa si am admirat (din nou) frumoasa cladire cunoscuta sub numele de Edificiul Rentabil. Am vazut si cladirea primei societati de asigurari din Ruse, devenita ulterior sediu al Politiei si poreclita de catre localnici "Bahamas".

Despre Ruse mi-a fost recomandat un articol interesant, aparut in Ziarul Financiar si scris de Catalin Fudulu; reproduc mai jos cateva fragmente foarte interesante, din acest articol:
"...in parcul orasului este monumentul inchinat razboiului din 1877-1878. Acesta, flancat stanga-dreapta de doi lei care “au rupt lanturile robiei”, are montata statuia zeitei Victoria in varful unui obelisc, iar pe cele patru laturi de la baza sunt montate basoreliefuri cu scene de lupta.
Dezvelirea monumentului, la 12 august 1909, a creat un diferend diplomatic intre bulgari si romani, primii lovindu-se de refuzul regelui Carol I de a participa la ceremonie. Stand stramb si judecand drept, suveranul roman a avut dreptate. Independenta Bulgariei, consfintita in conditiile Tratatului de pace de la Berlin (1878) a fost udata pe campul de lupta cu sangele militarilor romani si rusi care au asaltat redutele turce de la sudul Dunarii. Cat despre militarii bulgari, acestia nu au existat in adevaratul sens al cuvantului, exceptandu-i pe voluntarii bulgari care au activat in cadrul armatei ruse. Ceea ce a provocat supararea Regelui Carol I (1866-1914) au fost cele patru basoreliefuri cu scene de lupta. Pe toate sunt reprezentati numai militari rusi si voluntari bulgari si niciun militar roman (sa nu omitem faptul ca 2.100 de militari romani au murit in lupta).
In cele din urma, monumentul a fost dezvelit in prezenta unor membri ai guvernului bulgar, a consulilor Romaniei si Rusiei la Sofia si a 12 veterani de razboi romani nenominalizati. Ceremonia a inceput printr-un Te-Deum, oficiat de mitropolitul Vasilii “pentru odihna sufletelor celor cazuti in razboi”. Generalul Boteff a tinut primul discurs, proslavindu-i pe eroii romani. A ridicat apoi, in numele regelui Ferdinand al Bulgariei (1861-1948), panza de pe monument, “incredintandu-l comunei Rusciuk”.
Preotul roman Dumitrescu si veteranul Lutescu au evocat participarea Armatei Romane in Razboiul de Independenta. Au mai tinut discursuri Pavloff, primarul Rusciuk-ului, si doi veterani bulgari. La finalul ceremoniei, premierul bulgar Malinoff i-a oferit consulului roman la Sofia doua telegrame pentru a le inmana Regelui Carol I. Se incerca in acest mod o reparatie morala.
Timpul a trecut, (...), insa neconsemnarea meritelor armatei romane de catre realizatorii operei de arta ramane de actualitate."

Despre Ruse iata si cateva evocari interesante dintr-un articol de Andrei Pippidi despre un jurnal de calatorie din 1868, al unui englez ce a intrat in Romania pe la Rusciuc.
Editorul lui Jules Verne, Hetzel, cel cu copertele groase, roşii şi aurite, se specializase în cărţi de călătorii. De aceea, a publicat şi impresiile din Orient, Orientul european dintre Atena şi Viena, ale lui Emile Guimet, care mai scrisese un „jurnal de turist“ din Egipt şi alt volum despre Spania. Notele de drum din care spicuiesc descrierea Bucureştilor au apărut la Paris, în 1868, sub titlul L’Orient au fusain. Notes de voyage. După o zi de navigaţie pe Marea Neagră, pînă la Varna, legătura cu Dunărea se face pe calea ferată construită de englezi, pe o vale pitorească semănată cu sate numeroase, dar mizere, cu casele de lut şi paie ale unor ţărani care mînă bivoli, trenul oprindu-se des, fără ca nici un călător să suie sau să coboare. La Rusciuc, în grădina hotelului, francezul aude pentru prima oară muzica populară românească. „Glasul viorii sună cînd ca un vaiet, cînd ca o izbucnire de mînie, violoncelul îşi ritmează notele adînci cu înverşunare, iar un nai ţipă triluri săltăreţe şi game plîngătoare. Căci nu sînt decît trei şi această orchestră în miniatură e de ajuns pentru a ne emoţiona şi a ne lăsa o amintire de neşters“. La Giurgiu, „contrastul este izbitor. Malul turcesc trist, părăsit, fără animaţie. Portul românesc plin de mărfuri, de căruţe trase de boi, care se încarcă şi descarcă. Prin Rusciuc se văd rătăcind cîţiva soldaţi ursuzi sau vameşi somnoroşi, Giurgiul furnică de agricultori care-şi conduc căruţele, de hamali harnici, de negustori zoriţi. Apatia orientală în faţa activităţii europene, moartea despărţită de viaţă printr-o frontieră... "
Un personaj celebru nascut in Ruse la 1769 (si unde a trait pana la varsta de 25 ani) este nimeni altul decat armeanul Emanuel Mârzaian - celebrul Manuc- bey, cel care a facut hanul din Bucuresti ce-i poarta numele.

Acestea fiind povestite, cred ca -am stranit interesul pentru o calatorie la Ruse.

Cu bine,
Cristina si Cristin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu