"Visit to a Bear Hide"

Cum am ajuns sa vedem ursi in salbaticie...povestea e mai lunga!

https://picasaweb.google.com/cristinadumitru1977/VisitToABearHide#

Ei bine, eu nu stiu sa inot. Motiv pentru care Cristi mi-a facut cadou de ziua mea, pe 12 mai, o pereche de ochelari de inot, o casca de inot si...desigur...un curs de inot. La Club Miramar din Bucuresti, unde am inceput sa merg intr-o zi de marti, de doua ori pe saptamana, timp de o luna. Mie nu mi-e frica de apa...mi-e groaza!!! Asa ca la prima sedinta a cursului de inot m-am tinut atat de strans de marginea piscinei, incat am facut febra la maini.
Instructorii...s-au cam prins ei cu cine au de-a face, asa ca mi-au facut o centura speciala, din alte doua centuri de inot pentru incepatori. Bine, eu ma vedeam in siguranta doar cu vreo 2-3 veste de salvare pe mine, plus colac de salvare, plus aripioare de inot...si poate asa as fi reusit si eu sa plutesc! Vorba unuia dintre insctructori: "tu te ineci si daca ploua mai tare!". Cert este ca am supravietuit primei sedinte. Asa ca, timp de o luna de zile, martea si joia mergeam la cursul de sirena...normal, dupa ce as fi invatat sa inot, nu puteam fi decat o diva, o sirena! Ha, ha, ha! La ultima sedinta ma tineam asa, cat de cat, de pluta. N-am apucat sa invat sa respir sub apa!!! Deci nici sirena nu am devenit!
Dar...un astfel de cadou se cere intors pe masura! Drept pentru care, de ziua lui Cristi m-am tot gandit ce i-as putea darui...niste petarde in pantofi...pana la urma nu.
Dar m-am orientat spre altceva: o excursie de observare a ursilor in salbaticie, numita "Visit to a Bear Hide".
I-am contactat pe cei de la http://www.absolute-nature.ro/ si mi-au recomandat o excursie de cateva ore pentru observarea ursilor salbatici. Excursia urma a se desfasura in felul urmator: eram preluati de la locul unde ne cazasem si, insotiti de reprezentantul Absolute Nature si de padurar, mergeam in padure si, la adapostul unui observator cocotat la oarecare inaltime de sol, urma sa asteptam si sa observam ursii salbatici care erau atrasi in zona noastra de observare, cu mancare.

Dupa vizita la Canionul 7 Scari am plecat direct la Camping Darste. Este situat la intrarea in oras, cum vii dinspre Bucuresti. Tariful peste foarte bun: 13 lei/persoana pentru cei care merg ca noi, cu cortul si masina. Iar conditiile sunt foarte bune, asa ca iata inca un camping la standarde europene, la noi in tara!

La ora 17.30 ne-am intalnit cu Dragos, ghidul nostru din partea Absolute Nature. Chiar ne-a spus ca, noi fiind primii lor turisti romani, i se pare destul de ciudat. De fapt, chiar ne-am oferit sa purtam conversatii in limba engleza! Desigur, a fost o gluma, asa ca am continuat sa vorbim despre fauna din zona: foarte interesant a fost sa aflu despre vizita ce se poate organiza la castori. Adusi din Germania sau Austria, s-au adaptat foarte bine in zona, spre bucuria turistilor (straini, dupa cum v-am mai spus, noi fiind primi turisti romani). Si am mai aflat ceva interesant: se pare ca in timp, in padurile noastre va aparea o noua specie, cainele salbatic. Multi caini maidanezi sunt eliberati in padurile din zona Brasovului. Lupii mai fac selectie intre ei, omorandu-i pe cei mai slabi, insa cei puternici rezista si chiar au format haite. Astfel organizati in tot timpul anului, ei ataca aproape orice salbaticiune - avantaj fata de lupi, care se organizeaza in haite doar iarna. In timpul verii lupii sunt mai mult solitari sau perechi; uneori pe langa pereche se mai intalneste si un puiandru de un an, care mai apoi ajuta si el la cresterea puilor nou-nascuti.

La ora 19.00 am ajuns in padure, la cabana padurarului, dl. Ciocan, cu care urma sa ne intalnim si sa mergem la oservator. Aici am vazut urmele lasate de ursi pe usile si geamurile magaziei unde dl Ciocan tinea mancarea. Si am mai vazut si pisicile: o familie de motani albi, cu doi pisoiasi frumosi foc!
Dupa ce ni s-a alturat si dl Ciocan, a inceput prepararea mancarii pentru a atrage ursii: boabe de porumb, alune, apoi iara boabe de porumb, apoi iarasi alune; peste toate a presarat zahar vanilat! Ce arome erau in aer...as fi vrut sa fiu urs!
Apoi am plecat toti patru o buna bucata de drum cu jeep-ul (putin off-road nu strica nicidata!). Acum ne-am delectat cu cateva povesti vanatoresti.
Probabil cu totii stim emisiunile lui Bear Grylls (http://beargrylls.com/); si mai ales emisiunea realizata in Romania. Ei bine, dl. Ciocan i-a fost alaturi. Ne-am amuzat teribil cand ne-a povestit cu a cautat pentru Bear Grylls caca de urs (stiti ca in emisiunea despre tehnici de supravietuire realizata in Romania, Bear Grylls a mancat asa ceva); si cum il intreba dl Ciocan de care caca vrea...se pare ca s-au distrat pe cinste, mai ales cand au si gasit ceea ce cautau...si era teribil de amar la gust! Cica foarte amuzante erau chipurile cameramanului si al regizorului emisiunii. Cred si eu!
Apoi tot dl Ciocan l-a invatat cum sa pescuiasca pastravi cu mana goala. In raul ce serpuia de-a lungul drumului pe care il strabateam si noi acum inca mai exista pastravi!
Drumul nostru a trecut apoi pe langa o grota, despre care dl Ciocan ne-a spus ca se numeste Grota lui Balan. Balan acesta a fost un haiduc, pe care pana la urma l-a prin potera: oamenii s-au deghizat in ciobani si asa au reusit sa se apropie de el in vreme ce-si spala camasa la rau, si sa-l prinda. Acum, Grota lui Balan este locul unde iarna vaneaza haitele de lupi si rasii. Pe sus, pe creasta, sunt trecatorile cerbilor si ciutelor; haitele stau la panda si le ataca. Cerbii ci caprioarele cad de pe stancile inalte sau, daca reusesc totusi sa coboare povarnisul abrupt, sunt prinse pe apa inghetata a raului. Se pare ca aceeasi tehnica de vanatoare o au si rasii.
Cu miros de vanilie dupa noi, am trasersat un podet de lemn si am ajuns la observator: o casuta de lemn cu geamuri imense (inchise pentru a nu raspundi mirosul nostru, al oamenilor), cocotata la peste 2 m de sol, la umbra unor copaci care margineau o poiana luminoasa, plina de brusturi. Dl Ciocan a pus in cateva buturugi porumbul si alunele si apoi le-a acoperit cu scanduri sau alte ututrugi mai mici, pentru a provoca putin ursii.
Apoi a venit si am inceput, cu totii, sa asteptam aparitia ursilor. Pana una-alta, eram noi vizitatori: in casuta isi avea cuibul si un pars. Asemanator unei veverite, facea tot felul de numere de echilibristica! Atunci dl Ciocan ne-a povestit cum, intr-o alta excursie cu turisti, cum stateau cu totii in liniste ca nu cumva sa sperie ursii care venisera la mancare, parsul a cazut in capul unei doamne. Si s-a iscat balamucul: cucoana a inceput sa tipe, ursii sa fuga... Alta data parsul acrobat a cazut pe un copil, si a sarit asa, din copil in copil pana a ajuns la casuta lui din tavan.
Vedem apoi si urmele lasate de ursi la observator: tocul usii era rontait de sus pana jos. Inainte in casuta era lasata mancare pentru ursi, asa ca pentru ei era cat se poate de tentant sa incerce o vizita...Podeaua observatorului avea o buna bucata lipsa: un urs se ridicase in doua picioare si trasese de scanduri pana le rupsese. E impresionant, avand in vedera ca inaltimea in punctul respectiv era de 2.65 m! Copacii din jurul observatorului purtau si ei urme de gheare.

Din vorba in vorba, doar ce-l auzim pe Dragos ca zice:" Ala nu-i un urs?". Cand intoarcem capetele vedem, in marginea padurii, primul urs brun care venea la masa in acea seara. Era de fapt o ursoaica batrana, care naparlea. Dl Ciocan o cunostea si mai ales ii stia obiceiul de a trece pe la toate buturugile cu mancare ca sa gaseasca prima cel mai mult zahar vanilat.
A fost si foarte punctuala, ursii venind la masa in jurul orei 20.00: ea a fost acolo la 19.55!

Al doilea urs pe care l-am vazut venind a fost de fapt tot o ursoaica: in varsta de 4 ani, gestanta, dl. Ciocan ii spunea "Bufonul". Asta pentru ca atunci cand era foarte-foarte mica se credea ca este mascul...mai tarziu dovedindu-se a fi femela. Isi avea barlogul in zona.

Apoi, cand s-a mai lasat inserarea, au venit o ursoaica si cei doi pui ai ei. Asta a fost momentul cel mai asteptat si cel mai savurat! Ursuletii aveau aproximativ 7 luni, cu gulere albicioase in jurul gatului si cat se poate de neastamparati si de vioi. La nastere au avut 400-500 de grame! Erau tare simpatici cand, mergand printre frunzele de brusturi, se ridicau din cand in cand in doua picioare ca sa vada ce se mai intampla in jur. La un moment dat chiar au disparut dupa niste tufisuri si au stat destul de mult, asa ca ursoaica a fost nevoita sa se duca dupa ei si sa-i aduca inapoi. De fapt, acestea sunt cele mai periculoase momente pentru turisti: puii se departeaza de ursoaica, ies in calea drumetilor...si apoi apare si "mamica"! Vorba lui Dragos: "o pui electric daca esti intre ea si pui!". Prin comportamentul ei se deoasebea de celelalte doua ursoaice solitare: era mult mai vigilenta, mai atenta la toate zgomotele din jur; si-a dus puii doar in zonele apropiate de copaci, tocmai pentru a le asigura acestora o catarare usoara, la adapost, in caz de pericol.

Am mai stat in adapost pana in jurul orei 21.00: ursoaicele au plecat dupa ce au mancat pe saturate, dar mai ales dupa ce au lins tot zaharul vanilat. Am asteptat apoi inutil masculii uriasi: cum fusese o zi caniculara, este posibil ca ei sa fi urcat destul de sus in padure, pe munte, la racoare, si nu au mai coborat doar pentru alune si boabe de porumb! Hrana a fost din abundenta anul acesta: multe ciuperci, iar acum multe fructe de padure. Chiar ne povesteau insotitorii nostri ca avusesera cu ceva vreme inainte un grup de turisti mai numeros si, pentru a atrage ursii, pusesera un porc taiat, intreg, in niste carlige speciale, pentru a fi devorat de ursi. Ei bine, se pare ca ursii mai tineri doar s-au jucat cu carcasa respectiva!

Se lasase si intunericul si chiar era indicat sa pornim catre locul unde lasasem masina. Un pui de vulpe a fost ultima noastra atractie!
La plecare a fost un moment destul de palpitant: cei aproape 100 de metri de mers pe jos, prin padure, de fapt prin padurea din care vazusem iesind ursoaicele.

A fost o experienta impresionanta, pe care as repeta-o oricand, cu placere. Foarte frumoase momentele in care ursii apareau sau dispareau in padure. Pur si simplu ii vedeam prin geamul observatorului, pasind linistiti printre copaci, nici nu stiam cum ajunsesera atat de aproape fara sa-i observam sau sa-i auzim.
Inca o data m-am convins ca, daca nu ar fi vinovat omul, nu ar aparea conflicte cu ursii. Acestia din urma evita intalnirile cu turistii sau drumetii, insa, cum tot mai multi teribilisti ii atrag cu mancare, si tot mai multi lasa gunoaie alimentare in padure sau la marginea ei, ursii s-au obisnuit cu prezenta oamenilor si profita la maxim de pe urma ei. In plus, ursii pot deveni violenti daca sunt raniti, surprinsi in timp ce se hranesc, sau daca o ursoaica are pui.

Ce pot sa spun este ca vizita la observator a fost in conditii de maxima siguranta, si pentru noi, dar si pentru ursi: nu se vorbeste aproape deloc, nu se folosesc bliturile sau alte lumini care sa sperie animalele, se sta intr-un spatiu destul de izolat pentru a se evita imprastierea mirosului de om.

Cateva informatii despre ursul brun, preluate de pe: http://www.pescuitsivanatoare.ro/vanatoare/ursul-brun.html

"Ursul brun face parte din familia Ursidae, specia Ursus arctos alaturi de ursul grizzly, prezenti in Europa, Asia centrala si de vest, si America de nord. Ursul brun este specia cu cel mai mare areal. Ursul brun este prezent in Romania intr-un numar de circa 5000 de exemplare. Aceasta densitate este datorata hranei abundente furnizata de padurile naturale ale arcului Carpatic, oferindu-i cel mai prielnic adapost. Animal deosebit de puternic, are un corp de 180-250 cm lungime, o inaltime la greaban de 90-140 cm, si o greutate de 300-500 kg, care variaza dupa anotimp, cea mai mare fiind toamna, inainte de a intra in barlog. Culoarea blanii variaza de la cenusu-brun, brun-inchis, pana la aproape negru. Unii ursi, in special cei mai tineri, au la baza gatului un fel de guler alb, reprezentat prin pete albe, care dispare cu varsta, iar launii se pastreaza. Cea mai frecventa culoare este cea bruna. Lungimea parului variaza si ea dupa anotimp. Cea mai mare este din decembrie pana in aprilie-mai si cea mai mica in iulie-septembrie. Lungimea parului de iarna este de 8-9 cm pe spate si de 10-12 pe greaban, iar vara este mai mica. Ursul brun traieste 30-35 de ani. Pentru aprecierea varstei nu exista criterii sigure de evaluare, ci doar dupa dentitie si marime se pot face deosebiri: pui, urs tanar, urs de varsta mijlocie, urs batran. Dintre simturi cele mai dezvoltate sunt mirosul si auzul, vazul mai putin. Dantura este de tip omnivoara, canini si molari puternici. Deplasarea o face la pas sau in galop, rareori in trap. Desi pare un animal greoi, totusi alearga bine si rezista timp indelungat.
Ursul este un animal al padurilor intinse si linistite, activ atat ziua cat si noaptea, in functie de conditiile de mediu, abundenta hranei si activitatea umana. Prefera locurile stancoase, doboraturi de vant in arboreta, in care sa-si poata amenaja barlogul. Daca toamna nu se gaseste hrana suficienta, atunci coboara pana la 500-600 m altitudine in cautarea de mere si pere padurete sau chiar livezi cultivate, iar apoi se retrage in munti. Peste zi ursul brun se adaposteste in desisuri. In proportie de 90% ursul ocupa toata zona impadurita a Carpatilor, iar restul de 10% traieste in zona de dealuri. Teritoriul ocupat de urs este de aproximativ 30% din suprafata tarii. Densitatile cele mai mari se gasesc in zona centrala si nordica a Carpatilor, in judetele Brasov, Buzau, Bistrita-Nasaud, Covasna, Harghita, Neamt si Mures. Raspandirea lui este conditionata de liniste, hrana si un loc bun pentru barlog. Este un animal fidel locului, se deplaseaza putin atunci cand exista fructificatie de jir si isi pastreaza trecatorile daca nu este deranjat.
La varsta de 3 ani, ursul brun ajunge la maturitate sexuala. Reproducerea ursului dureaza din aprilie pana in iunie. Durata gestatiei este de 7-8 luni. In ianuarie-februarie ursoaica fata 1-3 pui, de obicei 2, care isi deschid ochii numai dupa 30-35 de zile. Ursoaica nu se imperecheaza atata timp cat are pui, ceea ce inseamna ca ea poate fata o data la 2-3 ani. O parte din pui mor in primele luni datorita conditiilor din timpul iernii. La un an, un pui atinge o greutate de 25-50 kg, iar la 2 ani aproximativ 100 kg. Hrana ursului este de tip omnivora. Primavara paste iarba, vara mananca fructe de padure (zmeura, mure, afine), toamna jir si ghinda, atunci cand exista. Arborii fructifica abundent jirul si ghinda o data la 4-7 ani. In lipsa acestora, ursul coboara la deal unde gaseste mere si pere padurete. Fructele de scorus constituie o hrana importanta pentru urs. Toamna, dupa coborarea turmelor de oi, pot fi vazuti ursi pasunand otava grasa din jurul stanilor. Hrana vegetala este constituita din ciuperci si radacini, ovaz si porumb. In ce priveste hrana animala, ursul mananca larve de furnici, rame, insecte pentru care rastoarna bolovani si trunchiuri de arbori. Consuma miere de albine de la stupii salbatici cat si de la stupii pastorali. Ursii care au cunoscut gustul carnii, ataca animale domestice scoase la pasune in munti. Iarna, ursii care nu au intrat in barlog, urmaresc si reusesc sa prinda mistreti slabiti de foame, cerbi si caprioare bolnave sau slabite.
La sfarsitul toamnei, ursii au acumulat suficient tesut adipos pentru somnul de iarna care dureaza 3-6 luni,in functie de lungimea iernii si grosimea stratului de zapada. Ursul se retrage in barlog iarna, cand zapada se aseaza intr-un strat gros. Barlogul este sapat adanc in sol sau este amenajat intr-un arbore cu diametru mare sau sub stanci. Barlogul este ales de preferinta pe versantul sudic, insorit, ferit de vant si in apropiere de apa. Este captusit cu muschi, frunze, iarba uscata si cetina. Ursoaica intra in barlog mai devreme, pregatindu-si locul pentru fatare. Masculul intra in barlog mai tarziu sau deloc, daca in acel an exista fructificatie bogata de ghinda si jir sau daca stratul de zapada este mic. Barlogul este parasit in martie-aprilie, in functie de conditiile climatice. In timpul cat sta in barlog, ursul se afla intr-o stare de somn. Nu mananca, ci traieste din rezerva de grasime adunata vara si toamna. Acest somn de iarna, nu trebuie confundat cu hibernarea. Ursul nu hiberneaza. Hibernarea consta in scaderea numarului raspiratiilor si a temperaturii corpului. Bataile inimii sunt slabe, iar sangele circula incet. Hibernarea se intalneste la arici, liliac, marmota si popandau. In somnul de iarna al ursului, bataile inimii nu-i scad deloc, circulatia sangelui este normala, iar temperatura corpului scade numai cu putin.
Ursul brun nu are perioada de vanatoare legala, fiind protejat in totalitate prin conventii internationale la care si Romania a aderat. Conform Articolului 9 al Conventiei de la Berna, in Romania ursii pot fi recoltati in cadrul planului de management pentru optimizarea efectivelor si elminarea exemplarelor care creaza conflicte.
Recordul national si mondial la craniu de urs este de 69,47 puncte C.I.C. si provine din Colibita-Bistrita, fiind recoltat in anul 1994.
Recordul national si mondial la blana de urs are 687,79 puncte C.I.C. si a fost recoltat la Piliske-Harghita in anul 1983."

O alta optiune de a vedea ursi cat mai aproape de mediul lor natural este Sanctuarul Ursilor din Zarnesti; este o rezervatie naturala, unde accesul se face doar cu programare in avans si doar cu grup si ghid. Am incercat sa mergem si noi, insa pentru zilele respective nu erau programate vizite, asa ca am amanat pe data viitoare.

Cam atat despre vizita noastra la ursii salbatici. Si doar cateva sfaturi la final: nu deranjati si nu hraniti ursii, nu va aventurati in expeditii de observare a lor fara o persoana de specialitate, care sa le cunoasca bine comportamentul.

Asadar, o vara placuta tuturor,
Cristina si Cristin