Meleaguri argesene: Manastirea Namaiesti, Manastirea Cetatuia, Manastirea Corbii de Piatra

Dragi prieteni,

zilele trecute am "rasfoit" prin fotografiile mai vechi pe care le avem. Si am gasit cateva imagini a caror poveste inca nu am spus-o aici, pe blog.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/ManastiriArgesene#

Poate unii dintre voi stiu: noi suntem si foto-reporteri ai revistei "Vacante si Calatorii". Colaborarea cu ei am inceput-o in septembrie 2007, printr-o relatare a mini-excursiei pe care noi am facut-o in judetul Arges, relatare care s-a concretizat in articolul "Triunghiul magic al crestinatatii romanesti".
In plus, tot in 2007 ne-am cumparat si masina, "Furia Neagra".

Redau mai jos cateva fragmente din articolul amintit mai sus:

"Pornim la drum din Pitesti. Se anunta o zi frumoasa, iar drumul ne conduce prin satele argesene, cu case ce stralucesc in soarele diminetii.
Am plecat cu un traseu bine stabilit, si anume vizitarea manastirilor rupestre Namaiesti, Cetatuia Negru Voda si Corbii de Piatra, aflate la o distanta egala una de cealalta, formind un impresionant triunghi echilateral, cu latura de 20 km.

Prima este manastirea Namaiesti. Situata la altitudinea de 800 m, manastirea este la sapte km de Cimpulung Muscel, in satul Namaiesti, ale carui case inca mai au porti vechi si inalte de lemn. Intrarea in manastire este peste drum de casa memoriala "George Topirceanu". Urcind drumul pietruit, alaturi de credinciosii veniti sa se inchine la Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, zarim silueta alba si zvelta a turlei manastirii, cladita pe un colt de stinca. Prima atestare scrisa a locasului este din 1386, intr–un document prin care Mircea cel Batrin daruia satului din vale aceasta manastire de maicute. Date exacte despre aparitia ei nu se cunosc, dar acesta este farmecul locului: legendele sint cele care dau viata trecutului, nu cercetarile specialistilor. Se pare ca trei ciobani au poposit in aceste locuri si trei nopti au avut cu totii acelasi vis: Maica Domnului le–a aratat locul din stinca unde era ascunsa icoana facuta dupa chipul si asemanarea Sa. In locul acela le–a cerut sa zideasca locas de inchinare in slava si cinstirea Intrarii in biserica a Sfintei Fecioare Maria, Izvor de viata si tamaduire. Biserica este, de fapt, un mic locas de inchinare sapat in piatra, cu picturi sterse, dar unde se gaseste si Icoana Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi icoane din lumea crestina. Mergand pe firul istoriei, tot legendele spun ca icoana ar fi fost pictata de Sfintul Apostol Evanghelist Luca, deoarece Maica Domnului ii spusese sa picteze 12icoane, dupa numarul celor 12 Apostoli, si sa o lase pe fiecare in locul unde–i va placea mai mult. Se crede ca Icoana de la Manastirea Namaiesti ar fi apartinut Sfintului Apostol Andrei, care ajungind prin aceste locuri ar fi gasit grota ce li s–a aratat in vis ciobanilor. De aici insa istoria merge mai departe in trecut: dupa parerea unor istorici, grota aceasta, in care a fost gasita icoana, ar fi fost un vechi templu pagan, inchinat lui Zalmoxis. Apostolul Andrei voia sa–i crestineze pe slujitorii acestui cult, numai ca a descoperit grota goala si a rostit: Nemo Est (vorbe ce s–au pastrat pina astazi in numele locului, Namaiesti).

Plecam din Namaiesti si ne continuam drumul pina la manastirea Cetatuia Negru–Voda, dupa ce primim citeva indrumari de la maicutele manastirii Namaiesti. Soseaua este in stare foarte buna si drumul serpuit ne duce ceva mai departe, spre munte. Mergem de–a lungul Dambovitei, la 25 km sud–est de Campulung, si, in satul Cetateni, zarim indicatorul catre manastirea Cetatuia. Langa indicator incepe si podul peste rau, iar cateva femei ne imbie cu zmeura, afine si mure. Lasam masina in parcarea improvizata si trecem podul pentru a putea ajunge la cararea care se ingusteaza si incepe sa suie pieptis muntele. Urcam si din loc in loc descoperim locuri de odihna si cruci ce infatiseaza sfintii parinti din zile trecute. Dupa ce reusim sa parcurgem drumul anevoios, descoperim bisericuta formata din doua pesteri, separate de un perete natural. Si aici istoria se completeaza cu legenda si invers. Se pare ca pe aceste locuri se afla cea mai veche cetate geto–dacica, romanii nereusind sa o distruga, deoarece nu au putut patrunde in munti, iar conform descoperirilor arheologice, acesta reprezenta un important centru social si economic geto–dac. Prezenta dacilor in aceste locuri o simti cind urmezi cararea pe buza prapastiei: in fata iti apare, incremenita in stinca, silueta cavalerului trac, aparator de mii de ani al acestor locuri. Foarte bine conservata, imaginea din stanca a luptatorului trac, calare, te face sa crezi toate legendele si povestile acestor locuri: simti cum n–ai fost niciodata atat de aproape de trecut si incerci sa–ti imaginezi cum cineva a stat in fata stancii, chiar in locul unde stai si tu acum, si a cioplit cu unelte primitive piatra. Locul are insa si alte mistere si legende, pe care ti le dezvaluie, incet–incet. Legenda musceleana povesteste despre urmarirea tatarilor pe aceste meleaguri de catre Negru–Voda, care si–a facut oaste de la Fagaras. Pe ruinele vechii cetati dacice, Negru–Voda construieste o noua cetate si o lasa in stapinirea capitanilor sai, Cotea, Badea si Stoian, care au dat nastere satelor vecine, Cotenesti, Badeni si Stoenesti. La curtea domneasca de la Cetatuia construieste o prima biserica, la poalele muntelui, in 1215. A fost prima biserica din totalul de trei ce alcatuiau un complex unicat de biserici mari de zid, distruse insa din cauza intemperiilor.
Manastirea Cetatuia de astazi are doua hramuri: Izvorul Tamaduirii si Adormirea Maicii Domnului. Se pare ca un izvor miraculos incepe sa curga in fiecare an in data de 16 aprilie din spatele Sfintei Mese si se opreste pe 15 august. Comori pentru credinciosii ce urca pina aici sunt si Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, dar si sala cu sute de candele care, prin credinta celor care ajung pina aici, nu se sting niciodata. Si asta nu este inca tot: manastirea Cetatuia este singura cu doua hramuri, dar si cu doua altare. Legenda spune ca Marghita, sotia lui Negru Voda,
si–a sapat singura, in stanca, un altar catolic, pentru a se putea inchina si ea in acelasi loc cu sotul sau, de credinta ortodoxa. Si atat de fierbinte si de puternica era credinta celor doi, incat urmele pasilor lor se mai vad inca in pietrele pe care acestia urcau la bisericuta.

Parasim acest loc magic pentru a ne indrepta spre urmatoarea oprire: manastirea Corbii de Piatra. In drumul nostru nu putem insa sa nu facem un popas la Mausoleul de la Mateias, inchinat eroilor din Primul Razboi Mondial. Este foarte bine intretinut, scenele din razboi, manechinele care acum infatiseaza ostasii care au rostit cindva: "Pe aici nu se trece" sunt, in continuare, chiar si dupa ani, impresionante. Medalii si inscrisuri vechi, armele unui ofiter alaturi de casca indoita a unui soldat – toate sint frumos asezate in vitrine.

Pornim iarasi la drum pe DN 73C, Curtea de Arges – Cimpulung Muscel, mergem pina la Domnesti (22 km), apoi urmam o ramificatie la stinga spre Nucsoara (Domnesti – Stanesti – Corbsori – Corbi, 11 km). Zarim, de pe drumul de tara, manastirea Corbii de Piatra: un zid de piatra si o pata alba, stralucitoare. In malul de gresie isi faceau adapost, pe vremuri, corbi uriasi, corbi care au devenit mai apoi simbolul Corvinestilor. Urcam la biserica si acolo gasim o parte din informatiile mult asteptate. Ctitorul manastirii este voievodul Basarab I, dar se pare ca biserica dateaza din vremuri mult mai vechi, vremuri de persecutii ale crestinilor, fiind atestata ca locas de cult ortodox catre sfarsitul secolului II d. Hr. Legatura cu exteriorul se facea printr–o deschizatura in partea de nord, prin care nu se putea intra decat de–a busilea. Prima atestare documentara dateaza din 23 iunie 1512, dar nu coincide si cu momentul infiintarii manastirii. Biserica mai pastreaza inca bucati mari de pictura de inspiratie bizantina, cea mai veche pictura rupestra din tara noastra, de la inceput de secol al XIV–lea.
Aici am cunoscut-o si pe Mama Uta, pe nepoata dansei si sotul acesteia din urma. Oameni primitori si plini de buna-vointa fata de turisti, ne-au aratat uriasul adormit ce se profila in zidul de stanca din spatele casei lor. Am vazut clar corpul uriasului adormit, picioarele si talpile acestuia. Povesti ar fi multe de spus, ba chiar povesti stiintifice, pentru ca s-au luat si probe pentru diverse analize...desigur, dupa toata tavatura, nimeni nu a mai dat nici un semn de viata.
Noi oarecum ne-am bucurat: locurile nu prea pareau atinse de picior "turistic". In plus, mama Uta ne-a invitat si in casa batraneasca, una dintre cele mai vechi din sat: avea peste 100 de ani.
Inainte de plecarea noastra, mama Uta isi reluase indeletnicirile de fiecare duminica: pe prispa casei, citea din Biblia cu litere uriase...vazul incepuse sa-i slabeasca, dar asa putea citi pildele sfinte.
Vizavi iesisera vecinele, pe o banca la poarta, imbracate de sarbatoare, in costume populare argesene: era Duminica.

Lasam in urma acest loc cu sufletul plin si cu sentimentul ca va fi greu de descris experienta prin care am trecut. Aceste locuri pot fi, doar cu greu, si nu pe de–a–ntregul, puse in cuvinte. Trebuie sa mergi sa le vezi, dar mai ales sa le simti. Aici afli despre Zalmoxis, despre credintele si actele de vitejie ale geto–dacilor, aici mergi in istorie pina la capat, pina la primii oameni.

Text & foto: Cristina Dumitru

Sursa: http://www.vacantesicalatorii.ro/portal/