Prin 2005 - 2006 am avut ocazia sa participam la cateva actiuni organizate la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti, sub indrumarea d-nei Iuliana Dobre. Una dintre actiuni a fost despre Calusari. Materialele au fost aduse si prezentate de catre Muzeul Taranului Roman si au fost cateva filmulete foarte interesante: cel mai tare m-a impresionat cel in care o femeie a fost vindecata de jocul Calusarilor si sacrificarea unei gaini negre.
Toate materialele prezentate au fost filmate de muzeografi, in sate din sudul Romaniei, in incercarea de a culege datini si obiceiuri, ritualuri si credinte stramosesti, chiar din mijlocul celor ce inca le mai practica.
Toate materialele prezentate au fost filmate de muzeografi, in sate din sudul Romaniei, in incercarea de a culege datini si obiceiuri, ritualuri si credinte stramosesti, chiar din mijlocul celor ce inca le mai practica.
Anul acesta, in luna lui ciresar, am avut ocazia sa ne aflam in Valcea si, la Calina, sa vedem pe viu o ceata de calusari.
Insotiti de doi lautari, ei dansau pe drum sau in curtile oamenilor. E bine sa joace Calusul in curte 3 ani la rand, pentru a aduce rod si sanatate gospodariei. La sfarsitul dansului, poti cere de la Mut fire de usturoi sau frunze de pelin, pe care sa le porti apoi cu tine, avand efect benefic.
Ceremonialul de mare spectacol, precedat de Legatul Steagului si urmat de Spargerea Calusului in saptamana Rusaliilor, este cunoscut sub numele de Calusari. Persoanele de sex masculin care doreau sa intre in ceata Calusarilor se aduna cu o saptamana inaintea Rusaliilor, in afara satului, la malul unei ape unde, printr-un scenariu-ritual diferit de la o zona la alta, depun juramintul prin care se leaga sa respecte regulile cetei si conditiile puritatii rituale in perioada Rusaliilor.
Ceata, formata din 9-11 membri si organizata ierarhic, este condusa de un vataf (staret) caruia toti ii sunt supusi. Un alt personaj important al cetei este "mutul": mascat, in timpul dansurilor Calusarilor, el ii penalizeaza pe cei care gresesc, si executa tot felul de gesturi comice, adesea obscene; mutul insa nu danseaza. In perioada Rusaliilor, Calusarii poarta un costum specific, au zurgalai la picioare, iar in mana tin o bata.
Calusul cuprinde practici si formule magice, dansuri si acte rituale executate de ceata masculina ierarhizata: Mut, Vataf, ajutor de Vataf, Stegar, Calusari de rand. Starea euforica si legatura mistica intre participanti, legati prin juramant de credinta si rituri magice, sunt obtinute prin executarea dansurilor sacre dupa melodii de joc cantate de lautari. In timpul depunerii juramantului este interzisa prezenta persoanelor din afara grupului. Muzicantii nu fac parte din ceata si nu depun juramant de credinta.
La taina cea mare a naşterii Căluşului (Legatul Căluşului) nu asistă decât Căluşarii. Este momentul când se face ciocul Căluşului dintr-un lemn răsucit sau cioplit, în forma unui cap şi gât de cal. Acesta se îmbracă într-o piele de iepure în care se pun diferite plante de leac.Calusarii depun jurământul de credinţă şi sunt iniţiaţi prin săritul peste Căluş. Ei se salută zicând ,,Halai şa!”,mestecă usturoi pentru a fi protejaţi împotriva spiritelor rele şi mai ales a bolilor lăsate de hidoasele babe Rusalii.
Principalul protagonist al spectacolului este Mutul, care face tot felul de giumbuşlucuri, merge în mâini, execută diferite acrobaţii, nu ascultă de vătaf, îi pedepseşte simbolic pe cei care nu dansează bine, glumeşte cu cei din public. Căluşarii colindă în acest mod tot satul până la apusul soarelui.
Căluşarii (bărbaţii cei mai agili şi mai puternici din sat) au un rol important în cadrul comunităţii. Ei reiau în mod simbolic viaţa zeului cabalin şi săvârşesc rituri de vindecare a persoanelor îmbolnavite de Rusalii şi de alungare a spiritelor rele. In timpul dansului Calusarilor din Valcea foarte spectaculos a fost momentul urcarii pana in varful prajinii, cu mainile goale.
La incheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Calusarii revin la locul in care au depus juramantul, desfac steagul si il ingroapa intr-un loc secret (ingroparea Calusului). Apoi ceata se rasfira, fiecare apucand-o in alta directie. Daca se intalnesc in sat, se salute si totul reintra in existenta cotidiana.Jocul Calusarilor, desfasurat in context traditional, nu scenic, a disparut aproape cu totul, insa mai poate fi intilnit in sudul tarii, in special in zona Teleorman sau in Oltenia (cum am avut si noi sansa de a vedea).
Calusul reprezinta in primul rind un ceremonial de magie profilactica impotriva bolilor aduse de iele, fapt confirmat de acea stranie conspiratie a muteniei, a pastrarii unui secret medical si a unui incognito pentru ceata de dansatori, marcat chiar in unele regiuni - cum ar fi Oltenia - de strigatul de apel la prudenta "I-auzi, i-auzi!",scrie Victor Kernbach.
Cantemir considera Dansul Calusarilor drept unul in mare masura magic, dansatorii avind fetele acoperite, vesminte femeiesti, glasuri prefacute femeieste, purtand pe cap cununi de pelin, flori si agitand sabii in miini. Cantemir defineste magia dansului:"Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, Calusarii incep sariturile lor si la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap la picioare, pe cel culcat, ii sufla la ureche citeva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa". Acelasi ritual l-am vazut si noi in materialele despre care am amintit mai sus, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti; in plus, pe langa dansurile si cantecele calusarilor, pentru vindecarea bolnavei a fost sacrificata o gaina neagra.
Dupa cum apare in Descriptio Moldaviae, ritualul dureaza zece zile, timp in care Calusarii dorm numai sub stresini de biserici,din prudenta fata de ielele razbunatoare.
Calusarii sunt chemati de oameni sa joace in curte. Daca au jucat intr-un an, e bine ca si in urmatorii doi ani sa fie chemati in aceeasi curte si sa joace. Se pare ca ne reintalnim cu magica cifra 3.
Spre deosebire de Legatul Căluşului desfăşurat înainte de a răsăritul soarelui, Spartul Căluşului este efectuat seara, după apusul soarelui. Divinitatea Căluş, substituită de recuzita rituală a Mutului (paloş, falus din lemn), efigia (Steagul Căluşului) şi totemul acestuia (Ciocul Căluşului), este jertfit şi supus unui complicat ceremonial funerar, din care nu lipsesc actele şi dansurile rituale, gesturile şi formulele magice.
Ceremonia funerară cuprinde executarea unui dans însoţit de doborârea unui căluşar sau a Vătafului, „culcarea” steagului pe pământ şi săritul calusarilor peste el, desfacerea Steagului pe muteşte de către Vătaf, frângerea prăjinii Steagului în atâtea bucăţi câţi căluşari au fost în ceata, datul pe apă sau înhumarea bucatilor rupte din Steag împreună cu masca şi paloşul din lemn ale Mutului, înhumarea Ciocului,împărţirea căpăţânilor de usturoi care au fost legate în Steagul Căluşului.
Ceremonialul se încheie cu fuga rituală urmată, uneori, de ascunderea căluşarilor prin lanurile de grâu, regruparea lor la un semnal al Vătafului şi mimarea unui dialog din care rezultă, din întrebările şi răspunsurile care şi le pun unii altora, că vin de la târg, că au făcut negoţ, că s-au rătăcit şi nu ştiu unde sunt etc, ca şi cum „nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”, expresie populară a cărei origine se pare a fi acesta probă rito-magică de păstrare a unui mare secret.
Locul unde se Sparge Căluşul, în special groapa unde se înmormântează Ciocul, devine un mormânt sacru. De aceea, el se alege de catre Vătaf acolo unde nu se ară, nu se sapă, nu se trece cu carul. După un an, Ciocul se deshumează; dacă pielea este putrezită, se îmbracă cu alta nouă, iar la trei ani se confecţionează un Cioc nou, cel vechi rămânând pentru totdeauna înhumat.
Cam acesta ar fi, in cateva cuvinte si imagini, ritualul Calusului. Din pacate nu am reusit sa urmarim ceva mai multa vreme ceata de Calusari. Dupa ce am vazut la Calina acest ritual, am incercat sa ne documentam mai bine si, mai ales, sa povestim si altora ceea ce am aflat. Acum ne-am uitat traditiile si obiceiurile, iar cand ni le amintim, parca ne rusinam cu ele...Noi avem insa speranta ca in anii ce vin, macar din curiozitate, dar si din dragoste fata de riturile traditionale, satele Olteniei si Munteniei vor fi cutreierate, in perioada Rusaliilor, de cei doritori sa afle povesti din trecut.
Ceremonialul de mare spectacol, precedat de Legatul Steagului si urmat de Spargerea Calusului in saptamana Rusaliilor, este cunoscut sub numele de Calusari. Persoanele de sex masculin care doreau sa intre in ceata Calusarilor se aduna cu o saptamana inaintea Rusaliilor, in afara satului, la malul unei ape unde, printr-un scenariu-ritual diferit de la o zona la alta, depun juramintul prin care se leaga sa respecte regulile cetei si conditiile puritatii rituale in perioada Rusaliilor.
Ceata, formata din 9-11 membri si organizata ierarhic, este condusa de un vataf (staret) caruia toti ii sunt supusi. Un alt personaj important al cetei este "mutul": mascat, in timpul dansurilor Calusarilor, el ii penalizeaza pe cei care gresesc, si executa tot felul de gesturi comice, adesea obscene; mutul insa nu danseaza. In perioada Rusaliilor, Calusarii poarta un costum specific, au zurgalai la picioare, iar in mana tin o bata.
Calusul cuprinde practici si formule magice, dansuri si acte rituale executate de ceata masculina ierarhizata: Mut, Vataf, ajutor de Vataf, Stegar, Calusari de rand. Starea euforica si legatura mistica intre participanti, legati prin juramant de credinta si rituri magice, sunt obtinute prin executarea dansurilor sacre dupa melodii de joc cantate de lautari. In timpul depunerii juramantului este interzisa prezenta persoanelor din afara grupului. Muzicantii nu fac parte din ceata si nu depun juramant de credinta.
La taina cea mare a naşterii Căluşului (Legatul Căluşului) nu asistă decât Căluşarii. Este momentul când se face ciocul Căluşului dintr-un lemn răsucit sau cioplit, în forma unui cap şi gât de cal. Acesta se îmbracă într-o piele de iepure în care se pun diferite plante de leac.Calusarii depun jurământul de credinţă şi sunt iniţiaţi prin săritul peste Căluş. Ei se salută zicând ,,Halai şa!”,mestecă usturoi pentru a fi protejaţi împotriva spiritelor rele şi mai ales a bolilor lăsate de hidoasele babe Rusalii.
Principalul protagonist al spectacolului este Mutul, care face tot felul de giumbuşlucuri, merge în mâini, execută diferite acrobaţii, nu ascultă de vătaf, îi pedepseşte simbolic pe cei care nu dansează bine, glumeşte cu cei din public. Căluşarii colindă în acest mod tot satul până la apusul soarelui.
Căluşarii (bărbaţii cei mai agili şi mai puternici din sat) au un rol important în cadrul comunităţii. Ei reiau în mod simbolic viaţa zeului cabalin şi săvârşesc rituri de vindecare a persoanelor îmbolnavite de Rusalii şi de alungare a spiritelor rele. In timpul dansului Calusarilor din Valcea foarte spectaculos a fost momentul urcarii pana in varful prajinii, cu mainile goale.
La incheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Calusarii revin la locul in care au depus juramantul, desfac steagul si il ingroapa intr-un loc secret (ingroparea Calusului). Apoi ceata se rasfira, fiecare apucand-o in alta directie. Daca se intalnesc in sat, se salute si totul reintra in existenta cotidiana.Jocul Calusarilor, desfasurat in context traditional, nu scenic, a disparut aproape cu totul, insa mai poate fi intilnit in sudul tarii, in special in zona Teleorman sau in Oltenia (cum am avut si noi sansa de a vedea).
Calusul reprezinta in primul rind un ceremonial de magie profilactica impotriva bolilor aduse de iele, fapt confirmat de acea stranie conspiratie a muteniei, a pastrarii unui secret medical si a unui incognito pentru ceata de dansatori, marcat chiar in unele regiuni - cum ar fi Oltenia - de strigatul de apel la prudenta "I-auzi, i-auzi!",scrie Victor Kernbach.
Cantemir considera Dansul Calusarilor drept unul in mare masura magic, dansatorii avind fetele acoperite, vesminte femeiesti, glasuri prefacute femeieste, purtand pe cap cununi de pelin, flori si agitand sabii in miini. Cantemir defineste magia dansului:"Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, Calusarii incep sariturile lor si la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap la picioare, pe cel culcat, ii sufla la ureche citeva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa". Acelasi ritual l-am vazut si noi in materialele despre care am amintit mai sus, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti; in plus, pe langa dansurile si cantecele calusarilor, pentru vindecarea bolnavei a fost sacrificata o gaina neagra.
Dupa cum apare in Descriptio Moldaviae, ritualul dureaza zece zile, timp in care Calusarii dorm numai sub stresini de biserici,din prudenta fata de ielele razbunatoare.
Calusarii sunt chemati de oameni sa joace in curte. Daca au jucat intr-un an, e bine ca si in urmatorii doi ani sa fie chemati in aceeasi curte si sa joace. Se pare ca ne reintalnim cu magica cifra 3.
Spre deosebire de Legatul Căluşului desfăşurat înainte de a răsăritul soarelui, Spartul Căluşului este efectuat seara, după apusul soarelui. Divinitatea Căluş, substituită de recuzita rituală a Mutului (paloş, falus din lemn), efigia (Steagul Căluşului) şi totemul acestuia (Ciocul Căluşului), este jertfit şi supus unui complicat ceremonial funerar, din care nu lipsesc actele şi dansurile rituale, gesturile şi formulele magice.
Ceremonia funerară cuprinde executarea unui dans însoţit de doborârea unui căluşar sau a Vătafului, „culcarea” steagului pe pământ şi săritul calusarilor peste el, desfacerea Steagului pe muteşte de către Vătaf, frângerea prăjinii Steagului în atâtea bucăţi câţi căluşari au fost în ceata, datul pe apă sau înhumarea bucatilor rupte din Steag împreună cu masca şi paloşul din lemn ale Mutului, înhumarea Ciocului,împărţirea căpăţânilor de usturoi care au fost legate în Steagul Căluşului.
Ceremonialul se încheie cu fuga rituală urmată, uneori, de ascunderea căluşarilor prin lanurile de grâu, regruparea lor la un semnal al Vătafului şi mimarea unui dialog din care rezultă, din întrebările şi răspunsurile care şi le pun unii altora, că vin de la târg, că au făcut negoţ, că s-au rătăcit şi nu ştiu unde sunt etc, ca şi cum „nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”, expresie populară a cărei origine se pare a fi acesta probă rito-magică de păstrare a unui mare secret.
Locul unde se Sparge Căluşul, în special groapa unde se înmormântează Ciocul, devine un mormânt sacru. De aceea, el se alege de catre Vătaf acolo unde nu se ară, nu se sapă, nu se trece cu carul. După un an, Ciocul se deshumează; dacă pielea este putrezită, se îmbracă cu alta nouă, iar la trei ani se confecţionează un Cioc nou, cel vechi rămânând pentru totdeauna înhumat.
Cam acesta ar fi, in cateva cuvinte si imagini, ritualul Calusului. Din pacate nu am reusit sa urmarim ceva mai multa vreme ceata de Calusari. Dupa ce am vazut la Calina acest ritual, am incercat sa ne documentam mai bine si, mai ales, sa povestim si altora ceea ce am aflat. Acum ne-am uitat traditiile si obiceiurile, iar cand ni le amintim, parca ne rusinam cu ele...Noi avem insa speranta ca in anii ce vin, macar din curiozitate, dar si din dragoste fata de riturile traditionale, satele Olteniei si Munteniei vor fi cutreierate, in perioada Rusaliilor, de cei doritori sa afle povesti din trecut.
Cu drag,
Cristina si Cristin
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu