"Nu-mi spune cat esti de educat, spune-mi cat ai calatorit". Mohammed
Valeriu Penisoara - Poporul roman - opere complete (versuri : Adrian Paunescu, muzica : Valeriu Penisoara)

Asculta mai multe audio folk

marți, 21 septembrie 2010




O vizita la Praga presupune, cu siguranta, o vizita la Cimitirul Evreiesc. De ce in Bucuresti nu am merge in vizita la Cimitirul Bellu?! Ei bine, in aceasta vara, mai precis pe 7 august 2010, impreuna cu Asociatia foto Bucurestiul meu drag! am mers in excursie foto la Cimitirul Bellu din capitala.

http://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/CimitirulBelluBucuresti#

Desi poate suna ciudat, acesta este un loc ce merita vizitat. Incarcat de istorie, de cultura, de monumente extraordinar de frumoase, dar si de multa durere, Cimitirul Bellu trebuie parcurs cu harta in mana. Noi am ajuns prima data pe Aleea Scriitorilor, unde, aliniate si destul de bine intretinute, am vazut mormintele lui Eminescu, Caragiale, Calinescu, Sadoveanu, Nichita si multi altii.
Monumentele din cimitir sunt spectaculoase, atat prin realizarea artistica, acuratetea detaliilor, prin expresia chipurilor, dar si prin sentimentul de suferinta si durere pe care il degaja.
Aproape fiecare monumet are o legenda proprie. Iata cateva dintre cele aflate de noi:
- Doamna cu Umbrela, pe numele ei adevarat Katalina Boschott. Povestea pre aceasta tragedie romantica are doua variante. Unii spun ca un bucurestean foarte bogat si insurat s-a indragostit nebuneste de o fata frumoasa, pe care a luat-o ca guvernanta pentru copiii lui. Sotia, geloasa, a vrut sa scape de ea punandu-i putin cate putin arsenic in mincare, otravind-o treptat si in cele din urma ucigand-o. Rapus de durere, barbatul a inmormantat-o undeva pe aleile din fata, aproape de cavoul familiei, si a dat ordin maestrului Raffaello Romanelli s-o sculpteze in marime naturala. Intervine din nou sotia, care porunceste sa fie scoasa de acolo si mutata tocmai in fundul cimitirului, sa n-o vada nimeni. Mai exista si o alta varianta a povestii: o frumoasa femeie, amanta bogatasului, a fost operata gresit de un medic incompetent. Ultimele cuvinte ale ei pe patul de moarte ar fi fost: „Cet animal de médecin m’a tuée!“ (Animalul asta de doctor m-a ucis!), cuvinte care au si fost incrustate cu litere de aur pe monumentul din granit rosu. Din pacate ele nu s-au pastrat, fiind furate.

- Cavoul familiei Poroineanu are un monument funerar ce reprezinta o tanara femeie moarta, intinsa pe spate intr-un pat. In genunchi, plange pentru vesnicie un barbat cu barba. Povestea celor doi tineri este cutremuratoare. Cand erau foarte mici au fost despartiti. Baiatul a ramas in tara, iar fata a plecat la Paris. Nu li s-a spus niciodata ca sunt frati. A trecut timpul si tanarul a plecat la randul lui in Franta, la studii. Acolo, insa a intalnit marea iubire, o femeie de o frumusete rapitoare, cum nu mai vazuse. S-au casatorit imediat si au trait clipe de fericire nebuna. Totul a durat, pana cand, revenind in tara, au aflat, prin nu se stie ce imprejurare, ca sunt frati buni. Oroarea, disperarea si durerea i-au facut pe cei doi amorezi nefericiti sa-si puna capat zilelor. In urma lor a ramas povestea si monumentul din marmura neagra, ridicat de artistul Raffaello Romanelli.


Iata cateva detalii despre istoricul Cimitirului Bellu:

"Până la jumătatea sec. XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul bisericilor, existând însă şi 7-8 cimitire în afara oraşului, pentru populaţie şi pentru săraci.

Cum Bucureştiul a ţinut întotdeauna pasul cu noul, legiuitorii de atunci hotărăsc desfiinţarea vechilor cimitire de pe lângă bisericile centrale şi hotărăsc "Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş" care apare în 1831. Abia în 1850 o comisie a Sfatului Orăşenesc discută concret crearea altor cimitire în afara oraşului, unul dintre ele fiind de pe uliţa Şerban-Vodă, unde era o mare grădină a baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministru al Cultelor şi Justiţiei, învecinată cu o moşie a Mănăstirii Văcăreşti, ce avea acolo trei mori de vânt. Acest teren este donat de baronul Bellu, Sfatului Orăşenesc, călugării de la Văcăreşti urmându-i exemplul.

La 26 noiembrie 1852, Sfatul Orăşenesc hotărăşte începerea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului, iar în ianuarie 1853, arhitectul Alexandru Orescu întocmeşte planurile pentru construcţia unei capele pe locul vechii biserici a lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), cel care fusese căsătorit cu Irina, fata marelui Ban Văcărescu şi strănepoata lui Ienache Văcărescu, cel omorât de turci împreună cu domnul Constantin Brâncoveanu.

Pictorul Lecca zugrăveşte interiorul capelei, care a fost înzestrată cu obiecte de cult şi cele de trebuinţă. În toamna lui 1855 au început lucrările de amenajare a terenului, lucrări terminate în septembrie 1858, când cimitirul începe să funcţioneze legal. În 1859 guvernul trece hotărât la aplicarea legii, prin mutarea cimitirelor din oraş şi din jurul bisericilor afară din oraş, comunicând parohiilor "porunca" de interzicere a înmormântărilor în Capitală.

C.A. Rosetti (1816-1885), iniţiatorul organizării Cimitirului Bellu şi cel ce pusese mult suflet în această lucrare importantă pentru Capitală, este şi primul concesionar consemnat în Arhiva Cimitirelor, care în noiembrie 1859 cumpără un loc pentru înmormântarea fiicei sale, Elena. Urmează scriitorul Cezar Bolliac, care în 1860 îşi înmormântează soţia, Aristiţa, născută Izvoranu. În aprilie 1861, C.A. Rosetti îşi înmormântează şi un băiat, Anton (menţionăm doar două nume mai cunoscute în acei ani). Realitatea este că din 1855 au fost multe înhumări de oameni obişnuiţi, ale căror nume s-au pierdut în vreme.

Din 1862, Cimitirul Bellu trece sub autoritatea Municipalităţii Capitalei. În Monitorul Ţării Româneşti, din aprilie 1860, se anunţă amenajarea şi altor cimitire în afara barierelor, pentru comunităţile israelite, catolice, evanghelice, protestante, calvine, armene, musulmane, un cimitir pentru deţinuţi, şi unul al săracilor. Se mai deschid cimitire particulare. Din raportul doctorului Iacob Felix, medicul şef al Primăriei Capitalei, de la sfârşitul anului 1877, rezultă că oraşul avea atunci 17 cimitire.

În 1890 capela Cimitirului ruinându-se, Emil Pake Protopopescu, primarul de atunci al Bucureştiului, pune piatra de temelie la noua capelă, care s-a clădit în stilul catedralei din Carlsbad, zugrăvirea fiind opera pictorului Mihail Popp. Mai târziu, capela este repictată de Dimitrie Belisarie şi Artur Verona, iar catapeteasma sculptată în lemn de Anghel Dima.

În urma poruncii guvernului de desfiinţare a cimitirelor de pe lângă bisericile bucureştene, familiile înstărite şi-au mutat osemintele strămoşeşti în cimitirul Bellu. Sunt menţionate familiile Cantacuzino-Râfoveanu (1863), Scarlat Rosetti (1865), Văcărescu ― oseminte din sec. XVI, Florescu, Ghica, Ralet, Filitti, Zefcari, Câmpineanu, Mihăilescu, Barbu Slătineanu, aduse de la biserica Sf. Ioan cel Mare (ce a existat în locul Casei de Depuneri actuale), de la mănăstirea Sărindar (acum Cercul Militar), şi de la alte biserici buucreştene. Cimitirul Bellu de la 17 ha câte avea în 1859, la 20 ha în 1960, are în prezent cca 28 ha."
Paul Filip
în "Panteonul Naţional", Ed. Afir, Bucureşti, 2001

Mai multe detalii:
http://www.crestinortodox.ro/reportaj/bellu-28-hectare-istorie-72264.html
http://www.bellu.ro/

2 comentarii:

  1. Ce bine imi pare ca ai pus legenda Doamnei cu umbrela! Iti multumesc1 Cred ca aveam vreo 14-15 ani cand, venind cu mama mea in Bucuresti, am vizitat cimitirul Bellu. Doream sa vad mai ales mormintele marilor scriitori dar am ramas impresionata de numeroase alte monumente funerare. Printre ele, Doamna cu umbrela! Trebuie sa mai am pe undeva o fotografie in alb si negru, 6x9, cum faceam atunci, cu primul meu aparat de fotografiat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca ti-a fost de ajutor postarea! Cred ca ar fi interesant de vazut fotografia aceea, alb - negru, pe hartie, pe care ai facut-o cu ani in urma.

    Pe langa vechile monumente, in cimitirul Bellu exista si influente "moderne". Am aflat de la unul dintre ingrijitorii locului cum ca ar exista si un cavou cu lift. Ne indemna sa mergem sa-l vizitam, dar timpul nu ne-a permis. Ar fi fost interesant de vazut.

    RăspundețiȘtergere