"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

marți, 29 decembrie 2009

Anul Nou


Si vine inca un An Nou...si a trecut inca un An Vechi...Un sfarsit si un inceput pe care unii il privesc cu bucurie, cu speranta, altii dimpotriva, cu pesimism. Toata aceasta perioada a fost incarcata de simboluri, de datini si traditii. Profitand de ocazie, am incercat sa gasesc in diferite surse cat mai multe astfel de traditii: pentru ca ne plac, pentru ca le apreciem, pentru ca sunt simbol al poporului nostru.
Astfel ca acum am profitat de ocazie si am incercat sa le gasesc, astfel ca am ajuns sa parcurg paginile cartii scrise de etnolog Ion Ghinoiu, "Sarbatori si Obiceiuri Romanesti".

Cartea contine detalii foarte multe si foarte interesante, drept pentru care o recomand cu incredere oricui doreste sa descopere nu lucruri neaparat noi, ci doar uitate si neatinse, din traditia poporului nostru.

"Innoirea anului cuprindea ideea perfectiunii inceputurilor, a beatitudinii "varstei de aur", motiv pentru care oamenii tuturor timpurilor asteptau cu mare nerabdare sosirea noului an. Dar indepartarea de ziua care marca noul an calendaristic insemna si pierderea treptata a perfectiunii initiale; acumularea zilelor aducea imbatranire, degenerare si pierdere (M. Eliade). Timpul se naste anual, se maturizeaza in vremea coacerii recoltelor si apoi imbatraneste si moare, conditie esentiala pentru reinceperea unei noi perioade calendaristice. In unele legende populare, intre varsta timplui calendaristic (de la 01 ianuarie la 31 decembrie) si varsta sfintilor, exista o corespondenta usor sesizabila.
Astfel, sfintii calendarului popular sunt mai tineri sau mai batrani, dupa sansa avuta de acestia la impartirea sarbatorilor: Sanvasai, celebrat in prima zi a anului, este un tanar chefliu care sta calare pe butoi, iubeste si petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezinta "zeul" dragostei pe plaiurile carpatice; Sangiorzul (23 aprilie) si Santoaderul sunt calare pe cai; Santilie (20 iulie) si Sanmedru (26 octombrie) sunt maturi, dupa ei urmand generatia sfintilor-mosi: Mos Andrei (30 noiembrie), Mos Nicolae (6 decembrie), Mos Ajun (24 decembrie) si Mos Craciun (25 decembrie).

La trecerea de la ciclul vechi (anul vechi) la ciclul nou (anul nou) se desfasura un spectacol ritual care urmarea, in esenta, un singur scop: renovarea simbolica a lumii.
Anul nou este creatia repetata dupa fiecare perioada de 365 sau 366 de zile. Teoretic, fiecare zi a anului-cerc putea sa devina zi de inceput a anului. Data celei mai importante sarbatori calendaristice nu era lasata insa la voia intamplarii: aceasta se hotara in functie de sosirea echinoctiilor si solstitiilor, de inceputul sau sfarsitul ciclului vegetal sau de reproductie a animalelor domestice si salbatice.

Ciclul mortii si renasterii era reprezentat in Bucovina printr-un ritual carnavalesc: 4 perechi de boi trageau un car frumos impodobit, in care se gaseau cele 12 luni reprezentate prin tot atatea persoane de varste diferite (luna ianuarie, anul nou, era reprezentata de un copil, iar luna decembrie, anul vechi, era reprezentata printr-un mosneag. "In urma carului, o trena carnavalesca alcatuita din copii, curiosi si gura-casca, insotesc carul care umbla prin sat, in noaptea de Anul Nou. Alaiul carnavalesc se opreste la unele case osptitaliere. Anul Vechi improvizeaza, in versuri sau in proza, un fel de dare de seama asupra activitatii comunitare a satului: succesele si insuccesele in munca campului, in viata culturala a tarii si chiar in viata internationala. Fiecare luna completeaza anaitic, la modul ironic sau satiric, lipsurile. Iar Anul Nou incheie colindul, promitand pentru viitor un an si mai bun" (Vulcanescu).

In aceasta perioada au loc jertfe ale divinitatii adorate, prin substitutie. La popoarele preistorice schimbarea anului si, uneori, a anotimpurilor, cerea sacrificii umane. Cu timpul, sacrificiile sangeroase au fost inlocuite cu sacrificiul animalelor (porc, miel, berbec), arborilor (stejar, brad) si plantelor cultivate (colacul, painea din faina de grau).
Taierea porcilor avea loc intr-o anumita zi, la Ignat (20 decembrie), si intr-un anumit moment al zilei. Lemnul dur al stejarului se folosea, impreuna cu un lemn de esenta moale, la aprinderea Focului Viu, iar butucul de stejar (zeul mort) ardea (rit funerar de incinerare) pe vatra la Craciun (moartea si renasterea sezoniera a divinitatii solare). Colacul substituie omul sau divinitatea careia i-a ost menit. El este o pereche a sufletului fara de care acesta nu se poate integra in existenta (colacii la nasterea copilului, in primul rand colacul moasei), preexistenta (colacii de nunta, in special colacul miresei), si postexistenta (colacii la inmormantare, la 40 de zile si la 7 ani dupa inmormantare).

Credinta ca la Sarbatorile de Iarna mortii reveneau simbolic printre cei vii tine de modul de gandire al omului preistoric: inaintea nasterii anului se anuleaza ordinea fireasca a lucrurilor, iar timpul si spatiul se degradeaza pana la starea primitiva de haos. La sfarsitul unui ciclu si inceputul altui ciclu calendaristic, aveau loc ritualuri care urmareau, in esenta, un singur scop: renovarea simbolica a lumii. La sarbatorile de Anul Nou se presupunea ca spiritele mortilor erau prezente pe pamant. Prin aparitia lor lumea era regenerata si sanctificata (M. Eliade). Mortii erau asteptati in zua de ajun, deci la inceputul ciclului sarbatorilor de iarna, si aveau sa plece la lacasele lor incepand cu miezul noptii de Anul Nou pana la Boboteaza.

La solstitiul de iarna Soarele pare slabit (ziua cea mai mica din intreg anul), dar optimismul, bucuria si entuziasmul oamenilor se dezlantuiau intrucat din aceasta zi astrul incepea sa-si recastige puterile pierdute, dovedindu-si astfel invincibilitatea. Focurile solstitiale pot fi considerate incercari ale oamenilor de a ajuta Soarele: sa-l mentina la aceeasi inaltime pe bolta la solstitiul de vara si sa-l sprijine la urcusul sau pe cer la solstitiul de iarna. Nimic mai logic pentru mentalitatea arhaica decat aprinderea focurilor in momentele cand caldura si lumina marelui astru incepeau sa scada sau sa creasca. Aprinderea focurilor la solstitii, echinoctii si la marile schimbari ale anotimpurilor (iarna-vara la Sangeorz, vara-iarna la Sanmedru) sunt probe sigure ca stramosii nostri efectuau observatii astronomice pentru ca sa-si fixeze, in raport cu astrii, principalele sarbatori.

Excesele din noaptea de Revelion sunt supravietuiri ale unor stravechi ospete rituale. Practicile orgiastice experimentau, probabil, starea primordiala nesupusa normelor si constrangerilor sociale. Dupa M. Eliade abandonarea normelor ar mima "dobandirea conditiei semintelor care se descompun in pamant parasindu-si forma pentru a da nastere unei plante noi".

Colindatul nu este specific numai Sarbatorilor de Iarna. Este un ceremonial complex, organizat de o ceata anume constituita, care transmite prin texte cantate sau strigate, numite colinde, si, uneori, prin masti, recuzita, dansru, acte si gesturi rituale, formule magice, vestea mortii si renasterii divinitatii adorate, urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in Noul An.

In concordanta deplina cu degenerarea timpului apar in ritualul de Anul Nou, in special in ajun, mascatii si jocurile cu masti. Desi fiecare tip de masca avea un rol si o semnificatie proprie, s-a emis opinia conform careia ele reprezentau spiritele mosilor si stramosilor ce transmiteau, prin tot ceea ce se facea (jocuri, dialog, gestica), principiul fertilitatii in noul an. Jocurile cu masti de Anul Nou nu sunt intotdeauna legate de mosi si stramosi, ci si de un fel de refulare a tensiunilor sufletesti ascunse in timpul anului.

In momentul trecerii de la Anul Vechi la Anul Nou aparea nevoia de a memora ceea ce s-a petrecut in perioada de timp care se incheia, pentru ca toti membrii obstii sa paseasca pragul cu ganduri bune si dorinta de a depasi neimplinirile. Statistica faptelor bune si a celor rele este tinuta in timpul anului de feciorii satului si comunicata in imprejurarea numita de etnografi: "strigatul peste sat".

Sistemul felicitarilor, al urarilor intru multi ani, fericire, sanatate, belsgu, atat de frecvent in zilele ciclului sarbatorilor de Anul Nou se incadreaza in marea categorie a actelor de propitiere (de divinatie, de profilaxie). Desi romanii ne-au lasat, conform documentelor lingvistice, datina colindatului, diferenta dintre acest obicei asa cum se prezinta el astazi in sud-estul Europei, si cel roman, a devenit extrem de mare. Sunt suficiente argumente care sustin ipoteza ca romanii aveau un colindat foarte simplu, de fapt o urare directa, asa cum s-a pastrat la noi in finalul colindelor. Exista argumente etnologice conform carora urarea directa era considerata initial o vraja: transmiterea sanatatii, prosperitatii, fericirii, prin puterea si magia cuvantului.

Actele de profilaxie concentrate concentrate in ciclul Sarbatorilor de Iarna si la alte sarbatori de peste an cuprindeau un intreg arsenal de practici arhaice: luminatii, trecerea vitelor prin foc, sarirea peste foc, fumegatii, arderea rasinei, producerea zgomotelor cu ajutorul bicelor, tobelor, strigatelor.

In nici un alt moment al anului nu se efectuau atatea farmece si descantece ca in perioada Sarbatorilor de Iarna, mai cu seama in cele trei nopti de priveghi care prefatau Craciunul, Anul Nou si Boboteaza. Noul an in care se intra era un timp necunoscut ce putea aduce bucurii sau nenorociri. Pentru a-l descifra se dadeau sensuri pozitive sau negative comportamentului animalelor si pasarilor, felului cum arde focul in vatra si se inalta fumul, viselor.

Nelipsite din riologia Anului Nou erau actele rituale prin care se afla daca ogoarele si vitele vor da rod, daca timpul va fi ploios sau secetos, calduros sau friguros, daca va fi pace sau razboi. In noaptea de Anul Nou, uneori la Craciun sau Boboteaza, se intocmeau calendarele meteorologice.

Jocurile de noroc practicate in noaptea de Anul Nou au avut intial o incarcatura magica, intrucat participantii interpretau sansa sau nesansa ce le vor avea in noul an.

In noptile ciclului Sarbatorilor de Iarna batranii incercau sa descifreze tainele cerului si sa gaseasca in miscarea astrelor sensuri pentru activitatile cotidiene. Credinta ca in noptile sarbatorilor mari, de renovare a timpului calendaristic, se deschide cerul, moment favorabil cand oamenii puteau cere sa li se mplineasca diferite dorinte pentru noul an, a fost consemnata in toate regiunile tarii.

Revelionul nu este altceva decat un ritual funerar al antichitatii geto-dace ocazionat de moartea si renasterea simbolica a primului zeu al omenirii, Anul, si a timpului calendaristic cu care se confunda, in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie. Timpul oiectiv, care curge spre infinit, liniar si fara intoarcere, este OPRIT dupa 365 de zile, si intors, precum ceasornicul, de la inceput. Intoarcerea simbolica a timpului in noaptea de Revelion a fost asimilata cu moartea divinitatii adorate, iar reluarea numaratorii zilelor cu nasterea acesteia. Are loc si fenomenul astronomic spectaculos al solstitiului de iarna cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si sa creasca putin cate putin, cu cat sare cocosul de pe pragul casei sau cu cat se misca puiul in gaoacea oului.
Prin infinite obiceiuri si credinte se exprima, la inceput, teama, dezordinea si haosul, iar dupa miezul noptii de Revelion optimismul, veselia, ordinea si echilibrul."

Un comentariu:

  1. Un articol interesant care mi-a trezit în suflet nostalgia copilăriei...
    La mulţi ani, autorilor!
    Diana

    RăspundeţiȘtergere